Tag: prindere

  • Invenţia incredibilă a unui tânăr de 20 de ani care va curăţa oceanul de gunoaie şi materiale din plastic

    Boyat Slat şi-a prezentat pentru prima dată ideea la 18 ani, în cadrul unei conferinţe TEDx în Olanda. El a povestit modul cum vrea să cureţe oceanul de milioanele de tone de plastic, relatează Business Insider.

    Metoda prin care ar vrea să facă asta este următoarea: instalarea unei reţele de ziduri plutitoare, astfel încât plasticul adus de curenţii oceanului să fie prins.

    Planul lui este pe cale de a deveni realitate.  Ideea lui ia adus un premiu Index, în valoare de 152.000 de dolari, premiu care este acrodat antreprenorilor care prezintă soluţii inteligente problemelor dificile cu care ne confruntăm. Pe lângă asta, tânărul a reuşit să strângă fonduri 2 milioane de dolari pentru a-şi realiza ideea.

    Slat plănuieşte să construiască un zid de 100 de kilometri în Oceanul Pacific, între Hawaii şi California. Conform Huffington Post, zidul va fi implementat în 2020. Gunoaiele şi materialele din plastic vor fi prinse în structura zidului, apoi vor fi colectate şi reciclate. Slat împreună cu echipa lui speră să implementeze o structură pilot de 1,6 kilometri în Japonia pentru a testa eficienţa acesteia.

    Însă nu toată lumea este convinsă de soluţia pentru curăţarea oceanelor înaintată de către Boyat Slat. Oceanograful, Kim Martini, este de părere că ar fi foarte greu de ancorat un asemenea zid şi nu este convinsă de faptul că sistemul va evita capturările accidentale ale animalelor acvatice. De asemenea, Stiv Wilson, directorul companiei nonprofit 5 Gyres, asociaţie deticată curăţării apelor, consideră că nu este o strategie realistică având în vedere mărimea oceanului.

  • De ce a ajuns la închisoare unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume – VIDEO

    Rapperul Wiz Khalifa, unul dintre cei mai cunoscuţi rapperi din lume, a fost arestat sâmbătă pe aeroportul din Los Angeles pentru că a fost prins “urcat pe un dispozitiv de deplasare”, scriu cei de la The Verge.

    Khalifa se deplasa cu ajutorul unui hoverboard, adică un dispozitiv electronic ce stă la câţiva centimetri deasupra solului; acest lucru este posibil datorită unei combinaţii de materiale super conductoare ce dobândesc abilitatea de a sta la câtiva centimetri deasupra solului atunci când sunt răcite la -180 de grade cu ajutorul hidrogenului lichid.

    Deşi rapperul a încercat să le explice poliţiştilor despre ce este vorba, aceştia l-au imobilizat şi l-au arestat. După incident, Khalifa a scris pe contul său de Twitter că e ciudat ca o persoană să fie arestată pentru o tehnologie care va fi folosită de toată lumea în câţiva ani. “Chiar şi de forţele de poliţie”, a mai scris rapperul.

    Hoverboardul este extrem de popular în rândul celebrităţilor din Statele Unite precum Justin Bieber, Nicki Minaj sau Kendall Jenner.

    După o serie de teasere, Lexus, a dezvăluit recent skateboard-ul plutitor, invenţie ce a fost întruchipată pentru prima dată în filmul “Înapoi în viitor” din 1985.

    Slide nu va fi disponibil la vânzare, ci a fost creat, mai degrabă, ca un produs promoţional de producătorul de automobile, Lexus.

  • Cronică de film: Southpaw

    Încep prin a spune că cel mai bun lucru din Southpaw este interpretarea lui Jake Gyllenhaal (Prisoners, Nightcrawler, Donnie Darko, Zodiac). Actorul de 35 de ani îşi face treaba cu brio, aşa cum a făcut-o de nenumărate ori de-a lungul anilor. Gyllenhaal este unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale, iar alegerea sa de a juca mai mult în producţii independente este singura explicaţie pentru faptul că a fost ignorat de Academia Americană de Film (Gyllenhaal are o singură nominalizare la Oscar, pentru rolul din Brokeback Mountain). În distribuţie îi regăsim şi pe excelentul Forest Whitaker (Last King of Scotland, Platoon, Lee Daniels’ The Butler) şi pe Rachel McAdams (Midnight in Paris, Sherlock Holmes, About Time).

    Regia filmului este semată de Antoine Fuqua, cunoscut publicului larg mai ales pentru filme de acţiune precum Olympus Has Fallen, The Equalizer, Shooter sau Training Day. Trecerea către genul dramatic nu pare să îi fi prins foarte bine, pentru că desfăşurarea pare pe alocuri grăbită, iar acest lucru duce la o lipsă de profunzime a caracterelor prezentate. Spectatorul nu ajunge să cunoască bine personajele, iar asta afectează experienţa generală a filmului.

    Scenariul prezintă un atlet aflat în anii de glorie, care ajunge pe culmile disperării, dar reuşeşte, în cele din urmă, să găsească puterea de a triumfa din nou. Povestea are câteva momente dramatice bine realizate, dar nu reuşeşte să surprindă pe parcursul celor mai mult de două ore. Spectatorul ştie, încă de la bun început, cum se va termina filmul.

    În concluzie, Southpaw este un film mediocru, dar acest lucru se datorează în mare măsură actorilor. Cu o altă distribuţie, el ar fi trecut neobservat şi fără prea mult succes. Este un film cu o desfăşurare uşor de anticipat, destinat în mare măsură celor care au apreciat filme precum Rocky sau The Fighter.

    Nota: 7/10

  • Bărbat aflat pe fugă dupa ce a spart o bancă, prins exact când s-au încheiat filmările peliculei în care juca

    Bărbatul aflat pe fugă a fost arestat de către agenţii federali după ce aceştia l-au recunoscut într-o poza de pe platoul de filmare, dată publicităţii de către producătorul filmului, scrie The News Tribune.

    Jason Stange, în vârsta de 44 de ani, a fost condamnat în 2006 la 9 ani de închisoare pentru jaf armat. A fost eliberat condiţionat, însa în iulie 2014 acesta a încalcat termenii eliberări, părăsind locuinţa sa din Spokane.

    El interpretează rolul unui medic care comite un gest necugetat, într-un film horror cu buget redus numit “Marla Mae”.
    Brandon Roberts, producătorul filmului, a spus că Stange era talentat şi că toată lumea îl plăcea. El a mărturisit chiar că au rescris o parte din scenariu pentru Stange deoarece a interpretat foarte bine rolul şi a adus o nouă dimensiune filmului.

    “Marla Mae” va fi lansat  în 2016. 

  • Bursele, prinse între „moartea porumbelului“ Fed şi tragedia greacă

    Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti, a deschis săptămâna trecută cu scăderi de până 1%, însă pe parcursul şedinţelor următoare acţiunile româneşti s-au redresat şi au raportat creşteri modeste.

    Schimbarea de sentiment a investitorilor indică faptul că aceştia se aşteaptă la un acord între Grecia şi creditorii săi. Miniştrii de finanţe ai ţărilor din zona euro au stabilit amânarea tuturor negocierilor cu guvernul Greciei până după anunţarea rezultatului referendumului programat duminică. Astfel că este de aşteptat ca la începutul acestei săptămâni să aibă loc din nou turbulenţe pe pieţele de acţiuni, în funcţie de rezultatul referendumului.

    „Defaultul Greciei este inevitabil şi nu va fi o surpriză pentru nimeni. Se ştie de mai mulţi ani că Grecia nu dispune de capacitatea financiară de a-şi plăti datoriile, astfel că mă aştept ca intrarea în default să aibă un impact limitat pe burse, mult mai mic decât cel cauzat de falimentul Lehman Brothers“, a spus Nicolae Pascu, directorul general al societăţii de administrare STK Financial.

    Miniştrii de finanţe din zona euro au respins solicitarea autorităţilor de la Atena de a prelungi cu o lună programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro, din care Grecia mai are de primit 7,2 mi-liarde de euro. În lipsa fondurilor, Grecia nu şi-a putut plăti o datorie de 1,6 miliarde de euro către FMI, scadentă pe 30 iunie.

    „Pieţele de acţiuni au reacţionat prin scăderi la riscul de default al Greciei încă din 2012, însă pieţele de obligaţiuni nu au reacţionat. Problema mai mare pentru România va fi impactul defaultului Greciei pe piaţa de obligaţiuni. Ne putem aştepta la o creştere a dobânzilor pe piaţa obligaţiunilor dacă intră Grecia în default, iar acest lucru va face ca statul român să se împrumute mai scump“, a mai spus Pascu.

    Privind luna iunie în ansamblu, bursa a avut o perioadă slabă. Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, s-a depreciat cu 2,78%, indicele BET-FI, al SIF-urilor şi Fondului Proprietatea, a scăzut cu 4%, iar indicele companiilor din energie (BET‑NG) s-a depreciat cu 1%.

    „În această vară, adevăratul subiect la nivel global nu este Grecia, ci apropierea Rezervei Federale de prima creştere a dobânzii-cheie din SUA din ultima decadă. Credem că, pe măsură ce percepţia iminenţei debutului unui ciclu de normalizare monetară în SUA se va consolida, cotaţiile aurului ar trebui să se deprecieze în aceasta vară, putând testa cotaţia de 1.000 dolari/uncie“, a spus Mihai Nichişoiu, analist pieţe internaţionale la firma de brokeraj Tradeville.

    Investitorii de pe pieţele financiare internaţionale se aşteaptă ca banca centrală a SUA să crească rata dobânzii de referinţă din luna septembrie. Această creştere de dobândă va pune capăt politicii monetare a Fed descrise drept „dovish“ din ultimii opt ani (n.red. „dove“ în limba engleză înseamnă porumbel, termenul fiind extins în vocabularul investitorilor pentru a denumi o politică monetară relaxată, docilă).

    Acest scenariu este semnalizat de faptul că aurul nu a reacţionat la riscul ieşirii Greciei din zona euro.
    Aurul a rămas indiferent la turbulenţele de pe pieţele financiare cauzate de temerile investitorilor privind un posibil default al Greciei, cotaţia metalului galben fiind aproape identică în ultimele zile. În astfel de situaţii, aurul ar fi trebuit să se aprecieze pe fondul refugiului investitorilor în active considerate sigure.

    Acest lucru nu s-a întâmplat însă: uncia de aur se tranzacţiona pe 30 iunie pe bursa de la Londra la 1.170 de dolari, cotaţie aproape identică cu cea de vineri 26 iunie şi cu 1,7% sub cea de la începutul lunii iunie. În ultima lună, bursele mature de acţiuni (Franţa, Germania, Anglia) s-au corectat cu până la minus 6%, investitorii reacţionând la incertitudinile legate de viitorul Greciei în zona euro. Dolarul s-a depreciat cu 2% faţă de euro în ultima lună.

    Teoretic, între evoluţia dolarului american şi cea a aurului există o relaţie inversă, însă în ultima lună ambele active financiare s-au depreciat.

    În vara anului 2011 aurul a fost principalul refugiu din calea tur-bulenţelor financiare, când temerile privind un po-sibil default al Greciei, retrogradarea ratingului SUA, dar şi riscul ca economiile mari ale zonei euro precum Franţa şi Italia să intre în colimatorul pieţelor financiare au aruncat cotaţia aurului la maximul istoric de 1.900 dolari/uncie (o uncie echivalează cu 31 de grame).

  • Managerul de 35 de ani care a vândut zece Bentley şi trei Lamborghini în 2014

    Piaţa locală a automobilelor de lux şi supersport a atras în ultimii şapte ani toate marile companii din domeniu, pornind de la Ferrari, Maserati şi continuând cu Bentley şi Lamborghini. Clienţii români au prins curaj şi au cumpărat anul trecut peste 20 de astfel de unităţi.

    “Am închis anul cu zece vânzări Bentley şi trei Lamborghini, ceea ce înseamnă că ne-am atins targetul şi chiar l-am depăşit la Lamborghini cu o unitate“, spune dintr-o suflare Mihaela Tudorică, brand manager Bentley şi Lamborghini în cadrul Porsche Inter Auto, divizia de retail a Porsche Holding în România.

    Cu un an în urmă, doar opt Bentley-uri şi două Lamborghini plecau din showroomul exclusivist din Pipera. Cu toate că cifrele sunt foarte mici, în raport cu piaţa toală, sau chiar şi cu piaţa premium şi de lux pe care anul trecut s-au vândut aproape 7.000 de maşini, cifrele mici de vânzări ascund cifrele mari legate de preţul acestor automobile, pentru care unii clienţi se decid chiar şi după un an de la prima intrare în showroomul unei astfel de mărci.

    Cine este clientul care este dispus să cheltuiască chiar şi peste 240.000 de euro pe o limuzină de lux, cum este Bentley Flying Spur? „Clienţii de Bentley sunt antreprenori, avocaţi, proprietari de business. Nu am avut executivi printre clienţi. De asemenea, acelaşi lucru se repetă şi la Lamborghini“, a spus brand managerul celor două mărci. Clientul unui astfel de automobil este, în cele mai multe cazuri, un colecţionar de automobile exclusiviste.

    „În cele mai multe cazuri, pe lângă Bentley mai au cel puţin alte două automobile, sau au cel puţin un Bentley şi un SUV mare sau au şi un automobil de weekend. La Lamborghini este mai «delicată» situaţia deoarece în cele mai multe cazuri au şi Bentley, şi Ferrari, sunt colecţionari de astfel de automobile. Un proprietar de Lamborghini are cel puţin trei maşini în garaj şi unul de Bentley minimum două“, subliniază Mihaela Tudorică, care consideră că „în România este greu de vândut un Lamborghini Aventador deoarece are preţul este foarte mare, de peste 300.000 de euro. Un client ca să dea 200.000 de euro găsim mai uşor.

    Cei mai mulţi români sunt precauţi deoarece nu ştiu ce le rezervă anul următor. Clienţii de Huracan însă doresc ca următorul lor Lamborghini să fie un Aventador“. Din cele trei Lamborghini vândute anul trecut în România, două au fost Huracan, unul livrat şi unul ce urmează a fi înmatriculat în perioada următoare, iar cel de-al treilea a fost un Aventador Roadster de 330.000 de euro fără TVA, care se va livra în luna martie unui client din Bulgaria.

    „În afară de clientul din Bulgaria nu am mai avut alţi clienţi din regiune. Discutăm şi cu cei din Republica Moldova, dar sunt doar discuţii, nu am închis niciun contract. Pentru anul următor, discutăm cu Bulgaria şi pentru Bentley, şi pentru Lamborghini. Cei din Republica Moldova sunt mai apropiaţi de Viena. Aceasta este o piaţă foarte bună pentru astfel de maşini deoarece pentru ei contează foarte mult confortul şi imaginea. Sperăm însă ca în Bulgaria să livrăm cel puţin un Mulsanne. Clienţii mai pot fi convinşi şi prin teste, după ce văd şi merg cu acest automobil“, rezumă planurile din regiune Mihaela Tudorică.

    Cel mai scump Bentley vândut anul trecut de Porsche Inter Auto nu este unul sport, ci o limuzină, un Flying Spur V8 de aproape 250.000 de euro cu TVA. „Clienţii au optat anul trecut pentru mai multe opţionale. Spre exemplu am vândut o limuzină Flying Spur V8 al cărei preţ cu opţionale depăşea preţul uneia Flying Spur W12 prin accesorii“, a spus Mihaela Tudorică. Sunt şi clienţi care se limitează doar la opţiunile strict necesare şi nu vor nimic suplimentar, dar şi alţii care au dorit perne pentru locurile din spate sau frigider cu pahare de şampanie, care de obicei sunt disponibile doar pe Mulsanne, iar pentru aceştia Bentley Bucureşti a realizat o solicitare specială. „În cazul clienţilor care au aşteptat mai mult până au depus comanda, aceştia comandă mai multe opţionale şi alocă, din timp, un buget mai mare achiziţiei. Au fost astfel şi clienţi care au aşteptat un an până când au fost depus oficial comanda“, a subliniat directorul de marcă.

    În total, Porsche Inter Auto a livrat anul trecut şase maşini, iar restul reprezintă modele comandate de clienţi care încă nu au fost livrate. Pe de altă parte, în înmatriculările de la poliţie apar 11 Bentley-uri înmatriculate, diferenţa de cinci maşini fiind reprezentată de automobile achiziţionate noi de pe alte pieţe.

    „Clienţii au preferat să aştepte anul trecut şi nu au optat pentru un model de pe stoc pentru a avea o maşină mai viu colorată. Clienţii nu au mai dorit automobile negre, albe sau gri, ci bronz, oranj Sunburst şi inclusiv la interior s-a optat pentru culori mai exotice, cum ar fi un verde închis“, a spus Mihaela Tudorică. În ceea ce priveşte targetul pe 2015, acesta este simplu – de a egala sau a depăşi cifrele pe anul trecut, lucru greu pe o piaţă a autoturismelor ce abia a depăşit 70.000 de unităţi înmatriculate, chiar şi cu o creştere de 21% faţă de 2013. „O medie bună anuală ar fi o maşină Bentley pe lună pentru ca businessul să fie funcţional. Din septembrie 2012, de când am preluat această funcţie, piaţa acestor automobile s-a îmbunătăţit simţitor. Clienţii au mai multă încredere şi discuţiile cu aceştia se închid printr-o vânzare.“

  • Risipa permanentă din ultimii şapte ani. România a plătit 4,3 mld. euro pe autostrăzi, suficienţi pentru 700 km

    Compania Naţională de Au­tostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a plătit 4,3 miliarde de euro pentru proiecte de autostrăzi în perioada 2008-2014, iar în acelaşi interval reţeaua locală de şosele de mare viteză s-a mărit cu doar  373 de kilometri, numărând în prezent 644 de kilometri, potrivit unei analize a ZF pe baza informaţiilor transmise de compania de drumuri.

    Cu suma pe care CNADNR a cheltuit-o începând din 2008 până în prezent se puteau construi peste 700 de kilometri de autostrăzi, dacă se ia în calcul un cost mediu de 6 milioane de euro/kilometru.

    De ce aceşti bani înghiţiţi de CNADNR s-au văzut în realizări concrete la jumătate faţă de cât s-ar fi putut face şi, mai ales, de ce România continuă să fie la coada Europei la capitolul infrastructură rutieră? 

    Citeşte mai multe despre infrastructura rutieră pe www.zf.ro.

  • Arad: 23 de migranţi din Siria, Irak şi Iran, prinşi într-un microbuz lângă frontiera cu Ungaria

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Poliţia de Frontieră Arad, un microbuz cu numere de Polonia a fost oprit în oraşul Nădlac, aproape de frontiera cu Ungaria, iar în timpul verificărilor au fost găsiţi ascunşi 23 de migranţi.

    Şapte dintre străini provin din Siria, unsprezece din Irak, iar cinci sunt din Iran. Ei au vârste cuprinse între 23 şi 45 de ani şi stăteau înghesuiţi pe podeaua vehiculului de transport mărfuri, sperând că vor putea trece ilegal frontiera.

    Şoferul polonez, în vârstă de 23 de ani, era însoţit de un conaţional şi un turc, care sunt cercetaţi acum pentru trafic de migranţi.

    Migranţii, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen, vor fi cercetaţi penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.