BusinessMagazin

Tag: ieftin

  • Cum să economiseşti atunci când călătoreşti cu maşina închiriată

    Un studiu realizat de Magrenta, ce oferă servicii de închiriere de maşini, scoate la iveală cele mai prietenoase locaţii de rent-a-car pentru românii care vor să petreacă o vacanţă în excursie prin Europa. În 7 dintre cele 36 de capitale analizate, turiştii pot închiria o maşină mai ieftin decât din Bucureşti, direct de la aeroport.

    În cele mai ieftine 10 capitale, preţul de bază pentru închirierea unei maşini este sub 100 euro. În destinaţii de top precum Spania (Madrid), Germania (Berlin) şi Cehia (Praga), serviciile de rent-a-car sunt chiar mai ieftine decât în Bucureşti.

    Bratislava (Slovacia) este pe primul loc în topul celor mai ieftine capitale, în timp ce Bucureştiul se plasează pe locul 8.
    La celălalt pol, cea mai scumpă locaţie de închiriere de pe bătrânul continent este Berna (Elveţia), unde o închiriere de 6 zile pleacă de la 342 euro – cu aproape 27% mai mult decât în capitala Norvegiei, clasată pe locul 2. În Oslo, vei plăti cel puţin 270 euro pentru aceeaşi perioadă de timp.

    Dacă vrei să faci o excursie cu maşina într-o ţară UE fără prea multe cheltuieli, evită să mergi în Grecia (Atena), Irlanda (Dublin) şi Finlanda (Helsinki). La capitolul închirieri auto, acestea sunt cele mai scumpe capitale din Comunitatea Europeană.
    Pe lângă preţul de bază, şoferii vor plăti o garanţie rambursabilă, cu valoare cuprinsă între 250-700 euro. Costurile de asigurare şi cele ale serviciilor opţionale (navigator GPS, scaun pentru copii, şofer suplimentar) variază de la o firmă la alta şi nu sunt incluse în pachetul de bază. 

    De unde să închiriezi: din oraş sau din aeroport?

    De obicei, serviciile de rent-a-car direct din aeroport sunt foarte scumpe, datorită costurilor operaţionale şi taxelor impuse companiilor care au ghişeul chiar în aeroport. O închiriere auto din aeroport poate costa aproape dublu dacă nu rezervi în avans.

    Cu toate acestea, studiul arată că, în majoritatea cazurilor (27 din 36 locaţii), este mai ieftin să închiriezi din aeroport decât din oraş atunci când faci o rezervare. Compania Magrenta recomandă rezervarea cu minim 3 săptămani în avans.
     
    În destinaţiile de top, unde serviciile de rent-a-car sunt foarte scumpe la aeroport, vei găsi preţuri mai accesibile în oraş, în general oferite de firmele locale. De exemplu, în Londra poţi plăti cu 38% mai puţin când închiriezi o maşină din oraş, preţul de bază pornind de la 128 euro (faţă de 208 euro, preţul celei mai ieftine închirieri auto din aeroport). Berna, Oslo, Viena şi Stockholm sunt printre cele mai scumpe locaţii pentru închirieri din aeroport.

    Cât costă combustibilul?

    “Pentru a putea estima corect costul unui ‘road trip’ prin Europa, am adăugat la preţul serviciilor de rental şi preţul combustibilului necesar pentru aproximativ 1000 km parcurşi, sau echivalentul unui plin (50 litri). Dacă luăm în calcul şi costul carburantului necesar pentru o excursie de 500-1000 km (la un consum estimat între 5-10%), Bucureştiul urcă două locuri şi devine a şasea cea mai ieftină locaţie pentru excursii cu maşina închiriată.”, se arată în studiu

     

    Cum să eviţi taxele suplimentare 

    1. Rezervă in avans maşina şi extraopţiunile

    Deşi e cel mai vechi truc, merită menţionat pentru că te va scăpa de costuri exagerate. Îţi recomandăm să rezervi maşina cu minim 3 săptămâni în avans (6 săptămâni când închiriezi în perioade de vârf – de Crăciun sau în miez de vară). De asemenea, selectează toate serviciile opţionale atunci când rezervi, ca să nu plăteşti extra la ghişeu!

    2. Scapă de tot de serviciile opţionale

    Împrumută un navigator de la un prieten sau vino cu propriul scaun pentru copii, dacă este posibil. Fiecare serviciu suplimentar este taxat pentru fiecare zi de închiriere şi va creşte considerabil preţul total de închiriere.

    3. Returnează maşina exact aşa cum ai primit-o

    Fă-i plinul şi asigură-te că maşina e curată la interior şi exterior. Dacă este nevoie, mergi cu ea la spălătorie, pentru a evita să plăteşti de 2-3 ori costul standard al unei spălări atunci când o returnezi. De asemenea, ţine minte că orice firmă de rent-a-car te va taxa pentru combustibilul lipsă!

    4. Nu depăşi limita de kilometri

    Nu toate companiile oferă kilometri nelimitaţi. Citeşte cu atenţie termenii de închiriere şi întreabă de limita de kilometraj atunci când nu eşti sigur. Unele firme te vor taxa per km când depăşeşti limita şi poţi ajunge să plăteşti mai mult decât ţi-ai fi dorit.

    5. Returnează maşina la timp

    Verifică ora de returnare cu reprezentanţii firmei atunci când ridici maşina. La fel ca în cazul unei şederi la hotel, s-ar putea să fie nevoie să o returnezi până la ora 12.00, indiferent de ora la care ai ridicat-o. Nu întârzia dacă nu vrei să plăteşti o zi de închiriere în plus!
     

  • Cum să economiseşti atunci când călătoreşti cu maşina închiriată

    Un studiu realizat de Magrenta, ce oferă servicii de închiriere de maşini, scoate la iveală cele mai prietenoase locaţii de rent-a-car pentru românii care vor să petreacă o vacanţă în excursie prin Europa. În 7 dintre cele 36 de capitale analizate, turiştii pot închiria o maşină mai ieftin decât din Bucureşti, direct de la aeroport.

    În cele mai ieftine 10 capitale, preţul de bază pentru închirierea unei maşini este sub 100 euro. În destinaţii de top precum Spania (Madrid), Germania (Berlin) şi Cehia (Praga), serviciile de rent-a-car sunt chiar mai ieftine decât în Bucureşti.

    Bratislava (Slovacia) este pe primul loc în topul celor mai ieftine capitale, în timp ce Bucureştiul se plasează pe locul 8.
    La celălalt pol, cea mai scumpă locaţie de închiriere de pe bătrânul continent este Berna (Elveţia), unde o închiriere de 6 zile pleacă de la 342 euro – cu aproape 27% mai mult decât în capitala Norvegiei, clasată pe locul 2. În Oslo, vei plăti cel puţin 270 euro pentru aceeaşi perioadă de timp.

    Dacă vrei să faci o excursie cu maşina într-o ţară UE fără prea multe cheltuieli, evită să mergi în Grecia (Atena), Irlanda (Dublin) şi Finlanda (Helsinki). La capitolul închirieri auto, acestea sunt cele mai scumpe capitale din Comunitatea Europeană.
    Pe lângă preţul de bază, şoferii vor plăti o garanţie rambursabilă, cu valoare cuprinsă între 250-700 euro. Costurile de asigurare şi cele ale serviciilor opţionale (navigator GPS, scaun pentru copii, şofer suplimentar) variază de la o firmă la alta şi nu sunt incluse în pachetul de bază. 

    De unde să închiriezi: din oraş sau din aeroport?

    De obicei, serviciile de rent-a-car direct din aeroport sunt foarte scumpe, datorită costurilor operaţionale şi taxelor impuse companiilor care au ghişeul chiar în aeroport. O închiriere auto din aeroport poate costa aproape dublu dacă nu rezervi în avans.

    Cu toate acestea, studiul arată că, în majoritatea cazurilor (27 din 36 locaţii), este mai ieftin să închiriezi din aeroport decât din oraş atunci când faci o rezervare. Compania Magrenta recomandă rezervarea cu minim 3 săptămani în avans.
     
    În destinaţiile de top, unde serviciile de rent-a-car sunt foarte scumpe la aeroport, vei găsi preţuri mai accesibile în oraş, în general oferite de firmele locale. De exemplu, în Londra poţi plăti cu 38% mai puţin când închiriezi o maşină din oraş, preţul de bază pornind de la 128 euro (faţă de 208 euro, preţul celei mai ieftine închirieri auto din aeroport). Berna, Oslo, Viena şi Stockholm sunt printre cele mai scumpe locaţii pentru închirieri din aeroport.

    Cât costă combustibilul?

    “Pentru a putea estima corect costul unui ‘road trip’ prin Europa, am adăugat la preţul serviciilor de rental şi preţul combustibilului necesar pentru aproximativ 1000 km parcurşi, sau echivalentul unui plin (50 litri). Dacă luăm în calcul şi costul carburantului necesar pentru o excursie de 500-1000 km (la un consum estimat între 5-10%), Bucureştiul urcă două locuri şi devine a şasea cea mai ieftină locaţie pentru excursii cu maşina închiriată.”, se arată în studiu

     

    Cum să eviţi taxele suplimentare 

    1. Rezervă in avans maşina şi extraopţiunile

    Deşi e cel mai vechi truc, merită menţionat pentru că te va scăpa de costuri exagerate. Îţi recomandăm să rezervi maşina cu minim 3 săptămâni în avans (6 săptămâni când închiriezi în perioade de vârf – de Crăciun sau în miez de vară). De asemenea, selectează toate serviciile opţionale atunci când rezervi, ca să nu plăteşti extra la ghişeu!

    2. Scapă de tot de serviciile opţionale

    Împrumută un navigator de la un prieten sau vino cu propriul scaun pentru copii, dacă este posibil. Fiecare serviciu suplimentar este taxat pentru fiecare zi de închiriere şi va creşte considerabil preţul total de închiriere.

    3. Returnează maşina exact aşa cum ai primit-o

    Fă-i plinul şi asigură-te că maşina e curată la interior şi exterior. Dacă este nevoie, mergi cu ea la spălătorie, pentru a evita să plăteşti de 2-3 ori costul standard al unei spălări atunci când o returnezi. De asemenea, ţine minte că orice firmă de rent-a-car te va taxa pentru combustibilul lipsă!

    4. Nu depăşi limita de kilometri

    Nu toate companiile oferă kilometri nelimitaţi. Citeşte cu atenţie termenii de închiriere şi întreabă de limita de kilometraj atunci când nu eşti sigur. Unele firme te vor taxa per km când depăşeşti limita şi poţi ajunge să plăteşti mai mult decât ţi-ai fi dorit.

    5. Returnează maşina la timp

    Verifică ora de returnare cu reprezentanţii firmei atunci când ridici maşina. La fel ca în cazul unei şederi la hotel, s-ar putea să fie nevoie să o returnezi până la ora 12.00, indiferent de ora la care ai ridicat-o. Nu întârzia dacă nu vrei să plăteşti o zi de închiriere în plus!
     

  • Tesla revoluţionează piaţa auto. Anunţul făcut de companie ar putea schimba modul în care folosim maşinile

    Noul model de maşină ar putea produce o schimbare majoră în ceea ce priveşte achiziţionarea şi utilizarea autoturismelor electrice, scrie Gândul.

    Primii care se vor bucura de noul model sunt 30 de angajaţi ai companiei care au primit deja cheile maşinii în valoarea de 35.000 de dolari, cu o autonomie de 354 de kilometri. Curiozitatea şi dorinţa de cumpărare sunt, însă, mult mai mari, lista de aşteptare fiind deja formată din peste 500.000 de oameni. 

    Este primul model de tip „popular” produs de Tesla, care doreşte să-şi extindă această linie de producţie la nivel de serie, cu toate că, la preţul de pornire de 35.000 de dolari, maşina este ceva mai scumpă decât altele din aceeaşi nişă aflate deja pe piaţă. De exemplu, hibridul Chevrolet Volt este cu aproape 1.000 de dolari mai accesibil (porneşte de la 34.100), iar electricul Nissan Leaf de la 30.680 de dolari. 

    În luna aprilie, compania Tesla, cofondată de Elon Musk, a întrecut General Motors (GM) şi a devenit cel mai valoros producător de maşini din Statele Unite, cu o capitalizare de piaţă de peste 50 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

     

  • Angajatul viitorului: cu 50% mai rapid, cu 20% mai ieftin, lucrează 24/7, nu cere salariu şi nu are pretenţii

    Acţiunea de a ridica un produs şi de a-l pregăti pentru transport este simplă pentru un copil, dar a fost o mare bătaie de cap pentru retailerii care încearcă să îşi automatizeze forţa de muncă.

    Companiile susţin că maşinăriile lor pot muta produse cu 50% mai rapid decât angajaţii.

    Retailerii şi companiile de logistică se bazează pe această revoluţie tehnologică pentru a putea ţine pasul cu creşterea explozivă din domeniul comerţului online care, în Statele Unite, a înregistrat venituri de 390 de miliarde de dolari în 2016, aproape dublu faţă de 2011.

    Această creştere din comerţul online a creat o cerere imensă de forţă de muncă. Depozitele din Statele Unite au adăugat, în ultimii cinci ani, peste 260.000 de joburi noi.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • Oraşul cu cele mai ieftine locuinţe din România. O garsonieră la 10.000 de euro! 5,000 de apartamente fără proprietar

    „E un oraş mort, de-aia. Tinerii or plecat, cine să mai cumpere apartamente?”

    „Lumea nu are bani să îşi cumpere apartamente şi de aceea nu se cumpără.”

    Marius Blondea, economist: „Locuri de muncă sunt puţine, salariile sunt foarte mici, care contează foarte mult. Salariile sunt undeva la minimum pe economie se plăteşte în cele mai multe cazuri şi ăsta e unul dintre factori.”

    Autorităţile locale susţin că sunt şi avantaje.

    Ioan Popa, primarul Reşiţei: „Este în curs de realizare o investiţie în parcul industrial, o fabrică a unei societăţi comerciale, a doua ca număr de angajaţi în România, peste 10 mii de angajaţi. Acest lucru va crea posibilitatea celor care vin în oraş să-şi achiziţioneze apartamente la preţ mic.”

    În Reşiţa, potrivit datelor primăriei, sunt aproximativ 5000 de apartamente fără proprietar, scrie Digi24.ro

    În Zalău, preţul apartamentelor porneşte de la aproximativ 15.000 de euro pentru garsoniere. Cu greu apar locuinţe mai scumpe de 35 de mii de euro.

    Bianca Şomlea, reporter Digi24: „Zalăul este unul dintre oraşele cu cele mai ieftine apartamente. Preţul mediu pe metrul pătrat este undeva la 500 de euro. Asta înseamnă că o persoană interesată poate să achiziţioneze un apartament cu două camere la 22.000 de euro sau poate chiar mai puţin.”

  • Afişe pentru modă

    Se ştie doar că artişti ca Henri de Toulouse-Lautrec ori Pablo Picasso, dar nu numai, au pictat şi ei afişe, devenite între timp piese râvnite de colecţionari. Diverse branduri din industria modei, printre care Loewe sau Raf Simons, au ajuns să trimită afişe pe post de invitaţii la prezentările lor, apelând pentru realizarea acestora la firme de design sau artişti.

    Altele folosesc afişele ca decor menit să dea o notă de distincţie prezentărilor lor, aşa cum a procedat Prada, care a tapetat pereţii sălii unde a prezentat colecţia toamnă-iarnă 2017 cu afişe cu imagini de femei.

  • De ce au ajuns zeci de familii dintr-o comună să îşi vândă produsele pe un preţ de nimic. “Pe timpul lui Ceauşescu cărau şi cu elicopterul în Bucureşti”

    Aproape că nu e familie în comuna Gornet, din Prahova, care să nu aibă zmeură, iar pentru mulţi plantaţiile sunt o importantă sursă de venit. Oamenii nu mai au un punct de colectare, aşa cum se întâmpla înainte de Revoluţie şi spun că au ajuns să vândă fructele, la intermediari, pe marginea drumului, pe preţuri de nimic.

    Locuitorii din Gornet se adună cu zecile dimineaţa la intrarea în comună să vândă kilogramele de zmeură proaspăt culese. S-a dat zvonul în sat că, pentru prima oară, ajunge cel care colectează fructele.

    „Le-am adunat aseară şi azi dimineaţă. Să fie proaspete că altfel le refuză. Am strâns 4 de kilograme. Sper să le dau cu 7 – 8 lei kilogramul. A venit această persoană şi anul trecut. Ne convine aşa, că dăm totul într-un loc, decât să vindem la bişniţari”, spune Ion Dragomir, un localnic din Gornet.

    Omul îşi aminteşte faptul că, înainte de Revoluţie, zmeura era la mare căutare.

    „Veneau TIR-uri din Germania, pe timpul lui Ceauşescu, stăteau cu săptămâna să strângă cât mai multă zmeură. Cărau şi cu elicopterul în Bucureşti. Acum totul e distrus. Vin şi cumpără de la noi, pe preţuri de nimic, şi vând în pieţe dublu. Noi nu avem loc să mergem în pieţe. Şi o dăm ieftin ca să scăpăm de ea”, a mai spus Dragomir.

    Aşezată sub un copac, lângă zeci de găleţi pline cu zmeură, aşteaptă şi Niculina Ioniţă. Femeia are 65 de ani şi când era copil ştie plantaţiile, iar acum a venit să vândă din recoltă.

    „Stau aici cu zmeura să o vindem. Azi am adunat trei găleţele, ieri am făcut 14. Le dau cu 10 lei kilogramul. Dacă am avea cui să o dăm am lua mai mult. E marfă perisabilă. Nu ţine de pe o zi pe alta”, a spus Niculina.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Directorul CIADO: În România sunt circa 900.000 de consumatori ocazionali de droguri

    Gigel Lazăr, directorul CIADO, estimează că în România sunt aproximativ 900.000 de consumatori ocazionali de droguri, dar cifrele nu sunt exacte.

    „Între 14-64 de ani sunt aproximativ 900.000 de consumatori ocazionali de droguri. Îi putem aprecia ca şi consumatori ocazionali de droguri, deoarece unul a consumat o dată, de două, de trei ori. Din motivul acesta, nici la nivel european nu se dau cifre, este foarte greu, fiind o afacere ascunsă, să o calculezi”, a declarat Gigel Lazăr, directorul CIADO.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro