Blog

In ciuda tuturor asteptarilor, SUA au decis sa vanda avioane militare F-16 Pakistanului, ca o recompensa indelung solicitata de Islamabad pentru rolul sau de aliat al Americii in lupta contra terorismului.

Secretarul de stat Condoleezza Rice a afirmat ca nu exista nici o contradictie intre incurajarea de catre SUA a democratiei in Pakistan si vanzarea avioanelor. Lucrul e greu de crezut, avand in vedere ca guvernul generalului Pervez Musharraf n-a venit la putere deloc in mod democratic, ci in urma unei lovituri de stat. Si mai important e insa faptul ca vanzarea unor avioane de lupta unui Pakistan care poseda deja arma nucleara tensioneaza si mai mult relatiile cu India vecina.

Ca sa impace si India, Washingtonul a oferit in schimb guvernului de la New Delhi licenta de productie a unor avioane de lupta similare, dupa ce multa vreme a refuzat sa ofere Indiei tehnologia respectiva.

Cand vine vorba de ieftiniri, frantuzoaicele isi uita acasa rafinamentul proverbial. In ultimul timp, in Franta poti asista tot mai frecvent la scene in care reprezentantele sexului frumos dau din coate sau se calca pe picioare, pentru a inhata un sutien sau o bluza ieftinita, amestecate haotic intr-un cos expus la intrare, observa revista L’Express. Mania reducerilor a cuprins Franta. Toata lumea cauta sa cumpere orice, la preturi din ce in ce mai mici, spre disperarea intreprinzatorilor si a caselor de moda. 

Consumatorii francezi considera ca preturile au crescut in mod exagerat si ca puterea de cumparare s-a micsorat in consecinta. Incurajati, in parte, si de guvernul francez, care a declarat ca lupta impotriva scumpirii vietii e prioritatea sa, francezii cauta pretul cel mai mic, comparand in permanenta preturile cu ajutorul Internetului. Potrivit unui studiu publicat in ianuarie 2005, 84% dintre persoanele interogate considera ca preturile au crescut prea mult in ultimii doi ani. Parere justificata, deoarece majoritatea cheltuielilor obligatorii, cum ar fi chiriile, apa, electricitatea sau transporturile, au crescut in 2004. Mai mult, aceste cresteri au coincis cu intrarea in zona necesitatii a unor servicii initial socotite de lux, precum telefonia mobila si Internetul, care au micsorat si mai mult bugetul francezilor. 

Acum, francezii dau vina pe companii, acuzandu-le ca au profitat de trecerea la euro pentru a majora preturile la alimente si la bunurile de larg consum. Scumpirile, reale sau nu, ii afecteaza in asa masura pe consumatorii francezi, incat au ajuns sa fie subiectul preferat de conversatie, potrivit unui sondaj realizat de TNS-Sofres. Cu toate acestea, perceptia asupra scaderii puterii de cumparare in randul consumatorilor difera de inflatia reala, care este de 2% si nu de 6%, cum cred francezii chestionati. 

Coplesiti de goana francezilor in cautarea pretului cel mai mic, intreprinzatorii au inceput sa se conformeze. Etichetele atasate produselor se schimba si de trei ori pe sezon, iar anumite marci de lux nu reusesc sa vanda decat in perioada reducerilor. In sectorul de imbracaminte, de exemplu, in zece ani, ponderea produselor vandute in urma reducerilor a urcat de la 15% la 30% din vanzarile totale. Obisnuiti cu schimbarea succesiva a pretului initial, s-a ajuns pana acolo incat nimeni nu mai stie care este adevaratul pret al unui produs, preturile afisate nemaifiind concludente. Pana si magazinele care vand in exclusivitate solduri au ajuns sa ieftineasca preturile, de teama sa nu-si piarda clientela.

O veste buna pentru automobilistii rusi: in doi ani, ei vor putea circula linistiti prin Europa, deoarece Rusia se pregateste sa devina membru provizoriu al Cartii Verzi, sistemul international de asigurare auto, anunta Moscow Times. Introdusa in 1953, sub egida Comisiei Economice a Natiunilor Unite pentru Europa, Cartea Verde acopera trei sferturi din daune in cazul unui accident, astfel incat un automobilist nu trebuie sa se asigure de fiecare data cand trece granita. 

„Rusia este singura tara europeana care nu face parte din sistem“, spune Ulf Lemor, presedintele consiliului. Lemor spera ca Rusia va putea sa depuna o solicitare de a deveni membra pana in primavara lui 2006, cand Adunarea Generala a Consiliului Cartii Verzi, cu sediul la Londra, va avea intalnirea anuala. In cazul in care consiliul va vota in favoarea aderarii Rusiei, aceasta va putea adera la sistemul Cartii Verzi in 2007, ca membru provizoriu.

Guvernul se pregateste sa impuste doi iepuri dintr-o data: sa rezolve spinoasa problema a despagubirilor pentru fostii proprietari de case nationalizate si sa mai arunce ceva combustibil pe piata de capital. Autoritatile ar urma sa le acorde fostilor proprietari actiuni ale companiilor de stat (Transelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz sau societati din portofoliul AVAS si ADS) care sa fie tranzactionate la bursa intr-o sectiune separata. Exista insa si varianta unei noi SIF cu actiuni ale acestor societati, din care multe nelistate, unde fostii proprietari ar urma sa primeasca unitati de fond.

Cum valoarea despagubirilor potentiale e de ordinul a 8-10 miliarde de euro, e lesne de inteles atractivitatea unei asemenea afaceri pentru speculatori, care vor dori sa concentreze viitoarele titluri de valoare in acelasi fel in care au fost concentrate si dupa cuponiada din anii ‘90 (nu s-a stabilit inca vreo limita de detinere a actiunilor, ca la SIF-urile actuale).

Scumpirea gazelor naturale si a energiei electrice de la 1 aprilie, aprecierea leului si scaderea cererii pentru ingrasaminte pe piata mondiala a afectat puternic industria romaneasca de profil. 

Combinatele au inceput sa cada unul cate unul: Nitramonia Fagaras a intrat in lichidare voluntara, Amonil Slobozia opreste productia la 1 aprilie, Azomures la 17 aprilie, Sofert Bacau urmeaza sa intre in reorganizare judiciara. Aceasta inseamna intrarea in somaj a peste 8.000 de angajati. 

Patronatul din ramura sustine ca disparitia industriei de ingrasaminte va deschide calea unor importuri masive, numai ca piata interna e oricum foarte slaba, de 0,6 milioane de tone. Aceasta si explica de ce n-a avut succes incercarea combinatelor, intr-o prima faza, de a-si acoperi pierderea prin cresterea preturilor pe piata interna.

Anuntul Bulgariei ca isi va retrage trupele din Irak a dat ocazia Romaniei sa iasa din nou in evidenta prin fidelitatea fata de coalitia condusa de SUA: ministrul roman de externe, Teodor Atanasiu, a declarat ca militarii romani vor ramane in Irak pana cand misiunile lor vor putea fi preluate de fortele irakiene. 

Cu cateva zile in urma, presedintele bulgar Gheorghi Parvanov ceruse parlamentului sa aprobe reducerea cu o treime a contingentului tarii sale din Irak pana la vara si retragerea completa pana la sfarsitul lui 2005. Totusi, este posibil ca incapatanarea bulgareasca sa se inmoaie, la fel cum s-a inmuiat orgoliul premierului italian Silvio Berlusconi, prins intre cererile electoratului de a repatria trupele si solicitarea presedintelui american Bush de a nu-si parasi la greu aliatii din Irak. 

Ambasadorul SUA la Sofia a cerut deja parlamentului bulgar (care urmeaza sa se pronunte in aprilie) sa nu fixeze o data limita pentru retragerea trupelor.

Primele 100 de companii mari est-germane valoreaza impreuna mai putin decat o singura multinationala precum Siemens.

Dupa cincisprezece ani de la unificare si in ciuda investitiilor masive din vest, landurile fostei RDG se confrunta in continuare cu o productivitate scazuta, un numar record de someri si o populatie saraca. In fiecare an, observa revista italiana Panorama, est-germanii primesc 85 de miliarde de euro din regiunile cele mai prospere ale Germaniei occidentale, sub forma ajutoarelor structurale pentru regiunile sarace sau a subventiilor pentru intreprinderi. Tot acest efort a costat statul german, din 1990 incoace, peste un miliard de euro, in incercarea de a pune pe picioare economia subreda a estului Germaniei. 

„Obiectivul de a atinge standarde de viata egale si aceeasi productivitate pentru cele doua parti ale Germaniei s-a dovedit o misiune imposibila“, e de parere jurnalistul Uwe Müller, care dezvaluie intr-o carte recent aparuta ineficacitatea programelor publice pentru reconstructia estului. 

Ca si restul Europei de Est, piata poloneza a transporturilor aeriene este asaltata din toate partile de oferte din partea companiilor care ofera zboruri la preturi scazute. Warsaw Business Journal scrie ca este asteptata cu mare interes lansarea in Polonia a companiei Ryanair din Irlanda, 24 martie. Piata are inca potential, desi incepe sa se aglomereze: conform statisticilor realizate de Centralwings, compania aeriana de zboruri ieftine detinuta de LOT, doar 19.000 de polonezi au zburat la preturi scazute in 2003. Situatia s-a schimbat semnificativ in urmatorul an, cand numarul pasagerilor care au preferat zboruri la preturi scazute a crescut la 1.200.000. Pana in 2010 este de asteptat ca numarul polonezilor care vor opta pentru aceasta categorie de zboruri sa ajunga la 4.864.000 de persoane. 

Ryanair, care va zbura pentru inceput pe ruta Wroclaw-Londra, spera ca numarul clientilor sai polonezi sa atinga 100.000. In schimb, Centralwings isi doreste ca in urma colaborarii cu partenerul Germanwings, detinut de Lufthansa, sa poata deservi in acest an 800.000 de clienti. Hungarian Wizzair, care a inceput sa zboare in Polonia din mai 2004, a transportat deja un milion de pasageri, asigurandu-si astfel locul intai pe piata poloneza. Compania planuieste ca pana la vara sa introduca cinci noi destinatii si sa-si sporeasca numarul pasagerilor la doua milioane pana la sfarsitul anului. In prezent, doar 3% din polonezi folosesc regulat transportul aerian, fata de 20% dintre cetatenii din vestul Europei, motiv pentru care companiile aeriene vor avea inca mult de luptat pentru a castiga clientela.
 

Peste noapte, predictibilitatea fiscala s-a largit considerabil: impozitele pe tranzactii speculative si pe dobanzi au fost amanate pentru 1 mai, noua forma a Codului fiscal precizeaza ca de la 1 ianuarie 2006 aceste impozite vor creste la 16%, fiindca asta inseamna ideea de cota unica, iar ministrul de finante a promis ca la accize nu se va mai umbla pana in iulie 2006. 

Problema acum e de credibilitate, un cuvant la fel de complicat ca si predictibilitatea: cat de mult se poate baza mediul de afaceri pe aceste promisiuni? In primul rand, s-a creat un precedent prin „derogarea“ legislativa care a impus prin ordonanta de urgenta schimbarile din Codul fiscal. Inseamna ca, daca autoritatile ar considera din nou la un moment dat ca e nevoie de alte modificari, si acelea pot fi impuse tot in regim de urgenta, fara cele sase luni cerute de lege. In al doilea rand, intr-un an al noutatilor cu efecte incerte (introducerea cotei unice, liberalizarea completa a contului de capital, trecerea la tintirea inflatiei), nu e garantat ca economia va reactiona atat de lin, incat nu va fi nevoie de o noua ajustare de impozite directe sau indirecte.

Perceptia ca orice modificare anuntata poate fi la randul ei modificata i-a incurajat, de altfel, si pe reprezentantii patronatelor sa ridice glasul la guvernanti cu o agresivitate fara precedent. Saptamana trecuta, ei au amenintat ca daca noul Cod fiscal e publicat in Monitorul Oficial, dau in judecata Guvernul, fie la Curtea Suprema de Justitie, fie la Tribunalul de la Strasbourg, pe motiv ca a adoptat modificarile Codului fiscal prin ordonanta de urgenta si fara consultarea partenerilor sociali.

A treia revolta populara din spatiul ex-sovietic se dovedeste mai complicata decat precedentele. In primul rand, ce s-a intamplat in Kirgizstan a fost motivat in primul rand de ratiuni economice, de saracia si subdezvoltarea tarii (fostul presedinte Askar Akaev era socotit, totusi, cel mai luminat lider din republicile central-asiatice si n-a semanat deloc cu dictatori ca Lukasenko din Belarus si Kucima din Ucraina ori cu sefi tribali ca Saparmurat Niazov din Uzbekistan si Islam Karimov din Uzbekistan). De aici si jafurile masive din magazine, de dupa inlaturarea regimului Akaev, contramanifestatiile de sustinere a fostului presedinte, dar si conflictele din interiorul noii puteri, care nu arata deloc a opozitie articulata care vine sa preia conducerea tarii cu un program coerent de actiune. 

Unii analisti rusi se tem chiar ca daca situatia va degenera in Kirgizstan, aceasta va servi regimurilor autoritare din Asia Centrala, care se vor inaspri, ba chiar terorismului islamist din regiune, altoit pe vechile conflicte interetnice. Poate tocmai de aceea, prima promisiune a noului presedinte autoproclamat, Kurmanbek Bakiev, a fost ca va mentine bazele militare americane si rusesti de pe teritoriul tarii. 

Inginer de profesie, Bakiev a fost guvernator de regiune in anii ‘90 si premier pana in 2002. Atunci a fost inlaturat de la putere, in mod ironic, tocmai din cauza incapacitatii de a stapani situatia cu prilejul unor proteste organizate de opozitia anti-Akaev, proteste reprimate cu violenta de fortele de ordine. Acum, Bakiev se prezinta drept lider al celei mai puternice forte politice de opozitie, Miscarea Populara din Kirgizstan. Unde este insa Rusia in toate acestea? Spre deosebire de ceea ce s-a intamplat in Ucraina, presedintele Putin n-a exprimat acum nici o sustinere fata de Askar Akaev. Au aparut interpretari ca retinerea lui Putin, ca si atitudinea favorabila a lui Bakiev fata de Rusia si de bazele ei militare inseamna ca revolta din Kirgizstan ar fi fost de fapt controlata si grabita de Moscova, care a reusit astfel ca, dupa pierderea influentei in Georgia si Ucraina, sa pastreze Kirgizstanul.