Tag: munca

  • Efectele reducerii CAS în economie. Este prima reducere de taxe după cinci ani în care fiscalitatea muncii s-a înăsprit

    România a urcat anul acesta 17 locuri, până pe locul 59 din 144, în clasamentul competitivităţii economice al Forumului Economic Mondial, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Croaţia, dar după Bulgaria, Letonia sau Polonia. Ceea ce a ridicat-o sunt indicatorii de eficienţă, care arată că România, în termenii Forumului, este o economie în stadiul al doilea de dezvoltare, cel bazat pe eficienţă (primul este cel bazat pe factorii bruţi de producţie), rămânând totuşi departe de stadiul al treilea, cel bazat pe inovaţie. Luaţi la bani mărunţi, indicatorii de eficienţă arată că România stă cel mai bine la capitolul dimensiunii pieţei (locul 45 din 144) şi al maturităţii tehnologice (locul 47), dar cel mai prost la eficienţa pieţei muncii (locul 90), în timp ce principalii factori care stau în calea uşurinţei de a face afaceri sunt accesul slab la finanţare şi ratele impozitării.

    Despre eficienţa pieţei muncii continuă să vorbească investitorii străini şi români care cer periodic atât o liberalizare şi mai mare a condiţiilor de angajare şi concediere, după reforma codului muncii din vremea guvernului Boc, cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, iar Jeffrey Franks de la FMI cerea guvernului Boc să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu există suficient spaţiu bugetar pentru toate. Atunci, guvernul a ales mărirea bugetului de investiţii pe seama tăierii tuturor celorlalte cheltuieli şi a abţinerii de la orice măsuri de relaxare fiscală după majorarea TVA din 2010. Din 2013 încoace, guvernul Ponta a ales întâi mărirea salariilor şi apoi scăderea CAS, preţul fiind tăierea banilor de investiţii, introducerea taxei pe stâlp şi majorarea accizei la carburanţi.

    În ambele cazuri însă, România a urmat filozofia FMI, care a avut ca unic obiectiv reducerea drastică de la un an la altul a deficitului structural. Într-un bilanţ al relaţiei cu România publicat în primăvara acestui an, FMI a remarcat că programul de ajustare fiscală în cadrul primului acord stand-by s-a bazat în principal pe tăieri de cheltuieli, deşi ar fi putut cuprinde planuri de majorare a veniturilor prin lărgirea bazei de impozitare şi creşterea unor taxe (aşa cum sugerase iniţial FMI) şi că acestea din urmă au început să apară abia din 2013. FMI arăta că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului, raportat la alte ţări din UE, ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    Am pomenit de FMI pentru că relaţia cu Fondul a fost ruptă de România în 2005 exact în contextul introducerii cotei unice de impozitare, invocată astăzi ca precedent de îndrăzneală fiscală atât de adepţii tăierii CAS (ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, care invocă argumentele de atunci, anume că pierderile iniţiale de venituri la buget se vor acoperi din creşterea economică ulterioară), cât şi de opozanţii ei (preşedintele Traian Băsescu, care a preluat constatarea Consiliului Fiscal că după introducerea oricărui stimulent fiscal, gradul de conformare a contribuabililor creşte treptat până la un punct, apoi scade din nou, întrucât dispare efectul de noutate – în cazul cotei unice, gradul de conformare a început să stagneze din 2007 şi s-a deteriorat din 2012 chiar sub nivelurile dinainte de 2005).

    Comparaţia cu anul 2005 nu rezistă însă, întrucât pe atunci România nu era ameninţată de nicio recesiune şi nu avea de încheiat niciun ciclu de consolidare fiscală (dimpotrivă, în 2004 economia crescuse cu peste 8% şi deficitul bugetar era puţin peste 1% din PIB), cu atât mai puţin de vreo conjunctură externă defavorabilă creşterii economice. Astfel încât anul acesta rămâne primul în care România aplică realmente “în orb” măsuri de relaxare fiscală, deja criticate de Consiliul Fiscal pe motiv că impactul lor asupra veniturilor bugetare este subestimat de guvern. În cazul scutirii de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie, CF a calculat un impact de cel puţin 475 mil. lei anul acesta, faţă de 137,5 mil. lei estimat de Finanţe; în cazul scăderii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, impactul calculat de CF ar fi de 1,1 mld. lei la nivelul agregatului de venituri şi la 850 mil. lei impact la nivelul deficitului bugetar.

    Documentul mult aşteptat al Ministerului Finanţelor care estimează impactul reducerii CAS, publicat săptămâna trecută graţie insistenţei Societăţii Academice Române, se bazează şi el tot pe precedente, menţionând că, deşi din 2005 până în 2008 cota de CAS a scăzut de la 50,2% la 43,7%, nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB s-a menţinut relativ constant, între 9,5% şi 9,6% din PIB, în timp ce în 2009, când CAS a crescut cu 3 puncte procentuale (2 la angajator şi 1 la angajat), încasările la buget din această sumă s-au redus cu 3%. Cum anii 2005-2008 au fost ani de creştere economică, raportarea la trecut nu ajută decât prin prisma faptului, amintit de ministrul Ioana Petrescu în document, că acum impactul pozitiv al tăierii CAS în investiţii sau în majorarea salariilor ar fi potenţat, pentru că inflaţia este mult mai mică decât atunci. Cât priveşte însă scăderea încasărilor din CAS după majorarea ei în 2009, aici într-adevăr am avut de-a face cu o deteriorare imediată a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, în contextul crizei, care n-a făcut decât să se accentueze începând din 2011, conform aceluiaşi Consiliu Fiscal.

    Documentul arată că reducerea CAS “poate conduce la o creştere reală a PIB cu cca 0,1-0,2%, cu reflectare directă în îmbunătăţirea productivităţii muncii”. Dacă sumele în plus obţinute de angajatori vor fi folosite pentru crearea de locuri de muncă, ar rezulta un spor de 70.000 de locuri de muncă fiscalizate anual, iar dacă jumătate din sume vor fi folosite pentru investiţii, s-ar recupera anual cca 1,3 mld. lei din creşterea numărului de salariaţi (din CAS, CASS, contribuţii la fondul de şomaj, impozit pe venit). În plus, arată Ioana Petrescu, prin creşterea investiţiilor de capital ar ajunge la bugetul de stat 1,25-1,3 mld. lei prin TVA încasată şi efecte de multiplicare anuală. La acestea se adaugă un posibil efect de reducere a muncii la negru: în cel mai pesimist scenariu, în care tăierea CAS ar fiscaliza numai un sfert (4,75 mld. lei) din evaziunea fiscală a muncii la negru, golul de venituri la buget estimat de Finanţe va fi acoperit fără niciun fel de măsuri suplimentare.

    Scăderea CAS va reduce povara fiscală asupra muncii cu 1,6 puncte procentuale faţă de 2013, la 42,6% din costul forţei de muncă, un nivel care chiar şi aşa va continua să menţină România în topul european din acest punct de vedere şi să menţină şi decalajele din rata implicită de impozitare a muncii (vezi grafic), cu ponderea cea mai mare a CAS la angajator, urmată de CAS la angajat şi de impozitul pe venit, limitat de cota unică la unul dintre cele mai mici niveluri din Europa. Aceasta se explică prin faptul că taxarea consumului şi a muncii, adică din TVA şi CAS, urmate de accize şi impozit pe venit, reprezintă de departe cele mai solide surse de venituri la buget, valoric şi ca pondere în PIB (vezi tabele), în opoziţie nu numai cu taxarea capitalului, adică impozitul pe profit, dar şi cu toate celelalte categorii de taxe pomenite atunci când e vorba de soluţii de compensare pentru o reducere a TVA sau a CAS (proprietate, mediu, energie).

    Nu e numai cazul României: raportul Eurostat din iunie privind tendinţele de impozitare în Europa arată că în ansamblu, statele UE n-au încercat deloc să aplice relaxări fiscale din 2008 încoace, ci au reacţionat la anii de criză menţinând neschimbată rata de impozitare a capitalului şi, în schimb, majorând impozitarea muncii (nu numai contribuţiile sociale, care în majoritatea ţărilor reprezintă peste 2/3 din povara fiscală pe muncă, ci şi impozitul pe venit) şi impozitarea consumului, în special TVA, deşi cu rezultate variabile (Eurostat arată că România, Letonia, Grecia şi Lituania au cele mai mari decalaje dintre rata teoretică şi colectarea veniturilor din TVA).

    Explicaţia pentru aceste tendinţe e simplă – austeritatea: majoritatea statelor au avut nevoie de reduceri ale deficitelor bugetare şi atunci au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să-şi înceteze activitatea. Pentru noi, raportul Eurostat oferă deci indirect cel puţin o concluzie provizorie: dacă scenariile din documentul Finanţelor ar fi date peste cap de conjunctura proastă din Europa şi programul de reducere a deficitului structural va fi realmente ameninţat, soluţiile cu impact substanţial asupra bugetului nu sunt decât două – majorarea impozitului pe venit (adică renunţarea la cota unică) şi/sau îmbunătăţirea rapidă a colectării TVA.

  • Vreţi să emigraţi? Ocoliţi aceste ţări. Topul celor mai nefericite naţii

    Este dificil să fii fericit când când preţurile cresc şi nu ai un loc de muncă. Statisticienii au inventat ceea ce se numeşte Indexul Nefericirii, care reuneşte date referitoare la rata şomajului şi rata inflaţiei. Creat de economistul Arthur Okun, indexul era extrem de popular pe vremea mandatelor de preşidenţie ale lui Jimmz Carter şi a lui Ronald Reagan, relatează Business Insider. Indexul a fost contestat de-a lungul timpului, din pricină că o seamă de ţări recunoscute ca având oameni nefericiţi nu se regăsesc în topurile realizate ţinând cont de inflaţie ăi şomaj.

    Câteva dintre cele mai nefericite ţări din lume sunt:

    FINLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    CHILE. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    BRAZILIA. Scorul nefericirii: 11,4%. Rata inflaţiei: 6,5%; Rata şomajului: 4,9%

    POLONIA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    IRLANDA. Scorul nefericirii: 11,8%. Rata inflaţiei: 0,3%; Rata şomajului: 11,5%

    FILIPINE. Scorul nefericirii: 11,9%. Rata inflaţiei: 4,9%; Rata şomajului: 7%

    RUSIA. Scorul nefericirii: 12,4%. Rata inflaţiei: 7,5%; Rata şomajului: 4,9%

    SLOVACIA. Scorul nefericirii: 12,57%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    ITALIA. Scorul nefericirii: 12,8%. Rata inflaţiei: 0,1%; Rata şomajului: 12,7%

    SLOVENIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    PORTUGALIA. Scorul nefericirii: 13,03%. Rata inflaţiei: -0,9%; Rata şomajului: 13,9%

    COLUMBIA. Scorul nefericirii: 13,54%. Rata inflaţiei: 2,9%; Rata şomajului: 10,7%

    UCRAINA. Scorul nefericirii: 14,20%. Rata inflaţiei: 12,6%; Rata şomajului: 1,6% (indexul n-a luat ân considerare războiul, totuşi).

    URUGUAI. Scorul nefericirii: 15,96%. Rata inflaţiei: 9,1%; Rata şomajului: 6,9%

    CROAŢIA. Scorul nefericirii: 17,7%. Rata inflaţiei: -0,1%; Rata şomajului: 17,8%

    TURCIA. Scorul nefericirii: 18,12%. Rata inflaţiei: 9,3%; Rata şomajului: 8,8%

    EGIPT. Scorul nefericirii: 23,9%. Rata inflaţiei: 10,6%; Rata şomajului: 13,3%

    SPANIA. Scorul nefericirii: 24,17%. Rata inflaţiei: -0,3%; Rata şomajului: 24,5%

    GRECIA. Scorul nefericirii: 27,1%. Rata inflaţiei: -0,7%; Rata şomajului: 27,8%

    AFRICA DE SUD. Scorul nefericirii: 31,8%. Rata inflaţiei: 6,3%; Rata şomajului: 25,5%

    VENEZUELA. Scorul nefericirii: 59,8%. Rata inflaţiei: 52,7%; Rata şomajului: 7,1%

  • LinkedIn plăteşte unor foşti şi actuali angajaţi despăgubiri şi salarii neacordate de 6 milioane dolari

     “Prioritatea LinkedIn este talentul, aşa că am fost nerăbdători să colaborăm cu Departamentul Muncii pentru a rectifica rapid şi echitabil situaţia”, a declarat Shannon Stubo, purtător de cuvânt al LinkedIn, transmite Bloomberg.

    Compania nu a înregistrat şi plătit toate orele lucrate, inclusiv cele suplimentare, de 359 de angajaţi, potrivit Departamentului Muncii.

    În total, compania trebuie să plătească angajaţilor 3,35 de milioane de dolari pentru orele suplimentare lucrate şi despăgubiri de 2,51 milioane de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un copil de 11 ani a trăit câteva luni singur într-o colibă la marginea unei păduri, fără apă şi lumină

     Băiatul de 11 ani, din satul Enculeşti, judeţul Argeş, a fost preluat şi dus într-un centru de plasament de urgenţă al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), după ce timp de mai multe luni a trăit singur într-o baracă din lemn, la marginea unui luminiş.

    Directorul DGASPC Argel, Adrian Macovei, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat după a aflat din presă despre cazul băiatului, iar joi copilul a fost luat şi dus într-un centru de evaluare şi primire în regim de urgenţă, urmând ca dosarul cu acest caz să fie înaintat Tribunalului Argeş, iar instanţa să dispună, cel mai probabil, trimiterea copilului într-un centru de plasament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum au distrus românii liniştea pe o insulă de vis: Oamenii plecau de acasă şi îşi lăsau casele şi maşinile descuiate

    “Suntem aici de trei ani”, a spus tânărul român pe care l-am întâlnit lucrând ca ospătar în cadrul unui hotel din micul oraş Qawra, Malta, alături de alţi doi angajaţi români. După ce a lucrat mai întâi în Italia, unde a simţit că el şi soţia sa nu au mai avut perspective, au venit  să lucreze pe insulă mizând pe industria prolifică a turismului. „Au fost sceptici la început, iar soţia mea şi-a găsit cu greu un loc de muncă”. Cei doi locuiesc într-un apartament cu două camere spaţios pentru care plătesc o chirie de 350 de euro/lună, însă nu îşi imaginează că vor trăi toată viaţa pe insulă: „am văzut tot, nu mai avem ce să facem aici.”

    Totuşi, insula este ideală pentru un trai liniştit. Tânărul a observat că rata infracţionalităţii este mică aici, de unde şi scepticismul maltezilor legat de venirea imigranţilor pe insulă. „Când am venit noi aici, oamenii plecau de acasă şi îşi lăsau casele descuiate. La fel şi maşinile. Acum nu mai e aşa. Anul trecut, cred că a fost o singură crimă pe insulă, care s-a dovedit a fi rezultatul unui accident”.

    În Malta lucrează aproximativ 1.500 de români şi bulgari, iar aceştia pot fi întâlniţi la tot pasul. În St. Julien’s, de pildă, considerat centrul distracţiei pe insulă, am fost din nou salutată în limba română.

    Cetăţenii români şi bulgari au început să ocupe locurile de muncă pe care maltezii nu le doresc, potrivit datelor Ministerului Muncii oferite publicaţiei Times of Malta. De la intrarea ţării în Uniunea Europeană de acum zece ani, 3.074 de cetăţeni români şi bulgari au aplicat pentru locuri de muncă pe insulă.“Ocupă posturi ce nu necesită specializare şi nu au fost ocupate de şomerii maltezi” a declarat ministrul muncii maltez pentru un articol din cadrul aceleiaşi publicaţii, referindu-se la lucrătorii români şi bulgari.

    Totuşi, românii ocupă doar un mic procent din numărul imigranţilor veniţi să caute fericirea în paradisul maltez. În ultimul deceniu, în Malta au venit aproximativ 18.000 de imigranţi africani, pe seama proximităţii de continentul negru. „Malta este cel mai mic stat din Uniunea Europeană şi totuşi ne confruntăm cu povara cea mai mare”, spunea premierul maltez într-un interviu acordat anul trecut publicaţiei Sunday Times, nemulţumit de situaţie.

    Frustrarea legată de invazia străinilor este generală în rândul localnicilor. “It’s not your country, you must obey the rules!” (“Nu este ţara ta, trebuie să respecţi regulile!”) a izbucnit unul dintre maltezi într-un autobuz, în momentul în care un turist a încercat să se strecoare în mijlocul de transport deja plin, în pofida interdicţiilor şoferului. Frustrarea localnicilor vine din faptul că  insula, pe care locuiesc circa 411.000 locuitori, primeşte aproximativ 200.000 de vizitatori anual, care se adaugă la numărul din ce în ce mai mare al imigranţilor.

    Turismul a generat un procent de 13,9% din PIB-ul ţării în 2012, reprezentând 937,2 milioane de dolari, iar până în 2023, se presupune că va creşte până la 15,9%.

    Salariul mediu în Malta este scăzut comparativ cu standardele Uniunii Europene. Salariile sunt reglementate prin înţelegeri colective la nivelul întreprinderilor şi trebuie să fie cel puţin echivalentulul salariului minim legal.  Acesta ajunge la 702,82 euro/lună şi 162,19/săptămână, la care se adaugă un bonus anual obligatoriu de 270,2 euro şi încă unul de 242,26 euro/an, reprezentat de creşterea costului vieţii şi care se ajustează automat în funcţie de inflaţie.

    Media unei săptămâni lucrătoare este de 40 de ore şi poate fi depăşită în mod legal cu opt ore, plătite ca ore suplimentare. O zi normală de muncă începe la 8:30, se încheie la 5:30 şi include o pauză lungă de masă. Angajaţii au dreptul la 25 de zile de concediu, la care se adaugă alte 14 zile libere aduse de sărbătorile malteze.

    Ce trebuie să faci ca să lucrezi în Malta

    Pentru obţinerea unui permis de muncă, candidaţii trebuie să aibă un loc de muncă asigurat şi o scrisoare din partea viitorului angajator.Limbile oficiale ale statului sunt malteza şi engleza, italiană fiind de asemenea răpândită, ţinând cont că Italia este principalul partener comercial al ţării.

    Principalele domenii care generează locuri de muncă pentru expaţi sunt turismul şi IT-ul. Există o lipsă a IT-iştilor pe piaţa malteză, ţinând cont că există o serie de site-uri de jocuri de noroc care operează de pe insulă. Alte domenii generatoare de locuri de muncă sunt industria serviciilor, manufactură (semiconductoare, electronice, produse farmaceutice, bunuri de consum), industria maritimă comercială, construcţia şi repararea de ambarcaţiuni.

  • Instrumentul de tortură a salariaţilor: firmele îşi pontează angajaţii ca în timpul comunismului

    Un banal fişier electronic, completat periodic de către şefii de departamente pentru calculul salariilor în funcţie de numărul de ore lucrate, a devenit un coşmar pentru o parte dintre angajaţii care sunt nevoiţi să folosească o cartelă a timpului de fiecare dată când ies din clădire, când se duc în spaţiul pentru fumat ori la un coleg de la alt etaj.

    ÎN URMĂ CU UN AN, ANDREI, 28 DE ANI, ACUM MANAGER ÎN CADRUL UNEI COMPANII DE CERCETARE DE PIAŢĂ, A PRIMIT PENTRU PRIMA DATĂ O ATENŢIONARE, VERBALĂ, LEGATĂ DE FAPTUL CĂ NU A PETRECUT SUFICIENT DE MULT TIMP ÎN FAŢA CALCULATORULUI, ÎN CIUDA FAPTULUI CĂ ŞI-A ÎNDEPLINIT (CHIAR DEPĂŞIT) TARGETUL PE LUNA RESPECTIVĂ.

    Astfel, i s-a transmis că nu şi-a îndeplinit cele opt ore de lucru zilnice, din cauză ca a ieşit prea des să fumeze, şi i s-a recomandat politicos să remedieze această situaţie.

    ”Acum a devenit un coşmar. Pe de-o parte, ţi se recomandă să faci pauze pentru că nu e bine să stai tot timpul în faţa calculatorului şi, în plus, tot angajatorul spune că îţi reduce şi productivitatea. Pe de altă parte, tot angajatorul îţi spune că nu ai destule ore lucrate. Este oribil, iar de când am fost promovat, am ajuns în situaţia să îi cert şi eu (care sunt la rândul meu mustrat de cineva) pe oamenii din subordine pentru că nu au «pontat» destul din cauză că au stat prea mult la ţigară„, spune Andrei.

    MODUL ÎN CARE ESTE MONITORIZATĂ ACTIVITATEA ANGAJAţILOR ÎN TIMPUL PROGRAMULUI DE LUCRU A CĂPĂTAT FORME DIFERITE, DE LA COMPLETAREA UNOR FIşE LA VENIREA şI PLECAREA LA SERVICIU, CARTELE DE ACCES LA INTRAREA SAU ÎN INTERIORUL CLĂDIRII SAU SOFTURI DE MONITORIZARE A PERIOADEI ÎN CARE SUNT CONECTAţI LA SISTEMUL COMPANIEI (PENTRU PUŢINII CĂRORA LI SE MAI PERMITE SĂ LUCREZE DE ACASĂ). Justificarea este, spun angajatorii, că fişele de pontaj sunt obligatorii în cazul în care compania se confruntă cu controale de la inspectorii de muncă, acestea fiind un instrument prin care se poate demonstra că nu există, de exemplu, abuzuri ale angajatorilor în relaţia cu angajaţii (cum ar putea fi considerată, de exemplu, munca peste program neplătită suplimentar). De asemenea, fişele de pontaj sunt extrem de utile în anchetele care vizează accidentele de muncă. Însă această nevoie de monitorizare a generat în unele cazuri nevoia de noi funcţiuni în organizaţii, care acţionează ca un fel de ”poliţie„ menită să vâneze timpul de lucru pierdut al fiecărui angajat în parte.

    Colegii care fumează primesc mereu pe e-mail înştiinţări prin care li se solicită să motiveze de ce au lipsit în anumite intervale de timp, pe zile, chiar dacă este vorba de câteva minute, cât au stat la fumat. Este un fel de avertisment, la trei astfel de nerespectări de program li se spune să compenseze cu timp suplimentar de lucru. Nu li se scade salariul, dar mereu sunt puşi să justifice ce au făcut în acel interval. ”De altfel, mulţi dintre ei dau drumul la cronometru pe telefon atunci când ies la ţigară şi se asigură că, în totalul timpului petrecut la fumat, nu depăşesc acea jumătate de oră de pauză pe zi„, a explicat şi Dan, account manager într-o companie din industria serviciilor financiare. El a mai spus că angajatorul justifică aceste avertismente prin faptul că doreşte o eliminare a eventualelor nedreptăţi în tratamentul angajaţilor, în cazul în care un angajat care fumează munceşte mai puţin decât unul nefumător.

    ”Ca nefumător, nu cred că fumatul e principala problemă, pentru că şi un nefumător poate sta două ore la birou fără să facă nimic. Câtă vreme angajaţii îşi îndeplinesc obiectivele, nu ar trebui să existe astfel de bariere„, a mai spus Dan.

    NU DE ACEEAşI PĂRERE ESTE ÎNSĂ ALINA, MANAGER DE MARKETING ÎN CADRUL UNEI MULTINAţIONALE DIN DOMENIUL IT, pe care cartelele de acces, prezente în toată clădirea, o pot ajuta să demonstreze superiorului că şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu.

    ”În plus, poţi arăta ori de câte ori e cazul că ai stat peste program, iar angajatorul îţi este într-un fel dator pentru acest lucru„, a adăugat Alina.

  • Peste 16.000 de locuri de muncă vacante. Care sunt judeţele cu cele mai multe oferte de muncă

     Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel naţional sunt înregistrate 16.210 locuri de muncă.

    Cele mai multe oferte de muncă sunt în Capitală (1.809) şi în judeţele Cluj (2.297), Prahova (1.531), Argeş (838), Arad (828), Iaşi (753) şi Timiş (680).

    Judeţele cu cele mai puţine posturi vacante sunt Bacău (opt), Mehedinţi (18), Suceava (21), Caraş-Severin (44), Buzău (54), Galaţi (63), Botoşani (70) şi Sălaj (71).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şi-au făcut o afacere care nu poate vreodată să dea faliment. Cum îi ajută pe angajaţi să lipsească de la serviciu

    În schimbul a 25 de dolari, studenţii şi angajaţii din Statele Unite ale Americii pot cumpăra scrisori prin care să lipsească o zi de la muncă fiindcă par să vină de la doctori sau spitale. Alte opţiuni sunt datoria de jurat sau participarea la inmormântări, potrivit NBCNews.com.

    Chiar dacă ridică întrebări referitoare la etică şi legalitate, fondatorii companiei spun că ajută oamenii să facă ceea ce oricum ar fi făcut.

    “Milioane de americani lucrează de dimineaţa până seara, iar câteodată au nevoie pur şi simplu de o zi liberă”, spune John Liddell, cofondatorul start-up-ului Vision Matters care vinde scrisorile prin Excused Absence Network. „Oamenii vor minţi oricum. Câţi oameni se duc la doctor când nu sunt bolnavi, doar pentru a obţine o adeverinţă?”

    Chiar dacă pe site-ul companiei se precizează că scrisorile sunt “doar pentru scopuri de entartainment”, pe acesta sunt prezentate şi pozele unor oameni care se bronzează şi joacă golf datorită scuzelor fabricate. „Am reuşit să lipsesc nouă săptămâni de la serviciu datorită acestor scrisori! Nu ar putea fi mai uşor!” spune unul dintre testimoniale.

    Fondatorii Vision Matters spun că mulţi oameni s-au săturat să lucreze ore îndelungate pentru o plată redusă, fără flexibilitate în cazul în care vor să participe la activităţile şcolare ale copiilor.

    Liddel şi Waterhouse au fost colegi de serviciu în cadrul unei companii manufacturiere. După ce au văzut mai mulţi angajaţi care îşi scriau adeverinţe medicale false, cei doi au lansat afacerea pe Internet, după ce au investit fiecare câte 300 de dolari.

  • Un bucureştean şi-a făcut o super afacere din pasiunea lui din copilărie. S-a îmbogăţit rapid: „La început a fost foarte greu, dar acum suntem pe val”

    Un inginer şi un economist au renunţat la o afacere în publicitate şi la munca în multinaţionale pentru a se dedica unui business de familie născut dintr-o pasiune din copilărie.

    Cu câteva momente înainte de începerea interviului cu Business Magazin, Cătălin Câmpeanu se afla pe lacul din Mogoşoaia, măsurând adâncimea apei, lângă un excavator care făcea săpături în lac. „Aici va fi un parc acvatic gonflabil, primul de acest tip din România“, explică pasionat antreprenorul în vârstă de 36 de ani, de profesie inginer, proiectul de „aqua glide“, pentru care investiţia s-a ridicat la peste 100.000 de euro.

    Parcul acvatic gonflabil Acvamania se va alătura afacerii Kara Sails, care prin brandul Bărci în Bagaje vinde echipament nautic, cu o cifră de afaceri de 250.000 de euro anul trecut, şi Green Adventure, cu activităţi în zona turismului de aventură, cu venituri de circa 100.000 de euro.

    Câmpeanu a pornit afacerea Bărci în Bagaje în 2008, ca urmare a unei pasiuni din copilărie: „De mic mi-au plăcut sporturile nautice şi am fost atras de sporturile de nişă care nu îşi găseau corespondenţă în sporturile de performanţă, precum whitewater-ul“ (raftingul – n.r.). Era implicat atunci în conducerea unei alte firme, de producţie publicitară, la care a renunţat în 2011 pentru a se dedica în totalitate afacerii cu bărci. Între timp, a cooptat-o în afacere şi pe soţia sa, Emilia, economist cu experienţă în vânzări, resurse umane şi în departamentul financiar al unor companii multinaţionale.

    Numele firmei defineşte cel mai bine conceptul afacerii: „bărci în bagaje“ se referă la vânzarea de caiace, canoe, bărci mici de sailing şi echipamentele aferente care pot fi luate uşor în maşină şi transportate în orice parte a ţării sau chiar şi în străinătate. „Astfel, după ce cumperi o ambarcaţiune de acest tip, eşti scutit de plata spaţiului în care ai ţine o ambarcaţiune cu motor; stă în maşină, ori pe maşină, este cu tine tot timpul oriunde ai fi; dacă vezi un luciu de apă, ai pus-o pe apă şi timp de două ore te poţi bucura de linişte şi de sport.“ Costurile pentru un echipament pornesc de la 300 de euro şi ajung, pentru un echipament premium, la 2-3.000 de euro. „Nu vorbim doar despre ambarcaţiuni, ci despre veste de salvare, saci ermetici, vâsle etc.; foarte multe echipamente adiacente la achiziţionarea unui caiac sau canoe.“

    „La început a fost foarte greu, doar noi eram clienţii noştri, doar noi cumpăram de la noi pentru noi. Am crescut lent, iar anul acesta suntem pe val pentru că este de departe cel mai bun an pe care l-am avut, semn că promovarea pe care am făcut-o până acum şi-a arătat roadele.“ Cumpărarea a din ce în ce mai multor echipamente a condus la dezvoltarea firească, în 2012, a celui de-al doilea business al familiei, Green Adventure, axat pe turismul de aventură şi pe team building-urile care includ, pe lângă alpinism şi zbor cu parapanta, sporturi de apă.

    În dezvoltarea acestei afaceri, Câmpeanu mizează pe faptul că românii se vor apropia mai mult de preferinţele turiştilor din Occident: „Nimeni nu înţelege potenţialul ţării la capitolul turism de aventură. În afara României, turismul clasic, de tip all inclusive, pierde în faţa turismului de aventură. Oamenii s-au orientat din ce în ce mai mult către vacanţe active – cele în care descoperi oameni, locuri, obiceiuri practicând în fiecare zi sporturi diferite, rafting, canyoning ş.a.“

    Vacanţele de acest tip oferă, spre deosebire de vizitarea obişnuită a unei ţări, o experienţă mai „umană“: „Se scapă puţin de componenta comercială a turismului, intri în contact cu populaţia autentică a unei ţări pentru că râurile de rafting se află în oraşe mici şi în sate“. Câmpeanu s-a întors recent dintr-un astfel de program de şapte zile, desfăşurat în Bosnia şi Muntenegru şi pentru care turiştii au plătit câte 550 de euro. Deşi antreprenorul a observat că românii nu sunt foarte deschişi la astfel de activităţi, toţi cei care au fost într-un astfel de program i-au spus că a fost peste aşteptările lor. Media de vârstă a participanţilor este de 30-40 de ani „şi am avut chiar şi participanţi de 50-60 de ani“.

    În ce priveşte team building-urile pentru companii, Green Adventure participă la acestea fie prin organizarea lor, fie prin oferirea de sprijin logistic altor firme organizatoare. Familia Câmpeanu organizează 15 team building-uri pe an şi la încă pe atâtea participă cu echipamentul. Costurile pentru un astfel de program variază de la 100 de lei/persoană – în cazul celor care se desfăşoară în Mogoşoaia, „unde este un program de randament maxim pentru că elimină costurile de cazare şi transport“ – şi între 200 şi 250 lei/persoană pentru program, la care se adaugă încă cel puţin 800 de lei pentru transport, cazare şi masă, în cazul celor organizate în afara Capitalei.

     

    Ce riscă firmele dacă  nu le permit accesul inspectorilor de la Consiliul Concurenţei?

     

  • A renunţat la munca în corporaţie şi lucrează la propria afacere într-un cort: “Toată viaţa mea are 35 de kilograme”

    Thomas Backlund este un antreprenor, programator şi om al străzii sau al corturilor, din propria alegere. Trăieşte într-o zonă de munte din apropiere de Stockholm, potrivit Mashable.com. “Am renunţat recent la job şi la apartament pentru a locui într-un cort dintr-o pădure. De fapt, în seara aceasta, sunt într-un adăpost de vânt din apropierea unui lac liniştit şi frumos, soarele apune, stau lângă un foc mic, iar în faţă am un laptop .

    Backlund este dezvoltator software şi s-a mutat în pădure pentru a scrie cod în regim full time pentru a pune bazele start-up-ului său. Astfel, reuşeşte nu doar să se dedice afacerii sale, dar să îşi găsească şi liniştea. Antreprenorul schimbă locul din care lucrează de două ori pe săptămână.

    “Nu am un apartament, un loc de muncă, niciun fel de venituri. Totuşi simt că sunt exact unde trebuie să fiu. Sunt pe calea mea, instinctul îmi spune că sunt pe cea potrivită. Nu voi avea o viaţă obişnuită până când voi reuşi să transform start-up-ul meu într-o afacere de succes. Este marea mea aventură din care plănuiesc să nu mă întorc cu mâna goală”.

    Programatorul îşi încarcă laptop-ul, telefonul şi bateria externă folosindu-se de două panouri solare. Toate bunurile lui cântăresc 35 de kilograme şi pot fi transportate într-un rucsac. “Viaţa mea are 35 de kilograme. Nu ar trebui să fie nevoie de mai mult pentru a ucide dragonul, câştiga regatul şi divorţa de prinţesă”, spune el. Are totuşi şi o maşină.

    Backlund îşi motivează alegerea prin nevoia de capital necesară începerii unui astfel de start-up. “Am vorbit cu câţiva investitori cărora le place ideea mea. Ei spun totuşi că este prea devreme pentru a investi fără să vadă produsul.”

    În postarea sa, el citează un articol care l-a inspirat: “Software-ul înghite lumea. Oricine ar trebui să poată să scrie programe software pentru a avea un rol important în viitor”.

    Aceasta este direcţia în care încearcă  şi Backlund să îşi construiască afacerea: “Vreau să aduc dezvoltarea software maselor.” El spune că renunţarea la apartament şi la locul de muncă nu a fost uşoară, dar, pentru a scăpa de grijile legate de această decizie, se uita la o fotografie cu pădurea în care avea să trăiască.