BusinessMagazin

Tag: stiinta

  • Un om de ştiinţă şi-a injectat bacteria ”vieţii veşnice”. Ce a urmat după

    Cercetătorii ruşi au descoperit o bacterie care a supravieţuit 3,5 milioane de ani în permafrostul din Siberia şi care ar putea fi cheia longevităţii oamenilor.

    După ce au secvenţiat ADN-ul acestei bacterii imune, ei au testat-o pe şoareci, celule sangvine umane şi musculiţe de oţet şi cereale, unde au obţinut rezultate pozitive.

    Omul de ştiinţă rus Anatoli Brouchkov, de la Universitatea de Stat din Moscova, a decis să fie primul cobai uman, după ce s-a injectat cu ea.

    Vezi aici ce s-a întâmplat după ce Anatoli Brouchkov şi-a injectat bacteria ”vieţii veşnice”!

  • Cum să-ţi ceri scuze corect. Oamenii de ştiinţă dezvăluie cele şase trucuri pentru a spune frumos că-ţi pare rău – VIDEO

    Toţi ajungem în situaţii când trebuie să ne cerem scuze, iar cercetătorii ne demonstrează cum să o facem corect şi eficient.

    Oamenii de ştiinţă au descoperit şase elemente cheie care fac scuzele mai semnificative. Două dintre aceste elemente sunt indispensabile pentru ca o persoană să ne ierte.

    “Scuzele într-adevăr îşi fac lucrul, dar ar trebui să vă asiguraţi că aţi folosit cât mai multe dintre cele şase componente cheie”, a declarat Roy Lewicki, de la Colegiul Fisher al Univesităţii de Stat din Ohio (SUA).

    Vezi aici cele şase trucuri pentru a spune frumos că-ţi pare rău – VIDEO

  • Cum să-ţi ceri scuze corect. Oamenii de ştiinţă dezvăluie cele şase trucuri pentru a spune frumos că-ţi pare rău – VIDEO

    Toţi ajungem în situaţii când trebuie să ne cerem scuze, iar cercetătorii ne demonstrează cum să o facem corect şi eficient.

    Oamenii de ştiinţă au descoperit şase elemente cheie care fac scuzele mai semnificative. Două dintre aceste elemente sunt indispensabile pentru ca o persoană să ne ierte.

    “Scuzele într-adevăr îşi fac lucrul, dar ar trebui să vă asiguraţi că aţi folosit cât mai multe dintre cele şase componente cheie”, a declarat Roy Lewicki, de la Colegiul Fisher al Univesităţii de Stat din Ohio (SUA).

    Vezi aici cele şase trucuri pentru a spune frumos că-ţi pare rău – VIDEO

  • Motivul ştiinţific pentru care oamenii sunt dependenţi de smartphone-uri

    În momentul de faţă, oriunde ne-am afla este aproape imposibil ca cineva să nu se uită în telefon, fie că este la birou, în metrou, la film sau la restaurant. De ce şi cum a devenit smartphone-ul o unealtă indispensabilă a omului modern aflaţi aici.
    Delaney Ruston a explicat pentru Business Insider care este motivul ştiinţific pentru care oamenii sunt dependenţi de telefoanele mobile.

    De ce  verificăm atât de des dispozitivele mobile?

    „Pentru că verificarea telefonului mobil este asociată cu plăcerea. Corpul eliberează dopamină (neurotrasmiţător ce este responsabil de stările noastre psihice) atunci când utilizatorul îşi verifică telefonul deoarece observă că a fost căutat de cineva sau află o informaţie nouă. Lucru care ne face să ne simţim bine”, spune Ruston.

    „Nu este doar o chestiune psihologică, ci şi fiziologică. Creierele copiilor sunt mult mai receptive la dopamină când aceştia fac mai multe lucruri deodată (multi-tasking). Anumite grupuri de oameni, atunci când sunt în oraş, sunt de acord să-şi verifice telefoanele 10 minute apoi să le lase deoparte. Statul cu ochii în ecran are un impact negativ şi asupra cuplurilor care trebuie să gestioneze timpul petrecut în faţa dispozitivelor”, mai spune Delaney Ruston, medic şi regizor la filmului “Screenagers”.

  • Un român a făcut unealta cu care Hitler putea să distrugă lumea

    Planul pare mai degrabă conceput de un răufăcător din filmele cu James Bond, dar naziştii sunt cei care plănuiau să folosească acest tip de armă, cu un diametreu de peste un km. Oglinda ar fi putut fi folosită pentru a concentra razele solare asupra unei ţinte anume, aşa cum folosesc copii lentile pentru a aprinde paie, relatează Dailymail.

    Un articol publicat în revista Life din 1945 arată cum “armata americană a făcut o descoperire uluitoare: oamenii de ştiinţă germani aveau planuri serioase de a construi o armă solară”. Oglinda gigant, plasată deasupra Pământului ar fi “concentrat raze solare într-un anume punct de pe suprafaţa scoarţei terestre”.

    Ideea a fost generată în 1923 de omul de ştiinţă Hermann Oberth, cunoscut drept părinte fondator al ştiinţei rachetelor.

    Născut la Sibiu (la acea vreme Nagyszeben sau Hermannstadt), Hermann Oberth a fost, pe lângă rusul Konstantin Ţiolkovski şi americanul Robert Goddard, unul dintre cei trei părinţi fondatori ai ştiinţei rachetelor şi astronauticii. Cei trei nu au colaborat niciodată, în mod activ, concluziile cercetărilor lor fiind însă în mod esenţial identice, deşi cercetarea a avut loc în mod independent.

    Cu un cost estimat de trei milioane de mărci şi o perioadă de execuţie de 15 ani, scopul iniţial acestei oglinzi gigant ar fi fost să suplinească razele solare, în zonele altminteri păgubite de astru. Dar Oberth a descris această invenţie, ulterior, ca “arma supremă”.

    El spunea că “oglinda mea spaţială este ca acelea pe care şcolarii le folosesc pentru a proiecta raze solare pe tavanul sălii de clasă”. În 1945, când Aliaţii au început să cotrobăie prin planurile de război capturate, a devenit evident că naziştii se folosiseră de ideea lui Oberth şi începuseră să caute posibilităţi pentru a construi această armă pe o orbită plasată la circa 30 km de Pământ.

    Conform revistei Life, arma ar fi urmat să fie asamblată din piese, pe orbită. Arma ar fi trebuit să aibă şi o staţie spaţială, cu locuri în care rachetele de aprovizionare ar fi putut să se cupleze, grădini care ar fi trebuit să furnizeze oxigen şi generatoare solare pentru aprovizionarea cu energie.

    Germanii nu sunt însă singurii care au căutat variante prin care să se folosească de puterea soarelui. În 1999, ruşii au făcut publică intenţia lor de a folosi o oglindă pentru a reflecta lumina solară pe Pământ în perioada iernii.
     

  • Reacţii la nenorocire

    Mă gândesc că Hillary Clinton o fi ştiind ce vorbeşte atunci când recomandă bancherilor europeni să nu mai finanţeze terorismul – a făcut-o într-un speech ţinut la Stanford zilele trecute. De la un anume punct încolo mă despart de logica doamnei candidat la preşedinţia Statelor Unite, care susţine un soi de echilibru între libertăţile civile şi limitările din zona internetului şi a comunicaţiilor promovate de autorităţi sau servicii de securitate. Libertatea este ceva ce poţi avea sau nu poţi avea, nu există o abordare de genul „libertate, da!, dar…“, nu există libertate cu „dar“. Şi nu cred că Hillary Clinton s-a referit la singura măsură, devenită publică din zona financiar bancară, menită să limiteze terorismul, şi mă refer aici la scoaterea de pe piaţă a bancnotei de 500 de euro.

    Mă mai gândesc că şi preşedintele turc, altfel nu un campion al democraţiei, are un cât de dreptate când spune că unul din teroriştii din Bruxelles a fost arestat în Turcia în 2015, apoi extrădat în Belgia şi că Turcia a avertizat autorităţile locale de apucăturile individului, dar acestea nu au luat măsuri; sau, dacă au luat măsuri, acestea nu au avut efect.
    Mă gândesc că la fel de multă dreptate are şi Jamie Smith, fost agent al CIA, autor al cărţii  „Gray Work: Confessions of an American Paramilitary Spy“, care scrie într-un articol cât de simplu este pentru orice terorist să ajungă din nordul Africii în Europa, fără să fie în pericol să se înece cu supraaglomeratele bărci ale refugiaţilor ce se îndreaptă spre Grecia sau Italia şi fără să se bălăcească în noroaiele din Macedonia sau să se rupă în garduri de sârmă ghimpată.

    Mă gândesc că forţa (Hillary Clinton spune că ISIS trebuie înfrântă şi că nu se poate negocia cu ei) s-ar putea dovedi neputincioasă. Spun asta privind la: unu, rezultatele luptelor pe care varii armate le poartă cu Statul Islamic de o bună bucată de vreme, doi, rezultatele unui deceniu de conflict în Afganistan, şi trei, la un grafic al deceselor survenite din cauza terorismului în vestul Europei, grafic care ilustrează acest text. Campionii deceselor sunt Marea Britanie, între 1970 şi 1998, în urma atentatelor IRA. Urmează Spania, unde au acţionat în anii ’80 şi ’90 organizaţiile separatiste basce. Forţa nu a însemnat nimic în rezolvarea acestor conflicte; la reducerea lor a contribuit mai degrabă un amestec de politică, economie şi diplomaţie. Poate că o astfel de reţetă ar funcţiona, sau poate nu, şi în cazul ISIS.

    În cele din urmă mă văd nevoit să spun că atentatele au fost şi sunt imputabile 100% serviciilor secrete, de oriunde ar fi acestea. Nu detaliez, au fost o sumedenie de analişti care au spus asta în ultima vreme şi poate că serviciile ar trebui să îşi mute focusul de la pescuitul cu năvodul la pescuitul cu undiţa, al peştilor mari. Altfel vom avea abordări a la Liviu Dragnea: „Avem obligaţia să asigurăm pentru statul român capacitate investigativă, să nu fie ştirbită deloc, instituţiile abilitate ale statului să aibă capacitatea să protejeze cetăţenii români împotriva riscurilor teroriste….şamd“. În două decenii şi jumătate de presă am învăţat că orice „instituţie abilitată“ se va preocupa în România întâi de propriile interese şi jocuri, de culise, de putere sau de influenţă şi abia pe urmă îşi va folosi „capacitatea investigativă“, dacă mai rămâne, pentru „cetăţenii români“. Iar la nivel de lider european s-a manifestat un soi de nepăsare pe care au grefat elemente de marketing – vă amintiţi falsa manifestaţie a liderilor europeni după Paris? Şi dacă nu se rezolvă de la sine, dăm nişte bani şi poate scăpăm aşa (cazul aşa-zisei înţelegeri cu Turcia în problema refugiaţilor).

    Am întâlnit la profesorul de ştiinţe politice Marvin Folkertsma ideea de neo-leninism, un concept care cred că ni se potriveşte acum. Concret, leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic. Dacă grefăm peste asta un conflict pe fundamente religioase, obţinem doar nenorocire.

  • Accidentele din zona Triunghiului Bermudelor ar putea fi în sfârşit explicate

    Autorii descoperirii sunt oamenii de ştiinţă norvegieni.

    Mai multe cratere, având diametre de aproximativ 1km, au fost descoperite în Marea Barents. Din câte se ştie până în acest moment, formaţiunile ar fi apărut în urma unor explozii de gaz metan. Deocamdată, cercetătorii din cadrul Universităţii din Tromsø, Norvegia, nu pot oferi foarte multe informaţii referitoare la structrurile identificate, pentru că cercetările se află încă la început.

    “Mai multe cratere gigantice au fost detectate în zona vest-centrală a Mării Barents. Cel mai probabil, ele s-au format în urma declanşării unor explozii provocate de gaze. Există mari şanse ca regiunea pe care am studiat-o să reprezinte una dintre principalele surse de metan de la nord de Cercul Polar”, susţin cercetătorii norvegieni.

    Uneori, metanul poate fi regăsit în natură sub formă de hidrat. Acesta este prezent în cantităţi mari atât sub platforma continentală, dar şi în compoziţia permafrostului.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Imperiul pe care lumea l-a uitat: cum arăta “oraşul celor 1.001 biserici” – GALERIE FOTO

    Ani, cândva adăpost pentru zeci de mii de oameni, s-a transformat într-un oraş al fantomelor şi al ruinelor. Devenit un centru cultural important în timpul dinastiei armene Bagradit, rămăşiţele oraşului sunt astăzi împrăştiate pe un platou din nord-estul Turciei.

    Cei care vizitează ruinele acestui imperiu de mult apus sunt întâmpinaţi de privelişti ce amintesc de istoria bogată a oraşului Ani, întinsă de-a lungul a trei secole şi cinci dinastii – armenă, bizantină. turcă, georgiană şi otomană.

    La apogeul său, în secolul XI, oamenii de ştiinţă estimează că Ani adăpostea nu mai puţin de 100.000 de oameni, fiind cunoscut ca “oraşul celor 1.001 biserici”. Cifra era mult exagerată, dar studiile arheologice au scos totuşi la iveală peste 40 de locuri de cult.

  • Cel mai necesar minister al momentului

    Nu este vorba aici despre inşi cu ochii în ecranul mobilului, sau despre schimbul de generaţii sau alte imagini repetitive de acest fel, ci despre schimbările majore care apar şi care par acum generate de imaginaţia scriitorilor de ficţiune ştiinţifică. Veţi putea citi în acest număr al revistei cum jumătate din locurile de muncă din Statele Unite prezintă riscuri de a fi automatizate, preluate de roboţi (sunt singura naţie care discută deschis şi mult pe temă, de unde şi datele furnizate). Nu este vorba de domenii unde este nevoie de o implicare umană profundă, cum este medicina, şi nu mai este vorba de cele mai ameninţate categorii de lucrători, cum sunt lucrătorii la bandă din depozite şi fabrici; devin din ce în ce mai vulnerabili, cum este şi de aşteptat, şoferii de taxi şi de camioane, dar şi profesii ce aparţin de gulerele albe, cum sunt contabilii, jurnaliştii sau analiştii de date de pe Wall Street. Investiţiile în tehnologie cu aplicaţii în zona financiară s-au triplat între 2013 şi 2014 la 12,2 miliarde de dolari.

    Au apărut programe care iau decizii legate de credite, în baza unei varietăţi de date, filtrate şi analizate, despre debitor. Un funcţionar bancar s-ar baza pe un simplu punctaj şi pe o verificare de background. Consilierii roboţi creează portofolii de investiţii personalizate, luând locul brokerilor de acţiuni şi specialiştilor financiari. Tranzacţiile electronice nu mai sunt o noutate chiar aşa de mare pe pieţele financiare, derulându-se într-un ritm inaccesibil oamenilor, de mii pe secundă.

    Orice administraţie întreagă la minţi ar trebui să se pregătească pentru aşa ceva; unii o şi fac, pentru că în Suedia sau în Coreea de Sud există ministere specializate în problematica viitorului şi planificarea acestuia. Câteva detalii: nu este vorba de planuri cincinale, ci pe decenii înainte. Şi nu este vorba numai de economie sau de slujbe şi roboţi, ci de un întreg ansamblu de fenomene: o nuanţare a globalizării, noi tratate economice, o diluare a identităţilor naţionale şi o polarizare accentuată a societăţii, instituţii financiare internaţionale cărora li s-a redus influenţa, o economie globală condusă nu de mâna invizibilă a lui Adam Smith, ci de multinaţionale şi de state. Fiecare mişcare de acest tip – şi ce am enumerat sunt cele mai evidente, mai palpabile – ar trebui analizate de comitete multidisciplinare, de sociologi, economişti şi de artişti, care să pregătească trecerea naţiei peste pragul celei de-a patra revoluţii industriale.

    Cred că un om politic adevărat trebuie să pună astăzi nişte seminţe şi să fie conştient că nu va mânca fructele. Şi o să dau un exemplu pe care l-am mai invocat, dar care se potriveşte cât se poate de bine: oraşul indian Bangalore este un Silicon Valley asiatic, cu o economie de  miliarde de dolari şi cu 10.000 de milionari. Înainte de a avea atâţia milionari, Bangalore era un oraş exotic şi atât. La un moment a venit acolo o trupă de trimişi ai lui Jack Welch de la General Electric, care voia musai scăderi de costuri, iar software-ul produs de indieni tocmai acest lucru asigura.

    La aeroport erau aşteptaţi de câteva maşini oficiale, limuzine impozante, negre, de producţie locală. Delegaţii americani urcă, coloana începe să meargă, soare, pitoresc, amabilităţi, deodată se aude o bufnitură puternică şi coloana se opreşte; ce să vezi? Capota unei maşini din cele negre şi oficiale se deschisese în timpul mersului şi din cauza curentului de aer se proptise zdravăn în parbriz. S-au evaporat instantaneu şi soarele şi pitorescul şi amabilităţile, iar americanii s-au privit pe furiş: “…aici am venit noi să cumpărăm software?”. Nu numai că au venit, dar au şi rămas. Dar temelia miliardelor de astăzi ale oraşului Bangalore a fost pusă de lideri politici ai statului indian Karnataka, între 1970 şi 1976, pe vremea când managerii lumii occidentale îşi puneau flori în păr şi ţipau la festivaluri rock. Lideri politici indieni care prin 1970 visau dezvoltarea unor oraşe ale electronicii şi nişte şefi de guvern care în 1976 chiar înfiinţau Electronics City în Bangalore; iar roadele muncii lor au fost culese decenii mai târziu.

    De aia zic, Ministerul Viitorului este cel mai necesar minister al momentului.

    „Fier şi cărbune“, de William Bell Scott


     

  • „Vor trece zeci de ani până când un computer va învinge omul la acest joc”. Cât este scorul în meciul dintre un program creat de Google şi campionul mondial la Go

    Este AlphaGo de neoprit? Cu siguranţă aşa pare, după ce inteligenţa artificială creată de Google l-a ”zdrobit” pe cel mai bun jucător pe care îl poate oferi omenirea la cel mai complex board game creat vreodată de om: Go. Omul nu a fost nici măcar aproape de a învinge calculatorul, scrie revista de ştiinţă New Scientist.

    După înfrângerea istorică de ieri, când campionul mondial la Go a fost învins de un program de calculator creat de Google, în meciul doi lucrurile păreau să meargă în favoarea jucătorului Lee Sedol. În scurt timp însă, totul s-a întors împotriva sa. AlphaGo a preluat cu o ”mână de fier” controlul asupra jocului printr-o serie de mutări incisive şi total neortodoxe, pe care Lee nici nu a putut să le anticipeze.

    Spre finalul jocului doi, software-ul a părut că şi-a abandonat pentru o secundă natura rece şi calculată şi că ar fi comis o greşeală, care i-a permis lui Lee să cucerească câteva puncte. Totuşi, speranţa era falsă: AlphaGo nu era interesat de pierderile suferite, ci mai degrabă de mutările care îi maximizau şansele de câştig, indiferent cât de scump l-ar fi costat. Scorul a ajuns la 2-0 pentru inteligenţa artificială, într-un joc ce va avea cinci runde.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro