Tag: magazine

  • Strategia Interex: Esecul tau, bucuria mea

    In vara anului trecut, francezii de la Interex mutau sediul central al operatorului de supermarketuri de la Ploiesti la Bucuresti si anuntau cu entuziasm, intr-o conferinta de presa, planurile pe care si le fac pentru piata romaneasca. Compania, care a deschis primul magazin in Romania in 2002, era pe cale de a finaliza un amplu proces de restructurare, menit sa opreasca pierderile si sa ajute compania sa creasca. In 2006, noul CEO, de 26 de ani, Stanislas Mainfroy, a decis sa reorganizeze managementul companiei si sa creioneze o noua strategie de crestere a retelei de supermarketuri. Expansiunea a fost insa ulterior oprita, toate fortele fiind concentrate catre stoparea pierderilor.

    Masurile lui Mainfroy veneau dupa ce compania pierduse doua milioane de euro in 2006, in conditiile in care Interex mai fusese pe minus doar in anul intrarii pe piata. Si in 2007 Interex a pierdut in jur de 1,6 milioane de euro, 2008 fiind anul tinta pentru trecerea pe profit. Ultimele luni din planul pe doi ani intocmit de Mainfroy atunci cand a acceptat conducerea operatiunilor din Romania s-au suprapus insa peste primele efecte ale crizei. Acest lucru a facut ca socoteala din ianuarie sa nu se potriveasca intocmai cu cea din decembrie. “Principalul nostru obiectiv, acela de a nu mai pierde bani, a fost aproape atins”, spune el, aratand ca vanzarile totale ale companiei, la fel ca si profitul, au fost afectate in special de faptul ca in decembrie 2008 incasarile au fost la acelasi nivel cu 2007, fata de cresterea asteptata, de 20-22%.

    Desi nu vrea sa dea cifrele exacte cu care a incheiat anul 2008, Mainfroy precizeaza ca obiectivele au fost aproape atinse, desi “se putea si mai bine”. La mijlocul anului trecut, Philippe Lavalard, presedintele grupului francez CDE Groupemenet de Mousquetaires, din care face parte si Interex Romania, estima o cifra de afaceri de 138 de milioane de euro pentru 2008 (fata de 98 de milioane de euro in 2007). Mai spre sfarsitul anului insa, estimarea a coborat la 115 milioane de euro. Seful Interex Romania spune ca nu este “un fatalist al crizei” si incearca sa gaseasca elemente pozitive si resurse de crestere in aceasta perioada. “Ideea e sa stii cum sa te adaptezi si sa profiti de orice oportunitate apare”, spune Mainfroy, care gaseste ca o oportunitate o reprezinta spatiile ramase libere dupa inchiderea unor magazine ale competitorilor.

    Interex a folosit prima data acest model in 2006, cand a cumparat de la compania falimentara Univers’all spatiul fostului magazin din Sibiu. Anul acesta, compania franceza a preluat alte doua locatii, unde se vor afla urmatoarele doua magazine Interex. Este vorba de fostul hipermarket Spar de la Targu-Mures, recent inchis de catre Astral Impex (compania care opereaza brandul Spar in Romania), pe motive de schimbare a strategiei. Tot un Spar trebuia sa fie si in spatiul cumparat de Interex, direct de la dezvoltator in acest caz, la Drobeta- Turnu-Severin. “Trebuia sa fie un Spar, pana la urma va fi un Interex”, spune zambitor Mainfroy, adaugand ca preluarea unor spatii de la alte retele este una din strategiile companiei in Romania si o buna modalitate de a gasi locatii in zone de trafic.

    Desi cea mai mare parte a retailerilor internationali continua sa spuna ca planurile lor nu sunt afectate de criza, de la inceputul acestui an trei magazine au fost inchise: pe langa Spar, grupul turc Anchor, operatorul lantului de supermarketuri G’Market, a decis inchiderea unui magazin la Bacau, pe motive de neprofitabilitate; tot din cauza pierderilor a inchis un magazin la Pitesti si proprietarul magazinelor Ethos, Ion Soloman. Lui Stanislas Mainfroy i-ar placea sa poata cumpara toate spatiile unde deschide magazine, insa nu este posibil in fiecare caz. “Prioritatea noastra este sa achizitionam spatii. Pe de alta parte, o prioritate la fel de importanta este gasirea celei mai bune locatii, iar daca acest lucru inseamna ca va trebui sa inchiriem, facem si asta”, spune seful Interex.

    In prezent, din cele 11 magazine, cate are reteaua Interex in Romania, doar patru sunt inchiriate. Pentru urmatoarele, minim cinci anul acesta, Mainfroy spune ca spatiile vor fi si inchiriate, dar si cumparate, in functie de oferte. Pentru un magazin al carui spatiu il inchiriaza, Interex investeste in jur de un milion de euro in echipamente, iar pentru unul cumparat, investitia variaza intre 3 si 4 milioane de euro, incluzand si costurile de constructie. Intrarea pe piata capitalei era anuntata anul trecut ca principalul obiectiv pentru 2009, iar primul pas a fost facut in acest sens inca de anul trecut prin mutarea operatiunilor companiei la Bucuresti. Deocamdata insa, planuri concrete pentru deschiderea primului supermarket la Bucuresti nu exista, insa Mainfroy spera sa reuseasca cel putin sa gaseasca un spatiu anul acesta.

    “Avem discutii avansate pentru a prelua o serie de locatii in regim de inchiriere, dar e prea devreme sa confirmam o zona sau o data pentru deschidere”, spune Mainfroy. Pentru piata Bucurestiului, Mainfroy vede intre 7 si 10 magazine Interex pe termen lung, adica in aproximativ cinci ani, cand reteaua franceza ar trebui sa ajunga la cel putin 40 de supermarketuri in Romania. “Deocamdata nu pot garanta nimic pentru anul acesta, dar capitala e un punct cheie in strategia noastra in ceea ce priveste dezvoltarea”, spune el. In prezent, Bucurestiul numara in jur de 115 supermarketuri, iar Mainfroy crede ca in Bucuresti mai este loc de inca 50 de supermarketuri, chiar 70-100 daca sunt luate in calcul si magazinele de tip discount.

    “Sunt multe zone care nu sunt bine acoperite din acest punct de vedere. Problema va fi cu spatiile, potentialul exista”, spune seful Interex. De fapt, nu numai intrarea pe piata capitalei, ci mai multe din planurile facute de cei de la Interexpentru 2009 vor trebui sa mai astepte. “Sunt mai prudent in ceea ce priveste bugetul de renovare. Anul acesta nu mai este o prioritate pentru noi sa investim in reamenajarea magazinelor”, spune Mainfroy. Astfel, cel putin in primele sase luni ale anului, cei de la Interex vor fi concentrati asupra mentinerii traficului de clienti prin politica de preturi si pozitionarea magazinelor. Nici intentia de a cumpara alte retele nu mai este enuntata cu la fel de multa tarie ca in urma cu jumatate de an.

    Pe de alta parte, la sediul din Franta al companiei s-au primit oferte pentru cumpararea retelei din Romania, care nu este insa de vanzare, dupa cum subliniaza Mainfroy. Dimpotriva, trebuie sa se dezvolte, dat fiind ca beneficiaza de finantare interna de la compania-mama. Si mai trebuie sa reduca pierderile, iar Mainfroy spera ca va putea face acest lucru tocmai pentru ca este criza si oamenii tind sa faca mai multe cumparaturi in apropierea casei.

  • Magazinele Metro din Bucuresti nu vor mai avea program non-stop

    “In 2007 am implementat pentru o perioada determinata programul non-stop pentru magazinele din Bucuresti. Am observat ca orele preferate pentru cumparaturi sunt 5:30 – 23:30, fluxul intre orele 24.00 si 5.00 fiind de maxim 2% din totalul unei zile. Astfel, am reanalizat cantitatea si calitatea serviciilor oferite de Metro in intervalul 5.00 – 24.00, hotarand intensificarea acestora,” spune Andrada Paun-Vrapciu, directorul de comunicare al companiei.

    Metro opereaza in Bucuresti 4 din cele 24 de magazine ale retelei. Compania este una din cele mai mari din Romania, cu vanzari estimate de peste doua miliarde de euro la nivelul anului trecut, conform estimarilor Ziarului Financiar.
     

  • Afaceri de 100 mil. euro pentru distribuitorul Proges

    Compania opereaza 66 de magazine si centre logistice, 65 dintre acestea aflandu-se pe teritoriul Romaniei, in timp ce ultimul este in Ungaria. In anul 2008, Proges a deschis magazine noi in Caransebes, Turda, Fagaras, Barlad, Tecuci, Roman, Giurgiu, Sfantu Gheorghe, Petrosani, Onesti, Medias, Targu Mures, Timisoara, Piatra Neamt, Sighisoara si Tulcea. Investitia totala in deschiderea de noi centre, in anul 2008, a depasit cinci milioane de euro, potrivit datelor furnizate de companie.

     

    Pentru anul 2009, Proges si-a propus sa continue extinderea retelei, urmand ca pana in 15 martie noi sa fie deschise noi magazine la Targul Mures (in incinta European Retail Park) si in Bacau (in incinta European Retail Park). Investitia in aceste doua Superstore-uri este de peste 1.2 milioane de Euro. In acesta luna, compania va deschide si primul Superstore din Republica Moldova ce are o suprafata de 1.000 de metri patrati si in care au fost investiti 600 de mii de euro.

     

    “Continuam planul de extindere a retelei de magazine Proges si urmarim semnalele pietei in mod continuu si prin flexibilitatea de a reactiona care ne caracterizeaza, cautam si aplicam masurile optime pentru obtinerea unui rezultat pozitiv”, a declarat Annamaria Anton-Bakó, marketing manager in cadrul companiei.

     

  • Profi: crestere cu 40,47% a cifrei de afaceri in ianuarie

    Reteaua de magazine de tip discount Profi, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize (din care face parte si lantul de hipermarketuri Cora) a inregistrat in 2008 o cifra de afaceri de 142 de milioane de euro, fata de 90 de milioane in 2007. Pentru 2009 reprezentantii retelei estimeaza un avans al vanzarilor de 20-25%.

    Profi a cumparat anul trecut cele noua magazine ale lantului bucurestean Albinuta, intrand astfel si pe piata capitalei. In prezent, procesul de rebranding al celor noua magazine este in curs de finalizare. Cu 50 de magazine la sfarstitul anului trecut, reteaua are in plan minim opt noi deschideri in 2009 insumand o investitie de aproximativ 8 milioane de euro. Principalii jucatori de pe segmentul magazinelor de tip discount sunt Plus Discount, Penny Market si miniMAX.

    Citit aici mai multe despre strategia Profi in Romania.
     

  • Plus Discount: deschidem 20-25 de magazine in 2009

    "Nu avem de gand sa reducem costurile legate de personal sau investitii in 2009" a declarat Ioana Marginean, directorul de marketing al companiei, adaugand ca Plus va continua sa angajeze personal pentru magazinele pe care urmeaza sa le deschida.

    Investitia medie pentru un magazin Plus Discount este de aproximativ 1,5 milioane de euro. Pentru un magazin cu o suprafata medie de vanzare de 1100-1200 de metri patrati sunt necesari 25 de angajati.
    Anul trecut, operatorul a deschis 22 de magazine pentru care a investit in jur de 33 de milioane de euro, conform calculelor BUSINESS Magazin. Potrivit Ioanei Marginean, strategia companiei consta in a deschide in continuare magazine in toate orasele cu peste 15 000 de locuitori.

    In 2007, Plus a inregistrat o cifra de afaceri de 193 de milioane de euro, fata de 81 in 2006 si un profit de 83,8 milioane de euro, pe fondul unei tranzactii intragrup. Principalii jucatori de pe segmentul comertului de tip discount sunt Plus Discount, Penny Market (parte a grupului Rewe, din care mai fac parte Selgros si Billa), Profi (parte a grupului Louis Delhaize, din care face parte si Cora) si miniMAX. Pentru 2010 sunt asteptate si primele magazine ale discounterului german Lidl, parte a grupului Schwartz, prezent in Romania prin reteaua de hipermarketuri cu regim de discount Kaufland.

  • Elmec a trecut Prutul

    “Republica Moldova este inca o piata in dezvoltare daca ne referim la retail-ul de fashion si una dintre pietele cu potential pentru brand-urile high-end. De la deschidere si pana acum, am observat un interes crescut al clientilor pentru brandurile pe care le comercializam, asadar, nu excludem posibilitatea extinderii”, spune Cristian Beznoska, CEO Elmec Romania.

     

    Cele trei magazine de tip monobrand – Miss Sixty (care comercializeaza produse Miss Sixty, Energie si Killah), Calvin Klein Jeans si Pepe Jeans London, ocupa o suprafata de aproximativ 500 mp inchiriati in centrul comercial MallDova. Investitia de peste jumatate de milion de euro reprezinta "doar o parte a proiectului de investitie pentru piata din Republica Moldova", sustine Beznoska.

     

    De zece ani pe piata locala, Elmec Romania, filiala locala a companiei elene Elmec Sport administreaza o retea de 42 de magazine monobrand si multibrand, dintre care 23 de magazine Nike, sapte magazine multibrand dezvoltate sub conceptul Famous Brands, opt magazine monobrand (Calvin Klein, Calvin Klein Jeans, Miss Sixty/Energie, Pepe Jeans London, Marlboro Jeans Classics), patru magazine Folli Follie si patru outlet-uri. Compania, care anul trecut a realizat afaceri de peste 45 de milione de euro, mai detine si centrul de sanatate WellnessClub din Plaza Romania.

     

    Printre concurentii Elmec pe piata de retail de fashion, estimata la 2,3 miliarde de euro, se numara companii precum Solmar Grup, cel mai vechi retailer pe piata, care detine printre altele franciza Mango in Romania, Rafar, divizia de fashionta Grupului RTC, care opereaza lantul de magazine Debenhams, Inditex, proprietarul Zara, sau AAV Group, care administreaza magazinele Esprit si Springfield.
     

  • Strategia Staer pentru un an groaznic

    Din mica sala de sedinta unde a avut loc intalnirea BUSINESS Magazin cu fondatorul producatorului de mobila Staer, puteam auzi forfota muncitorilor care tocmai plecau din tura de dimineata. Anul acesta nu a inceput prea bine pentru unii dintre ei, mai exact pentru circa 100 de angajati care au fost trimisi in somaj tehnic. Volumul mai scazut al livrarii de noi locuinte si limitarea creditelor de consum au fost principalii vinovati de scaderea afacerilor cu mobila, iar Staer nu a facut exceptie.

    Nicolae Stefan, actionarul principal si directorul general al afacerii Staer, spera insa ca ii va putea aduce inapoi in companie pe cei 100, odata cu deschiderea a cinci noi magazine – care vor avea nevoie de 150 de oameni si care ar putea duce inapoi numarul angajatilor Staer la peste 900 de persoane. Nicolae Stefan spera insa mai multe lucruri pentru 2009, nu numai reangajarea celor la care a trebuit sa renunte; spera ca dezvoltatorii imobiliari cu care a incheiat contracte pentru noile magazine sa ii predea in sfarsit spatiile, spera ca blocajul de pe piata sa se rezolve cat mai repede, dar si ca piata de mobila nu va scadea foarte mult in aceasta perioada despre care toata lumea vorbeste atat de pesimist.

    De fapt, si el este pesimist si spune despre 2009 ca “va fi un an groaznic”. Nu atat scaderea pietei il sperie, cat mai ales faptul ca este primul an cand nu poate anticipa nimic despre evolutia vanzarilor de mobila. Caderea pietei imobiliare, puternica depreciere a monedei nationale in raport cu euro si presiunile asupra preturilor vor face viata mai grea in acest an producatorilor de mobila, obisnuiti pana acum cu cresteri de doua cifre. Primind semnale negative inca de la sfarsitul anului trecut, producatorii si retailerii de mobila s-au resemnat deja cu gandul la un volum de comenzi si vanzari mai mic.

    “Inceputul de an este oricum greu pentru piata mobilei; apreciem ca primul trimestru va fi cel in care se va simti criza economica”, este de parere Mihaela Mihai, directorul de marketing al producatorului si retailerului de mobila Elvila. Mihaela Mihai considera ca, daca pana acum multi producatori au avut volum de desfacere pe baza stocurilortampon, mai mult ca sigur acestia si-au rationalizat restul de stocuri pentru primele trei luni ale lui 2009.

    Dar, in ciuda unei perioade dificile din primul semestru, majoritatea producatorilor si retailerilor estimeaza ca pe termen scurt si mediu piata interna va avea o evolutie ascendenta, pe fondul unui consum subdimensionat in comparatie cu media europeana. De aceea, cei mai expusi riscului in perioada urmatoare par producatorii axati pe export, ale caror vanzari au fost afectate inca din 2008 de recesiunea de pe pietele vestice.

    “Nu consider in acest moment ca exportul este o activitate profitabila, intrucat si in afara granitelor este o comprimare a activitatii in productia si comercializarea de mobilier”, crede si Nicolae Stefan. Directorul Staer este si unul dintre primii producatori de mobila romani care au renuntat la export. A fost unul dintre cei mai importanti pasi din istoria companiei galatene, insa nu a fost singura data cand Stefan a schimbat din mers strategia, pentru a se conforma pietei sau propriului instinct.

    In 2007, omul de afaceri afirma ca nu este interesat sa deschida magazine de mobila de mare suprafata, insa un an mai tarziu Staer a inaugurat o prima unitate de acest gen la Arad. Seful Staer s-a razgandit atunci deoarece aparitia centrelor comerciale si a parcurilor de retail au deschis alte oportunitati si l-au determinat sa nu mearga “impotriva cursului istoriei”. In acel moment, “istoria” retailului local tocmai consemnase, in martie 2007, intrarea pe piata locala a IKEA, cel mai mare retailer de mobila la nivel mondial, printr-un magazin de 26.000 de metri patrati situat in zona Baneasa a Capitalei.

    Numai in primul an fiscal de functionare (septembrie 2007- august 2008), magazinul IKEA a generat vanzari de aproape 100 de milioane de euro. Spre comparatie, Mobexpert, cel mai puternic grup din industria de profil, a realizat in 2007 (cu cele 35 de magazine si hipermagazine detinute atunci, fara a lua in calcul unitatile mici, operate in sistem de franciza) afaceri cumulate de 168 de milioane de euro.

    Trendurile de dezvoltare a pietei l-au facut si pe Nicolae Stefan sa treaca la nivelul urmator: magazinul de la Arad, investitie cifrata la un milion de euro, a reprezentat si concretizarea unui concept nou in cadrul retelei, fiind de tip “one stop shop” – un magazin de unde se pot achizitiona toate cele necesare pentru casa (accesorii si mobilier, dar si produse complementare ca aparate electrocasnice, corpuri de iluminat, solutii de finisare a peretilor si a pardoselilor, dar si obiecte sanitare).

    Alte cinci astfel de magazine (in orasele Brasov, Bacau, Braila, Focsani si Targu- Mures) erau programate sa fie deschise anul trecut, dar inaugurarile au fost amanate pentru anul acesta din cauza intarzierilor cauzate de dezvoltatorii imobiliari. Cu vanzarile pe care cele cinci noi magazine le-ar fi generat, seful Staer miza pe o cifra de afaceri de 40 de milioane de euro in 2008, dar pana la urma aceasta a fost de doar 27 de milioane de euro, in scadere cu 12% fata de 2007 (in lei, scaderea a fost de 3%).

    Intre timp, seful producatorului a relocat si a inchis cateva magazine, ajungand in prezent la un numar de 26 de unitati. “Am decis sa le inchidem deoarece costurile exagerate ale chiriilor le faceau nerentabile”, explica Stefan. Nicolae Stefan s-a orientat tarziu catre retail si asta pentru ca, in 1993, cand a inceput sa fabrice mobila, il considera un tip de afacere facila.

    La acea vreme, tocmai era in cautarea unei noi idei de afaceri. Avea deja un atelier de confectii, de care insa nu era prea multumit, iar acest motiv a fost suficient pentru a se reorienta si a incepe productia de tapiterii intr-un atelier inchiriat de 100 de metri patrati din Galati, cu un capital de 100.000 de lei (mai putin de 350 de dolari) si 20 de angajati.

    Aflati in continuare cum a pus Nicolae Stefan pe picioare afacerea Staer cu toate ca nu se pricepea deloc la mobilier

  • Interex deschide doua noi magazine

     Compania CDE R Interex, parte a grupului francez ITM Entreprises- Groupement des Mousquetaires va investi aproximativ doua milioane de euro pentru cele doua magazine, acestea fiind deschise in spatii inchiriate. Pentru operarea celor doua magazine vor fi angajate aproximativ 110 persoane.

    Locatia din Targu Mures va avea peste 5400 de metri patrati din care 2700 utilizati ca spatiu de vanzare, in timp ce magazinul din Drobeta Turnu Severin va avea 3400 de metri patrati din care 2110 de metri patrati zona de vanzare.

    “Cele doua magazine Interex vor fi deschise in perioada aprilie-mai 2009 si sunt parte integranta din planul nostru de dezvoltare pentru Romania”, a declarat Stanislas Mainfroy, Secretar General CDE R Interex. Pentru anul acesta, compania are in plan deschiderea a cel putin cinci magazine. CDE R Interex face parte din Groupement des Mousquetaires, care opereaza supermarketurile Intermarche, precum si magazinele specializate Ecomarché, Netto, Bricomarché, Vêti, Roady si Restaumarché.

    Cu aproximativ 4 000 puncte de vanzare in Europa si o cifra de afaceri de 34,8 miliarde de euro in 2008, Groupement des Mousquetaires este unul drintre cei mai importanti distribuitori en-gros de pe continent. Groupement des Mousquetaires a fost fondat in Franta in 1969 si are peste 130,000 colaboratori in Portugalia, Spania, Belgia, Polonia si in Balcani.

    In 2002, CDE R Interex a deschis primul sau magazin din Romania, numit Interex. Reteaua numara in prezent 11 magazine, situate in Ploiesti, Giurgiu, Focsani, Targu Jiu, Satu Mare, Ramnicu Valcea, Targoviste, Constanta, Sibiu, Vaslui si Barlad. In 2007, compania a avut o cifra de afaceri de aproximativ 98 milioane de euro. Astazi, CDE R Interex are peste 750 de angajati.

    Cititi aici mai multe despre strategia Interex in Romania.

  • De ce inchide Steilmann 10 magazine

    Pentru Flori Panescu, directorul de retail al Steilmann Romania, scaderea vanzarilor cu circa 30% inregistrata in ultimele trei luni ale lui 2008 nu ridica doar problema reorganizarii retelei de magazine care in ultimii doi ani s-a extins accelerat si in tara, si in strainatate.

    Panescu trebuie totodata sa contureze o strategie prin care Steilmann sa poata face fata situatiei economice actuale si care sa duca la cresterea profitabilitatii operatiunilor in ansamblu. “Adevarul este ca aceasta criza financiara ne-a luat prin surprindere. Si ne-a luat asa de tare, incat luna noiembrie a anului trecut a fost un scurtcircuit simtit din plin la nivelul managementului companiei”, recunoaste Flori Panescu.

    Steilmann a inregistrat vanzari sub asteptari in 2008 si se asteapta la scadere si in 2009. Pentru sfarsitul anului trecut, estimarea initiala a unei cifre de afaceri de 23 de milioane de euro a fost revizuita in jos, pana la 21 de milioane de euro. “Cresterea cu 25% fata de anul 2007 nu a putut fi realizata.

    Pentru 2009 este imposibil sa atingem nivelul de profit si volumul de vanzari pe care ni l-am propus anterior. Probabil ca rezultatele financiare vor fi mai mici cu 20-25%”, sustine Panescu, invocand contextul crizei, care a afectat deja consumul in Romania.

    Intr-un scenariu optimist, directorul de retail al Steilmann imparte reteaua de magazine in doua: unele care nu vor reusi sa atinga nivelul de vanzari din 2008 si altele care vor realiza cresteri moderate de 10%. Panescu are si o regula. La 14.000 de euro vanzari pe metrul patrat in spatiile din Bucuresti, esti in graficul optim.

    Daca vinzi mai putin, treci pe pierderi. In orasele din tara, nivelul minim de vanzari pe care compania il ia in calcul atunci cand deschide un magazin este de 3.600 de euro pe metrul patrat. “In noiembrie, vanzarile au scazut si la 10.000 de euro pe metrul patrat in Bucuresti si la circa 3.000 de euro pe metrul patrat in provincie.

    Nu ne mai permitem sa acoperim pierderile unui magazin cu plusurile altuia. Fiecare trebuie sa functioneze independent, ca un centru de profit”, arata Flori Panescu, completand ca magazinele care nu se vor autofinanta trei luni consecutiv vor fi inchise. Pe lista neagra sunt acum peste 10 magazine.

    In total, Steilmann Romania administreaza o retea de 55 de magazine marca proprie, dintre care opt in capitala, plus 11 magazine cu brandul Feel Good, marca aflata in portofoliul grupului italian de textile Miro Radici, care detine 51% din actiunile companiei.

    Neprofitabile, spune Panescu, sunt in special magazinele deschise in cadrul galeriilor comerciale si cele care vand brandul Feel Good: “Trei sau patru magazine Feel Good ar putea fi primele inchise, in luna mai”. Directorul de retail al Steilmann spune si ca sunt orase, precum Iasi sau Constanta, in care sunt chiar si patru magazine Steilmann si unde se va renunta la un magazin pentru a scadea cheltuielile.

    De fapt, in linii mari, obiectivul principal este reducerea cheltuielilor la nivel de organizatie, la nivel de magazine si la nivel de salariati. Compania are in plan sa reduca 10-15% din personal, dar numai din randul celor 120 de angajati care se ocupa de partea de logistica si depozite.

    In total, in cadrul retelei de magazine Steilmann lucreaza circa 350 de angajati. Flori Panescu admite ca primii vizati vor fi angajatii aflati inca in probe, dar si angajati din departamente construite in perioada de dezvoltare accentuata a pietei: “Vom renunta la departamentele suport, gen Controling, departamentul de Eficienta Economica sau cel de Amenajare Magazine, care au fost dezvoltate intr-o masura prea mare fata de nivelul la care se reconfigureaza coordonatele de plan si de activitate pentru 2009”.

    Pe langa aceasta reorganizare interna, compania a incetinit si ritmul deschiderilor de noi magazine – anul acesta Steilmann are semnate doar patru contracte pentru noi spatii, la Galati (Euromall), Craiova (West Gate) si Bucuresti (AFI Cotroceni si Plaza Romania). “Avem contracte care sunt la nivelul de angajament si altele care sunt deja semnate.

    Toate vor trebui reluate si analizate mult mai atent, nu in ideea de a le anula, ci de a le completa cu anumite clauze care sa vina si in sprijinul retailerilor.” Steilmann nu este insa singura companie din retailul de fashion autohton care a inregistrat vanzari sub asteptari. In ultimii doi ani, afacerile cu moda au atras un intreg val de comercianti, cei mai multi importand nume straine de notorietate.

    Ultimele luni le-au incurcat insa calculele in ecuatia extinderii retelelor de magazine in orasele din tara si din strainatate. “Pana in luna august vanzarile au fost conform estimarilor noastre initiale, septembrie a fost mai slab decat ne asteptam, octombrie tot pe acolo, dar in noiembrie si decembrie ne-au scazut vanzarile cu 40%”, recunoaste Cristina Lupu, directorul general al Azteca CLC Group, companie care detine franciza IKKS pentru Romania.

  • Minimax se bucura de criza

     

    Intr-un moment cand toata lumea se intrece in previziuni rele pentru 2009, Rainer Exel, directorul general al lantului de magazine Minimax Discount, gaseste loc de optimism. “Cred ca aceasta criza va avea si efecte pozitive, cum ar fi o normalizare in anumite segmente ale pietei, cu precadere in cel imobiliar”, sustine el.
     
    De ce se refera la piata imobiliara? Din momentul infiintarii companiei, in 2005, si pana in prezent, una din principalele piedici in expansiunea lantului de magazine condus de Rainer Exel a fost pretul foarte ridicat al terenurilor. “Supraevaluarea proprietatilor imobiliare a fost, alaturi de costul ridicat al fortei de munca, unul din principalele dezavantaje ale Romaniei”, spune el, aratand ca i s-au cerut preturi de 200 de euro pe metrul patrat in anumite zone rurale. “Cu acesti bani poti cumpara lejer teren in New York, Viena sau Berlin. E absurd. Din fericire insa, proprietarii pot cere acum oricat, nimeni nu va mai cumpara”, crede Exel.
     
    De altfel, odata cu decizia de a pune bazele companiei Minimax, dupa o cariera de douazeci de ani in grupul Rewe (prezent in Romania prin lanturile Billa, Selgros, Penny Market XXL si Penny Market), dintre care patru ani in Romania, Exel a dezvoltat in paralel, alaturi de partenerii sai de afaceri, si o companie care activeaza in sectorul imobiliar si care se ocupa de achizitia terenurilor pentru magazine. Astfel, cea mai mare parte a magazinelor Minimax se afla pe terenuri proprii, restul fiind concesionate de la stat pe o perioada mare de timp.
     
    “Proiectul initial, dupa inaugurarea primului magazin, la Slatina, a fost sa deschidem minim 20 de magazine pe an”, spune Exel. Aceste estimari se bazau insa pe experienta din Ungaria, unde, ca manager de tara pentru grupul Rewe, a reusit sa deschida 120 de magazine Penny Market in doar trei ani si jumatate. A descoperit insa rapid ca socoteala din Ungaria nu se potriveste cu cea din Romania si planurile au fost revizuite radical, astfel incat la sfarsitul lui 2008 lantul Minimax a ajuns la 20 de magazine, dintre care 7 deschise in ultimul an. De fapt, nici estimarile pentru anul trecut, cand Exel spera sa deschida 15 magazine, nu au fost indeplinite; totul a depins foarte mult de constructori, terenurile fiind deja achizitionate, spune el. Pentru anul acesta au fost bugetate cel putin 10-12 deschideri de magazine noi, terenurile fiind deja pregatite. “Nu pot vedea acum finalul expansiunii pentru Minimax, sunt multe orase de peste 10.000 de locuitori unde putem merge. Toata lumea vrea sa fie peste tot si va fi foarte dificil sa ai doua-trei magazine de tip discount intr-un oras mic”, spune Rainer Exel.
     
    In prezent, cea mai mare retea de magazine de acest tip ii apartine discounterului Plus, care la sfarsitul anului trecut ajunsese la 71 de magazine, fiind estimate alte 25 de noi deschideri pentru 2009. In total, anul trecut au fost deschise in Romania 42 de magazine noi de tip discount, la care se adauga rebrandingul celor noua magazine Albinuta cumparate de catre Profi, proces ce urmeaza sa fie finalizat la sfarsitul lunii februarie.
     
    Daca anul trecut segmentul de discount avea o cota de putin peste 5% din piata bunurilor de larg consum, companiile estimeaza chiar o dublare a acesteia pana in 2010. Pe o astfel de estimare mizeaza si Rainer Exel, care pare a renunta, cel putin pentru moment, la planul de a vinde lantul Minimax, enuntat cu un an inainte.
     
    “Sunt convins ca piata va creste in favoarea discounterilor. Aceasta nu se intampla doar in Romania, iar in conditiile crizei cresterea va fi si mai mare”, crede Exel, subliniind ca deocamdata cota de piata a magazinelor cu discount este mica. Piata de discount e departe de a fi aglomerata, ceea ce lasa loc de noi intrari pe piata, cum ar fi cea anuntata de Lidl pentru 2010. Rainer Exel e convins ca vom mai asista si la alte intrari in Romania ale unor discounteri internationali.
     
    Cresterea magazinelor de discount este prognozata peste tot in lume. Milos Ryba, analist al companiei internationale de cercetare Planet Retail, a declarat pentru BUSINESS Magazin ca retailerii orientati catre preturi mici vor avea de castigat de pe urma incetinirii cresterii economice. “Pe piata romaneasca, Carrefour, Kaufland si Penny ar putea fi comerciantii care vor profita de pe urma acestei situatii, vanzarile lor urmand probabil sa creasca mai repede decat cele ale competitorilor”, e de parere Ryba. Analistul Planet Retail crede ca in urmatoarea perioada vor avea de pierdut in special micii comercianti din comertul traditional, incapabili sa ofere consumatorilor produse mai ieftine sau preturi promotionale.