Tag: CEO

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 26 august


    COVER STORY: Kit de om de afaceri. Manual de stil pentru cei care mişcă economia

    Nimeni nu devine om de afaceri peste noapte. La fel cum nimeni nu învaţă peste noapte cum să poarte o conversaţie, cum să îţi aleagă butonii de la cămaşă şi vinul la restaurant sau cum să negocieze contracte relaxat în timp ce joacă golf. Stilul personal cre[te simultan cu businessul şi ar fi bine ca niciunul dintre ele să nu rămână în urmă.


    RESURSE UMANE: Costul nevăzut al dezamăgirii angajaţilor


    SPECIAL: Cel mai cool om de afaceri american


    AVIAŢIE: Povestea cutremurului de la Blue Air


    INDUSTRIE: În automobilistică, productivitatea vine din est


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Afaceri care au început pe un banal şerveţel de hârtie

    PUŢINĂ LUME ŞTIE, DE EXEMPLU, CĂ POVESTEA AUTOMOBILULUI LOGAN ÎNCEPE PE UN ŞERVEŢEL. În 1997 Louis Schweizer, pe atunci CEO al Renault, a vizitat Rusia. Acolo a descoperit Lada, maşina rusească ce costa 6.000 de dolari şi care se vindea mult mai bine decât mai elegantele şi mai dotatele Renault, care costau dublu sau peste. Lada era o maşină învechită, iar Schweizer spune că i s-a părut inacceptabil faptul că tehnica modernă nu permite fabricarea unei maşini bune la preţul de 6.000 de dolari.

    El a scris pe un şerveţel, în avion, în drum spre Paris, specificaţiile de bază care să stea la baza unei maşini ieftine – modernă, fiabilă, accesibilă – şi a adăugat că restul se negociază. Şerveţelul cu cerinţele a ajuns la Gerard Detourbet, manager în divizia de cercetare-dezvoltare, care a primit misiunea de a construi maşina de 6.000 de dolari.

    În continuare povestea este cunoscută: ingineri din Franţa şi România, sub supravegherea lui Detourbet, au proiectat o maşină de la zero, cu mai puţine componente decât un automobil tipic Renault, cu o arhitectură simplă, dar spaţioasă. De la şerveţelul lui Schweizer îşi au originea oglinzile simetrice, care pot fi folosite pe orice parte a maşinii, parbrizul mai plat pentru reducerea costurilor şi diminuarea potenţialelor defecte sau tabloul de bord care putea fi turnat dintr-o bucată, elemente care au contribuit la reducerea costurilor şi la scăderea consumului de materii prime. Iar Logan s-a transformat într-o poveste de succes nu numai pe pieţele mai sărace, cărora le era iniţial destinată, ci şi pe pieţe mai bogate, dar care au simţit atingerea crizei economice.

    O poveste bună
    În 1966, un avocat pe nume Herb Kelleher şi un fost bancher şi pilot pe nume Rollin King, proprietarul
    unei linii aeriene micuţe, au băut ceva într-un bar din San Antonio. Au tot vorbit de una şi de alta, iar conversaţia a dus la ideea unei linii aeriene care să furnizeze zboruri low cost pe continentul american. Cei doi au trasat rutele (un triunghi care lega cele trei mai oraşe din Texas, Dallas, Huston şi San Antonio) şi ideile pe un şerveţel; privindu-l, Kelleher a exclamat: „Rollin, e o nebunie, s-o facem!„. Şi aşa a apărut Southwest Airline. Sau cel puţin aşa este legenda, pentru că în 2007, într-un interviu pentru The Dallas Morning News, Rollin King a admis că povestea cu şerveţelul este una dată naibii de bună, dar că nu este adevărată.

    Focus de CEO
    La scurt timp după ce a fost numit CEO al General Electric, Jack Welch a folosit şerveţelul de sub pahar pentru a-i explica soţiei viziunea sa despre companie; a trasat trei cercuri care se intersectau pentru a demonstra cele trei zone care îl interesau în mod deosebit: activitatea de bază, sectorul tehnologic şi serviciile. Businessurile care nu intrau în cele trei categorii urmau a fi vândute sau închise. Respectiva strategie, alături de alte câteva principii sănătoase l-au transformat pe Welch într-unul dintre cei mai admiraţi CEO ai lumii.

     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 12 august


    COVER STORY: Cei doi care administrează miliardele lui Ion Ţiriac

    La 39 de ani, Leonard Leca a preluat cârma grupului Ţiriac şi povesteşte în exclusivitate pentru Business Magazin care sunt direcţiile în care vrea să dezvolte afacerile celui mai mare holding antreprenorial de pe piaţa locală. Tot în această vară, la conducerea Diviziei Ţiriac Auto, una dintre cele mai importante divizii ale grupului, a fost numit italianul Marco Saltallamachia, care are un mandat clar de transformare a afacerii de care este responsabil. 


    FMCG: Regina vinului de aur de la Săhăteni


    COMPANII: Afaceri celebre care au început pe un şerveţel


    ANTREPRENORIAT: Maramureşeanul care s-a visat patron de restaurant


    INTERNAŢIONAL: Imperiul de aluminiu al lui Goldman Sachs


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se va distribui în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • Cum îşi petrec vara designerul Louboutin, CEO-ul Twitter şi controversatul Richard Branson

    Printre întrebările adresate lor se numără cele despre locurile în care îşi vor petrece concediul de vară, cărţile pe care le vor citi, muzica şi tipul de mâncare preferate în vacanţă.

    « Îmi voi împărţi timpul liber între Grecia, unde voi sta pe barca unui prieten, Cuba, în hotelul Ambos Mundos, unde, timp de mai mulţi ani a locuit Hemingway şi Portugalia, unde am o casă”, este modul în care spune că îşi va petrece vara designerul de pantofi Christian Louboutin. El va lua în Cuba toate cărţile scrise de Hemingway  şi „Miturile greceşti” de Robert Graves pentru Grecia.  Va asculta ultimele albume  Mika şi Daft Punk dar şi soundtrack-ul ultimului film al lui Sofia Coppola, “The Bling Ring”. Vegetalele sunt mâncarea preferată de Louboutin pe timp de vară, dar şi salata de paste, pe care o mănâncă proaspătă, preparată în casă. Telefonul mobil este obiectul de care nu s-ar putea dispensa în vacanţă: “ sunt dependent din păcate”.
    Vacanţa lui preferată a fost în Cuba, când îşi aminteşte că “muzica de la boxe  nu se auzea foarte bine pe plaja”.

    Redactorul şef Huffington Post, Arianna Huffington, îşi va petrece vara muncind: “Voi vorbi şi voi scrie despre redefinirea succesului, voi încerca să demonstrez că bunăstarea nu ţine doar de bani şi de putere”.  Cartea pe care o citeşte, recomandată tuturor colegilor de la Huffington Post este  „Mindfulness: Finding Peace in a Frantic World”, scrisă  de profesorul de psihologie  Mark Williams.  Huffington este fan de muzică country pe care o ascultă şi vara. Lucinda Williams, Emmylou Harris, Lyle Lovett sunt printre artiştii ei preferaţi.Va mânca iaurt grecesc, fructe, cafea cu gheaţă şi ouă gătite sub orice formă.Deşi alege să muncească, va încerca să petreacă mai mult timp offline, ţinând cât mai departe cele patru telefoane BlackBerry şi urmând  “diete digitale”, chiar şi pentru câteva ore.Vacanţa ei preferată a fost în 1996, când a vizitat împreună cu familia o mănăstire din Rhodos, Grecia. “Am vorbit cu un preot înţelept, care m-a ajutat să mă încarc spiritual”. A visat mereu să meargă în Hawaii, iar acesta se va îndeplini în septembrie odată cu lansarea noii ediţii  HuffPost Hawaii.

    Sir James Dyson, fondatorul Dyson este fie alături de inginerii Dyson, fie  în Provence, cu familia. “Lumina, cerul de un albastru intens şi mirosul de levănţică sunt irezistibile”, îşi aminteşte el. Va citi cartea  “Ingineri ai victoriei”, de Paul Kennedy. Muzica clasică este preferata lui Dyson şi îl va asculta în special pe artisul Renee Fleming. Şi Sir Dysone preferă consumul de vegetale în concediu, iar acestea sunt crescute în propria grădină: “Îmi place grădinăritul şi încerc să cresc orice, de la portocali până la măslini”. Cea mai plăcută vacanţă de care îşi aminteşte a fost în Tokyo, pe care îl consideră “mereu surprinzător”.

    Dick Costolo, CEO-ul Twitter îşi va petrece şi el vara muncind. Va citi ediţIa de Kindle a cărţilor lui Colum McCann TransAtlantic.
    Va fi mereu conectat la internet, iar obiectul de care nu s-ar putea dispensa este iPadul. Vacanţele înseamnă pentru el cât mai mult timp petrecut cu familia, iar locul care l-a impresionat cel mai mult este Lapa Rios, de pe insula Osa din Costa Rica.

    Sir Richard Branson, fondatorul Virgin Group îşi va petrece vara pe insula  Necker, înconjurat de familie şi prieteni.  Va citi ştiri şi reviste de pe iPad. Grupul sărbătoreşte cea de-a 40-a aniversare a Virgin Records, prin urmare Branson va asculta totul de la Culture Club până la formaţii noi ca Bastille.  Va fi întotdeauna online, cu excepţia momentelor când va fi naviga sau înota. Branson a spus şi că mai multe compaii din cadrul grupului au fost fondate ca urmare a unor vise din vacanţă.
     

  • Cehul care a ajuns in State cu 50 de dolari ascunsi intr-un sandvis si a construit un imperiu

     Povestea il are ca personaj principal pe Zdenek Bakala, CEO al corporatiei New World Resources (NWR), care conduce afaceri cu carbuni in Europa Centrala, fiind primul jucator de pe piata cu capital privat dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, relateaza Wall Street Journal.

    Totul se intampla in 1980, in preajma Zilei Recunostintei (24 noiembrie). Bakala avea 19 ani si 50 de dolari ascunsi in sandvisul din rucsacul sau mic. Incerca sa fuga din Cehoslovacia comunista. A ajuns pana la Lacul Tahoe, unde a inceput sa spele vase la Cazinoul Harrah. Si-a pastrat slujba pentru un timp, dupa care a plecat spre Bay Area.

    A ajuns in “tara tuturor posibilitatilor” si a incercat sa-si faca un viitor. A inteles ca fara studii i-ar fi fost mult mai greu, asa ca a incercat la facultate. A fost acceptat la Universitatea Berkeley (California, SUA), de unde a iesit licentiat in economie. A obtinut apoi o bursa MBA (Master in Business Administration) la Dartmouth College (New Hampshire, SUA).

    Cititi mai multe pe www.incont.ro

  • Serviciul TV care îţi ţinteşte telefonul prin intermediul televizorului

    Jean-François Fallacher, CEO al Orange România, explică raţiunea din spatele acestui pas.â

    LA JUMĂTATEA ANULUI TRECUT ORANGE – cel mai puternic operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală – relua o discuţie internă mai veche: este oportună sau nu intrarea pe deja aglomerata piaţă a serviciilor TV? În 2008, când Romtelecom obţinuse în doar doi ani de la lansare aproape 600.000 de clienţi pe piaţa de TV satelit, răspunsul la care ajunsese boardul Orange la aceeaşi întrebare fusese clar: nu, pe piaţă nu mai este loc.

    De ce a fost răspunsul diferit anul trecut în condiţiile în care piaţa de servicii TV satelit nu doar că nu mai crescuse, ba chiar scăzuse, iar primii trei jucători din piaţă – prinşi într-o luptă dură pentru clienţi – continuau să fie într-un război al tarifelor care le-a erodat veniturile şi marjele de profit?

    Convins pe de o parte că Orange are şi avantaje din faptul că este ultimul venit pe această piaţă, Jean-François Fallacher spune că industria de comunicaţii şi entertainment se află în plin proces de schimbare, odată cu obiceiurile consumatorilor, iar cu o abordare diferită şi tehnologii mai noi faţă de competitori compania poate obţine astfel pe termen lung o poziţie mai solidă şi – cuvânt magic pentru un operator ale cărui venituri scad de patru ani şi jumătate – creştere.

     

    Unul dintre motivele care l-au determinat pe Jean-François Fallacher în vara lui 2012, la un an de la preluarea funcţiei de CEO al Orange, să pună din nou subiectul TV pe agenda echipei de top management era tendinţa vizibilă în rândul clienţilor de a  urmări din ce în ce mai des de pe smartphone-uri şi tablete, prin reţeaua de date a companiei, clipuri video şi transmisiile live ale unor posturi TV.

    AM PORNIT DE LA ACEST LUCRU ŞI AM VĂZUT CĂ UNELE CATEGORII DE CLIENŢI ÎNCEP SĂ CONSUME SERVICIILE DE TELEVIZIUNE DIFERIT, prin echipamente mobile. Pe de altă parte, am investit în licenţe şi am demarat dezvoltarea unei reţele 4G care – prin viteza ridicată şi stabilitate – reprezintă un mare avantaj pentru furnizarea de servicii video mobile„, explică şeful Orange. „Am analizat traficul de date mobile din reţeaua Orange şi am observat că peste 30% este utilizat pentru a accesa conţinut video (streaming). În România nu este doar un apetit mai mare pentru televiziune, ci şi o schimbare a modului în care oamenii percep TV-ul. Oamenii vor să vadă din ce în ce mai mult conţinut video pe tabletă, pe laptop, nu numai la TV.

    Chiar şi când sunt acasă, cu familia, ei vor să vadă un program, copiii alt program – observăm o schimbare în felul în care oamenii consumă televiziunea.„ De la întâlniri confidenţiale într-un cerc restrâns între câţiva oameni din echipa de top management, discuţiile s-au extins treptat implicând şi consultanţi externi precum Miroslaw Smyk, managerul care a condus în perioada decembrie 2007 – iunie 2010 expansiunea puternică a Romtelecom pe piaţa TV şi care la finele mandatului a rămas în România, unde a pus bazele unei firme de consultanţă.

    GENUL DE DECIZIE CARE NU SE IA DUPĂ O ÎNTÂLNIRE, DUPĂ O SINGURĂ ŞEDINŢĂ DE BOARD. Nu te trezeşti într-o dimineaţă şi spui – haide să lansăm Orange TV. Este rezultatul multor observaţii şi analize. Întrebarea imediată după decizia de a analiza serios această opţiune a fost: cum? Cum intri pe o piaţă nouă care este şi matură, precum cea de televiziune? Grupul nostru a făcut deja acest lucru în mai multe ţări, deci pentru noi, grupul Orange, nu este ceva nou. Este nou în România, dar nu şi în ţări precum Franţa sau Polonia. Am avut de asemenea ajutorul şi feedbackul colegilor din grup, care au adus know-how-ul şi experienţa lor în acest business.„

  • Directorul general al Siemens va fi schimbat, deoarece nu a reuşit să atingă ţintele de profit

     Loescher (55 de ani, Austria) a fost numit în 2007 după ce Siemens trecuse printr-o serie de scandaluri de corupţie. Anterior, el a lucrat în conducerea executivă a grupului Merck & Co, transmite Bloomberg.

    Oficialii Consiliului de Supraveghere al Siemens au cerut la sfârşitul săptămânii trecute demisia lui Loescher, după ce compania şi-a redus pentru a cincea oară consecutiv ţinta de profit, afectată de investiţiile în energie regenerabilă şi achiziţii promovate de CEO.

    Iniţial, şedinţa din weekend avea pe ordinea de zi avizarea rezultatelor financiare pentru trimestrul al doilea.

    Astfel, Loescher nu a reuşit să direcţioneze Siemens spre ţinta de profit, de 12% din vânzări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bram Boon, sau povestea managerului de carieră care pregăteşte manageri

    “Am făcut multe greşeli în trecut, ceea ce de fapt nu e chiar aşa de rău”, glumeşte Bram Boon, cu o nonşalanţă care avea să se lămurească pe parcursul discuţiei cu participanţii la MEET THE CEO, când şeful ING Asigurări de Viaţă a explicat de ce pune preţ pe libertatea unui manager de a greşi. “E important să înveţi din propriile erori, dar pentru asta trebuie să fii într-un mediu profesional unde poţi să rişti, să încerci lucruri noi şi implicit să faci şi greşeli. La noi în companie, asta nu a fost o problemă. Dar dacă vă găsiţi într-un mediu unde aşa ceva nu se poate întâmpla, schimbaţi-l!” e sfatul probabil cel mai important al lui Boon pentru orice tânăr manager sau antreprenor.

    Lucrează de peste 30 de ani în grupul ING, dintre care aproape cinci în România, şi aproape toată cariera şi-a petrecut-o în asigurări, în companii ale grupului din Europa, Asia şi Australia, însă declară că decizia de a veni în România în 2004 (şi apoi de a se întoarce aici în 2012, pentru un nou mandat de CEO) a fost cea mai bună din toată cariera lui, atât din punct de vedere profesional, cât şi personal.

    E ataşat evident de România, pe care o descrie drept a doua lui patrie, îi place inclusiv muzica lăutărească şi cântă la acordeon, iar faptul că n-a ajuns să vorbească româneşte, deşi a luat lecţii, îl explică prin lipsa de exerciţiu, atâta vreme cât toată lumea din mediul lui profesional de aici comunică în engleză. Ca expat, a remarcat că dacă în 2004 mentalitatea era mai ierarhică şi mai rigidă, acum oamenii sunt mult mai deschişi şi comunică mai uşor. “Vechile generaţii înţeleg că lucrurile se schimbă, oamenii călătoresc în străinătate mai mult, iar noile generaţii deja au crescut fără restricţiile de pe vremea lui Ceauşescu.”

    Piaţa asigurărilor de viaţă din România, în schimb, s-a dezvoltat foarte lent (0,2% din PIB penetrare, faţă de 8-10% în pieţele mature). Ceea ce s-a schimbat însă faţă de 2004-2008, consideră Boon, este atitudinea faţă de viitor: atunci toată lumea cheltuia fără grija zilei de mâine, acum însă criza i-a făcut pe oameni mai conştienţi de necesitatea de a economisi pentru pensie. “Dacă economia va reîncepe să crească solid, piaţa asigurărilor va creşte şi mai rapid. Iar dacă reforma în sănătate va deschide acest domeniu, atunci asigurările de sănătate vor fi o piaţă uriaşă, deoarece sănătatea este preocuparea nr. 1 pentru mulţi români.”

    Pentru ING Asigurări de Viaţă, afirmă managerul, prioritatea pentru următorii ani este intrarea în businessul asigurărilor de sănătate, accelerarea deschiderii acestei pieţe, dar şi creşterea vânzărilor de produse de asigurări de viaţă pe măsură ce economia îşi revine. Compania controlează peste 32% din piaţa asigurărilor de viaţă, poziţie de lider pe care şi-a păstra-t-o constant începând din 1999.

    În primul trimestru, portofoliul asigurărilor încheiate de ING Asigurări de Viaţă a fost cu 5% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar volumul primelor brute subscrise a fost cu 2,3% mai mare, respectiv peste 136 mil. lei. La sfârşitul lunii martie, compania administra active de 2,4 mld. lei, în creştere cu aproape 7% faţă de martie 2012. Profitul brut estimat pentru primele trei luni ale anului a fost de 1,81 mil. lei.

    Citiţi textul integral în ediţia tipărită a revistei Business Magazin


     

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 29 iulie


    COVER STORY: Bram Boon, sau povestea managerului de cariera care pregateste manageri

    Unul dintre expaţii cu cea mai lungă istorie la conducerea unei companii lider de piaţă pe segmentul ei, olandezul Bram Boon, îşi încheie anul acesta al doilea mandat de CEO al ING Asigurări de viaţă. Din 57 de ani de viaţă, peste 30 i-a petrecut În grupul ING, ceea ce ar fi reţeta ideală pentru o carieră liniară sau măcar liniştită; totuşi, biografia lui e plină de cotituri neaşteptate Şi de experienţe care ar putea face cu uşurinţă obiectul unui film despre viaţa unui CEO european.


    IMOBILIARE: Povestea antreprenorului care şi-a recâştigat compania

     


    RETAIL: Criza a transformat luxul intr-un lux

     


    TURISM: Daruri adevărate de la greci: spiritul atenian si insula Santorini


    SPECIAL: Detroit sau despre falimentul visului american

     


    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se va distribui în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.


  • SOCAR deschide benzinaria cu numarul 16

    Statia din orasul Roman, judetul Neamt, este a 16-a benzinarie a grupului in Romania si a doua statie inaugurata de SOCAR in aceasta luna in judetul Neamt, dupa statia de la Piatra Neamt deschisa oficial in urma cu trei saptamani (2 iulie 2013).  “Cu aceasta noua statie multifunctionala de la Roman, compania noastra ajunge la o retea consolidata de 16 statii in zona de nord-est a tarii.

    Doar in judetul Neamt SOCAR detine in prezent patru benzinarii dintre care doua au fost inaugurate pe parcursul acestei luni. Vor urma si altele atat in Moldova cat si in centre cheie la nivel national”, spune Hamza Karimov, CEO SOCAR Romania. SOCAR Romania este reprezentanta locala a companiei petroliere si de gaze naturale detinuta de statul Azerbaijan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic). Pana in prezent compania a creat 235 de locuri de munca si a derulat investitii de aproximativ 30 milioane de euro.