Tag: document

  • Ponta: Am aprobat programul pentru asumarea răspunderii, inspirat aproape integral din cel din 2012

     “Guvernul îşi va angaja răspunderea în Parlament pentru un program cuprinzând priorităţile pentru perioada următoare şi noile obiective apărute în ultimele luni, document care nu reprezintă programul de guvernare din decembrie 2012, dar este inspirat aproape integral din acesta”, a declarat premierul Ponta.

    Guvernul a aprobat, miercuri seară, programul politic care actualizează programul de guvernare, au declarat surse oficiale, documentul fiind transmis Parlamentului joi dimineaţă.

    Premierul Victor Ponta a declarat, în prima şedinţă a noului Cabinet, că pogramul pe care Guvernul îl va transmite Parlamentului este în proporţie de 98-99% programul pe care Parlamentul deja l-a aprobat, fiind însă bine să fie actualizat la zi după schimbările de compoziţie politică din Executiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Londra, recalcitrantă faţă de aplicarea unor sancţiuni economice Moscovei, în criza din Ucraina

     Fotograful, aflat în faţa sediului Guvernului, a făcut o fotografie acestui document pe care îl ţinea în mână un consilier al lui David Cameron.

    “Marea Britanie nu va susţine, pentru moment, sancţiuni comerciale (…) şi nu va închide centrul financiar din Londra pentru ruşi”, se poate citi în acest document publicat de către BBC şi mai multe ziare.

    Numeroase societăţi ruseşti au ales să fie cotate pe Bursa de la Londra, iar numeroşi oligarhi ruşi deţin locuinţe somptuoase în capitala britanică.

    Potrivit presei, documentul respectiv sugerează că Marea Britanie nu va susţine pregătiri militare NATO şi că ONU, ci nu UE, este necesar să se afle în prima linie în încercarea de soluţionare politică a crizei din Ucraina.

    În schimb, “Guvernul ia în considerare o abordare mai prudentă, inclusiv în privinţa restricţionării vizelor”, cu privire la personalităţi ruse, potrivit The Daily Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tişe: PDL cere PSD şi PNL retragerea proiectului de revizuire a Constituţiei din Parlament

     Senatorul PDL Alin Tişe a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că revizuirea Constituţiei nu are sens decât în ideea aplicării rezultatului referendumului din 2009.

    “PDL cere PSD şi PNL retragerea proiectului de revizuire a Constituţiei din Parlament, care a devenit un proiect eşuat şi un cadavru politic pentru Victor Ponta şi Crin Antonescu, cei doi fiind la putere împreună. Este încă un eşec usturător al guvernării incompetente de 80 la sută formată din PNL şi PSD, un proiect care a eşuat lamentabil din cauza incompetenţei lui Antonescu şi Ponta. Revizuirea Constituţiei nu are sens decât în ideea aplicării rezultatului referendumului din 2009, care înseamnă Parlament unicameral şi 300 de parlamentari”, a spus Tişe.

    El a susţinut că “PNL este PSD” şi că “PSD lui Ponta este egal cu PNL-ul lui Antonescu şi cu PRL-ul lui Tăriceanu”.

    “Asta este guvernarea socialistă USL”, a afirmat Alin Tişe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Dau mandat lui Ponta şi Isărescu pentru scrisoarea cu FMI, fără acciză şi “electorată”

     “Din punctul meu de vedere, scrisoarea poate fi semnată. Voi da mandat de semnare de către ministrul de Finanţe, actualmente Victor Viorel Ponta, şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, cu două condiţii”, a anunţat preşedintele Traian Băsescu.

    Şeful statului a arătat că în scrisoare nu poate să apară creşterea taxei pe combustibil,  motorină şi benzină, aşa cum doreşte premierul.

    El a adăugat că a doua condiţie este ca în scrisoare să nu apară “celebra electorată”.

    “Voi semna scrisoarea şi o voi semna imediat ce trece prin Guvern, sper că astăzi”, a mai precizat preşedintele, menţionând că semnarea interimatelor miniştrilor şi scrisoarea către FMI, dacă se fac astăzi, sunt semnale de oarecare stabilitate a României.

    Premierul Victor Ponta a avut, miercuri dimineaţă, o scurtă discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lipsa unui ministru de Finanţe blochează scrisoarea FMI: Guvernul nu a mai aprobat documentul – surse

     Vineri, premierul Ponta afirmase că documentul va fi aprobat de Guvern în şedinţa de miercuri, 19 februarie.

    Înaintea şedinţei de miercuri şi în urma unei discuţii dintre liderul PNL, Crin Antonescu, şi liderul PSD, premierul Victor Ponta, Daniel Chiţoiu şi-a înregistrat însă oficial demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, iar ministerul a fost reprezentat la şedinţa Cabinetului de către un secretar de stat.

    După discuţia Ponta-Antonescu, Guvernul a transmis un comunicat în care arăta că preşedintele PNL a refuzat să propună un nou ministru sau un interimar, astfel că premierul Victor Ponta va prelua postul de ministru interimar al Finanţelor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Germania pregăteşte un nou acord de finanţare externă pentru Grecia, de 10-20 miliarde de euro

     Publicaţia germană Der Spiegel citează un document intern al ministerului Finanţelor de la Berlin.

    Printre căile de acţiune descrise în document se numără o nouă restructurare (“haircut”) a datoriei de stat a Greciei, care ar afecta de această dată în principal creditorii din sectorul public, sau o linie suplimentară de finanţare cu resurse limitate, de la fondul de urgenţă al UE.

    Programul ar putea avea o valoare de 10-20 miliarde euro şi ar fi condiţionat de angajamente din partea guvernului de la Atena în zona reformelor structurale, potrivit Der Spiegel.

    Contactat de Reuters, un reprezentant al ministerului german al Finanţelor a refuzat să confirme că se pregăteşte o nouă restructurare a datoriilor Greciei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mark Gray: Raportul MCV pentru România va fi publicat miercuri

     Tot în data de 22 ianuarie are loc şi Colegiul Comisarilor, care va aproba varianta finală a raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

    Raportul va cuprinde o evaluare a progreselor înregistrate de România de la ultimul raport, publicat la 30 ianuarie 2013. Totodată, documentul va face referiri şi la statul de drept.

    În cadrul reuniunii din 13 ianuarie a Comisiei nr. 3 a CSM, care se ocupă de relaţia cu Uniunea Europeană şi organismele internaţionale, s-a anunţat faptul că CE a solicitat furnizarea unor date statistice suplimentare în vederea finalizării Raportului asupra progreselor României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

    Ultima misiune de evaluare a progreselor în cadrul MCV a avut loc în perioada 25-27 noiembrie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ar trebui să începem să producem români

    Si, ascultându-i pe vorbitori şi privind în jur, la lansare, am realizat ceea ce poate părea o naivitate, dar nu este; că într-o vineri 13 din ultima lună a lui 2013 Iuliana Stan lansa o carte pe hârtie. Nu flutura un pdf, nici măcar prospăt printat, nu ţinea în mână un Kindle sau o tabletă cu un PowerPoint sau cu un document Word, ci o carte, o alcătuire paralelipipedică de foi de hârtie, cu litere şi imagini tipărite, aceasta într-o lume care în general se leapădă, la propriu sau la figurat, din ce în ce mai des de astfel de alcătuiri.

    Privindu-i pe toţi acei oameni tineri, moderni, prezenţi acolo, care amestecau telefoanele mobile cu displayuri generoase cu paginile prospăt ieşite din tipografie, am avut un sentiment bun. Şi m-am gândit că o carte, o tipăritură, completează într-un mod cât se poate de fericit textul electronic sau pe cel din revistă, este un câştig şi o confirmare. Iar hârtia are ceva, o magie, ce nu poate fi înlocuită.

    Peste ceva vreme, în toamna anului 2014, Business Magazin va împlini zece ani, ceea ce este, iarăşi, o confirmare. Şi, în decembrie 2014, când vom fi împlinit 500 de numere, o să constatăm că am scris cea mai grozavă cronică a celui mai important deceniu de capitalism al României, care va alege, vrem sau nu, ne place sau nu, viitorul acestei naţii.

    O să încercăm să marcăm cum se cuvine acest an special, prin evenimente deosebite şi abordări aparte; ne vom ocupa de antreprenoriat, de cei care au reuşit, de formarea de modele şi de ideile bune.

    Prin 1861 fostul premier al provinciei Piemont, Massimo d’Azeglio, exclama, după unificarea statului italian: „Am construit Italia, acum trebuie să producem italieni„.

    Spun şi eu că acum, mai mult decât oricând, ar trebui să producem români. Români care să respecte şcoala şi munca şi banul, care să se bazeze pe un mănunchi de virtuţi burgheze numite cumpătare, prudenţă, muncă tenace, o idee bună şi o marfă folositoare celorlalţi.

    Ilustrez cu două Românii fabuloase ale maestrului Viorel Mărginean.


     

  • ROMEPS crede că grosimea minimă a polistirenului pentru termoizolaţii ar trebui să fie de 15 cm

    Documentul tehnic realizat de către specialiştii ROMEPS se numeşte “Ghidul de utilizare al polistirenului” şi va fi distribuit începând de anul viitor către firmele de construcţii, arhitecţi, producători şi, nu în ultimul rând, către organele reprezentative ale statului.

    “Din calculele noastre, folosirea polistirenului de 15 cm, nu ar trebui să crească costurile termosistemului pe ansamblu cu mai mult de de 5 procente, însă impactul asupra eficienţei lucrării de termoizolaţie este uriaş. Mai mult, ţara noastră trebuie să producă până la mijlocul anului viitor o serie de măsuri concrete pe baza Protocolului semnat cu Uniunea Europeană, denumit  20-20-20, care prevede că până în anul 2020 România să îşi reducă fata de anul 1990 noxele cu 20 procente, să producă minim 20% din energia totală cu surse regenerabile şi să reducă consumul de energie cu 20 procente. Ţara noastră trebuie să spună concret ce va face pe aceste direcţii, iar creşterea eficienţei energetice a majorităţii clădirilor, care se află acum în stadiile C,D, şi E, la clasele A şi B de energie, ar putea să însemne un punct forte al nostru în acest proces”, precizeză Marin Cruţescu.

    Pe ansamblu, din datele asociaţiei, piaţa de polistiren expandat a scăzut în acest an cu aproximativ 15 procente, reuşind să recupereze în toamnă decalajul înregistrat în prima jumătate a anului. “În ciuda acestei scăderi cantitative, putem spune că in piaţa s-a simţit un reviriment al materialelor de calitate. Astfel, faţă de anii precedenţi, avem o creştere de până la 20 de procente a consumului de polistiren recomandat de standardele în vigoare pentru diverse aplicaţii, inclusiv termoizolaţii. Acest fapt demonstrează că se conturează o tendinţă în piaţă care merge spre folosirea corectă a materialelor”, menţionează Marin Cruţescu.

    “Pentru anul viitor mizăm pe o creştere a pieţei pentru că suntem presaţi de Europa să adoptăm măsuri concrete care să vizeze eficienţa energetică şi mai ales că 90% din fondul locativ la nivel naţional (blocuri şi locuinţe individuale) nu sunt reabilitate termic. Atât autorităţile centrale, cât şi cele locale ar trebui să revină cu programe care să stimuleze termoizolarea, atât a blocurilor, dar şi a locuinţelor individuale. Fie că sunt asociaţii de bloc sau persoane private care deţin case, aceştea ar trebui stimulaţe în egală măsură să realizeze astfel de lucrări de reabilitare”, mai adaugă Marin Cruţescu.

  • EXCLUSIV: Guvernul încasează anul viitor 344 milioane lei la buget din creşterea salariului minim

     Încasările vor rezulta din modificarea la nivelul economiei a grilelor de salarizare, ca efect al acestei majorări, şi impozitarea corespunzătoare a angajaţilor.

    Guvernul a anunţat, săptămâna trecută, că salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 de lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro