Tag: leu

  • Care e mai ieftin – creditul in lei sau cel in euro

    De cealalta parte, unii bancheri considera ca banca centrala ar
    trebui sa ia in continuare masuri de sprijinire a creditarii in
    lei. “Bancile omoara gaina care poate aduce oua de aur”, a declarat
    ieri Valentin Lazea, economistul-sef al BNR, la seminarul cu tema
    “Ce credit este mai bun – in lei sau in euro?”, organizat de Ziarul
    Financiar. Cu alte cuvinte, in ciuda faptului ca BNR a redus
    dobanda de referinta cu peste doua puncte procentuale incepand cu
    octombrie 2008 – ceea ce ar fi permis iefitinirea creditelor in lei
    -, bancherii au crescut marjele la aceste credite, de la 2,4 puncte
    procentuale in decembrie 2008 la 7,3 puncte in august. Or, in acest
    interval, “nu am vazut la bancile comerciale o urmare macar pe
    jumatate fata de ce a facut BNR”, a subliniat Lazea.

    Astfel, in loc sa creasca, creditarea in lei s-a contractat cu
    9% in august 2009 fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar
    creditul in valuta a crescut cu 13,25%. Prin marirea marjei,
    bancile nu au facut altceva decat sa acopere eventualele pierderi
    din credite trecute, a explicat oficialul BNR. In acelasi timp
    creditarea in lei a mers incetinit si din cauza ca bancile au
    preferat sa lucreze anul acesta cu sectorul de stat, care are risc
    zero.

    Aflati pe cine pariaza bancherii in aceasta perioada pe www.gandul.info

  • BNR anunta un curs de referinta de 4,2173 lei/euro

    Avansul monedei nationale a fost observat si fata de dolarul american, scaderea cursului de referinta fiind tot de 0,43 bani, la 2,9876 lei/euro.

    Pe piata interbancara, tranzactiile cu moneda europeana se desfasurau in jurul orei 13:10 la un raport de 4,2139-4,2230 lei/euro, in timp ce pentru moneda americana, cursul se situa la 2,9843-2,9884 lei/dolar.
     

  • Ce cred bancherii despre curs si dobanzi

    La fel ca in fiecare vara, le-am solicitat bancherilor un “pariu pe curs” – o estimare privind nivelul cursului valutar la sfarsitul anului. Cu putine exceptii, previziunile lor se incadreaza in intervalul 4,1-4,3 lei/euro, remarcabil de aproape de nivelul din luna iulie.

    Mihai Bogza, presedintele si directorul general al Bancpost: Cred ca in momentul de fata principala problema a Romaniei nu este inflatia, ci declinul economic. (…)
    Pentru decembrie previziunea lui Bogza este de 4,10-4,30 lei/euro.

    Dragos Cabat, managing partner al companiei de consultanta si intermediere financiara Financial View: BNR va interveni probabil pentru mentinerea cursului pana la alegerile prezidentiale din noiembrie. Dupa aceea, vom vedea …
    Pentru decembrie previziunea lui Cabat este 4 lei/euro.

    Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank: Deprecierea leului ar crea presiuni inflationiste si o combinatie recesiune-inflatie mare(stagflatie) extrem de periculoasa.

    Melania Hancila, directorul departamentului de cercetare si strategie de la Volksbank: Impactul dobanzilor asupra cursului de schimb s-a redus odata cu izbucnirea crizei financiare.

    Gabriel Cretu, director al diviziei de retail banking a OTP: In cazul unei deprecieri excesive, consider ca BNR detine mijloacele necesare sa confere pietei un echilibru.

    Cititi mai multe despre ce cred bancherii despre curs si dobanzi in articolul Cat va fi cursul leu/euro in iarna.
     

  • Cat va fi cursul leu/euro in iarna

    La inceputul anului, in febra previziunilor pesimiste despre economie si cu experienta recenta a deprecierii din octombrie a leului, multi (inclusiv dintre cititorii BUSINESS Magazin) erau dispusi sa considere ca ar fi greu de evitat o alunecare a cursului catre 5 lei/euro in prima jumatate a anului. Cu toate acestea, cand le-am solicitat bancherilor, in ianuarie, estimari de curs pentru sfarsitul lunii iunie, niciunul nu a avansat un nivel mai mare de 4,50 lei/euro, iar majoritatea s-au oprit inainte de 4,30 sau chiar de 4,10 lei/euro.

    In cele din urma, evenimentele le-au dat dreptate bancherilor, iar la 30 iunie cursul a ramas la 4,2067 lei/ euro – e adevarat, foarte departe de pragurile de vis din vara lui 2007, cand un curs de 3,1 lei/euro era o realitate, insa la fel de departe de scenariile apocaliptice in care am fi ajuns la 5 lei/euro sau si mai mult. Acum, situatia pare sa se repete; atata timp cat previziunile privind mersul economiei s-au schimbat de mai multe ori cu 8% a economiei a ajuns un scenariu vehiculat in mod oficial, iar deficitul bugetar creste pe zi ce trece, o prabusire a leului e lucrul de care multi dintre concetatenii nostri, in special cei cu credite in euro, se tem in continuare. Intr-un asemenea context, poate mira faptul ca majoritatea reprezentantilor bancilor comerciale ce au acceptat sa raspunda la ancheta BUSINESS Magazin au avansat tot estimari moderate, care incep de la 4,1 lei/euro si in doar cateva ocazii ajung la 4,50 lei/euro.

    Explicatia tine in primul rand de faptul ca principalul factor care a apasat pe leu anul trecut, respectiv deficitul mare al balantei de plati, si-a pierdut din influenta din cauza crizei, care a redus activitatea economica si implicit a dus la reducerea importurilor. “Ajustarea contului curent al balantei de plati este semnificativa (de la 12,5% anul trecut la sub 6%, poate chiar 4% anul acesta) si suficienta (in primele cinci luni ale anului 2009, deficitul contului curent a fost acoperit in proportie mai mare de 100% de investitiile straine directe)”, declara Mihai Bogza, presedintele si directorul general al Bancpost. Guvernatorul BNR a sustinut aceeasi idee saptamana trecuta, atunci cand a comentat perspectiva inflatiei si a leului pentru urmatoarele luni: atata vreme cat deficitul de cont curent este acoperit integral de investitii straine directe si are toate sansele sa scada si in urmatoarea perioada, iar datoria externa pe termen scurt s-a redus, nu sunt motive sa ne asteptam la o depreciere a leului sau la variatii bruste de curs.

    “Sunt unii, saracii, care asteapta de sase luni sa se faca cursul 4,7 lei/euro si din plictis au scos rapoarte”, a comentat Mugur Isarescu, referindu-se la partenerii lui traditionali de dispute indirecte – analistii, in special ai grupurilor financiare straine, care n-au incetat din toamna trecuta incoace fie sa prezica o cadere abrupta a leului, fie sa atribuie exclusiv unor interventii ale BNR in piata faptul ca moneda nationala si-a mentinut si isi mentine stabilitatea. Datoria externa a Romaniei pe termen scurt, unul dintre factorii de risc pentru economie si implicit de presiune asupra cursului valutar, a scazut in ultimele luni, in favoarea celei pe termen lung: in aprilie, datoria pe termen scurt s-a redus cu nu mai putin de 400 de milioane de euro fata de nivelul din martie, iar tendinta a continuat, incurajata si de eliminarea de catre BNR a obligatiei bancilor de a constitui rezerve minime pentru resursele atrase cu scadenta mai mare de doi ani.

    Cat despre contul curent al balantei de plati, analistii de la Bank of America Securities-Merrill Lynch, in mod obisnuit zgarciti cu optimismul, scriau la sfarsitul lui iulie ca Romania va avea in acest an un deficit de 3,9% din PIB – estimare inferioara celei de 5% formulate in iunie.In ceea ce o priveste, Banca Nationala estimeaza ca deficitul extern se va reduce anul acesta la jumatate fata de nivelul de anul trecut, adica la circa 6% din PIB, ceea ce va permite reducerea in continuare a dobanzii de politica monetara, ajunsa acum la 8,5% pe an, si implicit coborarea in continuare a dobanzilor la depozite si la credite.

  • Mic ghid de protectie fata de riscurile cursului valutar

    Aveti o firma iar variatiile cursului valutar va dau batai de cap? Cu contractele futures va puteti proteja afacerea de impredictibilitatea evolutiei valutelor. Cu toate ca atat la Bursa de Marfuri de la Sibiu, cat si la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) contractele futures se pot tranzactiona de multa vreme, numarul tranzactiilor si valoarea lor (pe scurt, lichiditatea) sunt deosebit de scazute. Tinand cont ca de la sfarsitul anului trecut pana in prezent leul a pierdut 5,6% fata de euro, eliminarea riscului valutar ar fi putut insemna cel putin limitarea pierderilor.

     

    Din pacate insa, multe companii nici macar nu au auzit de existenta acestor instrumente ale pietei de capital. “Niciuna dintre cele 2.800 de firme membre ale Camerei de Comert si Industrie nu a apelat, din cate cunosc, pana acum, la asemenea instrumente de protejare a afacerii fata de variatia cursului valutar. Cred ca motivul este ca nu au auzit de acestea”, a declarat pentru Gandul Sorin Dimitriu, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Municipiului Bucuresti (CCIB) si vicepresedinte al CCIR.

     

    Aflati mai multe pe www.gandul.info.

     

  • Leul continua sa se deprecieze – 4,2 lei/euro

    Primele tranzactii de miercuri s-au realizat la 4,2150 – 4,2180 lei/euro, mai sus decat nivelul de la inchiderea de marti, de 4,2110 – 4,2130 lei/euro.

    Ulterior, cotatiile au continuat sa creasca si au atins un maxim de 4,2190 – 4,2220 lei/euro, insa in jurul orei 10:00 au revenit la nivelul de la deschidere.

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro.
     

  • Leul se apreciaza la mai putin de 4,21 lei / euro

    Moneda nationala a castigat teren de la 4,2186 la 4,2095 lei/euro, la deschiderea sedintei interbancare de vineri, in conditiile in care mai multe monede din regiune s-au apreciat fata de euro. "Sentimentul de pe pietele financiare este pozitiv si valutele din regiune se apreciaza, in urma raspunsurilor presedintelui Rezervei Federale, Ben Bernanke, adresate de membrii Congresului, in cadrul audierilor legate de afacerea Bank of America – Merill Lynch", a declarat pentru Mediafax un dealer.

    Cotatiile au coborat treptat, iar la ora 10:30 bancile cumparau un euro cu 4,2050 lei si il vindeau cu 4,2125 lei. Pe piata valutara internationala, cursul monedei americane a oscilat intre 1,3983 si 1,4062 dolari/euro. Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi se mentin la niveluri ridicate, de 10% – 10,15%, in timp ce dobanzile pentru sumele plasate pe termen de o saptamana, sunt cuprinse intre 10% si 11%.

  • Moartea leului. Când vom trece la euro

    Aceasta este una dintre lecţiile care trebuie învăţate din criză, prezentate de Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, cu ocazia dezbaterii „Ce putem învăţa de la criză” ţinute marţi la Academia Română.

    „Dar acest lucru (adoptarea mai rapidă a euro, n.r.) nu este posibil deoarece adoptarea euro astăzi, înainte de parcurgerea paşilor principali ai convergenţei cu UE, ar crea serioase probleme în viitor”, a declarat Isărescu.

    El a precizat că în 2007, când leul s-a apreciat foarte mult faţă de euro, trecerea la moneda unică nu era pe agenda acestor agenţi economici şi că abia după ce cursul a crescut cu 35% în numai câteva luni au apărut vocile care cer urgentarea trecerii la euro.
    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Analistii: Nu va faceti iluzii cu aprecierea leului

    De la sfarsitul lunii martie leul a castigat peste 3% in fata euro, cotatiile coborand pe piata valutara de la 4,3 la 4,15 lei pentru un euro. De altfel, sedinta de tranzactionare de ieri a adus prima corectie vizibila din ultimele doua saptamani. Dupa ce euro atinsese luni un minim al ultimelor trei luni, la 4,15 lei, cotatiile au urcat ieri spre 4,17 lei/euro pe piata valutara. Cursul oficial calculat de BNR a urcat cu 1,35 bani, la 4,1684 lei. "Inainte ca euro sa se apropie de pragul de 4,1 lei, este mai probabila o revenire spre 4,2-4,25 lei", spune Florian Libocor, economistul-sef al BRD-SocGen. El noteaza totusi ca se poate discuta despre o atenuare a perceptiei negative a Romaniei pe pietele externe, in urma negocierii unui acord cu Fondul Monetar International, care a facut loc pentru aprecierea leului.
    Cititi mai multe pe www.zf.ro