Tag: Franta

  • Bursele mondiale şi petrolul au scăzut, după alegerile din Franţa şi Grecia

    Indicele MSCI pentru rgiunea Asia-Pacific, fără Japonia, a scăzut cu 2,3%, la minimul ultimelor trei luni, cele mai importante declinuri fiind înregistrate de acţiunile din domeniile puternic influenţate de evoluţia economică, precum cel tehnologic.

    Pe bursa din Japonia, indicele Nikkei a pierdut 2,8%, din cauza temerilor cauzate de rezultatele alegerilor din Grecia şi Franţa.

    Principalele acţiuni europene au deschis luni în scădere, la minimul a patru luni şi jumătate, după ce rezultatele alegerilor din Franţa şi Grecia au arătat nemulţumirea populaţiei faţă de măsurile de austeritate şi au pus la îndoială capacitatea zonei euro de a combate criza.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • François Hollande a câştigat alegerile prezidenţiale din Franţa – exit poll

    Institutele CSA, TNS Sofres şi Ipsos dau ca probabil un scor de 52% al lui Hollande faţă de 48% pentru Nicolas Sarkozy, în timp ce estimările Harris Interactive variază între 52,7% şi 53,3% în favoarea candidatului socialist.

    Participarea la vot era de 71,96% la ora 17.00, ora locală, cu trei ore înainte de închiderea urnelor, conform Ministerului de Interne, faţă de 70,59% în primul tur de scrutin, din urmă cu două săptămâni, şi de 75,11% în al doilea tur de scrutin de la prezidenţialele de acum cinci ani.

    Simpatizanţii Partidului Socialist au început deja să se adune la sediul partidului din Paris, pentru a sărbători prima victorie a unui candidat socialist la prezidenţiale după încheierea în 1995 a mandatului lui François Mitterrand.

    ACTUALIZARE: După numărarea a 67% din voturi, François Hollande a obţinut 50,8% din voturi, iar Nicolas Sarkozy, 49,2%, a anunţat Ministerul francez de Interne.

  • Distanţa dintre Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy s-a redus la patru procente

    Potrivit sondajului Ifop-Fiducial, citat de AFP, Sarkozy s-a apropiat la doar patru procente de adversarul său socialist, deşi distanţa dintre cei doi era de zece procente acum o săptămână. François Hollande a pierdut trei procente în ultimele zile, iar Sarkozy a câştigat trei procente în ultima săptămână şi unul în ultimele 24 de ore. Sondajul a fost difuzat vineri seară, în ultima zi a campaniei electorale din Franţa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Financial Times: După bătălia pentru Franţa va începe bătălia pentru Europa

    Majoritatea partenerilor europeni ai Franţei sunt înclinaţi să califice retorica electorală a celor doi candidaţi drept sloganuri cinice, presupunând că Franţa va fi rezonabilă la masa de discuţii de la Bruxelles, potrivit analistului Financial Times (FT) Gideon Rachman. Atitudinea liderilor europeni ar putea fi însă una de automulţumire. În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, extrema dreaptă şi extrema stângă au atras circa o treime din voturi, iar aceste alegeri au scos la iveală teama adâncă a francezilor de globalizare, austeritate, dar şi identitatea naţională la care au apelat toţi candidaţii. Acest fapt se va reflecta în comportamentul Franţei în Europa.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Sondaj: Francois Hollande ar câştiga alegerile prezidenţiale din Franţa

    Conform sondajului, efectuat luni şi marţi, 15 la sută dintre francezi nu sunt hotărâţi cu cine să voteze în turul doi al scrutinului prezidenţial. Hollande ar beneficia în turul doi de 91% din voturile lui Jean-Luc Mélenchon (stânga radicală), de 36% din cele ale lui François Bayrou şi de 27% din voturile acordate în primul tur lui Marine Le Pen.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Mesaje inedite pe Twitter au anunţat rezultatele alegerilor franceze înainte de ora legală

    “Olanda bate Ungaria cu 27 la 25”, “Meteo: 29 de grade la Amsterdam, 25 la Budapesta”, sunt două dintre aceste mesaje, care fac aluzie la numele candidatului socialist, Francois Hollande, şi la originile ungare ale preşedintelui în exerciţiu, Nicolas Sarkozy. “Kilogramul de gouda (brânză olandeză-n.r.) la 27 de euro, sticla de Tokay (vin unguresc-n.r.) la 25 de euro”, scria într-un alt mesaj. Pe Twitter, utilizatorii s-au regrupat sub numele “#RadioLondra”, într-o aluzie la mesajele trimise de la Londra în timpul celui de-al doilea Război Mondial, prin intermediul postului de radio BBC, de către Franţa liberă, cu destinaţia rezistenţei franceze din interior.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Alegerile prezidenţiale din Franţa: Francois Hollande a câştigat primul tur cu 28,56 la sută – rezultate parţiale

    Potrivit acestor rezultate, care se referă la aproape 99 la sută din corpul electoral, candidata extremei-dreapta (Frontul Naţional) Marine Le Pen s-a clasat pe locul al treilea, cu 18,12 la sută, urmată de reprezentantul stângii radicale, Jean-Luc Melenchon, cu 11,1 procente şi centristul Francois Bayrou cu 9,11 procente. “Sunt încrezător”, a declarat Francois Hollande după închiderea urnelor, declarându-se “candidatul unificării” şi “cel mai bine plasat pentru a deveni următorul preşedinte al Republicii”. “Niciodată Frontul Naţional nu a mai atins un asemenea nivel”, a recunoscut el.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Biografie: Francois Hollande, opusul lui Nicolas Sarkozy

    El a străbătut ţara de aproximativ doi ani, perioadă în care a încercat să îşi schimbe imaginea. Un bărbat afabil, care se fereşte de conflict, el vrea să se prezinte ca fiind puternic, “tenace”, principala sa calitate în opinia fostului ministru Michel Sapin. Hollande, în vârstă de 57 de ani, afirmă că va fi “persoana care poate schimba ţara”, o veche democraţie pe care o consideră “maltratată” de exercitarea în mod brutal a puterii de către un “hiperpreşedinte” care întârzie să ofere un viitor tinerilor. Candidatul socialist vrea să fie un “preşedinte normal”, iar în opinia sa preşedinţia reprezintă un simbol.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Exit poll: François Hollande câştigă primul tur al alegerilor din Franţa

    Aceste procente se bazează pe estimări realizate de institutele de sondaje, obţinute din surse concordante de AFP, care o prezintă pe candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen pe locul al treilea, în faţa candidatului stângii radicale, Jean-Luc Melenchon.

    Marine Le Pen ar obţine între 17 şi 20,7 la sută, în faţa lui Jean-Luc Melenchon (10,5-13 la sută), potrivit estimărilor institutelor CSA, Ipsos şi Harris Interactive, obţinute de la aceleaşi surse. Potrivit Ipsos şi Harris, centristul Francois Bayrou ar obţine între 8,7 şi 10 procente.

    Rata de participare, conform tuturor institutelor de sondaje, ar fi de cel puţin 80 la sută, cu aproximativ patru puncte mai puţin decât în 2007 (83,77 la sută), dar net superioară celei din 2002 (71,6 la sută).

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Alegerile prezidenţiale din Franţa – ANALIZĂ: Candidaţii dezbat orice în afara problemelor reale, într-o lume imaginară

    Francezii vor merge duminică la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, dar nimic nu arată că aspiranţii la Palatul Elysee candidează în cel mai important scrutin de la declanşarea crizei economice, comentează Wall Street Journal (WSJ).

    Economia franceză se află într-o criză gravă, chiar dacă nu acută, şi a stagnat în ultimii cinci ani. Datoria publică a Franţei, de 90% din PIB, este mai mare decât a Spaniei şi se apropie de cea a Irlandei.

    Costurile cu forţa de muncă au crescut constant în ultimii peste zece ani, şomajul a devenit cronic, iar un sfert dintre tineri nu au un loc de muncă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro