Tag: vedete

  • Cum a ajuns fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx unul dintre cei mai bogaţi şi celebri oameni din lume

    În albumul de sfărşit de an de la liceu, în dreptul poze sale, el a scris “milionar”. Şi-a atins scopul, chiar l-a depăşit, Forbes evalunându-i averea la 6.4 miliarde de dolari, scrie Business Insider.

    Înainte de a fi cunoscut peste tot în lume cu numele de Ralph Lauren, acesta se numea Ralph Lipschitz şi era fiul unu imigrant evreu care trăia în Bronx. A evadat din realitate şi din sărăcia care-l înconjura mergând la cinema, trâind poveştile ce se derulau în faţa ochilor lui. “S-a imaginat în film, alături de vedete precum Gary Cooper şi Gary Grant. Abilitatea asta de a trece în tărâmul fanteziei a fructificat-o şi în domeniul modei”, a spus Michael Gross, autorul cărţii “Genuine Authentic: The Real Life of Ralph Lauren”.

    Când era adolescent a decis să se îndepărteze şi mai mult de trecutul său, alegând să-şi schimbe numele de familie, astfel a apărut Ralph Lauren. După perioada petrecută în armată s-a mutat înapoi în New York şi s-a angajat ca asistent la Brooks Brothers.
    Experienţa unică care avea să-l marcheze a fost un meci de polo călare. Experienţă care avea să-l inspire să creeze un brand elegant, high-class, care, într-un final, a devenit Polo Ralph Lauren.

    Mai târziu şi-a creat propria companie, primul dintre riscurile care vor urma în cariera designerului. Următor pas a fost să creeze cravate colorate, când majoritatea erau înguste şi formale. Într-un an a vândut cravate în valoare de 500.000 de dolari.  Compania nu a stat pe loc şi s-a extins continuu. “Ralph nu se bucură de victorii prea mult timp, lucrurile trebuie să meargă mai departe”, a spus John Varvatos, protejatul lui Lauren, pentru Bloomberg.

    Compania s-a listat la bursă în 1997, deşi nu era sigur că vrea o companie cu alţi acţionari, de aceea şi acum deţine 81% dintre acţiuni.
    Ralph Lauren, în vârstă de 75 de ani, se bucură de succesul său. Are una dintre cele mai valoroase colecţii de maşini din lume, are case în Jamaica, Long Island, Bedford şi Manhattan şi o fermă de aproape 7.000 de hectare în Colorado.

     

  • Cum arată vila lui Leonardo DiCaprio din Palm Springs care poate fi închiriată cu 4.500 $ pe noapte? Galerie Foto

    Dacă cineva îşi doreşte să vadă exact cum trăieşte o vedetă în adevăratul sens al cuvântului acum are această oportunitate pentru că Leonardo DiCaprio închiriază încă de anul trecut o proprietate personală superbă, situată în Palm Springs, California. 

    Proprietatea are şase dormitoare, 7 băi, o bucătăria potrivită pentru un chef cu stele Michelin, piscină încălzită şi un spa, teren de tenis şi alte facilităţi.

    Preţul de pornire pentru închirierea proprietăţii este de 4.500 de dolari pe noapte iar şederea minimă este de două nopţi.

    Vedeţi aici cum arată vila lui Leonardo DiCaprio

  • Pasageri care nu au ce să caute în avion – GALERIE FOTO

    Simbolul #passengershaming a devenit destul de popular în ultimii ani, mai ales de cânt fosta stewardesă Shawn Kathleen a lansat blogul “Rants of a sassy stew”.

    Prin intermediul social media, cu ajutorul hashtag-urilor #crewlife, #passengershaming sau #flyingfeet, însoţitorii de zbor dezvăluie experienţele neobişnuite la bordul aeronavelor, întâlniri cu vedete şi alte experienţe inedite, relatează Daily Mail.

  • Căţelul hipster care a ajuns vedetă pe internet – GALERIE FOTO

    Un câine hipster cu atitudine face furori pe internet. Tobes,căţelul în vârstă de zece ani,  îmbrăcat cu pălării, cămăşi şi papioane chic pozează pentru stăpânul său. Oamenii apreciază stilul şi fotografiile de pe reţelele sociale, contul de Instagram al lui Tobes având peste 90.000 de fani. 

     

  • Vedetele care au refuzat prestigiioasele premii Oscar

    Majoritatea oamenilor din industria filmului îşi doresc cu disperare un premiu acordat de Academia Americană de Film. Mulţi oameni muncesc toată viaţa cu speranţa obţinerii unui Oscar, însă regula nu se aplică tuturor. Mai multe vedete de la Hollywood au decis să nu participe la gala de premiere sau să refuze un premiu.

    Dudley Nichols a fost prima vedetă care a refuzat un Oscar. El a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în 1935 pentru filmul The Informer. El a refuzat să participe la premieră din cauza disputelor dintre Academie şi ghilda scriitorilor. Mai mult de atât, Nichols a returnat statueta primită de la Academie.

    Katharine Hepburn a fost o actriţă de calibru ce a fost nominalizată la 12 premii Oscar şi a câştigat 4 premii de-a lungul carierei. Însă Hepburn nu a fost o fană a ceremoniei şi nu a participat niciodată la o gală când a fost nominalizată. Potrivit Mental Floss, totuşi, Hepburn a participat în 1974 pentru a înmâna premiul Thalberg producătorului Lawrence Weingarten. În timpul ceremoniei, Katharine Hepburn a spus: „Sunt foarte fericită că nimeni nu a strigat „era şi timpul”.

    În 1970 George C. Scott a refuzat să primească premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul Patton (1970), unde Scott a interpretat rolul generalului George Patton. Producătorul fillmului a acceptat premiul pentru Scott. Anul următor, Academia l-a nominalizat din nou pentru rolul său din „The Hospital”.

    Peter O’Toole este celebru pentru faptul că a fost nominalizat de 8 ori dar nu a câştigat niciodată. Totuşi, în 2003, Academia a decis să-i ofere un premiu onorific pentru întreaga carieră. Iniţial, O’Toole a refuzat motivând că este încă tânăr (la vremea respectivă avea 71 de ani) şi mai are timp să câştige un Oscar. Preşedintele organizaţiei, Frank Pierson, i-a răspuns că vedete precum Paul Newman sau Henry Fonda au primit premii onorifice, apoi au câştigat premii în anii următori. O’Toole a fost convis şi a acceptat premiul. Britanicul a murit în decembrie 2013. Nu a mai primit niciun premiu Oscar.

     

  • Lucruri mai puţin ştiute despre vedete.Stephen King a fost refuzat de 600 de ori, iar Elvis concediat după primul concert

    O veche expresie spune că un şut în fund este întotdeauna un pas înainte; numeroase vedete au dovedit acest lucru. Iata câteva experienţe mai puţin fericite ale unor personaje cunoscute în toată lumea.

    Stephen King a fost atât de dezamăgit de prima sa nuvelă, Carrie, încât a aruncat-o la gunoi. Prima sa poveste a fost respinsă de 600 de ori înainte să fie publicată.

    Denny, managerul de la Grand Ole Opry, l-a concediat pe Elvis după un singur concert, spunându-i că nu are niciun viitor în muzică.

    Primul contract semnat de Marilyn Monroe cu Columbia Pictures a expirat pentru că producătorii nu o considerau suficient de frumoasă sau talentată pentru a fi actriţă.

    După prima probă de film a lui Fred Astaire, juriul a scris “nu poate să cânte. Nu poate să joace. Uşor chel. Poate dansa puţin”.

    Vincent van Gogh a vândut un singur tablouu în timpul vieţii, şi acela unui prieten.

    Walt Disney a fost concediat de editorul unui ziar pe motiv că “nu are imaginaţie şi nici idei bune”.

    Albert Einstein a învăţat să vorbească la patru ani şi să citească la şapte ani. Profesorii lui l-au numit “încet şi cu handicap mental”.
     

  • Era atât de săracă, încât nu-şi putea permite nici măcar o pungă cu cereale, iar acum este imaginea uneia dintre cele mai cunoscute case de modă din lume

    Sofia Merchetner, în vârstă de 14 ani, devenită noua imagine a casei de modă Dior este întruchiparea Cenusăresei din poveşti, potrivit Daily Mail.

    Merchetner ani a trăit mult timp într-un cartier sărac din Tel Aviv, într-o casă subvenţionată de stat. Mama ei care lucra două slujbe pentru a putea-şi întreţine familia, iar Sofia dormea pe o saltea alături de fratele şi sora ei. Familia ei era atât de săracă, încât nu-şi putea permite nici măcar o pungă cu cereale pentru micul dejun.

    Cariera controversată a Sofiei a început întâmplător când a  fost vazută de un agent de modelling israelian. “Când am văzut-o pentru prima dată am ştiut că este specială”, a spus Roberto Ben Shoshan, fondatorul agenţiei de modeling Roberto. 

    Sofia împreună cu Rotem Gur, CEO-ul Roberto, a zburat cu avionul la Paris pentru o audiţie şi o şedinţă foto însă a fost refuzată pe motiv că era prea tânără. Cei doi au decis să se plimbe prin magazinele din Paris. Norocul a fost că în magazinul Christian Dior, Gur a recunoscut pe cineva. Era Raf Simons, designer-ul Dior. Simons a fost impresionat şi a promis să o ajute. Câteva săptămâni mai târziu, Sofia Merchetner a primit un telefon de la agentul israelian. Dior îi oferea un contract pe doi ani în valoare de 170.000 de lire sterline.

    Angajarea ei de către Dior nu a trecut neobservată şi mai multi oameni au zis că este prea mică pentru a fi angajată. Agentul ei a apărat-o spunând că este mereu supervizată.

    Sofia a marturisit ca intenţionează să-şi continue studiile, în ciuda celor patru drumuri pe an la Paris pe care le are de făcut.”Este foarte important pentru mine să merg la şcoală. Sunt încă foarte tânără şi mă aştept să fiu supervizată până la vârsta de 18 ani” a spus ea.
    În ceea ce priveşte banii, Sofia a spus că i-a dat pe toţi mamei sale şi că vrea să se mute într-un apartament mai mare, unde să aibă propria ei camera.

     

  • 20 de locuri tropicale pe care trebuie să le vizitezi

    Deşi la noi încă nu se simte cu adevărat iarna, poate te-ai săturat de deja de geacă, căciulă sau mânuşi aşa că noi ţi-am făcut o listă cu câteva plaje tropicale pe care să le vizitezi iarna asta.

    1. Plaja Bamboo, Tailanda – Insulă tropicală izolată şi plaje cu nisip alb. În plus, aici s-a turnat filmul „The Beach” cu Leonardo DiCaprio

    2. Eleuthera, Bahamas – Bahamas este un loc ideal pentru relaxare, iar Eleuthera este atracţia principală, nu este foarte aglomerată, apa este incredibilă, iar nisipul roz.


    3. Plaja Ipanema, Brazilia – locul favorit al vedetelor şi supermodelelor


    4. Jobsons Cove, Insulele Bermude – O altă destinaţie departe de ochii lumii, o plajă cu nisip rozaliu, apă curată şi puţin adâncă.


    5. Plaja Kadmat, India. India este cunoscută pentru templele vechi şi mâncarea incredibilă, însă ţara se poate lăuda cu unele dintre cele mai frumoase plaje, iar Kadmat este una dintre ele.


    6. Plaja Matira, Polinezia franceză – Este descrisă de mulţi ca fiind cea mai frumoasă plajă din lume, acest loc este cel mai popular loc de vacanţă din Bora Bora.


    7. Plaja Navio, Puerto Rico – Destinaţie ideală pentru iubitorii de sporturi nautice.


    8. Insulele Perhentian, Malaezia – Palmieri, nisip alb, clima perfectă şi ape albastre cristaline.


    9. Plajele Tulum, Mexic – Cele mai frumoase plaje din Mexic, cu nisip alb şi privelişti minuntate. Un adevărat paradis pentru iubitori de plajă.


    10. Insula Yasawa, Fiji – Mai puţin cunoscută ca plaja din Mamanucas, Yasawa este o destinaţie ideală pentru călătorii care caută o plajă fără turişti şi cu privelişti fantastice


    11. Plaja Eagle, Aruba – destinaţia perfectă pentru „spring break”, plină de petreceri şi multe locuri pentru relaxare


    12. Plaja Punalu’u, Hawaii – Recunoscută în lume pentru nisipul negru, dar şi pentru natura sălbatică


    13. Bias Tugal, Bali – Mai puţin aglomerată decât plaja Kuta, dar la fel de frumoasă, Bias Tugal este o destinaţie perfecta pentru cei care adoră să lenevească la soare


    14. Porto Marie, Curacao – Un loc perfect pentru cei care vor să facă snorkeling


    15. Bikini Beach, Uruguay – Bikini Beach este situată în Punta del Este, are o plaja întinsă şi este foarte populară în rândul turiştilor


    16. Seven Mile Beach, Insula Grand Cayman – Este cea mai bună plajă din Caraibe, locul unde se găsesc cele mai luxoase hoteluri şi restorturi din regiune


    17. Bird Island, Seychelles – o insula cu peisaje uimitoare, o destinaţie perfecta pentru iubitorii de natură.


    18. Anse du Gouverneur, St. Bart – escapade tropicală pe care ţi-ai dorit-o


    19. Champagne Beach, Vanuatu – Nu degeaba a fost numită aşa. Apele chiar seamănă cu băutura pe care o bem atunci când sărbătorim


    20. Crane Beach, Barbados – nu este pentru toată lumea, ci este un loc perfect pentru înotătorii experimentaţi şi surferi

  • Cât vor să cheltuie românii pentru cadourile de Moş Nicolae? Bugetul a crescut faţă de media ultimilor ani

    Conform celui mai recent studiu de piaţă realizat de MEDNET Marketing Research Center, anul acesta peste 90% dintre românii din mediul urban vor oferi cadouri de Moş Nicolae.

    Intenţia de a cumpăra cadouri, chiar dacă de valoare mai mică, este mai ridicată în oraşele mici (93,2%), comparativ cu oraşele mari (peste 100.000 locuitori) unde numai 87,7% dintre aceştia oferi cadouri.

    Cu toate acestea, chiar şi în cazul oraşelor mari, care au peste 100.000 locuitori, se înregistrează o evoluţie pozitivă, comparativ cu anul trecut, a numărului celor care oferă cadouri.

    În acest context, dacă în 2014 mai puţin de 80% dintre locuitorii oraşelor mari îşi exprimau intenţia de a cumpăra cadouri de Moş Nicolae, în 2015 numărul acestora a crescut cu aproape 10 procente.

    În ceea ce priveşte cadourile oferite de Moş Nicolae, acestea vor fi multe şi diversificate, însă vedete vor fi dulciurile, peste 70% dintre orăşeni declarând că intenţionează să le cumpere pentru a le oferi celor dragi.

    În topul preferinţelor de cumpărături rămân jucăriile, dar şi articolele de îmbrăcăminte/încălţăminte, cosmeticele/parfumurile şi fructele. Peste 12% dintre orăşeni intenţionează să ofere cadou de Moş Nicolae un smartphone sau o tabletă.

    În oraşele mari, cu peste 100.000 de locuitori, suma medie alocată pentru cumpărăturile de Moş Nicolae îşi continuă trendul ascendent şi ajunge la 310 lei, în uşoară creştere comparativ cu cea din anul 2014 (294 lei).

    Studiul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional urban (oraşe mici – sub 30.000 locuitori, oraşe mijlocii – 30.000-100.000 locuitori, oraşe mari – peste 100.000 locuitori) în perioada 26 noiembrie – 2 decembrie 2015. Au fost intervievate prin metoda CAWI (Computer Assisted Web Interviewing) 800 de persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 65 ani. Marja de eroare a studiului este de ±3,46%.

  • S-a mutat la New York cu doar 400 de dolari în buzunar, iar acum face 25.000 de dolari pentru un clip de 6 secunde – VIDEO

    Jerome Jarre, 24 de ani, este una dintre personalităţile celebre pe platforma video, Vine, unde are nu mai puţin de 8.5 de milioane de fani.
    Jarre s-a născut în Albertville, Franţa unde a fost crescut de mama sa. La vârsta de 19 ani a renunţat la facultate şi s-a mutat în China pentru un an. Acolo a învăţat engleză, chineză şi a dezvoltat mai multe start-up-uri. A învăţat engleză ascultând audiobook-ul “Crush it” a lui Gary Vaynerchuk. Un start-up fondat de el în China a avut succes, iar cu banii obţinuţi s-a mutat la Toronto, unde a co-creat o companie de software, Atendy, alături de Christopher Carmichael.

     

    Ştia de Vine încă de la lansare şi a făcut primul clip video în ianuarie 2013. După şase luni strânsese deja 20.000 de fani, iar acum are peste 8 milioane de fani, iar clipurile lui  au peste 1 miliard de vizualizări. Jerome Jarre s-a mutat şi pe Snapchat unde a realizat proiecte narative de 2 minute. Show-ul  este susţinut de nimeni altul decât Robert De Niro.

    A făcut un clip în fiecare zi şi a căştigat popularitate, iar asta i-a atras atenţia lui Vaynerchuk cu care a început o agenţie de talente pentru vedetele de pe platformele online precum Vine sau Snapchat.

    S-a mutat la New York în 2013 doar cu 400 de dolari în buzunar şi nu avea un loc unde să stea. “În primele două săptămâni am dormit pe podeaua unui tip, apoi l-am convins pe Gary Vaynerchuk să facem o afacere. Nu i-am spus, dar în primele şase luni am dormit la birou”, a declarat el.

    A fost invitat de Ellen DeGeneres să prezinte pe Vine ceremonia premiilor Oscar, unde realizat clipuri cu celebrităţi precum Pharrell Williams, Ashton Kutcher sau Kristen Bell.A refuzat o ofertă de sponsorizare în valoare de 1 milion de dolari deoarece nu a vrut să susţină un produs alimentar nesănătos.

    Companiile îl plătesc cu 25.000 de dolari pentru un clip pe Vine şi cu 35.000 pentru un video Snapchat.