BusinessMagazin

Tag: negocieri

  • Ce nu ştim astăzi, dar vom trăi cu siguranţă mâine

    Este vorba de „precariat“. Termenul, obţinut prin alăturarea lui „precar“ cu „proletariat“, îi definea prin anii ’80, în Franţa, pe cei cu slujbe sezoniere, trăitori la marginea sărăciei. În prezent, un economist pe nume Guy Standing, care a scris două cărţi pe această temă, crede că precariatul este pe cale să devină o nouă clasă socială, pe care o defineşte drept periculoasă. Precariatul vine din cei 20 de milioane de japonezi cunoscuţi drept „freeter“, cetăţeni fără o slujbă cu normă întreagă ajunşi în această situaţie deliberat sau fără voia lor. Sau din cei mai bine de 40% dintre tinerii europeni care nu au o slujbă, dar şi din cei 60% din tinerii polonezi care, în categoria sub 25 de ani, lucrează cu contracte de muncă pe perioadă determinată.  Sau, de ce nu?, din milioanele de români la marginea sărăciei, fără asigurări medicale sau pensie sigură. Precariatul poate fi şi un răzvrătit de genul occupy, cu ocupaţii obscure în mediul digital, dar mai rar.

    Deosebirea dintre proletar şi precariat este că primul îşi căuta securitatea în spaţiul aferent locului de muncă – acesta era stabil, oferea siguranţă pe termen lung, programul de muncă era fix, exista şi un sindicat, poate şi un fond de pensii, ba unii, cei mai destoinici, primeau la pensionare chiar şi un ceas de aur. Siguranţa precariatului este în afara locului de muncă, iar slujba, activitatea sa sunt doar instrumente, nu îl definesc. Precariatul a căpătat în timp caracteristicile unei clase sociale, pentru că a căpătat propriile sale norme: de muncă, nesigure şi incomplete, de plată, pentru că primeşte doar bani şi niciun altfel de beneficiu şi, trei, relaţionează cu statul într-un mod aparte – drepturi civile, culturale, sociale şi politice reduse, influenţate de venit, dar şi de interesul redus. Unii spun că este prima clasă socială din istorie care iese din definiţia uzuală a cetăţeanului.

    Mi s-a părut un soi de potrivire karmică faptul că am citit despre intenţiile ştabilor de la Bilderberg în aceeaşi zi în care am fost martor la un experiment ad-hoc: la evenimentul Meet the CEO de săptămâna trecută cea mai mare parte dintr-un grup interesant de tineri mileniali au răspuns unui chestionar ad-hoc că mizează mai mult pe independenţa financiară pe care o vor obţine şi spre care năzuiesc şi mai puţin pe rolul statului în asigurarea unei bătrâneţi liniştite. Este aici, în opinia mea, un strop de înţelepciune, pentru că într-adevăr, pe regulile actuale, sistemul de pensii de stat se îndreaptă spre un eşec, şi pare mai corectă decizia de a-ţi lua soarta în propriile mâni. Şi poate că grupul acela interesant va reuşi în demers. Dar nu cred că este o soluţie ce se poate aplica tuturor tinerilor de acum, maturi peste nu prea mult timp.

    Să privim un pic şi alte cifre: În Europa lucrează în prezent în regim temporar 7 din 10 tineri spanioli (un sfert din forţa de muncă), 6 in 10 tineri portughezi (o cincime din forţa de muncă), 6 din 10 tineri francezi, iar media europeană este 4 din 10 tineri şi o zecime din forţa de muncă totală. În România sunt între 80.000 şi 300.000 de contracte de muncă pe perioadă de terminată, în funcţie de instituţia care face numărătoarea. Foarte mulţi. Sunt toţi membri, fără să ştie, ai precariatului. Şi acesta este modul în care tinerii vor schimba societatea; nu faptul că sunt permanent conectaţi la telefon, nu faptul că chatuiesc mai bine decât pot susţine o conversaţie şi nu ideea că sunt tehnologizaţi în mod nativ vor schimba lumea, ci numărul din ce în ce mai redus de căsătorii, permisele auto din ce în ce mai puţine, izolarea, respingerea unor norme sociale, lipsa de implicare. Şi vor descoperi, cei mai mulţi, că nu toţi vor putea face o aplicaţie care va fi cumpărată de Google, că nu toţi vor putea face carieră în corporaţii, că slujbele temporare îi ajută să trăiască momentul, dar nu să îşi trăiască viaţa.

    Precariatul este format din inşi înstrăinaţi şi furioşi, şi ei sunt explicaţia pentru ascensiunile de genul Donald Trump; recent scriam în Business Magazin de hipsterii naţionalişti din Austria şi alte asemenea mişcări din Europa.

    Ce o înţelege Bilderberg din toate astea şi ce o decide, nu vom şti niciodată. Dar vom trăi sigur.

    Ilustrez cu tinerii spartani ai lui Degas.

  • Ingredientul lipsă

    Cu exact zece ani în urmă scriam un text numit „Rolul nevestelor în procesul decizional al investiţiilor“, care marca un subiect asemănător: atunci pierduserăm o investiţie a grupului MAN, care a mers tot în Polonia. Valoarea nu era atât de mare, dar nici neglijabilă, de 40 de milioane de euro, iar la baza deciziei au stat tot ceva nemulţumiri legate de teren, la care s-au adăugat aspecte socio-culturale.

    Asta înseamnă, în limbaj de lemn asemănător cu cel de mai sus (…şi-a arătat deschis şi transparent dorinţa…), că nevestele ştebilor nemţi au ajuns la concluzia că la Arad nu aveau unde să se distreze şi nici unde să meargă la cumpărături (ba chiar au întrebat în cât timp se poate ajunge la Budapesta). Şi am scris atunci: „Cred că decizia de a investi în Romania este în relaţie direct proporţională nu numai cu lucruri deja invocate, cum sunt corupţia sau legislaţia în schimbare, ci şi altele, neevidenţiate la mese rotunde pe tema investiţiilor, dar prezente, reale şi în măsură să influenţeze: cantitatea de gunoaie din oraş, volumul decibelilor lansaţi de maşinile oprite la stop, insistenţa cu care te asaltează anumite categorii de cerşetori sau calitatea serviciilor din hoteluri şi restaurante.

    Argumente ca introducerea cotei unice de impozitare sau mărimea pieţei sau calificarea forţei de muncă sau micimea salariilor plătite românilor vor mai aduce o perioadă investitori, dar pentru investiţii trebuie mai mult, de exemplu luat în calcul rolul important al nevestelor în luarea deciziei“.

    Acesta nu este un exerciţiu stupid de tipul „v-am spus eu!“. Dar faptul că ratăm şi în 2006, şi în 2008, şi în 2016, acestea fiind numai trei dintr-un lung şir de rateuri în atragerea de investiţii străine, arată că unu, nu învăţăm nimic, niciodată, şi că doi, ne lipseşte un ingredient absolut necesar, ambiţia.

    România a trăit un prim deceniu postrevoluţionar pentru că s-a complăcut în sărăcie şi minciună, şi a pierdut alţi ani buni din următorul deceniu şi jumătate din imobilism, sărăcie, prostie şi politicianism absurd. Naţia nu a avut în întregul ei ambiţia de a-şi face curăţenie în ogradă şi de a-şi depăşi limitele, preferând să se transforme într-un soi de executant umil al ordinelor altcuiva. Nu vorbesc de ambiţii personale aici, de îndârjirea tinerilor care au învăţat şi au pornit afaceri, a antreprenorilor care au croit afaceri de succes sau a angajaţilor care şi-au făcut cinstit datoria, ci de imaginea de ansamblu, de cum ne-am mulţumit mereu cu puţin, de cum ne-am obişnuit cu eşecul. De liderii pe care i-am avut, care niciodată n-au gândut cu capul lor, ci al uniunii, al organismelor internaţionale, al oricui altcuiva.

    O ambiţie ar fi să realizăm, de exemplu, o companie de tehnologie de un miliard de dolari, dacă tot ne lăudăm cu softiştii şi cu rezultatele muncii lor. Un antreprenor cu şanse să aibă o companie de un miliard îmi spunea recent că în Silicom Valley 200.000 de programatori fac business de mii de miliarde. Noi avem cam 70.000, oare n-am putea gândi un program coerent care să salte miliardul pe care îl produc acum la o cincime din cât face Silicon Valley? Dar Silicon Valley este o creaţie a fondurilor cu capital de risc şi nu a statului care „…şi-a arătat deschis şi transparent dorinţa…“, a banului în mişcare, a infrastructurii, a oamenilor dispuşi să rişte şi nu a unui sistem bancar prea puţin dispus să investească în aventuri tehnologice. 

    Merge cu „Mâncătorii de cartofi“, de Van Gogh.

  • Cum se va modifica în viitor salariul minim

    La finalul anului trecut au fost negocieri destul de grele până s-a ajuns la amânarea majorării din ianuarie în mai, în ideea că va fi o creştere puţin mai mare la 1250 de lei. Ideea de a avea un salariu minim în funcţie de cele opt regiuni de dezvoltare nu este rea ca principiu, scrie Digi 24.

    Costul vieţii e diferit la Bucureşti sau Cluj faţă de Botoşani. Doar că într-un asemenea scenariu se pleacă de la actuala bază. Sau cea care va veni la 1 mai, 1250 de lei. Şi aceasta, putem să punem pariu va fi referinţa pentru cele mai sărace regiuni.

    Citiţi mai multe pe www.digi24.ro

     

  • Taxa pe construcţii speciale ar putea fi eliminată din 2016, iar supraacciza din 2017 – surse

    PSD, PNL, UNPR, UDMR şi ALDE au căzut deja de acord ca TVA să fie redus la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, urmând ca ulterior să aibă loc discuţii şi pentru reducerea suplimentară la 19%, au menţionat sursele citate.

    Taxa pe construcţii speciale şi supraacciza la carburanţi ar fi urmat să fie eliminate, la rândul lor, de la 1 ianuarie 2016, însă, în urma negocierilor de joi, varianta luată în calcul de reprezentanţii partidelor este ca doar taxa pe construcţii speciale să fie eliminată de anul viitor.

    Supraaciza ar urma să rămână în vigoare până în 2017, potrivit unor surse participante la discuţii.

     

  • CRIZA DIN GRECIA: Şefii instituţiilor internaţionale sunt aşteptaţi la Atena pentru începerea negocierilor

    Negocierile tehnice vor fi conduse, din partea elenă, de preşedintele Consiliul Consultanţilor Economici, George Chouliarakis.

    Guvernul de la Atena vrea ca negocierile pentru programul de finanţare de 86 de miliarde de euro să fie finalizate până pe 20 august.

    În baza acordului convenit la summit-ul zonei euro, obiectivul este ca până în 2018 Guvernul să obţină un excedent al bugetului primar de 3,5% din PIB.

    La discuţii sunt aşteptaţi şi reprezentanţi ai FMI, pentru a evalua starea economiei, dar aceştia nu pot începe negocierile pentru programul de salvare până când Guvernul nu va cere oficial finanţare de la instituţia financiară.

    Purtătorul de cuvânt al FMI, Gerry Rice, a indicat joi, într-un briefing de presă, că şefa misiunii FMI în Grecia, Delia Velculescu, ar putea să nu meargă la discuţii.

    Rolul FMI în susţinerea Greciei, considerat de liderii zonei euro drept o precondiţie pentru noul program de salvare, este încă incert.

    Rice a declarat joi că Fondul nu ştie încă dacă va contribui la finanţarea Greciei, punând astfel presiune pe liderii europeni să accepte un plan detaliat de restructuare a datoriilor statului elen.

    “În privinţa restructurării datoriilor trebuie să existe un angajament concret, specific”, a afirmat Rice.

    Parlamentul elen a aprobat joi un al doilea set de reforme solicitate de creditorii ţării pentru începerea negocierilor pentru programul de salvare.

    Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia şi-a asigurat promisiunea restructurării datoriilor şi finanţarea pe termen mediu în cadrul unui pachet în valoare de 86 de miliarde de euro care va permite ţării să rămână în spaţiul monedei unice.

    Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.

  • Sindicaliştii ROMATSA vor continua negocierile săptămâna viitoare la Ministerul Transporturilor

    Marţi a avut loc o nouă rundă de negocieri între sindicatul şi patronatul din cadrul ROMATSA, întâlnire mediată de noul ministru al Transporturilor, Iulian Matache.

    “În cadrul întâlnirii au fost discutate punctele de pe lista de revendicări înaintate de sindicat. În urma discuţiilor, s-a ajuns la puncte de vedere comune asupra unora dintre revenidcări, asupra celorlalte s-a convenit cu privire la realizarea unor analize suplimentare” a anunţat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat.

    Liderul sindical Gabriel Tudorache a declarat săptămâna trecută că, în funcţie de discuţiile care vor fi purtate, s-ar putea decide continuarea acţiunilor de protest, mergând până la grevă generală.

    Miercurea trecută, sindicaliştii ROMATSA au intrat în grevă timp de două ore, timp în care traficul aerian a fost asigurat în proporţie de 33,3%.

    Aceştia au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Printre altele, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.

    Pe de altă parte, directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a spus că sindicatele au avut până în prezent o poziţie inflexibilă privind solicitările angajaţilor şi că unele dintre acestea “exced prevederile legale”.

    ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian are în prezent 1.530 de angajaţi. Între 2.500 şi 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.

  • Sindicaliştii şi conducerea ROMATSA se vor întâlni marţi la Ministerul Transporturilor pentru noi negocieri

    “Reprezentanţii conducerii Ministerului Transporturilor au solicitat ca până marţi, 21 iulie 2015, când va avea loc o nouă rundă de discuţii, atât patronatul, cât şi sindicatul ROMATSA, să prezinte clarificări şi soluţii la cele 14 puncte discutate”, se arată într-un comunicat al ministerului.

    Părţile s-au întâlnit miercuri la sediul MT cu ministrul de resort, Iulian Matache, acesta solicitând puncte de vedere ambelor părţi implicate în conflict.

    “S-a discutat, punctual, fiecare revendicare şi s-au găsit abordări comune şi propuneri de soluţionare pentru multe dintre acestea”, potrivit ministerului.

    Liderul sindical Gabriel Tudorache spunea însă că, în funcţie de discuţiile ce vor fi purtate, s-ar putea decide continuarea acţiunilor de protest, mergând până la grevă generală.

    Mai mult, după evenimentele de miercuri, preşedintele Consiliului de Administraţie al ROMATSA, Marcel Pârvu, a demisionat şi va rămâne în CA, temporar, ca simplu membru. Pârvu fusese ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al ROMATSA în şedinţa din 31 martie.

    Traficul aerian a fost perturbat miercuri de greva controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA. În cele două ore de grevă (11:00-13:00), traficul a fost asigurat în proporţie de 33,3%. Conducerea companiei estimează pagube de 250.000 de euro, la care s-ar putea adăuga, în plus, şi anumite solicitări din partea companiilor aeriene sau a pasagerilor.

    Între orele 11:00 şi 13:00 erau prevăzute, în total, 40 de zboruri pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă”, dintre care 22 aterizări şi 18 decolări. Zborurile au vizat destinaţii din mai multe ţări europene, precum Paris (Franţa), Londra (Anglia), Dublin (Irlanda) sau Amsterdam (Olanda), dar şi câteva curse interne. Aceasta a fost prima grevă a controlorilor aerieni din România, la care au participat în total 600 de angajaţi ai ROMATSA.

    De asemenea, peste 150 de controlori de trafic aerian ai ROMATSA, care nu erau de serviciu, au protestat în curtea instituţiei, ei reclamând faptul că nu a fost semnat contractul colectiv de muncă.

    “Conducera Romatsa ne-a împins la un astfel de gest, după opt luni de stres, de nervi, de incertitudini şi falsuri, nimeni nu ne aude. De la 1 iulie, nu mai avem contract colectiv de muncă, iar presiunile şi ameninţările la adresa angajaţilor, a reprezentanţilor sindicali, în principal, continuă. Ce se întâmplă acum depăşeşte orice limită normală. Corupţie, minciună, căpuşare, o bătaie de joc la adresa noastră şi a pasagerilor. Ne scuzaţi, dragi călători, dar vrem să se face dreptate, vrem să fim cu toţii liberi şi în singuranţă. Se pare însă că, din păcate, singura armă care ne-a mai rămas pentru a ne auzi cineva este greva de avertisment. Greva noastră nu se face cu încetarea lucrului, asigurând mult peste o treime din activitatea normală. Participanţii la grevă, controlori de trafic aerian, personal tehnic de meteorologie aeronautică şi de administraţie asigură în continuare funcţionarea tuturor poziţiilor de lucru, a echipamentelor, utilajelor şi instalaţiilor Romatsa. În plus, nu este nimeni constrâns să participe la grevă”, a spus liderul sindical Gabriel Tudorache.

    Sindicaliştii au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Între acestea, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.

    Pe de altă parte, directorul general al ROMATSA, Ion-Aurel Stanciu, a spus că sindicatele au avut până în prezent o poziţie inflexibilă privind solicitările angajaţilor şi că unele dintre acestea “exced prevederile legale”.

    ROMATSA – Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian, are în prezent 1.530 de angajaţi. Între 2.500 şi 3.000 de aeronave tranzitează, în fiecare zi, teritoriul României.

  • Opinie Costas Polinakis: Un grec despre Grecia

    Costas Polinakis este născut la Brăila şi a lucrat o perioadă la agenţia de presă Mediafax. În urmă cu 15 ani a plecat în Grecia şi a lucrat în IT. În prezent este şomer.

    Foto: Cosmin Bumbuţ

    Este clar că FMI şi UE trebuie să-şi revizuiască regulamentele. Nu sunt specialist în economie, dar nu este nevoie să fii ca să-ţi dai seama că FMI este incapabil să gestioneze crize (şi nu e vorba numai de Grecia aici).

    Citind recent un articol al lui Thomas Piketty, în care acesta explica cum boomul economic al Germaniei postbelice se datorează în mare parte prescrierii datoriilor de război, aş adăuga că, în cazul Greciei, nu sunt convins că este de ajuns. Ca de obicei, adevărul este undeva la mijloc. Este clar că nu există altă cale decât anularea uriaşelor datorii, sau macar un „haircut“, deoarece datoria publică a Greciei nu a fost niciodată sustenabilă şi toate încercările de până acum erau menite să eşueze. Guvernele corupte ale Greciei au ascuns adevărul, dar FMI şi instituţiile europene au dat dovadă de incompetenţă criminală.

    Problema este că grecii au ales să răspundă la ce li se întâmplă cu socialism. Chiar dacă se va obţine un haircut (şi este sigur că Tsipras o să-şi şantajeze partenerii de negocieri cu rezultatul referendumului), cum poate să repună economia pe picioare un guvern care are ca scop extinderea şi mai mult a sectorului public, neproductiv? Spre deosebire de Germania postbelică, care şi-a concentrat toate eforturile în reconstrucţia ţării, mă îndoiesc că în Grecia lumea conştientizează că acum e momentul să ne punem serios pe muncă. Atmosfera predominantă este o euforie de genul „Am învins! De acum nu mai este nevoie să muncim, statul va avea grijă de toate“.

    Cum se întâmplă de obicei când partidele moderate (şi corupte) eşuează, sărim în braţele extremiştilor. Tânărul premier grec se baza pe faptul că nemulţumiţii din toată Europa (şi nu numai) îl vor urma şi ai fi putut spune, cel mult, că este un romantic sau idealist care admiră reţete vechi, dar neîncercate încă în ţara sa. Acum însă situaţia a trecut la următorul nivel, liderii europeni au început să simtă vârful morcovului şi, sincer, nu ştiu cine are atâta discernământ să propună soluţii pentru ca situaţia să nu scape şi mai mult de sub control. Economişti de prestigiu sunt divizaţi, cu atât mai mult populaţia.

    Tsipras şi echipa lui blamau BCE pentru „închiderea băncilor“ şi, după cum se pare, chiar a convins populaţia că „ceilalţi“ sunt responsabili pentru asta. Şi mai vagă este situaţia privind ultima rundă de negocieri eşuată, care l-a determinat pe Tsipras să anunţe referendumul. Sigur că şi în acest caz reprezentanţii Greciei şi ai UE/FMI se acuză unii pe ceilalţi. După cum relata un ziarist, la ora 10:00 erau la un pas de acord, dar peste numai o oră prim-ministrul grec se ridica de la masa de negocieri fără niciun rezultat. Aceeaşi echipă se declară moderată (dacă nu ştiaţi, avem şi partid comunist în Parlament, iar la ultimele alegeri au participat nu mai puţin de 5 partide care aveau sigla cu „secera şi ciocanul“).

    Tsipras, partidul şi o parte din cei 60% care au votat „Nu“ la referendum, au, însă, agresivitatea şi determinarea comuniştilor din anii ‘50. O societate divizată de 70 de ani este acum şi mai divizata. „Lupta de clasă“, „solidaritate“, „revoluţie“, „exploatare“, „muncitorime“ sunt cele mai uzuale expresii din vocabularul lor. Acum ceva timp încercam să-i fac unui prieten român „profilul“ revoluţionarului grec. Nu este bătrânelul nostalgic, admirator al lui Stalin, care face politică la cafenea. Este tânăr, în cele mai multe cazuri student, care nu a apucat încă să aibă o slujbă serioasă dar „ştie ce trebuie făcut pentru binele clasei muncitoare“. Îl cunoaşte bine pe Marx şi îi admiră pe Che Guevara şi pe Chavez pentru că au îndrăznit să combată imperialismul.

    În afară de cozi la bancomate pentru „raţia zilnică“ de 60 de euro (recent 50, pentru că s-au epuizat bancnotele de 20 de euro), populaţia face cozi şi la supermarketuri, cumpără mai mult ca niciodată baxuri de hârtie igienică şi alimente cu data de expirare îndelungată. La benzinării în ultimele zile s-a mai redus panica şi nu se mai văd cozi, datorită declaraţiilor liniştitoare sau poate a perspectivei că oricând am putea cumpăra petrol din Venezuela, din Iran sau Rusia, cine ştie?

    Un lucru este cert: Tsipras a dezbinat şi mai mult societatea asta, ba chiar şi restul Europei. Nu am fost niciodată paranoic şi nici teoriile conspiraţiei nu prind la mine, dar mi se pare un război de propagandă, iar prostimea crede. În ultima vreme mi-am cam schimbat părerea iniţială despre Tsipras; credeam că este doar un tânăr oportunist care se va detaşa mai devreme sau mai târziu de cei mai radicali din partid, dar încep să cred că e comunist convins şi ştie foarte bine ce face. Poate că scopul lui este să devină Chavezul Europei…

    De menţionat că, odată cu anunţarea referendumului şi a măsurilor privitoare la controlul de capital, guvernul a decis ca, în săptămâna dinaintea referendumului, deplasarea cu mijloacele de transport în comun să fie gratuită. Probabil un exemplu despre „ce bine va fi de acum înainte dacă votaţi pentru noi“, altfel nu se explică de ce, odată cu anunţarea acestei măsuri, la televiziunea naţională au ţinut să precizeze că „gratuitatea nu este valabilă şi pentru trenul urban, companie privată“. În orice caz, lumea a fost entuziasmată de măsură, deşi puţini folosesc mijloacele de transport în comun.

  • Tânăra de 28 de ani care a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare,iar acum vinde cele mai scumpe apartamente din Bucureşti

    La 28 de ani, Andreea Comşa conduce propria agenţie imobiliară, are 12 angajaţi, şapte proiecte pentru care firma sa este vânzător exclusiv şi este în negocieri cu doi dezvoltatori pentru alte două proiecte.

    Dacă bate palma pentru noile proiecte, alţi patru oameni vor intra anul acesta în echipă. Faţă de liderii pieţei imobiliare, Premium Estate are o cifră de afaceri de zece ori mai mică, dar şi ratele de creştere sunt mai mari. În 2014, firma a ajuns la 300.000 de euro, cu o marjă de profit de 20%, în creştere faţă de 2013, când cifra de afaceri a companiei a fost de 250.000 de euro.

    Povesteşte că a ajuns în domeniul imobiliar din întâmplare, dar că apoi i-a fost imposibil să renunţe la domeniu. „Cine a «făcut» imobiliare şi a prins gustul, foarte greu renunţă la domeniu, rămâne nostalgic“, spune Andreea Comşa, care, fără să fie războinică, este tenace. În ultimul an de liceu venea aproape în fiecare sfârşit de săptămână cu autocarul de la Sibiu la Bucureşti, pentru meditaţii, iar în al doilea an de facultate s-a angajat.

    Când şi-a luat licenţa la SNSPA avea deja câţiva ani buni de muncă şi câştigase deja un comision de peste 50.000 de euro la o tranzacţie pentru care lucrase şapte luni; un an mai târziu, înfiinţa Premier Estate. A urmat cursurile SNSPA şi spune că ar fi vrut să intre în comunicare, iar în anul II de facultate s-a angajat la o firmă de producţie publicitară, ca asistent manager. A fost o experienţă, povesteşte ea, „pentru că le explicam că trebuie să facem şi PR, fiind foarte pasionată şi îndoctrinată de ce făceam la facultate“, dar la scurt timp a înţeles că nu avea nici de la cine să înveţe şi nici cum să crească. Se gândea să plece, iar o prietenă a convins-o să încerce domeniul imobiliar. Aşa a început aventura în domeniul imobiliar şi nici nu se vede acum făcând altceva.

    Unde se vede peste zece ani? „Şi cinci e mult. Gândesc lucrurile, dar cred că viaţa este surprinzătoare şi schimbătoare. Îmi place să fiu antreprenor, peste un an aş vrea să am încă patru proiecte în portofoliu. Tot ce fac acum îmi ia cam 90% din timp şi mă bucur, mă motivează, dar pe termen lung aş vrea să deleg mai mult şi să acord mai multă atenţie vieţii personale. Nu aş mai face o altă afacere, pentru că eu mă pricep la imobiliare, îmi doresc să dezvolt afacerea, şi, la un moment dat, să ne extindem peste hotare.“

  • Haris Zachariades, CEO SoftOne Romania: Grecia şi creditorii săi internaţionali ar trebui să reia negocierile cât mai curând posibil

    1. Ce părere aveţi despre ce se întâmplă acum în legătură cu Grecia şi ce soluţii ale acestei situaţii vedeţi?

    Avem încredere că, în ciuda contextului nefavorabil din prezent, lucrurile se vor normaliza, iar Grecia va continua să facă parte din zona euro şi Uniunea Europeană. În opinia mea, în primul rând, Grecia şi creditorii săi internaţionali ar trebui să reia negocierile cât mai curând posibil.

    2. Credeţi că planul guvernului elen este valid şi coerent?

    În opinia mea personală, guvernul elen a făcut greşeli în ultimele luni, însă şi Uniunea Europeană ar fi putut gestiona mai bine situaţia.

    3. Infuenţează în vreun fel situaţia din Grecia activitatea companiei pe plan local?

    Având în vedere că SoftOne operează în mai mult de cinci ţări, fluxul nostru de venituri nu vine exclusiv din piaţa grecească. Acestea fiind spuse, SoftOne este un furnizor de servicii, oferind soluţii Software as a Service (SaaS). Practic, acest lucru înseamnă că SoftOne nu este afectat de problemele care ar putea apărea din cauza actualei situaţii nefavorabile. SoftOne România a reuşit deja să înregistreze un cash flow pozitiv şi continuăm să imlementăm planurile noastre strategice pentru dezvoltarea afacerii la nivel local. SoftOne România acţionează ca hub pentru extinderea pe celelalte pieţe din Europa de Sud-Est.

    4. Cum credeţi că ar influenţa intrarea Greciei în incapacitate de plată economia mondială? Credeţi că poate duce la o nouă criză mondială?

    Sunt mici şansele ca Grecia să intre în faliment, din două motive. În primul rând, pentru că poporul grec nu vrea acest scenariu să se adeverească, iar în al doilea rând, este un lucru pe care nici Uniunea Europeană nu şi-l doreşte. În orice caz, este puţin probabil ca economia mondială să fie influenţată în mod direct. Situaţia va afecta politica monetară a UE şi a FMI privind măsurile de austeritate şi ajustările economice.