BusinessMagazin

Tag: irlanda

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Situaţia prezenţei la vot în străinătate la ora 23

    Pentru 6 secţii de votare, de la Bruxelles, Stuttgart, Dublin, Verona şi Londra, datele sunt cele similare cu cele transmise la ora 19, “probabil din cauza evenimentelor de acolo”, a spus Marian Muhuleţ, preşedintele BEC, referindu-se la aglomeraţia de la vot înregistrată la ora încheierii votului. El a adăugat că a instituţia a avut peste 100 de solicitări pentru prelungirea programului de votare peste ora 21, însă legea nu a permis aceasta.

    Mai mulţi români care aşteptau să voteze în faţa secţiei din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene, a transmis MEDIAFAX. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în faţa secţiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestau pentru că nu au putut să voteze la ora când secţiile de votare s-au închis.

    Ultimul comunicat al MAE a informat că, potrivit datelor primite de la Ambasada României la Viena, până la ora 21.00, ora locală, la secţiile organizate pe teritoriul Austria toţi cetăţenii românii au reuşit să îşi exprime opţiunea electorală. La cele 3 secţii de vot din Austria (2 din Viena şi 1 la Graz) au votat un număr de peste 8000 cetăţeni. Începând cu ora 20.00, ora locală, în faţa secţiilor de vot din Viena nu se mai aflau alegători.

    Până la ora 19 se prezentaseră la vot 284.970 de alegători, centralizaţi pe baza datelor primite de la 294 secţii de votare din totalul de 294 organizate în străinătate.

    Până la ora 13 se prezentaseră la vot 114.607 alegători, centralizaţi pe baza datelor primite de la 263 de secţii de votare din totalul de 294. Pentru comparaţie, la primul tur al alegerilor, în toate secţiile au votat în total 161.262 alegători.

  • Cum a ales fiecare stat designul pentru moneda europeană

    Grecia a ales pentru unitate o cucuvea, o reproducere a celei gravate în secolul V î H pe moneda ateniană de patru drahme. Ultima sosită în zona euro, dar bătând cea mai veche monedă din lume – drahma – Atena a făcut astfel referinţă şi la personajul mitologic ce şi-a dat numele continentului – tânăra Europa răpită de Zeus împodobeşte moneda de 2 euro.

    Italia a instalat pe monede cele mai mari talente şi cele mai glorioase dintre epoci: de la Colosseum şi “Proporţiile ideale ale corpului uman” de Leonardo la “Naşterea lui Venus” de Botticelli.

    În acelaşi registru, Austria şi Spania au reţinut în metal monumente ale Vienei (catedrala Saint-Etienne, Belvedere), faţada catedralei Saint-Jacques de Compostelle şi chipul lui Miguel de Cervantes, autor al universalului “Don Quijote de la Mancha”.

    Alte ţări au ales să îşi afişeze suveranitatea: cele trei Benelux, cele mai puţin creative, şi-au reprezentat monarhii pe toate monezile: regina Beatrix a Olandei, regele belgian Albert II şi Marele Duce Henri de Luxembourg.

    Spaniolul Juan Carlos, simbol al tranziţiei democratice a anilor 1975-1981, este ilustrat pe monedele de 1 şi 2 euro, în timp ce Portugalia a ales să scoată la lumină secolul al XII-lea al independenţei sale, cu sigiliile regale de la 1134 (primul din istoria sa), 1142 şi 1144.

    Germania a imprimat pe 1 şi 2 euro vulturul său tradiţional, Franţa a păstrat-o pe tânăra Marianne iar galica Irlandă nu a renunţat la harpa celtică. Austria a făcut apel şi la “datoria ecologică”, cu cele trei flori ale Alpilor: floarea de colţ, genţiana şi ciuboţica cucului.

    Pentru a întreţine continuitatea cu monedele naţionale, Germania, Franţa şi Finlanda au reprodus binecunoscutele motive: ramura de stejar, semănătoarea sau leul heraldic.

    Austria a fost cea care a făcut alegerea cea mai simbolică deşi în detrimentul notorietăţii: moneda de 2 euro o prezintă pe Bertha von Suttner, prima femeie care a primit, în 1905, premiul Nobel pentru Pace.

  • Euro, naşterea unei monede.

    Moneda europeană a fost lansată la începutul anului 1999, dar a fost lansată în circulaţie la începutul anului 2002.

    Producerea bancnotelor a început în iulie 1999, procesul implicând 15 imprimerii din cele 12 state participante la zona euro: Belgia, germania, grecia, Spania, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia şi Finlanda.

    Imprimeriile au tipărit 14, 89 miliarde de bancnote şi au bătut 52 de miliarde de monede, folosind 250.000 de tone de metal.

    Spre deosebire de bancnotele euro, pe care sunt desenate poduri şi ferestre imaginare ce evocă un continent abstract, reversurile versiunilor naţionale ale monedelor euro creionează cele 25 de secole de istorie a bătrânului continent.

    Spre deosebire de cele şapte bancnote euro, identice pentru toate ţările, Uniunea Europeană a decis în 1996 ca monedele de 1, 2, 5, 10, 20 şi 50 eurocenţi şi 1 şi 2 euro vor avea “feţe naţionale”.

  • Referendum pentru destrămarea unui regat. Scoţia va decide dacă se desparte de administraţia de la Londra

    Principalele subiecte de dezbatere sunt legate de viitorul lirei sterline şi de modul cum independenţa Scoţiei ar putea afecta Regatul Unit, Uniunea Europeană sau zona euro.

    Deşi sondajele indică un vot împotriva independenţei, există întotdeauna marja de eroare. Chiar mai mult de atât, în cazul în care votul se dovedeşte a fi negativ, dar rezultatul unul extrem de strâns, parlamentul va trebui să reacţioneze la dorinţa de separare a unui număr semnificativ de scoţieni. Ultimele sondaje arată că peste 40% din scoţieni sunt proindependenţă, iar acest lucru înseamnă că dezbaterea privind separarea de regat nu se va încheia odată cu referendumul din septembrie, indiferent de rezultat.

    Importanţi oficiali britanici, printre care şi prim-ministrul David Cameron, au insistat că statele ce fac parte din Regatul Unit trebuie să transmită un mesaj de solidaritate şi apartenenţă către scoţieni. El a avertizat că dacă nu pot fi convinşi să rămână în regat, cei din Scoţia „se vor trezi într-o ţară diferită”.

    Reacţia oficialilor din statele membre ale Regatului Unit al Marii Britanii sugerează grija acestora faţă de modul în care presa şi societatea civilă tratează subiectul referendumului. Numărul relativ mic de ştiri şi dezbateri din Anglia, Ţara Galilor sau Irlanda de Nord arată o lipsă de interes care ar putea împinge un segment al alegătorilor spre un vot proindependenţă, astfel încât mai mulţi lideri de opinie încearcă, în mod constant, să aducă subiectul în discuţie şi în celelalte state ce pot fi afectate direct de alegerea scoţienilor.

    Într-o serie de interviuri acordate BBC, Cameron a punctat un lucru extrem de important: doar 4 milioane pot vota, însa rezultatul îi va afecta pe toţi cei 63 de milioane ce fac parte din Regatul Unit.

    Scoţia vs. Europa
    Relaţia Scoţiei cu Uniunea Europeană, în cazul unui vot proindependenţă, este încă neclară. Nu există date oficiale care să confirme că Scoţia va moşteni cetăţenia europeană obţinută sub umbrela Regatului Unit în anul 1973, fiind extrem de plauzibil ca noul statut să însemne urmarea procedurii normale de accedere în UE, respectiv prin depunerea candidaturii. Alex Salmond, primul-ministru al Scoţiei, a lăsat de înţeles că apartenenţa la Regatul Unit nu are legătură cu statutul Scoţiei de stat membru, însă oficiali ai Uniunii Europene precum José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, tind să îl contrazică. Poziţia Scoţiei va fi cel mai probabil determinată în urma unor negocieri de natură politică, ce vor aduce în prim-plan interesele celorlalte state membre.

    Consecinţele votului de pe 18 septembrie vor fi numeroase, indiferent de rezultatul acestuia. Dacă Scoţia votează în favoarea separării, atunci va urma probabil o serie de schimbări majore precum adoptarea unei noi monede, ieşirea din Uniunea Europeană odată cu proclamarea independenţei, precum şi modificări în ceea ce priveşte problema istorică a rabatului britanic. Un nou stat înseamnă, automat, o nouă configuraţie geopolitică, iar interesele comerciale din zonă par a pune presiune pentru un vot împotriva independenţei.

    Din punct de vedere politic, în cazul separării urmările sunt evidente: guvernul scoţian condus de Alex Salmond va prelua şi atribuţiile încă ţinute pe Downing Street, numărul parlamentarilor din Westminster se va reduce, iar graniţele vor fi întărite. În cazul în care populaţia decide să rămână alături de ceilalţi membri ai regatului, votul strâns care se conturează va deschide totuşi drumul către discuţii referitoare la modul cum guvernul de la Londra se ocupă de problemele Scoţiei.

    Dintre cei 650 de parlamentari care îşi desfăşoară mandatul la Westminster, 59 sunt trimişi de Scoţia. Dacă votul din septembrie va aduce ieşirea din Regatul Unit, atunci aceste locuri vor deveni disponibile începând cu martie 2016, data la care s-a stabilit declararea autonomiei. Problema este că această dată va veni la zece luni după alegerile generale din regat, fapt care a provocat întrebări legate de durata mandatului pentru parlamentarii scoţieni. Soluţia propusă, şi anume a unui mandat de zece luni, nu a fost primită foarte bine de restul britanicilor, care au propus ca aceste locuri să fie ori eliminate, ori redistribuite către Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

     

  • A renunţat la România şi a plecat să trăiască în cea mai fericită ţară din lume: “MOR DE CIUDĂ că nu pot munci acasă”

    Un tânăr inginer care lucrează în Danemarca răspunde cu propria sa poveste la întrebarea „De ce pleacă românii din România?“.

    “După ani petrecuţi în jurul lumii, lucrând şi vizitând SUA, Mexic, Jamaica, Spania, Olanda, Irlanda, Singapore, Vietnam, Tailanda, Indonezia, Italia, aveam o dorinţă nebună să mă întorc în ţară, să lucrez pentru o companie locală, să creştem împreună şi să facem ceva cu şi pentru români. Am găsit un sistem neschimbat. Greu de digerat. Clasa politică mă dezgustă.“ Mărturia lui Florian Ioniţă, în prezent SAP P3M Project Manager la Maersk, în Danemarca, este reprezentativă pentru cei mai mulţi tineri profesionişti români care aleg să părăsească România.

    Povestea lui Florian Ioniţă (pe care o vom prezenta ca atare) începe în anul 2006, când, după trei ani de lucru în Centrala Nucleară de la Cernavodă (în timpul facultăţii a început să lucreze pentru a se echilibra financiar şi a început ca turnover technician, lucrând pe documentaţie tehnică, iar în ultimele şase luni acolo a coordonat o echipă de 26 de persoane care a executat o lucrare de construcţie), a ieşit într-o seară la o bere cu şeful său, Ian Horne, un canadian: „Era iarnă, frig şi întuneric, dar a fost o seară care mi-a marcat viaţa.

    După ce a aflat povestea mea de până atunci şi a văzut determinarea mea de a lucra fără să-mi termin studiile 12 h/zi, dar mai ales ştiindu-mă foarte bine, mi-a spus: «Să faci orice sacrificiu să-ţi termini facultatea şi să fii inginer. Fără studii, cât mai multe şi cât mai înalte, anii ce vor urma vor fi cumpliţi. Apoi, trebuie să mergi cel puţin 5 ani în jurul lumii să lucrezi, să înveţi 2-3 companii mari şi să ştii cel puţin 2-3 limbi internaţionale, urmând ca singur să decizi când vrei să te întorci în România să creşti împreună cu o companie local㻓.

    Ioniţă nu a înţeles pe loc sensul cuvântului „cumplit“, dar spune că i-a urmat întocmai sfatul dat fiind că Horne a stat 26 de ani în România şi a lucrat la construcţia ambelor reactoare ale centralei. În vara lui 2006, a decis să plece pe un vas de croazieră în Bahamas, unde a lucrat ca ajutor de licitator şi şi-a perfecţionat engleza, stilul vestimentar, abilităţile de vânzare şi nu numai: „Am mai învăţat cum arată civilizaţia, curăţenia, ordinea, serviciile de calitate, puterea banului câştigat cinstit şi valoarea lui când îl ai, relaxarea oamenilor şi calmul lor, ce înseamnă să fii îmbrăcat elegant, perfect asortat, cum şi când zâmbeşti, cum şi când râzi, ce înseamnă să utilizezi decent o piscină, un bar de plajă, să stai la rând“. După Bahamas, a revenit în România şi a terminat facultatea (inginerie mecanică): „Studiile sunt totul.

    După facultate am făcut IFR şi master pe inginerie economică şi management la Politehnică“. După încheierea lucrărilor la centrală şi terminarea studiilor, a aplicat pe internet la diverse joburi şi şi-a început cariera internaţională; experienţa de pe vas l-a ajutat la interviurile de angajare, mai ales la întrebările legate de răul de mare şi de cursurile de lucru offshore, iar experienţa de la centrală l-a ajutat să primească jobul: „Lumea offshore este închisă, pătrund cei mai norocoşi (a nu se înţelege cei mai bine pregătiţi sau relaţii sau alte prostii). Am pătruns datorită experienţei offshore pe vasul de croazieră, a englezei şi a spaniolei bune, a tinereţii, a facultăţii de inginer mecanic şi a curajului“. Primul contract cu lumea offshore a fost în Singapore, pentru italienii de la Eni/Saipem.

  • LOCURI DE MUNCĂ în Franţa, Irlanda, Norvegia şi Germania. Salariile depăşesc, în unele cazuri, 40.000 de euro pe an

     Germania oferă, prin reţeau Eures, 50 de posturi de asistent medical pentru spitale, azile şi instituţii medicale. Persoanele interesate să ocupe unul dintre aceste posturi trebuie să aibă diplomă de absolvire a unei şcoli postliceale sau universitare de asistenţi medicali, acreditată. Cunoştinţele de limbă germană nivel de bază constituie un avantaj, dar nu sunt obligatorii pentru a fi recrutat.

    Angajatorul oferă un salariu de 11,22 euro pe oră, asigurare socială, asigurare de sănătate şi un curs lingvistic în România, cu profesori specializaţi şi material didactic special conceput pentru domeniul medical. Costurile cursului sunt finanţat de companie, cursantul trebuind să plătască doar cărţile necesare.

    Contractul de muncă este pe perioadă nedeterminată, iar programul de lucru este de aproximativ 40 de ore pe săptămână. De asemenea, se asigură sprijin pentru găsirea unei locuinţe şi integrarea în Germania, compania ocupându-se de toate demersurile necesare pentru recunoaşterea profesiei în ţara gazdă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reţeaua Facebook, investigată în Marea Britanie în cazul manipulării emoţiilor utilizatorilor săi

     “Am ridicat această chestiune în legătură cu Facebook şi vom colabora cu omologii noştri din Irlanda pentru a afla mai multe în legătură cu împrejurările” în care a fost făcut acest studiu, a declarat un purtător de cuvânt al ICO, miercuri, pentru AFP.

    Reprezentanţii ICO au spus că este prea devreme să precizeze ce aspecte legale a încălcat Facebook prin realizarea acestui experiment, conform Financial Times.

    Totodată, publicaţia Financial Times precizează că în această anchetă va fi implicată şi autoritatea responsabilă cu protecţia datelor din Irlanda, întrucât sediul european central al reţelei Facebook se află la Dublin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În Europa, grecii iau cele mai lungi vacanţe, românii cheltuie cel mai puţin – studiu

    Grecii, ciprioţii şi belgienii sunt europenii care merg în călătorii mai lungi de o săptămână, relevă un studiu Eurostat. Acelaşi studiu arată că românii cheltuie în medie doar 104 euro pe vacanţă, cel mai puţin din Europa.

    Rezidenţii din Luxemburg cheltuie cel mai mult într-o vacanţă, 749 de euro, pe locuri fruntaşe situându-se şi locuitorii din Malta (667 euro), Belgia (566 euro) Austria (%64 de euro) sau Irlanda (506 euro). Mai stânşi la pungă se dovedesc francezii, cu 353 de euro, danezii (292 de euro), spaniolii (178 de euro) sau Bulgarii (139 de euro).

    Cu doar 104 euro/vacanţă, românii se situează mult sub media europeană, de 353 de euro. Cu 19 vacanţe din 20 în ţară, românii sunt şi cei mai puţin plimbăreţi dintre europeni, urmaţi de greci, spanioli, portughezi şi francezi.

    În medie, vacanţa unui grec are 7,5 zile de cazare, a unui belgian 7,1 zile, a unui italian 6,1 zile, a unui austriac 4,8 zile, a unui român 4,3 zile, a unui ceh 4,1 zile, a unui ungur 3,7 zile şi a unui leton puţin peste trei zile.

    Spania, Franţa şi Italia sunt principalele trei destinaţii de vacanţă pentru europeanul mediu. Românii merg cu precădere în Italia, urmată de Bulgaria şi Grecia, bulgarii merg în Grecia, Turcia şi Germania, ungurii în Germania, Austria şi România, iar italienii în Franţa, Spania şi Marea Britanie.

  • Reportaj: În culisele mitologiei irlandeze. Acasă la leprechaunii din insula de smarald

    Trebuie să recunosc că după o săptămână pe tărâmul verde al Irlandei nu am văzut niciun leprechaun.  Nu, nu vreau să spun că nu există aceste creaturi mitologice, ci doar că au stat tare bine ascunse cât am fost eu acolo. Dacă leprechaunii i-am văzut doar pe tricourile turiştilor, pe urmaşii lor irlandezi i-am cunoscut în număr mare şi toţi au fost adevărate personaje, mereu puşi pe glume, dispuşi să te ajute şi dornici să petreacă într-unul dintre numeroasele baruri din întreaga ţară, dar mai ales din Dublin.

    Am ajuns în Irlanda cu avionul, iar din aer ţara pare mică şi verde. Când cobori îţi dai seama că nu e chiar aşa de mică, însă este chiar atât de verde. Ca să poţi vedea cât mai mult din insula de smarald ai nevoie fie de mult timp, fie de un plan bine pus la punct. Eu am vrut să văd cât mai multe, aşa că am ajuns să îndes toată Irlanda (şi Irlanda de Nord)
    într-o săptămână.

    Fiecare regiune şi fiecare destinaţie are farmecul său, însă dacă ar fi să aleg zece experienţe ce nu trebuie ratate aş începe cu Dublin, care este capitala insulei şi unul dintre cele mai vii oraşe pe care le-am văzut vreodată. Cartierul Temple Bar nu doarme niciodată, iar când răsare soarele pe străzile sale nu sunt doar turişti. Fiecare bar din acest cartier amplasat în inima oraşului are în ofertă zeci de tipuri de bere – şi multe alte băuturi, însă ele contează mai puţin. Totuşi, la fiecare masă vei vedea cel puţin un pahar de Guinness. În magazinele de suveniruri vei găsi tricouri, magneţi, pahare, toate cu Guinness. Este un simbol la fel de important ca şi trifoiul cu patru foi pentru turismul irlandez. De altfel, fabrica Guinness din Dublin are şi ea porţile deschise pentru turiştii care vor să înţeleagă mai multe despre procesul de fabricare a berii.

    Dar cum berea nu este pe gustul tuturor, irlandezii au deschis şi porţile distileriei de whiskey Jameson, tot din Dublin. În pauza dintre două beri sau pahare de whiskey poţi da o fugă pe străzi să admiri oraşul sau poţi merge până la Trinity College, una dintre cele mai cunoscute universităţi din Irlanda, unde au studiat minţi luminate precum Jonathan Swift (autorul „Călătoriilor lui Gulliver„), Oscar Wilde („Portretul lui Dorian Gray„) sau Mairead Maguire (laureat al Premiului Nobel pentru Pace). În biblioteca universităţii, ce pare ruptă din filmele Harry Potter, stă expusă The Book of Kells, una dintre cele mai cunoscute cărţi din lume, care conţine textele celor patru evanghelii din Noul Testament scrise în jurul anilor 800 de călugări irlandezi, scoţieni şi englezi.

    Mâncarea irlandeză nu trebuie nici ea ratată, mai ales micul dejun care cuprinde cârnaţi, fasole, bacon, ouă ochiuri, roşii, pâine cu unt şi brânză şi celebrele budinci (white pudding şi black pudding, cea din urmă similară cu sângeretele). „Un mic dejun irlandez îţi poate ţine loc şi de masă de prânz„, mi-a spus o prietenă originară din Irlanda, dar care locuieşte în prezent în Italia. Multe hoteluri şi B&B-uri îţi dau de ales între cel puţin trei tipuri de mic dejun, pentru că, spun ei, nu mulţi turişti pot să suporte un astfel de festin (micul dejun irlandez) zi de zi.

    Odată ajuns în Irlanda, trebuie să vizitezi cel puţin un castel. Unele au fost păstrate în forma lor iniţială pentru a-i atrage pe turişti, altele au fost transformate în hoteluri de cinci stele pentru a-i atrage pe turiştii bogaţi. De multe ori, domeniile au devenit imense terenuri de golf. Unul dintre cele mai impunătoare castele din Irlanda este Kylemore, situat în inima Parcului Naţional Connemara. Poziţionat strategic pe malul unui lac, castelul se impune prin arhitectura sa, dar îi cucereşte pe vizitatori în special datorită grădinilor sale, care sunt o destinaţie în sine. După o vizită la castel, turiştii pot face o plimbare prin Parcul Naţional Connemara, considerat de irlandezi una dintre cele mai frumoase destinaţii turistice ale ţării. Zona este dominată de dealuri verzi, de munţi golaşi şi de zeci de lacuri, fiecare cu apă într-o altă nuanţă de albastru.

    Trebuie să prinzi apusul pe una dintre plajele din Irlanda. În satul Rossnowlagh, plaja se întinde cât vezi cu ochii, iar nisipul întărit este perfect pentru şoferii care vor să-şi testeze îndemânarea. În stânga, vezi cum se iau la întrecere maşinile, în faţă ai surferi de toate vârstele care se luptă cu valurile, iar în dreapta ai căsuţe de lemn de unde poţi cumpăra clătite, hot-dog sau cartofi prăjiţi după ce ai obosit de la prea mult surf sau volei pe plajă.

  • CE anchetează avantajele fiscale oferite de Irlanda, Luxemburg şi Olanda multinaţionalelor

    CE suspectează că autorităţile din aceste ţări ar fi subestimat intenţionat profitul impozabil, permiţând companiilor menţionate să plătească impozite mai mici şi vizează practica transferării profiturilor între entităţile aceleiaşi multinaţionale, cu scopul de a reduce factura fiscală.

    În cazul Irlandei, suspiciunea a pornit de la o audiere în Senatul SUA din mai 2013, unde şeful Apple, Tim Cook, comunicase că a negociat un acord special în privinţa impozitării încheiat cu guvernul de la Dublin încă din 1980, când compania a început afaceri în Irlanda. Compania făcuse cunoscut că a plătit numai 2% impozit pe profit pentru cele două subsidiare ale sale înregistrate în Irlanda.

    Ca atare, CE a solicitat autorităţilor fiscale irlandeze o serie de documente pe baza cărora a apărut la Bruxelles suspiciunea că aranjamentele oferite Apple constituie ajutor ilegal de stat. Potrivit presei irlandeze, Apple a reacţionat la ştirea declanşării anchetei, afirmând că beneficiază de acelaşi regim fiscal ca orice investitor şi că de la lansarea iPhone în 2007, sumele plătite statului irlandez au crescut de zece ori.

    Ancheta va contribui la conflictul pe tema desemnării lui Jean-Claude Juncker pentru postul de preşedinte al CE, având în vedere că majoritatea deciziilor cu dedicaţie pentru Fiat au fost negociate pe când Juncker era prim-ministru în Luxemburg.