BusinessMagazin

Tag: restaurant

  • A plecat la 15 ani în SUA cu doar 300 de dolari în buzunar şi fără să ştie engleză. S-a întors în ţară cu o idee de afacere ce azi îi aduce 12 milioane de euro

    Imaginea prăfuită a restaurantelor ”încremenite în timp“, cu ficuşi uitaţi în geam, l-au determinat pe Marcelus Suciu, în urmă cu 17 ani, să vadă o oportunitate în deschiderea unui restaurant de inspiraţie americană. A cucerit papilele gustative ale ardelenilor, iar acum declară ofensiva pe piaţa Horeca din capitală. ”Şi nu numai.“

    ”La doar 15 ani, am plecat peste ocean în ceea ce trebuia să fie un program de schimb de experienţe într-un loc desprins dintr-un episod din Beverly Hills 90210. Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, am ajuns în mijlocul fermierilor, în Norfolk, Nebraska, cu 300 de dolari în buzunar şi fără să cunosc limba engleză“, rememorează antreprenorul clujean Marcelus Suciu o experienţă ce avea să traseze direcţiile pentru parcursul său ulterior.

    Aceasta l-a ajutat pe viitorul om de afaceri să contureze ceea ce este astăzi unul dintre cele mai mari grupuri de restaurante de pe piaţa locală. Marty, grupul pe care îl conduce, este format din şase branduri: lanţul de restaurante Marty Restaurants (şapte locaţii, o bucătărie comisar), Marty Events, divizia de catering şi evenimente, Olivo Caffe & Bistro, Bistro Bujole şi Olivo Coffee Roasters, prima prăjitorie de cafea din Transilvania, şi Narcoffee Roasters, cel mai nou brand al grupului.

    Cifra de afaceri generată de acestea a ajuns anul trecut la 12 milioane de euro, iar pentru anul în curs antreprenorul previzionează o creştere de circa 30% a acesteia. Cea mai recentă investiţie a fost direcţionată în inaugurarea primului restaurant Marty din Capitală, în incinta centrului comercial Sun Plaza, sumă care s-a ridicat la aproximativ 500.000 euro. 600 de angajaţi lucrează în cadrul grupului, repartizaţi în funcţie de mărimea locaţiei şi fluxul de comenzi.

    Marcelus Suciu povesteşte că traiectoria prin care a ajuns la dezvoltarea afacerii Marty se leagă de experienţa din Statele Unite. A urmat liceul acolo timp de doi ani şi jumătate, după care a vrut să se reîntoarcă în România. Dar în ţară, cum nu i s-au recunoscut studiile din SUA, a ales să continue facultatea tot acolo, de această dată în California, unde, spune el, a descoperit America pe care şi-o imaginase. Totuşi, după ce a studiat ştiinţe politice şi filosofie, a pariat tot pe Cluj, oraşul de origine, pentru dezvoltarea afacerilor sale. ”Când m-am întors la Cluj, piaţa locală de HoReCa era complet încremenită în timp, în comparaţie cu situaţia din Occident, unde atmosfera din restaurante era foarte destinsă, plăcută, oamenii se simţeau liberi.

    La noi, însă, am regăsit aceiaşi chelneri de pe vremuri, o atmosferă dezolantă şi ficuşi uitaţi în geam“, descrie el modul în care a găsit inspiraţia de a începe o afacere în domeniul restaurantelor. Şi-a spus astfel că poate schimba ceva pe plan local prin aducerea şi adaptarea acasă, la Cluj, a ceea ce văzuse în State: ”A fost pur şi simplu o nevoie pe care am identificat-o şi pe care am simţit că o pot acoperi“. Chiar dacă nu îşi aduce aminte cu exactitate valoarea investiţiei iniţiale în afacere, spune că aceasta nu a depăşit 60.000 de dolari – bani care au asigurat un spaţiu cu o suprafaţă de aproape 40 de metri pătraţi. Astfel, în 2000 a apărut primul Marty, pe care îl descrie drept un loc smart casual, cu ospătari îmbrăcaţi în jeans, unde se puteau servi pizza, paste şi grill-uri. Conceptul a prins atât de bine, încât un an mai târziu s-au mutat într-un spaţiu de 650 de metri pătraţi, iar din 2006 până în prezent s-au extins treptat, adăugând încă şase locaţii Marty în Cluj şi, cel mai recent, primul spaţiu din Bucureşti.

    |n fiecare lună, în unităţile Marty intră peste 1,5 milioane de clienţi, numărul variind în funcţie de poziţia restaurantelor, anumite perioade şi evenimente locale. ”Restaurantele Marty se adresează unui public modern şi foarte versatil, fiind potrivit atât pentru o cină romantică în doi, cât şi pentru un prânz cu partenerii de afaceri, o seară în oraş cu prietenii sau o aniversare în familie“, descrie antreprenorul profilul clienţilor restaurantelor sale.

    Clienţii clujeni sunt, potrivit lui, tot mai inteligenţi în ceea ce priveşte partea de ”consumer choice“ şi devin mai selectivi. ”Iar când vine vorba de domeniul HoReCa, lucrurile sunt cu atât mai interesante deoarece ei caută, în special în mediul online, informaţii despre restaurante  review-uri, commenturi, postări pe blog“, observă antreprenorul. Clienţii ţin cont destul de mult de experienţele prezentate de alţi clienţi; chiar dacă preparatele din meniul Marty respectă anumite standarde şi ospătarii sunt pregătiţi să răspundă solicitărilor, în momentul în care apar anumite situaţii, clienţii pot semnala acest lucru printr-un feedback instant, în restaurant. ”Cred că dacă reuşeşti să păstrezi o constantă a calităţii şi o diversitate a meniului, vei reuşi să faci faţă provocărilor care vin din acest boom de consum“, explică el. Valoarea medie a bonului din unităţile Marty variază în funcţie de locaţie (mall sau centrul oraşului), poziţionare, trafic de clienţi, perioade sezoniere; Suciu estimează că se încadrează între 90 şi 100 de lei.   

    |n ceea ce priveşte deschiderea unei unităţi Marty în centrul comercial Sun Plaza din Bucureşti, antreprenorul clujean cochetează cu extinderea în Capitală de aproape doi ani, iar acum a considerat că afacerea a ajuns la maturitatea necesară pentru a face acest pas. Deschiderea acestei prime unităţi a fost îndelung analizată, iar alegerea locaţiei într-un mall, spre deosebire de restaurantele din Cluj, poziţionate stradal, a fost un răspuns al nevoii de testare a pieţei. ”Deşi noi avem o experienţă îndelungată în Cluj, pentru bucureşteni suntem doar un alt restaurant. Aşa că deschiderea primei unităţi aici a fost îndelung analizată şi am ales un centru comercial întrucât acesta ne permite să testăm piaţa şi să vedem cum răspund bucureştenii la valorile şi la meniul nostru. Centrul comercial ne asigură trafic, în primul rând, dar şi un public foarte divers, de la care suntem siguri că avem ce învăţa“, explică antreprenorul.

    Chiar dacă restaurantul din Bucureşti a fost deschis prea recent pentru a face o comparaţie, antreprenorul anticipează câteva diferenţe. ”Din punctul meu de vedere, cred că ambianţa din restaurante se va polariza între holdinguri de ospitalitate cu mai multe concepte şi jucători cu concepte unitare, singulare, atât în Cluj, cât şi în Bucureşti. Ca design şi ambianţă, vor avea de câştigat localurile care creează o punte emoţională cu clienţii şi care activează într-un mod inedit toate cele cinci simţuri – olfactiv, vizual, auditiv, gustativ şi tactil“, consideră antreprenorul. Planurile de dezvoltare ale omului de afaceri includ deschiderea, treptat, a încă două noi unităţi în Capitală, dar şi în Cluj. De asemenea, şi-a propus să extindă rapid brandul Marty Restaurants prin intermediul unui sistem de franciză care include programe de training şi monitorizare.

    Un alt proiect pe care îl va lansa în curând în Cluj este o academie de training pentru personalul din HoReCa, în contextul nevoii acute de personal calificat. ”Am remarcat în ultimii ani o provocare în ceea ce priveşte calificarea personalului. Atât a oamenilor din bucătărie, cât şi personalul de servire. |ntr-adevăr, lipseşte o instituţie, un cadru care să ofere posibilitatea perfecţionării în acest domeniu, şi de aceea noi vom lansa anul acesta o măsură în acest sens“, argumentează antreprenorul decizia.

    Şcoala pentru care face planuri se numeşte Transylvania School of Hospitality şi va fi, potrivit lui, un loc în care vor pregăti următoarea generaţie de lucrători din industria ospitalităţii. ”Locurile sunt deschise pentru oricine doreşte să înveţe, dar şi să predea.“ Iar când vine vorba despre celelalte provocări de pe piaţa pe care activează, Suciu spune că acestea apar inevitabil în găsirea şi alegerea locaţiilor, crearea şi consolidarea echipelor. ”E foarte important să nu ne pierdem sufletul, să fim relevanţi pe piaţă, dar, în acelaşi timp, să ne păstrăm atenţia la fiecare detaliu“, adaugă el. 

    Piaţa locală a restaurantelor s-a dublat în perioada 2008-2016, până la 8,5 mld. lei anul trecut, potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC); topul restaurentelor din compania este condus de lanţurile internaţionale McDonald’s, KFC şi Pizza Hut, cu venituri cumulate de 1,2 miliarde de lei, potrivit ZF.

  • Şase prieteni au pornit o afacere despre care credeau că dă faliment în şase luni. Azi business-ul are vânzări de sute de milioane de dolari

    Primul restaurant Hooters a fost deschis pe 1 aprilie 1983 în Clearwater, Florida. Data a fost special aleasă deoarece cei şase asociaţi erau siguri că restaurantul va da faliment. “Eram foarte sigur că o să fiu falit în şase luni” a declarat Stewart. Nu numai că nu a dat faliment, dar a început să facă profit după primele patru luni. Primul restaurant a fost deschis în locul unui club de striptease pe care cei şase l-au cumpărat pe nimic. La doar un an distanţă, Hugh Connerty a cumpărat drepturile pentru Hooters de la cei şase fondatori, apoi Robert H. Brooks şi un grup de investitori din Atlanta au cumpărat o parte din companie de la Hugh Connerty.

    Afacerea s-a extins rapid, iar în 1996, lanţul de restaurante Hooters genera mai mult de 300 de milioane de dolari. Hooters a devenit celebru, inaugurând conceptul de “breastaurant” şi a avut succes datorită femeilor îmbrăcate sumar. În 2002, Brooks a cumpărat toată afacerea şi a devenit preşedinte.

    Meniul restaurantului conţine hamburgers, sandvişuri, fripturi, şi specialitatea casei, aripioare picante. Se spune că toate reţetele din meniu au fost realizate de către Lynn Stewart.

    În 2016 existau peste 430 de locaţii Hooters în lume, majoritatea în SUA. Conceptul Hooters a fost extins şi în alte zone de business. În 2003 s-a lansat linia aeriană Hooters Air, care apoi s-a închis trei ani mai târziu. De asemenea, în 2006 a fost preluat un hotel din Las Vegas şi redenumit Hooters Casino Hotel.

    Potrivit Entrepreneur.com, vânzarile Hooters în 2011 atingeau 1 miliard de dolari. în 2015, potrivit restaurantbusinessonline.com Hooters avea vânzări de aproape 830 de milioane de dolari doar în SUA.

    Acest articol este unul dintre cele mai citite ale anului pe site-ul bmag.ro.

     

  • Un antreprenor român a fondat un concept de restaurant cu specific grecesc de tip tavernă. Cum puteţi să vă deschideţi un restaurant Hercule în franciză

    „Sosul de bază tzatziki este făcut după o reţetă originală 100% din Grecia, carnea tip Gyros de porc este de cea mai bună calitate, iar pita este rumenită exact ca în insula Creta. Avem şi carne de pui cu legume, iar în curând vom implementa şi carnea de curcan“, spun oficialii companiei Strong MND Corporation, care deţine brandul Hercule.

    Investiţia într-un restaurant Hercule porneşte de la 50.000 de euro şi poate ajunge la 120.000 de euro. Taxa de franciză este de 7.500 de euro, iar cei care doresc să obţină franciza trebuie să aibă între 23 şi 65 de ani. Reprezentanţii companiei care deţine franciza spun că asigură suport permanent francizaţilor.
     
    Redevenţele lunare pe care trebuie să le plătească francizaţii se ridică la 3% din încasări, în timp ce contribuţia lunară la bugetul de marketing este echivalentul a 1% din încasări.
     

  • Cum arată hotelul deschis de fondatorul lanţului de restaurante Spartan – VIDEO

    Mandachi Hotel & Spa ar fi primul hotel din România a construit în sistem de franciză, în urma unei investiţii de aproximativ 7 milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei. Hotelul se află în Suceava şi dispune de o sală de evenimente, un restaurant, o cafenea-librărie, o sală de fitness şi primul salon SPA certificat bio din ţară care, potrivit reprezentanţilor companiei, pot fi francizate ca mărci de sine stătătoare. 

  • Topul celor mai puternice restaurante McDonald’s ca vânzări din România

    Cel mai puternic restaurant pe care îl are în România lanţul american de res­tau­rante de tip fast-food McDonald’s este cel de tip drive-thru din cartierul Dristor din Capitală, conform surselor din piaţă. Acesta are vânzări de 6-7 mil. euro, potrivit estimărilor ZF.
     

    Pe poziţiile următoare în topul vân­zărilor se află restaurantul din Cra­iova, cel din Constanţa de la Delfi­nariu şi drive-thru-ul din Ploieşti.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Un nou concept de restaurant cu servire rapidă se extinde în Bucureşti. O nouă unitate va fi deschisă în clădirea de birouri Unirii View

    Noua unitate 1 Minute va fi amplasată la parterul clădirii de birouri. Restaurantul va oferi o varietate de produse culinare proaspete (sandvişuri, salate, deserturi, sucuri din fructe proaspăt stoarse şi produse patiserie) cât şi un segment complementar de produse Convenience (tabac şi accesorii, snackuri dulci şi sărate, băuturi răcoritoare, cafea proaspăt măcinată, cărţi şi reviste).

    Una dintre cele patru divizii ale grupului Lagardère, Lagardère Travel Retail activează în industria de retail pentru călători. Divizia operează 4.400 de magazine pentru liniile de business Travel Essentials, Duty Free & Fashion şi Foodservice situate în aeroporturi, gări şi alte concesiuni, în 34 de ţări la nivel global. Lagardère Travel Retail generează vânzări de 4,5 miliarde de euro (gestionate 100%).

    Unirii View, cea mai înaltă clădire modernă de birouri din centrul Bucureştiului, a fost finalizată recent de Weerts Group, în urma unei investiţii de 33 de milioane de euro. Proiectul a fost livrat cu un grad de pre-închiriere de peste 80%, subsidiarele locale ale NTT Data, H&M, Pernod Ricard, Red Bull sau Spaces stabilindu-şi spaţiile de birouri în Unirii View.

    ”Unirii View beneficiază de o poziţionare ultracentrală, foarte aproape de o multitudine de restaurante şi cafenele, dar proximitatea şi confortul ocupanţilor proiectului reprezinta principala noastră prioritate. Astfel, am conturat un mix de facilităţi la parterul turnului de birouri care să răspundă rapid şi eficient oricăror nevoi ale angajaţilor”, a declarat Andreea Pâun, managing partner al companiei de consultanţă imobiliară Griffes, care s-a ocupat de strategia comercială a proiectului, de la închirierea spaţiilor de birouri şi până la marketing, într-o abordare integrată.

    Unirii View are o suprafaţă închiriabilă de aproximativ 17.300 de metri pătraţi, împârţiţi pe 19 etaje supraterane, clădirea fiind noul reper al zonei centrale din Bucureşti cu cei 73 de metri ai sai. Clădirea dispune de asemenea de o parcare subterană generoasă, împărţită pe trei etaje. Unirii View este amplasat pe Bulevardul Corneliu Coposu, la o distanţă de doar cinci minute de Piaţa Unirii.

    Weerts Group a fost fondat de către Yves Weerts, un antreprenor belgian cu un istoric de investiţii pe piaţa imobiliară locală, printre care dezvoltarea şi vânzarea cu succes a Deva Logistic Park către fondul de investiţii CTP.

  • Dacă nu înveţi, vei ajunge să speli vasele!

    Într-un interviu acordat cunoscutului ziar american de business The Wall Street Journal pentru suplimentul de lifestyle, Jean-George Vongerichten, în vârstă de 61 de ani, un chef francez care administrează 39 de resturante la nivel mondial, îşi aminteşte cum, după o masă în oraş la un restaurant celebru de lângă Strasbourg – Auberge de L’ill, trei stele Michelin, tatăl lui i-a spus chefului care venise să întrebe cum a fost mâncarea: Fiul meu nu este bun de nimic. Dacă ai nevoie de cineva ca să spele vasele, el pare că are o înclinaţie către acest lucru.

    Şi de aici a pornit totul pentru acest chef francez, pe care tatăl lui voia să-l îndrume către o şcoală de ingineri, pentru a putea să preia ulterior afacerea familiei legată de cărbune.
    Apariţia show-urilor de televiziune Master Chef cu toate declinările lui din fiecare ţară, Got Talent, cine ştie câte sunt, a scos la iveală talente imense şi a valorizat meserii/profesii extraordinare care au schimbat industrii întregi.
    Iar acest lucru este valabil şi în România.
    Până la apariţia unui show de tip Master Chef, meseria de bucătar era văzută undeva jos pe scara percepţiilor din societate. Cum să spui că eşti sau că vrei să te faci bucătar? Părinţii au muncit o viaţă întreagă ca să te ţină în şcoală ca tu să ajungi într-o bucătărie, să tai cartofi, să faci ciorbă sau friptură? În primul deceniu de după ’90, cei care aveau puţină tangenţă cu bucătăria sau care sfârşeau acolo pentru că nu le plăcea cartea au plecat la muncă în vest, unde se plătea mai bine.
    Dar şi aşa, această meserie nu a crescut în ochii noştri. Nu putea trece dincolo de bucătărie. Numai cei care aveau sau care încercau să deschidă restaurante, un business cu o marjă mare dacă ştii să-l administrezi, ştiau ce înseamnă şi cât de valoros este un bucătar, unul bun. Dar oferta de bucătari era destul de redusă pentru că în anii ’90 nimeni nu mai voia să îmbrăţişeze această meserie. Din acest motiv câştigurile au început să crească pentru cei care intrau în bucătărie. Cel mai bine plătiţi erau bucătarii de la hotelurile internaţionale, acolo unde erau responsabili şi de gestiunea stocurilor, sectorul care îţi poate dubla sau ruina businessul.
    După Master Chef, totul s-a schimbat. Dintr-o dată nu mai era o ruşine să spui că eşti bucătar, meserie transformată în chef, iar această poziţie a început să urce în clasamentul joburilor. Chefii au ajuns staruri, iar show-ul Master Chef a scos la iveală noi talente care nu îşi propuseseră neapărat să îmbrăţişeze această meserie.
    Industria de restaurante creşte susţinut în Bucureşti şi în principalele oraşe pentru că businessul creşte, salariile cresc, pentru că apar clădiri de birouri, pentru că noile generaţii de corporatişti vor să mănânce în oraş.
    În perioada comunistă şi până spre anii 2000, ieşitul la restaurant era un lux. În cel mai bun caz îţi permiteai să mergi la Mc Donald’s sau Pizza Hut.
    Dar creşterea businessului, creşterea numărului de tranzacţii, creşterea necesităţii de networking au schimbat cererea şi oferta de restaurante, care au atras după sine necesitatea mai mare de bucătari, ospătari sau chelneri.
    Cei mai buni chefi, să le spunem aşa, câştigă de la 3.000 de euro pe lună în sus net şi pot ajunge chiar la 8.000 de euro.
    Bancherii, ale căror salarii au stagnat în criză, pot să fie geloşi pentru acest lucru.
    Chefii mai buni şi care pot aduce rezultate în business – atragere de clientelă, gestiunea bucătăriei, realizarea meniului – au început să fie vânaţi, ca fotbaliştii. Au primă de instalare, casă, maşină etc.
    Bucureştiul se corporatizează, se internaţionalizează, iar acest lucru înseamnă şi mai multe restaurante, deci necesitatea de noi şi noi bucătari.
    Clienţii sunt mai sofisticaţi, încep să ceară şi altceva în afară de piept de pui la grătar cu o salată, iar meniurile trebuie concepute şi realizate conform cererii.
    Investitorii bagă sute de mii de euro – dacă nu chiar milioane – în amenajarea unor restaurante, în speranţa că vor avea succes.
    Bucătarul este un star, iar celor care îmbrăţişează acestă profesie nu le mai este ruşine de ea, ci dimpotrivă. Pentru a fi în pas cu tendinţele, şi bucătarii trebuie să înveţe, dincolo de talent. Piaţa este în acest moment la mâna lor pentru că sunt prea puţini faţă de cât este cererea.
    Ce-i lipseşte în prezent României în acest domeniu este o şcoală sau o facultate Master Chef (cred că cea de pe Viilor este depăşită), care să formeze generaţii de bucătari şi apoi de chefi, exact cum s-a întâmplat în Franţa sau în Italia sau America. Un restaurant este un business foarte bun dacă ai un bucătar bun, capabil să atragă clienţi. Iar pentru bucătari este o profesie extrem de generoasă, cu venituri chiar şi peste cele din industria IT.
    Dacă nu eşti bun de nimic, fă-te bucătar!

  • Cum trecem mai repede de la piept de pui la grătar cu cartofi prăjiţi şi salată la somon şi fructe de mare cu sos de şampanie?

    Nu ştiam ce înseamnă somon, fructe de mare, carpaccio sau burrata.
    Nu ştiam pentru că nu aveam de unde să ştim, pentru că nu eram umblaţi în afară.
    Comunismul nu i-a lăsat pe oameni să plece peste graniţă de teamă că ar fi intrat în contact cu lumea occidentală, care evoluase mai mult. Acum suntem liberi şi 3,5 milioane de români trăiesc şi lucrează în afară. Niciun război nu a dus la această migraţie externă.
    De multe ori noi, cei care am rămas în ţară, vedem aceste plecări ca pe un lucru rău, pentru că România se depopulează, comune şi sate întregi rămân fără oameni, iar economia rămâne fără forţă de muncă, aproape cea mai bună.
    În ţară companiile au rămas să se descurce fie cu tinerii care se plimbă dintr-un job în altul, să experimenteze, fie trag de oamenii care sunt aproape de pensie să mai rămână să mai lucreze pentru că nu au cu cine să îi înlocuiască.
    După 20 de ani, după 10 sau după 5 ani, o parte din cei plecaţi în afară au ajuns pe poziţii executive în multinaţionale. De aici au început să cutreiere lumea ca expaţi, azi la Londra, peste un an la Geneva, apoi în Dubai.
    Business MAGAZIN îşi propune ca pe parcursul următoarelor luni şi ani să-i scoată în faţă pe românii care au ajuns să lucreze în corporaţiile externe sau pe cei care şi-au făcut un business în afară. Cu ajutorul lor, dar şi cu ajutorul „căpşunarilor”, România se internaţionalizează în fiecare zi, o parte din experienţa lor, o parte din ceea ce au învăţat ei în afară, ajunge în România prin diverse forme.
    Pe lângă faptul că avem nevoie de banii lor pentru a acoperi ceea ce noi consumăm din import, avem nevoie şi de knowledge-ul lor, pentru care nu plătim nimic.
    Poate că o parte dintre ei se vor întoarce în România peste ani, şi atunci businessul românesc va mai pune o cărămidă.
    După căderea comunismului, polonezii, ungurii, cehii şi-au deschis graniţele şi pieţele pentru a-şi lăsa cetăţenii să plece în afară, să vadă cum e, iar pe de altă parte să intre multinaţionalele care au venit cu experienţă, cu knowledge, cu acces la pieţele externe, cu finanţare, cu salarii mai mari.
    În timp ce ungurii îşi trimiteau o generaţie de tineri în afară pentru a se şcoli, noi încă trăiam din sloganul „Nu ne vindem ţara” şi „Voi nu aţi fost aici să mâncaţi salam cu soia”.
    După 2000, lucrurile au început să se schimbe, iar apropierea de NATO şi Uniunea Europeană ne-a adus în postura de a începe să învăţăm ce înseamnă internaţionalizarea Românei.
    Primul deceniu după ’90 se vede acum în business. România nu are nicio companie în top 10 regional, prima fiind Dacia, pe locul 14. Companiile poloneze, cehe, ungare sunt peste tot în această zonă pentru că au avut de la cine să înveţe ce înseamnă ieşirea din propriile graniţe.
    Noi nu avem nicio companie regională, nici de stat, nici privată, care să fie prezentă în toate ţările din Europa Centrală şi de Est, o piaţă de peste 100 de milioane de locuitori.
    Nu suntem prezenţi şi pentru că nu am avut cu cine, nu am avut români care să fi lucrat în afară şi care să ştie ce înseamnă lumea multinaţionalelor.
    Ca să discuţi cu bancherii de la Londra trebuie să ştii şi să fii din lumea lor. Nu poţi să le ceri lor să înveţe cum este lumea din Vaslui sau Teleorman. Milioanele de dolari se obţin atunci când pe masă sunt fructe de mare, somon sau carpaccio. Pentru că şi costă mai mult.
    Micii sunt ieftini, sunt buni, dar arată că nu poţi să faci business mare acolo.
    Pentru ca firmele româneşti să crească mai repede decât o fac acum, trebuie să aibă şi oameni mai buni. Pe piaţa locală găseşti oameni buni, dar fără ca aceştia să fie internaţionali nu poţi să vezi dincolo de propriul gard. Când lucrezi cu cifre mari, şi pieţele sunt mai mari.
    România are nevoie mai întâi ca românii care lucrează în afară să înveţe, să ocupe poziţii şi funcţii în companiile globale, pentru ca apoi o parte din această experienţă să fie transferată în România. Avem nevoie de experienţe externe, avem nevoie de rigoare, avem nevoie să ştim care este limbajul businessului mare, avem nevoie de contacte externe, avem nevoie de acces la finanţarea externă, dacă vrem ca firmele româneşti să devină campioane, măcar regionale.
    Degeaba avem resurse interne dacă nu ştim ce să facem cu ele, dacă nu sunt oameni care să mai fi lucrat în afară cu aceste resurse. Privirea noastră este internă, este limitată, iar orice strategie se opreşte la primul judeţ întâlnit în cale. Pentru că nu am avut ocazia să lucrăm cu cifre mari, noi nu gândim în ţări, nu gândim în regiuni, nu realizăm produse şi servicii pentru lumea globală.
    Poate cu ajutorul acestor generaţii care au plecat să lucreze în afară, care acumulează în fiecare zi experienţă, la un moment dar businessul românesc le va folosi experienţa.
    Ca să trecem de la piept de pui la grătar – o formă primitivă de mâncare, fără prea multă valoare adăugată – la fructe de mare şi somon, ne trebuie ceva timp, o deschidere externă mare şi o înţelegere a faptului că există şi lucruri bune în aceste plecări externe ale românilor.

  • Poftă bună la bradul de Crăciun

     Aceştia propun şi o altă întrebuinţare a bradului de Crăciun, care poate fi nu numai împodobit, ci şi mâncat, cel puţin parţial, scrie The Guardian. Atât René Redzepi, proprietar al restaurantului Noma, cât şi John Williams, de la Ritz London, propun folosirea acelor de brad, în special de duglas, pentru aromatizarea zahărului care se pune pe plăcinte, precum şi în diverse feluri de mâncare de legume, fripturi sau sosuri pentru salate.

    Aroma cea mai puternică o au acele de la brazii care nu au fost tăiaţi, ceea ce ar putea constitui un motiv în plus pentru alegerea unui pom de Crăciun care poate fi replantat ulterior. 

  • 27 de fotografii care ilustrează haosul de la deschiderea primului McDonald’s din Moscova, din 1990 – GALERIE FOTO – VIDEO

     Avea o capacitate de 900 de locuri şi un personal format din aproximativ 600 de angajaţi selectaţi cu atenţie din 35.000 de solicitanţi. Restaurantul se aşteapta să servească în jur de 1.000 de persoane în prima zi. În condiţiile în care salariul mediu era atunci de aproximativ 150 de ruble pe lună, un Big Mac se vindea cu 3,75 ruble. Acest lucru, totuşi, nu i-a împiedicat pe clienţi să se aşeze la cozi uriaşe, pentru a încerca produsele fast-foodului. O mulţime de peste 5.000 de cetăţeni sovietici s-au aliniat în Puskinskaya Square pe 31 ianuari 1990, pentru a aştepta deschiderea primului Mc Donald’s din capitala Rusiei. În acea zi, aproximativ 30.000 de clienţi au trecut pragul restaurantului.