BusinessMagazin

Tag: bnr

  • OPINIE Cristian Hostiuc: Băncile se confruntă cu o presiune teribilă pe lichiditatea în lei, aşa că dobânzile nu vor scădea, ci vor creşte şi mai mult: dacă depozitele bancare nu cresc, băncile nu au lei să finanţeze companiile. Pe partea de retail, la persoanele fizice, creditarea s-a prăbuşit

    Miercuri, 5 octombrie, Consiliul de Administraţie al BNR va avea o nouă şedinţă de politică monetară, unde va decide din nou majorarea dobânzii de referinţă.

    Dacă în vară Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, era destul de sigur că din toamnă inflaţia va intra pe un trend descendent vizibil astfel încât anul viitor să scadă la 7,5% de la 13,9% (estimarea BNR pentru acest an), ultimele date indică că presiunea pe inflaţie rămâne în continuare ridicată şi că este nevoie de mai mult – măsuri şi timp – pentru ca această creştere a preţurilor să se mai domolească.

    Războiul din Ucraina a revenit din nou în prim-plan după anexarea unor teritorii de către Rusia şi ameninţările cu folosirea armelor nucleare.

    Problema aprovizionării cu gaze a Europei în această iarnă atinge noi cote de tensiune după explozia conductei Nord Stream care practic taie gazul către Europa.

    BNR şi-ar fi propus, poate, să închidă anul cu o dobândă de referinţă de 6,5%, adică în cele două şedinţe de acum să majoreze dobânda de la 5,5% la 6,5%, dar s-ar putea să fie nevoie de o creştere mai mare. Nu de alta, dar toate băncile centrale din lume au intrat acum într-o cursă a majorărilor de dobândă, în încercarea de a mai reduce inflaţia. În zona euro inflaţia a ajuns la 10%, ceea ce era de neconceput la începutul anului. Ca să nu mai vorbim că în Germania inflaţia a ajuns la 10,9% în septembrie, cel mai ridicat nivel din ultimii 70 de ani, de la terminarea celui de-Al Doilea Război Mondial, când economia era prăbuşită.

    În America, Fed – banca centrală – este presată să crească dobânda peste 4%, dacă nu chiar 5%, de la 3,2% acum, pentru a stopa creşterea preţurilor. În Europa, Banca Centrală Europeană trebuie să ridice dobânda de referinţă la 3% de la 0,75% acum. Orice dobândă inferioară faţă de cât se aşteaptă piaţa va aduce o reacţie negativă a pieţelor financiare. Aşa cum s-a întâmplat în Marea Britanie, când lira sterlină a scăzut la cel mai redus nivel din ultimii 40 de ani, după ce noul guvern şi mai ales noul ministru de finanţe au promis tăieri de taxe şi injectări de bani în economie.

    Pieţele financiare nu mai vor relaxare ci dimpotrivă, cer majorarea dobânzilor. Nici nu mai contează că recesiunea economică începe să se instaleze peste tot.

    BNR va fi presată să majoreze dobânzile poate mai mult decât ar fi vrut având în vedere noul context internaţional. Ungaria a ajuns cu dobânda la 13%, iar Polonia are deja 6,25% şi urmează o nouă sau mai multe creşteri.

    Dacă pe piaţa valutară interbancară lucrurile sunt mai stabile (Isărescu a declarat că stabilitatea cursului este obiectivul principal al BNR), pe piaţa monetară interbancară în lei, acolo unde tranzacţionează băncile între ele, există o presiune teribilă, care în loc să scadă creşte tot mai mult.

    Având în vedere seceta indusă de BNR (ţinerea sub control a lichidităţii pentru oprirea creşterii inflaţiei dar şi pentru ţinerea cursului sub control), toate băncile au nevoie de lei şi sunt în căutare de lei.

    Deficitul de lei este mare şi tinde să devină din ce în ce mai mare, iar acest lucru are şi va avea implicaţii destul de mari  în următoarea perioadă în asigurarea finanţării companiilor. Având în vedere că au nevoie de lei şi nu prea au de unde să îi ia, băncile sunt nevoite să frâneze finanţarea.

    Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, cu inflaţia, cu creşterea dobânzilor, cu scăderea puterii de cumpărare, având în vedere că salariile nu prea acoperă creşterea preţurilor, populaţia nu mai pune bani deoparte.

    În această vară a consumat surplusul acumulat în perioada Covidului şi, cel mai important lucru, nu mai are de unde să pună pună bani deoparte. Aşa că băncile nu mai au surplus de lei, ci dimpotrivă, au trecut pe deficit.

    Chiar dacă creşterea creditării a mai încetinit pentru că băncile au pus frână, pe fondul scăderii depozitelor dar şi necesităţii finanţării tot mai mari a bugetului, băncile sunt pe minus pe lei. Au surplus de valută, dar nu au unde să-l plaseze având în vedere că nu mai dau credite în valută populaţiei, iar la nivelul companiilor împrumuturile în euro nu sunt generalizate, deşi dobânzile sunt mai mici decât Robor.

    Cu portofoliul de titluri de stat acumulat, băncile se duc zi de zi la BNR ca să se împrumute la Lombard, la 6,5%, dar tot nu este de ajuns.

    Pe piaţa interbancară dobânda medie este de 6,61%, iar în tranzacţiile bilaterale băncile oferă companiilor care au bani şi clienţilor persoane fizice cu bani dobânzi mult mai mari. Spre exemplu, Banca Românească i-a oferit companiei Nuclearelectrică o dobândă de 9,6% ca să îi ia bani în depozit. În aprilie dobânda era de 6,35%.

    Având în vedere situaţia din piaţă şi faptul că BNR nu pare dispusă să mai scadă presiunea pe lichiditate, băncile vor mai majora dobânzile către populaţie spre 8%, dacă nu chiar spre 9% în cazuri particulare.

    Pe piaţa swap-urilor, acolo unde se tranzacţionează euro contra lei, dobânzile la lei au ajuns chiar la 12%.

    ROBOR, care are în spate mai mult o percepţie decât dobânzi tranzacţionate efectiv, este cotat la 7,93%, sub 8%, mai mult de frica BNR decât de faptul că băncile ar vedea o stabilizare a situaţiei.

    Pe piaţa titlurilor de stat, Ministerul Finanţelor reuşeşte să se împrumute destul de greu, iar randamentele (dobânda efectivă) continuă să fie ridicate. Vineri, pe scadenţa de 10 ani, randamentul era de 8,76%.

    Confruntate cu acest deficit de lichiditate, băncile nu mai finanţează atât de mult deficitul prin achiziţia de titluri de stat. Băncile aşteaptă ca titlurile cumpărate anterior să ajungă la scadenţă şi să-şi ia banii pentru a face rost de lichiditate. Aşa că la noile emisiuni de vânzare de titluri de stat cererea din partea băncilor a scăzut vizibil.

    De fapt, băncile şi-au modificat şi strategia, preferând să-şi plaseze euro în eurobondurile scoase la vânzare de Ministerul Finanţelor, având în vedere că au excedent de euro.

    Leii preferă să îi ţină pentru vremuri grele.

    În aceste condiţii, presiunea pe lei se menţine ridicată, la cote nemaivăzute de foarte, foarte mult timp, iar majorările de dobândă de peste tot în lume vor complica şi mai mult situaţia.

    Inflaţia nu va scădea aşa de uşor nicăieri ci dimpotrivă, dacă războiul din Ucraina ia acum o întorsătură dramatică, pieţele financiare vor reacţiona imediat. Peste tot există o presiune pentru creşterea preţurilor, iar această situaţie nu poate fi temperată decât prin recesiune, scădere economică şi şomaj, respectiv darea oamenilor afară.

    BNR are viaţă foarte grea având în vedere situaţia internaţională dar şi situaţia din România. Inflaţia nu are cum să scadă conform estimărilor, bugetul de stat are nevoie de din ce în ce mai mulţi bani, băncile au nevoie de lei, toată lumea aşteaptă ca în orice moment cursul valutar să crească, economia încetineşte, băncile nu mai oferă linii de finanţare atât de uşor ci dimpotrivă, creditarea de retail, în special cea ipotecară, a frânat brusc, iar companiile încep să simtă scăderea încasărilor.

  • Dolarul a închis săptămâna peste pragul de 5 lei. Cursul lei/euro: peste 4,94 lei/euro

    Moneda americană a continuat să crească vineri, BNR afişând un curs de 5,067 lei/dolar, cu 1,1 % peste nivelul de joi, în timp ce euro s-a apreciat cu doar 0,05%, cursul atingând valoarea de 4,943 lei/euro.

    Joi a fost prima oară când moneda americană a sărit peste pragul de 5 lei, BNR afişând un curs de 5,01 lei/dolar. De la începutul anului, dolarul s-a apreciat cu circa 16% faţă de leu.

    Moneda americană era cotată pe 3 ianuarie la 4,37 lei. Evoluţia dolarului a fost determinată de aşteptările investitorilor privind perspectivele agresive ale Rezervei Federale americane de majoare a ratele dobânzilor.

    Rezerva Federală a majorat miercuri cu 75 de puncte procentuale rata dobânzii, pentru a treia oară consecutiv, la un interval cuprins între 3% şi 3,25%.

    Potrivit celor mai recente estimări, FED va majora dobânda la 4,4% până la finele anului şi la 4,6% în 2023, pentru a tempera inflaţia din SUA. Scăderi ale ratei nu sunt aşteptate până în 2024.

     

  • Maxim istoric pentru cursul leu/dolar, peste pragul de 5 şi peste cotaţia leu/euro. Cine pierde şi cine câştigă?

    Cursul de schimb leu/dolar a depăşit ieri pragul psiho­logic de 5 lei/dolar, atingând un maxim istoric, în con­diţiile în care pe pieţele externe moneda europeană a con­ti­nuat tendinţa de depreciere, coborând la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani în raport cu dolarul american.

    Turbulenţele pe piaţa valutară s-au amplificat după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin privind mobilizarea militară parţială, în contextul invaziei din Ucraina. Întărirea dolarului pe pieţele externe a fost influenţată şi de aşteptările investitorilor privind perpectivele unor majorări agresive ale dobânzilor în SUA, în lupta cu inflaţia, Rezerva Federală majorând ieri dobânda cu 75 de puncte procentuale.

    Creşterea dolarului peste pragul de 5 lei aduce un câştig nesperat celor care şi-au păstrat economiile în dolari, precum şi compniilor cu exporturi în SUA sau în alte ţări unde multe tranzacţii sunt exprimate în dolari.

    Pe de altă parte, creşterea cursului leu/dolar scumpeşte importurile României în dolari, adâncind deficitul comercial şi deficitul de cont curent şi aducând inflaţie importată.

    Şi firmele cu credite în dolari sunt afectate de creşterea cursului.

    Efecte nefavorabile apar şi la nivelul datoriei publice, guvernul plătind mai mult pentru împrumuturile în dolari.

    La finalul primelor şapte luni din 2022 valoarea creditelor noi ale companiilor în dolari era de circa 400 mil. dolari, în timp ce volumul depozitelor noi la termen în dolari trecea de 1,5 mld. dolari.

    Importurile României din SUA au ajuns la 500 mil. euro la final de S1/2022, în timp ce exporturi de bunuri ale României în SUA erau de circa 1 mld. euro la final de S1, adică doar 2,5% din exporturile totale.

    Pe palierul sectorului guvernamental, vedem că datoria guvernamentală a României denominată în dolari era la final de iulie 2022 de 57,5 mld. lei (11,5 mld. dolari), de peste 4 ori mai mică decât datoria statului în euro. Ponderea datoriei publice externe în dolari în datoria publică totală era de circa 8%.

  • Adrian Vasilescu, BNR: Cum judecăm starea preţurilor

    Câteva repere sunt esenţiale. Începând cu rata de referinţă; rata optimă, unanim acceptată pretutindeni în lume, a mişcării generale a preţurilor de consum – 2 la sută, niciun procent mai sus şi niciun procent mai jos. Şi continuând cu deviaţiile de la această rată –  şocuri în planul cererii de consum ori în planul ofertei, costuri mari ale activităţii economice, scumpiri ale produselor şi serviciilor energetice. Seria încheindu-se cu  rolul băncilor centrale în calmarea inflaţiei.

    Luna trecută, într-un editorial, „The Economist” nota că „indiferent cine eşti, patron ori manager, salariat ori pensionar, rentier ori şomer, te-ai împrumutat  la o bancă ori ai deschis un depozit bancar, viaţa ta depinde de băncile centrale; iar tot ce faci şi tot ce ai are legătură directă sau indirectă cu politica băncilor centrale”. Mesajul pleacă, desigur, de la ceea ce, în toată lumea, sondajele de opinie evidenţiază: problema actuală cea mai gravă este povara preţurilor mari. A inflaţiei, deci, flagel despre care şefa BCE (Christine Lagarde) spunea acum câteva zile că „întunecă orizontul”, iar şeful Fed (Jerome Powell) că „afectează dramatic gospodăriile populaţiei şi companiile din toate sectoarele”.

    De la băncile centrale, în mod deosebit, lumea aşteaptă să calmeze preţurile în creştere. Şi cum, pretutindeni, atât oamenii din toate categoriile sociale cât şi instituţiile şi-au pierdut răbdarea, curg reproşurile la adresa băncilor centrale. Când bunăoară, în martie faţă de februarie, rata anualizată a inflaţiei din zona euro a făcut un salt semnificativ, de la 5,9 la 7,4 la sută şi BCE îşi amâna încă intervenţiile, nu s-au făcut auzite niciun fel de critici. Se aud însă acum,  deşi  începând din iunie preţurile cresc cu încetinitorul. Culmea este că nici la Fed, cât timp inflaţia creştea semnificativ de la o lună la alta, nu s-au făcut auzite critici. După ce însă, începând in iunie, se fac simţite intervenţiile în forţă ale băncii centrale americane şi inflaţia a scăzut de la 9,1 la 8,5 în iulie şi la 8,3 în august, banca centrală a SUA este atacată susţinut pentru că rata din august nu a scăzut până… la 8,1 la sută, cât anticipaseră pieţele financiare  că ar urma să scadă.

    Este un fapt cert că şi Fed, şi BCE şi, în general, băncile centrale de pretutindeni trag tare să calmeze inflaţia pentru ca, în perspectivă, să asigure stabilitatea preţurilor. Care  reprezintă cel mai bun activ social pe care  o bancă centrală îl poate obţine. Iar arma cea mai eficientă din arsenalul  băncilor centrale, folosită în ultimă instanţă pentru a înfrunta inflaţia, este dobânda de politică monetară.

    Şi pentru că este atât de importantă această dobândă, chiar dacă inevitabil conjunctura pieţei o influenţează în bună măsură, când şi de ce urcă ori coboară, cât de mult sau cât de puţin urcă ori coboară şi în ce scopuri, toate aceste obiective sunt stabilite prin vot de către consiliile de conducere ale băncilor centrale. Iar proiectele departamentelor de specialitate, în baza cărora consiliile adoptă deciziile, cuprind evaluări multidisciplinare: calcule ale probabilităţilor, modelări macroeconomice, analize statistice, sociologice, psihologice. În general, este analizată realitatea din sistemul bancar în raport cu tabloul economic, social şi politic al unei ţări şi al lumii.

    Mai presus de toate, însă, toate aceste analize şi calcule caută linia de echilibru. O linie roşie, pe care trebuie să se înscrie dobânda de politică monetară a oricărei bănci centrale, pentru că dacă această dobândă ar fi trasată mai jos ar creşte inflaţia, iar dacă ar fi trasată mai sus ar provoca recesiune.

    Referindu-se la această realitate, care se impune a fi respectată cu rigoare, comunicatul BCE din luna iunie, ce reflecta poziţia  Consiliului Guvernatorilor din zona euro, sublinia că ratele  dobânzilor reprezentative ale Băncii Centrale Europene se anticipează că vor urca din iulie  la niveluri de deasupra cotei zero. Până când? „Până se va observa o convergenţă robustă a perspectivelor inflaţiei către un nivel în consens cu cerinţele actuale”. După care urmează o precizare extrem de importantă: „suficient de apropiată de 2 la sută!”… Pentru că 2 la sută este cota unanim recunoscută, în lumea modernă, drept rata anuală optimă a inflaţiei.

    Luni, Eurostat a făcut public raportul asupra inflaţiei în cele 27 de ţări din Uniunea Europeană. Raport însoţit, ca de obicei, de graficul ce înfăţişează scala ratelor  preţurilor de consum în precedentele 12 luni. Respectiva scală (sau paradigmă) a valorilor măsurabile ale inflaţiei, cu datele pe august 2022, ne arată că în România inflaţia galopantă a încetat încă din luna mai. Iar în prezent agitaţia preţurilor practic a încetat, ceea ce arată că din toamna acestui an ar putea să înceapă, încet, foarte încet, procesul dezinflaţiei.

    Anii care au trecut au lăsat băncii noastre centrale o zestre importantă: o experienţă acumulată în condiţii reale, într-o lume în care mari bănci centrale, în împrejurări economice diferite de ale noastre, au socotit că fac bine „ieşind din normalitate” şi alunecând cu dobânzile de politică monetară spre zero. Banca noastră centrală, în împrejurările date, s-a văzut obligată să recurgă la un „arbitraj riguros”: să facă o politică monetară în acord cu realităţile concrete ale României şi, totodată, să nu se distanţeze periculos de ceea ce fac alte bănci centrale. Cu ochii pe linia roşie.

     

  • Urmează cele mai dificile două trimestre – T4 şi T1 – pentru cei care au credite ipotecare/imobiliare legate la IRCC. În T1/2023 DAE ajunge la nu mai puţin de 8%, o dobândă care va fi destul de greu de plătit. Creşterea accelerată a ratelor care va urma poate fi acoperită doar printr-o majorare salarială de 20%, fără a include inflaţia

    Totul a pornit de la o discuţie pe care am avut-o săptămâna trecută cu cineva care avea un credit ipotecar luat anul trecut în septembrie şi care a pornit cu o rată de 1.450 de lei pe lună, iar acum plăteşte 1.700 de lei. De la 1 octombrie va plăti mai mult (banca încă nu i-a comunicat noua rată), iar de la 1 ianuarie va plăti şi mai mult. Întrebarea a fost ce să facă, cum poate plăti această creştere, dacă băncile au soluţii şi care ar fi ele. Greu de răspuns, mai ales că nu poate jongla din scadenţă, pentru că nu are suficienţi ani de plată pentru ca banca să-i poată majora scadenţa cu anii pe care i-a plătit deja, astfel încât rata să-i rămână aproape la fel şi să nu fie lovit atâ de mult de creşterea IRCC.

    Nu ştiu dacă multă lume este pregătită pentru şocul creşterii IRCC din trimestrul al IV-lea şi trimestrul I al anului viitor, care implică o majorare substanţială a ratei de plată la bancă.

    Acum IRCC este 2,56%, de la 1 octombrie creşte la 3,9%, iar la de 1 ianuarie se va duce la 5,7%, pe baza calculelor de până acum privind dobânzile tranzacţionate pe piaţa interbancară (în iulie dobânda medie a fost de 4,72%, în august a fost de 6,21%, iar până pe 15 septembrie dobânda medie de tranzacţionare a fost de 6,05%).

    Pentru cineva care a luat un credit ipotecar anul trecut în perioada octombrie-noiembrie-decembrie, când a fost cel mai mic IRCC, de 1,08%, creşterea de acum şi mai ales ce va urma este ucigătoare.

    Ca un exemplu: pentru un credit de 60.000 de euro cu un IRCC, 1,08% în momentul acordării creditului, plus marja băncii de 2%, plus taxele şi asigurările aferente de 0,3%, a rezultat un DAE de 3,38%, cu o rată lunară de 1.678 de lei.

    Acum, IRCC este de 2,56% plus marja băncii de 2%, plus 0,3% taxele, rezultă DAE de 4,86%, care implică o rată de 2.048 lei pe lună.

    De la 1 octombrie, odată cu noul IRCC de 3,9%, cu marja băncii şi taxele, rezultă DAE de 6,2%, care implică o rată lunară de plată de 2.383 de lei.

    De la 1 ianuarie, cu noul IRCC de 5,7%, plus marja băncii, plus taxele, rezultă DAE de 8%, ceea ce implică o rată de 2.833 de lei pe lună.

    Este foarte greu de acomodat o asemenea creştere în numai un an, mai ales în condiţiile actuale, cu explozia inflaţiei, creşterile generalizate de preţuri şi facturile la energie.

    În momentul în care a fost luat creditul de 60.000 de euro, salariul net era de 5.600 de lei pe lună, un salariu destul de bun. Rata reprezenta 30% din salariu, rămânând disponibili 3.900 de lei.

    De la 1 ianuarie, care este numai peste trei luni şi două săptămâni, noua rată de 2.833 de lei înseamnă 50% din salariu, rămânând disponibili 2.760 de lei. O bună parte din bani sunt deja mâncaţi de creşterea preţurilor, aşa că ceea ce va rămâne disponibil este mult mai puţin.

    Va fi un şoc pentru mulţi corporatişti care anul trecut, când au luat creditul la cea mai mică dobândă, nu puteau să-şi închipuie ce va fi în doar un an. Foarte mulţi îşi calculau că după plata ratei rămân cu 3.900 de lei, bani care puteau acoperi utilităţile, benzina, şi mai rămâneau bani pentru city-break, ieşit la restaurant şi achiziţia de haine.

    După cele două majorări de IRCC, de la 1 octombrie şi de la 1 ianuarie, suma care ar rămâne disponibilă va fi mult mai mică şi va implica o reducere dramatică a city-break-urilor, ieşirilor la restaurant/terase şi a schimbării hainelor.

    Nimeni nu este pregătit pentru acest lucru.

    Ceea ce va urma va fi o frustrare extraordinară, care se va îndrepta către bănci (deja profiturile pe care le obţin băncile încep să atârne greu, într-un sens negativ), împotriva guvernului şi a partidelor, iar politicienii vor da vina pe Banca Naţională pentru modul în care a gestionat inflaţia şi politica de dobânzi. Explicaţiile logice legate de evoluţiile economice şi financiare din lume şi de la noi nu vor mai ţine.

    În urmă cu un an, când a fost cea mai bună perioadă de IRCC, băncile au dat credite ipotecare/imobiliare cu toate mâinile. Nimeni nu lua în considerare această creştere de dobândă, care va da toate bugetele celor care au luat împrumuturi peste cap.

    Problema corporatiştilor cu credite ipotecare/imobiliare este că nici nu prea au marjă de manevră, pentru că au numai un an de plată la credit, care nici nu s-ar vedea dacă banca ar prelungi scadenţa în încercarea de a menţine rata la fel.

    Pentru cei care au luat credite în urmă cu mai mulţi ani, o soluţie ar fi majorarea scadenţei cu anii care s-au plătit deja, astfel încât să se păstreze rata, iar creşterea care va urma în T4 şi T1 să fie mai uşor de suportat.

    Pentru exemplul de mai sus soluţia ideală ar fi ca angajatorul celui care a luat creditul să-i majoreze salariul cu 20% numai pentru a-i acoperi creşterea ratei. Dar este greu de crezut că sunt companii care pot majora salariile de la anul cu 20% în condiţiile actuale. Iar acest lucru nu implică şi o majorare care să acopere creşterea preţurilor, adică a inflaţiei.

    Aşa că vor urma două trimestre de şoc pentru care lumea nu este pregătită, dar care vor aduce o nemulţumire generală, mai ales în rândul corporatiştilor.

  • Apetitul românilor pentru locuinţe pe credit creşte, în ciuda majorării dobânzilor. Cât de mult au contat în statistici conversiile ipotecarelor de la ROBOR la noul indice IRCC? Creditele noi pentru locuinţe în lei au ajuns în iulie la 2,4 mld. lei, maximul lunar din 15 ani. Dobânda medie a urcat la 5,5%, iar preţurile la locuinţe s-au mai temperat în vară

    ♦ O influenţă asupra volumului record al ipotecarelor noi a venit şi de la conversia creditelor vechi legate de ROBOR, care a urcat spre 8%, în credite legate de noul indice IRCC, care este 2,65%, fiind peste 10.000 de credite Prima casă convertite. Însă, această influenţă asupra soldului creditelor noi nu este foarte mare, după cum consideră unii bancheri comerciali şi din BNR ♦ În timp ce la creditele noi ipotecare în lei dobânda medie a urcat în iulie la 5,5%, după ce în decembrie 2021 coborâse la 4%, la ipotecarele în euro dobânda era în iulie de 3,8%.

    Românii figurează în statisticile BNR cu credite noi ipotecare în lei record pentru luna iulie 2022, de 2,4 mld. lei, un maxim lunar din ultimii 15 ani, în condiţiile în care dobânzile sunt pe o pantă ascendentă.

    Volumul ipotecarelor noi în lei din iulie este mai mare cu aproximativ 400 mil. lei, respectiv cu circa 20% în creştere atât faţă de iunie 2022, cât şi comparativ cu nivelul din iulie 2021, de circa 2 mld. lei.

    Creşterea surpinzătoare a apetitului pentru creditare vine într-un context caracterizat de creşterea inflaţiei şi a dobânzilor. O influenţă asupra acestui volum record al ipotecarelor noi poate să vină şi din conversia creditelor vechi legate de ROBOR, care a urcat în jur de 8%, în credite legate de noul indice IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), care acum este 2,65%. Însă, această influenţă asupra soldului creditelor noi nu este foarte mare, după cum consideră unii bancheri comerciali şi din BNR.

    Peste 10.000 de beneficiari ai pro­gramului Prima casă/ Noua Casă au solicitat începând cu luna mai 2022 modificarea modului de calcul al dobânzilor prin schimbarea indicelui de referinţă din ROBOR în IRCC. Această soluţie de înlocuire a ROBOR cu IRCC susţine o perioadă persoanele fizice afectate de creşterea accentuată a costurilor de împrumut.

    Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, s-a apropiat de 8%. Iar clienţii au posibilitatea de modificare a dobânzii prin înlocuirea ROBOR cu IRCC, inclusiv în cazul creditelor Prima casă, după cum a anunţat Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Spre finalul lunii iulie un număr de circa 9.300 de cereri de conversie de la ROBOR la IRCC erau deja aprobate, iar aproximativ 800 erau în lucru, după cum a transmis atunci FNGCIMM. Între timp numărul de cereri de conversie a continuat să crească.

    Vineri, indicele ROBOR la trei luni era 7,93%, faţă de 3% la începutul anului 2022. Ascensiunea dobânzilor s-a accentuat după ce BNR a majorat rata-cheie, care a ajuns la 5,5% în august, în urma exploziei inflaţiei la peste 15% încă de la jumătatea anului. Comparativ, IRCC care se aplică acum este 2,65%. Iar EURIBOR la 3 luni, referinţa la creditele în euro, este doar 0,7%, revenind recent pe plus după ce a fost în teritoriul negativ.

    Aproape 490.000 de debitori, cumulat, au credite ipotecare standard, credite ipotecare Prima casă şi credite de consum legate de indicele ROBOR. Cea mai mare pondere a debitorilor cu împrumuturi legate de ROBOR, de peste 70%, se observă la cei cu credite ipotecare Prima casă. Concret, 71% din numărul debitorilor cu credite Prima casă, care a ajuns la 226.767, respectiv peste 161.000 de debitori au împrumuturile legate de ROBOR. În cazul celorlalte credite ipotecare, 32% din numărul debitorilor cu credite ipotecare standard, care a ajuns la 350.192, au împrumuturile legate de ROBOR, adică în jur de 112.061 de debitori.

    Cumulat, pe ansamblul primelor şapte luni din 2022 volumul creditelor ipotecare noi în lei a ajuns la 13,6 mld. lei, cu 20% peste nivelul total din aceeaşi perioadă din 2021.

    În ultima perioadă dobânzile la lei au sprintat puternic, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, trecând în iunie de 15%, iar dobânzile mari teoretic reduc apetitul pentru împrumuturi în lei şi trimit clienţii spre creditele în valută, unde dobânzile sunt mai mici.

    La creditele noi ipotecare în lei dobânda medie a urcat la finalul primului semestru din 2022 spre 5%, ajungând în iunie la 4,95%, după ce în decembrie 2021 coborâse la 4%. Iar luna iulie din acest an a adus o nouă creştere a dobânzii medii la ipotecarele în lei, la 5,5%.

    În cazul volumului finanţărilor noi ipotecare în euro s-a observat în iulie şi în iunie 2022 o tendinţă de creştere, în condiţiile în care dobânzile la euro au rămas la niveluri scăzute, ajungând la 3,4% în iunie şi 3,8% în iulie. Creditele ipotecare în euro au fost în creştere atât faţă de nivelurile lunare din primele cinci luni din 2022, cât şi faţă de iunie şi iulie 2021.

    Românii au început să redescopere creditele în euro, mai ieftine, odată cu creşterea dobânzilor la lei, după ce în ultimii ani creditarea în lei a crescut puternic pe măsură ce dobânzile la lei au scăzut şi au ajuns comparabile cu cele la creditele în euro. Soldul creditelor în valută a coborât sub 30% din total credite.

    În cazul creditelor noi ipotecare în euro, volumul a depăşit în luna iulie 10,7 mil. euro (echivalentul a 53 mil. lei), un record al ultimilor doi ani, fiind de 2,6 ori mai mare decât volumul din iulie 2021, dar şi cu 3 mil. euro peste volumul din iunie 2022.

    Deşi creditele retail în euro sunt în creştere, volumele rămân în continuare mici. Practic, leul a rămas moneda preferată de populaţie pentru creditele de consum şi ipotecare, un procent de circa 98% din finanţările retail noi fiind în lei. Creditele în euro au dobânzi mai mici, dar există riscul valutar, o eventuală creştere a cursului leu/euro punând presiune pe debitori.

    Cmulat, creditele ipotecare noi în lei şi euro au ajuns în luna iulie 2022 la echivalentul a 2,45 mld. lei, cu 21,4% peste nivelul cumulat din luna iulie 2021. Şi faţă de iunie 2022, creditele ipotecare noi în lei şi euro au păstrat un plus de aproape 20%.

    Creditele ipotecare standard, care presupun un avans de cel puţin 15% din partea clienţilor, au devenit în ultimii ani principalul mod de finanţare a achiziţiei unei locuinţe, în condiţiile în care acestea au ajuns să reprezinte chiar 70% din totalul finanţărilor noi. Comparativ, în urmă cu şapte ani împrumuturile ipotecare standard reprezentau sub 30% din totalul finanţărilor noi acordate de bănci annual, restul fiind credite Prima casă.

    Întrebarea este cine mai poate să ia credite în euro. Din 2019 BNR a limitat gradul de îndatorare al populaţiei la un nivel mai scăzut. În cazul împrumuturilor în lei, gradul maxim de îndatorare a fost stabilit la 40% din venitul net, în timp ce pentru creditele în valută este de doar 20%, atât pentru împrumuturile ipotecare, cât şi pentru cele de consum. Însă, pentru fiecare bancă, un procent de 15% din totalul creditelor se poate excepta de la această limitare, în anumite condiţii.

    Creditele Prima casă, care au ţinut pe linia de plutire creditul de retail în perioada de criză au trecut la varianta exclusiv în lei în august 2012, moment care coincide cu prăbuşirea vânzărilor de împrumuturi ipotecare în valută. Cele mai multe credite Prima casă erau acordate în euro anterior introducerii restricţiilor, datorită dobânzilor vizibil mai mici. Ulterior, dobânzile au scăzut şi la lei.

    Spre deosebire de situaţia actuală, vânzările de credite în euro erau majoritare în perioada de boom economic, de dinainte de 2008, susţinute de liniile de finanţare primite de bănci de la acţionarii din străinătate. Chiar şi în primii ani după izbucnirea crizei financiare precedente, creditarea era preponderent în euro, în condiţiile în care dobânzile la lei erau prohibitive.

    Treptat, dobânzile s-au redus puternic inlusiv la lei, pe fondul unui proces de relaxare monetară derulat de BNR şi al lichidităţii excesive din piaţă. Dobânda-cheie la lei a ajuns anul trecut la un minim istoric de 1,25% pe an, iar costul leilor pe piaţa monetară, de care depinde nivelul dobânzilor percepute de bănci la credite, a scăzut.

    Totodată, creditarea în lei a fost susţinută de faptul că băncile au pierdut o bună parte din liniile de finanţare primite de la băncile-mamă, fiind forţate să se bazeze mai mult pe depozite atrase de la clienţi, care sunt preponderent în lei.

    Pe lângă trecerea programului Prima casă în lei, BNR a introdus în toamna anului 2011 un set de restricţii la vânzarea creditelor de retail în valută, fiind vizate atât creditele imobiliare, cât şi cele de consum, un impact imediat mai pronunţat fiind înregistrat în cazul primei categorii. Perioada maximă de acordare a creditelor de consum a fost limitată la cinci ani, ceea ce a redus drastic sumele care puteau fi accesate de clienţi. Cele mai multe credite de consum pe termen lung erau în euro, fiind împrumuturi cu ipotecă. Această categorie de credit a dispărut practic odată cu noile restricţii.

    Privind retrospectiv, pe ansamblul anului 2021, creditele ipotecare noi, în lei şi euro, luate de populaţie de la bănci au urcat la 21,2 mld. lei, în creştere cu 6,2 mld. lei, respectiv cu 41,3% peste nivelul din 2020. În timp ce creditele ipotecare noi în lei au crescut anul trecut cu 6,35 mld. lei, respectiv cu 43,3% faţă de 2020, la 21 mld. lei, în cazul creditelor noi pentru locuinţe în euro se observă o scădere cu 33%, la echivalentul a 227,8 mil. lei.

  • Cât au mai crescut dobânzile la depozitele noi în lei şi la credite şi cât au scăzut marjele?

    ♦ Dobânda medie la creditele de consum în lei a ajuns în iulie la 11,74%, de la 10,84% în iunie, după ce în primele cinci luni din 2022 şi la finele lui 2021 era sub 10% ♦ La creditele ipotecare în lei dobânda medie a urcat în iulie la 5,5%, după ce până la finalul primului semestru din 2022 era sub 5%, iar în decembrie 2021 coborâse la 4% ♦ În ultimele luni, banca centrală a încercat să determine băncile comerciale să majoreze mai mult dobânzile la depozitele populaţiei şi firmelor, inclusiv prin restrâgerea lichidităţii din piaţa interbancară.

    Dobânda medie la depozitele noi ale populaţiei în lei a depăşit în luna iulie 5,5%, ajun­gând la cel mai ridicat ni­vel din ultimul deceniu, în timp ce dobânda medie la creditele retail în lei a urcat spre 8,1%, maximul ultimilor trei ani.

    Niveluri mai ridicate ale dobânzii medii la depozitele noi retail în lei au fost înregistrate la începutul anului 2013, în timp ce la credite dobânzile urcaseră prin 2019 spre valori mai mari decât cele din prezent, de peste 8%.

    Analizând situaţia pe scadenţe, se observă că în timp ce dobânda medie la depozitele retail cu maturitatea mai mică sau egală cu 1 an era în iulie de 5,5%, în cazul depozitelor noi cu scadenţa între 1 an şi 2 ani, dobânda medie s-a apropiat de 6,5%.

    Cursa majorării dobânzilor la depozite s-a accentuat în lunile de vară, în condiţiile în care inflaţia a trecut de 15%, iar BNR a controlat ferm lichiditatea din sistem, băncile ajungând să majoreze chiar lunar dobânzile bonificate pentru a atrage depozitele românilor. În ultimele luni, banca centrală a încercat să determine băncile comerciale să majoreze mai mult dobânzile la depozitele populaţiei şi firmelor, inclusiv prin restrâgerea lichidităţii din piaţa interbancară. Banca Transilvania trecuse în iulie de pragul de 6%, oferind o dobândă la depozite de până la 7%. BCR a venit cu o ofertă promoţională în care dobânda ajungea la 5,8%. Iar BRD s-a dus cu dobânzile spre 7% în unele cazuri.

    Astfel, pe partea de economisire, chiar dacă dobânda medie pe retail era în iulie de doar 5,53%, băncile mari au ajuns să bonifice în dobânzi la depozitele populaţiei în lei de 6% sau chiar 7% pe scadenţe de peste 1 an, faţă de acum trei-patru luni, când ofereau până la 3%.

    Pe segmentul creditării, pe categorii de credite retail, se observă că dobânda medie la creditele de consum în lei a ajuns în iulie la 11,74%, de la 10,84% în iunie, după ce în primele cinci luni din acest an şi la finele lui 2021 era sub 10%.

    La creditele ipotecare în lei dobânda medie a urcat în iulie la 5,5%, după ce până la finalul primului semestru din acest an era sub 5%, iar în decembrie 2021 coborâse la 4%.

    Băncile de pe piaţa locală au înregistrat pe parcursul primelor şapte luni din 2022 pe segmentul populaţiei marje de câştig – diferenţe dintre dobânda activă la creditele noi în lei şi dobânda pasivă la depozitele noi în lei mai scăzute decât în 2021 – cuprinse între 2,5 şi 5,2 pncte procentuale (pp), cel mai scăzut nivel, de 2,56 pp fiind în iulie.

    Niveluri mai mici ale marjei de câştig a băncilor au mai fost înregistrate în a doua parte a anului 2008 şi prima parte a anului 2009, când semnele crizei financiare anterioare începuseră să-şi facă simţite prezenţa pe piaţa locală.

    Explozia inflaţiei peste 15% în luna iunie 2022 a dus la continuarea majorării dobânzii de politică monetară, dar şi a dobânzilor din piaţa interbancară, şi ulterior a dobânzilor la credite şi la depozite. BNR a majorat dobânda-cheie de mai multe ori, ajungând în iulie la 4,75% şi în august la 5,5%, şi vor mai urma alte creşteri având în vedere creşterea preţurilor de consum.

    În anii anteriori, pe măsură ce BNR înăsprea politica monetară şi majora dobânda-cheie, băncile se grăbeau să crească dobânzile la credite, în timp ce ratele la depozite erau majorate mai lent. Potrivit unui studiu recent al BNR băncile tind să practice marje de dobândă mai ridicate în sistemele financiare subdezvoltate, în timp ce un astfel de comportament nu se observă şi în cazul economiilor dezvoltate.

    Privind retrospectiv, pe parcursul anului 2021, dobânzile medii la creditele noi retail în lei au marcat un vârf de 7,38% în februarie, şi au scăzut ulterior, coborând la finalul anului spre 6%. Băncile acordau populaţiei în decembrie 2021 credite noi în lei cu o rată medie anuală a dobânzii de 6,02%, minimul din 2021, şi cu 0,65 puncte sub nivelul de la sfârşitul anului 2020.

    În cazul depozitelor noi pentru populaţie în lei, rata medie anuală a dobânzii a fost în luna decembrie 2021 de 1,41%, al doilea cel mai ridicat nivel de anul trecut, după cel din ianuarie, de 1,43%. Cel mai scăzut nivel al dobânzii la depozitele noi retail în lei din 2021, de 1,09%, a fost înregistrat în aprilie. Dobânda la depozitele retail noi în lei a încheiat anul 2021 sub nivelul din decembrie 2020.

    Pe parcursul anului 2021 pe segmentul populaţiei marjele de câştig au fost între 4,61 şi 6,14 puncte procentuale, conform statisticilor BNR.

    Luna decembrie 2021 a adus o scădere a marjei de câştig retail până la 4,61 puncte procentuale, cel mai mic nivel al marjei din 2021, dar şi minimul ultimilor 8 ani, după ce prima parte a anului adusese niveluri ale marjei de câştig pe componenta retail oscilante, preponderent în intervalul de 5-6 puncte procentuale.

    Cel mai mare nivel al marjei din 2021 pe segmentul creditelor şi depozitelor noi retail în lei, de 6,14 puncte procentuale, a fost înregistrat în luna februarie. Iar marja retail din februarie a reprezentat şi cel mai ridicat nivel din ultimii peste doi ani, o valoare mai ridicată, de 6,16 puncte procentuale, fiind în septembrie 2019. Însă şi în ianuarie şi februarie 2020 marjele au avut valori apropiate, de 6,12-6,13 pp.

    În ultimii ani, marjele mari dintre dobânzile percepute de bănci la credite şi cele plătite clienţilor pentru depozite au fost o caracteristică a modelului de funcţionare a sectorului bancar românesc, după cum a arătat şi BNR de mai multe ori.

    Bancherii locali au operat în ultimii ani, până în primăvara anului 2019, cu marje de câştig în creştere, apropiate de maximul, de peste 7,5 puncte procentuale, înregistrat în toamna anului 2009, când băncile percepeau o dobândă medie la credite de 17-19%, în timp ce dobânda la depozite era de aproximativ 10-15%. În a doua parte din 2008 şi la începutul lui 2009, marja de câştig a băncilor era de 2-3 puncte, pentru ca ulterior să crească.

    Marja mare dintre dobânzile la credite şi cele la depozite a susţinut în ultimii ani câştigurile mari ale instituţiilor de credi, alături de creşterea creditării, avansul veniturilor din comisioane, îmbunătăţirea calităţii portofoliilor şi scăderea provizioanelor şi reducerea costurilor de funcţionare ale băncilor.

    Sistemul bancar, principalul finanţator al economiei României, a obţinut S1/2022 un profit record de aproape 5 mld. lei, duşă ce în 2021 câştigul a fost de peste 8 mld. lei.

  • Euro se prăbuşeşte peste noapte şi ajunge din nou sub dolar

    BNR a afişat vineri un curs de 4.8344 lei/ euro, cel mai scăzut nivel din august 2020, în scădere cu 0,37%. Dolarul a fost cotat de BNR la 4.8383, peste cursul de referinţă al euro. 

    Pe piaţa internaţională, dolarul se îndrepta vineri spre a treia creştere săptămânală consecutivă şi se afla aproape de cele mai ridicate niveluri din ultimele decenii în raport cu euro şi yenul, investitorii ezitând să vândă înainte de publicarea datelor privind forţa de muncă din SUA, scrie Reuters.

    Un sondaj privind industria prelucrătoare din SUA în cursul nopţii a fost suficient pentru a împinge dolarul peste 140 de yeni pentru prima dată din 1998 şi, de asemenea, la maximul de 2-1/2 ani faţă de lira sterlină şi maxime de şase săptămâni faţă de dolarul australian şi cel neozeelandez.

    Euro a scăzut din nou sub paritate, la 0,9958 dolari, şi nu a fost departe de minimul ultimilor 20 de ani de săptămâna trecută, de 0,99005 dolari. Yenul s-a stabilizat la 139,91 pentru un dolar, după ce a atins un minim de 140,27 în primele tranzacţii asiatice.

    Indicele dolarului a atins un maxim de două decenii la 109,99 la New York şi a fost ultima dată la 109,55. Dolarul a a crescut cu peste 1% în săptămâna care a trecut de când preşedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, a declarat la Jackson Hole, Wyoming, că ratele vor trebui să fie ridicate “pentru o perioadă de timp” pentru a controla inflaţia, surprinzând pieţele.

    Datele privind salariaţii non-agricoli sunt aşteptate vineri, iar economiştii se aşteaptă ca 300.000 de locuri de muncă să fi fost adăugate în august, ceea ce ar prelungi o serie de date solide.

    Yuanul chinezesc a rămas, de asemenea, sub presiune, la 6,9076 pentru un dolar, noile măsuri de închidere din Chengdu afectând starea de spirit a investitorilor.

    Săptămâna viitoare vor avea loc întâlniri ale băncilor centrale în Europa şi Australia, iar pieţele se aşteaptă la creşteri. Traderii văd aproximativ 60% şanse de o creştere de 50 bp în Australia şi aproape 80% şanse de o creştere de 75 bp din partea Băncii Centrale Europene .

  • Ce venit suplimentar au făcut băncile din dobânzi după ce au „sărit calul“ cu ROBOR: 2,7 mld. lei în S1/2022

    Băncile au încasat în S1/2022 venituri din dobânzi pentru creditele acordate de 12,1 mld. lei, mai mari cu 2,7 mld. lei, respectiv cu 29% faţă de S1/2021, creşterea fiind influenţată şi de saltul ROBOR pe piaţa interbancară, indicatorul de referinţă pentru împrumuturile în lei contractate înainte de primăvara anului 2019.

    Dobânzile încasate de bănci la credite reprezintă prncipala sursă de câştig. În ultima perioadă dobânzile la lei au sprintat puternic, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, trecând în iunie de 15%. Creşterea substanţială a ROBOR în ultima perioadă, în jurul a 8%, a mărit tensiunea celor care mai au credite la bancă cu dobânda legată de acest indice şi a stârnit critica guvernatorului BNR Mugur Isărescu care a atenţionat că ROBOR la 3 luni a depăşit dobânda-cheie (care a ajuns la 5,5% în august) şi rata de creditare Lombard. ROBOR la 3 luni mediu a fost de 4,6% în S1/2022 faţă de doar 1,6% în S1/2021. În ceea ce priveşte cheltuielile băncilor cu dobânzile plătite clienţilor pentru depozite, nivelul a ajuns în S1 la aproape 2,9 mld. lei, în creştere cu 1,3 mld. lei, respectiv cu 80% faţă de nivelul din S1/2021, conform datelor transmise de BNR pentru ZF. Aceste cheltuieli sunt de mai mult de 4 ori ori mai mici decât veniturile încasate din dobânzile la credite.

    Nivelul veniturilor nete din dobânzi a fost în S1 de 9,2 mld.lei, cu 18% peste încasările nete din S1/2021.

    Cele mai mari trei bănci din sistem, Banca Transilvania, BCR şi BRD-SocGen, au adunat în S1/2022 venituri nete din dobânzi de peste 4 mld. lei, reprezentând peste 44% din încasările nete din dobânzi la nivelul întregului sistem bancar.

    Profitul operaţional al băncilor a înregistrat în S1/2022 o creştere de 13% faţă de S1/2021, până la 6,1 mld. lei. Comparativ, veniturile nete cumulate din dobânzi şi comisioane au ajuns în această perioadă la 11,7 mld. lei. Profitul net al sistemului bancar a atins în S1 un nivel record de aproape 5 mld. lei.

  • Opinie Leonardo Badea, BNR: Provocări globale generate de noua realitate economică

    În mediul economic şi financiar internaţional sunt încă puternice ecourile celor mai recente discuţii dintre reprezentanţii principalelor bănci centrale din statele dezvoltate, care au avut loc la evenimentul găzduit de Rezerva Federală a SUA la Jackson Hole, la fel ca în fiecare an. Principalele elemente care au atras atenţia sunt legate de determinarea cu care atât Banca Centrală Europeană, cât şi Rezerva Federală s-au manifestat pentru acţiunile menite să tempereze inflaţia şi să o readucă, în cele din urmă, în apropierea ţintei.

    Tonul ferm al declaraţiilor a satisfăcut aşteptările pieţei şi ţine încă prima pagină a publicaţiilor de specialitate, fiind subiectul preferat al comentariilor şi opiniilor analiştilor economici. Cred totuşi că el nu ar trebui să constituie o surpriză pentru nimeni, din multe motive care au fost discutate pe larg anterior: nevoia de consolidare a credibilităţii băncilor centrale, evoluţiile şi informaţiile disponibile în ultimele trimestre care au demonstrat în mod evident caracterul persistent al inflaţiei în opoziţie cu anticipările care puteau fi formulate pe baza datelor disponibile anterior, riscul de dezancorare al anticipaţiilor şi observarea tot mai pregnantă a efectelor nocive ale acestora asupra funcţionării economiei etc.

    De aceea, nu la aceste declaraţii aş vrea să mă refer, ci aş încerca să (re)aduc în prim plan, foarte pe scurt, alte câteva nuanţe ale opiniilor exprimate de economişti de renume şi unele preocupări la nivel global reiterate în declaraţiile din ultimele zile care nu au prins primele pagini ale ziarelor, dar care, în esenţă, sunt cel puţin la fel de importante pentru viitorul nostru şi pentru întreaga comunitate internaţională, atât din perspectivă economică şi financiară, cât şi socială. Ele sunt complementare cu declaraţiile de prima pagină de la Jackson Hole şi au o importanţă pe termen mediu cel puţin la fel de ridicată.

    Din această perspectivă, este de remarcat în primul rând faptul că în discursurile principalilor bancheri centrali în continuare au lipsit elemente ferme şi clare de „forward guidance”. În opinia mea, aceasta arată că persistă o atitudine prudentă a majorităţii bancherilor centrali de a se ancora în ţinte ferme privind nivelul viitor al ratelor dobânzilor de referinţă. Eu văd această abordare ca o confirmare a faptului că băncile centrale rămân perfect conştiente de nivelul ridicat de impredictibilitate pe termen scurt şi mediu, ceea ce argumentează preferinţa actuală pentru o abordare de tip „văzând şi făcând” în funcţie de ceea ce vor arăta datele şi informaţiile ce vor deveni disponibile în perioada următoare privind mersul economiei şi al preţurilor.

    Totodată, numeroşi economişti atenţionează asupra faptului că abordarea politicii monetare în lupta cu inflaţia trebuie să fie diferită în funcţie de particularităţile fiecărei economii. Cea mai importantă diferenţiere se face între situaţia din SUA şi cea din Zona Euro, dar la fel de mari sunt diferenţele şi între economiile dezvoltate şi cele emergente. În vreme ce în SUA situaţia actuală la nivel economic şi structura dinamicii preţurilor arată că creşterea ratei dobânzii de politică monetară ar putea acţiona destul de eficient pentru frânarea pe termen mediu a ascensiunii preţurilor, în Zona Euro legătura puternică dintre inflaţie şi factori aflaţi în afara influenţei instrumentelor clasice ale politicii monetare (cum sunt preţurile la energie) implică, probabil, cel puţin din perspectivă teoretică, o amploare mai redusă a creşterii totale a ratei dobânzii de politică monetară.

    Un element important din perspectiva economiilor emergente (cum este şi cazul nostru), dar care are implicaţii pentru stabilitatea financiară globală este acela că măsurile luate recent de băncile centrale din economiile dezvoltate vin după o perioadă considerabilă de timp în care băncile centrale din economiile aflate în dezvoltare deja au majorat semnificativ şi în numeroase etape dobânzile de referinţă pe plan local. Acest fapt este mai puţin menţionat de analiştii financiari, dar are o importanţă crucială pentru prevenirea unei crize financiare la nivel global. Aşadar, deşi bancherii centrali din economiile dezvoltate sunt adesea acuzaţi ca au acţionat cu întârziere (la fel cum de acelaşi lucru sunt acuzaţi şi cei din economiile emergente), faptul că economiile emergente au avut răgaz să-şi întărească semnificativ politica monetară anterior mutărilor băncilor centrale din economiile dezvoltate reprezintă un mare câştig pentru stabilitatea globală, cu atât mai mult cu cât timpul aflat la dispoziţia economiilor emergente a fost suficient chiar şi pentru ca majorările ratelor de dobândă să fie graduale, deci mai uşor de absorbit la nivel local. O referire recentă în această direcţie a avut-o şeful Băncii Reglementelor Internaţionale, Augustin Carsten, care a afirmat că băncile centrale trebuie să aibă o abordare realistă faţă de eficienţa politicilor de influenţare a cererii pe termen scurt pentru combaterea inflaţiei, în actualul context economic.

    O altă preocupare importantă din ultima perioadă care s-a simţit, chiar dacă uneori numai printre rânduri, în discursurile economiştilor din ultimele zile este cea faţă de nevoia de a regândi modele economice actuale care sunt bazate în esenţă pe principiul echilibrului dinamic şi cel al anticipaţiilor raţionale. Economistul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, remarca săptămâna trecută că aceste modele au şanse mai reduse să fie de ajutor în calibrarea politicilor economice în prezent şi în viitorul apropiat, din moment ce suntem într-o situaţie de evidente dezechilibre ce vor continua probabil să se manifeste cel puţin pe termen mediu, iar noi şocuri pe partea ofertei sunt foarte probabile în anii ce vor urma, atât timp cât tensiunile geopolitice vor continua să fie prezente.

    Aşa cum se ştie, starea de echilibru este un concept teoretic. Există întotdeauna forţe dinamice care nu permit unei economii să atingă şi să susţină această poziţie echilibrată, iar în mod realist, suntem întotdeauna într-o stare de dezechilibru care tinde către un echilibru teoretic. Cu toate acestea, pot exista anumite situaţii în care dezechilibrul devine mai pronunţat. Teoria economică des uzitată şi consacrată sugerează că toate pieţele lucrează spre echilibrul pieţei, unde cererea şi oferta îşi găsesc echilibrul şi nu există supraproducţie sau subproducţie. Este evident că astfel de echilibre sunt greu de atins într-un mediu economic care va rămâne dominat de incertitudine şi riscuri ridicate în viitorul previzibil şi care va continua probabil să fie afectat de noi şocuri externe. De aceea, ar fi util un demers de investigare a unor modele bazate pe adaptarea permanentă a agenţilor economici la noi realităţi în schimbare pe fondul unei stări prelungite de dezechilibru, în condiţiile în care aşteptările şi prognozele acestora sunt lipsite de acurateţe din cauza informaţiilor incomplete disponibile. Joseph Stiglitz mai notează că într-un astfel de cadru conceptual, au o importanţă deosebită politicile menite să sporească flexibilitatea economiei şi capacitatea sa de adaptare rapidă la noi condiţii, în special în ceea ce priveşte aprovizionarea cu resurse de producţie şi oferta în general. În acest context, flexibilitatea pieţei muncii are la rândul ei o importanţă foarte mare, dar şi mecanismele stabilizatorilor automaţi care sunt deja consacrate în teoria şi practica politicilor publice.

    Principiile de mai sus sunt susţinute, în linii mari, şi de declaraţiile din ultimele zile ale unui alt laureat al Premiului Nobel pentru economie, Lars Peter Hansen, care pledează pentru un rol mai mare al politicii fiscale în stabilizarea economiei şi combaterea inflaţiei, precum şi pentru regândirea modelelor economice de prognoză utilizate în deciziile de politici. Într-o lucrare publicată împreună cu Michael Barnett şi William Brock, aceştia argumentează în favoarea conexării modelelor economice cu cele climatice, având în vedere legătura bidirecţională evidentă dintre sustenabilitatea economică şi cea de mediu, precum şi influenţele ambelor asupra bunăstării sociale.

    Scurta enumerare de mai sus prezintă doar câteva dintre preocupările fundamentale ale economiştilor la momentul actual, dar cu profunde implicaţii la nivel local pentru toate economiile lumii. Unele dintre ele nu sunt deloc noi, de exemplu reiterarea rolului important al politicii fiscale în complementaritate cu politica monetară şi reformele structurale pentru combaterea efectelor negative ale crizelor suprapuse cu care ne confruntăm în prezent, dar şi pentru transformarea economiei prin adaptare la noile realităţi. Nici nevoia de regândire a modelelor de analiză şi prognoză utilizate pentru calibrarea politicilor amintite nu este nouă, dar este din ce în ce mai pregnantă în contextul dezechilibrelor şi şocurilor exogene anticipate să persiste pentru o perioadă semnificativă în viitor. Transformarea digitală, provocările climatice, combaterea inegalităţilor şi promovarea echităţii sociale sunt de foarte multă vreme pe agenda decidenţilor, dar acutizarea acestor externalităţi majore ale crizelor actuale le transformă într-o prioritate tot mai acută. Toate aceste preocupări fundamentale rămân dominante şi vor continua să constituie fundalul oricăror discuţii privind decizii punctuale de politici.