Nu de multe ori în ultimii 20 de ani CSAT a avut o opinie cu privire la privatizarea unei companii de stat. CFR Marfă, care a avut anul trecut afaceri de 237,4 milioane de euro, ar urma să fie privatizată în proporţie de cel mult 20%. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern, elaborat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, veniturile totale din activitatea de privatizare a unui pachet de cel mult 20% din acţiunile CFR Marfă, respectiv Tarom, ar putea aduce venituri de 52,5 mil. lei (12,5 mil. euro), de trei ori peste estimările iniţiale, în special din dividende, precum şi cheltuieli de şapte ori mai mari, respectiv 22,26 mil. lei (5,3 mil. euro), pe rapoarte de evaluare.
Tag: financiar
-
Acţiunile Apple au scăzut cu până la 3% după demisia lui Jobs
Jobs, care va deveni preşedinte, era în concediu medical din 17 ianuarie, după ce în 2003 a fost diagnosticat cu cancer, iar în 2009 a suferit un transplant de ficat. Titlurile Apple au coborât cu până la 3%, iar la 9:35 a.m., ora New York-ului, erau tranzacţionate în scădere cu 1,7%, la 369,75 dolari pe unitate. “Preţul acţiunilor ia în calcul într-o mare măsură dezvoltarea pe termen lung, toată lumea se teme de ce se va întâmpla în viitor”, a declarat Hussein Kanji, investitor şi consultant independent care a lucrat anterior la Accel Partners.
-
Patronii cer anularea penalităţilor pentru neplata datoriilor bugetare înregistrate de unele firme
“Sunt 20.000-30.000 de firme care înainte de criză nu au avut datorii la bugetul de stat. Din cauza crizei acestea au acum datorii, penalităţile sunt imense, nu se mai pot dezvolta, unele au murit deja, iar altele sunt pe moarte. Dacă luăm în calcul pentru fiecare dintre aceste firme penalităţi pentru neplata datoriilor bugetare de 300-400 de milioane de lei vom vedea că în total este vorba de sute de miliarde de lei”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). În opinia sa, în cazul în care se vor menţine aceste penalităţi jumătate dintre firmele cu datorii vor “muri” într-un an.
-
Wall Street Journal: România a trecut relativ neatinsă de turbulenţele internaţionale recente
În timp ce bursa americană şi obligaţiunile europene “luau bătaie”, datoriile şi monedele micilor economii, odată sinonime cu riscul ridicat, au depăşit aproape neatinse cele patru săptămâni tumultoase de volatilitate şi incertitudine, potrivit unei analize a Dow Jones, preluată de Wall Street Journal (WSJ). Economiile mici, aflate în creştere, precum Ghana, Kazahstan şi România, calificate de obicei drept pieţe “de frontieră”, au fost izolate datorită tranzacţiilor limitate cu obligaţiunile şi monedele lor, ceea ce ar putea reprezenta un semnal pozitiv că investitorii, chiar dacă neliniştiţi, nu au intrat în panică.
Investitorii speriaţi, care au vrut să iasă repede din investiţiile riscante, au vândut în primul rând activele cele mai lichide, cele mai uşor tranzacţionabile, însă au decis să nu iasă de pe aceste pieţe emergente, deşi lichidarea investiţiilor de aici s-ar putea dovedi mai dificilă în cazul îngheţării pieţelor globale.
-
Guvernul a aprobat vânzarea unui pachet de acţiuni reprezentând 20% din capitalul social al Tarom
Decizia a fost luată printr-o hotărâre de aprobare a Strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale Transporturi Aeriene Române “Tarom SA”. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a fost mandatat să ia măsurile necesare pentru implementarea strategiei şi vânzarea pachetului de acţiuni printr-o ofertă publică secundară iniţială (IPO) la Bursa de Valori Bucureşti. Potrivit biroului de presă al Executivului, decizia privind momentul vânzării pachetului de acţiuni va fi luată de Guvern.
-
Criza a declanşat o adevărată “baie de sânge” în rândul angajaţilor băncilor europene
Marile bănci europene au anunţat 40.000 de concedieri în ultima lună, reducând în acest an personalul într-un ritm de şase ori mai abrupt decât rivalii din Statele Unite din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din Europa, care afectează sever veniturile din tranzacţii financiare. UBS, cea mai mare bancă elveţiană, a anunţat marţi că va elimina 3.500 de locuri de muncă, majoritatea de la banca de investiţii a grupului. Grupul britanic HSBC a anunţat pe 1 august 30.000 de concedieri. Barclays dă afară 3.000 de angajaţi, iar Royal Bank of Scotland eliberează 2.000 de posturi.
-
Topul celor mai profitabile companii din România
Cele mai profitabile 20 de companii din România au realizat în 2010 un profit net cumulat de 1,77 miliarde de euro, în creştere cu 2,3% faţă de anul anterior, arată o analiză a Ziarului Financiar asupra bilanţurilor depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice. O parte din rezultatele financiare au mai fost prezentate în piaţă, dar cifrele oficiale pentru cea mai mare parte a companiilor au devenit publice doar de ieri. OMV Petrom a rămas de departe cea mai profitabilă firmă din România, cu un rezultat net de 427,4 mil. euro şi o marjă de profit de 13%. Firmele din top 20 au avut o marjă medie a profitului de 10,4%.
-
Bloomberg: Eşecul european de a rezolva criza bancară din regiune revine să bântuie pieţele
Măsurile de urgenţă, precum accesul nelimitat la împrumuturile Băncii Centrale Europene (BCE), menţin solvabilitatea multor bănci din Grecia, Portugalia, Italia şi Spania şi facilitează finanţarea altora, în timp ce dobânzile scăzute şi achiziţiile de obligaţiuni guvernamentale ţin sub control costurile creditelor. Acest sprijin este necesar în condiţiile în care temerile legate de încetinirea creşterii economice şi datoriile suverane determină băncile să restrângă operaţiunile de creditare şi să facă rezerve de dolari şi lichidităţi. “Nu pot dormi noaptea. Am intrat într-o nouă fază a crizei”, a declarat Charles Wyplosz, director la Centrul Internaţional pentru Studii Monetare şi Bancare din Geneva.
-
Străinii cu rezidenţă în România vor plăti impozite în următorul an de la dobândirea acestui statut
“Aceste venituri urmează a fi supuse impunerii începând cu anul calendaristic următor celui în care persoana fizică a obţinut rezidenţa în România , concomitent cu acordarea aceloraşi drepturi de deducere de care beneficiază o persoană fizică română”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. În prezent, persoana fizică nerezidentă care îndeplineşte condiţiile de rezidenţă în România timp de trei ani consecutiv plăteşte impozit pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, începând cu al patrulea an fiscal.