Blog

  • Chirii in spatii comerciale

    Cum variaza „chiriile procentuale“.

    Categoria de produse

    Chirie (% din vanzari)

    Electronice si electrocasnice

    2-3

    Produse alimentare

    3-5

    Imbracaminte, incaltaminte

    5-9

     

  • Efectul de domino

    Intarziata de dezvoltator pentru a livra un produs sigur, lansarea noilor platforme de soft de la Microsoft a schimbat deja strategiile producatorilor de software si hardware.

     

    I just want to give you a flavour“ era fraza cu care isi incepea discursul Chris Caposella acum trei luni la München, in fata jurnalistilor veniti sa ia prima data contact cu noile platforme software ce urmau sa fie lansate de Microsoft. De astfel de aroma au avut parte, mai nou, si utilizatorii de business din Romania, dupa lansarea oficiala de saptamana trecuta a versiunii specifice a noului sistem de operare Windows Vista.

    Oficialul Microsoft – acum vicepresedinte al companiei, un italian la origini, plin de carisma, a fost „speech assistant“ pentru Bill Gates, caruia i-a prelucrat mai mult de 350 de discursuri si prezentari Power Point. Prezentarea care i-a asigurat cele mai multe aplauze a fost probabil cea facuta pentru presedintele Microsoft cu ocazia lansarii Windows ‘98. La evenimentul de acum aproape 10 ani, ecranul calculatorului a devenit albastru – o „mica“ eroare a sistemului. Zvonurile de atunci spuneau ca Gates l-ar fi concediat imediat dupa prezentare.

     

    Acum, Microsoft a intarziat lansarea Vista – cea mai mare lansare de pana acum, dupa cum o caracteriza directorul local al companiei, Ovidiu Artopolescu – tocmai pentru a evita erorile. Chiar si prin faptul ca 95% din miliardul de calculatoare aflate in functiune astazi ruleaza pe sistemul de operare Windows e un indiciu despre nivelul de expunere a sistemului de operare in fata atacurilor. Acum, in interiorul platformei de securitate a Vista, numita Defender, se afla un ingredient romanesc. „Tot ce inseamna motor antivirus sau antispam in produsele Microsoft se bazeaza pe RAV“, spune Radu Georgescu, proprietarul GeCAD, care a vandut integral acum cativa ani drepturile asupra antivirusului RAV. Intre Radu Georgescu si Microsoft, jocurile de securitate au fost jucate, iar din septembrie contractul de consultanta intre el si companie a expirat. Acum, romanul spune ca GeCAD va concura compania americana prin serviciul de e-mail Axigen, concurent al produsului similar de la Microsoft Exchange.

     

    Despre lansarea Vista de la Bucuresti, directorul de marketing pentru Romania, Dan Bulucea, spune ca s-a vrut ca sistemul sa fie disponibil cat mai repede pe piata, pentru ca exista cerere din partea clientilor. Cu toate acestea, recunoaste ca acum nu e cea mai buna perioada de lansare. „Haideti sa fim sinceri. In niciun caz nu am incercat sa evitam perioada noiembrie-decembrie ca sa lansam ulterior. A fost vorba de nivelul de calitate a produsului“, a declarat Bulucea pentru BUSINESS Magazin. „Echipele de dezvoltare au intarziat lansarea produsului pana cand produsul a fost in parametrii maximi de securitate, de functionare, de compatibilitate cu aplicatiile cunoscute“, completeaza Tudor Galos, product manager in cadrul Microsoft Romania.

     

    De altfel, compatibilitatea cu tot restul programelor software utilizate in prezent ramane in continuare pe ordinea de zi atat a Microsoft, cat si a furnizorilor de soft. Primii care au facut adaptarea au fost producatorii de solutii de securitate. BitDefender a si lansat versiuni care ruleaza pe noul sistem de operare, urmand ca anunturi similare sa faca toti producatorii de software.

     

    Utilizatorii obisnuiti vor putea cumpara noile variante ale sistemului de operare incepand cu 30 ianuarie, a anuntat compania. Practic, versiunea de business este lan-sata in perioada concediilor de la sfarsitul anului calendaristic si fiscal, cand nu se prognozeaza mari achizitii in departamentul IT, iar cea pentru publicul larg exact dupa perioada cea mai buna pentru vanzatorii de calculatoare. Iar pentru acest segment de public predomina achizitia sistemului de operare preinstalat.

     

    Trecerea la noul sistem de operare si la programele software pentru noua platforma se va face, evident, treptat. Analistii de la Gartner apreciaza ca doar in 2010 numarul calculatoarelor cu sistem de operare Vista il va depasi pe cel al calculatoarelor cu Windows XP. La nivel mondial, compania apreciaza ca va reusi sa vanda 90 de milioane de licente pana la sfarsitul anului viitor. De ce nu a lansat Microsoft mai intai versiunea pentru utilizatorii obisnuiti, ci cea pentru companii? Un posibil raspuns ar fi ca oricum companiile au nevoie de un timp mai mare pentru a adopta noile platforme software. Si aici nu este vorba de perioada aleasa pentru lansare, ci de faptul ca procesul decizional pentru o achizitie majora de software consuma timp. Mai mult, acesti utilizatori, care lucreaza cu date importante si cu programe software de business specifice, trebuie sa faca teste de compatibilitate intre programele cu care lucreaza si Vista. Cei de la Gartner apreciau ca timpul necesar pentru realizarea acestor teste variaza intre 12 si 18 luni.

     

    Mai multe ramuri ale industriei IT se astepta ca lansarea primului nou sistem de operare Microsoft, dupa o pauza de cinci ani fara noutati din partea companiei din Redmond, sa determine modificari importante in rapoartele de vanzari sectoriale. Afectati vor fi in primul rand vanzatorii de hardware. Noul sistem de operare are cateva cerinte minime de sistem si nu va putea fi folosit pe calculatoarele mai vechi, cu putere modesta de procesare. Are Vista suficient sex-appeal pentru a determina o schimbare? Cei mai multi producatori cred ca da. „Cand un cumparator nou va vedea pe rafturi mai multe cutii fara a sti sa inteleaga specificatiile tehnice, va alege Vista, pentru ca arata mult mai bine, are un design reusit“, spune Alecs Lagounenko, director de marketing al producatorului de placi grafice Nvidia pentru Rusia, zona statelor ex-sovietice si Europa de Est. Nvidia, care potrivit propriilor estimari vinde 60% din placile grafice din Romania, se asteapta ca pana la finalul anului sa vanda cateva mii de astfel de placi din varianta premium, versiuni care costa consumatorul final chiar si 500-600 de euro. Partial, bunul mers al vanzarilor este pus de oficialul Nvidia pe seama lansarii Vista.

     

    Chiar daca in acest moment nu poate fi cumparata licenta pentru Windows, publicul se orienteaza deja spre calculatoare care sa se incadreze in cerintele de sistem ale Vista. Acesta este un simptom remarcat de RHS, distribuitor de componente si produse IT. Oficialii RHS isi explica stagnarea pietei de IT de anul acesta prin scaderea retailului, pe fondul restrictiilor BNR la creditele de consum, dar si prin intarzierea lansarii Vista, care a determinat consumatorul final sa amane luarea unei decizii pentru a-si face un upgrade sau a-si schimba calculatorul. „In 2007 sperantele sunt mari si eu personal estimez ca IT-ul va recupera descresterea din acest an“, afirma Adrian Ciubaru, director de marketing al RHS. Totusi, la nivel global, Microsoft estimeaza ca pe 90% dintre calculatoare ar putea fi instalate versiuni ale noului sistem de operare. Cu o mentiune: nu toate vor putea si folosi interfata grafica Aero – practic, unul dintre argumentele pentru achizitia noii Vista, cu multiple posibilitati de vizualizare ale ferestrelor.

     

    Integrarea in UE va avea efecte si asupra preturilor sistemului de operare. Practic, odata cu trecerea de la dolari la euro in listele de preturi, preturile vor creste in medie cu 30% pentru majoritatea produselor Microsoft. Portita de scapare a filialei locale, confruntata cu o rata a pirateriei software de 72%, vor fi versiunile in limba romana ce urmeaza sa fie lansate si ale caror preturi vor ramane scazute.

     

    Directorul de marketing Dan Bulucea se arata increzator in faptul ca noul sistem va fi adoptat de un procent semnificativ dinte utilizatori: „Windows 95 si 98 erau gandite pentru acei ani, la fel si XP. Vista este pentru utilizatorii de astazi“. Daca lansarea Vista va fi insa si un succes rapid, aceasta e alta poveste.

  • Ce aduce Vista

    Securitate: Sistemul incorporeaza antivirusul romanesc vandut de Radu Georgescu catre Microsoft acum cativa ani. O aplicatie de criptare hardware numita Bit Locker, care actioneaza ca o cheie de deschidere a calculatorului, impiedica accesul persoanelor straine. De exemplu, codul instalat pe un memory stick va face imposibil accesul la informatiile continute, fara conectare la calculator.

     

    Design: Variantele care solicita cea mai mare putere de procesare vor afisa interfata grafica Aero, care aduce un design modern, cu ferestre care se pot deschide in mai multe formate si carora le poate fi dat un efect de transparenta.

     

    Organizare: In versiunile mai vechi, o cautare care dura pe Internet cateva secunde necesita si 20 de minute pentru cautarea in interiorul calculatorului. Acum, motorul de cautare este mult mai rapid si a fost integrat inclusiv meniului de start-up.

  • POLITICA MONETARA: Ce se citeste deocamdata in globul de cristal al BNR

    Cu o saptamana inainte de ultima sedinta de politica monetara din acest an, din 28 decembrie, bancherii mai spera inca la un cadou frumos de Anul Nou.

     

    Ca nimeni nu stie foarte exact la ce sa se astepte dinspre partea bancii centrale e clar la o simpla trecere in revista a previziunilor pe care le fac analistii. O estimare dintr-o parte, anticipand o posibila crestere a dobanzii de politica monetara se contrazice cu o alta care mai degraba inclina catre ideea ca dobanda ar avea motive sa scada. Iar daca in viziunea unora a venit momentul pentru o reducere a rezervelor minime obligatorii, o alta argumenteaza ca nici daca ar vrea, banca centrala nu ar avea conditiile necesare pentru asa ceva. Iar argumente exista pentru oricare dintre aceste previziuni.

     

    „Vedem o crestere a dobanzii de politica monetara de 25 de puncte de baza“, este de parere Rozalia Pal, senior economist la UniCredit Romania. In opinia ei, majorarea dobanzii de la 8,75%, cat este acum, la 9% s-ar justifica din cauza presiunilor inflationiste de anul viitor. In viziunea analistilor de la UniCredit, inflatia va termina anul 2006 la 4,7%, nivel la care o vad si pentru anul viitor. In privinta rezervelor minime obligatorii, marea bataie de cap a bancherilor (40% pentru valuta si 20% pentru lei, fata de 2% in alte state europene), Pal nu anticipeaza pentru moment nicio schimbare. „Anul viitor ar putea aduce o astfel de decizie“, crede ea.

     

    De o cu totul alta parere este directorul executiv adjunct din Trezoreria BCR, Lucian Anghel, care crede ca pe 28 decembrie BNR ar putea face o surpriza placuta bancherilor. „E greu de spus cu cat, dar cred ca rezervele ar putea fi reduse inca din acest an“, sustine Anghel, urmand ca in 2007 miscarea sa fie continuata „gradual si in pasi marunti“. O diminuare a rezervelor minime obligatorii ar duce, cel putin teoretic, si la o ieftinire a imprumuturilor, ce ar stimula apoi excesiv creditarea: acesta ar fi insa un contraargument destul de subred, in opinia directorului de la BCR, in conditiile in care „chiar si nivelul foarte ridicat la care au stat rezervele in 2006 s-a dovedit ineficient in lupta cu creditarea“. La finele lunii octombrie, creditul neguvernamental marca o crestere de aproape 55% fata de aceeasi perioada a anului precedent, cu mult peste cele 30 de procente dorite de BNR. Iar dobanda de politica monetara nu va fi modificata in aceasta sedinta, crede Anghel, in conditiile in care „dat fiind ca banca centrala nu mai sterilizeaza integral excesul de lichiditate, importanta dobanzii oricum se dilueaza“.

     

    O a treia parere, un alt scenariu. Daca trendul de intarire puternica a leului se va mentine si pe mai departe, „pana spre 3,40-3,39 lei/euro“, banca centrala ar putea decide la 28 decembrie o scadere a dobanzii de politica monetara, anticipeaza Florin Citu, economistul-sef de la ING Bank Romania. Astfel, in oglinda cu decizia de a creste dobanda cu 0,25% in iunie pe fondul unei tendinte de depreciere a monedei nationale, acum banca centrala ar putea taia tot un sfert de punct procentual. Cu aceeasi conditie, ca tendinta de intarire a leului sa continue, Citu anticipeaza si o diminuare a rezervelor minime obligatorii la lei, de la 20% cat sunt in prezent la 18%. Pe termen mai lung, estimarile economistului-sef de la ING plaseaza dobanda de politica monetara la 8% la sfarsitul lui 2007 si 7,25% in 2008.

     

    „Eu zic ca nu se va intampla nimic spectaculos la aceasta sedinta“, completeaza tabloul previziunilor Ionut Dumitru, seful departamentului de cercetare macroeconomica de la Raiffeisen Bank. In opinia sa, banca centrala va lua in discutie acum „mai degraba evolutia cursului valutar, care este deja ingrijoratoare din cauza aprecierii foarte puternice a leului“. Ingrijorare care se justifica in conditiile adancirii continue a deficitului de cont curent, pe de o parte, si ale perspectivei ca investitiile straine directe sa se reduca. Acum, deficitul este acoperit confortabil in proportie de circa 80% de intrarile de investitii, dar la anul acestea vor scadea, iar „gradul de acoperire va fi mai degraba in jur de 50%“, crede Dumitru. Analistul de la Raiffeisen vede pentru anul in curs un deficit de cont curent in jur de 11% din PIB, ceea ce „nu mai e chiar de saga“. Riscul vine dintr-o posibila schimbare de atitudine a investitorilor in fata adancirii acestor dezechilibre – iar un  exit brusc din partea acestora de pe piata valutara romaneasca ar putea genera un adevarat cutremur pentru leu. „O depreciere pe care banca centrala ar simti-o imediat in inflatie“, puncteaza Dumitru motivul pentru care BNR are de ce sa se gandeasca inca de pe acum la problema leului prea puternic.

     

    Inflatie care este, in mod declarat, grija cea mai mare a bancii centrale. Tabloul devine insa un pic mai confuz in practica, dat fiind ca – asa cum atragea recent atentia si economistul-sef al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Francesca Pissarides – tot banca centrala este cea care se lupta si cu deficitul, si cu alte probleme ce n-ar trebui sa-i cada in grija. Privita prin aceasta prisma, confuzia analistilor are o explicatie.

  • Se cauta o schimbare

    Cetatenii americani sunt tot mai pesimisti in ceea ce priveste perspectiva situatiei din Irak si majoritatea sprijina o retragere rapida a trupelor americane din aceasta tara, potrivit unui nou sondaj USA Today/Gallup.

     

    Mai mult de jumatate din participantii la sondaj (55%) doresc ca trupele americane sa fie retrase intr-un an de zile, dar numai 18% cred ca acest lucru se va si intampla. Sondajul a fost facut dupa prezentarea celor 79 de recomandari ale Grupului de studiu pentru Irak referitoare la schimbarea politicii SUA pentru aceasta tara. Presedintele George W. Bush ar urma sa anunte concluziile sale in privinta strategiei pentru Irak dupa 1 ianuarie, dar unele informatii creasera asteptarea ca aceste anunturi sa se faca inca din aceasta saptamana.

     

    Trei sferturi din cei intervievati au declarat ca sprijina cele trei recomandari principale formulate de Grupul de studiu pentru Irak: discutii directe cu Iranul si Siria, retragerea majoritatii trupelor combatante pana in martie 2008 si un nou efort de aplanare a conflictului israeliano-palestinian. Pana acum, presedintele Bush a respins ideea unui calendar al retragerii, ca si negocierile directe cu Iranul si Siria.

     

    Merita spus ca 62% din persoanele intervievate au raspuns ca razboiul din Irak „nu merita efortul“, in timp ce doar 16% au afirmat ca SUA castiga razboiul. Pentru comparatie, la un sondaj similar de acum un an, 40% dintre americani erau de parere ca SUA castiga razboiul din Irak.

  • O altfel de cortina

    Cehia ar putea reinstitui controalele la granita cu Slovacia, punand capat astfel liberei circulatii pe teritoriul fostei Cehoslovacii, in cazul in care autoritatile de la Bratislava nu intaresc controlul la frontiera cu Ucraina.

     

    Cele doua tari membre ale UE vor sa adere la spatiul Schengen la sfarsitul anului 2007, insa Slovacia trebuie sa isi modernizeze pana atunci sistemul de control la granita cu Ucraina, a declarat ambasadorul ceh la UE, Jan Kohout. Daca Bratislava nu reuseste asta, Cehia ar putea sa fie inclusa in zona Schengen doar daca instituie controale la granita cu Slovacia. „In situatia in care Slovacia nu este gata sa isi asume obligatiile, suntem pregatiti sa cream o granita Schengen intre Cehia si Slovacia“, a spus Kohout. El si-a exprimat convingerea ca Slovacia va rezolva problemele de la frontiera cu Ucraina inainte de termenul-limita provizoriu, stabilit pentru aprilie-mai, in vederea intrarii in zona Schengen la 1 decembrie 2007.

  • JTI preia Gallaher

    Japan Tobacco Inc. (JTI), al treilea mare producator mondial de tigari, va prelua firma britanica Gallaher, proprietara brandului Benson & Hedges, pentru suma de 14,7 miliarde de dolari (7,5 miliarde de lire sterline).

    Achizitia, cea mai mare intreprinsa in strainatate de o companie nipona, ii va oferi JTI, printre altele, suprematia pe foarte rentabila piata ruseasca, unde pana acum facuse legea Altria. In Rusia, 61% din barbati erau fumatori in 2004, ceea ce inseamna mai mult decat dublul ponderii din SUA si Marea Britanie. Analistii sustin ca miscarea facuta de JTI va atrage si alte consolidari pe piata, avand in vedere cat de competitiva a devenit piata in ultimul timp, in special in Europa. Bloomberg noteaza ca Marea Britanie si Franta intentioneaza sa introduca anul acesta interdictii de fumat in restaurante si alte locuri publice, in timp ce cancelarul german Angela Merkel, a carei tara va prelua presedintia UE de la 1 ianuarie, are planuri asemanatoare pentru Germania.

  • De-as mai duce-o pan’ la vara

    Premierul Calin Popescu-Tariceanu pare sa-si fi asigurat, potrivit observatorilor, cel putin o primavara linistita, dupa ce saptamana trecuta a devenit destul de probabil ca actualul executiv nu va cadea victima a unui sabotaj in Parlament.

     

    Anume, dupa o intalnire cu liderul conservator Dan Voiculescu, Tariceanu a reusit sa obtina mult, fara sa ofere in schimb decat o serie de promisiuni: conservatorii, care se afla in mod formal in opozitie alaturi de PSD si PRM, au anuntat ca vor sprijini varianta de buget avansata de actualul executiv, spre deosebire de actualii lor colegi de opozitie.

     

    Anuntul conservatorilor a fost completat cu mai multe declaratii ale liderilor PC care au anuntat – inclusiv prin vocea lui Dan Voiculescu – ca vor sprijini chiar un guvern minoritar condus de Calin Popescu-Tariceanu, in situatia in care democratii vor decide sa inceapa procedura de implozie a cabinetului, prin retragerea membrilor lor sau prin sabotarea la vot a proiectului de buget. Nerabdarea in tabara celor ce sustin varianta unor alegeri anticipate a devenit astfel mai vizibila; s-a ajuns ca insusi presedintele democrat Emil Boc sa-l „sfatuiasca“ prin intermediul presei pe premier sa demisioneze, pentru a face loc alegerilor anticipate.

     

    Liberalii au ripostat dur la pretentiile democratilor, aratand ca inca se simt increzatori in viitor. Nu altfel pare sa se simta si premierul Tariceanu care, dupa o saptamana de schimburi taioase de replici cu presedintele pe tema impartirii treburilor in guvern, a tinut sa aiba ultimul cuvant la Bruxelles, in fata lui Traian Basescu, la asezarea machetei Romaniei pe harta de turta dulce a Uniunii Europene. Iar aceasta dupa ce premierul fusese proaspat incurajat de liderul liberalilor europeni, Graham Watson, care a trasat o antiteza stridenta intre Basescu (care „a lucrat in si cu vechiul regim comunist“) si Tariceanu (care n-a facut asta, ceea ce l-ar recomanda sa reprezinte ideea de ruptura a romanilor cu trecutul).

  • Schimbari si impactul lor

    Congresul extraordinar al PSD a consfintit – in ciuda a cel putin doua schimbari de impact – pastrarea status quo-ului din partid, prin reconfirmarea echipei lui Mircea Geoana si a actualului lider.

     

    O schimbare de impact a fost insa cea a secretarului general Miron Mitrea: infrangerea la o diferenta de doar 40 de voturi a secretarului general in functie – in acelasi timp organizatorul congresului – a fost citita in randul comentatorilor ca o confirmare a constatarii ca functiile din PSD sunt decise in urma unor jocuri de culise, de care grupul de la Cluj nu ar fi deloc strain. De reamintit ca Miron Mitrea s-a opus public sugestiilor de a face un pas inapoi, lansate la adresa sa de Mircea Geoana, si a anuntat ca va renunta la functie doar in urma unei decizii formale a partidului. Dupa congresul din 10 decembrie, Mitrea a renuntat de bunavoie si la functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor, pe langa cea de secretar general pe care a pierdut-o prin vot. Cea de-a doua schimbare a fost mai putin surprinzatoare, fiind derivata din candidatura cu cotatii destul de slabe a lui Sorin Oprescu la fotoliul ocupat de Mircea Geoana. Oprescu a pierdut la scor lupta cu Geoana, iar reactia sa – „la cald“, dupa cum a numit-o presedintele Geoana – a fost sa-si inainteze demisia si din functia de presedinte al filialei bucurestene. A ramas, asadar, o problema pentru PSD, pentru ca in mod firesc interimatul ar fi trebuit preluat de presedintele executiv, care in acest caz este Marian Vanghelie, primarul sectorului 5. In urma opozitiei publice mai mult sau mai putin voalate exprimate de liderii partidului, Geoana si-a asumat in nume propriu conducerea organizatiei pana la desemnarea unui inlocuitor pentru Oprescu.

  • 13 cu ghinion

    Deputatii i-au trimis spre promulgare presedintelui Basescu legea privind libertatea religioasa si regimul cultelor, in conditiile in care unii parlamentari si reprezentanti ai societatii civile au acuzat lacune care ar putea duce la incalcarea dreptului la libera exprimare.

     

    Articolul cel mai disputat a fost articolul 13, care statueaza ca „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau actiuni de defaimare si invrajbire religioasa, precum si ofensa publica adusa simbolurilor religioase“. Reprezentanti ai societatii civile sustin ca o asemenea reglementare ar ingradi dreptul la libera exprimare si ca, prin urmare, ar fi anticonstitutionala.