BusinessMagazin

Tag: populatie

  • Cine sunt „Minigarhii”, făcătorii de bani din anturajul dictatorului Lukaşenko

    Lukaşenko a condus Belarusul mai bine de un sfert de secol, timp în care a fost privit mai mult ca o curiozitate, sau ca un lider exotic, de europeni. A fost nevoie de proteste de genul Maidanului ucrainean pentru ca publicul să deschidă ochii la ce se întâmplă într-o ţară de dimensiunea Marii Britanii, dar cu o populaţie cât cea a Belgiei din care o bună parte cere democraţie. Însă poveşti despre abuzurile de acolo au apărut constant. În 2015, când Belarus se pregătea de alegeri (câştigate, desigur, de dictator), France24 publica sub titlul „În interiorul reţelei Belarus” rezultatele unei investigaţii care arată că Lukaşenko şi apropiaţii săi au stabilit ceea ce părea a fi o cleptocraţie, similară celei din Rusia, dar de dimensiuni mai mici. Construcţia se bazează pe un labirint de entităţi offshore prin care elita belarusă îşi realizează afacerile în pofida sancţiunilor europene în vigoare atunci. Iar aceste afaceri au fost făcute prin fraudarea cetăţeanului de rând. Autorii investigaţiei, jurnalişti din cinci ţări, au calculat că din 1994 şi până în 2015 Lukaşenko şi ai săi şi-au însuşit ilegal zece miliarde de dolari.
    Articolul începe cu o replică a fiicei „minigarhului” Vladimir Peftiev, care în 2011, când a vizitat ţara tatălui său, a spus „Urăsc Belarusul”.
    Fata a crescut în Malta, o ţară a UE considerată un paradis fiscal de mai multe organizaţii internaţionale, unde Peftiev îşi stabilise cartierul general la începutul anilor 2000. În 2007, omul de afaceri s-a mutat definitiv în Belarus, probabil la cererea lui Lukaşenko – o alegere pe care fiica sa probabil că a privit-o cu scârbă. Ea s-a stabilit ulterior în Statele Unite. Peftiev a fost cel mai puternic dintre oamenii de afaceri din Belarus din anii 1990 şi până în anii 2000. Se crede că a acumulat peste un miliard de dolari prin diferitele sale afaceri. Dar, spre deosebire de oligarhii ruşi precum Roman Abramovici sau răposatul Boris Berezovski, care-şi aveau bazele la Londra, Peftiev nu a putut ieşi niciodată de pe orbita lui Lukaşenko.
    Cariera sa a început în 1993, când a creat joint venture-ul BelTechExport. Scopul firmei era să exporte stocuri de muniţie rămase din epoca sovietică către oricine dorea să le cumpere (Belarus a jucat un rol major în industria de apărare a URSS). După ascensiunea la putere a lui Lukaşenko, care a militat pe o platformă anticorupţie, Peftiev a făcut stânga-mprejur prin schimbarea loialităţii de la primul ministru de atunci Viaceslav Kebici la Lukaşenko. În acele vremuri, a dezvoltat legături cu Viktor Bout, un celebru traficant de arme. BelTechExport a furnizat arme şi muniţii unor ţări precum China şi, se presupune, Coreea de Nord. De asemenea, a fost implicată în vânzarea de avioane de vânătoare către armata lui Laurent Gbagbo, preşedintele de atunci al Coastei de Fildeş. Aceste aeronave au fost folosite pentru a bombarda o bază a armatei franceze în Bouaké în 2004, atac în care au murit  nouă persoane şi câteva zeci au fost rănite. În 2007, un director al BelTechExport a fost implicat într-un scandal când au fost descoperite în Letonia piese pentru avioanele de luptă Mig-29 care erau transportate ilegal către Bangladesh.
    Pe măsură ce stocurile de armament sovietic s-au epuizat, Peftiev şi-a diversificat afacerile. În 1998, a participat la crearea Mobile Digital Communications (MDC), o societate mixtă care deţinea Velcom, un operator de telefonie mobilă devenit principalul furnizor al ţării. El a adăugat, de asemenea, distileria Aquadiv la BelTech Holding, pe care o controla. Lovitura sa de geniu a fost crearea unei companii de pariuri, Sport-Pari, împreună cu Dimitri Lukaşenko, unul dintre fiii preşedintelui. De asemenea, a angajat-o pe Lilia Lukaşenko, soţia fiului mai mare al preşedintelui, ca director al Eastleigh Trading, unul dintre vehiculele sale financiare. Cu afacerile strâns legate de familia lui Lukaşenko, Peftiev s-a asigurat că nu va ajunge la închisoare. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să cadă din graţiile liderului suprem.

    Spre deosebire de majoritatea ţărilor postsocialiste, Belarus nu se poate  lăuda cu o clasă oligarhi care să se fi îmbogăţit prin privatizări la scară largă. Există două motive principale pentru acest lucru. În primul rând, Belarus a fost reticentă să privatizeze activele de stat moştenite din epoca sovietică. În al doilea rând, ideea că statul este sursa a tot este încă răspândită în Belarus, cu toate că au trecut decenii de la căderea URSS. De aici şi ideea adânc înrădăcinată în rândul populaţiei că, de vreme ce Lukaşenko controlează statul, el poate dispune de activele acestuia după cum consideră potrivit şi poate împărţi fabrici şi alte întreprinderi apropiaţilor săi după bunul plac. Acest lucru l-a determinat pe istoricul britanic Andrew Wilson să creeze termenul „minigarh” pentru belaruşii bogaţi. Lukaşenko, de exemplu, a transferat în 2012, gratuit, prin decret prezidenţial, un combinat de proteine şi concentrate de vitamine de 7 milioane euro aparţinând statutului către Interservice Group, proprietatea lui Nikolai Vorobei. Întâmplător, Vorobei este un prieten apropiat al lui Lukaşenko.

    Detaliile despre tranzacţiile firmelor elitei belaruse sunt greu de găsit, mai ales pentru că multe dintre acestea implică firme cu sediul în paradisuri fiscale britanice care nu sunt obligate să dezvăluie numele proprietarilor efectivi. Însă nu imposibil. Realizatorii anchetei şi-au obţinut informaţiile din documente publice. Afacerile implică mai multe companii private despre care se crede că acţionează pentru stat. Aşa-numita schemă cu solvenţi este un bun exemplu. Astfel, în baza unui acord special, Rusia a acordat Belarusului dreptul de a importa petrol rusesc fără taxe. În schimb, Belarus a fost obligată să plătească înapoi Rusiei orice taxă de export pe care o încasează pentru ceea ce este catalogat drept „produs petrolier”. Cu alte cuvinte, Rusia a subvenţionat petrolul vândut rafinăriilor belaruse. Pentru a nu pierde această oportunitate, companiile belaruse care lucrează cu Rusia au început să prelucreze petrolul pentru a-l exporta ca „solvent” (o categorie diferită de produsele petroliere), astfel încât taxele la export nu trebuiau transferate înapoi în Rusia. Se estimează că 1,5 miliarde de dolari au fost obţinute prin acest sistem doar în 2012, o sumă echivalentă cu jumătate din creşterea PIB-ului ţării în acel an. Companiile implicate în înşelătorie i-au aparţinut toate lui Iuri Cizh, un minigarh din construcţii despre care se crede că a fost unul dintre cei mai bogaţi belaruşi, şi lui Vorobei. Schema arată modul în care linia dintre veniturile statului – cum ar fi taxele vamale – şi proprietatea privată a dispărut în timpul lui Lukaşenko.
    Făcând documentele de proprietate de neîncredere, Lukaşenko s-a asigurat că singura urmă către avere – şi păstrarea acesteia – este obedienţa totală faţă de el şi de fiii săi. Pentru a descuraja în continuare lipsa de loialitate, dictatorul îşi întemniţa în mod regulat „oamenii care-i produc bani” şi încuraja rivalităţile. Andrei Şirai, de exemplu, a fost organizatorul unui plan de contrabandă ocrotit de regim. El a intrat totuşi la închisoare. Dintre traficanţii de arme, reprezentanţii comerţului emblematic al Bielorusiei, toţi directorii executivi, cu excepţia lui Peftiev, au fost arestaţi şi acuzaţi în anii 2000. Unii susţin că până şi Cizh, intrat în graţiile regimului, a fost arestat şi închis pentru o scurtă perioadă de timp în 2010.
    În cercurile academice se crede că Lukaşenko urmăreşte autarhia ca model de societate pentru ţara sa. Când vine vorba de bani privaţi, nimic nu poate fi mai departe de adevăr. Vânzarea companiei de telefonie mobilă Velcom este un exemplu de tip de interacţiune între apropiaţii lui Lukaşenko, oamenii care aduc valuta, interesele europene şi paradisurile fiscale.
    Compania de telefonie mobilă a fost creată în 1998 de Peftiev prin intermediul companiei sale BelTelecom şi SBT, o companie elveţiană aparţinând fraţilor Samawi, doi cetăţeni sirieni. În 2007, proprietatea companiei a fost transferată către Mobilkom din Austria pentru 1 miliard de euro. Un grup de cetăţeni belaruşi, sirieni şi austrieci au profitat frumos de vânzare. Pentru a evita o licitaţie publică, BelTelecom şi-a vândut acţiunile pentru 400 de milioane euro către SBT, care, la rândul ei, le-a vândut către Telekom pentru 690 milioane euro. Câştig net pentru persoanele implicate: 300 de milioane euro în doar câteva zile.
    Vânzarea foarte profitabilă nu a marcat sfârşitul activităţilor fraţilor Samawi în Belarus, ci dimpotrivă. Prin intermediul unui vehicul offshore din Cipru, sirienii au investit în mai multe proiecte de dezvoltare imobiliară în Minsk. În cazul unuia dintre acestea, fiul unuia dintre ei, Khaled Samawi – un cunoscut proprietar de galerii de artă din Londra, Beirut şi Dubai – a deschis chiar şi o galerie de artă cu ajutorul norei nimănui altuia decât a lui Lukaşenko însuşi.  
    Un alt jucător cheie în vânzarea Velcom a fost Martin Schlaff, un om de afaceri din Viena care are legături atât cu stabilimentul austriac, cât şi cu lumea interlopă din Europa de Est. Vânzarea Velcom, pe care acesta gândit-o, i-a adus o sumă de 1,8 milioane de euro în taxe de consultanţă. Nu era nou venit în Belarus. În 2002, Schlaff, împreună cu Comitetul Olimpic Austriac (AOC), au organizat o vacanţă de iarnă pentru Lukaşenko în Alpi. Apoi a ocupat funcţia de şef al Comitetului olimpic belarus. Odată ajuns acolo, a reuşit să aranjeze afaceri cu Leo Wallner, şeful Casinos Austria care, coincidenţă sau nu, era pe atunci şeful AOC.

    După alegerile prezidenţiale din 2001, guvernul belarus a decis să nu extindă vizele monitorilor de la OSCE, o organizaţie interguvernamentală, închizându-le astfel efectiv  biroul. Ca răspuns, Uniunea Europeană şi Statele Unite au îngheţat activele şi au impus interdicţii de călătorie pentru 50 de oficiali de top din Belarus, inclusiv Lukaşenko. Sancţiunile au fost ridicate la sfârşitul anului 2003 ca ​​semn de bunăvoinţă, apoi reintroduse după alegerile prezidenţiale din 2006, apoi ridicate din nou în schimbul eliberării deţinuţilor politici din 2008. Această utilizare a sancţiunilor ca mijloc de troc i-a făcut pe unii comentatori să spună că sancţiunile au funcţionat.

    Cu toate acestea, la sfârşitul anului 2010, regimul belarus a reprimat opoziţia politică apărută după alte alegeri prezidenţiale trucate cu un nivel de violenţă nemaivăzut din anii ’90. Ca reacţie, UE şi-a intensificat sancţiunile, interzicând oricărei persoane cu legături cu represiunea să călătorească în Europa şi îngheţând conturile bancare occidentale.
    În timp ce interdicţia de călătorie s-a dovedit eficientă – multor oficiali de rang înalt li s-au refuzat vizele – îngheţarea activelor nu a făcut nimic pentru a împiedica jefuirea resurselor naţionale şi transferarea în Europa a unor profituri ilegal obţinute. În 2012, de exemplu, Peftiev încă folosea o companie malteză.
    Utilizarea companiilor offshore, în special din Insulele Virgine Britanice (care nu făceau parte din UE, dar erau guvernate de un stat membru al UE), au permis belaruşilor să facă afaceri în UE nestingheriţi. Diplomaţii americani au spus că persoanele menţionate pe lista de sancţiuni sau care se temeau că vor fi adăugate pe listă, şi-au folosit copiii pentru a-şi desfăşura activităţile de afaceri în Europa. Despre fiica fostului prim-ministru Serghei Sidorski, de exemplu, se crede că a patronat operaţiuni de spălare a banilor în Germania.
    Eficienţa sancţiunilor a fost redusă de guvernele europene care au acordat prioritate intereselor anumitor corporaţii. Slovenia, de exemplu, a insistat puternic în 2012 pentru a-l ţine pe Cizh în afara listei. Companiile aparţinând acestuia erau angajate în afaceri cu un magnat sloven, Janez Škrabec, şeful grupului de construcţii Riko. În 2013, parlamentarii francezi au călătorit la Minsk pentru a face lobby pentru corporaţii franceze, inclusiv pentru Bouygues, un grup de construcţii.
    Unele sancţiuni au funcţionat. Anatoli Ternavski, un om de afaceri inclus pe lista sancţiunilor UE care este un apropiat al preşedintelui belarus, a deschis un proces în Cipru cu privire la o dispută cu un oligarh rus. Una dintre companiile sale din Insulele Virgine Britanice deţinea o companie în Cipru, care la rândul ei deţinea active în Rusia. Cu alte cuvinte, singura legătură cu UE a fost faptul că firma a fost înregistrată în Cipru. În aprilie 2013, curtea supremă cipriotă a decis că nu are dreptul să facă acest lucru, deoarece i-ar fi permis accesul la afaceri în UE.
    Sancţiunile pot îndepărta un tată de fiica sa sau pot împiedica un om de afaceri să se prezinte în faţa instanţei. Alexander Atroşceankau, jurnalist belarus şi activist pentru drepturile omului, consideră că astfel de sancţiuni sunt un mijloc foarte eficient de a obţine rezultate, în special în ceea ce priveşte eliberarea deţinuţilor politic.

  • Ştiaţi că există o capitală mondială a depopulării? Şi că aceasta este la un pod distanţă de România?

    Oginian Nencev şi-a petrecut ultimii 15 ani încercând să scape din Vidin, regiunea din pintenul din nord-vestul Bulgariei, scrie Balkan Insight. De şase ori a plecat în căutarea unui trai mai bun şi de şase ori s-a întors. Decizia de a reveni în cel mai sărac colţ al celei mai sărace ţări a Uniunii Europene a fost neobişnuită. Dar dorinţa lui de a pleca nu era şi nici acum nu este.

    Ognian a plecat pentru prima dată în căutarea unui loc de muncă pe când se apropia de 50 de ani, după ce şi-a pierdut slujba de inspector sanitar veterinar în oraşul Vidin, capitala provinciei cu care îşi împarte numele. Spre deosebire de milioane de bulgari care au plecat în vestul Europei, el şi-a limitat căutarea doar la ţara sa. Uneori îşi găsea de lucru ca medic veterinar, pe baza calificării sale iniţiale. Uneori era angajat ca profesor de ştiinţe sau inginer de termoficare pe baza unor calificări suplimentare. Se întorcea la Vidin ori de câte ori se termina munca, cu acelaşi sentiment de fiecare dată: teamă. „Parcă mă întorceam la mormântul meu”, a spus el. „Acesta este un oraş muribund”.

    Vidin este captiv într-o spirală a morţii în care o economie în stagnare şi un declin demografic se hrănesc una pe alta. Oamenii au părăsit provincia în căutarea prosperităţii, iar prosperitatea a evitat provincia deoarece au plecat atât de mulţi oameni. În timp ce o dinamică similară este în joc în mare parte din Europa de Est, impactul ei în Vidin a fost dramatic. Populaţia provinciei a scăzut cu cel mai rapid ritm din Bulgaria, care ea în sine se confruntă cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din UE şi, după unele calcule, din lume. Vidin poate pretinde lejer că este capitala mondială a declinului populaţiei – punctul zero al colapsului demografic.

    O aberaţie în contextul global, Vidin este totuşi tipic pentru colţul său de Europă. De la căderea comunismului în urmă cu 30 de ani, ţările din estul şi sud-estul Europei au fost martorii unui fenomen teribil – o golire treptată de locuitori. Potrivit unui raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite din 2019, regiunea găzduieşte 9 din cele 10 ţări cu cea mai rapidă scădere a populaţiei din lume.

    În spatele acestor statistici se află două mari tendinţe: emigrarea spre Vest şi ratele de fertilitate în scădere. Milioane de tineri au părăsit estul Europei spre economiile mai bogate din Occident. În acelaşi timp, cei rămaşi au avut mai puţini copii decât generaţiile anterioare. Aceşti factori s-au combinat pentru a produce o rată de scădere a populaţiei nemaivăzută în vremuri de pace şi care aminteşte mai mult de războaie şi pandemii.

    Dacă UE în ansamblu a evitat rata declinului populaţiei observată în Europa de Est, aceasta se datorează în mare parte faptului că statele sale vestice au primit migranţi din afara frontierelor Uniunii, precum şi din interiorul acesteia. Cu toate acestea, în Europa de Est, multe guverne sunt în mod deschis ostile faţă de migraţie, în special faţă de oamenii veniţi din Asia, Africa şi Orientul Mijlociu. Liderii din întreaga regiune solicită constant controale mai stricte la frontieră şi tărăgănează acceptarea cotei lor de refugiaţi şi migranţi impuse de UE. Cu toate acestea, rata declinului demografic le forţează la unele alegeri dure.
    Declinul implică costuri economice pe termen lung. În timp, o forţă de muncă în scădere devine neatractivă pentru investitori şi nu poate susţine nevoia de pensii şi asistenţă medicală a unei populaţii îmbătrânite. Atragerea muncitorilor străini poate ajuta la acoperirea costurilor mai bine decât alte măsuri, cum ar fi încurajarea familiilor să se mărească sau convingerea expaţilor să se întoarcă. Polonia şi Lituania sunt doar două dintre ţările care au început să încurajeze o formă foarte specifică de migraţie – din Ucraina vecină, o ţară din afara UE a cărei economie a fost slăbită de conflictul cu Rusia. Statele din sud-estul Europei, precum Bulgaria, nu au adoptat încă politici similare, dar rata declinului demografic le-ar putea lăsa în curând fără opţiuni.
    „Este nevoie de un val masiv de migraţie”, a spus Georgi Burdarov, demograf la Universitatea St. Kliment Ohridski din capitala Bulgariei, Sofia, care a consiliat guvernul bulgar. „Dacă teritoriul nu poate fi umplut de o populaţie bulgară, va veni altul. Acest teritoriu va avea un viitor mai bun.” 


    Vidin se află la de cinci ore de mers cu maşina de Sofia. Drumul de 240 km trece
    prin Stara Planina, sau Munţii Balcani, fĂCând parte dintr-un coridor rutier de transport de marfă aglomerat care leagă Europa centrală de portul grecesc Salonic.


    De-a lungul unor porţiuni muntoase ale traseului, maşinile şi camioanele cu containere navighează pe benzi înguste, cu gropi. Accidentele sunt frecvente şi tind să blocheze traficul în ambele sensuri. Guvernele succesive au promis că vor moderniza drumul, dar până acum nu s-a făcut nimic vizibil.
    Nostalgicii comunismului pot spune că în anii 1980 călătoria între Vidin şi Sofia dura doar 35 de minute. Oraşele erau legate de zboruri de pasageri operate de compania aeriană de stat. Biletele erau ieftine. Locuitorii mai în vârstă din Vidin îşi amintesc că au vizitat capitala şi în alt scop decât să meargă la cumpărături.
    Cu toate acestea, serviciul a devenit neviabil după căderea regimului comunist, zborurile au fost suspendate în 1992, iar singurul aeroport din Vidin a devenit nefolosit. Astăzi, turnul său de control abandonat are vedere la o pistă presărată cu anvelope vechi şi sticlă spartă. Poveştile din era când se zbura din Vidin – povestea, de exemplu, a pasagerului care a urcat cu un pui la bordul avionului, sedându-l cu coniac – au intrat în folclor.
    În Vidinul de astăzi, vegetaţia se contopeşte cu civilizaţia. Copacii şi boscheţii înmoaie aspectul dur al blocurilor de beton din epoca comunistă. Primăvara, parfumul teilor înfloriţi umple străzile goale. În piaţa principală, un ecran uriaş transmite în buclă un videoclip de informare publică, indiferent de ora din zi. Există, de asemenea, indicii ale unui cosmopolitism trecut. Cartierul din centrul oraşului, cu străzi înverzite şi conace care se degradează, găzduia odată consulatele unor jucători regionali precum Rusia, Austria şi România. Sinagoga, înghiţită de buruieni, a fost odată cea de-a doua ca mărime din Bulgaria.
    Vidin îşi datorează statutul anterior geografiei. Situat pe malul Dunării, a fost timp de secole un avanpost comercial, disputat de conducătorii sârbi, maghiari şi otomani. Sub guvernul comunist al Bulgariei, oraşul a fost transformat într-un centru industrial. Până în 1980, fabrica toate telefoanele din ţară şi două treimi din anvelope. Scrumierele-suvenir din oraş înfăţişau  o anvelopă care înconjoară cel mai cunoscut reper al său – cetatea medievală Baba Vida.
    Ambii fii ai lui Nikolay Ţocev s-au alăturat exodului spre vest, mutându-se în Spania pentru a lucra în sectorul IT. Între timp, paznicul de 65 de ani a părăsit oraşul Vidin şi s-a mutat în satul din apropiere Novo Selo, unde  cu salariul său de 320 de euro poate face mai multe. Fiii săi uneori ajută financiar gospodăria. „Cum pot cere mai mult?” spune el. „Este normal ca viţelul să hrănească vaca?” Obişnuia să conducă o afacere de impermeabilizare, dar a închis magazinul în 2010, când criza financiară mondială devasta Bulgaria. „Oamenii nu aveau bani pentru renovarea caselor”, a spus el.
    Venitul pe cap de locuitor din provincia Vidin este de 3.640 de euro, sau jumătate din media bulgară, potrivit Eurostat. Rata şomajului este de 13,5% – de trei ori media Bulgariei. Cifrele nu pot fi tratate ca fiind exacte deoarece nu iau în calcul o economie gri considerabilă. Mulţi oameni lucrează fără contracte, veniturile lor fiind completate discret de plăţile în numerar.
    În oraşul Belogradcik, la 56 km de oraşul Vidin, şomerii îşi petrec timpul în cafenele. Primarul Boris Nikolov a declarat că şomerii preferă să supravieţuiască cu munci sporadice sau cu ce primesc de la rudele din străinătate decât să îşi assume un loc de muncă. „Nu găseşti nici măcar patru persoane care să facă să funcţioneze o cafenea mobilă”, s-a plâns el. Nikolov a explicat că cifrele oficiale despre populaţia oraşului său sunt înşelătoare, deoarece mulţi sunt plecaţi peste hotare nedetectaţi. „Eram 10.000 de oameni în 1991, acum suntem 5.000 pe hârtie şi poate 3.000 în realitate”, a spus el.
    Abandonat de adulţii săi apţi de muncă, Vidin a devenit o ţară a bătrânilor şi, ocazional, a minorilor. Unii dintre cei care s-au dus să muncească în ţările altora au lăsat în urmă „copiii Skype”, numiţi astfel după cea mai cunoscută dintre aplicaţiile cu care părinţii ţin legătura cu cei mici.
    Copiii sunt de obicei lăsaţi în grija bunicilor, susţinuţi cu remiterile trimise de părinţi. În nord-vestul Bulgariei, 44% – adică aproape jumătate – dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 17 ani au avut unul sau ambii părinţi la muncă în străinătate, potrivit unui raport al agenţiei ONU pentru copii, Unicef. În Bulgaria, în ansamblu, rata medie este de 23%, adică unul din cinci copii.
    „Părinţii pleacă pentru că trebuie, nu pentru că vor”, spune Kristin Valentinova, în vârstă de 18 ani. Absolventă de liceu la Vidin, ea şi-a văzut sporadic tatăl timp de 13 ani, când acesta locuia şi lucra în Cipru. În doi din acei ani, în timp ce mama l-a însoţit pe tata, Kristin a fost crescută doar de bunica ei. Toţi cei 26 de elevi care au absolvit clasa ei de liceu au părăsit Vidinul. A urmat exemplul lor anul trecut, mutându-se în Olanda pentru a studia afaceri.
    Speranţele în marile planuri ale guvernului pentru a aduce o soartă mai bună Vidinului sunt deocamdată degeaba. Inaugurarea în 2013 a unui pod rutier peste Dunăre, care leagă Vidin de Calafat, oraş din România, a crescut volumul traficului prin provincie, dar nu a creat multe locuri de muncă. În 2017, guvernul de la Sofia a lansat un program de angajări de un milion de euro pentru nord-vestul Bulgariei, menit să încurajeze firmele să reţină salariaţii locali cel puţin un an. Potrivit lui Radoslav Georgiev, economist al think-tank-ului Active Society din Vidin, 90% dintre angajaţi au fost concediaţi după încheierea programului.
    Economia în cădere liberă a Vidinului şi populaţia în scădere au creat o „problemă de genul oul şi găina”, spune Georgi Stoev, fondatorul unui incubator de tehnologie bulgar. El a explicat că angajatorii stau departe de zone precum Vidin, „susţinând că nu există persoane potrivite pentru angajare, iar tinerii pleacă, argumentând că nu există angajatori potriviţi”.
    Exodul forţei de muncă din Bulgaria a început în anii 1990, în frământările tranziţiei de la comunism la economia de piaţă, şi a continuat până în noul mileniu. Intrarea ţării în UE în 2007 a fost precedată de teama că migraţia va atinge apogeul după ce libertatea de mişcare va fi permisă tuturor cetăţenilor. Anticipând o creştere, economiile bogate ale UE – de la Italia, Austria şi Germania şi până la Olanda, Marea Britanie şi Irlanda – au impus restricţii temporare muncitorilor din Bulgaria şi România. Ultima dintre aceste limitări a expirat în 2014. Gunter Verheugen, comisarul UE pentru extindere între 1999 şi 2004, a declarat că a fost îngrijorat de impactul pe care l-ar fi avut asupra economiilor României şi Bulgariei  pierderea a şi mai multor muncitori. În timpul discuţiilor de preaderare, a povestit el, restricţiile temporare au fost văzute ca un mijloc nu doar de protejare a pieţelor forţei de muncă din Europa de Vest, ci şi de protejare a „dezvoltării în ţările candidate”. Cu toate acestea, factorii de decizie politică n-au reuşit să prevadă rata declinului populaţiei. „Nimeni nu se putea aştepta ca depopularea Bulgariei şi României să fie atât de rapidă”, a precizat Verhuegen.
    Negociatorul şef al Bulgariei în discuţiile de aderare, şi fostul adjunct al ministrului de externe, Vladimir Kisyov spune că liderii UE au fost, în general, „pragmatici” în ceea ce priveşte extinderea libertăţii de circulaţie, recunoscând că măsura va atenua penuria de forţă de muncă din cele două ţări. „Statele UE cărora le lipsesc muncitorii beneficiază de pe urma poporului nostru”, a spus el.
    Desigur, se credea că România şi Bulgaria vor beneficia de aderarea la UE, la fel cum a fost cazul altora din regiune, de aderarea la bloc. În teorie, câştigurile economice care au venit odată cu calitatea de membru ar fi urmat să contribuie la încetinirea ratei declinului demografic prin reducerea motivelor pentru emigrare.
    Nivelul de trai pare să se fi îmbunătăţit după aderare.

    Când Bulgaria a intrat în UE în 2007, PIB-ul pe cap de locuitor era de 40% din media celor 27 de state membre ale blocului. În 2018, indicatorul era la 50% din media Uniunii cu 28 de membri. Înainte de pandemie, rata şomajului era la un nivel minim istoric.


    Cu toate acestea, declinul demografic a continuat. Zeci de mii de tineri bulgari pleacă în vestul Europei în fiecare an. Numărul bulgarilor care locuiesc şi muncesc în străinătate s-a dublat de la aderarea ţării lor la UE, potrivit Eurostat. Astăzi, 12% din forţa de muncă a ţării trăieşte în alte state membre ale Uniunii.
    Bineînţeles că emigrarea nu este singurul factor din spatele declinului. Rata fertilităţii din Bulgaria, de 1,5 naşteri la o femeie, este cu mult sub minimul necesar pentru menţinerea populaţiei, chiar şi dacă nu se ţine cont de pierderile datorate emigrării. În provincia Vidin, numărul naşterilor pe an este cu două treimi sub cel din 2000.
    În timp ce câştigurile economice ale Bulgariei de după aderarea la UE nu au stopat declinul demografic, cel mai probabil acest declin a frânat aceste câştiguri. Potrivit unui sondaj realizat de Fondul Monetar Internaţional,  PIB-ul pe cap de locuitor al Europei Centrale, de Est şi de Sud-est ar fi putut urca până la 74% din media vest-europeană până în 2050 – o creştere semnificativă faţă de actualul nivel, de 52%. Însă după luarea în considerare a scăderii populaţiei, PIB-ul pe cap de locuitor revizuit pentru aceeaşi perioadă nu trece de 60% din media vest-europeană. În cuvintele specialiştilor de la FMI, „vânturile contrare demografice” au încetinit rata „convergenţei veniturilor”. O soluţie este importul de forţă de muncă, aşa cum face, spre exemplu, Polonia cu muncitorii sezonieri ucraineni. Politic, acest subiect este unul delicat pentru mai toate statele estice. Ognian Nencev, medicul veterinar, este însă deschis acestei perspective. „Nu ar fi rău să aducem imigranţi”, a spus el. „Unii ar putea spune că imigranţii duc la scăderea salariilor locuitorilor din Vidin. Dar unde sunt aceşti cetăţeni despre care vorbesc?”
    În timp ce îşi caută următorul loc de muncă care îl va îndepărta de Vidin, Ognian îşi aminteşte de ocazia în care şi el a fost tentat să plece în străinătate, printr-o ofertă de muncă şi cazare ieftină în Germania. A ajuns până la autogară, unde a fost întors pentru că a încercat să urce în autobuz cu pisica sa. „Cum aş putea s-o las în urmă?” îşi aminteşte el. Şi aşa a rămas, frustrarea sa că a rămas în Vidin este domolită de afecţiunea sa pentru o pisică.

  • Date inteligente: locaţie plus context

    Location intelligence este un termen destul de nou apărut, dar el este destul de vechi ca şi reţetă. Ce înseamnă mai exact? Prima utilizare a location intelligence a fost în 1854 când un epidemiolog de la momentul respectiv a pus pe hartă focarele de holera din Londra, cu sursele lor de apă publică şi în acest fel a legat cele două date între ele şi şi-a dat seama că apa este sursa epidemiei de holera.  

    Asta înseamnă location intelligence: pui pe hartă date din surse diferite şi încerci să găseşti legătura dintre ele. Faci corelaţii şi tragi concluzii pe care apoi să le foloseşti în procesele tale – în business, în strategii ş.a.m.d.”, a explicat în cadrul ZF IT Generation Cătălina Răileanu, cofondator Quickdata şi CEO Zoom Report, ce înseamnă mai exact termenul de location intelligence.Proiectul Zoom Report a luat naştere în cadrul Quickdata, un studio local de vizualizare de date, în urmă cu circa un an şi jumătate.

    „Noi avem 9 ani de experienţă la studioul nostru de vizualizare de date – Quickdata şi ne-am tot lovit frecvent de faptul că nu reuşeam să găsim date localizate sau dacă le găseam localizate trebuia să le obţinem printr-un proces destul de greu. Nu numai noi am avut această problemă, ci şi colaboratorii noştri şi atunci ne-am dat seama că şi în societate este nevoia asta de a facilita accesul la date, mai ales la date detaliate”, a menţionat ea, adăugând că platforma a fost construită cu resursele interne ale companiei.

    „Toată platforma este construită cu munca noastră, timpul şi pasiunea noastră. Nu pot cuantifica în mod exact investiţia iniţială, însă având în vedere volumul de muncă – numărul de ore lucrate pentru dezvoltarea platformei, probabil că investiţia se duce înspre 200.000 euro.”

    Fondatorii Quickdata au pornit cu un prototip care la început avea doar date electorale. „Platforma a fost foarte utilizată atunci pentru că era perioadă de alegeri. Acest lucru ne-a încurajat să dezvoltăm mai departe platforma şi în alte domenii”, a punctat Cătălina Răileanu.

    În prezent, platforma Zoom Report colectează însă o serie de date din surse publice, date socio-economice şi demografice, care sunt afişate pe hartă, conectate între ele pe baza locaţiei şi indexate, astfel încât să fie uşor de căutat şi de vizualizat de către utilizatori pentru a găsi informaţiile de care au nevoie.
    „Deocamdată avem date din zona demografică, spre exemplu populaţia pe grupe de vârstă, mişcările demografice, natalitate, mortalitate. Avem de asemenea date din zona economică – cum se dispersează societăţile pe baza obiectului de activitate (CAEN) geografic. Avem date din zona de educaţie – populaţie şcolară, infrastructura şcolară, ce rezultate au la examene, tot geografic. Avem şi date din zona electorală, date despre alegeri – prezenţa şi rezultatele la alegeri, date din zona de sănătate – infrastructura sanitară şi la nivel de judeţ date despre autovehiculele înmatriculate pe diferite categorii”, a detaliat ea.
    În acest moment, datele disponibile în cadrul platformei Zoom Report sunt la nivel de unitate administrativă, adică oraş, comună, acesta fiind nivelul maxim de detaliu, însă compania vrea ca în decurs de circa şase luni să ofere date până la nivelul de stradă, de punct geografic.
    Acum, platforma Zoom Report este folosită în total de aproximativ 200 de utilizatori, însă până la finalul acestui an fondatorii vor să dubleze numărul şi să se îndrepte spre pragul de 500 de utilizatori. Totodată, aceştia vor să facă şi primele teste pentru a se extinde în afara graniţelor României.
    „Anul acesta s-au adăugat 150 de utilizatori noi, dintre care 100 în ultimele trei luni. Până la finalul anului vrem să ne dublăm numărul actual de utilizatori şi să ajungem la circa 500 de conturi înregistrate. De asemenea, urmează să facem câteva teste pentru a ne extinde în Bulgaria, Ungaria şi Grecia”, a precizat Cătălina Răileanu.
    În prezent, Zoom Report se bazează pe un model de business freemium – există conturi gratuite pentru un anumite tipuri de date şi conturi cu plată pentru date mai detaliate. Conturile plătite oferă acces de o zi, o lună sau de un an la date, iar costul începe de la 10 euro pe zi.

    Proiect: ZoomReport
    Ce face? Platformă web de location intelligence – permite corelarea diferitelor tipuri de date în funcţie de locaţia geografică
    Investiţia iniţială: aprox. 200.000 euro
    Invitat: Cătălina Răileanu, CEO Zoom Report

    Proiect: Appointfix

    Ce face? Aplicaţie mobilă pentru managementul programărilor dedicată businessiurilor mici, în special din industriile de beauty, fitness, terapie şi coaching

    Ţintă de venituri 2020: 500.000 euro
    Invitat: Flavius Sărăcuţ, cofondator şi director de produs Appointfix 

    Proiect: EpicVisits.com
    Ce face? Platformă online ce oferă pachete de vizite epice care includ cazări şi experienţe pe diferite tematici
    Necesar de finanţare: 200.000 euro
    Invitat: Raluca Jianu, cofondator EpicVisits.com

    Proiect: expert24.ro
    Ce face? Platformă de tip market-place pentru prestatori de servicii
    Ţintă de venituri 2020: peste 50.000 euro
    Invitat: Adrian Daniel, CEO expert24.ro

    Proiect: Ridesafe Technology
    Ce face? Dispozitiv IoT care detectează accidentele motocicliştilor şi alertează automat autorităţile
    Investiţia iniţială: 100.000 euro
    Finanţări atrase până acum: 25.000 euro 
    Invitat: Marius Mitroi, cofondator Ridesafe Technology

    Proiect: Octavic
    Ce face? Sistem complex pentru digitalizarea unităţilor mari de producţie
    Finanţări atrase până acum: 140.000 de euro
    Ţintă de venituri 2020: 200.000 euro
    Invitat: Paul Harfaş, cofondator Octavic

    Proiect: Acertivo
    Ce face? Platformă online de sănătate emoţională adresată angajaţilor din companii
    Invitat: Irina Paraschiv, CEO şi cofondator Acertivo 

    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor.

    Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma
    www.zf.ro/zf-it-generation

  • De la 1 iulie piaţa gazelor s-a liberalizat. Ce înseamnă acest lucru pentru principalii jucători şi pentru consumatori?

    „Avem oferte mult mai bune decât au fost la 1 iulie, nişte preţuri cu 30-40% mai mici faţă de ce era la 1 iulie. Chiar dacă aceste oferte sunt foarte avantajoase, vedem foarte puţini consumatori care au încheiat un contract cu furnizorii”, explică pentru Business MAGAZIN Dumitru Chisăliţă, analist din zona de energie şi preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă.
    Aproximativ 95% din totalul de consumatori casnici, adică 3,3 mil. de consumatori casnici dintre cei 3,5 milioane în total în România, nu au încheiat încă un contract cu un alt furnizor, potrivit estimărilor lui Dumitru Chisăliţă. Acest fenomen se petrece în condiţiile în care ofertele furnizorilor pentru preţul „mărfii gaz” variază între 50 şi 80 de lei pentru consumatorul final.
    „Pe o piaţă funcţională nu este o asemenea diferenţă. Există o slabă informare la nivelul consumatorului. Aceste 50 de zile care au trecut nu au venit cu nicio campanie de informare şi atunci ca atare lumea este dezorientată, cum era şi la 1 iulie”, mai spune Dumitru Chisăliţă.


    Începând cu data de 1 iulie 2020 preţul la gaze pentru populaţie a fost liberalizat. Această liberalizare înseamnă că de la 1 iulie preţul amestecului de gaze naturale ( aşa zisa „marfă gaz”) este lăsat liber, în baza mecanismului cerere-ofertă. În acest condiţii, consumatorii pot opta pentru ofertele concurenţiale ale furnizorilor de gaze din România. Restul tarifelor rămân reglementate de autorităţi – tariful de transport, tariful de distribuţie şi TVA-ul.
    Practic, începând cu data de 1 iulie fiecare consumator casnic are posibilitatea de a încheia un nou contract cu furnizorul de gaze. Dacă clientul nu semnează contractul, furnizarea de gaze nu se sistează, ci va fi realizată de actualul furnizor. Consumatorul poate oricând în această perioadă să îşi modifice furnizorul. Estimările lui Dumitru Chisăliţă arată că 95% din consumatorii casnici au ales această variantă.
    Avocaţii sfătuiesc consumatorii să verifice atunci când semnează contractul, în primul rând, oferta de preţ.
    „În primul rând, consumatorul trebuie să fie atent la preţ. Deşi pare simplu, în realitate pentru consumatorul obişnuit compararea ofertelor este destul de anevoioasa mai ales atunci când sunt şi alte servicii incluse (spre ex. diferite tipuri de servicii tehnice periodice pentru verificarea/revizia tehnică a instalaţiilor, ori un preţ pentru un abonament zilnic, la care se adaugă şi consumul efectiv), fiind astfel dificilă identificarea preţului per MWh. În plus, consumatorii trebuie să aibă în vedere şi faptul că în factură furnizorul va mai adăuga şi tarifele reglementate de transport şi distribuţie prevăzute de legislaţia în vigoare”, spune Ruxandra Bologa, avocat al casei de avocatură NNDKP şi unul dintre coordonatorii practicii de Energie şi Resurse Naturale din cadrul NNDKP.
    Cei mai mari jucători din piaţa de gaze naturale din România sunt Engie şi E.ON, care deţin, cumulat, 90% din piaţă. Odată cu liberalizarea preţului gazelor, două companii mari din piaţa de furnizare energie electrică – CEZ şi Enel – au venit cu oferte pentru furnizarea de gaze către consumatorii casnici. În noile condiţii concurenţiale, furnizorii vin şi cu pachete de gaz-energie electrică sau servicii.
    „Nu se sesizează mişcări importante în piaţa de gaze pentru populaţie deocamdată. Este vară şi consumul este foarte scăzut. Sper că liberalizarea să aducă o mai bună calitate a serviciilor oferite şi preţuri competitive pentru consumatori. Sper ca, peste un an, să arate ca o piaţă matură cu un model de piaţă bine conturat, o piaţă cu reguli clare pentru toate părţile participante”, spune Răzvan Nicolescu, partener Deloitte şi liderul industriei de energie şi resurse naturale.


    Dumitru Chisăliţă este de părere că piaţa va arăta la fel peste un an, dacă autorităţile statului nu se vor implica în informarea consumatorilor casnici şi în asigurarea respectării regulilor pieţei de către companii.
    „Dacă nu se va întâmpla nimic, adică ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie – n. red.) va sta la fel de liniştit, protecţia consumatorului va dormi pe o ureche, Consiliul Concurenţei pe alta, guvernul nu se va implica, părerea mea este că piaţa gazelor pentru consumatorii casnici va fi la fel ca acum”, spune Dumitru Chisăliţă.

    Ce spun jucătorii pieţei, la două luni de la liberalizare?
    La solicitarea Business MAGAZIN, 5 dintre companiile prezente pe piaţa gazelor au răspuns următoarelor întrebări:
    1. Cum arată piaţa gazelor după liberalizare?
    2. Cum se traduce această măsură în efectele pe care le vor resimţi consumatorii şi cum se va calcula preţul corect în această piaţă liberă?
    3. Care sunt provocările pe care le va aduce această măsură pentru jucătorii pieţei?
    4. Va fi influenţată în vreun fel liberalizarea pieţei gazelor de contextul crizei generate de COVID-19?
    5. Cum apreciaţi că va arăta piaţa gazelor după un an de la implementarea acestei măsuri?
    6. Cum arată piaţa locală a gazelor comparativ cu pieţele vestice?

    Claudia Griech, director general adjunct, E.On Energie România

    4 miliarde de lei a fost cifra de afaceri a E.ON Energie în 2019

    1. Vedem deja primele efecte, respectiv o intensificare a competiţiei între furnizorii prezenţi pe piaţă, dar şi intrarea unor noi jucători. Totodată, avem pe piaţă oferte mai atractive comparativ cu condiţiile prevăzute în contractele reglementate. Credem că pe viitor vor avea câştig de cauză serviciile şi soluţiile de calitate care aduc plusvaloare, care sunt gândite să satisfacă nevoile specifice ale clienţilor, iar acestea devin tot mai complexe. Preţul gazului natural este important, desigur, dar calitatea şi sustenabilitatea serviciilor şi soluţiilor va prima. Pe primele şase luni ale anului curent am avut o creştere cu peste 30% a numărului clienţilor casnici eligibili faţă de finele anului trecut, iar comparativ cu sfârşitul anului 2018, creşterea este de aproape 100%. Şi în ultima lună, după liberalizare, portofoliul nostru a continuat să crească.
    2. Preţul final al gazelor naturale pentru clienţii casnici cuprinde atât costul de achiziţie al gazului de pe piaţa internă cât şi următoarele costuri suplimentare pentru noi: costul gazului din import pentru acoperirea vârfurilor de consum din perioada rece, precum şi costul serviciilor de înmagazinare, al serviciilor de transport, al serviciilor de distribuţie şi al serviciilor de furnizare. Tarifele aferente serviciilor reglementate de transport, distribuţie şi înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă costuri externe care nu pot fi negociate de compania noastră, fiind stabilite de către ANRE. Preţul final al gazelor naturale este influenţat în cea mai mare măsură de evoluţia costurilor de achiziţie a gazelor naturale din surse interne şi import, mai ales în sezonul rece, când consumul nu poate fi asigurat
    în totalitate din surse interne,
    apelându-se şi la importuri, aşa cum o arată experienţa anilor anteriori. Preţurile vor fi influenţate cu siguranţă de preţul gazelor la hub-urile europene şi de acoperirea atât din surse locale, cât şi din surse europene.
    3. Provocarea noastră, în contextul liberalizării dar şi al transformărilor prin care trece domeniul energiei, este de a face trecerea de la statutul de furnizor tradiţional de energie şi gaze naturale, la calitatea de partener care oferă soluţii şi servicii moderne, inovatoare, pliate pe specificul şi nevoile clienţilor din toate categoriile. Strategia E.ON este de a oferi clienţilor un portofoliu cât mai variat de produse, care să asigure nu doar un preţ competitiv, ci şi economii prin reducerea consumului, împreună cu servicii de utilizare în siguranţă a instalaţiilor de gaze naturale. Scopul nostru este să îmbunătăţim viaţa oamenilor pentru un viitor mai sustenabil iar produsele şi soluţiile E.ON sunt menite să reducă emisiile de carbon. Creşterea numărului de clienţi care optează pentru soluţiile noastre ne fac încrezători în ceea ce priveşte rezultatele de business pe termen mediu şi lung.
    4. Pandemia de COVID-19 are impact asupra pieţei de energiei în ansamblul ei, aceasta fiind afectată în principal de scăderea cererii, dar nu afectează liberalizarea în sine. Pandemia a influenţat şi comportamentul clienţilor, în sensul că aceştia se îndreaptă tot mai mult spre servicii şi soluţii digitale. Devenim tot mai digitali şi noi şi clienţii noştri şi aceasta într-un ritm accelerat. În luna iunie s-a înregistrat, o creştere cu aproximativ 230% faţă de luna iunie a anului trecut a conturilor online noi E.ON Myline. Tot în luna iunie, aplicaţia Myline pentru telefonul mobil a fost descărcată de un numar de clienţi  de cinci ori mai mare faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Şi plata online a facturilor a devenit tot mai uzuală, în luna iunie fiind făcute cu 145% mai multe plăţi digitale comparativ cu iunie 2019. În primele şase luni ale acestui an, numărul plăţilor efectuate prin Myline a depăşit 2,5 milioane.
    5. Ne aşteptăm în continuare la un grad ridicat de volatilitate a pieţei, nu ştim, de exemplu, cum va evolua pandemia şi ce noi măsuri vor institui autorităţile.  Însă, doar o piaţă liberalizată poate aduce cele mai bune oferte pentru clienţii noştri şi poate stimula investitorii, cu condiţia să fie complet funcţională. Aceasta înseamnă o piaţă lichidă şi competitivă, cu preţuri transparente şi acces egal pentru toţi jucătorii importanţi, spre beneficiul clienţilor. Totodată, este nevoie de dezvoltarea unui mecanism robust şi corect de suport pentru a-i proteja pe consumatorii vulnerabili.

    Michele Abbate, director general Enel Energie si Enel Energie Muntenia: Obiectivul nostru este să devenim lideri şi pe piaţa liberă a gazului

    5,5 mld. lei este cifra de afaceri cumulată a Enel Energie şi Enel Energie Muntenia

    1. Enel a introdus primele sale oferte de gaze pentru consumatorii casnici pe piaţa liberă în 2017. Liberalizarea pieţei începând cu 1 iulie 2020 a readus acest subiect pe agenda consumatorilor şi furnizorilor. La Enel am observat o sporire substanţială a contractelor semnate în prima jumătate a anului, în special online, unde am înregistrat o creştere de 500% a contractelor de gaze semnate în comparaţie cu perioada similară a anului trecut. Competitivitatea pe piaţă se va traduce în beneficii pentru consumatori şi îi va provoca pe furnizori să ofere diverse astfel de avantaje.
    2. Preţul este unul dintre elementele cheie în alegerea furnizorului, iar acesta este stabilit pe baza evoluţiei preţului de achiziţie a gazelor naturale, care depinde de cerere şi ofertă. De asemenea, consumatorii se uită şi la alte beneficii incluse în oferta de gaz de pe piaţa liberă, cum ar fi validitatea preţului sau reducerile oferite, tipul de produs bazat pe comportamentul de consum (de exemplu, o casă de vacanţă sau o casă permanentă) sau chiar experienţa clienţilor în timpul semnării contractului dar şi pe durata acestuia.
    3. Competitivitatea permite unei pieţe să se dezvolte cu adevărat. Pentru Enel, liberalizarea pieţei gazelor este o oportunitate de a ne demonstra din nou poziţia de lider, aşa cum s-a întâmplat pe piaţa liberă a energiei electrice, şi de a dezvolta noi servicii şi produse pentru a răspunde mai bine nevoilor consumatorilor.
    4. Efectele pandemiei de COVID-19 se resimt la nivel global, în toate domeniile. În ceea ce priveşte serviciile, există dovezi ale unei creşteri substanţiale în ceea ce priveşte serviciile digitale. Fie că vorbim despre semnarea unui contract 100% digital, o opţiune disponibilă pentru clienţii Enel încă din 2017, sau despre noi modalităţi de interacţiune online cu clienţii, mediul online câştigă teren şi ne aşteptăm ca acest comportament de consum să continue.
    5. Peste un an ne aşteptăm ca piaţa să fie din ce în ce mai competitivă, deoarece clienţii vor fi cei care vor avea puterea de a alege. Evoluţia va fi corelata cu intervenţiile pe care regulatorul le va avea în următoarea perioadă. În ceea ce ne priveşte, ne străduim în continuare să facem procesul de schimbare a furnizorului cât mai accesibil pentru clienţi. Producţia de gaze în România se află pe un trend descendent, cu o scădere de circa 2% de la un an la altul, conform datelor operatorului de transport de gaze pentru 2017-2019, cel mai probabil din cauza declinului natural al câmpurilor de producţie. Nu vedem niciun impact potenţial al liberalizării pieţei gazelor asupra producţiei de gaze.
    În ceea ce priveşte generarea de energie electrică, producţia de electricitate a scăzut semnificativ în 2019, iar România a devenit importator net. Tendinţa continuă în 2020, în special din cauza vechimii centralelor existente (în mare parte pe cărbune), precum şi pierderilor economice generate de costurile certificatelor de emisii de carbon (EUA).

    Mircea Bica, CEO Nova Power & Gas

    200 milioane de lei a fost cifra de afaceri a Nova Power & Gas în 2019

    1. Odată cu competiţia reală a venit scăderea preţurilor pentru consumatorii finali. La mai puţin de 2 luni de la momentul liberalizării nu se vad efecte semnificative, dar multe companii au intrat agresiv pe segmentul de consumatori casnici. Pe termen scurt, consumatorii vor continua să analizeze ofertele din piaţă, iar odată cu apropierea sezonului rece credem că dinamica preţurilor va creşte semnificativ. Pe termen mediu şi lung, furnizorii cu ofertele financiare mai bune şi fără costuri ascunse vor câştiga piaţa.
    2. Concurenţa va aduce beneficiile pe care le aduce concurenţa în orice domeniu, de la scăderea preţurilor până la creşterea calităţii. Cred însă că preţul corect trebuie să pornească de la preţul din piaţa angro, cu oferte dinamice care să ofere consumatorilor şansa de a profita de perioadele în care preţurile sunt mai mici.
    3. Provocările sunt foarte mari, de la schimbări de organizare şi strategie, până la optimizări permanente ale ofertelor şi investiţii mari în dezvoltarea de platforme şi în comunicare. La Nova, ne-am propus sa oferim cele mai bune oferte din piaţă cu preţ fix garantat şi contractare online, cu documentaţie simplificată, în doar câteva minute, şi am reuşit. Încă de la 1 iulie suntem pe prima poziţie în comparatorul de preţuri ANRE şi majoritatea contractelor sunt semnate online.
    4. Efectele crizei sunt mai vizibile în piaţa consumatorilor industriali, non-casnici. Poate doar în comportamentul consumatorilor casnici cărora le-au fost afectate veniturile şi caută mai activ să îşi reducă costurile lunare.
    5. Depinde foarte mult de cât de activ vor intra în cursă furnizorii din piaţa liberă, dar cred ca vom asista la o schimbare a comportamentului de selecţie a furnizorului. Dacă până acum opţiunile erau clare pentru fiecare zonă geografică în parte, de acum publicul va începe să compare ofertele, aşa cum face cu selecţia altor produse sau servicii. Nu ne e teamă că nu va şti să aleagă. 
    6. Cererea pentru gaze naturale în UE în 2020 rămâne stabilă în comparaţie cu 2018 şi 2019 la un nivel de aproximativ 3.907 TWh / an. Rusia (39%) şi Norvegia (27%) rămân principala sursă de import de gaze naturale pentru UE, producţia internă a UE scăzând odată cu reducerea producţiei în Marea Britanie şi Olanda.
    În Europa, un impact major asupra preţului gazului natural în iarna următoare îl vor avea NordStream 2 şi GNL. Direcţia şi magnitudinea vor fi determinate de disponibilitatea şi capacitatea lor. România va prelua trendurile în industria energiei electrice şi a gazului natural din ţările vestice precum Germania, Austria, Franţa. La fel se va întampla şi cu piaţa Futures sau Spot.

    Harald Rainer Kraft, reprezentant AIK Energy în România
    1,2 miliarde de lei a fost cifra de afaceri a AIK Energy în 2019

    1. Suntem încă la începutul acestei lungi tranziţii spre o piaţă complet liberalizată, iar majoritatea furnizorilor s-au adaptat la noile condiţii. Observăm o concurenţă puternică între furnizorii nou apăruţi pe piaţă, dar cu flexibilitate mai mare, care acum prezintă oferte foarte avantajoase faţă de cei doi jucători tradiţionali. Evoluţia pieţei în timp va fi principalul indicator pentru a observa dacă această abordare este sau nu una câştigătoare, dar semnalele pe care le-am primit până acum ne arată că suntem pe drumul cel bun. AIK Energy este unul dintre furnizorii implicaţi activ în eforturile de echilibrare a pieţei de gaze naturale în România şi ne ambiţionăm să fim alături de clienţii noştri cu oferte competitive.
    2. Predicţiile curente de preţ – atât de pe piaţa internă, cât şi de pe cele externe – indică o stagnare a trendului descendent din ultimele luni, pe măsură ce ne apropiem de sezonul rece. În acest context, considerăm că şi preţurile către clienţii finali (casnici şi non-casnici) se vor stabiliza, existând chiar posibilitatea să crească uşor.
    Consumatorii au fost principalii câştigători ai liberalizării pieţei de gaze naturale. Putem spune că au beneficiat din plin şi de un context favorabil de scădere semnifictivă a preţurilor, dar şi fără aceste influenţe ale pandemiei, creşterea competitivităţii în piaţă conduce la oferte mai atractive. Este dificil de estimat preţul corect, sunt foarte multe elemente care conduc la construirea lui (de la sursele de energie, condiţiile de producţie şi de distribuţie, gradul de risc pe care fiecare furnizor şi-l asumă, economia statului etc.), iar toate acestea pot varia de la un an la altul. Dar cu siguranţă, un preţ corect ar trebui să aibă un nivel mai mic faţă de cel existent în piaţă înainte de momentul liberalizării. De aceea, încurajăm consumatorii să se informeze corect şi să aleagă oferta potrivită pentru nevoile lor.
    3. Este încă devreme să evaluăm rezultatele, au trecut mai puţin de două luni de la momentul liberalizării. Strategia actuală a AIK Energy este să vină în sprijinul consumatorilor prin campanii de informare privind dreptul de a alege şi ce presupune de fapt liberalizarea completă a pieţei de furnizare a gazelor naturale, dar şi cu oferte foarte avantajoase, preţ fix garantat pentru 12 luni şi servicii calitative oferite de adevăraţi profesionişti ai energiei. Suntem o companie activă pe piaţa din România, fiind deja cel mai mare importator de gaze naturale, iar acum, ambiţia noastră este să devenim şi principalul furnizor de energie.
    6. Strategiile principalilor producători (atât de gaze naturale, cât şi de energie electrică) sunt corelate cu cererea din piaţă. Întrucât segmentul casnic este unul minoritar în mixul energetic naţional – 28,5% la gaze naturale şi 25% la energie electrică – impactul liberalizării asupra cererii va fi unul minor. În contextul actual de piaţă, influenţele majore asupra cererii au venit mai degrabă din consecinţele pandemiei de COVID-19 asupra economiei. Am putea aduce drept exemplu Germania, unde regulatorul „Bundesnetzagentur” nu intervine pe piaţă, ci doar o supraveghează. În acest context, pentru toti furnizorii este garantat un acces nediscriminatoriu la reţelele de transport. Iar concurenţa sănătoasă între furnizori este menţinută de Consiliul Concurenţei. Acum suntem martorii lansării pieţei libere de gaze, participanţii au şi ei temperament, entuziasm şi energie, şi la propriu şi la figurat. Este inevitabil ca o astfel de piaţă tânără să fie suprareglementată. Înţelegem acest lucru şi ne adaptăm activitatea astfel încât să respectăm cu stricteţe toate normele legislaţiei primare şi, bineînţeles, ale reglementărilor secundare emise de ANRE. Suntem conştienţi, pe baza experienţei din celalate state europene unde suntem prezenţi, că din chiar prima clipă de liberalizare a pieţei a început un proces foarte important care se numeşte „maturizare”.

    Cornelia Szabo, CEO CEZ Vânzare
    1,96 miliarde de lei a fost cifra de afaceri a CEZ vânzare în 2019

    1. După o lună şi jumătate de la liberalizarea pieţei (la momentul redactării articolului n.red.), piaţa angro îşi menţine coordonatele: avem acelaşi număr de producători care pun în vânzare gazele şi cam tot acelaşi număr de furnizori sau traderi care tranzacţionează. În schimb, pe piaţa de retail (vânzarea la cosumatorii finali) sunt furnizori care şi-au intensificat acţiunile de creştere de portofoliu clienţi casnici. Această situaţie, combinată cu scăderea preţurilor în piaţa angro, poate fi benefică pentru clienţi, cu condiţia ca, la semnarea contractelor de furnizare gaze naturale, clienţii să acorde atenţie tuturor prevederilor pentru a fi siguri că oferta pe care o accesează este şi cea mai avantajoasă şi nu vor avea surprize neplăcute în ce priveşte preţul final sau termenii contractuali. Pe termen scurt şi mediu (6 -12 luni) ne aşteptăm ca lichiditatea şi transparenţa în piaţa angro să crească, odată cu obligaţia producătorilor să pună în vânzare etapizat, pe pieţele centralizate o cantitate mai mare de gaze decât în trecut. Având în vedere că preţul de import a devenit egal sau chiar mai mic cu cel din producţia internă, ne aşteptăm ca preţul din producţia internă să îl urmeze pe cel din import (în trecut, o cantitate mare de gaz se îndrepta către segmentul clienţilor casnici reglementaţi). Din experienţa din ultimele 12 luni, se poate vedea că importul este deja o alternativă importantă şi că preţul acestuia este cel în jurul căruia se situează şi preţul de intern. În piaţa de retail ne aşteptăm la o creştere a concurenţei şi o diversificare a ofertelor oferite de furnizorii nou intraţi în piaţă sau care doresc să îşi mărească portofoliul de clienţi casnici. Efectul acestui comportament se va vedea pe termen mediu şi lung (12-24 luni) odată cu creşterea gradului de conştientizare a liberalizării de către consumatorii casnici. Este important să se aibă în vedere şi modalitatea de îndeplinire a celorlalte obligaţii ale furnizorilor, cum ar fi soluţionarea petiţiilor în termenele prevăzute în reglementări, informarea consumatorilor, respectarea cerinţelor referitoare la facturare, etc., astfel încât serviciile oferite clienţilor casnici să rămână la un nivel ridicat de calitate şi după
    1 iulie.  Deşi intense, discuţiile din ultima perioadă pe marginea ofertelor lansate în piaţă de furnizorii de gaze s-au limitat la preţul oferit şi la durata acestuia de valabilitate, şi mult mai puţin pe asigurarea unui serviciu de calitate şi continuitate. În perspectiva noastră, calitatea şi continuitatea în alimentarea cu gaze rămân condiţii esenţiale de care clienţii trebuie să ţină cont.
    2. Liberalizarea în esenţă are efecte benefice pe termen mediu şi lung. Conjunctura actuală a pieţei angro (afectată de consumul foarte mic din iarna 2019-2020 şi efectele pandemiei la nivel european) aduce efecte pozitive pentru consumatorul casnic, în sensul că pe termen scurt preţul poate înregistra o scădere faţă de prima parte a anului 2020. Liberalizarea preţurilor însemnă şi alinierea acestora la tendinţele europene. Astfel, dacă în trecut preţul pentru consumatorii casnici era controlat şi nu putea depăşi un anumit nivel, începând cu 01.07.2020 preţul plătit de un client casnic va fi aliniat, cel puţin, cu evoluţia preţurilor la nivel de România, dar şi la nivelul preţurilor cu care se tranzacţionează gazele în Europa.
    Strategia CEZ Vânzare este în continuare una de expansiune în piaţa de gaze atât în zona de clienţi casnici cât şi de agenţi economici. La baza acestei expansiuni se află mai mult decât oferte competitive din perspectiva preţului, , ci mai ales diferenţierea prin calitatea şi diversitatea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri, prin implicarea noastră, prin proiecte de responsabilitate socială în viaţa comunităţilor locale în care activăm. Este o investiţie pe termen lung, cu angajamente solide şi efort susţinut, însă cu un impact real şi cu beneficii sustenabile.
    4. Din datele analizate de noi, putem spune că liberalizarea nu a fost şi nu credem că va fi afectată de această pandemie. Este clar că pandemia va schimba anumite comportamente de consum, iar pe termen scurt efectele pandemiei sunt de natură financiară. Una dintre tendinţele pe care le anticipăm este aceea ca plăţile facturilor să fie făcute cu întârziere sau chiar mai grav, ca o parte din clienţii agenţi economici să intre în insolvenţă.
    5. În mod normal o piaţă liberalizată ar trebui să aibă o lichiditate mare, să poată avea un preţ al pieţei format pe criterii concurenţiale şi un grad mare de schimbare al furnizorului. Desigur, toate aceste aspecte sunt direct influenţate de legile primare şi secundare aplicabile domeniului, atât în zona de tranzacţii angro cât şi în zona de retail. Estimăm că, la un an de deschidere de piaţă, vom avea mai mulţi jucători care să îşi dorească un număr de clienţi casnici crescut, ne aşteptăm ca lichiditatea în piaţa angro să crească şi ne aşteptăm ca piaţa angro să ofere mai multe tipuri de produse pentru tranzacţii şi o flexibilitate mai mare.
    6. În ţările vestice piaţa a fost liberalizată cu mult timp înaintea pieţei din România. Faţă de ţările vestice, România are un avantaj major: producţia internă de gaz care poate acoperi mai mult de 80% din consumul intern. Astfel, dependenţa de gazul din import este mult mai mică, ceea ce ne face mai puţin expuşi la diverse situaţii ce pot apărea în contextul politic din Europa şi Rusia.

  • De ce populaţia României este într-o continuă scădere?

    În medie, populaţia României scade cu 14.000 de persoane anual. Ţara noastră înregistrează cele mai mari modificări demografice din Europa, după Bulgaria. Pe lângă natalitatea şi fertilitatea scăzută, este vorba şi despre o problemă migratoare.

    Migraţia tinerilor, lipsa banilor, lipsa încrederii în societate şi a stabilităţii sunt principalele cauze care influenţează natalitatea. Dacă se va menţine acest trend, populaţia României va scădea cu 30% în câteva decenii

    În vreme ce numărul de naşteri este în continuă scădere, numărul deceselor şi al celor care pleacă peste hotare este în continuă creştere. Astfel, românii sunt tot mai puţini de la an la an. Natalitatea scăzută este principala cauză a schimbării demografiei.

    Bianca este o tânără în vârstă de 32 de ani, care nu are copii până la această vârstă pentru că, spre deosebire de alţi tineri, are alte principii. Ea crede că nu trebuie să fii mamă doar pentru a te încadra în anumite tipare. Bianca spune că până acum nu a simţit că ar trebui să dea naştere unui copil şi nici nu crede că este obligatoriu să naşti un copil, doar pentru că eşti femeie. În trecut, credea că în jurul vârstei de 25 de ani va avea cel puţin un copil, însă, în timp, a realizat că nici nu ştie dacă şi-ar dori asta. Iubeşte copiii, apreciază femeile care aleg să fie mame, ştie că sunt familii care fac tratamente pentru a avea copii, însă ea se întrebă cât de egoistă ar fi dacă ar da naştere unui copil pe care nu şi-l doreşte.

    „Cu siguranţă sunt şi alte cauze, probabil, pot fi binenţeles cauzele financiare, da, m-am gândit şi eu şi ar fi şi ăsta un motiv pentru care nu aş face un copil. Probabil sunt persoane cărora le este teamă să facă un copil neavând un partener sau un partener stabil, sunt persoane care îşi doresc mai mult altceva de la viaţă, carieră sau călătorii, da, cu siguranţă sunt şi alte motive pentru a nu face copii sau de a nu face deocamdată”, declară tânăra.

    Marius Matichescu, sociolog, reprezentant al Universităţii de Vest Timişoara, spune că, în cazul României, acest fenomen este accentuat de migraţia externă masivă: „Putem spune că problema demografică a României are la bază, pe lângă natalitatea şi fertilitatea scăzută, şi o problemă migratoare”.

  • Cum a distrus pandemia unul dintre cele mai importante oraşe din istorie. Acesta a pierdut peste 60% din populaţie în doar câţiva ani şi a intrat într-un declin abrupt

    În urmă cu şapte secole, oraşul toscan Siena era o forţă bancară şi protoindustrială cu peste 50.000 de locuitori – o populaţie mai mare având doar „megaoraşe” medievale precum Paris, Londra şi Milano. Însă în 1348, când înfloritorul oraş era în plină epocă de aur, prosperitatea Sienei a fost curmată brusc de Moartea Neagră, scrie Politico. Chiar dacă pandemia de COVID-19 nu este la fel de mortală precum bolile medievale, perturbările sociale şi economice lasă urme adânci asupra oraşelor moderne din Europa. 

    În doar câţiva ani, oraşul Siena a pierdut 60% din populaţie şi a intrat într-un declin abrupt, căzând în obscuritate. Abia în secolul XX şi-a revenit la dimensiunea de dinainte de pandemie. COVID-19 nu este la fel de mortal cum a fost ciuma bubonică medievală, însă perturbările sociale şi economice pe care le-a provocat lasă deja urme fizice asupra oraşelor moderne din Europa: cartierele de afaceri aglomerate se golesc pe măsură ce oamenii aleg să lucreze de acasă. 

    Magazine şi restaurante s-au închis. Transportul public a încetinit. City-ul londonez este acum tăcut. Există, de asemenea, motive să credem că această pandemie ar putea avea un impact de durată mai mare decât cele anterioare. Pentru prima dată de când au apărut primele oraşe în Semiluna fertilă din Orientul Apropiat acum aproximativ 6.000 de ani, centrele urbane concentrate nu mai au un monopol asupra conexiunilor economice şi culturale care fac civilizaţiile să înainteze.

    Pentru mulţi angajaţi îngrijoraţi de coronavirus – şi pentru angajatorii care doresc să reducă costurile în timpul crizei economice care a urmat – tehnologii precum videoconferinţa, documente partajate şi mesagerie instant oferă alternative viabile la clădirile-turn de birouri. Între timp, servicii precum streamingul video şi social media şi site-urile web ca Reddit şi Twitter oferă aroma efervescenţei culturale şi  comunităţii care i-a atras pe atât de mulţi în oraşe mari de-a lungul secolelor. Nu mai este nevoie de un bar sau club pentru a găsi dragostea vieţii: aplicaţii precum Tinder, Bumble sau Grindr pot face legătura între posibilii parteneri.

    „Această pandemie are potenţialul de a afecta cu adevărat oraşele”, spune Peter Clark, profesor de istorie urbană europeană la Universitatea din Helsinki. „Dacă nu va fi un al doilea val, schimbările pot fi mult mai puţine decât speculează oamenii. Dar dacă există, am putea vedea modelul european al «oraşului cultural» sever afectat.”

    „Din cauza dezindustrializării, începând cu anii 1980 am avut o schimbare către sectorul serviciilor pentru a menţine prosperitatea urbană”, a adăugat el. „Pandemia reprezintă o ameninţare directă pentru acest model”. Nu există nicio îndoială că pandemia a transformat viaţa profesională. La începutul primăverii, pe măsură ce coronavirusul s-a răspândit prin Europa, restricţiile guvernamentale i-au obligat pe toţi angajaţii în afară de cei esenţiali, cum ar fi lucrătorii din sănătate şi din supermarketuri, să muncească de de acasă pentru a aduce sub control pandemia. Cererea industrială a încetinit sau s-a oprit complet pe măsură ce achiziţiile de maşini şi alte produse s-au prăbuşit. Înainte de blocare, munca de la distanţă nu era frecventă în majoritatea ţărilor europene. Conform datelor culese de Eurofound, doar 11% dintre germani şi 8% dintre italieni lucrau ocazional de la distanţă în 2015.

    Însă, pe măsură ce criza a progresat, muncitorii şi companiile s-au adaptat rapid la noua realitate. Întâlnirile guvernamentale, corporative şi de altă natură s-au mutat online; orele de şcoală au fost predate virtual; e-medicina şi terapia virtuală şi-au luat zborul spre înălţimi. Întrebarea este dacă aceste noi comportamente se vor fi de durată sau dacă majoritatea oamenilor se vor întoarce la birourile lor cât de curând posibil. Nicholas Bloom, economist la Universitatea Stanford şi expert în telemuncă, spune că, deşi nu este realist să se aştepte ca toată lumea să lucreze de la domiciliu la nesfârşit, între 50% şi 60% din populaţie ar putea să rămână cu munca de acasă. „O treime din populaţia care lucrează – angajaţi la birou, conducere superioară – poate lucra de la distanţă 100% din timp.

    O altă treime – designeri de îmbrăcăminte, agenţi imobiliari, cercetători ştiinţifici – o pot face de cele mai multe ori, dar va trebui uneori să fie prezenţi la faţa locului. Şi o altă treime nu o poate face deloc: majoritatea acestor oameni sunt muncitori din sectorul serviciilor cu salarii mai mici, dar şi profesionişti precum medicii stomatologi, chirurgii, piloţii.”

    Bloom crede că este încă prea devreme pentru a spune cât de dur va fi impactul pandemiei, dar este puţin probabil ca angajaţii de birou să dorească să se întoarcă la serviciu, chiar dacă se va dezvolta un remediu sau un vaccin pentru COVID-19.

    „Zgârie-norii şi clădirile de birouri din centrele oraşului care erau cele mai appreciate active imobiliare ale noastre au devenit locuri pe care oamenii le evită din cauza fricii de infecţie”, a spus Bloom. „Nu văd ca oamenii să se simtă confortabil în trenurile de metrou şi în ascensoarele aglomerate, iar firmele nu vor vrea să se deschidă şi să se închidă de fiecare dată când apare un val.“

    „Este teama de virus care îi ţine pe oameni acasă”, a spus Sven Smit, partener principal la McKinsey & Company şi copreşedinte al McKinsey Global Institute. El a adăugat că, deşi este prea devreme pentru a fi sigur că schimbările vor rămâne, „există o tendinţă de schimbare pe termen mai lung.” Companiile au observat deja oportunităţile de reducere a costurilor. O analiză a Credit Suisse indică faptul că pierderea veniturilor din închirierea spaţiilor de birouri a fost „până în prezent limitată”. În acelaşi timp, „consiliile de conducere – inclusiv cele ale marilor corporaţii globale – au identificat potenţialul latent de a face economii şi caută deja să reducă spaţiul pe care îl folosesc”. Investiţiile în proprietăţi comerciale au scăzut cu 44% în medie în Europa între mijlocul lunii martie şi sfârşitul lunii mai, conform cifrelor publicate de BNP Paribas Real Estate. Declinul a fost semnificativ mai ales în Irlanda, unde Irish Times a raportat că tranzacţiile pentru proprietăţile comerciale au scăzut cu 79% în acea perioadă.

    Într-un semn că tendinţa este probabil să continue, companii de tehnologie precum Twitter şi Google şi-au anunţat planurile pentru ca angajaţii lor să continue să lucreze de la distanţă, iar un nou sondaj realizat de Institutul Ifo din Germania arată că 54% dintre companiile de acolo doresc să utilizeze de acum inainte mai mult birourile de acasă.
    CEO-ul Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat că se aşteaptă ca jumătate din forţa de muncă a companiei să lucreze de acasă în următorul deceniu – şi că angajaţii care s-au mutat în zone mai ieftine îşi vor vedea salariile reduse pentru a reflecta costul traiului.

    Michel Serafinelli, lector de economie la Universitatea din Essex, spune că este de aşteptat ca valoarea spaţiului de birouri să scadă. „De ce să închiriaţi un birou mare pe care doar câţiva salariaţi vor putea să-l folosească la un moment dat şi doar în anumite zile pe săptămână?“

    Sfârşitul muncii la birou, dacă se va întâmpla, ar transforma peisajul urban. Muncitorii, scutiţi de naveta matinală, vor fi liberi să graviteze către suburbii şi spre mediul rural. Europa are o lungă tradiţie cu locuitori bogaţi ai oraşelor care fug de ciumă în mediul rural lăsând în urmă săracii şi clasa muncitoare. În „Decameronul”, reper literar al secolului al XIV-lea scris de  Giovanni Boccaccio, florentinii înstăriţi s-au ascuns de Moartea Neagră în mediul rural toscan.

    În timpul crizei coronavirusului, elitele urbane din ţări puternic afectate ca Spania şi Franţa au părăsit oraşul pentru pajişti mai curate şi mai sigure. Fostul premier spaniol José María Aznar s-a dus la vila sa de vacanţă din Marbella pentru a nu rămâne închis în Madrid. Dacă vor exista noi valuri de COVID sau dacă  munca la domiciliu continuă să prolifereze, această tendinţă poate deveni de durată cu uşurinţă. De ce cineva ar plăti chirie într-un oraş mare pentru un apartament subdimensionat dacă poate urma o carieră la fel de atractivă dintr-o casă de pe deal? Iar din punctul de vedere al angajatorului, de ce ar plăti salariile oraşelor mari dacă poate beneficia de acelaşi talent pentru mai puţin?

    Dar chiar dacă telemunca devine omniprezentă, nu toată lumea va putea – sau va dori – să fugă în suburbii şi la ţară. Iar cei care rămân în urmă ar putea găsi că oraşul pe care îl numesc acasă adevenit un loc foarte diferit. „Oraşele vor deveni mai mult ca sigur mai ieftine, deoarece mai multe spaţii vor deveni disponibile”, a spus Bloom. „Acest lucru ar putea ajuta la rezolvarea crizei de accesibilitate pe care o vedem în centrele urbane, dar acest lucru va lăsa un gol.“ Artiştii, a adăugat el, „s-ar putea muta în spaţiile libere, dar ei nu cheltuie prea mulţi bani, iar aceasta este o problemă pentru oraşele care se bazează pe venituri pentru a oferi servicii”.

    Afacerile suferă deja de efectele perturbatoare ale golirii zonelor de afaceri şi centrelor oraşului. Magazinele, restaurantele şi alte servicii care depind de corporatişti şi de altă clientelă se clatină sub impactul economic al pandemiei.
    „Restaurantele în care directorii ies să ia prânzul, cafenelele unde secretarele  beau cappuccino, magazinele unde salariaţii îşi fac cumpărăturile de zi cu zi… Dacă birourile dispar, ne putem aştepta la scăderea cu o treime a cheltuielilor urbane”, a spus Bloom. „Aceasta este o lovitură pe care majoritatea spaţiilor comerciale nu o pot încasa şi rezista.”
    În Cartierul European din Bruxelles, dispariţia eurocraţilor şi a angajaţilor de birou care obişnuiau să inunde Rue de la Loi şi sensul giratoriu Schuman a dus deja la închiderea uneia dintre cele mai populare cafenele din zonă.

    În timp ce relaxarea restricţiilor de circulaţie a ajutat într-o anumită măsură barurile şi puburile locale, cerinţele de distanţare socială au răsturnat scaunul de sub modelul lor de afaceri; mulţi îşi fac griji că nu vor rezista până la sfârşitul anului. Odată cu plecarea lucrătorilor de birou şi cu pierderea multor locuri de muncă din servicii, demografia oraşelor s-ar schimba şi ea. Impactul inegal al trecerii la telemuncă este evident în analiza recentă a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică, care arată că în timp ce 30% din angajaţii din toată regiunea OCDE se pot adapta complet la munca de la distanţă, probabilitatea scade pentru cei care nu au studii mai sus de liceu şi pentru cei „cu niveluri mai scăzute ale abilităţilor de alfabetizare”.

    Cu mai puţini plătitori de taxe din comerţ şi cu o proporţie mai mare de rezidenţi mai săraci, eventual şomeri, administraţiile oraşelor ar putea vedea o scădere a veniturilor fiscale care ar putea afecta în cele din urmă serviciile publice. „Deşi există un nivel ridicat al călătoriilor cu transportul public, guvernele tind să investească foarte mult în el”, explică economistul Serafinelli de la Universitatea Essex. „Dar atunci când nivelul scade, municipalităţile au mai puţine resurse sau stimulente pentru a face acest lucru, şi cu mai puţine investiţii există adesea un interes public mai mic în utilizarea acestuia. Se creează astfel o spirală”.

    Acelaşi lucru se întâmplă atunci când angajaţii părăsesc o zonă: restaurantele şi magazinele se închid pentru că nu există clienţi, iar lipsa atracţiilor înseamnă că puţini au motive să meargă acolo mai târziu, a adăugat el. „Combaterea acestei situaţii necesită un calcul atent şi investiţii.” Cu siguranţă, mutarea în mediul rural este mai uşor de spus decât făcut – mai ales pentru orăşenii obişnuiţi cu divertismentul şi traiul convenabil. Instagram, Facebook şi TikTok ar putea fi surse populare de clipuleţe şi meme – dar nu pot surprinde magia unui spectacol live şi nu pot aduce un cappuccino perfect.
    Zonele rurale nu au infrastructura cu care sunt obişnuiţi locuitori oraşului modern, spune Apostolos Tzitzikostas, preşedintele grec al Consiliului Regiunilor.

    „Cum poţi lucra într-o zonă rurală, chiar dacă lucrezi de acasă, fără să ai bandă largă de internet? Cum vă puteţi creşte copiii dacă nu aveţi şcoli corespunzătoare? Cum puteţi face faţă coronavirusului dacă nu aveţi servicii spitaliceşti adecvate?” atrage el atenţia. Soarta oraşelor va depinde în mare măsură de deciziile luate de către decidenţii politici. Deoarece liderii UE promit un fond de recuperare în valoare de 750 de miliarde de euro, alături de următorul buget de şapte ani al blocului, autorităţile regionale sunt dornice să se asigure că programele de stimulare ale Uniunii nu ajută doar oraşele importante, ci şi regiunile de pe planul second ale Europei. Conform datelor Eurostat din 2018, 44,8% din populaţia UE locuieşte în oraş, 36% în aşa-numitele zone intermediare, cum ar fi localităţile şi suburbiile, şi 19,2% în zonele rurale.

    Tzitzikostas a spus că finanţarea UE ar trebui să se îndrepte către investiţii cheie, cum ar fi construirea de infrastructuri de transport şi digitală atât de necesare în zonele rurale. Criza actuală a ajutat la demonstrarea faptului că, datorită tehnologiilor digitale, există alternative la oraş, a explicat Birgit Honé, ministru regional al afacerilor federale şi europene şi de dezvoltare regională din Saxonia Inferioară, land din nord-vestul Germaniei. Aceasta deschide „oportunităţi de îmbunătăţire a zonelor rurale”, a spus ea, venind cu stimulente pentru start-up-uri şi alte afaceri să se mute în zonele rurale, de exemplu. „Vedem acum că se poate trăi altfel”, a adăugat ea.

    O redistribuire a populaţiei Europei către oraşele provinciale şi zonele rurale ar putea transforma multe regiuni mai puţin înstărite, spune Serafinelli. „Dacă există o conexiune de bandă largă şi o legătură de tren suficient de bună pentru a ajunge în capitală de câteva ori pe lună, s-ar putea vedea multe mutări în oraşe secundare şi un efect de multiplicare a locurilor de muncă”, a spus el. „Aceşti foşti muncitori de oraş ar sprijini localurile locale atunci când îşi beau băutura de după muncă, pot apela la un arhitect să-şi refacă locuinţă din provincie, pot porni o afacere mică. Acest şoc ar putea crea o mulţime de locuri de muncă.“

    Nu toată lumea este convinsă că pandemia înseamnă sfârşitul centrelor de oraş vibrante. Giuseppe Sala, primarul din Milano, unul dintre oraşele cele mai afectate de coronavirus, a declarat pentru Politico că, deşi „uneori visează să rămână în casa din Liguria”, nu crede că oraşele vor fi grav ameninţate de pandemie din termen lung. „Şi acum 30 de ani vorbeam de oamenii că s-au săturat de oraşe, iar realitatea a demonstrat că nu a fost cazul”, a spus el. Primarul a acceptat, totuşi, că criza din sănătate obligă oraşele – aflate deja sub presiunea schimbărilor climatice, ale poluării aerului şi ale altor pericole pentru mediu – să îşi regândească ofertele. „Oraşele va trebui să se schimbe”, a spus Sala.

     

    Pe măsură ce autorităţile regionale îşi pregătesc campania de revigorare a comunităţilor rurale, oraşele nu stau degeaba: lansează iniţiative care vizează, în parte, să amortizeze impactul coronavirusului şi păstrea rezidenţii mai bogaţi. Milano a construit noi piste pentru biciclete şi a pus la dispoziţia magazinelor mii de metri pătraţi pentru a instala spaţii în aer liber astfel încât oamenii să poată menţine distanţarea socială şi a pus la dispoziţie noi măsuri de eficienţă energetică – mişcări orientate spre a face mai atractiv oraşul. În cadrul campaniei sale de realegere reuşită, primăriţa Parisului, Anne Hidalgo, a elaborat planuri ambiţioase de a face viaţa oraşului mai locală şi mai lentă. Parisul, la fel ca Milano, a lansat noi scheme de încurajare a ciclismului şi a făcut din mai multe străzi spaţii pietonale pentru a permite oamenilor să se deplaseze evitând aglomeraţia.

    „Oraşele trebuie să fie mai bune şi trebuie să ofere o calitate mai bună a vieţii, a aerului şi a securităţii rutiere, dar criza coronavirusului va pune mai multă presiune în sensul accelerării acestor politici de creare a unui oraş în care să trăiască mai bine”, a declarat Bart Dhondt, membru al consiliului municipal al Bruxelles. „Viaţa la oraş înseamnă mult mai mult decât doar jobul tău: este reţeaua culturală socială există”, a adăugat el. „Trebuie să facem eforturi pentru ca oamenii să rămână, pentru ca oamenii să se întoarcă.” Serafinelli consideră că oraşele vor evolua pe măsură ce angajaţii talentaţi încep să meargă la birou doar de două ori pe săptămână sau câteva zile (consecutive) pe lună. „În măsura în care va fi mai puţin trafic şi poluare, oraşele pot deveni mai atractive. Noile start-up-uri pot fi atrase de chiria mai mică pentru spaţiul de birou.” El a prezis că combinaţia dintre birou şi munca la domiciliu va permite ca majoritatea oraşelor mari să continue să atragă angajaţi bogaţi: serviciile de înaltă tehnologie şi cu consum intens de informaţii vor rămâne probabil pentru a menţine cel puţin parţial contact faţa în faţă care stimulează creativitatea. Vorbind din experienţa personală, Serafinelli a spus că universitatea este unul dintre multele domenii în care Zoom poate fi folosit pentru a implementa un proiect, „dar ideile creative provin cel mai adesea din conversaţii aleatorii cu colegii în sala de relaxare”.


    Chiar dacă oraşele nu dispar, pandemiile precum cea de COVID-19 au potenţialul de a schimba norocul. Siena a pierdut în faţa Florenţei. Zonele urbane din Europa care au rezistat mai bine la criză decât altele pot deveni mai atractive, în timp ce acelea care n-au reuşit să-şi protejeze populaţia îşi pot pierde din atractivitate. „Stockholm este un oraş care poate pierde în această criză“, a spus Serafinelli. „Este un cluster de înaltă tehnologie care a fost foarte atractiv în ultimul deceniu, dar modelele de mobilitate ale angajaţilor talentaţi ar putea fi influenţate de percepţia că abordarea suedeză a COVID a fost prea riscantă. Oamenii ar putea începe să opteze pentru securitatea unor locuri precum Zürich, München şi Berlin.
    „Londra, Munchen, Amsterdam, Berlin au fost clusterele de înaltă tehnologie înainte de COVID şi motoarele inovaţiei europene”, a adăugat el. „În mare măsură, vor rămâne aşa”. Potrivit unui raport al McKinsey privind viitorul muncii, 48 de oraşe dinamice, inclusiv Amsterdam, Copenhaga, Londra, Madrid, München şi Paris, găzduiesc doar 20% din populaţia Europei, dar au reprezentat 43% din creşterea PIB şi 35% din creşterea locurilor de muncă în ultimii 20 de ani. „Întotdeauna există o concurenţă enormă între oraşe”, a spus Clark, istoricul. „Va fi interesant să vedem ce oraşe şi regiuni urbane ies mai puternice din pandemie.”

    Foto / alberto bianchini / unsplash

    Foto / kai pilger / unsplash

    Foto / taylor smith / unsplash

  • Starea actuală a pandemiei: Brazilia şi Statele Unite reprezintă 7% din populaţia întregii planete, însă înregistrează aproape 40% din numărul total de cazuri cu coronavirus

    În ciuda faptului că reprezintă doar 7% din populaţia întregii planetei, Brazilia şi Statele Unite înregistrează aproape 40% din numărul total de cazuri de COVID-19 la nivel mondial, potrivit Business Insider.

    Statele Unite au o populaţie de 331 de milioane de locuitori, 4% din populaţia globului, însă numără peste 4,4 milioane de infecţii cu coronavirus şi peste 150.000 de decese.

    Brazilia are o populaţie de aproape 213 milioane de locuitori, 3% din populaţia globului, însă este a doua ţară în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID-19, cu 2,5 milioane de infecţii înregistrate până în prezent. Numărul deceselor ajunge în Brazilia la aproape 89.000.

    Luate la un loc, Statele Unite şi Brazilia numără aproximativ 6,9 milioane de cazuri, aproape 40% din numărul total de infecţii.

    Experţii în sănătate publică au criticat răspunsul celor două ţări în contextul pandemiei. În SUA, experţii au avertizat că redeschiderea timpurie a economiei va duce la o creştere substanţială a numărului de cazuri. De fapt, Statele Unite au înregistrat săptămâna trecută 4 milioane de cazuri, la doar trei săptămâni după ce atinseseră pragul de 3 milioane.

    În Brazilia, preşedintele Jair Bolsonaro a refuzat să instituie o serie strictă de restricţii. La începutul crizei, Bolsonaro numea boala provocată de coronavirus „o simplă gripă”.

     

  • Creditarea privată şi-a redus în continuare ritmul de creştere în mai, cu un avans de 4,5% faţă de mai 2019. Împrumuturile în lei au crescut 6,2%, iar cele în valută cu 1,2%

    Creditarea privată a scăzut în luna mai cu 0,7% faţă de aprilie, la un total de 269 miliarde lei, în timp ce, raportat la perioada similară din 2019, împrumuturile populaţiei şi ale firmelor au avut un avans de 4,5%, arată datele BNR.

    Ritmul de creştere s-a diminuat, după ce în la finele lui aprilie 2020 soldul avea un avans de 5,7% faţă de aprilie 2019, cel mai redus nivel din decembrie 2017, în timp ce, raportat la luna martie 2020, împrumuturile se diminuaseră cu 0,5%.

    În termeni reali, în luna mai soldul creditului neguvernamental s-a diminuat cu 0,8% faţă de aprilie şi a crescut cu doar 2,2% faţă de mai 2019.

    Din suma totală, 181 miliarde lei reprezintă creditele în lei, în creştere cu 6,2% faţă de mai 2019 (3,8% în termeni reali), după ce împrumuturile populaţiei s-au majorat cu 11,3%, la 111 miliarde lei. În cazul firmelor, soldul s-a redus cu 1%, la 69 miliarde lei.

    Creditele în valută au crescut cu 1,2% faţă de perioada similară din 2019, la 87,9 miliarde lei, respectiv o scădere de 0,7% dacă indicatorul este exprimat în euro. Evoluţia a fost determinată de reducerea cu 8,3% a împrumuturilor luate de populaţie, la 33 miliarde lei, contrabalansate de majorarea cu 8,1% a celor luate de companii, la 54 miliarde lei.

    Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2020 cu 4,7%  faţă de luna aprilie 2020, până la 136 miliarde lei.  În raport cu mai 2019, acesta a crescut cu 29,9% (27% în termeni reali).

    Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii mai 2020 un sold de 445 553,9 milioane lei. Faţă de luna aprilie 2020, aceasta a crescut cu 1,5 la sută (1,4 la sută în termeni reali), iar în raport cu mai 2019 masa monetară (M3) s-a majorat cu 14,5 la sută (11,9 la sută în termeni reali).

     

  • Discuţiile cu privire la „imunitatea de turmă” încep să dispară în Suedia: Un procent extrem de mic al populaţiei a dezvoltat anticorpi pentru COVID-19

    Strategia lansată de autorităţile suedeze pentru a combate coronavirusul a rezultat într-un număr extrem de mic de oameni care au dezvoltat anticorpi, fapt ce a început să stingă discuţiile cu privire la „imunitatea de turmă”, scrie Business Insider.

    Un studiu publicat pe 18 iunie arată că doar 6,1% din populaţia ţării a reuşit să dezvolte anticorpi până la sfârşitul lunii mai, cifra fiind mult mai mică decât estimările iniţiale ale autorităţilor.

    Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, Suedia nu a închis şcolile, restaurantele şi barurile, bazându-se în schimb pe măsurile adoptate în mod voluntar de cetăţeni.

    Unul dintre argumentele ţării a fost reprezentat de posibilitatea „imunităţii de turmă”. Anders Tegnell, principalul epidemiolog al Suediei, a estimat în aprilie că 40% din populaţia capitalei Stockholm va deveni imună până la sfârşitul primăverii.

    Pentru a se atinge „imunitatea de turmă”, trebuie să dezvolte anticorpi peste 60% din populaţia totală a ţării, potrivit unui studiu realizat de The New York Times.

    Luni, 22 iunie, Suedia înregistrează 56.043 de cazuri cu coronavirus, 5.053 de decese şi are una dintre cele mai mari rate de mortalitate din lume.

     

  • Mihai Marcu, CEO, MedLife: Doar 2% din populaţia României a căpătat imunitate la Covid-19

    Doar 2% din populaţia României s-a imunizat în faţa Covid-19 până acum, în conformitate cu un studiu realizat de MedLife, primul de acest gen din ţară, citat de Mihai Marcu, CEO al MedLife, în cadrul Videoconferinţei ZF „Restart România. Cum va arăta noua eră economică”.

    „În dimineaţa aceasta am publicat singurul studiu românesc legat de imunitatea la Covid-19 şi cred că va fi preluat atât de Comisia Europeană, cât şi de Ministerul Sănătăţii, pentru că mi se pare extrem de relevant pentru orice companie care vrea să reînceapă activitatea: Doar 2% din populaţia României a căpătat imunitate şi chiar şi aici există semne de întrebare. Noi nu considerăm că imunizarea reprezintă un paşaport. Studiul a fost realizat integral de MedLife şi este primul făcut nu doar în România, ci şi în regiune cu peste 1.000 de subiecţi”, a explicat Mihai Marcu, CEO al MedLife, în timpul evenimentului.

    Mihai Marcu a anunţat că a luat legătura cu Guvernul şi s-a oferit să finanţeze integral un studiu la nivelul oraşului Suceava, pentru că de acolo se pot culege date cât mai relevante referitoare la imunitate.

    „Citeam un articol care spunea că Suedia ar avea 16% din populaţie imunizată, întrebarea mea este dacă în Suceava unde a fost focar există un 16% din populaţie care s-a imunizat. Dacă e aşa, înseamnă că românii ar fi avut o mortalitate mult mai mare dacă am fi aplicat modelul suedez”, a adăugat CEO-ul MedLife.