Matematicianul John Nash, laureat al premiului Nobel în 1994, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină pe 23 mai, a fost admis la Princeton la vârsta de 19 ani, după ce profesorul său a trimis o scrisoare de recomandare foarte scurtă. Practic, Richard J. Duffin de la Carnegie Institute of Technology i-a convins pe profesorii de la universitate să-l accepte pe elevul său printr-o propoziţie de cinci cuvinte, unul dintre ele fiind „de aur”:
Tag: deschidere
-
Fabrica de servicii de la Timişoara
“Suntem organizaţi ca o fabrică de servicii, ne apropiem foarte mult în ce priveşte livrarea serviciilor de ceea ce înseamnă uzină: procese automatizate, proceduri de îmbunătăţire a eficienţei, problemele care apar când serviciul este întrerupt în reţelele clienţilor noştri – volumul tichetelor (emise la apariţia în cadrul unor probleme ale reţelelor clienţilor – n.r.) este de 30.000 de tichete lunar, pe care le soluţionează 500 de oameni”, descrie Liviu Giurgiu, networks director pentru CIS, ţările nordice şi baltice şi Europa de Est în cadrul Alcatel-Lucent, activitatea centrului global de servicii al companiei din Timişoara, cel mai mare din cele patru deţinute în prezent de grupul francez şi unul dintre principalele departamente ale furnizorului de echipamente şi soluţii de telecomunicaţii Alcatel-Lucent din România.
Giurgiu este ghidul grupului de jurnalişti, din care fac parte, într-o vizită la sediile din Timişoara ale companiei franceze, ce are rolul de a dezambiguiza câteva dintre specificităţile tehnice ale domeniului: într-un open space, angajaţii lucrează cu câte patru monitoare în faţă, urmărind din când în când un televizor deschis pe postul american CNN. Aflăm că acesta nu are rol de informare sau de entertainment, ci că ar putea reprezenta primul semnal de alarmă în cazul problemelor reţelelor din diferite părţi ale lumii în situaţia unui dezastru, precum un uragan.
În altă încăpere, destinată lucrului cu doi dintre cei mai importanţi clienţi ai companiei, companiile americane AT&T şi Verizon, atrag atenţia afişe ale angajaţilor cu „Never expect, always inspect” şi un monitor cu starea vremii din Statele Unite ale Americii, tendinţele de pe Coasta de Est având influenţă directă asupra activităţii acestor clienţi. Într-o altă încăpere se află câţiva angajaţi ce supraveghează activităţile din Eurotunnel, între Marea Britanie şi Franţa. „În cazul Eurotunnel, ne ocupăm de mentenanţa reţelei telecom şi de semnalizare feroviară; 12 angajaţi români se ocupă de toate aceste activităţi, din care doi la faţa locului, compania din România fiind responsabilă inclusiv de reparaţiile de sub apă ale tehnologiei ce deserveşte tunelul.”
el mai mare department al companiei este însă cel de cercetare şi dezvoltare, împărţit pe divizii în funcţie de tehnologii – wireless, IP platforms, fixed access şi IP routing and transportation -, iar laboratorul ce îl deserveşte este sugestiv în acest sens: se întinde pe o suprafaţă de 1.800 de metri, iar totul este automatizat. Spre exemplu, un echipament are rolul de a simula scenarii reale de pe teren, precum condiţii de exterior de deplasare pedestriană sau într-un autovehicul, cu 250 km/oră. Acesta costă 5.000 de euro, la care se adaugă preţul licenţei, de 10.000 de euro; iar în cadrul laboratorului se află mai multe astfel de echipamente.
Investiţii se fac tot timpul, iar ce am investit în ultimii zece ani depăşeşte 100 de milioane de euro”, spune Eugen Şerbănescu, directorul general al companiei. Prezent pe piaţa locală din 1991, Alcatel-Lucent a evoluat de la un număr de 50 de angajaţi la aproximativ 1.500 în prezent, împărţiţi între activităţile companiei în România: circa 1.000 lucrează în cadrul centrului de cercetare-dezvoltare din Timişoara, iar restul în cadrul centrului de servicii end to end de suport şi mentenanţă pentru circa 15 clienţi majori la nivel global, printre care British Telekom Franţa, KPM Olanda, Orange Franţa, Vodafone Qatar, singurul continent pe care nu îl acoperă serviciile din Timişoara fiind Australia. Grupul a înregistrat venituri de 13,17 miliarde de euro anul trecut la nivel global, iar în România compania a avut în 2013 (cel mai recent an pentru care există informaţii publice disponibile) o cifră de afaceri de 388 milioane de lei (87,8 milioane de euro) şi un profit net de 20 milioane de lei (4,5 milioane de euro).
Înainte de criză, compania a avut în România o cifră de afaceri de 122,5 milioane de euro şi profit de 8 milioane de euro. „Ne continuăm expansiunea în România”, sumarizează Şerbănescu modalitatea în care plănuieşte să extindă activităţile companiei. El a fost numit în funcţie în aprilie anul trecut şi printre responsabilităţile sale se numără gestionarea schimbărilor pe plan local aduse de schimbările din cadrul companiei-mamă: planul industrial Shift Plan (lansat de Michel Kombs, CEO-ul grupului, în 2013) şi anunţul din aprilie referitor la faptul că Nokia va cumpăra Alcatel-Lucent, urmând să formeze un gigant telecom de 40 miliarde euro şi 110.000 angajaţi, despre care presa internaţională scrie că este cea mai mare tranzacţie din ultimii 16 ani din industria echipamentelor şi serviciilor pentru operatorii de telecomunicaţii. Programul Shift Plan a fost creat cu scopul de reducere a costurilor fixe ale companiei cu 950 de milioane de euro până la sfârşitul lui 2015, în funcţie de cerinţele pieţei.
-
Tudor a renunţat la meditaţiile pentru bac şi la banchet ca să-şi deschidă o afacere, dar autorităţile i-au năruit visul printr-o acţiune stupidă. „Bă, copile, tu ai impresia că eu îţi păzesc ţie albinele!?”
Să demisionezi, să-ţi deschizi propria afacere, să-ţi faci singur programul de lucru. Cine nu visează la asta? Însă, oricât curaj ai avea să faci pasul acesta, în România lucrurile nu sunt deloc simple. Deseori, autorităţile, cele care ar trebui să-ţi întindă o mână de ajutor, îţi pun, în schimb, beţe în roate. Ce faci într-o astfel de situaţie? Unii o iau de la capăt, alţii se declară înfrânţi complet. Unii aleg să caute succesul peste graniţe, alţii rămân în România, dar îşi vând afacerea în străinătate. Iar exemple sunt multe.
Tudor este un tânăr care a îndrăznit să-şi ia viaţa în propriile mâini: a renunţat la meditaţiile la bac şi la banchet, iar cu banii economisiţi şi-a luat stupi şi abine. Ce i s-a întâmplat însă la scurt timp după ce şi-a început afacerea de apicultor, l-a descumpănit.
-
Alcatel-Lucent investeşte 200.000 de euro într-un laborator LTE în cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara
Acest proiect este parte a unei colaborări de peste 20 de ani între Alcatel-Lucent şi Universităţile din Timişoara, prin intermediul cărora studenţilor li se oferă acces la cursuri şi tehnologii aliniate tendinţelor actuale.
„Odată cu deschiderea Laboratorului LTE din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi având acces la cele mai noi echipamente şi tehnologii, studenţilor şi profesorilor li se oferă oportunităţi de dezvoltare în linie cu cerinţele pieţei de telecomunicaţii”, declară Eugen Şerbănescu, Director General Alcatel-Lucent România.
Laboratorul LTE din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara a fost conceput ca un spaţiu educaţional ce va fi folosit de către cei care studiază principiile de comunicaţii mobile cu accent pe principiile generale de funcţionare a standardului LTE 4G, precum şi studenţii care urmează cursul de Reţele Metropolitane LTE. Laboratorul este dotat cu o platformă completă ce le va oferi studenţilor ocazia să experimenteze toate principiile de funcţionare reale ale standardului.
-
Un timişorean de 37 de ani controlează unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă şi are afaceri de 35 de milioane de euro
Timişoreanul Cristian Rusu controlează, la 37 de ani, unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă, Casa Rusu, cu o reţea de 29 de magazine. A patra fabrică a Rus Savitar, producătorul de mobilier din cadrul grupului, este un pariu pentru tânărul antreprenor, care a ridicat-o, de la zero, contra cronometru, deoarece liniile de producţie trebuie să fie funcţionale în vara acestui an, pentru ca antreprenorul să primească finanţare europeană. 2015 este, pentru compania timişoreană, un nou moment de hotar, pentru că după ce a dezvoltat reţeaua de magazine în plină criză, Casa Rusu trece la un nou nivel, mizând pe suprafeţe de retail de mari dimensiuni.
“Pentru mine criza a fost cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla în viaţa asta. A fost de departe cea mai bună perioadă. Înainte de criză eram 250 de oameni, acum suntem 1.000. În această perioadă am putut să ne dezvoltăm la costuri rezonabile, în aşa fel încât să recuperăm în 6-7 ani investiţia”, spune Cristian Rusu.
Grupul Rus Savitar, care a ajuns la 1.000 de angajaţi, reuneşte patru fabrici de mobilă şi reţeaua de magazine Casa Rusu, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de 35 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2013. Previziunile pentru anul în curs vizează pragul de 40 de milioane de euro, în condiţiile în care în această vară noua fabrică trebuie să fie deja funcţională, iar extinderea reţelei de magazine continuă. Două noi spaţii au fost deschise în prima parte a anului, unul în centrul comercial Carrefour Colentina, pe o suprafaţă de 2.500 mp, deschis în martie în urma unei investiţii de 500.000 de euro, şi un altul în Bacău, în centrul comercial Cora, pe o suprafaţă de 1.500 mp, în aprilie. Marele pariu al retailerului va fi însă intrarea în segmentul magazinelor de mari dimensiuni, de 8.000-10.000 mp; în privinţa momentului în care s-ar putea întâmpla acest lucru, Cristian Rusu spune că acesta depinde, în principal, de rapiditatea cu care sunt semnate actele de vânzare a terenurilor şi de timpul în care sunt primite autorizaţiile necesare pentru costrucţie. Antreprenorul estimează că sunt necesare nouă luni de la stadiul de proiect până la inaugurare. Hipermagazinele de mobilă ar putea fi dezvoltate însă doar în oraşe mari din ţară, în Bucureşti, Timişoara, Cluj. „Fără a lua credit bancar, am bani pentru a deschide două magazine proprii, de mari dimensiuni, pe an. Dar suntem dependenţi de ritmul de achiziţie a terenurilor, pentru că întâlnesc, de pildă, oameni care nu vor să vândă terenurile. Piaţa este extrem de volatilă”.
Despre cea de a patra fabrică, antreprenorul spune că este o investiţie fulger, care trebuie finalizată în şase luni de la semnarea contractului. „Este foarte greu să construieşti o fabrică într-un interval atât de scurt, însă a fost o oportunitate. O oportunitate”, pentru că respectarea termenului înseamnă un câştig de 1,2 milioane de euro, care reprezintă valoarea finanţării cu bani europeni din cele 4,4 milioane de euro cât înseamnă investiţia totală. Fondurile europene sunt aferente alocării din perioada 2007-2014 iar accesarea lor a fost posibilă doar după ce alte companii şi-au retras proiectele din cursa finanţărilor, iar banii au fost redistribuiţi.
Noua fabrică, pentru care sunt angajaţi în jur de 100 de oameni, este gândită pentru piese înguste de mobilier, despre care Cristian Rusu spune că sunt dificil de produs. În celelalte fabrici ale grupului sunt instalate linii de producţie pe care se realizează debitarea plăcilor, bordurarea şi alte operaţiuni. Pentru pentru a fi realizate noi reglaje, pentru a schimba tipul de produs care iese de pe bandă, sunt necesare în jur de 20 de minute, indiferent dacă urmează a fi produse mii de bucăţi sau sute de mii de unităţi. Timpul necesar pentru calibrarea liniei este la fel de mare ca şi în cazul în care de pe banda de producţie ies de zeci sau de sute de ori mai multe produse. De aceea compania se concentrează pe seriile mari, explică tânărul antreprenor. Tot el spune că preferă să producă mai mult decât vinde într-o lună, chiar dacă ţine produsele în depozit „pe care l-am făcut foarte mare”, pentru a putea livra către clienţi luna următoare. „Astfel, putem produce un obiect acum şi apoi peste două luni, până atunci nu mai pierdem timpul pentru a face reglajele benzii. Sigur, acest lucru înseamnă costuri, pentru că orice client plăteşte doar după livrarea mărfii. În plus, sunt şi costurile de depozitare”.
-
Lem’s ajunge la şase magazine în Bucureşti, prin deschiderea spaţiului din Mega Mall
Lem’s este prezent în Bucureşti cu şase magazine, dintre care patru sunt proprii şi două în franciză, iar suprafaţa totală de showroom măsoară peste 6000 de mp. Cea mai mare suprafaţă o are magazinul Lem’s situat în Vulcan Value Center, care se întinde pe doua nivele şi măsoară 2000 de mp.
„Cele şase magazine din Bucureşti sunt situate în Apărătorii Patriei, Ghencea, Dristor, Obor, Vulcan Value Center, iar cel mai nou în Mega Mall. Din 2009 şi până în prezent oferta Lem’s a crescut de la aproximativ 900 de corpuri de mobilier, la peste 10.000” declară Adrian Rizea, director comercial Lem’s.
Capitala deţine prima poziţie în topul vânzărilor reţelei de magazine deţinute de producătorul de mobilă Lemet. Cu magazinul Lem’s Bucureşti Mega Mall, reţeaua ajunge la o suprafaţă totală de retail, la nivelul întregii ţări, de peste 68.000 de mp.
În 2015, Lemet a investit deja 4,5 milioane de lei în magazine noi. „În Mega Mall am deschis al treilea magazin Lem’s din acest an, după Miercurea Ciuc şi Focşani. Investiţiile în magazinele Lem’s s-au ridicat până acum la 4,5 milioane de lei, pentru aproape 5000 de mp de showroom”, declară Adrian Rizea .
Compania Lemet a dezvoltat brandul de magazine Lem’s pentru desfacerea produselor sale. În prezent reţeaua LEM’S are o suprafaţă de retail de circa 68.000 mp de retail în aproape toate judeţele ţării. Pe platforma Lemet de la Brebu şi în reţeaua naţională de magazine Lem’s activează peste 1.350 de angajaţi.
Fabrica Lemet din Brebu a fost infiinţată în 1991, în prezent halele de producţie şi depozitare acoperă o suprafaţă de peste 36.000 mp. Capacitatea actuală anuală de prelucrare a fabriciilor de mobilă Lemet este de aproximativ 3.500.000 de panouri tip PAL. Liniile de producţie sunt complet automatizate, bazându-se pe cele mai noi tehnologii existente la nivel mondial.
-
Ai probleme cu rambursarea creditelor? Legea insolvenţei personale poate rezolva situaţia. Pricipalele prevederi ale proiectului şi când va intra în vigoare
Undeva la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor legea insolvenţei persoanelor fizice ar putea intra în vigoare şi ar putea rezolva multe dintre situaţiile cu care românii care s-au creditat în franci elveţieni sau au rămas fără slujbă se confruntă. Deputaţii au aprobat miercuri proiectul de lege, după ce acesta a fost adoptat şi de Senat şi a fost avizat de Guvern anul trecut. Pentru ca legea să intre în vigoare, proiectul trebuie promulgat de preşedintele României şi publicat în Monitorul Oficial, urmând să intre în vigoare la şase luni de la publicare.
Procedura de insolvenţă a persoanelor fizice poate suspenda executările silite începute, opreşte acumularea de dobânzi şi penalităţi pentru întârzierea la plată şi protejează persoanele fizice de bună credinţă. Toate creanţele devin lichide şi exigibile şi toate actele unilaterale ale debitorului nu mai produc efecte. Legea asigură un echilibru între interesele debitorilor, persoane fizice, şi cele ale creditorilor. Legea reglementează trei tipuri de insolvenţă: cea pe plan de rambursare a datoriilor, procedura judiciară de insolvenţă prin lichidare de active şi procedura simplificată de insolvenţă.
Insolvenţa se aplică debitorului persoană fizică care are domiciliul în România, este în stare de insolvenţă şi nu există o probabilitate rezonabilă de a redeveni, într-o perioadă de cel mult 12 luni, capabil să-şi execute obligaţiile aşa cum au fost contractate, cu menţinerea unui nivel de trai rezonabil pentru sine şi pentru persoanele pe care le are în întreţinere; probabilitatea rezonabilă se apreciază prin considerarea cuantumului total al obligaţiilor raportat la veniturile realizate sau prognozate a fi realizate, faţă de nivelul de pregătire profesională şi expertiza ale debitorului, precum şi la bunurile urmăribile deţinute de acesta; cuantumul total al obligaţiilor scadente este cel puţin egal cu valoarea-prag (valoare-prag este cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active; este de 15 salarii minime pe economie).
Debitorul aflat în insolvenţă va putea depune la comisia de insolvenţă o cerere de deschidere a procedurii pe baza de plan de rambursare a datoriilor. Dacă el consideră că situaţia sa este compromisă iremediabil, va putea solicita instanţei judecătoreşti deschiderea procedurii de insolvenţă prin lichidare de active.
Cererea trebuie să cuprindă motivele care au condus la insolvenţă; numele sau denumirea creditorilor, datele acestora, precum şi valoarea şi tipul creanţei; acţiunile judiciare împotriva averii debitorului, inclusiv, dacă este cazul, procedurile de executare silită începute sau măsurile asigurătorii aplicate; demersurile de renegociere extrajudiciară a anumitor datorii angajate anterior formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei; statutul civil; statutul profesional; cuantumul veniturilor din muncă şi a celor asimilate acestora, al sumelor de bani cuvenite pensii în cadrul asigurărilor sociale ori reprezentând o altă categorie de prestaţii sociale, precum şi a oricăror alte venituri, inclusiv venituri cuvenite în temeiul unui drept de proprietate intelectuală şi dividende încasate într-o perioadă de trei ani anterior depunerii cererii, precum şi schimbările previzionate ale veniturilor în următorii trei ani; bunurile debitorului, incluzând bunurile aflate în proprietate comună pe cote-parţi sau în devalmăşie, cu precizarea altor drepturi reale decăt dreptul de proprietate pe care debitorul le deţine asupra bunurilor altor persoane; conturile deschise la instituţiile de credit sau la societăţile de investiţii financiare de către debitor, precum şi conturile curente, alături de disponibilul din aceste conturi; creanţe al căror titular este debitorul, precum şi orice drepturi reale, altele decât dreptul de proprietate, pe care debitorul le deţine asupra bunurilor altor persoane; actele cu titlu gratuit, precum şi tranzacţiile de peste 10 salarii minime pe economie încheiate în ultimii trei ani anteriori formulării cererii; litigiile în curs sau finalizate în care debitorul este sau a fost parte, care ar putea să afecteze în orice fel patrimoniul acestuia.
-
A renunţat la compania pe care o conducea de 12 ani pentru a lansa un business în domeniul parfumurilor
Parfumeria s-a inventat în Orient, chiar dacă marketingul şi reclama ne-au determinat să credem că parfumurile vin din Franţa“, explică Anca Marcu, antreprenoarea ce a lansat pe piaţă Marab Perfumery, o afacere de comercializare de parfumuri orientale, în timp ce descrie fiecare dintre parfumurile de pe raftul magazinului său, unele dintre ele cu arome ce pot fi catalogate drept agasante de un necunoscător. După un an şi jumătate de activitate, Marab Perfumery este formată din magazinul din Bucureşti, o franciză de tip insulă într-un centru comercial din Constanţa, un magazin online, dar şi colaborări cu câteva saloane de frumuseţe, activităţi ce au generat anul trecut afaceri de 540.000 de lei (circa 122.700 euro).
„Am acumulat experienţă mai mult în management, nu a fost ceva ce mi-a plăcut, dar a fost ceva ce am ales la momentul respectiv“, explică Marcu, referindu-se la momentul când a intrat în antreprenoriat, în 2001, pornind o afacere de distribuţie de produse de unică folosinţă. S-a ocupat de administrarea acesteia timp de 12 ani, apoi, după o călătorie în Dubai, a hotărât să schimbe domeniul în care activa şi să transforme pasiunea mai veche pentru parfumuri într-o nouă afacere, intrând pe nişa parfumurilor orientale. „Am depistat acolo o lume total diferită a parfumeriei faţă de ce ştiam şi am hotărât să aduc o parte din aceasta aici“, descrie ea momentul când a hotărât să se axeze pe o afacere de distribuţie de parfumuri orientale, în 2013.
A revenit în ţară, a cercetat structura pieţei şi s-a întors în Dubai cu un plan de afaceri, având în plan să aducă pe piaţa locală câteva dintre mărcile întâlnite acolo. A investit aproximativ 15.000 de euro în primul stoc de marfă, dar lucrurile nu au evoluat conform planului. Dacă iniţial îşi propusese să aducă parfumuri ce urmau a fi distribuite retailerilor specializaţi, a realizat că piaţa nu era suficient de dezvoltată pentru ca ei să le accepte. „Toţi mi-au întors spatele, aşa că a trebuit să atac cu un alt plan de bătaie“, povesteşte antreprenoarea despre unul dintre motivele pentru care afacerea nu a funcţionat de la început şi anume ataşamentul românilor faţă de mărcile cunoscute. Arabii nu sunt interesaţi de marketing şi de reclamă şi mărcile comercializate de ei nu erau renumite, deoarece alegerea parfumurilor se face în Orient pe baza aromelor preferate de clienţi. Românii însă sunt sensibili la reclamă şi preferă în continuare mărcile cunoscute.
A început astfel să vândă ea însăşi parfumurile, mai întâi într-un spaţiu sezonier de pe litoral, în iunie 2013, pe care l-a considerat şi o modalitate de testare a pieţei, pe seama diversităţii de clienţi de acolo. În acelaşi an, în septembrie, a participat la un târg de profil la Romexpo, iar apoi a deschis un magazin în centrul Capitalei, pe o stradă aflată în apropiere de Calea Victoriei.
Primele importuri au fost ale Casei Sterling, o firmă ce acoperă o paletă de branduri, arome şi preţuri variate. „Nu am vrut să fim o nişă doar pentru acei oameni care au posibilitatea de a cumpăra un parfum scump, ci am vrut o paletă de preţuri prin care să fim deschişi la mai multe categorii de clienţi.“ Un alt producător despre care aminteşte este Casa Urud, cu brandul Salveza, prezent şi în Galeriile Lafayette şi pe a cărei creatoare a întâlnit-o într-una din desele călătorii în Dubai. „Mi-a povestit cum bunica ei a creat parfumuri pentru familia regală şi a continuat acest obicei al familiei, la rândul ei creând pentru casa regală şi, de asemenea, creând multe parfumuri pentru VIP-uri“, explică Anca Marcu modul cum se construieşte reputaţia unui brand oriental.