BusinessMagazin

Tag: legalitate

  • Ţara cu cele mai multe sărbători legale. Angajaţii mai câştigă echivalentul unui concediu

    Soluţia pentru a avea angajaţi mulţumiţi este să le dai cât mai multe zile libere, arată un studiu publicat recent de compania de cercetare Mercer LLC. Aceştia au realizat o analiză pentru a afla care sunt statele care oferă cele mai multe zile libere, respectiv sărbători legale.

    Columbia are cele mai multe sărbători legale, astfel că angajaţii beneficiază, pe lângă zilele de concediu contractuale, de încă 18 zile nelucrătoare. La polul opus se află Mexic, cu doar 7 zile nelucrătoare pe an.

    În clasamentul realizat de cei de la Mercer urmează India, tot cu 18 zile, Liban, Thailanda şi Coreea de Sud, cu 16 zile fiecare. Din punct de vedere geografic, regiunea Asia-Pacific se află în fruntea clasamentului, iar America de Nord pe ultimul loc.

    În Europa, ţara cu cele mai multe sărbători legale este Finlanda, cu 15, urmată de Turcia, Malta, Rusia şi Spania (toate câte 14). România se află la mijlocul clasamentului, cu 12 sărbători legale.

  • Oamenii de ştiinţă au reconstituit figura lui Iisus. Cum a arătat acesta în realitate – FOTO

    În încercarea de a descifra misterul adevăratei înfăţişări a lui Iisus Hristos, o echipă de cercetători britanici şi israelieni s-au folosit de tehnicile specifice antropologiei medico-legale.

    Cu toţii suntem familiarizaţi cu imaginea lui Iisus Hristos. Acesta este reprezentat, aproape de fiecare dată, ca fiind un bărbat din rasa caucaziană, cu ochii de culoare deschisă şi părul şaten. Cel mai probabil, autorii Noului Testament l-au descris pe Iisus în acest mod pentru a-l diferenţia de restul persoanelor cu care au intrat în contact.

    Vezi aici cum au reconstituit  oamenii de ştiinţă figura lui Iisus, folosind o tehnologie revoluţionară. Cum a arătat acesta în realitate

  • Modificările legislative pun tot mai multe probleme companiilor din România

    Peste 60 de modificări legislative în fiecare an pot conduce marile companii din România la nerespectarea legii. Denkstatt România, filiala locală a companiei austriece Denkstatt GmbH, trage un semnal de alarmă mediului de business autohton asupra riscului la care sunt supuse companiile din cauza numeroaselor modificări legislative. Specialiştii austrieci iniţiază o amplă campanie de informare cu privire la riscurile la care se supun firmele din cauza frecvenţei modificărilor legislative.

    Toate companiile active în România ajung să interacţioneze cu cel puţin unul din domeniile mediului, energiei, sănătăţii şi securităţii în muncă, siguranţei produselor alimentare. Aceste domenii implică peste 60 de modificări legislative în cursul unui an. Practic, pentru o companie prezentă în România este aproape imposibil să fie la curent cu toate aceste modificări şi să respecte legea, riscând în orice moment neconformări legale. Un risc ridicat ce poate determina amenzi sau chiar sancţiuni mai grave, precum întreruperea activităţii, prezintă firmele care exportă produse. Acestea au o nevoie implicită de abordare integrată a controlului şi monitorizării conformării legale la nivel de amplasamente direct productive.

    „Acţionăm pe două fronturi, pe de-o parte organizăm evenimente tematice prin care le explicăm companiilor care sunt riscurile la care se supun. După un proiect pilot la Timişoara, urmează să ne adresăm mediului antreprenorial şi corporaţiilor din Bucureşti. Pe de altă parte investim în tehnologie şi lansăm primul soft din România care monitorizează modificările legislative. Ne propunem să simplificăm mult viaţa managerilor, să diminuăm riscul de amenzi pentru eventuale neîndepliniri din cauza unor neglijenţe. Din punctul nostru de vedere, focusul companiilor trebuie să fie performanţa în buisness”, precizează Gabriela Fistis , director general Denkstatt România.

    Softul Think!Legal este conceput de experţi internaţionali în sisteme de management şi are rolul de a reduce riscul în ceea ce priveşte neîndeplinirea obligaţiilor legale aplicabile unei companii în domeniul operaţional. Acesta a fost deja lansat în alte ţări din regiune, precum Austria, Ungaria şi Slovacia.

    Denkstatt România, cu sediul la Timişoara şi punct de lucru în Bucureşti, este filiala grupului austriac Denkstatt, specializat în consultanţă în domeniul sistemelor de management, protecţia mediului, dezvoltare socială şi consultanţă în sustenabilitate.

  • Ţara care a acordat statutul de persoană unui parc naţional. Următorul pe listă, un râu

    Este posibil ca terenurile sau râurile să aibă statut de fiinţe în ochii legii? Iată că în Noua Zeelandă se poate, arată un articol pe nytimes.com.

    Unui fost parc naţional i-a fost acordat statutul de persoană, iar în curând acelaşi statut îl va primi şi un râu.  Aceste numiri neobişnuite reprezintă acorduri între Guvernul din Noua Zeelandă şi grupurile Maori, cele două părţi care susţin de ani de zile  tutela proprietăţilor naturale ale ţării.

    Chris Finlayson, avocatul general al Noii Zeelande, a declarat că divergenţa a fost rezolvată prin îndeplinirea solicitărilor grupului Maori. „În viziunea lor asupra lumii <<Eu sunt râul şi râul este parte din mine>>”, a spus el. „Regiunea lor geografică este parte integrantă a ceea ce reprezintă ei”.  Din 1954 până în 2014, Te Urewera era un parc naţional de 821 de mile pătrate pe Insula de Nord, dar atunci când decizia de mai sus a intrat în vigoare, guvernul a renunţat la dreptul de proprietate formală, iar terenul a devenit o entitate juridică cu „toate drepturile, puterile, atribuţii şi obligaţiile unei persoane juridice”.  Afirmaţiile sunt susţinute de şi de Pita Sharples, reprezentantul legal al intereselor Maori. Care afirmă că: „Aşezarea este o alternativă profundă la prezumţia umană a suveranităţii asupra lumii natural”.

    Următorul va fi râul Whanganui, al treilea cel mai mare râu din Noua Zeelandă. Tribul Maori îl consideră ca fiind „un întreg indivizibil de viaţă, care cuprinde râul şi toţi afluenţii de la munte la mare” a declarat Dl. Finlayson. Este aşteptat acordul Parlamentului,  iar implementarea legii ar trebui să aibă loc în acest an.

    Vizitatorii se pot bucura în continuare Te Urewera în acelaşi mod ca atunci când era declarat parc: „Vrem să urez bun venit oamenilor; accesul publicului este complet conservat ”, a declarat Finlayson. Dar permise pentru activităţi precum vânătoarea sunt emise acum de un consiliu care include reprezentanţi ai guvernului şi ai Maori. Un consiliu similar va fi stabilit şi pentru râu.

    Ar putea această abordare juridică să fie extinsă dincolo de Noua Zeelandă? Finlayson a spus că a discutat această idee cu Jody Wilson-Raybould, noul avocat general al Canadei.

     

  • Un nou scandal loveşte imaginea Casei Regale din România

    Casa Regală din România este zdruncinată de un nou scandal. Obiectele personale aparţinând unui membru al familiei regale au fost scoase la licitaţie chiar în stradă: „Bunurile aflate în imobilul de la această adresă sunt în totalitate deţinute şi înregistrate legal de către Art Preservation Foundation din Liechtenstein. (…) Majoritatea bunurilor sunt proprietatea Art Preservation Foundation din Liechtenstein, iar restul sunt deţinute de un prieten bancher englez, a cărei soţie româncă a murit.

    Executoarea a văzut şi a luat la cunoştinţă toate actele legale şi traduse în limba română, recunoscute de Uniunea Europeană. Cu toate acestea, dânsa continuă prin mijloace abuzive şi ilegale să înstrăineze bunurile”.

    Citeşte aici mai multe despre scandalul care a zguduit Casa Regală din România

     

  • Ţara în care angajaţii muncesc atât de mult încât este ilegal să nu îţi iei concediu

    La Tokyo se discută o lege care să-i oblige pe angajaţi să stea departe de muncă măcar cinci zile pe an. Nu e doar o încercare de a creşte productivitatea lucrătorilor, e o problemă naţională: oamenii nu mai au timp pentru viaţa personală, se nasc tot mai puţini copii şi se înregistrează tot mai multe cazuri de suicid şi morţi prin epuizare, relatează Digi24.ro, citând publicaţia Russia Today.

    Legislaţia japoneză e penultima în lume la capitolul zile legale de concediu. Un debutant are dreptul la doar 10 zile pe an, iar după fiecare an în plus de experienţă se mai adaugă încă o zi de concediu.Deşi numărul e foarte scăzut, japonezii nu iau nici jumătate din numărul de zile la care au dreptul, astfel încât în Japonia ar putea deveni ilegal să nu îţi iei concediu.

    Refuzul concediului e doar o parte a problemei, cealaltă fiind orele suplimentare realizate în exces. Studiile arată că japonezii lucrează chiar şi 14 ore pe zi. Motivul principal pentru acest stil de viaţă este teama japonezilor că şi-ar putea pierde locul de muncă, mai scrie Digi24.ro.

    Piaţa muncii a apucat-o în direcţia orelor lungi şi a anilor fără concediu în anii ’70, în plin boom economic, când a explodat numărul celor care lucrau peste 60 de ore pe săptămână. Tot atunci în limba japoneză a apărut cuvântul „karoshi” – moarte prin epuizare. Presiunea psihologică lasă şi altfel de urme asupra societăţii. Japonia cunoaşte de ani buni o epidemie a sinuciderilor. 30.000 de cazuri au fost înregistrate doar în 2011, iar anchetatorii susţin că o treime se datorează stresului la muncă. Cultura muncii însă dă o lovitură societăţii în ansamblu. Oamenii nu mai vor familii, nu mai vor copii fiindcă oricum nu au timp. Natalitatea scade rapid, an de an, iar în 2014 a atins un nou record, asta în vreme ce rata deceselor urcă rapid.

    Se estimează că, până în 2050, populaţia Japoniei va fi mai mică cu 30 de milioane de oameni. Deja un sfert din populaţie are peste 65 de ani, iar proporţia ar putea urca la 40% în 2060 – ritmul de îmbătrânire îl depăşeşte cu mult pe cel al economiilor dezvoltate din occident, mai scrie sursa citată.

  • Germania vrea să crească vârsta de pensionare la 69 de ani

    Reformele recente nu au reuşit să protejeze cetăţenii de o scădere a nivelului pensiilor, potrivit unui anunţ de luni al Băncii Centrale Germane. Cetăţenii care nu optează pentru asigurări private ar putea vedea scăderi chiar mai devreme.

    Deşi tarifele mai mari la asigurari teoretic ar putea păstra stabil sistemul de pensii, ar pune o presiune mai puternică pe contribuabili şi o împovărare fiscală mai amplă are consecinţe negative asupra dezvoltării economice.

    “Pentru a evita împovărarea cetăţenilor, vârsta legală de pensionare trebuie ajustată”, a anunţat Banca Centrală.

    Planul băncii momentan este să ridice vârsta de pensionare la 67 de ani până în 2030.

  • Referendumul Brexit: opinia unui avocat britanic cu privire la ce va urma

    Opinie Neil McGregor, partener coordonator la McGregor & Partenerii:

    În urma votului de 51,9% pentru „Ieşire“ faţă de 48,1% pentru „Rămânere“ la referendumul Brexit din UK şi Gibraltar, se pare că există multă panică (mai puţin la Edinburgh), reflectată de volatilitatea pe pieţele financiare. Multe din comentariile cu privire la ce va urma par a fi făcute fără o bună înţelegere a bazelor legale ale referendumului şi a ce înseamnă acesta pentru poziţia UK în UE. O mai bună înţelegere a ce se va întâmpla probabil necesită de asemenea un grad de cunoaştere a referendumurilor anterioare din UK şi, dacă îmi este permis să spun, o evaluare a legii constituţionale din UK, care nu este centrată în totalitate pe Anglia.

    S-au spus multe despre Articolul 50 din Tratatul UE. Articolul 50 (1) prevede:

    „Orice Stat Membru poate decide să se retragă din Uniune în conformitate cu propriile prevederi constituţionale.“
    Astfel, orice decizie a UK de a părăsi UE trebuie luată în conformitate cu prevederile constituţionale din UK.
    Este rezultatul referendumului o decizie de a părăsi UE în conformitate cu prevederile constituţionale din UK? Pe scurt: nu.
    Referendumurile  din UK sunt rare – stilul de guvernare din UK este că se aşteaptă ca aleşii noştri să ia deciziile politice dificile, iar noi putem vota pe altcineva la viitoarele alegeri generale dacă nu ne place ce au făcut. Există două tipuri de referendum.

    Un exemplu pentru primul tip este Legea din 2011 privind Sistemul Parlamentar de Vot şi Circumscripţiile Electorale, care lua în considerare o propunere de a schimba sistemul de vot în alegeri de la „primul clasat obţine postul“ (adică candidatul cu cel mai mare număr de voturi câştigă, chiar dacă nu a obţinut o majoritate a tuturor voturilor exprimate) la sistemul de „votare alternativă“. Legea introducea prevederi detaliate pentru introducerea sistemului de votare alternativă, dar făcea ca adoptarea acesteia să fie condiţionată de obţinerea unei majorităţi pentru votarea alternativă în cadrul unui referendum. În funcţie de rezultatul acelui referendum, ministrului responsabil din guvern i se cerea să emită un ordin prin care să fie implementate prevederile detaliate ale votării alternative sau anularea acestora. Rezultatul acelui referendum era de aceea obligatoriu şi declanşa un mecanism fie de implementare, fie de anulare a prevederilor legale detaliate privind un sistem de votare alternativă.

    Astfel votanţii nu aveau niciun dubiu cu privire la ce se va întâmpla, în funcţie de rezultatul acelui referendum.  Propunerea de a adopta sistemul de votare alternativă a fost respinsă cu 67,90% dintre voturi împotrivă şi 32,10% pentru.
    Recentul referendum Brexit aparţine celui de al doilea tip. Consultarea cetăţenilor a fost ţinută în baza Legii din 2015 privind Referendumurile din Uniunea Europeană. Spre deosebire de legislaţia pentru referendumul privind votarea alternativă, această lege a Parlamentului nu spune nimic despre ce se va întâmpla în cazul unui vot pentru „Ieşire“ sau ce mecanism trebuie folosit pentru a implementa o retragere a UK din UE. De aceea acest referendum nu este obligatoriu pentru parlamentul naţional al UK sau pentru parlamentele sau adunările implicate, sau pentru cetăţenii din UK sau guvernele implicate.

    Pe scurt, referendumul Brexit nu a fost altceva decât o consultare a opiniei publice organizată pe cheltuiala contribuabilului.
    Cu siguranţă nu este o decizie de retragere din UE luată în conformitate cu prevederile constituţionale din UK, asta pentru a utiliza formularea din Articolului 50 din Tratatul UE.

    Comentariile susţinătorilor Brexitului din UK, sau ale oficialilor Comisiei Europene, sau ale politicienilor din alte state UE, cum că UK trebuie să invoce acum rapid procedura de retragere în baza Articolului 50, nu sunt decât pur politicianiste şi nu au nicio bază legală.

    Nu trebuie să fie o surpriză faptul că există un corp substanţial de electorat din UK care nu este mulţumit de forma actuală a UE, sau de actualul guvern din UK, sau de alte aspecte. Voi lăsa pe alţii să stabilească în ce proporţie aceste tipuri particulare de nemulţumiri au contribuit la votul de 51,9% pentru „Ieşire“. Totuşi aş risca să fac o presupunere că, dacă referendumuri similare ar fi avut loc în alte ţări ale UE, ar fi existat un vot similar de protest împotriva stării de fapt.
    Astfel, dat fiind faptul că referendumul Brexit nu a fost obligatoriu din punct de vedere legal şi nu respectă prevederile Articolului 50 din Tratatul UE, de ce există atât de multă volatilitate pe piaţă? Un răspuns poate fi acela că pieţele urăsc incertitudinea. Un alt răspuns poate fi acela că anumite persoane se folosesc de situaţia curentă pentru a specula pe pieţe.
    Ce impact va avea votul din cadrul referendumului pentru Brexit? În opinia mea va fi unul pur politic.

    Exprimă acest vot dorinţa cetăţenilor UK? Dacă eşti familiarizat cu conceptul de stat unitar (şi se presupune că oficialii Comisiei Europene şi cei ai altor state membre ale  UE sunt familiarizaţi cu acest concept), atunci este uşor să spui că britanicii au votat să părăsească UE. În opinia mea o astfel de analiză nu ia în calcul faptul că UK nu este un stat unitar (cu toate că UK este „stat membru“ al UE).

    UK este format din patru ţări: Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord (după cum bine ştiu suporterii campionatului de fotbal Euro 2016).  Îi voi lăsa pe alţii să dezbată statutul Ţării Galilor şi al Irlandei de Nord, dar Scoţia şi Anglia au reprezentat un regat unit împărţind un parlament comun în Westminster doar începând cu 1707. Poate că avem un paşaport unic, dar Tratatul Uniunii din 1706 prevede în mod specific, printre altele, perpetuarea unui sistem legislativ separat în Scoţia. Ca urmare a unui alt referendum şi odată cu adoptarea de către parlamentul UK a Legii Scoţiei în 1998, Scoţia are un parlament învestit în Edinburgh.

    De ce este acest lucru atât de important pentru oamenii din Bruxelles, Paris, Berlin, Londra sau Bucureşti?  Pentru că rezultatul referendumului pentru Brexit în Scoţia a fost 62% pentru „Rămânere“ şi 38% pentru „Ieşire“. Guvernul actual al Scoţiei este unul minoritar condus de Partidul Naţional Scoţian, iar liderul acestuia, primul-ministru al Scoţiei (Nicola Sturgeon), a declarat că ea consideră că are un mandat clar din partea electoratului Scoţiei şi anume acela de a păstra Scoţia în Uniunea Europeană.

    Într-un alt referendum, în 2014, electoratul din Scoţia a decis împotriva declarării independenţei de UK, deşi a existat un număr important de voturi pentru independenţă.  În mod ironic, în cadrul acelui referendum, votanţilor li s-a spus că dacă Scoţia votează să părăsească UK, o Scoţie independentă va trebui să aplice pentru a deveni membru al UE şi nu s-a menţionat, în măsura în care am observat eu, folosirea Articolului 50 (a se vedea mai sus).

    În circumstanţele actuale, „cerinţele constituţionale“ ale UK sunt departe de a fi clare în ceea ce priveşte părăsirea UE. A fost simplu atunci când UK a aderat la predecesorul UE în 1973 pentru că în acel moment exista un singur parlament în UK, şi anume cel din Westminster. În anii care au urmat după 1973, noi am creat (sau recreat) mai multe parlamente – inclusiv Parlamentul Scoţiei menţionat mai sus. Se pare că există argumente solide cum că orice decizie din partea parlamentului UK de a părăsi UE are nevoie de acordul parlamentului scoţian. Primul-ministru al Scoţiei a declarat că ia în considerare să solicite parlamentului scoţian să refuze acordarea unui astfel de acord.

    Pe lângă consecinţele politice ale unui astfel de conflict între UK şi parlamentul scoţian, s-a spus că viziunea engleză este că parlamentul UK este suveran şi poate adopta orice lege doreşte – într-adevăr acesta pare să fi fost un argument în campania pentru referendumul Brexit – şi că, din punct de vedere legal, parlamentul UK poate pur şi simplu să schimbe sau să ignore prerogativele parlamentului scoţian.

    Cu toate acestea, în cazul MacCormick vs Lord Advocate din Scoţia (pentru a stabili dacă Majestatea Sa Regina va fi numită „Elizabeth I“ sau „Elizabeth II“ din Scoţia: Elizabeth Tudor a Angliei nu a condus niciodată Scoţia), judecătorul senior din Scoţia a declarat că „principiul suveranităţii nelimitate a Parlamentului este un principiu englez distinct şi nu are echivalent în legea constituţională scoţiană“. Opiniile diferă în ceea ce priveşte puterea legislativă a parlamentului scoţian de a bloca legislaţia pentru implementarea retragerii UK din UE, dar această viziune asupra legii constituţionale are cu siguranţă potenţialul de a complica şi mai mult situaţia.

    Astfel, din punct de vedere legal, opinia mea este că oamenii din România şi din restul UE trebuie să privească votul Brexit ca fiind:

    • o expresie a insatisfacţiei faţă de starea de fapt (inclusiv în ceea ce priveşte natura prezentă a UE) exprimată de o parte importantă a electoratului din UK, dar care nu declanşează retragerea UK din UE; şi

    • cauza unei posibile crize constituţionale interne în UK.

    Despre posibilitatea ca Articolul 50 să fie vreodată invocat – şi dacă UK (sau părţi ale UK) vor părăsi în acel moment UE – acestea sunt alte aspecte!
     

  • Curtea de la Haga: Revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud sunt nefondate

    Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga a decis că revendicările Beijingului privind drepturi economice asupra unei mari părţi din Marea Chinei de Sud sunt nefondate, însă China a anunţat că nu recunoaşte hotărârea judecătorească, notează Reuters online.

    “Nu există vreo bază legală care să îi permită Chinei să revendice drepturi istorice asupra resurselor aflate în zonele maritime care intră în sfera celor nou linii”, a anunţat Curtea de Arbitraj, făcând referire la o linie de demarcaţie pe o hartă din 1947 a Mării Chinei de Sud.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Curtea de la Haga: Revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud sunt nefondate

    Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga a decis că revendicările Beijingului privind drepturi economice asupra unei mari părţi din Marea Chinei de Sud sunt nefondate, însă China a anunţat că nu recunoaşte hotărârea judecătorească, notează Reuters online.

    “Nu există vreo bază legală care să îi permită Chinei să revendice drepturi istorice asupra resurselor aflate în zonele maritime care intră în sfera celor nou linii”, a anunţat Curtea de Arbitraj, făcând referire la o linie de demarcaţie pe o hartă din 1947 a Mării Chinei de Sud.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro