Tag: produse

  • Vinurile regizorului Francis Ford Coppola au fost lansate şi în România

    “Am decis să aducem pe piaţa din România vinurile lui Francis Ford Coppola, pentru că în podgoria din California a celebrului regizor sunt cultivate soiuri premium, care au parte de condiţii optime de sol, umiditate şi climă.

    Am avut însă şi un argument emoţional, foarte puternic: marelui regizor îi place ţara noastră”, a declarat Bogdan Ciocoveanu, directorul general al Lerida International.

    Din portofoliul de vinuri al Francis Ford Coppola Winery, Lerida importă sortimentele Claret, Pavillion Chardonnay white şi Diamond Red Blend din Diamond Collection, Cabernet Sauvignion, precum şi Sofia – Blanc de Blanc şi Sofia – Rose.

    Sofia este un brand special pentru Francis Ford Coppola Winery, numit după fiica marelui regizor şi produs special pentru femei. ”Produsele Francis Ford Coppola Winery sunt foarte bune si estimăm că pot ajunge rapid în topul vânzărilor de vinuri americane pe piaţa din România”, a adăugat Bogdan Ciocoveanu.

    Vinurile produse de Francis Ford Coppola Winery se găsesc la preţuri situate în jurul valorii de 90 de lei (circa 20 de euro) sticla şi Lerida are deja comenzi pentru câteva sute de sticle.

    Producerea vinului este o tradiţie de generaţii în familia celebrului regizor italian. Bunicul său, Agostino Coppola, obişnuia să facă vin în subsolul clădirii apartamentului său din New York. Vinurile de azi produse de Francis Coppola nu sunt la fel ca acela făcut de Agostino, dar păstrează acelaşi spirit: să fie băute împreună cu prietenii şi familia.

    Pasiunea pentru vin, pentru mâncare şi pentru aventură l-a determinat pe Francis Ford Coppola să deschidă în luna iulie 2010 o vinărie situată în inima Californiei (Alexander Valley). Printre numeroasele atracţii de pe această proprietate, vinăria Francis Ford Coppola pune la dispoziţia vizitatorilor un bar de degustări de vinuri, două restaurante, piscine, o galerie de film, dar şi un pavilion în care sunt organizate diferite evenimente culturale.

    Lerida International este cel mai mare importator autohton de vinuri şi unul dintre cei mai importanţi distribuitori de vinuri şi băuturi spirtoase din România. Compania a fost fondată în anul 1993 de familia Ion Matei, cu scopul de a importa şi distribui pe piaţa internă produse premium din domeniul vinurilor şi băuturilor alcoolice.

    Lerida International are un portofoliu format din peste 400 de soiuri de vin şi sortimente de băuturi alcoolice din diferite ţări.

    Printre partenerii săi se numără Francis Ford Coppola Winery  (SUA), Kendall-Jackson (SUA), Les Grand Chais de France (Franţa) – producătorul vinurilor J.P. Chenet, Louis Jadot (Franţa), Castello Banfi (Italia), Fazi Battaglia (Italia), Feudi di San Gregorio (Italia), Aldegheri (Italia), Duca di Salaparuta (Italia), Gianni Gagliardo (Italia), Fabiano (Italia), Botter (Italia), Beveland (Spania), Destilerias MG (Spania) sau Global Brands (Marea Britanie). 

  • Portugalia: Un antiinflamator interzis a fost descoperit în produse vândute de Auchan

     “Deco a depistat antiinflamatoare în carnea de cal găsită în produsele alimentare puse în vânzare în Portugalia, cea ce poate implica un risc pentru sănătatea publică în măsura în care utilizarea acestui tip de medicament pentru animalele destinate consumului uman este ilegală”, a afirmat asociaţia într-un comunicat.

    “Antiinflamatorul fenilbutazonă a fost depistat în eşantioanele de hamburgeri Auchan şi în chiftelele din carne Polegar (marca produselor cu preţ scăzut ale Auchan) care, potrivit unei prime analize, conţineau ADN de cal”, a precizat Deco.

    Principala asociaţie de apărare a consumatorilor din Portugalia a anunţat luni că aceste produse Auchan, precum şi lasagna vândută de grupul spaniol El Corte Ingles, conţineau urme de carne de cal nedeclarată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 6 produse uluitoare create de mii de oameni de pe internet (GALERIE FOTO)

    Pe vremuri, consumatorii nu aveau aproape nicio putere cu privire la produsele care ajungeau pe piaţă, fiind forţaţi să se mulţumească oricum ar fi fost acestea. Producătorii nu aveau posibilitatea să intrebe viitorii cumpărători ce vor de la un anume produs şi care ar fi opinia lor cu privire la design sau funcţionalitate, scrie BusinessInsider.

    Internetul a schimbat radical această situaţie, pentru că le-a dat consumatorilor ocazia să se exprime, iar producătorilor le-a oferit acces la nenumărate idei şi opinii despre forma finală a produsului pe care vor să-l lanseze.

    Aşa se face că astăzi nenumărate produse existente pe piaţă au la bază idei tocmai din partea celor care ajung să le cumpere, ca urmare a sondajelor sau focus group-urilor efectuate de companii.

  • Numărul 1 mondial în agroalimentaţie retrage produse conţinând carne de cal din Spania şi Italia

    “Testele noastre au descoperit urme de ADN de cal în două produse pe bază de vită furnizate de H.J Schypke”, o companie germană subcontractoare a JBS Toledo NV, anunţă numărul 1 mondial în agroalimentaţie, într-un comunicat.

    Nestlé a decis să retragă “imediat”de la vânzare în Spania şi Italia ravioli şi tortellini vânduţi sub numele Buitoni Beef Ravioli şi Beef Tortellini. “Îi vom înlocui cu produse în cazul cărora testele ADN au confirmat că au în conţinut 100 la sută carne de vită”, adaugă comunicatul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Opinie Petru Bota: Directiva pentru Produsele din Tutun – de ce atâta grabă

    La sfârşitul anului trecut, Comisia Europeană a adoptat propunerea de revizuire a Directivei pentru Produsele din Tutun. Potrivit calendarului European, o dată adoptată propunerea de revizuire, ea intră în dezbaterea Parlamentului European, a Consiliului European şi a Parlamentelor statelor membre. Propunerea ar putea fi adoptată în 2014, caz în care ar fi aplicată abia din 2015-2016. Şi atunci, de ce ne grăbim să discutăm despre ea de pe acum?

    Deşi intervalele de timp de dezbatere, adoptare şi aplicare par, poate, pentru unii, relaxate, impactul pe care modificările propuse de Directivă e prea mare ca să nu reclame o reacţie imediată. Schimbări aparent “cosmetice” sau referitoare la segmente minore de piaţă, cum ar fi cele ale ţigaretelor mentolate sau slim au făcut deja titluri în presă, dar ele nu se opresc aici.

    Modificările propuse variază de la standardizarea pachetelor – care ar duce la eliminarea pachetelor cu margini rotunjite – la eliminarea unor anumite tipuri de tutun, cum e Burley, care e sărac în zaharuri şi nu poate fi folosit neprocesat pentru producţia de ţigarete. Pentru noi, cultivatorii de tutun, standardizarea favorizează contrabanda şi produsele contrafăcute din terţe ţări, care utilizează tutun ieftin, de calitate îndoielnică ce nu respectă normele de sănătate şi de mediu în vigoare în cadrul UE.

    Personal, sunt convins că aceste schimbări se vor dovedi ineficiente sau chiar dăunătoare pentru sănătatea publică. Standardizarea pachetelor va genera un război al preţurilor între producători – cărora li se interzice să se diferenţieze de concurenţă prin orice mijloace – iar acest război va cântări greu în detrimentul furnizorilor de materie primă, cultivatorii de tutun. Asta în condiţiile în care, după dispariţia asistenţei publice, ei se confruntă deja cu o profitabilitate nesigură din activităţile pe care le desfăşoară.

    Mai mult, spre deosebire de Canada, ţară în care se aplică deja interdicţia asupra tutunului Burley, dar unde preferinţele fumătorilor se îndreptau oricum spre ţigaretele din tutun tip Virginia, românii, de exemplu, fumează un amestec de tutun numit American Blend în care Burley se regaseste într-o proporţie majoritară. Cum ar fi ca, brusc (de fapt nu tocmai brusc, înţelegeţi ce vreau să spun), din 2015, majoritatea ţigaretelor de pe piaţă să nu mai fie disponibile pentru cumpărători. Vă place American Blend? Nu-i nimic, vă oferim Virginia. Ce şansă mai avem noi in acest context? Vom fi obligaţi să distrugem aproximativ 7.000 tone de culturi de frunze de tutun Burley la nivelul UE sau să vindem acest surplus grupurilor infracţionale?

    Interdicţia asupra utilizării tutunului Burley se aplică ţărilor membre ale Uniunii Europene, dar, cum ştim, consumatorul român nu a dus niciodată lipsă de imaginaţie. Taxa auto l-a împins să-şi înmatriculeze maşina în Bulgaria. Ce ne face să credem că directiva pentru produsele din tutun nu o să-l trimită în Moldova sau Ucraina după ţigări?

    Deci, cine ar avea de suferit? Pe lângă fumătorul de American Blend, care nu-şi bate acum capul cu Directivele Europene şi nici nu ştie ce tutun e folosit în ţigaretele lui – cultivatorii de tutun şi, evident, lanţul de distribuţie. Mulţi cultivatori mici de tutun ar intra în faliment, comercianţii de toate dimensiunile şi-ar vedea vânzările afectate, dar în special cei mici, care şi-au construit bugetul familiei în jurul unui chioşc de unde vând biscuiţi, bauturi racoritoare şi… ţigări. Ca şi în cazul fermelor, şi comerţului mic se bazează pe asemenea afaceri familiale, care sunt cu zecile de mii în România şi al căror echilibru financiar e oricum foarte fragil, având în vedere marginile mărunte cu care vând produsele pe care le au în rafturi.

    Nu în ultimul rând, ar fi relevant de cuantificat, cât anume ar avea de pierdut statul, când, într-o bună zi tigaretele cu gust mentolat sau cele cu formatul slims (şi nu numai ele) ar fi interzise la comercializare în România? Si, în paralel, cam cu cât ar creşte comerţul ilegal de tutun?

    Adăugaţi la asta potenţialul faliment al câtorva mii de asociaţii familiale – micii comercianţi de chioşc sau de la parterul blocurilor, care au slabe şanse de reorientare profesională – şi brusc veţi înţelege de ce ar trebui să ne grăbim să discutăm de pe acum despre implicaţiile revizuirii Directivei pentru Produsele din Tutun.

  • Sfârşitul unei epoci: Apple nu mai poate pune orice preţ pentru produsele sale

    Marjele de profit ale Apple coboară la niveluri nemaivăzute de la debutul iPhone în 2007, întrucât concurenţa şi lipsa lansărilor de noi produse inovatoare pun presiune pe companie să coboare preţurile, potrivit Bloomberg. Scăderea marjelor brute ale Apple de la 45% la 39% în ultimul trimestru a fost cauzată de introducerea iPad mini, a altor produse cu costuri de producţie mai ridicate, dar şi de reducerea preţurilor unor produse existente, potrivit datelor companiei. Dacă Apple nu lansează un dispozitiv revoluţionar cu preţ ridicat, acţiunile vor rămâne sub presiune, notează Bloomberg. “Va fi aproape imposibil pentru Apple să-şi menţină marjele pe care le-a avut în ultimii ani. Au putut cere aproape orice preţ au vrut pentru produsele lor, dar concurenţa se intensifică”, a declarat David Yoffie, profesor la Harvard Business School. Una dintre principalele provocări este scăderea vânzărilor iPhone, cel mai profitabil şi mai bine vândut produs, reprezentând 56% din venituri.

    Mai multe pe zf.ro

  • Sfârşitul unei epoci: Apple nu mai poate pune orice preţ pentru produsele sale

    Marjele de profit ale Apple coboară la niveluri nemaivăzute de la debutul iPhone în 2007, întrucât concurenţa şi lipsa lansărilor de noi produse inovatoare pun presiune pe companie să coboare preţurile, potrivit Bloomberg. Scăderea marjelor brute ale Apple de la 45% la 39% în ultimul trimestru a fost cauzată de introducerea iPad mini, a altor produse cu costuri de producţie mai ridicate, dar şi de reducerea preţurilor unor produse existente, potrivit datelor companiei. Dacă Apple nu lansează un dispozitiv revoluţionar cu preţ ridicat, acţiunile vor rămâne sub presiune, notează Bloomberg. “Va fi aproape imposibil pentru Apple să-şi menţină marjele pe care le-a avut în ultimii ani. Au putut cere aproape orice preţ au vrut pentru produsele lor, dar concurenţa se intensifică”, a declarat David Yoffie, profesor la Harvard Business School. Una dintre principalele provocări este scăderea vânzărilor iPhone, cel mai profitabil şi mai bine vândut produs, reprezentând 56% din venituri.

    Mai multe pe zf.ro

  • Rata inflaţiei a fost în ianuarie de 1,34%. Ce produse s-au scumpit cel mai mult

    Astfel, în ianuarie faţă de luna anterioară preţurile mărfurilor alimentare au avansat cu 1,2%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 2%, iar serviciile s-au ieftinit cu 0,1%.

    În ceea ce priveşte alimentele, cele mai mari majorări de preţ au fost înregistrate la cartofi şi fructe proaspete – 8,84%, respectiv 4,61%.

    Preţurile mărfurilor nealimentare au fost influenţate de scumpirea energiei electrice, cu 10,3%, şi a ţigărilor, cu 3,56%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape jumătate din alimentele produse la nivel mondial ajung anual la gunoi

    Aproximativ jumătate din toate alimentele produse în lume – echivalentul a două miliarde de tone – ajung să fie aruncate în fiecare an, potrivit unui raport publicat la începutul acestui an de Institutul de Inginerie Mecanică (IME) din Marea Britanie. “Cantitatea de alimente aruncată la nivel mondial este enormă. Cu aceste alimente s-ar putea hrăni populaţia planetei care se află în creştere, precum şi persoanele care în prezent mor de foame. În plus este o irosire a resurselor precum pământul, apa şi energie care sunt folosite în procesul de producţie, procesare şi distribuţie a alimentelor”, a spus Tim Fox, cercetător în cadrul IME, citat de publicaţia The Guardian. Raportul, denumit “Global Food; Waste Not, Want Not”, arată că între 30 şi 50% sau echivalentul a 1,2-2 miliarde de tone de alimente produse la nivel mondial nu ajung pe mesele oamenilor. Cercetătorii institutului britanic susţin că principalele motive pentru care se ajunge în această situaţie sunt promoţiile 1 plus 1 gratis, datele de expirare, cererea consumatorilor din vestul Europei pentru alimentele care au un aspect fizic perfect, precum şi practicile agricole învechite, infrastructura neadecvată şi  lipsa spaţiilor de depozitare.
     
     
  • Cum reuşeşte Antibiotice, companie de stat, să aibă profit şi exporturi în creştere: lansări de produse, noi pieţe şi urmărirea obiectivelor

    “Ne-am atins cifra de afaceri şi profi­ta­bilitatea pentru anul în curs. Am lansat produse noi care au adus (…) un aport important în pro­fi­ta­bilitatea fimei. Este important ca în 2013 să ne atingem ţintele de export pentru că avem în derulare multe proceduri de înregistrare a produselor în spe­cial în Europa, SUA, Rusia, nordul Africii, în toate ţările arabe”, a spus Ioan Nani, direc­torul general al Antibiotice Iaşi, într-un interviu acordat ZF.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro