BusinessMagazin

Tag: cristian hostiuc

  • Cât de prost merg lucrurile în România? Anul trecut, depozitele bancare în lei ale populaţiei au crescut cu nu mai puţin de 40 mld. lei, iar în ultimii doi ani, afectaţi de inflaţie, depozitele totale în lei şi valută au crescut cu 54 mld. lei; gradul de accesibilitate pentru achiziţia unui apartament de două camere a ajuns la finalul anului trecut la cel mai bun nivel din istorie

    Conform sondajelor, conform evenimentelor pe care le vedem şi le auzim zi de zi, lucrurile merg prost în România, chiar foarte prost.

    Nu este zi în care să nu auzim că ţara merge într-o direcţie greşită, că politicenii nu sunt buni de nimic şi nu ne merită, că majorarea preţurilor, adică inflaţia, ne-a lovit în plin, că puterea de cumpărare a scăzut şi ţara sărăceşte în fiecare zi. Fermierii şi transportatorii sunt în stradă, cei din sistemul sanitar se pregătesc de grevă, urmează alte categorii profesionale. Nu poţi să nu le dai dreptate când auzi că ţara se prăbuşeşte peste noi la propriu şi la figurat şi că oamenii fug din cauza acestui lucru în străinătate.

    Astăzi vreau să mă refer la două aspecte care, paradoxal, sunt la polul opus:

    1. În ciuda creşterii preţurilor/inflaţiei, în ciuda scăderii puterii de cumpărare, în ultimii doi ani de zile românii au reuşit să economisească la bancă nu mai puţin de 54 de miliarde de lei în plus, adică aproape 11 miliarde de euro.

    Numai în ultimul an, depozitele bancare în lei ale populaţiei au crescut cu 40 de miliarde de lei, conform datelor BNR.

    Tot uitându-mă pe nişte date statistice, mi-a sărit în ochi această creştere a depozitelor bancare în lei ale populaţiei din 2023: plus 22,4% (decembrie 2023/decembrie 2022), ceea ce înseamnă acest plus de 40 de miliarde de lei.

    Mi se pare o sumă imensă economisită, în condiţiile în care avem aceste creşteri de preţuri iar lumea se plânge de scăderea dramatică a puterii de cumpărare, adică creşterea salariilor nu acoperă creşterea preţurilor, deci banii sunt tot mai puţini. Aşa să fie?

    În noiembrie salariul mediu a fost de 4.765 de lei (950 de euro), în creştere cu 15,1% faţă de noiembrie 2022, în condiţiile în care inflaţia a fost de numai 8,2%, rezultând în final o creştere reală a salariului de 7,9%.

    Când vor veni datele statistice pe decembrie 2023 vom vedea că această creştere salarială reală va fi mult mai mare, în condiţiile în care în perioada decembrie 2022/decembrie 2023 inflaţia a fost de numai 6,61%.

    În 2022, depozitele bancare în lei ale persoanelor fizice au crescut cu 13 miliarde de lei, un plus de 8,1% la o inflaţie de 16,7%. Chiar şi cu această inflaţie care a afectat puterea de cumpărare, românii au reuşit să pună bani deoparte, chiar dacă nu au acoperit inflaţia.

    Interesant este ce s-a întâmplat pe segmentul de valută, acolo unde depozitele au scăzut în 2023 cu 5 miliarde de lei, de la 124 de miliarde de lei, echivalent în valută în decembrie 2022, la 119 miliarde de lei, echivalent în valută în decembrie 2023.

    Chiar şi cu această scădere pe valută, depozitele totale ale populaţiei, în lei şi valută, au crescut în 2023 cu 35 de miliarde de lei, adică cu aproape 7 miliarde de euro.

    Dacă lucrurile ar fi mers atât de prost în ţară, dacă totul ar fi numai un dezastru, dacă creşterea preţurilor, adică inflaţia, ar fi lovit atât de puternic, nu ştiu dacă oamenii ar mai fi reuşit să economisească.

    Este adevărat că această creştere a dobânzilor, care la depozite au ajuns la 6-7% pe an, a contribuit la creşterea soldului economiilor, dar oamenii se pare că au reuşit să economisească mai mulţi bani.

    Bineînţeles că acestea sunt nişte date statistice care includ şi depozitele de valoare mare şi depozitele cu o valoare mai mică.

    Oricum am lua-o, o creştere de 40 de miliarde de lei într-un an a depozitelor în lei, adică un plus de 22,4%, nu mi se pare că ţine de o ţară unde impresia generală a tuturor este că lucrurile merg prost şi că oamenii sărăcesc.

    Ca să nu mai vorbim că avem acestă creştere a depozitelor bancare, de 40 de miliarde de lei, în condiţiile în care românii au pus câteva miliarde de lei în titluri de stat prin programele Tezaur şi Fidelis, care oferă dobânzi mai mari decât la bancă.

    De asemenea, este de remarcat şi oferta publică de vânzare de acţiuni Hidroelectrica,  acolo unde segmentul de retail a pus la bătaie nu mai puţin de 9 miliarde de lei, bani care au venit fără să fie afectat soldul depozitelor bancare sau vânzarea de titluri de stat.

    Eu aşavea aici o întrebare, de unde vin toţi aceşti bani, din depozitele bancare, din titlurile de stat, de pe Bursă, dacă ţara sărăceşte?

    2. În decembrie 2023, gradul de accesibilitate pentru achiziţia unei locuinţe a ajuns poate la cel mai bun nivel înregistrat până acum: cu salariul mediu actual (950 de euro) poţi să-ţi cumperi un apartament de două camere de 50 de metri pătraţi în 7 ani, adică îţi trebuie 84 de salarii, conform datelor brokerului imobiliar SVN.

    În ianuarie 2008, când piaţa imobiliară era în aer, la salariul mediu de atunci, de 350 de euro, îţi puteai cumpăra un apartament cu două camere de 50 de metri pătraţi în 32,8 ani.

    Din acel moment, indicele de accesibilitate pentru achiziţia unui apartament – măsurat prin numărul de ani – a început să scadă dramatic din trei motive: au scăzut preţurile în euro ale apartamentelor, cursul valutar leu/euro s-a stabilizat după creşterea de 30% din 2008/2009, iar salariile în lei s-au triplat, dacă nu chiar au crescut mai mult, cel puţin pentru IT-işti.

    În ianuarie 2009 indicele de accesibilitate a scăzut la 27 de ani, în ianuarie 2014 indicele a scăzut la 13,3 ani, în ianuarie 2019 indicele a scăzut la 8,9 ani, în ianuarie 2021 indicele a scăzut la 8,3 ani, în ianuarie 2022 a crescut la 8,4 ani pentru ca apoi să scadă, în ianuarie 2023 la 8 ani, în august 2023 la 7,2 ani, iar la finalul lui 2023/începutul lui 2024 să scadă la 7 ani, adică îţi trebuie 84 de salarii medii, de 950 de euro, pentru a cumpăra o locuinţă de 80.000 de euro.

    Ca o concluzie, oricine poate alege alte date statistice pentru a arăta că lucrurile merg prost în România, dar eu am ales aceşti doi indicatori care arată, cel puţin prin prisma creşterii depozitelor bancare şi a creşterii gradului de accesibilitate pentru achiziţia unei locuinţe (prin scăderea numărului de ani necesari achiziţiei unui apartament), că lucrurile nu sunt chiar atât de rele.

    Aceste date statistice sunt bune, pentru că România a beneficiat de o creştere salarială în lei fără precedent în ultimii aproape 15 ani, iar cursul valutar leu/euro a rămas extrem de stabil în toată această perioadă, înregistrând o creştere de numai 14%. Gândiţi-vă că numai anul trecut cursul valutar leu/euro a stat nemişcat.

  • Toată lumea vrea să-mi dea bani, dar eu nu am nevoie de bani! Am nevoie de contracte!

    Această afirmaţie îi aparţine unui fondator al unui start-up de tehnologie, unui IT-ist care era asaltat de oferte de a lua ceva bani de la investitori, dar problema lui nu era asta. El avea  nevoie să-şi vândă produsul realizat/aplicaţia făcută în piaţă, la clienţi, avea nevoie de contacte de la cei care puteau să ia decizia de a achiziţiona sau nu produsul lui.

    Când toată lumea căuta bani, el avea nevoie de un investitor sau de mai mulţi investitori, care mai degrabă să-i aducă contracte în business decât bani. Iar aici este o problema mai complicată decât a strânge bani. Problema este că investitorii, mai ales cei care investesc sume mici în platforme de tip crowdfunding, sunt „anonimi” şi în afară de a pune nişte bani – 1.000 de euro, 2.000 de euro, 10.000 de euro sau cât pun – nu aduc nimic în businessul în care investesc.

    Iar acest lucru începe să aducă frustrare mai ales celor care credeau că doar că ideea lor se poate transforma peste noapte în contracte, în venituri, într-un nou UiPath, adică un nou unicorn. Foarte puţină lume se uită în spate şi analizează cum a ajuns UiPath unde a ajuns. Echipa de acolo avea produsul şi dacă nu ar fi fost un contract obţinut în India când mai aveau exact o lună şi îşi terminau banii nu ar fi ajuns niciodată unde sunt astăzi.

    După ce a avut contractul din India, UiPath a reuşit să obţină alţi bani de la investitori ca să-şi accelereze creşterea. Foarte mulţi fondatori, foart mulţi antreprenori din IT care au venit cu o idee realizează după o anumită perioadă că după ce au produsul el nu se vinde de la sine ci dimpotrivă,  urmează perioada cea mai dificilă. Să reuşească să vândă acel produs, să obţină contracte, să te valideze piaţa din punct de vedere comercial. A fi un IT-ist bun, a avea o idee nu înseamnă automat că eşti şi un vânzător bun. Dar mai mult decât atât, într-o piaţă extrem de aglomerată peste tot, a obţine un contract undeva înseamnă o bătălie extrem de dură, necesită cunoştinţe, necesită relaţii, este o altă lume.

    În ‘90, după căderea comunismului, companiile americane care au venit în România şi care aveau de vândut ceva au angajat country manageri, au angajat directorii locali mai puţin pe baza unor competenţe într-un sector economic şi mai mult pe baza relaţiilor pe care le aveau, pentru a putea obţine contracte. Mai toate multinaţionalele aveau pe lista de plată directori din fosta nomenclatură comunistă, oameni care lucraseră în aparatul de stat comunist, foşti comunişti care însă puteau să vândă produsele americanilor. Şi toată lumea se mira cum de companiile capitaliste angajau foşti comunişti, foşti oameni care lucraseră în comerţul exterior comunist.

    Dacă vorbeşti cu antreprenorii români din diferite domenii, problema lor principală este unde şi cum să-şi vândă produsele şi serviciile. Cum să ajungi la un director de achiziţii, cum să ajungi la un director financiar al unei companii, cum să ajungi chiar la CEO şi cât „costă” acest proces pentru a obţine semnătura pe un contract. Am întâlnit consultanţi de investiţii, fonduri de investiţii care au cumpărat companii româneşti, dar care s-au trezit apoi cu businessul în aer pentru că îşi pierduseră oamenii de vânzări, contactele pe care le aveau vânzătorii.

    Degeaba aduci un CEO cu CV, pe care îl plăteşti cu sute de mii de euro, dacă acesta nu are propria listă de contacte şi relaţii unde poate să vândă produsele şi serviciile companiei. După ce ai realizat un produs sau un serviciu cu echipa tehnică, cu inginerii, cum se spune, trebuie să faci rost de chipă de vânzări pentru a reuşi să vinză produsul respectiv.

    În industria FMCG, producătorii români realizează că a avea produsul nu este sinonim cu a-l vinde de la sine, mai ales dacă piaţa este concurenţială. În ciuda faptului că toată lumea se plânge de politicile comerciale ale retailerilor, aproape toată lumea face orice pentru a ajunge pe raftul supermarketurilor. Pieţele de investiţii sunt pline de bani, mai mulţi sau mai puţini, dar de la un punct încolo contractele sunt mai puternice decât banii.

    Pare un paradox, dar a avea bani nu înseamnă că ai şi contracte. Poţi să ai bani, poţi să obţii bani, dar dacă nu ai contracte prin care să vinzi produsul sau serviciul respectiv, banii nu-ţi sunt de folos.

    De aici vine şi frustrarea celui care a fondat un start-up de tehnologie, care a venit din partea tehnică, adică a creat produsul/serviciul respectiv, dar care acum se confruntă cu problema obţinerii unor contracte prin care să-şi vândă produsul, iar aici, investitorii care voiau să-i dea bani să crească nu puteau să-l ajute deloc. ■

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • În timp ce la Bucureşti guvernul Ciolacu este fugărit de fermieri şi transportatori, la Viena directorul Trezoreriei statului era fugărit de investitorii şi bancherii străini pentru a vinde euroobligaţiuni ale României, cât mai repede şi cât mai multe, având în vedere că toată lumea vrea să împrumute România

    De mai bine de 20 de ani urmăresc, fie de la distanţă, fie de la faţa locului, conferinţa Euromoney de la Viena, cel mai important eveniment pentru investitorii din Europa Centrală şi de Est.

    Dacă cei mai puternici oameni ai lumii sunt prezenţi la începutul anului la conferinţa economică de la Davos, cei care sunt interesaţi de Europa Centrala si de Est trebuie să fie prezenţi la Viena. Anul acesta, dacă am înţeles bine, a fost cea mai mare prezenţă din toată istoria conferinţei.

    Erste, Unicredit şi Raiffeisen sunt cele mai importante bănci din regiune iar multe ţări şi companii depind de finaţarea acestora.

    Deşi în regiune este războiul din Ucraina, deşi americanii au oprit ajutorul militar, deşi ameninţările că ruşii vor câştiga războiul sunt prezente în fiecare zi, acest lucru nu prea a fost pe agenda discuţiilor, cel puţin publice,  toţi bancherii, toţi administratorii de portofolii, toţi manageri de fonduri private, toţi analiştii şi-au îndreptat atenţia către oportunităţile din zonă, către revenirea economiei.

    Nici perspectiva creşterii euroscepticismului în rândul alegătorilor, nici creşterea populismului în regiune nu a avut darul de a mişca încrederea investitorilor, cel puţin la începutul anului.  Deja sunt incluse în preţ aşteptatele mişcări politice care vor rezulta în urma alegerilor europarlamentare din vară, unde euroscepticii şi populiştii sunt aşteptaţi să câştige teren.

    Analiştii pun deja în rapoartele lor aceste mişcări politice, care, însă, vor fi temperate, cel puţin în cazul României în alegerile parlamentare şi prezidenţiale, acolo unde forţele politice democratice care susţin NATO şi UE sunt aşteptate să câştige si să menţină stabilitatea politică.

    De asemenea, este un dat faptul că guvernele vor arunca cu bani în acest an electoral 2024, că nu se va mai ţine cont de deficitele bugetare şi că, inevitabil, după alegeri, în 2025 şi 2026 vor urma corecţii fiscale.

    Chiar dacă figurează în fruntea listei ţărilor din regiune cu un deficit bugetar de 6% din PIB, cel mai mare, părerea analiştilor şi investitorilor despre România este extrem de pozitivă şi prin prisma rezultatelor economice care nu sunt proaste şi prin prisma comparaţiei cu alte ţări din regiune, România fiind considerată o ţară, care din punct de vedere politic, este stabilă şi nu crează probleme, mai ales în contextul războiului din Ucraina. România este comparată din punct de vedere politic cu Ungaria şi Polonia.

    Raportul analiştilor Unicredit despre regiune, aici intrând şi România, este pozitiv: inflaţia scade, urmează scăderea dobânzilor, creditarea îşi revine, creşte absorbţia fondurilor europene, cresc investiţiile străine, vor creşte investiţile companiilor locale, cresc salariile, care intră într-un teritoriu real pozitiv odată cu scăderea inflaţiei, optimismul consumatorilor îşi revine, creşte consumul, creşte economia.

    Cel puţin în cazul României, raportul Unicredit indică o creştere economică care se apropie de 3% pentru acest an.

    De partea cealaltă, chiar dacă deficitele bugetare vor creşte, pentru că este an electoral, acest lucru nu va crea probleme, mai ales că există surse de finanţare din plin pentru acoperirea acestor deficite.

    Rămâne o problemă, însă, revenirea cererii externe din zona euro din cauza Germaniei, acolo unde cea mai mare economie europeană continuă să sufere din cauza Chinei şi a implicaţiilor războiului din Ucraina, având în vedere că nemţii şi-au pierdut piaţa rusească şi resursele ieftine de materii prime.

    Conform raportului Unicredit, dintre toate ţările din Europa Centrală şi de Est, industria din România are cea mai mare corelaţie cu industria germană. De altfel anul trecut, industria din România a tras creşterea economică în jos, scăderea de 5% a industriei fiind acoperită parţial de lucrările publice de infrastructură.

    Războiul din Ucraina este inclus în preţ. Nimeni nu ştie când se va opri şi cum va arăta pacea, dar toată lumea încearcă să discute despre perioada de reconstrucţie. Vorba lui Dan Bucşa, economistul şef al Unicredit pentru Europa Centrală şi de Est, noi vorbim despre Ucraina ce va fi în 2027, mai ales în contextul aderării acestei ţări la Uniunea Europeană, dar nu vorbim cum să ajutăm Ucraina acum.

    Oricum sfârşitul războiului din Ucraina trebuie să pornească de la garanţiile de securitate pe care trebuie să le obţină Ucraina, iar acestea pot fi acordate numai de americani, pentru că orice alte garanţii nu sunt credibile, a spus într-un panel Julia Worz, directorul departamentului pentru zona centrală, de est şi sud-est din Europa din cadrul Băncii Naţionale a Austriei.

    Până se va termina războiul din Ucraina, constatarea este că investitorii din Europa Centrala si de Est au bani, mai ales investitorii de portofoliu, se uită în dreapta şi în stânga unde să îi plaseze, această zonă nu mai este considerată o zonă săracă, ci dimpotrivă – daca cei din vest şi-au epuizat resursele financiare, consumatorii din est încă au rezerve, iar România nu stă deloc rău.

    În timp ce la Bucureşti guvernul Ciolacu, miniştrii erau fugăriţi de fermieri şi transportatori, la Viena, Ştefan Nanu, directorul Trezoreriei statului şi principalul om de discuţie al Ministerului de Finanţe cu pieţele externe, era “fugărit” de către investitori şi băncile străine să le ia banii, adică Ministerul Finanţelor să se împrumute pentru finanţarea deficitului bugetar din acest an şi pentru reeşalonarea datoriilor care ajung la scadenţă, cât mai repede şi cât mai mult.

    Necesarul de finanţare pentru acest an, anunţat de Ministerul Finanţelor, este de 180 de miliarde de lei (în lei şi valută), faţă de 210 miliarde de lei cât a fost anul trecut. În euro, Ministerul Finanţelor are în plan să iasă cu obligaţiuni în euro, dolari sau chiar yeni, în valoare de 8-10 miliarde de euro.

    Din cauza/datorită creşterii exponenţiale a deficitului bugetar din 2020 încoace şi implicit, a cresterii necesarului de finantare, România a ajuns cel mai important jucător pe piaţa obligaţiunilor în euro din regiune, depăşind chiar Polonia la nivelul stocului de datorie publică în euro.

    Aşa că România este şi trebuie să fie în toate portofoliile de investiţii de titluri de stat ale fondurilor străine şi ca atare aceste au nevoie continuă de “marfă”.

    Bineînţeles că România este căutată pentru că plăteşte cele mai mari dobanzi la euro din regiune din cauza creşterii deficitului bugetar şi a deficitului de cont curent.

    Însă, cererea mare pentru titlurile de stat româneşti, atât cele în euro, cât şi cele în lei, din ultima perioadă, a dus la scăderea randamentelor (dobânda efectiva de tranzacţionare) prea mult într-un termen foarte scurt, ceea ce reduce marja ulterioară de scădere, după cum constata un investitor de portofoliu cu expunere pe eurobondurile României.

    Chiar şi în aceste condiţii de scădere de dobândă şi de randament, bancherii şi investitorii străini cer Ministerului de Finante de la noi să vândă cât mai repede obligaţiuni pentru a prinde dobânzi mai bune înainte ca ele să scadă când se va da semnalul scăderii globale a dobânzilor de către marile banci centrale ale lumii, FED din America şi Banca Centrală Europeană.

    Este bine că începem anul cu o perceptie pozitiva a analistilor şi investitorilor despre România, dar vorba lui Ştefan Nanu trebuie să facem şi noi ceva, să ţinem deficitul bugetar, cât de cât sub control şi să avem creştere economică, o condiţie pe care agentiile de rating şi analiştii o pun în fruntea listei.

     

  • „Am ajuns să muncesc mai mult pentru angajaţi decât pentru mine”

    Articolul de astăzi porneşte de la o discuţie cu un antreprenor român, adică un patron care are un business de servicii care se învârte în jur de 1 milion de euro pe an şi care, după 15-20 de ani de capitalism, a ajuns astăzi la o concluzie destul de ironică: „Am ajuns să muncesc astăzi mai mult pentru angajaţi decât pentru mine”. Parcă lucrurile nu trebuiau să fie aşa, ci invers. Adică patronul trebuia să-i „exploateze” pe angajaţi şi nu invers, cel puţin aşa spunea Marx. Această opinie/părere am întâlnit-o la mai mulţi antreprenori, mai mari sau mai mici.

    Pe măsură ce anii trec, pe măsură ce se schimbă generaţiile, pe măsură ce se schimbă societatea, în rău sau în bine, depinde pe cine întrebi, apar din ce în ce mai multe probleme: contractele nu se mai câştigă aşa de uşor, modelele de business se schimbă într-un ritm mult mai rapid şi poţi să ajungi să nu mai ţii pasul cu aceste schimbări, mai ales în domeniul tehnologic, oamenii sunt diferiţi şi cea mai mare problemă este legată de angajaţi, cel puţin în domeniul serviciilor. Există o presiune constantă pentru creşterea salariilor, iar cine pleacă peste noapte nu mai poate fi înlocuit atât de uşor, deci patronul trebuie să muncească în locul lui, să acopere ceea ce făcea el, cel puţin până găseşte pe altcineva, care de obicei costă mai scump.

    Dar mai mult decât atât, cei angajaţi să se ocupe de clienţi, de vânzări, de contracte, să caute şi să aducă contracte, adică ce scrie în fişa postului şi pentru care cer bani tot mai mulţi, nu fac nimic din toate acestea. Dacă pierde un client, adică dacă se pierd bani, răspunsul este că „clientul e prost, nu înţelege” şi că oricum se săturase să fie la cheremul clienţilor! Dar clientul este cel care te plăteşte, de la el îţi iei tu salariul! Pe angajat nu îl interesează acest lucru şi se întoarce la telefonul mobil să se plângă peste tot că ce naşpa este la firmă, că patronilor nu le mai ajung banii şi că aşa nu se mai poate, că demisionează.

    Mulţi angajaţi fac confuzia între cifră de afaceri şi profit, nu ştiu ce înseamnă cash-flow, adică încasarea facturilor şi impactul pe bilanţul companiei, când se uită la o cifră de afaceri de 1 milion de euro cred că patronul câştigă atât şi că face bani pe seama lor. Orice discuţie pentru a discuta cum funcţionează businessul unei companii nu are sens, niciun angajat nu îl crede pe patron când îi spune că trebuie să vină cu bani de acasă, adică cu cash pentru a plăti salariile, pentru că un client nu a plătit factura la timp şi că trebuie să alergi după el ca să îţi încasezi banii. Nici modelul în care un patron ar împărţi profitul dintr-un contract cu cei care lucrează la el nu funcţionează, pentru că angajaţii nu cred că banii câştigaţi sunt atât de puţini şi că poţi să îi încasezi după luni şi chiar ani.

    Foarte mulţi angajaţi, cel puţin din servicii, dacă au 1.500 euro pe lună sunt foarte mulţumiţi, mai ales dacă sunt tineri, doar cu câţiva ani de experienţă şi cu toată viaţa înainte. „Nu are sens să te stresezi pentru bani, pentru clienţi, care oricum sunt proşti”, când poţi să mergi în city breakuri cu 300-400 de euro. De partea cealaltă, a fi patron, a ţine un business a devenit un coşmar, iar dacă nu eşti atent, poţi să pierzi peste noapte clienţi, contracte, iar afacerea construită în ani să se ducă de râpă. A angaja un CEO, un director operaţional, chiar şi a-i da un pachet de acţiuni nu este o certitudine că lucrurile vor merge bine, este o loterie. Nici patronii nu mai sunt tineri şi dacă ar vrea să vândă firma nu ar avea cui, cel puţin în servicii, acolo unde totul depinde de oameni şi de câteva contracte. Aşa că patronii nu au ce să facă, trebuie să muncească mai mult pentru angajaţi decât pentru ei, asta dacă nu vor să fie ei angajaţi!   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Cum se face că românii cred că lucrurile merg prost în această ţară şi că România se duce într-o direcţie greşită, dar economia şi salariile au crescut?

    Conform sondajelor şi studiilor clasice de cercetare care se fac periodic, România merge într-o direcţie greşită, o bună parte dintre români sunt pesimişti în privinţa viitorului, o parte dintre aceştia cred că dacă ar merge în Occident ar avea o viaţă mai bună, aşa că ar vrea să plece din ţară. Toată lumea este nemulţumită de guvern, de cei care conduc România etc.

    Conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research şi publicat săptămâna trecută cu un titlu sugestiv – ”Privind cu scepticism către 2024” -, doar trei din zece români români sunt optimişti şi cred că îi aşteaptă în noul an o viaţă mai bună. Faţă de anul trecut, spune Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research, ”comparativ cu studiul similar desfăşurat în urmă cu un an, observăm că optimismul pronunţat al românilor înregistrează o scădere semnificativă, de la 48% pentru 2023 la 34% pentru 2024”.

    Lumea vrea îmbunătăţirea situaţiei financiare personale, scăderea nivelului de corupţie, scăderea inflaţiei şi îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării, obiective percepute ca greu sau imposibil de realizat în următoarele douăsprezece luni. Patru din zece români ar vrea să schimbe locul de muncă, în special persoanele între 44 şi 55 de ani.

    Ce-şi doresc românii? Să călătorească mai mult, să petreacă mai mult timp cu familia sau să mănânce mai sănătos. La finalul anului trecut, pe piaţă a făcut furori un sondaj conform căruia mai mulţi români cred că se trăia mai bine în comunism, că Ceauşescu a fost un adevărat patriot şi un lider pentru România, ceea ce nu se poate spune despre liderii actuali. Toată lumea a comentat acel sondaj privind nostalgia pentru comunism. Iar această opţiune nu vine numai de la cei care au avut 30-50 de ani când s-a prăbuşit comunismul iar acum au 65-85 de ani şi o duc foarte greu din punct de vedere financiar şi al sănătăţii, ci şi din partea unei generaţii mult mai tinere, care fie erau copii când s-a prăbuşit comunismul, fie s-au născut după 1989.

    Cum spunea un sociolog, dacă Ceauşescu ar candida acum la prezidenţiale, ar ieşi câştigător. Dacă te duci în ţară şi te întâlneşti cu antreprenori români mai mari sau mai mici, o bună parte dintre ei cred că economia României merge prost, că străinii ne fură ţara, că scot profiturile cu sacoşa, că austriecii care ne-au luat petrolul şi băncile ne-au băgat sub jug, că cei de la Bruxelles sunt ca otomanii, că Orban de la unguri este un lider adevărat care îşi apără ţara, că mai bine nu ne-am fi băgat în NATO şi în Uniunea Europeană şi mai bine am fi rămas neutri, ca să nu vină ruşii peste noi. Chiar mulţi se identifică acum cu retorica AUR.

    Interesant este că au această opinie după ce au făcut şi au milioane de euro în businessul din România, după ce au mii şi zeci de mii de hectare de pământ agricol, după ce businessul lor este de a importa produse din alte ţări şi de a le vinde pe piaţa românească spunând că nu mai avem deloc producţie locală (dacă îi întrebi de ce nu fac ei o capacitate industrială îţi spun că nu au bani şi că este mai rentabil să imporţi din altă parte), dacă te uiţi în parcarea lor proprie vezi ultimele modele de maşini străine, au casele pe care le au, au vacanţele în străinătate pe care le au etc.

    Dacă îi întrebi de ce cred că o ducem prost ca economie, ca ţară, în condiţiile în care, în cei 30 de ani, lor le-a fost mai mult sau mai puţin bine şi au reuşit să acumuleze în câţiva ani cât occidentalii au acumulat în 100 de ani, nu au un răspuns. Dar ei ştiu sigur că România o duce prost, că poporul este din ce în ce mai sărac, că străinii ne-au cucerit.

    De când citesc eu sondajele, întotdeauna părerea românilor a fost că România se duce într-o direcţie greşită, că viitorul nu aduce nimic bun, că nu au bani, că nu mai avem lideri etc. Statistic, România a crescut din punct de vedere economic de zece ori în ultimele două decenii, de la un PIB de 30 de miliarde de euro la un PIB de peste 300 de miliarde de euro, salariul mediu a crescut de la 150 de euro la 950 de euro, avem un parc de maşini de vârf care rivalizează nu cu Parisul, ci cu parcul miliardarilor din Monaco, avem o clasă de corporatişti care au salarii ca în Vest etc.

    Suntem la 78% din media Uniunii Europene ca nivel de trai, după ce în urmă cu 20 de ani eram la 50%. Când dobânzile nu mai sunt de 1% ci de 6%, când inflaţia nu mai este de 2-3% ci de 10%, când salariile nu mai cresc de la an la an cu două cifre ci numai cu o cifră, bineînţeles că situaţia personală din punct de vedere economic pare proastă. Nimeni nu-şi mai aminteşte când inflaţia era de 40% pe an, când dobânzile la creditele de consum nu erau de 10% ci de 60%, iar cursul valutar leu-euro/dolar creştea într-o oră cât creşte acum într-un an (în 2023 cursul a crescut cu numai 0,5%).

    Dacă acest pesimism care rezultă din sondaje, că totul merge prost în România, ar duce în continuare la creşterea economică din ultimii 20 de ani aşa cum s-a întâmplat în realitate, ar fi varianta ideală de a merge înainte.

    Să aveţi un an bun în 2024!   ■

    Această opinie a apărut prima dată pe Business Magazin.

     

  • Este doar începutul: Protestul fermierilor şi transportatorilor anunţă cât de tensionat va fi anul 2024, cu o creştere economică sub semnul întrebării, cu crize politice, cu ascensiunea retoricii AUR şi cu furia micilor antreprenori români

    După cum a început anul electoral 2024, cu proteste, cu tractoare, cu combine, cu maşini şi oameni în stradă blocând traficul de intrare şi ieşire din Capitală, cred că nici PSD sau PNL, cele două partide care susţin guvernul Ciolacu, nu ar vrea să fie la guvernare.

    Protestele fermierilor şi transportatorilor sunt doar începutul.

    Toată lumea vrea bani, facilităţi, subvenţii, plafornarea tarifelor, preţuri fixe, credite ieftine, dobânzi subvenţionate, impozite ma mici, bani de la stat etc.

    Vor urma proteste pentru salarii mai mari în sectorul bugetar. După greva profesorilor de anul trecut, toate categoriile bugetare vor bani mai mulţi.

    Dar de unde bani?

    La polul opus, economia este în pierdere de viteză, vâzările companiilor scad, dobânzile sunt încă mari, fiscalitatea creşte, reducerea inflaţiei nu ajută firmele şi nici bugetul, investiţiile scad, angajările se reduc.

    În sectorul privat creşterile salariale se vor reduce, piaţa muncii începe să scadă.

    Restructurarea bugetară este doar pe hârtie şi în declaraţii, în realitate vom închide anul cu un număr mai mare de angajaţi în sectorul bugetar.

    BNR a început anul menţinând dobânda de referinţă pe loc, la 7%, dar probabil că la următoarea şedinţă, în câteva săptămâni, va începe să scadă dobânda de referinţă aşa, ca un semnal. De altfel ROBOR, care îngheţase la 6,24%, a început să scadă la 6,1%, anticipând decizia următoare a BNR.

    Guvernul Ciolacu rămâne fără muniţie, exact ca ucrainenii. Singura soluţie este să se împrumute şi mai mult şi să dea bani la toată lumea, în încercarea de a mai slăbi din tensiunea care există acum în piaţă. Dar aceste împrumuturi au costuri mari, iar dobânzile se vor menţine la un nivel ridicat chiar dacă inflaţia scade, pentru că România este considerată o ţară cu risc bugetar, risc de cont curent şi urmează riscul politic.

    AUR, un partid considerat extremist, câştigă teren în toate categoriile profesionale, din ce mai mulţi antreprenori mici şi mijlocii, afectaţi de condiţiile din piaţă, se alătură retoricii acestui partid. Singura întrebare este cât teren politic va câştiga AUR.

    Protestele fermierilor şi transportatorilor, care au început la mijlocul săptămânii trecute, au fost anunţate din timp având în vedere situaţia din agricultură, unde invadarea pieţei româneşti cu cereale din Ucraina, fără taxe vamale, fără control, a dus la scăderea preţurilor cerealelor româneşti. Nu se poate spune că fermierii au avut în 2023 un an prost, dar preţurile au fost în scădere, iar costurile cu inputurile, cu dobânzile, cu furnizorii, au fost în creştere. Iar de aici până la a ieşi în stradă era doar o chestiune de timp.

    „Am prioritizat Ucraina până când am ajuns să ucidem economia României”. Atenţie la revolta companiilor româneşti/fermierilor români, care vine din spate!

    Când vor scădea dobânzile, pentru că nu mai rezistăm? Când ne va plăti Guvernul facturile, când ne va da banii? Cum crede Guvernul că vom putea plăti creşterea salariului minim pe economie dacă el nu ne plăteşte?

    Guvernul susţine capitalul românesc până îl falimentează de tot: cea mai mare problemă a companiilor româneşti nu este acum inflaţia, dobânzile sau creşterea impozitelor, ci întârzierea cu lunile de către guvern a plăţii facturilor, ceea ce loveşte în plin tocmai capitalul românesc

    Fermierii nu mai sunt săraci ci dimpotrivă, învârt din ce în ce mai mulţi bani. S-au modernizat, una dintre dovezi fiind tipurile de combine şi tractoare cu care au ieşit la proteste – toate din import, toate de top. Dar şi riscurile şi pierderile pot fi mai mari atunci când preţurile sunt în scădere, când danele din Portul Constanţa sunt luate de ucraineni, când traderii internaţionali care cumpără toate cerealele au marfă din belşug şi ţin preţurile jos.

    Operând pe o piaţă extrem de concurenţială, transportatorii nu au putut şi nu pot transfera în preţurile finale toate creşterile de costuri – benzină, RCA, salarii etc. –, aşa că pentru ei singura soluţie a fost să iasă pe şosele şi să blocheze traficul, în speranţa că guvernul le va da ceva prin care să-şi dimineze costurile şi să-şi acopere o parte dintre cheltuieli.

    Într-un sondaj Aleph News, desfăşurat pe site-urile Mediafax, Ziarul Financiar, Aleph, cei 3.500 de respondenţi au spus că prioritatea numărul unu a României trebuie să fie creşterea economică de peste 5%, tăierea cu 20% a numărului bugetarilor şi alocarea fondurilor europenilor către antreprenori, operatori privaţi şi către proiecte româneşti.

    Cât timp am avut creştere economică iar condiţiile din piaţă erau relativ bune, când bugetul nu avea probleme iar guvernul putea să se împrumute cât voia şi toată lumea făcea bani (începând de la dezvoltatorii imobiliari, investitorii în apartamente, până la cei care făceau bani din Bitcoin/ criptomonede), nu existau proteste, iar alianţa politică PSD/PNL era fericită, calculând câţi ani vor sta împreună la guvernare.

    În piaţă situaţia este total diferită, economia pare că se îndepărtează de o creştere economică de 5%, iar guvernul Ciolacu mimează restructurarea bugetară.

    Şi este doar începutul anului.

  • Cum se face că românii cred că lucrurile merg prost în această ţară şi că România se duce într-o direcţie greşită, dar economia şi salariile au crescut?

    Conform sondajelor şi studiilor clasice de cercetare care se fac periodic, România merge într-o direcţie greşită, o bună parte dintre români sunt pesimişti în privinţa viitorului, o parte dintre aceştia cred că dacă ar merge în Occident ar avea o viaţă mai bună, aşa că ar vrea să plece din ţară. Toată lumea este nemulţumită de guvern, de cei care conduc România etc. Conform unui studiu realizat de Reveal Marketing Research şi publicat săptămâna trecută cu un titlu sugestiv – ”Privind cu scepticism către 2024” -, doar trei din zece români români sunt optimişti şi cred că îi aşteaptă în noul an o viaţă mai bună. Faţă de anul trecut, spune Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research, ”comparativ cu studiul similar desfăşurat în urmă cu un an, observăm că optimismul pronunţat al românilor înregistrează o scădere semnificativă, de la 48% pentru 2023 la 34% pentru 2024”. Lumea vrea îmbunătăţirea situaţiei financiare personale, scăderea nivelului de corupţie, scăderea inflaţiei şi îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării, obiective percepute ca greu sau imposibil de realizat în următoarele douăsprezece luni. Patru din zece români ar vrea să schimbe locul de muncă, în special persoanele între 44 şi 55 de ani. Ce-şi doresc românii? Să călătorească mai mult, să petreacă mai mult timp cu familia sau să mănânce mai sănătos. La finalul anului trecut, pe piaţă a făcut furori un sondaj conform căruia mai mulţi români cred că se trăia mai bine în comunism, că Ceauşescu a fost un adevărat patriot şi un lider pentru România, ceea ce nu se poate spune despre liderii actuali. Toată lumea a comentat acel sondaj privind nostalgia pentru comunism. Iar această opţiune nu vine numai de la cei care au avut 30-50 de ani când s-a prăbuşit comunismul iar acum au 65-85 de ani şi o duc foarte greu din punct de vedere financiar şi al sănătăţii, ci şi din partea unei generaţii mult mai tinere, care fie erau copii când s-a prăbuşit comunismul, fie s-au născut după 1989.

    Cum spunea un sociolog, dacă Ceauşescu ar candida acum la prezidenţiale, ar ieşi câştigător. Dacă te duci în ţară şi te întâlneşti cu antreprenori români mai mari sau mai mici, o bună parte dintre ei cred că economia României merge prost, că străinii ne fură ţara, că scot profiturile cu sacoşa, că austriecii care ne-au luat petrolul şi băncile ne-au băgat sub jug, că cei de la Bruxelles sunt ca otomanii, că Orban de la unguri este un lider adevărat care îşi apără ţara, că mai bine nu ne-am fi băgat în NATO şi în Uniunea Europeană şi mai bine am fi rămas neutri, ca să nu vină ruşii peste noi. Chiar mulţi se identifică acum cu retorica AUR. Interesant este că au această opinie după ce au făcut şi au milioane de euro în businessul din România, după ce au mii şi zeci de mii de hectare de pământ agricol, după ce businessul lor este de a importa produse din alte ţări şi de a le vinde pe piaţa românească spunând că nu mai avem deloc producţie locală (dacă îi întrebi de ce nu fac ei o capacitate industrială îţi spun că nu au bani şi că este mai rentabil să imporţi din altă parte), dacă te uiţi în parcarea lor proprie vezi ultimele modele de maşini străine, au casele pe care le au, au vacanţele în străinătate pe care le au etc. Dacă îi întrebi de ce cred că o ducem prost ca economie, ca ţară, în condiţiile în care, în cei 30 de ani, lor le-a fost mai mult sau mai puţin bine şi au reuşit să acumuleze în câţiva ani cât occidentalii au acumulat în 100 de ani, nu au un răspuns. Dar ei ştiu sigur că România o duce prost, că poporul este din ce în ce mai sărac, că străinii ne-au cucerit. De când citesc eu sondajele, întotdeauna părerea românilor a fost că România se duce într-o direcţie greşită, că viitorul nu aduce nimic bun, că nu au bani, că nu mai avem lideri etc. Statistic, România a crescut din punct de vedere economic de zece ori în ultimele două decenii, de la un PIB de 30 de miliarde de euro la un PIB de peste 300 de miliarde de euro, salariul mediu a crescut de la 150 de euro la 950 de euro, avem un parc de maşini de vârf care rivalizează nu cu Parisul, ci cu parcul miliardarilor din Monaco, avem o clasă de corporatişti care au salarii ca în Vest etc. Suntem la 78% din media Uniunii Europene ca nivel de trai, după ce în urmă cu 20 de ani eram la 50%. Când dobânzile nu mai sunt de 1% ci de 6%, când inflaţia nu mai este de 2-3% ci de 10%, când salariile nu mai cresc de la an la an cu două cifre ci numai cu o cifră, bineînţeles că situaţia personală din punct de vedere economic pare proastă. Nimeni nu-şi mai aminteşte când inflaţia era de 40% pe an, când dobânzile la creditele de consum nu erau de 10% ci de 60%, iar cursul valutar leu-euro/dolar creştea într-o oră cât creşte acum într-un an (în 2023 cursul a crescut cu numai 0,5%). Dacă acest pesimism care rezultă din sondaje, că totul merge prost în România, ar duce în continuare la creşterea economică din ultimii 20 de ani aşa cum s-a întâmplat în realitate, ar fi varianta ideală de a merge înainte.

    Să aveţi un an bun în 2024!   ■

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

     

  • Ce va fi în 2024: Isărescu va rămâne la BNR dar nu se ştie cine vine la Palatul Cotroceni, dobânzile vor scădea dar nu atât de mult pe cât speră lumea, companiile vor începe să facă restructurări, iar salariile nu vor mai creşte, preţurile apartamentelor şi chiriilor vor creşte, chiar dacă piaţa rezidenţială va scădea în continuare

    Anul 2024 va fi extrem de complicat din punct de vedere geopolitic şi economic. Cel puţin aşa pare la începutul acestui an.

    Dacă din punct de vedere economic Statele Unite au reuşit să scadă inflaţia evitând recesiunea, din punct de vedere politic lucrurile sunt extrem de complicate. Nimeni nu ştie cine va fi noul preşedinte de la Casa Albă, iar o nouă luptă între Joe Biden şi Donald Trump nu va avea darul să aducă linişte peste ocean.

    Nici în Europa nu este linişte politică, toată lumea va sta cu ochii pe rezultatele alegerilor europarlamentare pentru a vedea cât teren câştigă extrema dreaptă. Din punct de vedere macroeconomic, creşterea dobânzilor la euro îşi face simţită prezenţa în economia europeană, care mai degrabă cochetează acum cu recesiunea decât cu o creştere economică, cel puţin în primul trimestru din acest an. Germania, principala economie a Europei, este lovită de scăderea economică din China, dar şi de războiul din Ucraina. Dacă industria şi economia germane nu cresc, nici Europa nu va creşte.

    China încearcă să revină la o creştere economică “cât China”, dar fără americani şi fără europeni le va fi din ce în ce mai greu. Tensiunile geopolitice dintre SUA şi China s-ar putea să se mai domolească, pentru că toţi au de pierdut. Dar ce te faci, că Beijingul susţine Rusia?

    În Orientul Mijlociu, războiul din Gaza nu are darul de a linişti lucrurile, ci dimpotrivă, toate statele din jur sunt cu arma sau cu racheta la îndemână.

    Războiul din Ucraina va continua, dar din păcate fără sprijinul financiar şi militar al americanilor, de fapt al republicanilor duri, ucrainenii vor pierde teren. Europa, de fapt Bruxelles-ul, în frunte cu Germania şi Franţa, nu au nicio strategie privind Ucraina, nu au arme şi nici bani suficienţi.

    Toată lumea a obosit, toată lumea este acum cu ochii pe alegerile din propria ţară şi pe evoluţia propriilor economii.

    La noi, cu cele patru rânduri de alegeri, viaţa ne va fi foarte complicată atât din punct de vedere politic, cât şi macroeconomic.

    Nimeni nu ştie cine va fi noul preşedinte al României. Dacă dăm puţin timpul înapoi, din 2004 încoace au fost outsideri. Traian Băsescu a venit pe turnantă şi a luat locul la Palatul Cotroceni lui Adrian Năstase, Klaus Iohannis a venit de la Sibiu luând locul lui Ponta la Cotroceni, aşa că nu ştim cine va veni de data asta.

    AUR câştigă teren pe fondul nemulţumirilor legate de politica celor două partide clasice – PSD şi PNL. Retorica AUR este îmbrăţişată din ce în ce mai mult nu numai de cei cu venituri mai reduse, ci şi de o mulţime de antreprenori români, care au o viaţă grea în business. Ca să nu mai vorbim de Diaspora, de cei patru milioane de români care muncesc în afară. Întrebarea este cât teren va câştiga AUR, aceeaşi întrebare fiind valabilă şi pentru senatoarea Şoşoacă.

    În aceste condiţii, pe ce mizez în 2024?

    1. Economia va creşte mai puţin decât aşteptările guvernului Ciolacu (peste 3%) – Primul trimestru din 2024 va fi extrem de complicat, mai ales că de la 1 ianuarie îşi va face simţită prezenţa al doilea val de majorări de taxe. Investiţiile private sunt reduse sau amânate pentru după alegeri, mai ales cele mari. Tensiunea dintre guvern şi sectorul privat va continua, mai ales că guvernul nu va face nimic să reducă cheltuielile bugetare sau puterea fanariotă a administraţiei locale, iar în aceste condiţii companiile private vor trebui să plătească factura creşterii cheltuielilor bugetare şi a deficitului bugetar mare.

    În acest moment, singurul motor de creştere este legat de investiţiile statului în infrastructură, dar întrebarea este cum le va plăti, pentru că deja sunt mari întârzieri la plata lucrărilor deja efectuate în 2023.

    Nu ştiu cât se va vedea din banii din PNRR în economie sau dacă administraţia publică are chef să accelereze absorbţia fondurilor europene mai mult decât a făcut-o până acum.

    Industria poate va recupera ceva din terenul pierdut în 2023, când a avut un minus de 5%, dar totul depinde de ce se întâmplă în Germania şi China.

    2. Dobânzile la lei vor scădea, dar mai puţin decât aşteptările – Marile bănci centrale – Fed şi BCE – vor începe să reducă dobânzile la dolari şi euro, ceea ce va da prilejul tuturor băncilor centrale să înceapă acest proces.

    La Bucureşti BNR va reduce dobânda de referinţă, aflată acum la 7%, poate mai devreme decât aşteptările, asta depinzând şi de evoluţia economiei, care scade mai mult decât prognozele. Problema este că scăderea dobânzilor nu va fi atât de mare pe cât se aşteaptă lumea. Guvernul trebuie să facă rost de bani pentru a-şi finanţa cheltuielile, deficitul şi reeşalonarea datoriilor, iar investitorii nu vor da buzna să dea bani dacă dobânzile nu vor fi mari, astfel încât să justifice riscul pentru România.

    Anul trecut investitorii străini de portofoliu au cumpărat cu două mâini titluri de stat pentru că dobânzile au fost mari, mai mari decât în altă parte, iar stabilitatea cursului valutar leu/euro a fost confirmată.

    ROBOR-ul va scădea sub 6%, dar nu cred că cineva se aşteaptă să ajungă la 3-4%. IRCC-ul va face doi paşi înapoi, dar nu spectaculoşi.

    3. Cursul valutar leu/euro va rămâne stabil – În continuare intră euro în ţară, iar atâta timp cât investitorii străini care au mizat 10-20 de miliarde de euro pe titlurile de stat româneşti nu încep să vândă şi să iasă din ţară, cursul valutar nu va creşte. Iar acest lucru va fi ţinut cu dobânzi mai mari la lei. Mugur Isărescu nu cred că vrea fluctuaţii de curs, mai ales în 2024, în an electoral.

    4. Mugur Isărescu va primi un nou mandat de guvernator al BNR – Ceea ce se ştie până acum este că Isărescu va primi un nou mandat de guvernator al BNR, la fel ca şi Leonardo Badea, viceguvernator. Celelalte două posturi executive – prim-viceguvernator şi încă un post de viceguvernator – îşi vor căuta noi nume. De asemenea, din cinci membri neexecutivi, doi au şanse mari să rămână pe post, iar celelalte trei poziţii vor fi disputate.

    Atâta timp cât Isărescu este în fruntea BNR, mai ales în anul electoral 2024, pieţele externe vor fi mai liniştite.

    5. Băncile vor începe să se confrunte cu credite neperformante – După ani de zile în care totul a mers bine, marcând profituri record, băncile de pe piaţa românească vor începe din nou să fie impactate de creşterea creditelor neperformante. Scăderea creşterii economice începe să se vadă în situaţia companiilor antreprenoriale româneşti, programele guvernamentale de garantare a creditelor expiră, iar în aceste condiţii, o bună parte dintre creditele acordate în pandemie vor sări în aer.

    Creditarea a încetinit vizibil în 2023, pe fondul creşterii dobânzilor şi a lipsei de interes pentru noi împrumuturi din partea companiilor şi a persoanelor fizice. Nu ştiu dacă 2024 va aduce o revigorare a creditării, chiar dacă dobânzile vor mai scădea.

    Este interesant de urmărit cum va trata BNR creditele neperformante care au garanţia statului.

    6. Preţurile apartamentelor şi chiriile vor creşte, chiar dacă piaţa rezidenţială va scădea în continuare – 2023 a fost un an prost pentru tranzacţiile imobiliare, mai ales că preţurile apartamentelor nu au scăzut, aşa cum se aştepta multă lume. În schimb, au crescut chiriile. Această tendiţă se va menţine şi în 2024.

    Dezvoltatorii nu prea vând ce au deja în stoc, iar în aceste condiţii nu se apucă de proiecte noi. Ca să nu mai vorbim de blocajul autorizaţiilor din Bucureşti. Preţurile apartamentelor nu vor scădea pentru că nu au de ce, având în vedere că există bani în piaţă. Chiriile vor creşte, în încercarea de a stabili un randament mai ridicat care să se apropie de creşterea dobânzilor bancare.

    7. Salariile nu vor mai creşte, iar companiile vor începe să îşi restructureze organigramele – Firmele nu vor mai plusa la creşterea salariilor ca în anii anteriori mai ales că inflaţia este în scădere, iar proiectele de investiţii, care necesitau noi oameni, sunt puse pe hold. Pe fondul scăderii economiei şi a vânzărilor, creşterii fiscalităţii, companiile încep să se uite în ogranigrame, să vadă de unde pot să taie. Nu vom vedea restructurări masive, dar vom vedea tăieri de joburi.

    8. Piaţa de finanţare a start-up-urilor din tehnologie va suferi în continuare – 2023 a fost un an prost pentru finanţarea start-up-urilor din tehnologie, iar 2024 va fi şi mai prost. Când banii erau ieftini şi se găseau peste tot, nimeni nu se uita la ce propuneau start-up-urile din tehnologie. Multe dintre ele nu au reuşit să treacă mai departe şi s-ar putea să vedem falimente şi ieşiri din joc spectaculoase. Vremurile în care puteai să strângi 500.000-1.000.000 de euro doar listându-te pe o platformă de crowdfounding s-au dus. Acum întrebarea în piaţă este cine va falimenta într-un mod oficial, pentru că deja multe start-up-uri din tehnologie sunt în moarte clinică, dar lumea încă nu ştie, mai ales investitorii mici.

    9. Bursa va creşte, cel puţin în prima parte a anului – Listarea Hidroelectrica a scos la iveală o putere mult mai mare a investitorilor de retail decât erau estimările. Aşa se face că Bursa beneficiază de investiţii noi de retail care vor susţine creşterea acţiunilor, cel puţin cele mari, care acordă dividende.

    2023 a fost un an bun pentru companiile mari, iar toată lumea se aşteaptă ca dividendele să fie pe măsură, ceea ce va atrage un semival de investitori noi de retail, care vor încerca să profite de randamentele ridicate, mai ales că dobânzile la depozite vor începe să scadă. Dacă piaţa va fi bună, vom vedea noi companii listate la Bursă, mai ales că există cerere. Dar, în momentul în care investitorii de retail cumpără, investitorii de portofoliu vând şi astfel vom vedea marcări de profituri după creşterea spectaculoasă din 2023, care a făcut ca acţiunile de la Bucureşti să ajungă supraevaluate comparativ cu acţiunile similare din regiune. Rezultatul alegerilor politice va avea darul de a duce Bursa mai sus sau mai jos.

    10. Piaţa de fuziuni şi achiziţii (M&A) – După creşterea spectaculoasă din 2023, când finalul de an a adus în prim-plan câteva tranzacţii mari – în frunte cu Profi, care a ajuns la 1,3 miliarde de euro -, lumea îşi pune mari speranţe pentru acest an că multe tranzacţii, care au rămas pe hold, vor fi reluate. Energia verde va fi cap de afiş, mai ales după achiziţia anunţată chiar în prima zi a anului de Petrom, dar se aşteaptă şi alte tranzacţii în industrie, agricultură, FMCG, IT şi Telecomunicaţii.

    Ar fi trebuit să pun şi punctul 11, dar dosarul Roşia Montană, unde în joc sunt despăgubiri cuprinse între 1 şi 4 miliarde de dolari, l-am pus anul trecut, iar verdictul final s-a dus în 2024.

    Dacă mai aveţi alte idei, sunteţi bine veniţi să le comentaţi.

    Să aveţi un an bun atât din punct de vedere economic, cât şi politic!

  • Personalitatea anului se acordă cursului valutar leu/euro pentru stabilitatea de care dă dovadă de 4 ani deşi suntem loviţi numai de crize

    Nu ştiu dacă cineva s-ar fi aşteptat la o asemenea stabilitate a cursului valutar leu/euro de care avem parte de aproape patru ani. Poate doar Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, pentru care stabilitatea cursului valutar în vremuri de criză este obiectivul principal.

    De aproape patru ani suntem într-o criză continuă: trei ani de pandemie, aproape doi ani de război la graniţă, după ce Rusia a atacat militar Ucraina, un an şi jumătate de inflaţie şi creşterea exponenţială a dobânzilor care a dat peste cap lumea occidentală.

    Nimeni din lumea occidentală nu crede că inflaţia poate să reînvie şi că băncile contrale vor fi nevoite să majoreze dobânzile la nişte niveluri fără precedent. În America dobânda a crescut de la 0% la 5%, iar în Europa de la minus 0,5% la 4%. La Bucureşti, BNR  a majorat dobânda de referinţă de la  1,5% la 7%.

    Stabilitatea cursului valutar leu/euro a fost remarcabilă şi este în continuare: dacă la 1 ianuarie 2020 cursul era cotat la 4,7218 lei/euro, marţi, 12 decembrie 2023, când scriu acest articol, cursul valutar a fost cotat la 4,9724 lei/euro, adică o creştere de numai 5,3%. (Pentru cei care îşi mai aduc aminte, în anii ʼ90 cursul creştea cu 5% pe zi.) În 2023, cursul a crescut cu numai 0,5% şi poate chiar ar fi scăzut avînd în vedere miliardele de eruo care au intrat în ţară din investiţiile străinilor în titlurile de stat româneşti, care au oferit o dobândă în lei foarte bună, din fondurile euopene sau din banii trimişi de românii care sunt la muncă în afară.

    De la 1 ianuarie 2020 şi până în octombrie 2023, inflaţia cumulată a fost de 33,7%. Deşi în aceşti aproape 4 ani România a înregistrat deficite comerciale uriaşe, adică importurile au depăşit exporturile cu peste 100 mld. euro, cursul valutar a rămas extrem de stabil. BNR nu a pierdut rezervă valutară, ci dimpotrivă, a înregistrat o creştere de 26 de mld. euro, respectiv de la 32,9 mld. euro la începutul lui 2020 până la 58,9 mld. euro la finalul lunii noimebrie 2023. La fel, rezerva internaţională a României administrată de BNR, care include rezerva în valută plus rezerva de aur, a crescut de la 37,4 mld. euro la 65 mld. euro în noiembrie 2023, adică un plus de 27,6 mld. euro.

    Mai mult decât atât, în cei 4 ani, datoria publică a statului şi datoria externă a României (care include datoria statului şi datoria sectorului privat) au înregistrat o creştere fără precedent. Spre exemplu, datoria externă a crescut de la 106 mld. euro la 161 mld. euro, deci avem o creştere de 60%.

    Mugur Isărescu a tinut cursul valutar stabil ca o ancoră în vremuri de criză, mai ales că românii se uită la evoluţia cursului ca la indicatorul care arată daca vine sau nu criza.

    Această stabilitate a cursului i-a ajutat pe foarte mulţi români, atât persoane fizice, cât şi firme.

    Dar la un moment dat toate aceste deficite, care se tot adună plus creşterea datoriei publice şi a datoriei externe, care încep să devină o problemă, se vor duce în cursul valutar. Nu ştim când va fi acest moment, poate să fie peste un an, poate să fie peste ani.

    Dar până atunci trebuie să ne bucurăm şi să salutăm această stabilitate a cursului valutar leu/euro din 2023 dar şi din ultimii patru ani – 2020, 2021, 2022, 2023.

    În lei, puterea de cumpărarea a crescut mai puţin pentru că a fost afectată de explozia inflaţiei.

    Cel mai important lucru adus de această stabilitate a cursului valutar ţine de creşterea puterii de cumpărare în euro, ceea ce ne-a permis să mai recuperăm din punct de vedere statistic ceva teren faţă de ţările occidentale. În aceşti ani salariile au crescut în lei, în valoare nominală – salariul mediu a crescut cu 45% -, iar dacă se împarte această majorare la creşterea de numai 5% rezulultă o creştere de nu mai puţin de 40% a puterii de cumpărare în euro.

    Această creştere a puterii de cumpărare în euro se vede şi la achiziţia unei case în România, unde moneda de referinţă este euro, dar şi atunci când mergem la cumpărături în afară.

    Nu cred că mai există o ţară europeană care să înregistreze o creştere a salariului în euro de peste 40% în ultimii 4 ani. Dimpotrivă, sunt ţări care au pierdut din puterea de cumpărare pentru că moneda lor naţionala s-a depreciat, iar cel mai bun exemplu ţine de Ungaria.

    De asemenea, stabilitatea incredibilă a cursului valutar, în toţi aceşti ani, ne-a permis ca din punct de vedere statistic economia României să înregistreze cel mai ridicat nivel din istorie prin intermediul celui mai cunoscut indicator, PIB, adică Produsul Intern Brut care măsoară valoarea adăugată în economie de companii, de noi ca angajaţi şi apoi consumatori, şi nu în ultimul rând de stat. PIB-ul a crescut în lei, în valoare nominală, iar dacă împărţim acest lucru la cursul valutar, rezultă o creştere statistică remarcabilă.

    Dacă în 2022 am avut un PIB de 280 mld. euro, în acest an vom ajunge la 320 de mld. euro, iar anul viitor la 350 de mld. euro, aproape triplu faţă de acum un deceniu.

    Având în vedere toate aceste lucruri, economice, politice, sociale, am acordat pentru 2023 premiul simbolic de Personalitatea anului cursului valutar leu/euro.  

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Eu nu am vrut să plec din România, am fost forţat să plec pentru că nu am găsit de lucru din cauza vârstei, aş putea spune că sunt un refugiat economic, un sirian. În afară nu este aşa cum se spune, copilul meu, care stă în Bucureşti, o duce mai bine decât o duc eu în Irlanda. Aş vrea să mă întorc, dar cine mă angajează la 56 de ani, când nu m-au angajat la 47 de ani?

    Săptămâna trecută, miercuri, am avut una dintre cele mai interesante discuţii din acest an la ZF Live cu Valentin Drăguţ, un cititor al Ziarului Financiar, cu care am vorbim doar prin e-mail, niciodată faţă în faţă.

    Discuţia noastră a pornit de la un articol de-al meu, în care consemnam părerea patronilor români care cer ca cei care fac gratis o şcoală în România să rămână în ţară un anumit număr de ani, iar dacă vor să plece în afară să plătească şcoala. Acel articol a stârnit multe reacţii, cele mai multe împotrivă. El susţine ideea plăţii şcolii doar la nivelul de facultate.

    Valentin Drăguţ este un specialist în HR, stă în Irlanda de opt ani, iar acum lucrează pentru o companie de transport din Anglia.

    În spatele lui stă o poveste dureroasă, care poate este povestea multor români care au plecat la muncă în afară de nevoie, nu pentru că ar fi vrut.

    El a plecat din România în Irlanda în 2015 pentru că piaţa muncii din ţară l-a respins, fără să i-o spună direct în faţă, pe criterii de vârstă.

    Eu nu am vrut să plec, am fost nevoit să plec, eu sunt un refugiat economic, un sirian!, spune el. La 47 de ani (cât avea atunci când a plecat), nu am fost bun pentru România pentru că aveam o vârstă prea mare, dar bine că am fost bun pentru alţii, pentru alte ţări, acolo unde nu contează cine eşti tu, de unde vii, ce culoare a pielii ai, ce vârstă ai, ci contează ceea ce ştii să faci, a adăugat el.

    A fost o problemă de salariu în România, pentru că aveai o experienţă prea mare în domeniul resurselor umane şi cereai prea mult?

    Nu, deloc. Am cerut între 1.200 şi 1.500 de euro net şi nu cred că era un salariu prea mare pentru România şi pentru ceea ce ştiam şi puteam să fac, a replicat el. Mi-am pus CV-ul peste tot, am aplicat la joburi, am fost intervievat de persoane mult mai tinere decât mine, care nu aveau calificarea necesară să-mi evalueze munca şi ceea ce ştiam să fac, a adăugat el.

    Ai vrea să te întorci acum în România?

    Da, cum să nu, dar cine să mă angajeze la 56 de ani, când nu m-au angajat la 47 de ani?!, a replicat el.

    Nu ştiu dacă aţi observat, dar în România este o problemă majoră vârsta de angajare, adică firmele preferă să angajeze oameni tineri.

    Ironic, toate firmele, toţi patronii îi critică pe tineri, spun că nu ştiu nimic, că nu au învăţat nimic la şcoală, că pleacă imediat, că sunt neserioşi, dar chiar şi în aceste condiţii, când vine un CV cu cineva mai în vârstă, peste 45 de ani, cu experienţă, el este exclus din start.

    Valentin Drăguţ spune că are în ţară prieteni de aceeaşi vârstă care cred că dacă sunt daţi afară nu au nicio şansă să-şi găsească altceva pe aceeaşi poziţie, poate doar casier la Mega.

    În Germania, companiile confruntate cu o lipsă acută de oameni, de personal, se roagă de cei care ajung la pensie să mai rămână, şi mai mult decât atât, chiar au început să recruteze pensionari pentru joburile specializate care nu pot fi făcute de către roboţi, de către aplicaţii, de către oamenii mai tineri.

    Într-o Românie în care în continuare se consideră că este mai bine să pleci în afară la muncă şi să locuieşti acolo, Valentin Drăguţ vrea să se întoarcă dacă ar avea ocazia.

    Există în continuare dorinţa multor români de a pleca, dar motivele sunt greşite, menţionează el.

    Îi pot înţelege pe cei care vor să plece  din zonele economice defavorizate, acolo unde nu sunt şi nu se fac investiţii, unde nu este de lucru, dar din oraşele mari din ţară, cei care au o anumită şcoală, o anumită educaţie, nu au niciun motiv să plece, adaugă el.

    “Vino să vezi cum e să trăieşti aici în Irlanda cu 2.000 de euro pe lună, unde un RCA este peste 2.500 de euro pe an, când o chirie este de 1.800 de euro pe lună, unde este o criză acută de locuinţe şi unde poţi spera la început nu să găseşti o garsonieră, ci doar o cameră cu baie pe hol.”

    Copilul meu, care lucrează în Bucureşti şi care are 1.200 de euro pe lună, plus partenera lui care are tot 1.200 de euro pe lună, deci împreună 2.400 de euro în România, au o viaţă mult mai bună decât am eu în Irlanda şi decât mulţi alţii care sunt aici, a menţionat Valentin Drăguţ.

    Toţi prietenii mei care au rămas în ţară o duc mult mai bine financiar decât o duc eu aici, în Dublin, a adăugat el.

    Mulţi români invocă problemele legate de sistemul de sănătate, de sistemul de transport, de educaţie, dar aceste probleme sunt peste tot  în Occident, în toate oraşele mari, începând din Europa până în America de Nord. Eu am trăit şi patru ani în Canada şi este la fel, a menţionat el.

    Am prieteni care muncesc în afară şi care vin în ţară la doctor, unde cu o atenţie/şpagă intră imediat, în timp ce în Occident stai cu lunile pe listele de aşteptare să te vadă un medic.

    Este o percepţie greşită, eu chiar cred că este indusă, că în altă parte, că în alte ţări este foarte bine, mai bine, iar în România este foarte prost, a menţionat el.

    Românii care muncesc în afară nu spun tot adevărul, nu este aşa cum se spune.

    Viaţa în România s-a îmbunătăţit substanţial în ultimul deceniu, iar acest lucru îl vezi atunci când vii în ţară o dată pe an, a adăugat el. Dacă stai aici poţi să ai impresia că nu se întâmplă nimic.

    La acest lucru a contribuit şi stabilitatea cursului valutar leu/euro din ultimul deceniu şi mai ales din ultimii ani, când au fost numai crize, care a permis prin creşterea salariilor în lei creşterea puterii de cumpărare în euro.

    În ultimii ani, exodul românilor care pleacă la muncă în străinătate s-a mai temperat, plus că au început să revină în ţară cei care plecaseră la muncă în afară, dar ce-i drept, numărul acestora este încă redus.

    În ultimul său raport privind România, FMI a constatat că 2022 a fost primul an în care România a avut surplus de populaţie, provenit din asiatici, ucraineni şi românii care s-au întors în ţară.

    Dar cum să faci ca România să vrea să te întorci, când ai o anumită vârstă şi mai poţi să lucrezi, dar piaţa muncii este nemiloasă?

    O întrebare pentru care încă nu este un răspuns.