Tag: colectare

  • Atentat cu bombă împotriva unui centru de colectarea impozitelor la Atena

     Explozia a avut loc către ora 2.00 GMT (5.00,ora României), în cartierul Kifisia. Ea a fost precedată, cu o jumătate de oră, de apeluri anonime de avertisment către un site de ştiri, un cotidian naţional şi numărul de urgenţă al poliţiei.

    Potrivit site-ului de ştiri Zougla.gr, care a primit unul dintre aceste apeluri, dispozitivul exploziv a fost depus într-o geantă de voiaj în afara clădirii şi a provocat pagube materiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Instituţii publice şi societăţi comerciale strâng alimente, haine şi medicamente pentru sinistraţii din Galaţi

     Astfel, Universitatea “Dunărea de Jos” şi ArcelorMittal Galaţi au trimis în localităţile afectate de inundaţii alimente, apă îmbuteliată, pături, haine de lucru şi produse pentru igiena corporală (prosoape, săpunuri etc).

    De asemenea, Clubul de forbal Oţelul Galaţi a organizat la stadionul Oţelul un punct de colectă publică, primele ajutoare strânse fiind deja distribuite. În plus, oficialii echipei au făcut un apel la suporteri să vănă cât mai mulţi la meciul de duminică cu Astra, toate încasările din bilete urmând să fie donate în sprijinul sinistraţilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În cât timp ajung 200 de tone de lapte de la fermieri la fabricile Danone

    Grupul francez Danone a avut venituri totale de 5,72 miliarde euro în trimestrul al doilea, în urcare cu 6,7%, depăşind estimările analiştilor datorită vânzărilor solide de produse pentru bebeluşi şi lactate.

    Grupul Danone este prezent şi în România, unde a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 506 milioane lei, similară nivelului din 2011. Danone România produce zilnic peste 1,5 milioane de produse lactate proaspete în fabrica sa din Bucureşti, atât pentru piaţa românească, cât şi pentru export. Compania colectează, în medie, zilnic, peste 200 de tone de lapte proaspăt de la fermele din România.

    Consiliul Concurenţei a declanşat luna trecută o investigaţie în in­dustria de proce­sa­re a laptelui privind o posibilă înţelegere pe piaţa colectării de lapte, procesării şi comercializării. Instituţia care veghează la respectarea regu­lilor de funcţionare a pieţei libere a organizat o operaţiune în urma căreia au fost ridicate documente de la sediile a 14 procesatori, dar şi de la Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL). Procesatorii care au fost inspectaţi de Concurenţă sunt Albalact, Covalact, Danone, Frieslandcam­pina, Almera International, Dorna Lactate, Hochland, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Uni­carm şi Unilact Transilvania. 

     

  • Ponta anunţă o taxă pentru şoferii care vor circula între Piteşti şi Constanţa: Eu vă zic adevărul…

    “Să vă dau şi vestea proastă: centura sud se face, dar nu se face din banii noştri şi va fi practic cu taxă, adică va fi de la Piteşti până la Constanţa. Eu vă zic adevărul, că după aia o să spuneţi cum e cu taxa. Nu va fi mare taxa, dar…Deci, Piteşti-Constanţa, intri la Piteşti şi te dai jos la Constanţa de pe autostradă, dar va fi cu taxă”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura de sud a Capitalei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INVESTIGAŢII pe piaţa laptelui: Care sunt cei 14 producători la care s-au făcut controale inopinate

     “S-au efectuat inspecţii inopinate la APRIL şi 14 membri ai asociaţiei, ridicându-se documente şi informaţii relevante în desfăşurarea investigaţiei”, se arată într-un comunicat al autorităţii.

    Membrii APRIL care au fost inspectaţi sunt Albalact, Covalact, Danone PDPA, Frieslandcampina, Almera Internaţional, Dorna Lactate, Hochland România, Lactate Natura, Napolact, Lactag, Lacto-Solomonescu, Teletext, Unicarm şi Unilact Transilvania.

    “A debutat ieri (investigaţia – n.r.), este în desfăşurare. (…) Colaborăm, suntem transparenţi”, a declarat agenţiei MEDIAFAX directorul general al APRIL, Dorin Cojocaru.

    Legea concurenţei interzice orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici ori asociaţiile de agenţi economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenţei pe o anumită piaţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vanghelie, despre Liceul Bolintineanu: Sunt degajat. O să vedeţi că profesorul de religie e nevinovat

     “Când veţi găsi formule în care veţi considera că pot să am o problemă, vă răspund eu, vă caut eu pe voi. Când nu vă caut, înseamnă că sunt degajat”, a răspuns Vanghelie întrebărilor jurnaliştilor.

    El a apreciat că numele său a apărut în acest scandal pentru că este un nume “frumos” şi pentru că “vinde”.

    “E un nume frumos şi de aceea o să apară. Sunt sigur că şi dumneavoastră de aia mă daţi, am văzut că puneţi pe burtiere – şi dumneavoastră şi alte posturi – Vanghelie. Cred că vă place şi cred că se şi vinde”, a adăugat Vanghelie.

    El le-a solicitat jurnaliştilor să adreseze întrebări celor care ştiu despre ce este vorba în legătură cu Liceul “Bolintineanu”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE din EGIPT: Aproape o sută de agresiuni au fost comise în câteva zile în Piaţa Tahrir, inclusiv violuri

     Organizaţia, cu sediul la New York, a anunţat cel puţin 91 de cazuri de agresiuni, inclusiv cazuri de viol, comise începând din 28 iunie, bazându-se pe informaţii colectate de asociaţii locale care luptă împotriva acestui fenomen, devenit recurent în cadrul manifestaţiilor din Egipt.

    Comunicatul HRW anunţă cinci atacuri împotriva unor femei la 28 iunie, 46 la 30 iunie, duminică – ziua cu cele mai puternice manifestaţii -, 17 la 1 iulie şi 23 la 2 iulie.

    Potrivit scenariului cel mai adesea descris de victime, un grup de tineri “ţintesc o femeie, o înconjoară şi o separă de prietenii săi”, după care o agresează, rupându-i hainele sau violând-o. În unele cazuri, victima este târâtă pe pământ pentru a fi agresată într-un alt loc.

    În mai multe cazuri, aceste atacuri, dintre care unele au durat aproape o oră, s-au soldat cu internări în spital. HRW informează că unele femei au fost “bătute cu lanţuri metalice, bastoane, scaune şi atacate cu cuţite”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grecia, în căutare disperată de venituri, vrea să impoziteze flaşnetarii

     Flaşnetele au fost unele din cele mai răspândite instrumente muzicale din Grecia timp de aproape un secol, fiind cărate în spate de proprietarii care obişnuiau să străbată străzile, aceştia fiind muzicieni talentaţi, relatează Greek Reporter.

    Economia elenă este în recesiune de şase ani, pierzând aproximativ 20% din PIB în urma programelor de austeritate, în timp ce şomajul a atins cote record.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Hotelierii: Impozitul forfetar va afecta grav firmele, care nu îşi vor putea permite să îl plătească

     “Ne vom trezi cu un nou impozit, suplimentar, care va afecta direct rezultatul operaţional şi care nu ne va scuti de celelalte taxe, impozite şi contribuţii de tot felul, stipulate de legislaţia în vigoare”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR) transmis luni MEDIAFAX.

    Potrivit federaţiei, calculul făcut de reprezentanţii statului pentru impozitul forfetar a pornit de la o analiză fracţionată, indicându-se ca bază de calcul un impozit pe profit “datorat sau colectat” în 2011, împărţit la numărul de locuri de cazare evaluate că ar fi fost disponibile în anul 2011. Împărţirea a condus la un cuantum de 55 de euro pentru un loc de cazare în cameră, ca bază de impozitare sugerată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Invenţie românească candidată la Premiul Nobel

    “Oilfest” are o gamă foarte largă de aplicaţii şi cuprinde domenii cheie precum: agricultura, industria petrochimică, transporturile navale şi terestre etc. Numai în România, acest produs ar putea fi redate agriculturii circa 600.000 de hectare de pământ infestat, care valorează circa 60 miliarde euro, şi ecologizate 24 de lacuri infestate, aflate lângă rafinării, evaluate la 400 milioane euro, conform unei analize făcute de Institutul Naţional de  Statistică, a spus  inventatorul Mihai Borceanu, CEO al SC Oilfest Company SRL.

     „România trebuie să se impună pe această piaţă, iar Oilfest reprezintă un bun instrument în slujba mediului de afaceri românesc”, a mai adăugat  Borceanu în cadrul unui eveniment de prezentare a produsului.