Fanii producţiilor americane susţin că ar fi momentul ca Peter Roth, şeful Warner Bros Entertainment, să scoată carnetul de cecuri înainte să îşi piardă cei mai buni producători de show-uri. Noua lovitură dată de Netflix constă în atragerea unora dintre cele mai sclipitoare minţi creative din istoria Hollywoodului prin oferte de nerefuzat.
Spre exemplu, Ryan Murphy, creatorul serialului American Horror Story, a părăsit 21st Century Fox pentru o ofertă de circa 240 de milioane de dolari, potrivit Bloomberg. În acelaşi timp, Shonda Rhimes, mintea din spatele Grey’s Anatomy, a părăsit Walt Disney pentru o ofertă de circa 150 de milioane de dolari.
Lupta dintre Netflix şi Hollywood se duce acum pentru producătorul Greg Berlanti, unul dintre cei mai buni producători din cadrul Warner Bros, care are 15 show-uri în derulare în prezent, fiind în spatele unor titluri precum Supergirl şi Arrow. Acum, cu doi ani înainte de expirarea contractului, Roth i-a pus pe masă lui Berlanti un contract de circa 400 de milioane de dolari pentru a rămâne în imperiul hollywoodian. Oferta gigant lansată pentru producător vine după ce industria a pierdut mai multe nume mari în faţa companiilor de streaming. Însă cum a ajuns Netflix să perturbe industria sălbatică a filmului?
În urmă cu peste 20 de ani pasionaţii de cinematografie îşi dedicau zilele de vineri închirierii de filme. Devenise un obicei pentru ei să umble printre raioanele magazinului de închiriere de casete video şi să aleagă produsul pe care îl doresc.
Toate acestea se întâmplau în SUA înainte de 14 aprilie 1998, când un mic start-up din Scotts Valley, California, a lansat un website denumit Netflix.com. Această platformă permitea clienţilor să verifice filmele disponibile prin intermediul mediului virtual. Acestea puteau fi comandate, iar în două zile lucrătoare un plic roşu cu un DVD ajungea în căsuţa poştală. După şapte zile, clientul trebuia să returneze prin poştă DVD-ul în acelaşi plic roşu, potrivit Quartz.
Chiar dacă acest lucru pare depăşit în prezent, majoritatea oamenilor nici măcar nu aveau DVD player în urmă cu 20 de ani. Formatul a fost adoptat de producătorii mari, precum Philips şi Sony, abia în 1990.
Cei 30 de angajaţi care au fost acolo în ziua de debut a companiei nu se aşteptau ca serverul să se blocheze în prima zi din cauza excesului de trafic. Prin îmbinarea tehnologiei de tip Silicon Valley cu majoritatea aspectelor pe care le prezintă Hollywoodul, Netflix a devenit unul dintre cele mai mare servicii de streaming din lume. În prezent, acesta are peste 120 milioane de utilizatori la nivel mondial şi peste 5.500 de angajaţi. Compania a generat un profit de peste 11 miliarde de dolari în 2017 şi valorează aproximativ 160 de miliarde de dolari, cu mult peste majoritatea rivalilor din media.
În istoria cinematografiei, un film era rulat în sălile de cinema, iar apoi dispărea din atenţia publică. Cele mai populare filme, precum E.T. the Extra-Terrestrial, au rulat în cinema timp de un an sau mai mult, iar apoi au fost relansate după mai mulţi ani, sau difuzate prin intermediul televiziunii.
Abia atunci când au apărut magazinele cu casete video, la începutul anilor 1980, audienţa a putut viziona aceleaşi filme şi acasă. Astfel, s-a creat o piaţă pentru relansarea filmelor mai vechi.
Netflix s-a folosit de acest context în 1998 şi s-a lansat cu ajutorul celor 2 milioane de dolari în cash cu care au contribuit fondatorii. Reed Hastings, actualul CEO al Netflix, şi-a vândut prima companie, Pure Software, iar cu banii împrumutaţi de la părinţi de către Marc Randolph şi Steve Kahn, fondatorul Integrity QA, Netflix a reuşit să lanseze aproximativ 1.000 de titluri pe piaţă.
Cele mai populare titluri pe care le-a lansat atunci au fost L.A. Confidential şi Boogie Nights, care erau în cinematografe doar de un an. Mitch Lowe, pe atunci vicepreşedinte în cadrul Netflix, a convins un prieten de la Warner Bros să îi vândă câte 230 de exemplare din fiecare dintre aceste două filme.
Netflix a avut nevoie de mult mai mult capital şi efort ca să ajungă la o masă mare de oameni, însă acesta a fost începutul.
În următorii ani, compania şi-a încărcat „rafturile” cu toate titlurile posibile, cumpărând atât filme clasice, cât şi documentare. Lansările noi au fost principala provocare a companiei, încât studiourile nu voiau să colaboreze cu start-up-ul, pentru a nu-şi afecta profitul încasat din cinematografe. Modelul de sustenabilitate al Hollywoodului se bazează pe ideea că oamenii care vor să vadă un film nou apărut trebuie să plătească pentru el în cinema, iar ceilalţi trebuie să aştepte.
Chiar dacă nu avea acces la noile lansări, compania a început să „fure” din timpul petrecut de telespectatori în faţa ecranului, după ce a lansat serviciul de streaming în 2007.Pe lângă achiziţia masivă de conţinut, Netflix a creat un sistem prin care punea etichete în dreptul clienţilor şi în dreptul filmelor, pentru ca angajaţii să le sugereze utilizatorilor tipuri de conţinut care li s-ar potrivi. Această mutare a creat zeci de mii de microgenuri care au alimentat algoritmii Netflix.
Recomandările au devenit din ce în ce mai exacte şi detaliate cu fiecare persoană care utiliza serviciul, pentru că erau personalizate pe baza obiceiurilor de vizionare şi a asemănărilor identificate între preferinţele utilizatorilor. Netflix susţine că 80% din show-urile pe care le vizionează utilizatorii astăzi sunt accesate prin intermediul recomandărilor, nu prin căutare directă. Baza de clienţi a Netflix a depăşit 20 de milioane de persoane în 2010, iar studiourile de la Hollywood care erau de acord să-şi închirieze conţinutul prin intermediul platformei de streaming au devenit îngrijorate cu privire la competiţia de care dă dovadă compania.
Blockbuster, cel mai mare lanţ american de magazine de închiriere de casete video, a depus cererea de intrare în faliment în acelaşi an. Noile servicii de streaming pe bază de abonament, precum Hulu şi Amazon Prime, au început să adune clienţi inspirate de modelul de business al Netflix.
Reţeaua premium Starz, un competitor al HBO, a pus capăt acordului de furnizare de conţinut pentru Netflix în 2011, pentru că se transformase în concurenţă neloială. Simţind schimbarea din piaţă, Netflix a licenţiat primul show original produs de companie, House of Cards.
Shun Matsuzaka, fondator al McCann Millenialls, povestea în 2017 în cadrul evenimentului IAA Global Conference de la Bucureşti că serialul House of Cards a fost produs cu ajutorul algoritmilor, care au analizat toate datele legate de preferinţele clienţilor pe care le deţinea platforma. Rezultatul corelaţiilor realizate de algoritm între microgenurile colectate a fost: un serial politic, regizat de David Fincher, iar în rolul principal Kevin Spacey.
După ce acest serial s-a dovedit a fi un succes, Netflix a început să producă din ce în ce mai mult conţinut original. De asemenea, a continuat să se extindă în lume în locuri precum Canada, Brazilia, părţi din America Latină şi Europa.