Tag: membri

  • FELICITĂRI! Elevii români au câştigat 7 premii la o importantă competiţie internaţională de programare

    “Suntem foarte mândri de rezultatele pe care elevii români le-au obţinut la una dintre cele mai importante competiţii de programare din lume. Eram convinşi că această experienţă va fi de neuitat pentru ei şi că talentul, pasiunea şi ambiţia lor vor primi recunoaşterea pe care o merită. Ne bucurăm în primul rând pentru ei, căci sunt nişte copii extraordinari, şi credem în abilitatea tinerei generaţii de a folosi potenţialul tehnologiei pentru un viitor mai bun”, a declarat Roxana Miloş, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.

    În 2017 au fost înscrise în concursul CoderDojo Coolest Projects aproximativ 1.000 de aplicaţii, website-uri sau alte creaţii individuale sau dezvoltate în echipă, gândite de copii din întreaga lume. Proiectele care le-au adus premii elevilor de la Timişoara şi Cluj-Napoca au fost înscrise în şapte categorii de concurs: Scratch – peste 13 ani, Dezvoltare de jocuri – sub 12 ani, Dezvoltare de jocuri – peste 14 ani, Hardware – între 12 şi 13 ani, Hardware – peste 14 ani, Website – peste 14 ani şi Evolution – Proiecte complexe.

    Matei Caravaţeanu, cel mai tânăr participant din partea României la concursul CoderDojo Coolest Projects 2017, este membru al echipei @Academy+Plus de la CoderDojo Cluj-Napoca. El are 9 ani şi a câştigat premiul I la categoria Dezvoltare de jocuri, sub 12 ani, pentru proiectul The Lost World, un joc care îţi oferă posibilitatea să explorezi o lume post-apocaliptică.

    Membrii atelierelor CoderDojo Timişoara au participat la concurs cu 10 proiecte, dintre care 6 au ocupat locuri pe podium. Victor Fortiş şi Elisa Erzse, din echipa @CD Loga, au fost câştigătorii categoriei Scratch, la subcategoria de vârstă peste 13 ani, pentru proiectul Terrabots, un joc puzzle-platformer în care roboţii Terrabots sunt folosiţi pentru a descoperi alte planete. Patrick Lenis, Victor Baican şi Cezar Făgădar, membri ai echipelor @temirice şi @Startup Hub, au luat locul 1 la categoria Dezvoltare de jocuri, peste 14 ani, pentru dezvoltarea proiectului Shase. Mircea Şerbănescu, David Babescu şi Dariana Dorin, membri ai echipei @FEAA, au câştigat cu proiectul Blind Helper, un dispozitiv pentru oamenii cu deficienţe de vedere, la categoria Hardware, sub 14 ani.

    Tot la categoria Hardware, însă la subcategoria peste 14 ani, câştigătoarea premiului I a fost Laura Chirilă, cu proiectul MindRobot, un robot construit pe baza unui microcomputer Raspberry Pi ce poate fi controlat cu ajutorul unui set de căşti Emotiv Insight. Sebastian Maleş, membru al echipei @temirice şi unul dintre autorii proiectului “Site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş”, a ocupat locul 2 la categoria Websites, peste 14 ani. Roxana Drăghia, Andrei Mătrăgună şi Andreea Pintea, membri ai echipei @CD Loga, autorii proiectului Lights Among Us, s-au clasat pe locul 2 la categoria Evolution – Proiecte complexe.

    CoderDojo este o comunitate globală de cluburi de programare non-profit, iniţiată în Irlanda în anul 2011, ce are ca scop susţinerea copiilor cu vârste între 7 şi 17 ani care doresc să înveţe programare într-un mediu informal. Competiţia CoderDojo Coolest Projects, un concurs ce reuneşte copii şi tineri din întreaga lume, are loc în fiecare an la Royal Dublin Society Arena, din Irlanda, unde sunt premiate cele mai bune şi inovatoare site-uri web, aplicaţii, programe sau jocuri.

  • Deputatul PSD Leonardo Badea, aviz favorabil pentru a ocupa funcţia de preşedinte al ASF

    „Este un mandat foarte scurt, de un an şi câteva luni, dar este o provocare.(…) Am luat-o ca pe o provocare importantă, să încercăm să creştem nivelul de încredere în ASF şi gradul de protecţie al consumatorului de produse şi servicii financiare. Este o provocare, în care intru cu mare încredere şi responsabilitate. Nu vin pentru o funcţie, ci pentru un proiect (…)”, a declarat deputatul PSD Leonardo Badea, la finalul audierii în Comisiile reunite de Buget şi Economie din Parlament.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • USR: O nominalizare ca Tudose împinge România cu douăzeci de ani în spate

    Ei şi-a exprimat speranţa că preşedintele va nominaliza un premier capabil să asigure o majoritate parlamentară şi s-au declarat împotriva instalării unui alt guvern PSD-ALDE.

    Reprezentanţii USR au mai spus că au avut “discuţii informale” cu lideri ai PNL şi UDMR, dar că “nu există nicio concluzie”.

    ‘Decizia e la preşedinte”, au conchis membrii delegaţiei USR.

  • World Class România achiziţionează clubul Pure Health & Fitness şi ajunge la 22 de centre de fitness în Bucureşti

    Cu o suprafaţă totală de peste 1.818 de metri pătraţi, World Class AFI Cotroceni pune la dispoziţia clienţilor un studio de aerobic şi unul de cycling, precum şi zone de functional training. Clubul va intra în perioada următoare într-un proces de rebranding, iar membrii vor avea acces la reţeaua extinsă începând cu data de 14 iunie.

    „Suntem încântaţi să le oferim clienţilor noştri din partea de vest a Bucureştiului acces la mai multe cluburi, alături de servicii de înaltă calitate, echipamente de ultimă generaţie şi antrenori certificaţi internaţional. De asemenea, le urăm bun-venit membrilor clubului Pure Health & Fitness în cea mai mare comunitate de fitness din România. Achiziţia este în linie cu misiunea noastră de a îmbunătăţi stilul de viaţă al oamenilor din România, oferindu-le inspiraţia şi motivaţia de a fi mai activi, mai des“, a declarat Kent Orrgren, CEO World Class România. Membrii World Class România pot alege dintre cele şase tipuri de abonamente anuale: Basic, Bronze, Silver, Gold, Platinum şi W. Această structură de abonamente îşi propune să le ofere atât clienţilor existenţi, cât şi celor noi, oportunitatea de a accesa serviciile şi facilităţile oferite de întreaga reţea World Class România, în funcţie de nevoile acestora.

    World Class AFI Cotroceni va fi inclus în categoria de abonament Bronze. Abonamentele la clubul Pure Health & Fitness, care sunt încă active, devin locale (categoria Basic), oferind access doar la World Class AFI Cotroceni, membrii având opţiunea de upgrade la oricare dintre nivelurile superioare.Clubul este deschis zilnic, în intervalul orar 06:00-23:00, de luni până vineri, şi între orele 08:00 – 22:00, sâmbăta şi duminica.

  • CCR: Pot fi membri ai Guvernului persoanele beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau amnistie

    CCR a publicat, marţi, motivarea la soluţia dată în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, ridicată de Avocatul Poporului.

    În motivarea deciziei se precizează că sintagma „nu au suferit condamnări penale” încetează să mai constituie o interdicţie la dobândirea calităţii de membru al Guvernului în ceea ce priveşte persoanele care cad sub incidenţa sau sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotărâre judecătoreasă definitivă, persoane cu privire la care condamnarea penală încetează să mai producă efectele extrapenale prevăzute de lege.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sorin Grindeanu a fost exclus din PSD, au decis membrii Comitetului Executiv Naţional – surse

    O altă informaţie este că Victor Ponta va fi numit şef al Secretariatului General al Guvernului de către premierul Sorin Grindeanu, au declarat surse guvernamentale pentru MEDIAFAX.

    – în curs de actualizare –

  • Decizie radicală a unei ţări din UE. Încalcă orice regulă şi pune piciorul în prag după valul de atentate care a lovit Europa

    Milan Chovanec a precizat că Guvernul de la Praga a aprobat propunerea de a nu mai accepta imigranţi întrucât “programul nu funcţionează”, iar “situaţia de securitate s-a înrăutăţit”.

    Cehia ar trebui să primească aproximativ 2.600 de refugiaţi până în luna septembrie. Până în prezent, a acceptat doar 12, toţi din Grecia
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea celui mai corupt director. A angajat în companie 250 de membri de familie şi a reuşit să falimenteze o bancă

    Executivul este capul unor entităţi care controlau cea mai mare bancă din Portugalia, pe care a reuşit să o aducă la faliment. În 2014, banca a înregistrat pierderi de 3,6 miliarde de euro. Guvernul a fost forţat astfel să facă o injecţie de capital de 4,9 miliarde de euro şi o restructurare în care Salvado şi alţi investitori au fost lăsaţi deoparte.

    BES a fost deţinută parţial de Espirito Santo Internaţional (ESI), o corporaţie de familie alcătuită din zeci de afaceri care se bazau pe profiturile băncii pentru finanţarea de start-up-uri şi generarea de capital circulant. Odată cu criza financiară, abilitatea băncii de a genera cash a încetinit, forţându-l pe Salgado să instituie o varietate de aranjamente complexe de acordare de împrumuturi pentru a-şi menţine imperiul.

    Rioforte, compania care controlează afacerile familiei, a acumulat o datorie de 2,9 miliarde de euro. Bunurile neauditate ale companiei ajunseseră la 30 iunie 2014 la aproximativ 173,3 milioane de euro, potrivit rapoartelor, iar compania a intrat în faliment în octombrie anul trecut.

    Salgado angajase 250 de membri de familie în poziţii de management şi leadership. Toţi au trăit  au trăit ca regii pe proprietăţi uriaşe, fără să se sinchisească să supravegheze activităţiile băncii, chiar şi la un nivel superficial.

    Există o serie de investigaţii în curs care planează asupra lui Salgado, care a fost forţat să renunţe la conducerea băncii pe 14 iulie, fiind suspectat de fraudă. Salgado învinuieşte Banca Portugaliei pentru că a forţat intrarea în faliment a băncii” şi pretinde că familia nu şi-a însuşit “un singur penny”.

    Într-o audiere la Parlament în luna decembrie, Salgado a învinuit un contabil pentru ascunderea datoriilor, dar CEO-ul Semapa, o companie căreia ESI a încercat să îi vândă obligaţiuni a declarat aceleiaşi comisii că “nimic nu a fost făcut fără ca Salgado să ştie”.