Tag: rol

  • Care sunt planurile noului CEO al Superbet

    “Piaţa este un pic diferită, dar principiul este cam acelaşi – de exemplu, în America, agenţiile de pariuri se află în cazinouri, care sunt imense; la noi sunt agenţii mici, la colţul străzii, şi sunt multe, aceasta ar fi principala diferenţă”, descrie Vlad Ardeleanu, directorul general al Superbet România, polul mondial al jocurilor de noroc.

    A ajuns acolo nu fiindcă ar fi el însuşi un pasionat – se autodeclară mai cu seamă un observator al pieţei – ci ca o consecinţă a principalului său hobby, motocicleta, în contextul celui mai lung drum parcurs de el, celebrul Route 66, traseu străbătut în 30 de zile; cinci le-a petrecut în Las Vegas. Nici parcursul profesional lui Ardeleanu nu este unul care să fi avut anterior tangenţe cu domeniul. „Exact acelaşi lucru îl fac la Superbet – export ce există în România în Europa Centrală şi de Est – şi l-am făcut cu A&D Pharma”, descrie Ardeleanu specificul activităţii din rolul pe care îl ocupă în cadrul acestuia, comparându-l cu rolul avut în urmă cu câţiva ani, de general manager în cadrul companiei de farmaceutice Ozone Laboratories din Polonia.

    Executivul de 42 ani a avut anterior o activitate de aproximativ 16 ani în retail şi descrie noua lume drept una cu nimic diferită faţă de cea anterioară: „În momentul în care conduci la nivel de general management un business, industria nu prea mai contează atât de mult. Ai specialişti în echipă deja care sunt specializaţi pe industrie – general management înseamnă strategie şi leadership, people management”.

    A intrat în domeniul jocurilor de noroc în septembrie 2015, ca director general al companiei BET Arena, din cadrul holdingului de companii, de unde a evoluat anul acesta în funcţia de CEO al Superbet, devenind astfel responsabil pe cele câteva sute de agenţii de pariuri sportive ale companiei, de platforma online a operatorului, precum şi de expansiunea în regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Cota de piaţă ocupată de Superbet pe piaţa locală este de circa 20%, cu volumele de pariuri şi casino (wagered amounts) dezvoltate de Superbet la undeva peste 1 miliard de euro. Activităţile Superbet România sunt operate de un holding pe piaţa locală; iar dezvoltările din Europa Centrală şi de Est se fac sub un altul înregistrat la Viena; compania are o a treia entitate, globală, care operează platforma superbet.com, înregistrată în Gibraltar. Compania este una antreprenorială, înfiinţată în România chiar înainte de criză, de familia Augusta şi Sacha Draghici, care deţin mai mult de 51% din acţiunile companiei. Potrivit celor mai recente declaraţii ale lui Vlad Ardeleanu, veniturile întregului grup de companii se îndreaptă anul acesta spre 120 de milioane de euro.

    Originar din Timişoara, Vlad Ardeleanu a absolvit Facultatea de Economie (în cadrul Universităţii de Vest, în 1998), dar şi dreptul (Universitatea din Craiova, în 2000). Imediat după absolvire, s-a angajat la Ministerul de Finanţe, ca inspector fiscal, îşi aminteşte el debutul parcursului profesional. 2001 era anul în care omul de afaceri Florentin Banu vindea fabrica de napolitane Joe către gigantul elveţian Nestlé, iar lui, împreună cu un coleg, îi revenise responsabilitatea să verifice tranzacţia. „După controlul respectiv, omul a venit la mine şi mi-a zis: «M-ai cam amendat aici, trebuie să-ţi ofer un contract de muncă pentru a-mi recupera banii»”, rememorează Ardeleanu. A devenit astfel prima persoană care aflase despre intenţia lui Florentin Banu de a construi un lanţ de supermarketuri – denumite încă la acea vreme „alimentare”. „L-am întrebat de ce crede că pot să îl ajut să facă alimentare; mi-a răspuns că nu îl pot ajuta cu nimic, în afara faptului că am putere de muncă.”

    Astfel, la 25 de ani, a ajuns directorul financiar al companiei nou înfiinţate, sub care avea să se dezvolte lanţul de supermarketuri Artima. Afacerea a început în 2000, s-a dezvoltat rapid, iar în 2005 a fost cumpărată de fondul de investiţii Enterprise Investors şi, ulterior, de Carrefour. În acel an a decis să schimbe domeniul, în dorinţa de a-şi dezvolta o carieră internaţională, şi a preluat rolul de director general al firmei Ozone Laboratories din Polonia, parte a grupului A&D Pharma. „Mi-am dorit o carieră internaţională, iar A&D Pharma asta îşi dorea, să exporte un succes antreprenorial românesc în Europa Centrală şi de Est.”

    Timp de trei ani, a vândut şi a distribuit astfel pe piaţa poloneză produse precum Fervex, Efferalgan, Trachisept. S-a întors apoi la Carrefour, mai întâi ca director general pe divizia Carrefour Property (2009-2011), iar apoi ca director comercial şi de retail, funcţie pe care a ocupat-o până la trecerea la Superbet. „Înainte de Carrefour am fost întotdeauna un executiv care a fost şi acţionar minoritar, şi antreprenor, şi director, statut pe care o corporaţie nu poate să ţi-l ofere. Grupul de firme Superbet poate, iar acest pas este o revenire la prima dragoste; într-un mediu diferit de corporaţie, pot să aplic ceea ce am învăţat şi în corporaţie.” Una dintre respnsabilităţile sale în noua funcţie constă în dezvoltarea activităţilor Superbet în regiunea Europei Centrale şi de Est, iar primul pas făcut în acest sens este intrarea pe piaţa din Polonia, în urma unei investiţii „de câteva milioane de euro”, ce se va recupera în câţiva ani, potrivit lui Ardeleanu.

    Prin această expansiune, Superbet a devenit în noiembrie singurul operator străin autorizat să funcţioneze pe piaţa poloneză, cu peste 50 de agenţii deschise acolo până la finalul anului. „Ceea ce vrem este să devenim numărul 1 pe piaţa din Polonia – unde există doi jucători importanţi, care au 4-500 de agenţii fiecare. În total, ambii jucători au 1.000 de agenţii, cam cât avem noi în România. Îi vom depăşi cu siguranţă; pe lângă businessul de retail, o altă parte însemnată a afacerii o reprezintă partea de digital şi vor conta şi volumele de business care se fac şi în online”, descrie Vlad Ardeleanu obiectivele pentru piaţa poloneză. El spune că lucrează de circa un an, de când au aplicat pentru obţinerea licenţei de operare în Polonia, la construirea echipei de acolo, ce este formată din câteva sute de angajaţi. În Polonia sunt circa 38 de milioane de cetăţeni şi, potrivit reprezentanţilor polonezi ai Superbet, 8-10% dintre adulţi înclină spre un anumit tip de activitate de gambling.

     

  • Cronică de film: Un candidat serios la Oscar

    Three Billboards Outside Ebbing, Missouri e un film puternic care combină elemente de umor şi violenţă pentru a demonstra că oamenii fac lucruri neaşteptate atunci când sunt împinşi dincolo de limite. 

    Mildred (Frances McDormand), exasperată de faptul că poliţia nu are nicio pistă legată de ucigaşul fiicei sale, decide să închirieze trei panouri la ieşirea din oraş pentru a-l determina pe şeriful Willoughby (Woody Harrelson) să redeschidă cazul. Acesta este însă un soi de erou local, iar localnicii nu privesc cu ochi buni acţiunile femeii. Începe astfel un joc de-a şoarecele şi pisica care duce la o tensiune greu de imaginat, având în vedere premisele oarecum banale ale poveştii. Adăugând contribuţia lui Sam Rockwell, ce interpretează un ajutor de şerif care aşteaptă să ia locul lui Willoughby, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri devine un exemplu perfect de film transformat în capodoperă de actori şi regizor. Fără îndoială, vorbim de unul dintre cei mai solizi candidaţi la Oscar de anul acesta. 

    Regizorul Martin Donagh creează o premisă solidă, plasând numeroase personaje într-o poveste cu accente melancolice. Profitând la maximum de posibilităţile rolului şi demonstrând încă o dată calităţile excepţionale, Frances McDormand îşi croieşte drum spre premiul Oscar prin acest rol. Fermecătoare şi dornică parcă să îmbrăţişeze partea întunecată a condiţiei umane, actriţa reuşeşte să aibă cel mai bun rol al său de la Fargo încoace. 

    Bazându-se pe puterea actorilor din distribuţie pentru a atenua trecerea de la batjocură la un sentiment profund de doliu, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri stă ca o nouă dovadă a faptului că filmele lui Martin Donagh sunt uşor de recunoscut. Înclinarea şi refacerea valorilor familiei şi declanşarea conflictului, dar în cele din urmă reconectarea unei comunităţi prin tragedie reprezintă elementele care formează un mesaj important despre puterea umană şi, mai ales, limitele pe care oamenii şi le impun. 

    În peisajul de astăzi de la Hollywood, astfel de filme sunt ca o gură de aer proaspăt. Este greu să mai aduci publicului o poveste bazată pe cele mai simple sentimente umane şi să ai o reacţie pozitivă. Three Billboards Outside Ebbing, Missouri reuşeşte acest lucru, aşa cum Hell or High Water a făcut-o anul trecut. Ambele aveau aceleaşi componente – excepţie făcând elementele ocazionale de umor pe care Donagh le propune. Aş spune însă că interpretările semnate de McDormand şi Harrelson trec Three Billboards Outside Ebbing, Missouri pe o poziţie mai bună la startul cursei pentru sezonul premiilor. 

    Nota: 8,5/10

     

  • Cinci sfaturi nepreţuite de la Elon Musk, Tim Cook şi Mark Zuckerberg pentru tinerii antreprenori

    1. Dacă eşti în căutarea inspiraţiei, faci acest lucru greşit. În timpul unei vizite la fabrica Tesla, un student l-a întrebat pe Elon Musk care sunt sfaturile lui petnru tinerii antreprenori care aşteaptă să înceapă un business. Răspunsul lui nu a fost o încurajare optimistă; în schimb, el a reamintit oamenilor că antreprenoriatul nu este deloc uşor. ”Cred că este foarte greu să pui bazele unei companii, este chiar dureros. Un prieten de-al meu descrie start-up-urile ca fiind la fel cu mâncatul sticlei şi holbatul în abis. Dacă vrei să faci acest lucru, fă-l. Dacă ai nevoie de cuvinte care te inspiră, nu o face” Chiar dacă ceea ce a spus Musk sună demotivant, are de fapt menirea să inspire. Antreprenoriatul este dificil, dar dacă ai o idee, disciplina şi perseverenţa de a o urma, nu îţi face griji despre ce spun alţii, doar urmeaz-o.

    2. Ascultă-ţi inima mai întâi, apoi capul. Anul trecut, Tim Cook a vizitat India şi a participat la un meci de crichet, unde a fost intervievat de un jurnalist. ”Fă ceea ce îţi place şi dedică-ţi tot sufletul în această direcţie; apoi, bucură-te de experienţă”, este sfatul pe care l-a dat el tinerilor. În cariera lui, a prioritizat deciziile luate cu inima în defavoarea celor raţionale. Spre exemplu, a ales să se mute de la Compaq la Apple fiindcă misiunea Apple s-a aliniat cu scopul dorit de el. În discursurile lui anterioare a menţionat şi că nu ar trebui să lucrezi pentru bani. Acest lucru se traduce prin găsirea unui rol care să fie aliniat cu scopul tău; banii vor urma.

    3. Găseşte-ţi scopul tău – dar şi pe al tuturor celorlalţi.

    Mark Zuckerberg a declarat, în cadrul unei ceremonii de absolvire a Harvard, că găsirea propriului scop în viaţă nu este suficient. ”Sunt aici să vă spun că să îţi găseşti propriul scop în viaţă nu este suficient. Provocarea generaţiei noastre este crearea unei lumi în care toţi să avem un simţ al scopului”, a spus el.

    4. Tu stabileşti regulile. După lansarea recentă a serviciului ei de livrare, Ayesha Curry a vorbit cu CNBC despre sfaturile ei pentru antreprenori. Din punctul ei de vedere, totul se rezumă la încredere. ”Singura persoană care poate stabili limite legate de potenţialul tău eşti tu, astfel că nu trebuie să îţi fie frică de provocările care te sperie”, a spus ea. Odată cu începutul sau preluarea unei funcţii de conducere în companie, este deja dificil să te motivezi să mergi mai departe. Este important să vă amintiţi că chiar şi în aceste poziţii dificile, tu poţi determina cât de departe să mergi.

    5. Este vorba despre integrare, nu echilibru. Echilibrul între viaţă şi muncă este o preocupare comună pentru antreprenori şi pentru cei care iau în calcul începerea sau conducerea propriei companii. Într-o discuţie recentă, Arianna Huffington a spus că nu ar trebui să ne gândim la echilibrul dintre viaţă şi muncă, dar la integrarea celor două. A explicat pentru HuffPosst: ”Este important ca viaţa şi munca să fie integrate, lucru prin care vreau să spun că dacă eşti în mod constant epuizat şi burned out trebuie să te întrebi îţi oferi suficient timp să dormi, meditezi sau să te odihneşti în orice alt mod preferat de tine?”

  • Dan Voiculescu cere să beneficieze de legea recursului compensatoriu

    Omul de afaceri a fost eliberat în luna iulie, după ce a ispăşit trei ani din condamnarea de 10 ani, dispusă în dosarul „ICA”.

    „Până la data de 24 aprilie 2017 petentul a executat un total de 1.408 zile din care: 387 zile executate pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şi formării profesionale din cele 3.653 zile (10 ani) pe care le avea de executat. Creditele primite ca urmare a programelor educaţionale – petentul condamnat a participat la opt programe respectiv activităţi sportive (pentru care nu se acordă credite) şi la 48 programe activităţi educaţionale pentru care a primit credite pentru a demonstra îndreptarea comportamentului”, explicau judecătorii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De pe covorul roşu, la cinema Elvira Popescu

    ”Care este cea mai mare provocare în conducerea unui muzeu?“ întreabă jurnalista Anne, personaj interpretat de Elisabeth Moss, în deschiderea trailerului pentru filmul The Square. Filmul, în regia suedezului Ruben Östlund, a câştigat anul acesta premiul Palme D’Or, acordat la festivalul de la Cannes, şi este, totodată, unul dintre capetele de afiş din cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest (anul acesta, festivalul se desfăşoară între 13 şi 22 octombrie).

    În cadrul acestuia, de opt ani, producţiile elitiste de pe covorul roşu sunt aduse şi în cinematografe bucureştene precum Cinema Pro, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Ţăranului, dar şi în săli de cinema din alte şapte oraşe din ţară. Răspunsul la întrebarea jurnalistei vine din partea directorului muzeului şi este unul complex, cu referire la situaţia artei contemporane, pe care, în mod comic, Anne nu o înţelege, după cum reiese din reacţia ei: ”OK“.

    L-am întrebat acelaşi lucru pe regizorul Cristian Mungiu, referindu-mă la provocările organizării festivalului de film, precum şi la cele pe care le are ca regizor în România. ”Când organizez festivalul, cea mai mare provocare este, în primul rând, finanţarea. Este destul de complicat, iar anvergura acestuia este dată de capacitatea de a-l finanţa cât mai bine“ – vine răspunsul.

    Regizorul nu menţionează cifra exactă referitoare la dimensiunea bugetului necesar organizării festivalului, însă precizează că aceasta ”este de ordinul sutelor de mii de euro, în vreme ce festivaluri de anvergură similară din alte părţi ale lumii au bugete de peste 1-3 milioane de euro“. Oferă o comparaţie şi cu celelalte festivaluri de pe piaţa locală: este un buget de aproape şapte ori mai mic decât al celui mai mare buget de festival de film din România – Transilvania International Film Festival (TIFF), iar acesta are, la rândul lui, un buget de câteva ori mai mic decât al Festivalului Naţional de Teatru şi de zeci de ori mai mic decât al festivalului George Enescu. ”Avem toată stima pentru aceste manifestări dinspre alte arte, dar, nu ştiu de ce, cinematografia, care are mari cheltuieli ca să organizeze un festival, trebuie să fie întotdeauna la coada listei. Există nişte liste de acestea de festivaluri zise «naţionale», la minister, care primesc întotdeauna sprijin; or pe ele nu este niciun festival de film. Sperăm şi noi într-o bună zi la ideea că se poate face o listă adiacentă şi pentru festivalul de film.“ Mungiu spune că nu a purtat discuţii cu autorităţile în acest sens, însă speră la o astfel de iniţiativă care să sosească din partea lor.

    Dimensiunea bugetului pentru organizarea unui festival de acest tip este, de altfel, reprezentativă pentru întreaga piaţă locală a filmului: în Franţa, de pildă, se fac 200-300 de filme anual, din diferite categorii, deopotrivă cu bugete reduse, care variază între 500.000 şi 1 milion de euro, dar şi cu valori de peste 5 milioane de euro, ajungând chiar şi la 30 de milioane de euro. ”Noi facem 10-12 filme pe an, iar bugetele filmelor noastre sunt, pentru majoritatea, de sub un milion de euro, variind între 300.000 şi 1 milion de euro. Cred că bugetele cele mai mari ale filmelor româneşti sunt până în 1,5-2,5 milioane de euro; mai mult nu“, descrie regizorul situaţia de pe piaţă.

    Problema sesizată de el nu este însă legată de bugetele de producţie, pe care le descrie ”rezonabile“, ci de modul în care autorităţile privesc domeniul şi finanţarea acestuia. ”Sunt foarte îngrijorat că la un moment dat s-au exprimat nişte voci din Parlament care considerau că şi banii pe care îi avem, undeva la 10-12 milioane de euro pe an, sunt prea mulţi, deşi toată această sumă, tot bugetul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC) pentru tot cinemaul românesc, este mai mic decât al unui film francez de succes, cu buget mediu.“ în aceste condiţii, reuşitele înregistrate de filmele româneşti sunt semnificative.

    ”Ne descurcăm colosal de bine la nivelul bugetului pe care îl avem, dar aceste bugete explică de ce nu putem face filme cu urmăriri de maşini, cu cai, de război etc. Oamenii se întreabă de ce facem filme în apartamente în care cineva e filmat cum îşi bea ciorba. Noi facem un anume gen de cinema care reflectă realitatea din jurul nostru şi aceasta este marca principală pentru care noi suntem foarte stimaţi – o anume revalorificare a realismului în cinema. Dar este o revalorificare foarte personală care în momentul de faţă constituie o tendinţă importantă din cinemaul mondial. Noi (reprezentanţii breslei, n.red.) credem că facem un anume gen de cinema, care este mai modern decât timpurile pe care le trăim aici, cultural şi, în special, cinematografic.“ Or, educaţia în acest sens nu a fost susţinută nici de dispariţia de pe piaţă, de pildă, a revistelor de cinema – ”ca atare nu mai are cine să comenteze, din cale afară, filmele acestea în absolută cunoştinţă de cauză şi să le plaseze unde le-ar fi locul“.

    Acesta este de altfel şi scopul festivalurilor de tipul lui Les Films de Cannes à Bucarest, potrivit lui Mungiu. ”Au rolul de a obişnui oamenii cu un anume fel de radicalism; atunci când nu percepi acest ritm, ţine şi de tine, nu doar de producătorii de film. Dacă stai şi te uiţi numai la desene animate Disney de la doi ani până la 18 ani şi apoi la seriale TV şi filme americane, sigur că este greu să percepi şi un alt ritm, dar vina nu este numai a noastră, este şi a ta, în calitate de consumator, că nu te-ai educat destul.“

    Cristian Mungiu spune că nu există un profil sociologic al tipului de public care vine la festivalul pe care îl coordonează, însă punctează: ”Chiar dacă îi uneşte dorinţa de a vedea aceste filme, sunt oameni de toate vârstele, poate puţin mai educaţi decât media, sunt oameni care au avut probabil o expunere şi un interes pentru cinema, pentru literatură, sunt deschişi, ies din casă. Trăim într-o societate foarte sedentară; majoritatea părinţilor noştri nu mai ies din casă, stau şi se uită la televizor şi se prostesc văzând anumite canale de televiziune încontinuu. Festivalul este pentru oameni care încă au interesul şi capacitatea să poată discuta.

    “ Publicul de acest tip a crescut în cei opt ani de istorie a festivalului pe piaţa locală de la 3-4.000 de oameni la 25.000 anul trecut. ”Cel mai important este nu numai că a crescut numeric, fiindcă a crescut şi pe baza numărului de proiecţii, dar şi că a crescut ca indivizi, ca unici, care vin să descopere filmele acestea. Lucru pe care ne dorim să îl facem şi de acum înainte: să fie cât mai mulţi cei care descoperă plăcerea unui dialog în sala de cinema.“ Cât din costurile organizării festivalului sunt acoperite de vânzarea biletelor? ”Vânzarea biletelor cred că nu acoperă nici a douăzecea parte din acest buget – exploatarea de cinema în România nu aduce beneficii comerciale de luat în seamă, nu ai cum să faci acest lucru, fiindcă drepturile de difuzare a filmelor costă colosal de mult. Este nevoie să implici resurse private astfel încât filmele acestea să ajungă la spectatori – de regulă, dintr-un bilet de cinema de 15 lei, cred că înapoi la organizator ajung undeva la 25-30%.“

    Regizorul spune că îşi doreşte ca festivalul să câştige notorietatea prin care publicul să fie informat de existenţa festivalului, iar cei care vin să îşi facă o hartă personală de proiecţii, după ce consultă site-ul evenimentului; ”să nu mă întâlnesc eu cu cineva pe stradă într-o lună de aici încolo să zică aoleu, nu am ştiut că a fost festivalul că aş fi venit. Acesta este obiectivul principal“. Apoi, i-ar plăcea ca oamenii să descopere cât mai multe filme, să înţeleagă că acestea sunt importante nu doar pentru conţinutul lor, ci că trebuie să stea şi în sală la discuţii cu regizorul ca să înţeleagă mai bine şi mai multe despre acestea. Regizorul consideră că participarea publicului românesc la festival ar fi şi o dovadă de respect faţă de invitaţii acestuia, cineaşti de calibru mondial, care fac un efort să fie prezenţi. ”Ei ar putea fi în această perioadă la o grămadă de alte festivaluri reputate din toată lumea şi totuşi aleg să vină aici să îşi prezinte filmul. Mi-aş dori foarte mult să existe curiozitate în rândul publicului, chiar dacă noi avem de regulă un public timid“, descrie el comportamentul celor prezenţi la ediţiile anterioare ale festivalului.

    De altfel, următoarea provocare în organizarea festivalului se leagă de aducerea oaspeţilor de un calibru care să participe la eveniment. Potrivit lui, sunt peste 4.000 de festivaluri de film în toată lumea, iar la toate acestea este nevoie de nume importante, care atrag atenţie. La ediţia de anul acesta a Les Films de Cannes à Bucarest, de pildă, vin cineaşti precum Béla Tarr, regizorul maghiar cunoscut pentru filme precum The Turin Horse şi Sátántangó, cineastul francez Laurent Cantet, câştigătorul premiului Palme D’Or în 2008 cu drama Entre les murs, regizorul şi scenaristul italian Antonio Piazza, regizorul dramei Sicilian Ghost Story, prezentată în festival, jurnalistul şi criticul de film francez Jean-Michel Frodon, care a scris pentru publicaţii precum Le Point, Le Monde, şi a fost redactorul-şef al revistei Cahiers du cinema. ”Este un festival mic, dar în care avem o particularitate şi anume faptul că eu îi invit pe acei oameni pe care i-am cunoscut la un moment dat eu însumi într-un alt festival, într-un anumit context şi, ca atare, ne putem permite să aducem oaspeţi cu mult mai importanţi decât anvergura acestui festival. Ei vin la festival dintr-un fel de amiciţie pentru mine şi dintr-un fel de stimă pentru cinematografia română şi pentru publicul de aici“, spune regizorul.

    O altă provocare se leagă de aducerea de proiecţii de anvergură în avanpremieră. ”Putem face acest lucru de regulă datorită unei relaţii speciale pe care o am eu cu festivalul de la Cannes şi a unei anume reputaţii pe care încerc să o exploatez. Reuşim mai mult decât majoritatea festivalurilor din lume să avem cele mai multe premiere care au fost în mai la Cannes în acelaşi festival. Cred că avem mai multe decât sunt în New York Film Festival, Toronto sau alte festivaluri cu bugete de 100 de ori mai mari.“ Regizorul spune că ”dacă e să înceapă undeva aceste filme în România, atunci încep la acest festival“, coorganizat cu Thierry Frémaux, directorul Institutului Lumière şi al Cannes Film Festival.

    Legat de provocările sale ca regizor în România, acestea constau în găsirea de timp pentru propriile proiecte. ”M-am lansat în foarte multe iniţiative, mi-ar plăcea ca multe lucruri să se întâmple în România legate de aceste festivaluri pe care le organizez, legate de restaurarea lanţului de cinematografe de care avem noi nevoie, legate de rescrierea legislaţiei de cinema de care avem nevoie şi am încercat, pe cât posibil, în ultimii 10 ani să mă implic în toate lucrurile acestea. Am ajuns însă la o vârstă la care cred că nu mai pot să continuu pe toate fronturile acestea şi sper ca aceia care sunt mai tineri să aibă energia şi echilibrul necesare şi limpezimea la cap ca să poată să continue toate aceste lucruri. Iar eu să pot să îmi văd de misiunea mea principală: filmul.“

    Ieşeanul Cristian Mungiu şi-a câştigat reputaţia internaţională datorită filmelor despre societatea românească, în diferite etape ale acesteia: 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Amintiri din Epoca de Aur sau Occident, După dealuri, Bacalaureat. A studiat literatura engleză la Universitatea din Iaşi, a lucrat pentru câţiva ani ca profesor şi ca jurnalist; ulterior, s-a înscris la Universitatea de Film din Bucureşti, unde a studiat regia de film. Evoluţia lui este strâns legată de Festivalul de Film de la Cannes, unde s-a făcut remarcat încă de la debutul său, din 2002: atunci a ajuns la Quinzaine de realisateurs, o secţiune a festivalului dedicată regizorilor independenţi, cu primul său film – Occident. în 2007 a scris şi regizat 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, care a câştigat marele premiu Palme d’Or al festivalului. Filmul lui din 2012, După dealuri, a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în cadrul festivalului din 2012, iar Cristina Flutur şi Cosmina Stratan, protagonistele acestuia, au primit premiul pentru cea mai bună actriţă.

    Regizorul Cristian Mungiu nu oferă detalii despre următoarele sale proiecte: ”Sunt atâtea etape preliminare în viaţa unui filmmaker până se hotărăşte ce are de făcut – nu îmi place să vorbesc nici până când e încheiată filmarea; după aceea e ceva de povestit“.

    în ceea ce priveşte industria românescă a filmului, punctează: ”Sigur că mi-ar plăcea să crească până într-acolo încât să îşi merite acest mare nume de «industrie». Deocamdată este o manufactură, dar ce îmi doresc este să reuşesc să ne menţinem la nivelul acesta de interes pe care îl avem pentru filmele româneşti din ultimii 10 ani vreme de măcar încă 10 ani de acum încolo şi atunci va fi OK“. Spune, de asemenea, că nu îi place să dea sfaturi tinerilor regizori, aşa cum ”nici mie nu îmi plăcea să ascult sfaturi la vremea respectivă. Trebuie doar să îşi urmeze talentul, instinctul, să se instruiască şi să nu creadă că s-au născut artişti fiindcă viaţa este complexă. Trebuie să facă tot ce cred ei mai bine să-şi împlinească vocaţia“.

  • Cum arată noua armă a ruşilor, care poate distruge toată Franţa în câteva secunde şi evită orice radar

    Racheta RS-28, numită Satan 2 de către reprezentanţi NATO, are o viteză maximă de 7 kilometri pe secundă şi are rolul de a anihila sistemele de protecţie antirachetă. Preşedintele Putin, notează unele surse, vrea să înlocuiască fostele rachete SS-18 cu noile proiectile.

    Racheta poate transporta o încărcătură de 40 de megatone – de 2.000 de ori mai puternice decât bombele atomice detonate la Hiroshima şi Nagasaki.

    RS-28 Sarmat, aşa cum este numele complet, conţine 16 focoase nucleare şi este capabilă să distrugă o suprafaţă de mărimea Franţei, potrivit postului rusesc de ştiri Zvezda, care este deţinut de Ministerul Apărării din Rusia. Arma are şi capacitatea de a evita radarul.

    Racheta ar trebui să poată atinge ţinte aflate la 10.000 de kilometri distanţă; asta i-ar permite Moscovei să atace Londra sau alte oraşe europene, precum şi unele ţinte de pe continentul american.

    Igor Sutyagin, expert în armament de la Royal United Services Institute din Londra, le-a declarat celor de la Mail Online că rachetele SS-18 au deja 30 de ani vechime, aşa că schimbarea cu un model mai performant era inevitabilă. “Chiar dacă ai fi avut o relaţie strânsă cu NATO, tot ai fi vrut să ai armamentul la zi”, a spus Sutyagin. “Dar Putin este mulţumit de faptul că media a perceput această investiţie ca pe o mişcare agresivă. El vrea să sublinieze caracterul său imprevizibil.”

    Ruşii au anunţat că noile rachete vor fi disponibile din 2018, iar cele vechi SS-18 vor fi retrase până la sfârşitul lui 2020.

  • Premierul Mihai Tudose: Colegii de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă. Rolul lor era să nu crească ROBOR. S-ar putea să avem o discuţie săptămâna viitoare

    ”Cred că colegii noştri de la Banca Naţională au fost puţin plecaţi de acasă fiindcă ăsta era rolul BNR: să nu crească şi să nu lase nişte actori să se joace pe această temă”, a declarat primul-ministru.

    Invitat să comenteze afirmaţiile potrivit cărora creşterea indicelui ROBOR ar fi fost provocată şi de preluarea la buget a profitului companiilor de stat, Tudose a răspuns: ”Cred că glumiţi! Ne-am luat banii, cum adică? Erau banii noştri, Dumnezeule, banii statului! N-am furat banii altcuiva”.

    Totodată, Tudose a anunţat că intenţionează să aibă o discuţie săptămâna viitoare cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, inclusiv pe tema declaraţiilor recente ale lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului.

    ”S-ar putea să am o discuţie săptămâna viitoare pentru că vreau să-l întreb pe domnul guvernator dacă domnul Vasilescu reprezintă Banca Naţională când iese cu asemenea declaraţii. Dacă vorbeşte în nume propriu, e problema dumnealui, dar să-şi pună un tricou pe care scrie «privat». Dacă iese cu tricou BNR, să ştim dacă mai este o structură a României sau o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă. Foarte bună, de altfel…”, a mai spus Tudose.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premierul Mihai Tudose: Colegii de la BNR au fost puţin plecaţi de acasă. Rolul lor era să nu crească ROBOR. S-ar putea să avem o discuţie săptămâna viitoare

    ”Cred că colegii noştri de la Banca Naţională au fost puţin plecaţi de acasă fiindcă ăsta era rolul BNR: să nu crească şi să nu lase nişte actori să se joace pe această temă”, a declarat primul-ministru.

    Invitat să comenteze afirmaţiile potrivit cărora creşterea indicelui ROBOR ar fi fost provocată şi de preluarea la buget a profitului companiilor de stat, Tudose a răspuns: ”Cred că glumiţi! Ne-am luat banii, cum adică? Erau banii noştri, Dumnezeule, banii statului! N-am furat banii altcuiva”.

    Totodată, Tudose a anunţat că intenţionează să aibă o discuţie săptămâna viitoare cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, inclusiv pe tema declaraţiilor recente ale lui Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului.

    ”S-ar putea să am o discuţie săptămâna viitoare pentru că vreau să-l întreb pe domnul guvernator dacă domnul Vasilescu reprezintă Banca Naţională când iese cu asemenea declaraţii. Dacă vorbeşte în nume propriu, e problema dumnealui, dar să-şi pună un tricou pe care scrie «privat». Dacă iese cu tricou BNR, să ştim dacă mai este o structură a României sau o structură de zei care se ocupă de propria lor existenţă. Foarte bună, de altfel…”, a mai spus Tudose.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premiile Emmy 2017: „Povestea slujitoarei” şi „Big Little Lies” împart cele mai importante premii

    „Big Little Lies” a primit cinci premii, inclusiv pentru actiţele Nicole Kidman şi Laura Dern.

    Actorul de comendie John Oliver şi echipa sa de scenarişti au primit premii pentru emisiunea „Last Week Tonight”, iar Julia Louis-Dreyfuss a câştigat premiul pentru cea mai bună actriţă într-un rol de comedie, în serialul „Vicepreşedinta” („Veep”) pentru a şasea oară, stabilind un nou record pentru cele mai multe premii Emmy câştigate de un actor pentru acelaşi rol. „Veep” a câştigat şi premiul pentru cel mai bun serial de comedie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD vrea să înfiinţeze o grupare paramilitară? Ce rol va avea Garda Civilă?

    Structura, care se bazează în primul rând pe voluntariat, ar trebui să intervină în caz de dezastre, inundaţii, incendii sau alunecări de teren.
     
    Potrivit proiectului iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, din această structură pot face parte atât civili, cât şi foste cadre militare sau de poliţie.
     
    Voluntarii vor avea parte şi de beneficii consistente. Printre acestea se numără o masă caldă pe zi, decontarea navetei, contribuţii la CAS şi CASS şi reducerea vârstei de pensionare cu o lună pentru fiecare an de activitate, scrie banatulazi.ro