Tag: avertisment

  • Avertisment fără precedent de la guvernatorul Isărescu: Mulţi vorbesc de un adevărat război cibernetic în desfăşurare

    Banca Naţională a României (BNR) depune eforturi împreună cu autorităţile statului pentru a face faţă atacurilor cibernetice potenţiale, a declarat Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, vineri, în cadrul conferinţei naţionale în domeniul securităţii cibernetice organizată de instituţie.

    „Banca Naţională a României depune, împreună cu autorităţile statului, eforturi pentru a face faţă atacurilor cibernetice potenţiale. Raportarea noastră este că trebuie să ne dezvoltăm şi sistemele noastre interne, dar cel mai bine este să lucrăm cu autorităţile statului specializate. Pentru gestionarea riscurilor, avem nevoie de planuri adecvate de prevenire a atacurilor cibernetice şi de răspuns rapid în cazul producerii unor evenimente nedorite”, a spus Mugur Isărescu.

    „În contextul ultimelor patru atacuri cibernetice, mulţi vorbesc de un adevărat război cibernetic în desfăşurare. Nu este exclusă apariţia unei crize la nivel global, greu de prevăzut, cu impact şi în ţara noastră”, a adăugat guvernatorul BNR.

    Isărescu a precizat că preocupare pentru dezvoltarea sistemelor de protecţie se înregistrează la nivelul tuturor băncilor centrale, care sunt din ce în ce mai informatizate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vârsta medie de pensionare va creşte cu cel puţin doi ani. Avertisment OCDE

    Cea mai mare creştere este anticipată în ţări ca Danemarca, Italia şi Olanda, unde vârsta de pensionare este acum legată de speranţa de viaţă. Numai cinci ţări membre, incluzând Franţa, din rândul celor 35 membre ale OCDE, vor avea vârste standard de pensionare sub 65 până în 2060. Costul pensiilor publice va continua să crească în unele din cele mai mari economii membre ale organizaţiei, ca SUA, deşi rata de creştere se va situa sub cea din ultimele două decenii, scrie ZF.

    Unele ţări vor înregistra scăderi ale costului, ca Grecia. În raportul său anual privind pensiile, OCDE avertizează că ţările membre trebuie să facă noi paşi pentru a-şi consolida sistemele de pensii pentru ca acestea să poată face faţă schimbărilor demografice, inegalităţii sporite dintre cetăţenii mai în vârstă şi schimbarea naturii muncii într-o economie digitală. În condiţiile în care mulţi oameni se reorientează către poziţii non-tradiţionale, o vârstă strictă fixă de pensionare ar putea să nu mai fie în interesul general, arată OCDE.

  • Revoluţia fiscală. Avertisment transmis lui Dragnea şi Tăriceanu: Mulţi angajatori refuză să mărească brutul angajaţilor, în contextul reformei fiscale

    „Domnilor preşedinţi, reforma fiscală propusă de actuala coaliţie de guvernare, axată în principal pe creşterea sarcinii fiscale la angajaţi şi scăderea sarcinii fiscale la angajator, mecanism cu care nu suntem de acord, a provocat o mare incertitudine în ceea ce priveşte relaţiile de muncă. Avem numeroase semnale că o mare parte din angajatori evită să mărească brutul angajaţilor conform fiscalităţii adoptate prin OUG nr. 79/2017, căutând soluţii temporare pentru menţinerea salariilor angajaţilor lor, până la stabilizarea situaţiei legislative, adică transformarea OUG în lege”, se arată în scrisoarea semnată de preşedinele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

    Potrivit documentului, şi reprezentanţii unor instituţii cu capital de stat, din subordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum Loteria Română, nu ar dori să îşi asume decizia măririi salariilor brute.

    „Ne adresăm Parlamentului şi domniilor voastre, în calitate de preşedinţi ai celor două camere, deoarece este nevoie urgentă de o clarificare şi o stabilizare pentru a nu ne juca cu soarta a milioane de lucrători şi nici să testăm care este gradul de rezistenţă la experimente economico –fiscale. Astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei guvernului este adoptarea proiectului bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pentru 2018, care va fi introdus în Parlament pentru dezbatere şi aprobare. Intrucât Guvernul, creat de partidele pe care le conduceţi, a fundamentat acest proiect de buget de stat pe baza OUG nr. 79/2017 pentru modificarea Codului fiscal, vă solicităm să introduceţi OUG nr 79/2017 îndezbatere şi aprobare în procedură de urgenţă, pentru a fi finalizat în ambele camere înainte de aprobarea bugetului de stat în Parlament”, se mai arată în scrisoarea deschisă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVERTISMENTUL lui Trump: Perioada ”răbdării strategice” faţă de Coreea de Nord s-a încheiat

    Preşedintele SUA efectuează un turneu de 12 zile în Asia, acesta a avut o întrevedere cu liderii mediului de afaceri din Japonia.

    ”Testele nucleare ilegale şi balistice reprezintă o ameninţare faţă de pacea şi stabilitatea internaţională”, a afirmat acesta în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul japonez, Shinzo Abe.

    Donald Trump urmează să efectueze o vizită oficială în Coreea de Sud. În cadrul acestei vizite, Trump va discuta cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in despre ameninţările venite dinspre Phenian.

  • FENOMENUL EXTREM care loveşte România zilele următoare. Avertismentul meteorologilor. „Este un VORTEX”

    „Există posibilitatea, mai ales că acum suntem pe o tendinţă de încălzire, ca după, pentru că urmează o perioadă de răcire, acel aer rece să fie de proveninţă polară, pe acest mecanism de slăbire. Pentru localizare şi pentru a şti mai precis când, trebuie urmărite prognozele meteorologice. Structura aceasta este prezentă acolo în mod continuu, dar efectul este important iarna. Atunci este şi mai puternic şi face cuplajul până la suprafaţă. Întotdeauna există fluctuaţii în Vortex, dar uneori sunt mult mai puternice, în aşa fel încât transportul de aer polar se face până la latitudini foarte joase şi avem un episod cu temperaturi foarte scăzute”, a explicat climatologul.

    Conform sursei citate, Vortexul polar este definit de curenţii de aer ce înconjoară Polul Nord, la înălţimi mari în atmosferă.

    „În sezonul rece (noiembrie – martie), vortexul polar ajunge să influenţeze circulaţia atmosferică şi în atmosfera joasă, cu impact asupra fluctuaţiilor vremii resimţite de noi toţi. Un vortex polar puternic, izolează masele de aer rece, polar, deasupra Polului Nord, iar circulaţia atmosferică la latitudinile medii, de la înălţimi mari în atmosferă până la suprafaţă, e una preponderent zonală, de la vest la est. În acest caz, iarna, aerul de deasupra oceanului Atlantic (mai cald) este transportat peste continentul european determinând, în general, un regim termic mai blând”, a declarat Bojariua.

    Dacă vortexul polar e slab, menţionează sursa precizată, el nu mai reuşeşte să ţină aerul rece, polar, deasupra zonei arctice şi se produc invazii atmosferice carcterizate de temperaturi foarte scăzute până la latitudini mai joase, posibile inclusiv până deasupra teritoriului României.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Se RUPE Europa! AVERTISMENT fără PRECEDENT al unui IMPORTANT lider de la Bruxelles! HARTA se poate SCHIMBA pentru totdeauna!

    “Evident că Europa trebuie să se teamă de proliferarea statelor mai mici. De aceea nimeni în Europa nu intenţionează să recunoască independenţa Cataloniei. Chiar şi (premierul britanic) Theresa May, în plină furtună de Brexit, a spus că Marea Britanie nu va recunoaşte niciodată Catalonia. Spania a fost de-a lungul istoriei un stat unificat, cu multe regiuni autonome, cu diverse populaţii care vorbesc de asemenea limbi diferite, dar care fac parte dintr-un stat unificat. Nu prin degradarea conceptului de naţiune vom consolida Europa”, a spus Tajani, într-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero.

    Două dintre cele mai bogate regiuni ale Italiei, Lombardia şi Veneto, organizează duminică referendumuri de autonomie, pe fondul nemulţumirilor legate de reducerile bugetare cerute de către guvernul de la Roma.

    Antonio Tajani a subliniat diferenţele dintre referendumul de independenţă din Catalonia, declarat ilegal de către guvernul spaniol şi de către Curtea Constituţională, şi demersul din regiunile italiene.

    “În primul rând, acele două referendumuri sunt legitime, cum nu a fost cazul în Catalonia. În Spania nu este vorba despre autonomie, ci despre proclamarea independenţei în semn de sfidare faţă de statul de drept şi împotriva Constituţiei spaniole”, a spus Tajani.

  • Un ultim AVERTISMENT din partea Madridului: Puigdemont are termen până joi să renunţe la proclamarea independenţei Cataloniei

    “Considerăm că Puigdemont are oportunitatea de a rectifica situaţia, trebuie să răspundă cu «da» sau «nu» la declaraţia (de independenţă)”, a declarat vicepremierul.

    “Puigdemont a decis să nu răspundă. Cred că nu era dificil să spună «da» sau «nu»”, a declarat Santamaría.

    “Nimeni nu respinge dialogul, însă dialogul trebuie purtat în cadrul legal”, a mai afirmat oficialul spaniol, adăugând că “dialogul nu se cere, se practică”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertismentul controversatului Mario Draghi, unul dintre cei mai temuţi bancheri din EUROPA. Asumaţi-vă acum riscuri

    Cu două săptămâni înainte de momentul în care BCE va decide viitorul politicii sale monetare, preşedintele băncii a declarat că promisiunea de menţinere a dobânzilor la nivelul actual „mult timp“ după încheierea programului de achiziţii de obligaţiuni este foarte importantă pentru ţinerea sub control a costurilor de finanţare.
     
    Comentariile sale sugerează că formularea respectivă ar putea fi menţinută în mesajul transmis de BCE după şedinţa din 26 octombrie chiar dacă strategii băncii vor decide să implementeze o aşteptată restrângere a ritmului lunar al achiziţiilor de obligaţiuni de la nivelul actual de 60 miliarde de euro.
     
    Potrivit unor surse familiare cu dezbaterile BCE citate de Bloomberg, oficialii băncii iau în considerare reducerea achiziţiilor de obligaţiuni la cel puţin jumătate din ritmul actual şi menţinerea programului activ timp de cel puţin două luni.