BusinessMagazin

Tag: obiecte

  • 10 poveşti de reconversie a fostelor fabrici. Au devenit locuri de petrecere a timpului liber sau proiecte imobiliare

    10 poveşti de reconversie a fostelor platforme industriale reprezintă linia de start pentru un potenţial imobiliar de sute de hectare în centrul oraşelor, pe care noul val de creştere economică are de gând să îl folosească pe deplin.

    Vechile utilaje folosite acum ca obiecte decorative sunt răspândite prin curtea complexului, fără plăcuţe cu denumiri, pentru că nimeni nu mai ştie ce sunt.

    Terasa exterioară denumită „Glucoza“ sau domnul Bălăianu, de profesie lăcătuş mecanic şi „un fel de om bun la toate“ care a avut aniversarea de 80 de ani anul trecut şi care în continuare este angajat pe terenul fostei fabrici Glucoza, unde a lucrat în tinereţe, aduc în continuare aminte de uzina de pe bulevardul Barbu Văcărescu din nordul Capitalei. Pereţii roşii de cărămidă amintesc tot de istoria şi de stilul locului.

    Caro Club este unul din exemplele de reconversie de succes date de consultanţii din domeniul imobiliar: este o afacere profitabilă, cu venituri de peste 4 milioane de euro şi profit de aproximativ un milion (potrivit informaţiilor de pe site-ul Ministerului de Finanţe), unde patina clasică a locului se îmbină cu complexul hotelier ocupat mai ales de turiştii de business ori de firmele de IT venite aici în căutarea unui spaţiu de birouri nonconformist şi în care să îşi pună obiectele de relaxare atipice pe care le folosesc, de la saci de box şi până la motociclete.

    Octavian Lazăr, directorul general al afacerii, este un fel de enciclopedie a poveştii cărămizilor roşii; a fost martor sau i-au fost povestite etapele proiectelor derulate de tatăl său, Ion Lazăr: dorinţa dictatorului comunist de a muta fabrica de alcool ce a funcţionat aici până în 1987, fabrica de glucoză ce funcţiona într-un pod al incintelor înainte de 1990 şi despre care vecinii spuneau că face ca la robinet să curgă glucoză, folosirea depozitelor de către arabi, un laborator cu cobai albi, pe care voia să îi ia acasă când era copil, plimbările cu frică printre aburii industriali ce încă mai funcţionau când lucra ca paznic al proprietăţii, cât şi prima dinamitare controlată din ţară, a unui siloz ce nu putea fi folosit, care a avut loc pe proprietatea lor.

    Îşi aminteşte şi despre frustrările legate de faptul că, la vremea când au început să dezvolte proiectul, nimeni nu paria pe zona de nord, pe clădirile inutilizabile ale fostei fabrici de glucoză, şi nimeni nu credea în planurile tatălui său. „Nici eu nu îmi aduc aminte când a fost de stat şi când s-a petrecut în mod concret privatizarea“, spune Lazăr. El povesteşte că mai întâi întreprinderea de stat a fost cumpărată de întreprinderea, tot de stat, condusă de tatăl său, Editura Adevărul, iar privatizarea propriu-zisă a avut loc prin metoda MEBO, în 1994, an în care Ion Lazăr a început să îşi deruleze şi proiectele.

    Istoria Caro coincide, până la un anumit punct, cu cea a majorităţii fabricilor comuniste şi este plasată cu câteva decenii în urmă. Profesorul doctor Cezar Mereuţă, cercetător asociat al Centrului de Macromodelare Economică al Academiei Române, îşi aminteşte că România „a îngheţat modernizarea tehnologică“ începând cu anul 1978.

    Hotărârea de a plăti integral datoria externă a condus la reducerea masivă a importurilor între 1978 şi 1989, ceea ce a determinat ţara să rămână semnificativ în urmă ca dezvoltare tehnologică. „După 1989, s-a considerat în mod eronat că pentru un număr de întreprinderi mari şi foarte mari (circa 400), considerate strategice, vor exista resurse interne de retehnologizare, capabile să le transforme în entităţi concurenţiale. Or, în realitate s-a dovedit că resursele alocabile nu erau suficiente şi că, în mare măsură, nici calitatea managementului nu era satisfăcătoare.“

    Consecinţa acestor stări de fapt a fost că strategia de privatizare a fost centrată în perioada 1993 – 1997 cu precădere pe societăţile comerciale mici şi, într-o măsură redusă, pe societăţile comerciale mijlocii. În anul 1997, când a început privatizarea marilor societăţi comerciale (cu peste 500 de salariaţi), s-a constatat că cele mai multe erau deja de facto în stare de faliment sau în pierdere irecuperabilă. Potrivit prof. dr. Mereuţă, cele mai mari eşecuri în domeniul privatizării au fost ale marilor întreprinderi constructoare de mijloace de transport, datorită efectelor de atragere a industriilor de componente din amonte ale acestora: Roman Braşov, Rocar Bucureşti, Aro Câmpulung sau Tractorul Braşov.

    „Dacă aceste companii ar fi fost privatizate la timp şi cu succes în perioada 1993 – 1995, Produsul Intern Brut al României ar fi avut o valoare cu cel puţin 12% mai mare, iar exportul de bunuri anual al României ar fi depăşit azi clar 60 de miliarde de euro. Din cauza întârzierii privatizării, niciuna dintre aceste întreprinderi nu a putut fi salvată.“ Prof. dr. Cezar Mereuţă aminteşte totuşi şi de privatizări realizate cu „relativ succes“: consideră că cea mai reuşită privatizare este cea a SC Automobile Dacia, care se datorează managerului Constantin Stroe şi care, împreună cu filialele marilor multinaţionale producătoare de componente, au o contribuţie la PIB de 10%. Menţionează însă şi succesul privatizării Petrom, succesele parţiale ale entităţilor privatizate de grupul Mittal, dar şi unele privatizări din sistemul bancar. „În ansamblu, referindu‑ne la companiile româneşti, care defineau performanţa economică a industriei prelucrătoare (companii cu peste 500 de salariaţi), bilanţul privatizării este clar negativ“, concluzionează profesorul Mereuţă.

  • O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele

    Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 42 de conturi de Facebook.

    Încasările de anul trecut au fost de 1,3 milioane de euro, în creştere faţă de 2013, când încasările au fost de 1 milioane de euro. Reţeaua de magazine reuneşte acum la 24 de spaţii, dintre care 7 sunt proprii şi 17 francize. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze în următorii ani cifra de afaceri.

    „Avem ghiduri de cumpărături în patru limbi – română, franceză, italiană şi germană – şi vrem să dezoltăm şi în arabă. Avem 18 clienţi în 12 ţări de pe trei continente – Europa, Asia şi Africa. Interesul nostru este să creştem exporturile“, spune antreprenoarea ieşeancă. De mai bine de un an Sophia are un departament special pentru export şi Anamaria Ştefan este încredinţată că „acesta este viitorul“.

    Primii paşi au fost participările la târgurile internaţionale din Birmingham, Paris şi Milano. Exportul reprezintă acum puţin, dar spune că observă de la lună la lună creşteri. „Am început să primim comenzi de la clienţi care ne-au văzut de mai multe ori la târguri. Vor să vadă că suntem activi şi existăm în piaţă“. De pildă, după participarea în toamna anului trecut la un târg, Sophia a primit comenzi din Franţa, Austria, Italia, Elveţia, Belgia, Spania, Dubai, Qatar.

    „După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper în domeniul decoraţiunilor pentru casă.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India. Cu studii de profil economic, ieşeanca a intrat în lumea afacerilor de la 20 de ani, când a început să dezvolte o reţea de magazine de telefonie, la care a renunţat patru ani mai târziu, când a pus bazele Sophia. 

  • Gadgeturi de decor

    Unii dintre aceştia, aşa cum este o artistă din Chicago, Erika Iris Simmons, ”pictează„ portrete de celebrităţi nu cu pensula, ci cu bucăţi de bandă luată din casete audio sau video vechi. Tot cu casetele vechi se joacă şi un arhitect din Los Angeles, Chris McCullough, care creează portrete sau mozaicuri folosind ca materie primă nu banda, ci casetele în sine.

    Nu sunt uitate nici consolele de joc cândva multiubite sau perifericele lor. Dacă nu mai funcţionează sau nu se mai doreşte utilizarea lor pentru scopul iniţial, ele pot fi transformate în obiecte utile. Un utilizator al platformei de shopping online Etsy, Jeff Farber, propune lămpi confecţionate din console PlayStation 1 sau Nintendo 64 ori din controllere pentru ele sau încărcătoare pentru iPhone confecţionate tot din controllere de console de jocuri video.

    Nici calculatoarele vechi nu scapă de şansa la o nouă viaţă, dar cu altă utilitate. Modele de altădată de calculatoare Apple au fost transformate în pătuţuri pentru animale de companie, cutii de scrisori sau de şerveţele, ba chiar, în cazul modelelor colorate de iMac lansate în 1998, în acvarii pentru peşti. Până şi piese ca plăcile de bază sau hard diskurile pot deveni ceasuri de birou sau de perete în mâinile pricepute ale unor întreprinzători.

  • Micii antreprenori mizează pe reactivarea mândriei naţionale şi tradiţia românească pentru a marca profituri sigure

    “La noi s-a activat în ultimul timp o mândrie naţională: dacă acum zece ani voiam să fim mai mult ca alţii şi luam exemple de afară, acum ne regăsim identitatea din ce în ce mai mult şi am început să apărăm ce avem în ţară“, descria Cătălin Dobre, executive creative director în cadrul agenţiei de publicitate McCann Erickson şi creatorul personajului Ghiţă Ciobanul, unul dintre fenomenele din peisajul advertisingului recent, dar şi din economia autohtonă.

    „Era firesc să avem o «contraofertă» naţională la paneuropenismul şi globalismul manifestate în anii 2000, istoria modernă e plină de tran-ziţii mai line sau mai bruşte dinspre deschiderea către cultura europeană către introspecţia în tradiţiile româneşti şi invers“, argumentează şi Andreea Florea, managing partner al companiei de branding BrandTailors, referitor la numărul mare de proiecte care fac parte generic din sfera „tradiţional“. Descrierea sferei „tradiţional“ se poate face doar în urma unor constatări subiective, în lipsa unui cod CAEN dedicat la Registrul Comerţului pentru astfel de activităţi sau a unei statistici care să înglobeze multitudinea de domenii din sfera tradiţiilor româneşti.

    Excepţie de la regulă fac produsele alimentare tradiţionale, pentru care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a înăsprit condiţiile de obţinere a atestării de „tradiţional“: dacă în 2012 numărul produselor alimentare marcate drept tra-diţionale trecea de 4.000, acesta s-a redus de zece ori în prezent, până la aproximativ 400, ca urmare a condiţiilor im-puse de MADR. O perspectivă asupra numărului meşteşugarilor din zona artei tradiţionale oferă şi UCECOM, Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, instituţie ce reprezintă la nivel naţional şi internaţional sectorul cooperaţiei meşteşugăreşti, potrivit căreia există în prezent 20 de cooperative (asociaţii autonome de persoane fizice şi/sau juridice construite în scopul promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor) din domeniul artei populare, artizanatului şi meşteşugurilor artistice, ce îşi desfăşoară activitatea în 15 judeţe, cu pondere în regiunile de dezvoltare Nord-Est (Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ), Sud-Vest (Vâlcea, Gorj) şi Sud (Argeş, Dâmboviţa).

    Tradiţia este apreciată, dar reţeta viitorului comercial al unor afaceri din această sferă trebuie să respecte nişte principii fundamentale, crede Andreea Florea: „Dincolo de autenticitate şi de credibilitate, e important ca produsele tradiţionale să acomodeze gradul de confort cu care s-a obişnuit între timp consumatorul: ia românească trebuie să poată fi curăţată la maşina de spălat, stilurile arhitectonice tradiţionale trebuie adaptate pentru a răspunde unor nevoi care nu existau la vremea manifestării lor iniţiale, mâncarea tradiţională are nevoie de ingrediente speciale pentru a-i extinde termenul de valabilitate şi a putea fi transportată dintr-un loc în altul şi consumată atât de departe de locul în care a fost preparată, într-un fel în care bunicii noştri nici nu şi-ar fi imaginat că va fi posibil“.

    Răspunsul la nevoi noi vine la pachet cu reinterpretarea tradiţiilor într-un mod care are potenţial să atragă cât mai mulţi oameni. Cu alte cuvinte, un produs care, promovat în social media cum se cuvine, are şanse să facă înconjurul lumii.

    „Greu de plasat stilistic, dar uşor de îndrăgit, un scaun pictat, din lemn, aduce în actualitate tradiţiile meşteşugăreşti româneşti printr-o broderie asemănătoare printurilor digitale“, descriu specialiştii de la The Wall Street Journal scaunul Lana realizat pentru brandul de mobilier Photoliu, ce se vindea la data publicării articolului cu 575 de dolari. Scaunul ce i-a determinat pe jurnaliştii de la The Wall Street Journal să vorbească despre meşteşugurile româneşti în toamna anu-lui trecut poartă numele Lanei Dumitru sau, după cum este mai cunoscută publicului larg, al Lanei Bălana, tânăra de-signer în vârstă de 27 de ani ce a făcut înconjurul lumii cu creaţiile sale prin intermediul blogurilor, publicaţiilor interna-ţionale şi colaborărilor cu mărci de renume.

    „La noi ceva devine trendy dacă este acceptat într-un fel de celelalte ţări. Când am început să folosesc motivele etno eram departe de business, a durat cinci ani până ca acestea să devină cool şi ca toată brandurile să le ceară, indiferent dacă acestea le plăceau sau nu“, spune Lana Dumitru, ale cărei creaţii au fost primite iniţial cu scepti-cism. După ce a publicat numeroase cărţi de poezie în copilărie şi în adolescenţă, şi-a expus manifestul artistic în două creaţii inedite: rochia Facebook, care a fost inclusă în 2012 în TrendHunter.com, şi rochia Etno, cu print digital ce ilustrează motive româneşti reinterpretate, digitizate, redesenate şi pixelizate, parte a colecţiei Romania Apparel, proiectul Lanei de absolvire a Universităţii de Arte din Bucureşti, din 2009.

    Au urmat o colecţie ce pune în plan central personajele cimitirului vesel din Săpânţa, dar şi operele lui Brâncuşi. Chiar dacă transformarea creaţiilor ei într-o afacere nu reprezintă o prioritate, spune că un pas important în această direcţie a fost colabo-rarea cu brandul Puma, câştigată în urma unui concurs de creativitate ca urmare a propunerii unui motiv tradiţional. Colaborările similare celor cu Puma au continuat să apară: un model digitalizat pentru o companie a mărcii de origine românească Dero, parte a Unilever, cât şi scaunul pentru Photoliu menţionat mai sus. Un alt mod prin care activitatea designerului român e remunerată este prin intermediul site-ului ei, unde, spre exemplu, un plic cu imprimeu etno stilizat costă 79 de euro, iar o jachetă, 349.

  • Cele mai inovatoare companii din România: SIVECO, proces educaţional optimizat în vederea competenţelor într-o societate bazată pe cunoaştere

    Elementul de noutate:

    Acesta este primul proiect în care a fost utilizată o abordare holistică a ambelor metode, tehnologice şi de instruire, pentru a stimula interactivitatea procesului de învăţare şi a aduce o schimbare reală în activitatea din sala de clasă.  Avantajul dispozitivelor hardware multi-touch constă în posibilitatea unei interacţiuni largi cu informaţia, interacţiune de tip complex, multisenzorial, prin utilizarea ambelor mâini şi având posibilitatea de a opera atât cu entităţi  reale, cât şi virtuale, fiind foarte apropiată de ceea ce numim realitate virtuală.

    Conţinuturi educaţionale precum „Satul Eco – Surse de energie regenerabile”, „Exprimarea emoţiilor”, „Cum să construim o centrală nucleară” propun ca metode didactice învăţarea bazată pe proiect, colaborarea între elevi şi transdisciplinaritatea. Lecţiile desfăşurate cu ajutorul acestor instrumente şi conţinutul interactiv s-au dovedit şi se dovedesc în continuare de un real succes, deoarece îmbină toate elementele ce duc la o învăţare eficientă.

    Efectele inovaţiei:

    După ce a fost implementat noul curriculum, constând în douăsprezece lecţii bazate pe proiecte, la clasele dotate cu laboratoare multi-touch au crescut implicarea şi gradul de interacţiune în rândul elevilor. Proiectul a deschis calea dezvoltării de noi competenţe, cum ar fi rezolvarea de probleme, gestionarea conflictelor, lucrul în echipă şi aşa mai departe.

    Deşi planificarea iniţială a implicat doar dezvoltarea resurselor digitale pentru 10 lecţii pentru masa multi-touch, partenerii au reuşit, în ciuda constrângerilor tehnice, să dezvolte 8 jocuri educative interactive, oferind profesorilor o aplicaţie „la cheie“ şi o integrare mai uşoară a noii paradigme educaţionale.

    Descriere:

    Proiectul „Proces educaţional optimizat în vederea competenţelor într-o societate bazată pe cunoaştere” s-a desfăşurat în perioada decembrie 2009 – noiembrie 2012, implicând partenerii de proiect: SIVECO, UMPFE, UNAP, formatori, creatori de curriculum, de ghiduri, de studii de impact şi alte materiale, scenarişti, profesori, cercetători, specialişti IT din România. SIVECO a asigurat elaborarea propunerii de proiect, în valoare de 6 milioane de euro alocaţi din Fondul Social European, în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

    Soluţia a constat în următoarele componente principale:

    Un curriculum nou, format din douăsprezece lecţii bazate pe proiecte, care susţin învăţarea colaborativă. Acest curriculum a fost introdus în curriculumul naţional, ca disciplină opţională, fiind disponibil pentru toţi profesorii şi elevii în cadrul orelor de curs opţionale;

    Metodologia pentru dezvoltarea unor noi lecţii bazate pe proiecte, în concordanţă cu cele din noul curriculum, care să permită cadrelor didactice să îşi creeze propriile lecţii şi să îşi personalizeze metodele de predare;

    8 laboratoare multi-touch, care oferă un studiu de caz puternic pentru susţinerea tehnologiei pentru lecţiile bazate pe proiect.

    Formarea a peste 1.000 de cadre didactice din grupul ţintă;

    8 aplicaţii software multi-touch bazate pe proiect, ce integrează tehnologii din jocurile pe computer, oferind astfel o interactivitate mai mare şi sprijinind noua abordare colaborativă a curriculumului.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • O ieşeancă de 36 de ani face un milion de euro din vânzarea de perdele

    Anamaria Ştefan a vândut de-a lungul anilor tot felul de produse: materiale de construcţii, telefoane mobile sau obiecte tradiţionale indiene. Acum are o afacere cu perdele, draperii şi obiecte decorative din ţesături, promovate printr-o platfomă de cinci site-uri şi 25 de adrese de Facebook. Încasările de anul trecut au fost de 4,7 milioane de lei, iar reţeaua de magazine se extinde, ajungând acum la 24 de spaţii. Miza mare a antreprenoarei este însă exportul, care ar urma să dubleze anul viitor cifra de afaceri.

    Perdele cu design personalizat, pernuţe cu aplicaţii realizate manual în toate formele şi nuanţele, fotolii tapiţate cu aceleaşi material ca draperiile sau cuverturile în tot felul de culori, modele şi materiale au pus stăpânire pe un spaţiu comercial ce ocupă patru niveluri într-o clădire veche din apropierea Gării de Nord a Capitalei.

    Sophia este însă o reţea de 23 de magazine, dintre care 17 sunt francize, iar spaţiul deschis de câteva luni în Bucureşti este un fel de fanion. „După ani buni de căutări şi încercări, acum ştiu exact direcţia în care trebuie să merg, care este nişa mea. Vreau ca Sophia să fie un reper in domeniul decoratiunilor pentru casa.“ Ca să ajungă aici a avut nevoie de ani buni de căutări şi încercări, pentru că, fondată în 2004, firma vindea iniţial produse tradiţionale din India, sub marca Sophia Incredible India.

    Antreprenoarea ieşeancă nu foloseşte un discurs de tip corporatist şi povesteşte deschis despre cum a construit afacerea, care a ajuns să aibă 54 de angajaţi, dintre care 25 lucrează în producţie.

    Anamaria Ştefan se mândreşte cu faptul că Sophia funcţionează de zece ani şi n-a schimbat numele firmei pentru a scăpa de datorii la stat sau furnizori. „Viaţa de antreprenor în România nu e deloc uşoară. A trebuit, la un moment dat, să iau bani de la bancă pentru a plăti TVA-ul şi taxele la stat.“ Mărturiseşte însă că poverile fiscale sunt grele pentru un antreprenor şi principalul beneficiu al exportului este faptul că nu va mai trebui să plătească TVA. Pentru a începe să trimită produse peste hotare a cheltuit deja 65.000 de euro pentru a participa la târguri în ultimul an şi pentru a realiza o platformă cu cinci site-uri, dedicate mai multor ţări.

    Întrebarea „Cum ai intrat în afaceri?“ are un răspuns lung. „Sunt o persoană atipică, întotdeauna mi-a plăcut să fac ce nu fac alţii“, începe povestea antreprenoarea de 36 de ani, care a făcut studii cu profil economic. Se gândeşte câteva clipe şi continuă: „Am crescut lângă un tată care, atunci când aveam 12 ani, a făcut o firmă şi a dezvoltat o reţea de materiale de construcţii. La 14-16 ani mergeam cu el la târguri, la ţară, şi am învăţat ce înseamnă distribuţia, negocierea şi promovarea. Iar acum fac acelaşi lucru, dar la nivel internaţional“.

    La 20 de ani şi-a pierdut tatăl, care i-a lăsat 4.000 de dolari, bani pe care i-a folosit ca să înceapă o afacere cu telefoane mobile, „făcând ceea ce învăţasem deja“. În patru ani firma ajunsese la şapte magazine în Iaşi, Suceava, Bârlad, Târgu Frumos, Paşcani, însă la 26 de ani a ieşit din afacere. După patru ani de activitate i-au rămas tot 4.000 de dolari, cât investise, dar câştigase experienţă.

    Avea însă antreprenoriatul în sânge; s-a gândit că trebuie să facă altceva şi îşi aminteşte că se simţea dintotdeauna atrasă de decoraţiuni. La 26 de ani, a plecat în India, ţară care îi plăcea cu tot universul său, de tradiţii, cultură şi produse.

    Plecase cu puţin peste 1.000 de dolari şi a cumpărat de toţi banii produse, dar a avut marea surpriză că a trebuit să plătească tot pe atât taxele pentru bagaj suplimentar la avion. „Cel care a vândut marfa mi-a împrumutat 1.000 de dolari pentru a plăti taxa“, spune acum; în esenţă, o creditase fără să ştie mai nimic despre ea şi fără garanţii. A încercat marea cu degetul, pentru a vedea cum se vând şalurile de caşmir, eşarfele de mătase şi câteva produse pentru casă; şi a terminat în numai două săptămâni tot ce cumpărase, câştigând de două ori mai mult. A plătit datoria către vânzător şi a cerut şi mai multă marfă.

    La începutul lui 2005 a deschis primul magazin, de 25 mp, în Iaşi, gândit ca un boutique cu specific indian, iar cea mai mare parte a clienţilor erau pasionaţi de cultura orientală.

    După primul târg la care a participat, înainte de a avea măcar un magazin, s-a dus la avocata cu care lucra şi i-a spus că vrea să facă un contract de franciză, gândindu-se la un concept de magazin legat de India. La circa un an după ce a început să vândă şaluri şi eşarfe indiene volumul de mărfuri crescuse atât de mult încât ajunsese să importe cu containerul, iar 40% din valoarea mărfii reprezenta costul de transport.

    Magazinele se numeau Sophia Incredible India, nume pe care l-au păstrat până în 2008. Apoi vreme de trei ani a vândut în paralel obiecte tradiţionale indiene şi produse cu influenţă europeană. „Voiam să rămân fidelă şi clienţilor care doreau produse din India dar şi celor care căutau modernism, fie decoraţiuni pentru case, hoteluri sau restaurante.“

    A plecat în 2011 în Anglia vreme de aproape doi ani şi lucrurile au căpătat contur, găsind direcţia spre care trebuie să se îndrepte. „Am înţeles că dacă vreau să fiu bună pe o nişă trebuie să fac numai acel lucru. Am ales: vreau ca Sophia să fie cea mai importantă reţea de magazine, proprii şi în regim de franciză, de perdele şi draperii din România.“ Cât a stat în Anglia a deschis un magazin aflat într-un orăşel aflat la o distanţă de peste patru ore de mers cu maşina de Londra, care a funcţionat vreme de trei ani, până în toamna acestui an; legătura cu piaţa engleză continuă prin intermediul distribuitorului din Londra.

  • Povestea miliardarului de 31 de ani care a dezvoltat cel mai mare retailer online din lume

    S-a născut în Paris în 1967, într-o familie de iranieni, şi s-a mutat în Maryland împreună cu familia când tatăl său, de profesie medic, şi-a început rezidenţiatul la Johns Hopkins Medical Center.

    Omidyar şi-a descoperit pasiunea pentru calculatoare în perioada liceului, când a devenit interesat de computere şi a început să lipsească de la orele de educaţie fizică pentru a se dedica pasiunii sale. În loc să îl pedepsească pentru absenţele sale, directorul liceului l-a angajat să scrie un program de computer care să printeze fişe pentru biblioteca şcolii; câştiga 6 dolari pe oră.

    După liceu, Omidyar s-a înscris la Universitatea Tufts, pe care a absolvit-o în 1988 specializându-se în informatică. Şi-a început cariera la Claris, o subsidiară a Apple Computer, care dezvolta software pentru Macintosh. În 1991, a fondat împreună cu trei prieteni Ink Development Corp., o firmă ce includea şi un segment de shopping şi a fost ulterior redenumită eShop Inc.

    Omidyar a lucrat ca inginer software pentru eShop până la sfârşitul lui 1994, când, săturându-se de start-up-uri, a început să lucreze ca inginer pe relaţii de dezvoltare pentru producătorul de software General Magic.

    La 28 de ani, a început să scrie cod de computer pentru o firmă care permitea listarea de obiecte de colecţie care să poată fi licitate în mod direct. A creat un prototip pe pagina sa personală, iar apoi a lansat un serviciu online numit Auction Web, care a devenit ulterior eBay.

    Primul obiect vândut pe site a fost un indicator cu laser stricat. Omidyar a fost fascinat că cineva ar putea să plătească pentru un dispozitiv stricat, dar cumpărătorul l-a asigurat că este conştient de acest lucru şi că are o colecţie de astfel de obiecte. Surprizele au continuat să apară, iar businessul a explodat pe măsură ce utilizatorii au început să înregistreze obiecte de o varietate inimaginabilă.

    Site-ul era monetizat printr-un comision cuprins între 1,25 şi 5% de la vânzător, iar cu profitul obţinut astfel, Omidyar a finanţat extinderea. Veniturile lui au ajuns treptat să depăşească salariul pe care îl avea la General Magic, astfel că, la nouă luni de la începerea acestei activităţi, a decis să îşi dedice toată atenţia noii sale afaceri. În prima lună din 1997, site-ul său găzduia deja două milioane de licitaţii, iar până la mijlocul anului intermedia 800.000 de licitaţii în fiecare zi.

    Ca urmare a dezvoltării, în acelaşi an a schimbat numele companiei în eBay şi a început să o promoveze. Numele atât de cunoscut astăzi a fost rezultatul unei inspiraţii de moment a antreprenorului. În 1996, în afacere i s-a alăturat Jeffrey Skoll, inginerul canadian care a devenit primul angajat al eBay. În martie 1998, Meg Whitman a fost numită preşedinte şi CEO şi a condus firma vreme de zece ani. În septembrie 1998, eBay a fost listată la bursă, făcându-i atât pe Omidyar, cât şi pe Skoll miliardari.

    În 2008, cele 170 de milioane de acţiuni ale lui Omidyar valorau 4,45 miliarde de dolari. De la fondarea companiei în 1995 până la sfârşitul lui 1999, pe eBay au fost vândute mărfuri în valoare de două miliarde de dolari. Câteva dintre cele mai ciudate (şi nu neapărat legale) produse includ un Volkswagen Beetle din 1999, o navetă spaţială rusească şi un rinichi uman. În primăvara acestui an, baza de date a clienţilor eBay a fost spartă de către armata siriană, ei înlocuind primele pagini ale site-urilor cu propriul lor logo.

    Preţul acţiunilor a scăzut drastic ca urmare a atacului.
    Omidyar este de asemenea investitor în staţiunea de lux Montgage Resort and Spa din Laguna Beach, California, iar în 2010 a lansat un site de ştiri de investigaţii, Honolulu Civil Beat, numit cel mai bun site de ştiri din Hawaii timp de trei ani consecutiv. Anul trecut, Honolulu Civil Beat a început un parteneriat cu publicaţia americană Huffington Post lansând cel mai recent site regional al publicaţiei, HuffPost Hawaii. Anul trecut, Omidyar a anunţat lansarea First Look Media, o organizaţie media care a lansat în 2014 publicaţia The Intercept.

  • 10% dintre turiştii cazaţi în România fură din pensiuni şi hoteluri

    Aproximativ 10% dintre turiştii cazaţi în pensiunile şi hotelurile din România pleacă acasa cu diferite obiecte din unităţile de cazare, potrivit unui studiu realizat în luna octombrie de platforma de rezervări hoteliere HotelGuru.ro. Printre obiectele luate de turişti se numără prosoapele, tacâmurile, telecomanda, dar şi obiecte mai puţin obişnuite, cum ar fi furtunul de stins incendiul sau ghivecele cu flori.

    Cel mai frecvent, unitatile de cazare se confrunta cu lipsa unor obiecte precum prosoapele (73% din cazurile in care turistii pleaca acasa cu obiectele hotelului), tacamurile (44%), telecomanda (22%), obiecte sanitare (10%) sau alimente/bauturi din mini-bar, nedeclarate de turisti atunci cand se decazeaza (27%). Lista obiectelor “imprumutate” de turisti contine si: halatul de baie, lenjeria de pat, cheia de la camera, jardiniere si ghivece cu flori, papuci, iar unul dintre respondentii studiului a declarat chiar ca a avut un turist care a plecat acasa cu furtunul de stins incendiul.

    Per total, majoritatea respondentilor (proprietari de hoteluri si pensiuni) au afirmat ca li se intampla sa lipseasca ceva dupa plecarea clientului in aproximativ 10% din cazuri. Doar 3 dintre cei chestionati a spus ca se confrunta cu aceasta situatie in 51-75% din cazuri. Printre cele mai valoroase obiecte disparute se numara uscatoarele de par, halate de baie, o tava din inox dar si tablouri si obiecte artizanale. Facand un calcul, valoarea totala a daunelor avute in acest an poate ajunge si la 2000 – 2500 lei, per unitate hoteliera participanta la studiu.

    Pe langa obiectele lipsa, managerii de hoteluri si pensiuni sunt, uneori, si martorii unor evenimente mai putin obisnuite petrecute in incinta unitatilor sale. De exemplu, printre evenimentele relatate se numara si cazul unui turist care a plecat fara sa achite, pe usa de la balcon, luand si cheia cu el sau al unora care au inlocuit toate becurile cu led din apartament cu unele cu incandescenta. Cei mai multi hotelieri declara ca in cazul in care observa ca a disparut ceva, nu fac nimic, deoarece este riscul afacerii (63,33% dintre cazuri), in timp ce doar 26% dintre acestia contacteaza clientul pentru a-si recupera obiectele. Cei mai multi tin totusi o evidenta a clientilor care le-au provocat daune pentru a nu-i mai caza pe viitor.

    Turistul caruia i se reclama lipsa unor obiecte din camera in care a fost cazat, refuza, de cele mai multe ori sa recunoasca, declara majoritatea respondentilor, in timp ce doar 10 manageri au declarat ca turistii recunosc si restituie sau platesc daunele. Studiul a fost realizat pe un esantion de 140 de respondenti din toata Romania, care au participat online la completarea chestionarului in perioada 01.10.2014 – 20.10.2014

     

  • Timişoara: Şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din secolul al XVI-lea, descoperit de arheologi

    Arheologul de la Muzeul Banatului Dragoş Diaconescu, care face parte din echipa de cercetare a şantierului arheologic din Piaţa Unirii din Timişoara, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că acolo a fost descoperit şanţul de apărare al fortificaţiei turceşti din secolul al XVI-lea.

    Fortificaţia turcească de la Timişoara este menţionată în scrierile istorice, existând şi hărţi vechi cu amplasamentul acesteia, însă arheologii nu vor săpa pentru descoperirea acesteia, întrucât planul de reamenajare nu cuprinde şi perimetrul unde ar fi construită cetatea.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avionul dispărut – 300 de obiecte, localizate într-o zonă de căutare: Nu îndrăznim să confirmăm că sunt fragmente ale avionului

     UPDATE 12:05 – Circa 300 de obiecte, localizate de un satelit thailandez într-o zonă de căutare

    “Un satelit thailandez a descoperit aproximativ 300 de obiecte, care au de la doi la 15 metri, plutind în sudul Oceanului Indian”, la aproximativ 2.700 de kilometri în largul coastelor oraşului australian Perth, a declarat pentru AFP directorul Agenţiei publice GISTDA.

    “Dar nu putem confirma, nu îndrăznim să confirmăm, că sunt fragmente ale avionului” care efectua cursa MH370, a adăugat oficialul thailandez.

    Imaginile înregistrate de către satelit datează de marţi, dar au putut să fie analizate abia miercuri, a precizat Agenţia, adăugând că informaţia a fost transmisă Malaysiei.

    Aceste obiecte sunt dispersate într-o zonă de câteva sute de kilometri pătraţi, la aproximativ 2.700 de kilometri sud-vest de Perth, şi la aproximativ 200 de kilometri distanţă de zona reperată de către un satelit francez aparţinând Airbus Defence and Space, potrivit agenţiei thailandeze.

    Cititi mai multe pe www.meidafax.ro