BusinessMagazin

Tag: stil

  • V-aţi întrebat vreodată de ce Hitler a purtat acel tip de mustaţă

    Se pare că a renunţat la mustaţa în stilul ghidon în favoarea stilului periuţă pentru a nu fi gazat in timpul Primului Război Mondial, potrivit unui documentar realizat de History Channel, scrie Daily Mail.

    În plus, pentru că era ciudată a devenit uşor de recunoscut. Se pare  că Hitler ar fi fost obligat să îşi taie mustaţa pentru a obţine o închidere etanşă a măştii de gaze. După Primul Război Mondial, Hitler a păstrat mustaţa, iar la scurt timp a devenit un simbol al dictatorului nazist.

    Alţi purtători celebri ai mustateţi periuţă au fost Charlie Chaplin (care a interpretat rolul lui Hitler în 1940 în filmul The Dictator) şi Oliver Hardy. Acest stil de mustaţă a scăzut în popularitate după Al Doilea Război Mondial din cauza asocierii cu Hitler.

  • Căţelul hipster care a ajuns vedetă pe internet – GALERIE FOTO

    Un câine hipster cu atitudine face furori pe internet. Tobes,căţelul în vârstă de zece ani,  îmbrăcat cu pălării, cămăşi şi papioane chic pozează pentru stăpânul său. Oamenii apreciază stilul şi fotografiile de pe reţelele sociale, contul de Instagram al lui Tobes având peste 90.000 de fani. 

     

  • Antreprenorul care a făcut avere vânzând căruţe ţigăneşti – GALERIE FOTO

    Nu sunt chiar căruţe ţigăneşti, ci mai degrabă un fel de rulote potrivite stilului clasic de viaţă nomadă, reinterpretate şi pictate cu culori intense. Acestea sunt produse de “Greg’s Gypsy Bowtop Caravans”, o companie din Bristol care îi aparţine unui ins pe nume Greg; afacerea a început după ce antreprenorul a construit o primă variantă de rulotă, care a stârnit un interes considerabil.

    De atunci, antreprenorul a realizat mai multe variante – ‘Bowtops’, ‘Gypsy Wagons’, ‘Whoopie Wagons’, ‘Towbows’, ‘Romany Caravans’ sau ‘Vardo’.

    Varianta de bază a unei astfel de rulote costă 15.000 de lire sterline, care nu include mobilierul şi pictura.

    O rulotă este construită în circa cinci luni şiu este fabricată din lemn, impermeabilizată şi izolată termic. Are 15 metri, dar construcţia este uşoară şi poate fi transportată pe două roţi fără probleme de echilibru.

  • Care sunt gadget-urile preferate de femei

    Potrivit QuickMobile monitorizarea stilului de viaţă, a noutăţilor din cercul social şi a casei este cel mai important aspect pentru femeile care îşi cumpără gadget-uri de ultimă generaţie. 

    Astfel, printre cele mai cumpărate device-uri pentru femei se numără, la momentul actual, ceasurile şi brăţările inteligente, dar şi sistemele de supraveghere de tipul iBaby, toate având la bază o funcţie de monitorizare prin conectarea cu un smartphone.

    „Prin fiecare gadget cumpărat, femeile urmăresc îmbunătăţirea şi simplificarea stilului de viaţă, fie că ne referim la acordarea unei atenţii sporite în ceea ce priveşte condiţia fizică, ori la supravegherea casei de la distanţă”, a declarat Tudor Ţiboc, director general al QuickMobile.
    Potrivit acestuia, un alt criteriu prin care cumpărăturile femeilor se disting  de cele ale bărbaţilor este legat de aspect, un design atractiv mărind şansele produsului de a ajunge în coşul de cumpărături al româncelor.

    În acest sens, printre modelele preferate de ceasuri inteligente se numără produsele în culori deschise, precum roz sau alb, cu o interfaţă uşor de utilizat şi dimensiuni reduse. Pe lângă caracteristicile estetice, aceste gadgeturi le permit femeilor să fie permanent la curent cu notificările primite pe smartphone, fără a pierde astfel niciun eveniment important din cercul social. 

    Aceleaşi criterii de design mai intervin şi în cazul brăţărilor de fitness, produse pentru care femeile sunt dispuse să cheltuie până la 500 lei, în cazul în care le oferă o gamă largă de opţiuni de monitorizare a activităţii şi condiţiei fizice zilnice.

    Camerele de supraveghere iBaby, însă, îşi dovedesc utilitatea nu doar în cazul mămicilor, ci chiar şi în cazul femeilor care doresc să controleze permanent activitatea animalelor de companie de acasă. De asemenea, datorită faptului că gadgetul surprinde poze inedite de fiecare dată când dispozitivul detectează mişcare sau zgomot, acesta poate fi şi un instrument util contra efracţiei.

    „Având în vedere tendinţa clientelor de a se îndrepta către gadgeturi cu multiple funcţionalităţi, estimăm că următoarele tendinţe în rândul acestora vor fi reprezentante de obiectele home&deco cu funcţii inteligente, precum termostatele wi-fi, becurile LED cu funcţii stereo sau lumânările decorative cu senzori de lumină ambientală”, a completat Tudor Ţiboc.

  • Povestea omului care a produs trilogia Matrix: probleme financiare, certuri şi stil de viaţă exorbitant

    WarneR Bros şi celelalte mari studiouri cinematografice de la Hollywood au redus în ultimii ani cos-turile şi au renunţat la producătorii consacraţi cu care au colaborat de-a lungul timpului, între aceş-tia aflându-se şi controversatul cineast Joel Silver, cunoscut pentru producţia unor pelicule de suc-ces precum Matrix şi seria Armă Mortală, dar şi pentru problemele financiare, stilul de viaţă exorbi-tant şi certurile cu colaboratorii.

    Silver, în vârstă de 62 de ani, face parte dintre marile nume hollywoodiene nevoite să atragă finan-ţare pe cont propriu pentru proiectele lor şi să se zbată să le vândă pe o piaţă tot mai dură. Aceeaşi soartă o împărtăşesc personalităţi de prim rang ca Ron Howard şi Brian Grazer, care timp de mulţi ani au dus o viaţă confortabilă la Universal.

    Ceea ce îl face diferit pe Silver este reputaţia sa bine împământenită ca unul dintre cei mai ex-travaganţi „jucători“ de la Hollywood. Numeroşi foşti asociaţi ai lui Silver au dezvăluit că acesta chel-tuieşte de mult timp peste puterile sale financiare, ceea ce i-a făcut pe mulţi să se întrebe cum vor putea, el şi compania pe care a înfiinţat-o, Silver Pictures, să supravieţuiască financiar în noua or-dine a industriei cinematografice americane.

    Silver a reuşit însă să surprindă pe toată lumea, anunţând că a găsit un investitor pentru relan-sarea Silver Pictures, la o petrecere de ziua lui Robert Downey Jr. în Santa Monica, un eveniment din luna aprilie la care au fost invitaţi Jennifer Aniston, Reese Witherspoon şi Edward Norton. Câteva săptămâni mai târziu s-a dovedit că investitorul este miliardarul canadian Daryl Katz, preşedinte şi director general al Katz Group of Companies, care a făcut o investiţie în Silver Pictures a cărei valoare nu a fost dezvăluită.

    Aşa cum au sperat prietenii lui Silver şi cum s-au temut inamicii săi, strălucitul producător a găsit o nouă sursă de finanţare într-un moment în care mulţi au crezut că perspectivele sunt sumbre. Deocamdată se pare că Silver poate continua să trăiască, deşi la o scară mai mică, aşa cum o făcea în perioada sa de glorie, când Warner Bros îi punea la dispoziţie contracte generoase şi avansuri de ordinul milioanelor de dolari.

    Silver, cu o personalitate conflictuală şi o listă lungă de relaţii distruse, este conştient că unii au sperat cu fervoare să eşueze. „Da, sunt o ţintă mare şi am avut mare succes. Întotdeauna se găsesc oameni care fie nu au succes, fie, din diferite motive, nu sunt de acord cu succesul meu şi par să dorească să spună lucruri care nu sunt plăcute şi nici adevărate“, a afirmat Silver într-un interviu re-cent.

    Silver are încă prieteni apropiaţi, cum sunt Downey şi soţia acestuia Susan, vicepreşedintele NBC Universal Ron Meyer şi codirectorul general al WME, Ari Emanuel, care a încercat în ultimul an să îl ajute pe Silver să găsească o nouă finanţare.

    O sursă a declarat însă că un alt asociat, Todd Morgan, preşedinte al Bel Air Investment Advisors, l-a pus în legătură pe Silver cu Katz.
    Proprietar al echipei de hochei Edmonton Oilers, Katz a construit un imperiu de 3,4 miliarde de dolari cu un lanţ de peste 1.800 de farmacii şi consideră investiţia în Silver Pictures ca parte a strategiei de extindere a afacerilor sale.
     

  • Opinie Irina Markovits, consultant de imagine: Noile reguli ale ţinutelor de birou

    Cei care lucrează într-o bancă poartă cămăşi albe, bleu sau cu dungi, dar neapărat sacou. Programatorii au hanorace, jeanşi şi sneakeri. Academicienii poartă cardiganuri. Cine lucrează în modă şi PR se îmbracă în negru.

    În orice companie merg să susţin cursuri de imagine profesională – chiar şi în cele în care s-a instituit Ziua Tricoului Haios sau Vinerea Bulinelor – există, oficial sau nu, o uniformă, un cod vestimentar, o ţinută cvasi-standardizată.

    Pentru angajaţii din cele mai multe industrii sau domenii de activitate (cu excepţia companiilor care cer ţinute formale, corporate), această „uniformă” este cea Business Casual: pentru bărbaţi, cămăşi button-down, cu mâneci lungi şi pantaloni de costum sau semieleganţi (cravată opţională); pentru femei, diverse tipuri de bluze purtate cu fuste până la genunchi sau pantaloni, sau rochii feminine cu croieli clasicizate.

    Însă pentru sectorul creativ – mai ales pentru freelanceri, antreprenori tineri, cei care sunt angrenaţi în start-up-uri, în businessuri mici şi medii -, „Business Casual” e un termen perimat. Într-un astfel de mediu profesional mai puţin convenţional, codul vestimentar adoptat cere personalitate şi personalizare. Nu exagerate, ci cât să sugereze că stilul de viaţă, domeniul ales, creativitatea individuală, bravura se reflectă în ţinuta aleasă.

    E suficient să participi la evenimente legate de social media, advertising, modă& beauty, sau să te învârţi în spaţiile comune de lucru, „incubatoare” de idei, şi îi observi pe cei ale căror ţinute sunt atipice, creative, relativ nonconformiste. 
    Ei se îmbracă în cămăşi cu imprimeuri şi jeanşi cu turul căzut, în cămăşi albe purtate neglijent cu pantaloni coloraţi, cu bretele sau papioane retro, în costume ajustate pe corp asortate cu sneakerşi moderni. Ele poartă cu naturaleţe o fustă conică multicoloră sau din piele, o pereche de pantofi cu tocuri stiletto şi un pulover cu un desen la modă sau o fustă-pantalon retro, o helancă minimalistă şi cele mai moderne botine.

    Dacă lucrezi într-un birou obişnuit şi în acest moment gândeşti „nu se aplică aici”, acordă-ţi încă un moment de gândire. La fel cum companiile tradiţionaliste preiau un trend organizaţional din industriile creative sau de dezvoltare a tehnologiilor, la fel codurile vestimentare „expresive” vor fi transferate, în diverse forme, în mainstream.

    În Marea Britanie, de pildă, acest stil – o combinaţie între office, eclectic, cool, modern şi tineresc – poartă deja un nume: FunkyOffish. În restul lumii – în curând şi pe meleagurile noastre –, versiunile acestui stil sunt mult mai puţin formale şi mult mai puţin îndrăzneţe stilistic. În loc de a asorta o fustă clasică din tweed cu bascheţi din pânză imprimată, e vorba de a lua piese vestimentare cu alură Business Casual şi a le purta cu atitudine, cu asumarea ieşirii din banal, chiar de a le alege din repertoriul stilistic al unui atelier de designer în loc de a face shopping în brandurile fast-fashion.

    Acest tip de îmbrăcăminte pare, la prima vedere, de birou. Sunt haine aparent clasice – cămăşi, sacouri, fuste, rochii –, dar cărora li s-au schimbat proporţiile, imprimeurile, detaliile, astfel încât au căpătat o aură evident diferită de cea a ţinutelor obişnuite corporate.
    Elementele vestimentare tradiţionale ale acestor piese continuă să comunice vizual că purtătorul sau purtătoarea este competent, de încredere, are autoritate şi experienţă profesională, în timp de micile excentricităţi – imprimeurile care atrag privirea, accesoriile supradimensionate, încălţămintea în tendinţe sau ultra-casual – îl diferenţiază de angajatul tipic, rutinat. Graficianul din biroul alăturat poate că poartă o cămaşa bleu similară cu cea a colegului de la Achiziţii, dar va încălţa pantofii Oxford argintiu-mătuit din piele ai unui gânditor creativ. Colega de la Marketing pare că a îmbrăcat nişte simpli pantaloni negri şi o cămaşă albă, dar stai aşa! – pantalonii au o suprapunere neaşteptată, un fel de jumătate de fustă, care aminteşte de fotele tradiţionale.

    Ca întotdeauna, femeile au mai multe opţiuni. Spre exemplu, de la AerWear, Adelina Ivan, Zarug şi Pas du Tout puteţi alege rochii conceptuale, bluze şi pantaloni ultra-moderni într-o paletă austeră de culori tradiţionale de business (negru, bleumarin, gri, alb, bleu), iar la Choices, Rhea Costa sau Lena Criveanu vă aşteaptă modele de inspiraţie clasică dar cu un „twist” modern şi cromatică variată.
    Paleta de expresii stilistice ale acestor noi reguli vestimentare de birou este mai diversă, mai bogată decât v-aţi imagina. Ea face loc personalităţii proprii, gusturilor cultivate, alegerilor ieşite din tipar, posibilităţii personalizării ţinutelor şi pieselor în parte.

    Însă aşa cum o masă de ping-pong nu transformă spaţiul de muncă într-un loc de joacă,  nici orice piesă vestimentară din garderoba unui adult – o rochie de inspiraţie gotică, o cămaşă bărbătească cu imprimeu floral, un pantalon galben sau adidaşii verde fluorescent – nu este potrivită pentru birou. Până la urmă, ţinuta de birou trebuie să rămână „de birou”.
     

  • Bloomberg are o problemă cu Bloomberg

    Timp de 12 ani Michael Bloomberg a guvernat cel mai important oraş al lumii. După aceea, nicio funcţie nu părea imposibilă pentru el: preşedinte al Băncii Mondiale, secretar general al ONU, secretar de stat al Statelor Unite. S-a vorbit chiar că ar putea candida la preşedinţia SUA.

    Multimiliardar şi mogul media, un exemplu între politicieni, Bloomberg a fost alăturat unor personalităţi precum Bill Gates şi Bill Clinton. Până în decembrie 2013, singura întrebare părea să fie ce funcţie va alege.
    Bloomberg a aşteptat ca cineva să îl cheme şi să îi ofere un post, a spus un fost director care îl cunoaşte personal pe fostul primar. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. Miliardarul, în vârstă de 73 de ani, a experimentat aceeaşi dezamăgire prin care a trecut orice manager sau politician aflat permanent în lumina reflectoarelor, şapte zile din şapte, 18 ore pe zi. Odată cu încheierea mandatului, dispare şi magia, iar ceea ce rămâne este un puternic sentiment de deşertăciune.

    Timp de câteva luni s-a ocupat de activităţi filantropice, sponsorizând dezvoltarea unui sistem de iluminare bazat pe energie solară pentru africani, prin intermediul fundaţiei sale, el donând milioane de dolari. Dar nu a fost suficient pentru un om obişnuit să fie la conducere.

    Aşa că Michael Bloomberg a făcut ceea ce refuzase să facă până atunci. După un an de inactivitate, a revenit la conducerea imperiului său financiar şi media. „Când nimic altceva nu a funcţionat, a cerut cheile pentru a reveni în postul de conducere“, a spus fostul director.
    Din dorinţa de a fi la conducere şi din îngrijorare pentru munca sa de o viaţă, multimiliardarul a coordonat o restructurare unică în istoria concernului de 9 miliarde de dolari. Bloomberg a înlocuit aproape toţi membrii conducerii de vârf ai diviziei media şi a concediat peste 80 de editori. Departamente întregi au fost analizate cu atenţie, într-o companie cu profituri estimate la 3 miliarde de dolari şi pentru care până atunci nu a existat cuvântul „economie“.

    VIITORUL JURNALISMULUI, ÎNCOTRO?

    Schimbarea radicală de curs a ridicat semne de întrebare legate de un model de afaceri care, cel puţin în Statele Unite, a fost considerat în mare măsură drept viitorul jurnalismului. A fost un model în care jurnalismul de calitate, de tipul celui care susţine democraţia, a fost finanţat de alte activităţi de afaceri. Între alţi susţinători ai acestui model se află Jeff Bezos, fondatorul Amazon, care a preluat prestigiosul Washington Post. Dar cazul Bloomberg a arătat că o astfel de construcţie funcţionează atâta timp cât doreşte patriarhul său.

    Bloomberg nu este o companie tradiţională de media cum sunt New York Times sau Financial Times. Jurnaliştii de la Bloomberg au avut întotdeauna roluri subordonate. Ceea ce a îmbogăţit compania a fost un dispozitiv de tipul unui computer Commodore 64 din 1982, care în zilele noastre s-a transformat într-o tastatură neagră cu butoane colorate. Este vorba despre Terminalul Bloomberg, un sistem informatic pentru bancherii de pe Wall Street şi din centrul financiar londonez.

    Terminalele oferă date precum preţurile obligaţiunilor guvernamentale şi ale materiilor prime; cunoaşte poziţia, încărcăturile şi viteza containerelor navale şi oferă informaţii despre averile directorilor de companii, inclusiv iahturile şi avioanele private ale acestora. Peste 60 de miliarde de date informative din pieţele globale sunt procesate zilnic de aceste terminale, iar accesul la date costă un utilizator peste 20.000 de dolari. În prezent, există circa 325.000 de abonaţi la aceste servicii.

    Terminalul este creaţia şi munca de o viaţă a lui Michael Bloomberg. După ce compania Salomon Brothers, de pe Wall Street, l-a concediat în 1981, Michael Bloomberg, pe atunci în vârstă de 39 de ani, a folosit compensaţiile primite, în valoare de 10 milioane de dolari, pentru a fonda propria sa companie. Sistemul terminalului a făcut ca Bloomberg să ajungă al 14-lea cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la 35,5 miliarde de dolari.

     

  • Satul din România care a ajuns să se bată în Financial Times cu cele mai cunoscute oraşe din lume

    Între Munţii Bucegi şi masivul Piatra Craiului stă risipit pe dealuri, rupt de timp şi de lume, satul Măgura, unde oamenii împletesc „darurile“ civilizaţiei cu un stil de viaţă arhaic, pastoral.

    Măgura, din judeţul Braşov, şi cei  400 de locuitori ai săi au atras atenţia presti­gioasei publicaţii britanice Financial Times, care, în suplimentul House&Home la ru­brica Expat Lives, redă povestea jurna­listei şi autoarei de cărţi de istorie Arabella McIntyre-Brown, poate cea mai ciudată fiică a satului. Jurnalista a ales să trăiască la Măgura pentru că aici s-a simţit „ca acasă“ când a vizitat prima oară România la începutul anilor 2000. Drumul de la Zărneşti până în sat l-a făcut într-o căruţă trasă de cai. N-o deranjează că cel mai apropiat magazin modern se află la opt kilometri distanţă de sat. Are maşină, aşa cum au de altfel mulţi dintre proprietarii de acolo.

    „Mulţi oameni nu cred că Transilvania există în realitate. Sentimentul este că există cumva după un văl, este un loc misterios“, spune McIntyre-Brown. Măgura este aproape de Bran, cu castelul devenit celebru datorită legăturilor cu Vlad Ţepeş.  Scrii­toarea s-a hotărât să se mute în România în 2004, după moartea surorii şi mamei sale, însă s-a stabilit definitiv în Măgura în 2010, când a terminat de renovat casa cumpărată în satul braşovean. „Erau mai multe găuri în acoperiş decât acoperiş“, povesteşte McIntyre-Brown despre casa construită din bârne pe care a cumpărat-o în Măgura în urmă cu zece ani.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Oraşul care ascunde cel mai bine păstrat secret din lume

    Când spanioli guvernau Sicilia în secolul 16 conchistadorii au ajuns în Mexic de unde au adus înapoi cacao, dar şi reţetele pentru ceea ce numeau azteci xocoatl, o pastă amară ce era folosită pentru cărnuri, sosuri sau chiar ca supliment dietetic. Iar atunci când era preparată cu anumite mirodenii era considerată un afrodisiac. Este vorba despre ciocolata făcută în stilul străvechi aztec din oraşul italian Modica, potrivit BBC.

    Generaţii de familii din Modica au păstrat tradiţia şi prepară ciocolata folosind cacao provenită de la arborii plantaţi de spanioli. Spre deosebire de azteci, localnici au adăugat zahăr în compoziţie, dar nu la cald deoarece nu doreau ca zahărul să se topească. În timp, localnici au adăugat şi alte elemente în compoziţie precum fistic, chilli, scorţişoară, vanilie sau sare de mare.

    În prezent, afacerile din 1800-1900 încă funcţionează şi prepară ciocolatei a rămas neschimbată. În micul oraş italian se celebrează ciocolata printr-un festival anual numit ChocoModica şi chiar există un muzeu dedicat ciocolatei.

  • Opinie Lavinia Raşca: Cui i-e frică de antreprenoriat?

    Sunt puternic motivate să facă pasul către antreprenoriat: fie pentru că au sentimentul că nu se mai pot dezvolta profesional, fie pentru că se simt înregimentate de reguli şi proceduri sau nu le mai place relaţia cu şefii sau atmosfera de lucru. Doresc să fie independente atunci când iau decizii. Unele şi-au descoperit sau şi-au redescoperit pasiuni şi vor să li se dedice, ceea ce e foarte dificil sau aproape imposibil atâta vreme cât lucrează pentru alţii de dimineaţă până seara.

    Nu este pentru prima oară când am astfel de întâlniri. Şi de fapt constat în ultimul timp o nelinişte la mulţi manageri, femei şi bărbaţi în jur de patruzeci de ani, care doresc să facă, profesional vorbind, ceva al lor, în care să-şi valorifice competenţele acumulate.

    Doamnele cu care am discutat doreau să afle sau să valideze lucruri despre care mai auziseră: cum să fie, ce să facă şi la ce să se gândească atunci când fac marele salt, din postul sigur şi bine plătit pe care îl ocupă într-un rol total nou, pe care nu şi-l pot imagina foarte clar. Aveau dubii sau temeri? Cu siguranţă: pluteau prin aer unele îndoieli şi oarecari emoţii. Au pus unele dintre întrebările care le frământă, în legătură cu altele s-au lămurit în timpul discuţiilor.

    M-am bucurat să le văd entuziaste şi foarte atente, atunci când mi-am început intervenţia spunând că antreprenoriatul este mai mult decât lansarea unei afaceri. Că reprezintă capacitatea unor persoane de a valorifica o oportunitate pe care au observat-o şi o consideră potrivită, indiferent dacă au sau nu resursele necesare. Mi-au spus că această definiţie (îi aparţine lui Howard Stevenson) este foarte utilă şi le dă curaj, întărindu-le credinţa că succesul depinde în primul rând de calitatea omului care iniţiază procesul de lansare a unei afaceri şi abia apoi de alţi factori.

    Ce bine mi-a părut să aud acest lucru! Nu de puţine ori, când am folosit-o, am fost tratată cu scepticism, sau chiar cu sarcasm şi etichetată ca teoretică şi nerealistă. Îmi aduc  aminte comentarii de genul: „Ce utopie! Fără bani? Imposibil!” sau „Cu bani, orice este posibil!”. După atâţia ani de practică, pot spune liniştită că definiţia aceasta, acceptată de foarte mulţi dintre cei care se ocupă de antreprenoriat în lumea largă, este adevărată. Că un antreprenor bun ştie şi reuşeşte să atragă resursele de care are nevoie.

    Prin „antreprenor bun” înţeleg că a ales să valorifice o oportunitate potrivită pentru el şi pentru piaţă (am arătat în alte articole ce înseamnă o oportunitate potrivită şi că este competent, încrezător în forţele proprii, implicat şi de încredere).

    Ca să fie aşa şi să realizeze aceste lucruri, este bine ca orice persoană să pornească la drum în antreprenoriat întrebându-se: „Ce-mi place? Ce ştiu? Pe cine ştiu (cunosc)?”.

    Arthur Rock, unul dintre părinţii capitalului de risc american, spunea că atunci când lua în calcul posibilitatea de a investi într-o afacere, urmărea ca antreprenorul să fie excelent, chiar dacă oportunitatea pe care o valorifica prin intermediul afacerii sale nu era foarte strălucită şi era atent să nu cumva să fie invers – o oportunitate strălucită, dar un antreprenor de mâna a doua. Când planurile de afaceri i se păreau interesante, avea discuţii îndelungate cu candidaţii la finanţare, pentru a afla ce i-a mobilizat şi cum au reuşit să ajungă la rezultatele din momentul respectiv. Voia să ştie cum îşi rezolvau problemele, cum se descurcau în situaţii noi, cum atrăgeau resursele necesare pentru atingerea obiectivelor, ce echipe conduceau şi alte astfel de lucruri. Pe scurt, dorea să afle care le erau competenţele – adică ce cunoştinţe, aptitudini şi atitudini aveau.

    În literatura de specialitate şi, normal, în viaţa de zi cu zi sunt dezbateri aprinse pe următoarea temă: „sunt competenţele necesare în antreprenoriat înnăscute, sau pot fi deprinse prin practică şi prin studiu?“. Eu cred că este vorba despre combinaţii între cele două categorii, în proporţii care diferă foarte mult de la un caz la altul. Sunt binevenite voinţa neclintită, pasiunea, perseverenţa, curiozitatea, creativitatea, spiritul practic, aptitudinile sociale, competenţele de business. Talente ca acestea pot fi înnăscute, dar se dobândesc sau se dezvoltă prin studiu şi exerciţiu. Eu cred că citarea continuă şi generalizată a unor exemple răsunătoare de succes de tipul Bill Gates şi Steve Jobs lasă impresia că antreprenoriatul e apanajul unor chemaţi ai sorţii, puţini la număr, persoane cu totul şi cu totul deosebite. Acest lucru îi descurajează pe mulţi. Mai este apoi acreditată, prin tot felul de articole şi discursuri motivaţionale dubitabile, ideea că acest tip de antreprenori-eroi nici măcar nu şi‑au finalizat studiile, care oricum nu sunt necesare, cu atât mai puţin – se spune –, în România. Şi că e bine să te apuci de antreprenoriat în tinereţe, altfel şansele scad foarte mult.

    Am o ştire – ca să folosesc o expresie la modă: în general, chiar dacă au întrerupt oficial studiile, cei mai sus numiţi şi mulţi alţii asemenea lor au învăţat toată viaţa, în diferite moduri, dar foarte serios. Pe de altă parte, cercetările arată că majoritatea antreprenorilor dinamici, din ramurile de vârf, au la bază studii solide şi că o bună parte a tinerilor declară că preferă să dobândească mai întâi experienţă în companii mari şi de abia apoi să pornească pe cont propriu.

    Şi încă o ştire: Arthur Rock, despre care am scris mai înainte, spunea: „Nu există un stil antreprenorial mai bun ca altul. Important mi se pare ca antreprenorul să aibă stil“. Eu aş adăuga că nu am văzut acelaşi stil la doi antreprenori. Stilul este o combinaţie de motivaţie şi competenţe, în cele trei dimensiuni ale lor (ca să utilizez modelul lui Pablo Cardona, de la IESE Business School, care consider că le clasifică foarte clar):

    • personale: creativitate, hotărâre neclintită, perseverenţă, integritate, echilibru emoţional, simţ autocritic, modestie;

    • interpersonale – comunicare, carismă, delegare, respect;

    • de business – viziune, gestionarea resurselor, negociere, crearea unei reţele de relaţii cu persoane-cheie.

    Cu diferite ocazii în care am vorbit despre succes antreprenorial, am mai primit un comentariu din public. „Succesul este imposibil fără corupţie şi noroc“. Sunt total împotriva primei ipoteze – legătura dintre succes şi corupţie. Corupţia poate conduce uneori spre rezultate efemere, dar acestea nu pot fi asimilate succesului, în schimb, într‑un fel sau altul, conduce către un sfârşit lamentabil. Însă sunt de acord că succesul este foarte important în afaceri.

    Numai că, aşa cum spunea Robin Chase, o bine cunoscută antreprenoare americană, „norocul apare atunci când oportunitatea întâlneşte pregătirea”. Dacă tot am ajuns aici, aş aduce în discuţie încă un factor de succes: relaţiile pe care antreprenorul e bine să le aibă. Relaţii cu specialişti care să-i dea sfaturi bune, fără să le ceară bani sau mulţi bani. Relaţii cu cei ce le pot deveni parteneri şi angajaţi. Este vorba de încredere şi respect reciproc. De aceea este atât de importantă întrebarea: „Pe cine cunosc?”. Şi tot de aceea este important ca cei din jur să fie convinşi că antreprenorul este „de încredere”.

    ÎN LOC DE ÎNCHEIERE. În timp ce puneam punct şi mă pregăteam să trimit articolul către redacţie, a sunat telefonul. Era una dintre doamnele despre care am povestit. „Lavinia – aud –, ai avea timp să te uiţi peste planul meu de afaceri?” „Sigur – răspund. Cu ce scop l-ai scris? Cauţi finanţare?” „Nu. Vreau să mă asigur că m-am gândit corect, la lucrurile importante.” Ce coincidenţă! Mi se pare că se leagă foarte bine de ceea ce am scris. Concluzia? Nu vă fie frică de antreprenoriat!