Tag: catalog

  • Cercetătorul care a depăşit milionul

    În această etapă a dezvoltării firmei, spune antreprenorul care a înfiinţat firma de cercetare de piaţă BrandBerry, rolul său s-a transformat tot mai mult în unul de project manager. În continuare se ocupă de vânzări, analiză de date şi consultanţă, dar procentul cel mai mare din timp îi este ocupat de mangementul proiectelor şi facilitarea colaborării experţilor implicaţi în proiecte. „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte rolul meu de acum, aş spune că sunt «BD în acţiune»; dar nu «brigada diverse», deşi fac diverse, ci «business developer». Cel puţin în ultimii trei ani acesta a fost primordial rolul meu, în detrimentul analizelor de date şi raportărilor către client. Dacă l-aş pune pe fiu-meu cel mare să descrie ce fac, ar spune că «toată ziua stau la cafele», ceea ce, evident, e consistent cu poziţia de BD.”

    Modelul pe care funcţionează BrandBerry este de tip colaborativ, „deci nu pot spune că am oameni «în subordine». Există proiecte în care sunt implicaţi şi câte 150 de oameni, cum ar fi cercetările reprezentative naţional desfăşurate «on-field», dar majoritatea proiectelor presupun coordonarea unei echipe de cinci până la zece oameni.”

    Anul trecut, BrandBerry a depăşit, după cum spune chiar Romulus Oprica, pragul psihologic de un milion de lei cifră de afaceri, „prag care, evident, este unul încă mic, dar foarte promiţător şi am pus bazele unui proiect pe care urmează să-l lansăm în toamna lui 2018”. Pentru anul în curs, planurile se referă la un plus de 30% faţă de rezultatele din 2017.

    Despre parcursul său profesional, antreprenorul spune: „Am lucrat de puştan; părinţii mei aveau un mic magazin şi am făcut multă practică în el – micul comerţ din anii ’90, până în 2000. După absolvirea facultăţii, când am decis că rămân în ţară, am vrut să mă angajez, dar am ratat două joburi şi am decis că mă fac antreprenor şi să realizez studii de piaţă”.

    Profilul său educaţional este unul eminamente socio-uman, dar cu multă practică în vânzări şi relaţii cu clienţii. A absolvit liceul cu profil psiho-pedagogic din Braşov, prima sa calificare fiind de învăţător/educatoare; „în nomenclatorul de meserii nu există echivalentul masculin pentru «educatoare», aşa că m-au asimilat. Facultatea de sociologie a fost o alegere necontrastantă, iar faptul că am început-o la Braşov a fost determinat mai degrabă de constrângeri economice”. Pe aceeaşi filieră, socio-umane, a urmat şi masterul la câţiva ani distanţă şi, ceva mai recent, doctoratul. Educaţia a fost esenţială în evoluţia sa, în perioada studenţiei având şi prima ieşire din ţară, cu o bursă Erasmus, în Copenhaga, punctează Oprica. „A fost unul dintre cei mai marcanţi ani din viaţa mea; primisem bursa pentru o perioadă de trei luni, dar am rămas un întreg an universitar. E greu de povestit în câteva cuvinte şocul cultural pe care l-am trăit acolo.”

    În timpul facultăţii a lucrat, ca mulţi dintre colegii săi, ca operator de interviu (în cercetare de piaţă), dar a fost şi profesor suplinitor pentru doi ani, iar în perioada bursei în Copenhaga a avut chiar două slujbe. Bursa primită era total insuficientă şi a ales să îşi prelungească şederea, aşa că a fost constrâns să lucrez; „am lucrat şi în curăţenie şi am fost pentru câteva luni «starter» (ajutor de bucătar) într-un restaurant mexican. În ultimul an de facultate m-am dedicat ONG-urilor şi m-am plimbat în multe schimburi de tineret susţinute de Uniunea Europeană. A fost unul dintre cei mai liberi ani ai mei.”

    După absolvirea facultăţii, când a decis să rămână în ţară, a vrut să se angajeze. Prima experienţă, povesteşte Oprica, a fost cu un om de afaceri din Braşov pentru care ar fi trebuit să facă business development în HoReCa. „Când am început efectiv lucrul m-am trezit cu o cutie mare în braţe, plină cu hârtie igienică şi şerveţele, şi mi-a zis: «Vinde!». Nu prea ne-am înţeles asupra modului în care trebuie să abordăm piaţa şi am convenit să ne despărţim prieteneşte.” A aplicat apoi pentru un alt job, de reprezentant regional al unui importator mare de anvelope şi acumulatori; a trecut de toate interviurile şi, când să semneze contractul de angajare, proprietarul a aflat că tânărul nu avea experienţă la condus. „Mi-a zis că «nu mă poate trimite la moarte pe drumurile patriei»”.

    Aşa că, după ce a ratat două joburi, a decis să mizeze pe antreprenoriat şi să facă studii de piaţă. „Mi s-a părut că este singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Nu ştiam, dar am învâţat «the hard way». Am pornit pe jos, la propriu.” Îşi aminteşte că avea un client în afara Braşovului; mergea cu transportul în comun până la capăt de linie, de acolo lua taxiul, ca să nu ajungă cu pantofii murdari la destinaţie, dar de întors în oraş i s-a întâmplat de cele mai multe ori să meargă pe jos, pentru că nu mai avea bani de taxi şi pentru întoarcere. „Am avut multă încredere că pot să ofer în Braşov servicii de care nimeni nu avea nevoie la acel moment. Eram un specimen destul de exotic. Ne-am dezvoltat mai întâi pe plan local, după câţiva ani am evoluat la regional şi, din 2009, am făcut pasul în a realiza cercetări la nivel naţional.”

    Evaluează acum că a avut foarte mult noroc, pentru că demersul său a debutat după o perioadă de aproape trei ani în care lăsase pe locul secund cercetările, pentru că a vrut să construiască o reţea de site-uri locale. Încă nu exista în România nicio reţea de acel gen şi a crezut că o să fie un succes răsunător. „Ideea a fost bună, am obţinut finanţare şi apoi, pentru că nu aveam deloc expertiză în acel gen de afaceri, ajutat şi de criza din 2008, am dat-o de gard în cel mai victorios stil posibil. M-a demoralizat rău de tot! Am avut noroc de un om extraordinar lângă mine, care mi-a spus că ar fi cazul să mă opresc din a încerca să salvez ceva ce deja murise. Mă ataşasem prea mult de ideea mea şi nu doream să accept eşecul.”

    Faptul că în 2008-2009 criza economică era în toi s-a dovedit pentru antreprenorul aflat la început de drum o oportunitate mare, pentru că i-a permis să acceseze clienţi mari, care până la acel moment nu se uitau la cost. „Am venit cu nişte preţuri foarte competitive, ceea ce era bine, dar nu suficient. A fost nevoie de multe întâlniri pentru a-i convinge pe clienţi că pot lucra cu încredere cu noi. Am avut un client care după nişte ani, când ne-am împrietenit, mi-a mărturisit că în departamentul lor colegii mă numeau «Domnul Insistentul» – exact aşa, cu articol hotărât pe insistent.” 

    A fost o perioadă în aventura antreprenoriatului, până prin 2014-2015, când, spune Romulus Oprica, „eram şi portar, şi mijlocaş, şi atacant; eu centram, eu dădeam cu capul  adică făceam de toate. În 2014, după finalizarea doctoratului, am reorganizat modelul de business şi m-am asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe şi complementare, ceea ce a dus la creşterea exponenţială a afacerii. Am trecut de la one-man-show la echipă.” Iar în ultimii trei ani, povesteşte braşoveanul, a avut mai multe proiecte de consultanţă pe care le-au putut accesa şi companii locale, iar BrandBerry a fost folosită ca studiu de caz de către BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) pentru a exemplifica beneficiile programului KnowHow Romania, program prin care BERD facilitează accesul la servicii profesionale de consultanţă, oferind finanţare nerambursabilă IMM-urilor pentru a le ajuta să se dezvolte şi să devină mai competitive.

    Doctoratul a fost, cel puţin iniţial, o decizie mai degrabă de business, mărturiseşte franc, pentru că dorea să ajungă la nişte manageri şi nu reuşea. „Decizia mea a întâlnit deschiderea neaşteptată a unuia dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, antropologul Vintilă Mihăilescu, care mi-a acceptat tema de cercetare şi mai apoi m-a lăsat să dau cu capul de pragul de sus ca să mai cobor din nori şi să văd pe unde merg.” Tot în perioada şcolii doctorale l-a avut ca profesor pe Bogdan Voicu, de la care a învăţat cu adevărat statistică. „În mod special aceşti doi oameni au avut un impact semnificativ asupra modului în care mi-am reorganizat micul business, m-au ajutat să cresc şi să cred că pot mai mult. De fapt, în acea perioadă am interacţionat pentru prima dată cu proiectul vostru, Tineri manageri de top, pentru că îi alesesem ca temă de cercetare; doream să aflu care-i patternul pentru a deveni tânăr manager de top. Îmi amintesc că citeam cu multă admiraţie poveştile celor prezenţi în catalog şi mă gândeam, uşor ruşinat de îndrăzneala mea, cum ar fi să fiu şi eu pe acest podium al celor care au reuşit…”.
    În 2014, după finalizarea doctoratului, care a avut ca temă ediţiile de până atunci a catalogului 100 tineri manageri de top, realizat de Business Magazin, a reorganizat modelul de business şi s-a asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe, ceea ce a dus la creşterea afacerii. 

    Despre planurile pe termen lung, Romulus Oprica spune că de ceva vreme se apropie tot mai mult de mediul academic, dorindu-şi ca în viitorul apropiat să fie implicat şi mai activ în acest domeniu. „Cred că în cinci-zece ani rolul nostru va fi mai degrabă unul de consultanţi în cercetare, de experţi care-i învaţă pe beneficiari cum să interpreteze datele la care au deja acces.” 

  • Reuşită de excepţie a satelitului Gaia. Au fost cartografiate 1,7 miliarde de stele

    ”Am aşteptat 20 de ani această publicare,” a declarat Amina Helmi din cadrul Institutului Astronomic Kapteyn din cadrul Universităţii din Groningen, Ţările de Jos. Conform National Geographic, oamenii au determinat locaţia stelelor cu mult timp înainte de apariţia scrisului. Însă Gaia a realizat mult mai mult decât să determine locaţia unor stele, satelitul a măsurat şi distanţa până la aceste corpuri spaţiale.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • Noi imagini ale NASA prezintă o lume ascunsă a Sistemului Solar

    Imaginile formează datele culese în timpul primilor patru ani ai misiunii NEOWISE ai NASA, care a observat şi a descris mai mult de 29.000 de obiecte din decembrie 2013. Majoritatea acestor obiecte se află în centura dintre Marte şi Jupiter, dar mai sunt incluse şi 800 de obiecte în apropierea Terrei şi mai mult de 130 de comete, scrie Space.

    „NEOWISE continuă să extindă catalogul şi cunoaşterea cu privire la aceste obiecte importante şi misterioase”, a precizat Amy Mainzer de la Jet Propulsion Laboratory al NASA, din Pasadena (California).

    Nava spaţială a fost lansată ca Wide-Field Infrared Survey Explorer (WISE) în decembrie 2009, pentru a realiza studii generale în infraroşu asupra cerului. WISE a completat misiunea originală în 2011 şi a fost lăsat apoi în hibernare până în septembrie 2013, când a primit o nouă misiune – aceea de a ajuta în studierea rocilor spaţiale din vecinătatea Pământului; de aici şi numele de NEOWISE.

    Cititi mai multe pe www.descopera.ro

  • Gala Woman in Power: Business Magazin a premiat excelenţa în afaceri şi în afara scenei de business

    ”Cum se construieşte o imagine? Care sunt cele mai importante ingrediente care compun imaginea unui reprezentant al mediului de afaceri? Cât, cum şi de ce este importantă imaginea în lumea de business? Când este imaginea un aliat şi când este un obstacol? La toate aceste întrebări şi nu numai îşi propune să răspundă catalogul Cele mai puternice femei din business“, a spus Ioana Matei, redactor-şef adjunct al Business MAGAZIN şi gazdă a evenimentului, alături de Bogdan Angheluţă, editor în cadrul revistei.

    Proiectul, ajuns la a şaptea ediţie, prezintă cele mai puternice antreprenoare şi reprezentante de companii multinaţionale, pe criterii cum ar fi cifra de afaceri, impactul în economie, notorietatea brandului pe care l-au construit sau influenţa avută în mediul de business şi nu numai.

    Tema centrală a catalogului şi evenimentului Woman in Power din acest an, imaginea, a fost completată de un studiu realizat de compania de cercetare de piaţă BrandBerry pentru Business MAGAZIN. Dacă ar putea sa aleagă între un şef feminist şi unul misogin, ce ar prefera românii? ”Una dintre întrebările la care aşteptam cu maximă curiozitate să aflu răspunsul a fost cea prin care îi îndemnam pe respondenţi să ne spună pe cine ar alege drept lider al echipei lor dacă ar avea de ales doar între un coleg misogin şi o colegă feministă, ambii la fel de competenţi profesional. Recunosc, răspunsul masiv în favoarea colegei feministe, atât din partea bărbaţilor, cât şi din partea femeilor, m-a luat prin surprindere. Plecasem de la altă ipoteză, infirmată de piaţă“, afirmă Romulus Oprica.

    Romulus Oprica a oferit primul premiu al galei, Premiul Cercetătorului, Rucsandrei Hurezeanu, fondatoare a Ivatherm. ”Am convenit cu Business MAGAZIN să oferim un premiu. Am avut un criteriu cât se poate de subiectiv, spre deosebire de premiile acordate de redacţia revistei. Am ales să ofer ca premiu un tablou cu o balerină, pictat de o artistă româncă, Diana Dumitriu. Balerina pictată are o semnificaţie ce poate fi uşor asociată cu businessul. Vedem pe scenă o fiinţă firavă, gata să se spargă în orice clipă, dar în spatele acestei fiinţe stă multă muncă, multă suferinţă. Şi doar dacă reuşeşte, la final vin şi aplauzele.“

    Pe scenă, Rucsandra Hurezeanu a spus: ”Drumul meu până aici nu a fost uşor. A început în 2005 cu şase produse şi zece oameni şi am construit un brand internaţional, cu vânzări în 15 ţări. |ntre ingredientele succesului aş aminti spiritul de aventură; aş da un mic exemplu: anul trecut am fost în cinci zile în cinci ţări. Un alt factor ar fi dorinţa mea permanentă de a fi în contact cu industria noastră, la cel mai înalt nivel, atât în Franţa cât şi în întreaga Europă, de a fi la curent cu tendinţele şi principalii jucători. Un alt ingredient este rezistenţa la eşec. Probabil 10% din proiectele mele de export au reuşit până la urmă şi îmi aduc aminte că au fost vreo trei ani în care am avut negocieri care nu duceau nicăieri pentru că, în esenţă, nimeni nu voia un brand românesc micuţ care nu se mai vindea niciunde în altă parte. Aş aminti în final echipa cu care am construit această companie, pentru că este o reuşită a echipei“.

    Un premiu a fost acordat Danei Demetrian, vicepreşedinte retail şi private banking la BCR, care a punctat că peste 20 de ani de carieră stau în spatele rezultatelor sale. ”Cred că femeile pot face diferenţa. Este multă emoţie, pasiune, dăruire şi dorinţă de schimbare. Şi dacă suntem atât de multe femei azi, aici înseamnă că noi chiar putem schimba lumea. Nu este mai greu pentru femei să se impună în faţa colegilor. Dacă am fi vorbit de acest lucru, nu eram într-o ţară în care procentul feminin în management este mai mare decât în ţări ca Austria sau Spania.“

    20 de ani de experienţă în domeniul bancar are şi Mihaela Bîtu, head of wholesale banking la ING, care a primit unul din premiile galei Woman in Power. ”Cred că este important ca femeile şi poveştile de succes ale femeilor să fie promovate, pentru că ele pot la rândul lor să inspire şi mai multe femei care să ajungă să deţină poziţii importante şi să aibă cariere de succes, astfel încât în câţiva ani organizatorii să-şi pună problema să realizeze Top 100 bărbaţi puternici din business.“
    Rodica Vasin, acţionar al celui mai mare producător de porţelan, Apulum, a primit la rândul său un premiu din partea Business MAGAZIN, prilej cu care a declarat: ”În România sunt multe antreprenoare şi poveşti de succes“. |ntrebată dacă ar alege în echipa sa un şef misogin sau dimpotrivă, o feministă, ea a spus că ar echilibra balanţa prin alegerea deopotrivă a unui reprezentant al ambelor sexe: ”Şi un bărbat, şi o femeie. Am mare încredere şi în unii, şi în alţii“.

    Cu mari emoţii s-a confruntat pe scenă Adina Plopeanu, director general al hotelului Privo din Târgu-Mureş, deschis în urma unei investiţii de 7 milioane de euro realizate împreună cu soţul său; Privo este clasat pe primul loc în topul TripAdvisor al celor mai bune hoteluri din România. Ea a mulţumit părinţilor săi, despre care a spus: ”Nu numai că m-au susţinut financiar, dar au avut încredere în mine. Mi-au dat aripi să merg pe drumul meu. Vreau să am încredere şi să pot să fac acelaşi lucru cu copiii mei, să susţin noua generaţie. Trebuie să faci mândru pe oricine din lumea ta – soţ, copil, prieteni, colegi“.

    Cătălina Dodu, director general la Atos, a declarat, la momentul primirii premiului: ”Cred că e important că oferim un exemplu, cred că e important să promovăm ceea ce facem şi să nu ţinem doar pentru noi, pentru ca fetele care vin din urmă să vadă că se poate“.

    Un alt premiu a fost oferit, în cadrul galei, Loredanei Dan, Europe business development manager la International Alexander Holding. ”Sunt tare mândră de echipa care a făcut această companie, cu capital 100% românesc, să se extindă la nivel european şi să demonstreze că un business românesc poate să depăşească hotarele ţării.“ Loredana Dan crede că este esenţial pentru fiecare dintre noi să avem în jurul nostru oameni care ne inspiră şi ne motivează. ”Imaginea în afaceri este importantă şi cred că ţine de educaţie, bun simţ şi multă muncă.“

    Profesionalismul, etica şi integritatea ar trebui să constituie principalele mesaje transmise de imaginea unei persoane reprezentative pentru mediul de afaceri, spune Ramona Jurubiţă, deputy senior partner, head of tax and legal la KPMG. ”Sunt două elemente care m-au călăuzit încă de pe vremea când eram în băncile facultăţii. Primul a fost obsesia pentru calitate şi probabil că nu întâmplător am ales o carieră în domeniul consultanţei. Al doilea este pasiunea de a identifica scânteia din persoanele care sunt în jurul meu, scânteie care face fiecare persoană să strălucească.“

    Un alt premiu al galei Woman in Power a fost primit de Murielle Lorilloux, CEO al Vodafone Romania. ”Deşi nu sunt de mult timp în România, cred că pe plan local comunitatea femeilor de afaceri este foarte dinamică. |n Vodafone avem 45% din funcţiile de conducere ocupate de femei. Dar şi în rândul partenerilor cu care lucrăm observ o prezenţă însemnată a femeilor lideri.“

    În opinia Liudmilei Climoc, CEO al Orange Romania, imaginea este esenţială atât pentru companii, cât şi pentru cei care le conduc. Iar companiile cu o imagine bună sunt cele cu care oamenii vor să colaboreze. ”Cred cu tărie că performanţa se bazează pe ceea ce facem împreună, femei şi bărbaţi. Sunt esenţiale şi pasiunea pentru ceea ce facem în fiecare zi – efortul, munca, colaborarea – indiferent că vorbim de carieră sau viaţa personală.“

    Gala Woman in Power a fost realizată cu sprijinul partenerilor: Mercedes-Benz România, Albalact, Domeniile Sâmbureşti, Aqua Carpatica, Genpact, Antica Gelateria del Corso, Global Mirex, Grace Couture Cakes, Alexandrion Group, Le Chateau, Avra Institute, URBB, Give Experience.

  • Business Magazin a premiat, în cadrul galei Woman in Power, zece dintre cele mai puternice femei de afaceri din România – GALERIE FOTO

    Tema serii a fost imaginea femeii în business, iar invitatele şi-au împărtăşit punctele de vedere cu cei aflaţi în public. Romulus Oprica, fondator al companiei BrandBerry a prezentat un studiu legat de percepţia oamenilor de afaceri vizavi de rolul femeilor în business; un alt moment aşteptat al serii a fost recitalul susţinut de Robert Smooth Sax.

    Vezi aici mai multe imagini de la gală 

     

  • Gala Woman in Power 2018. Premiile Business Magazin pentru excelenţa în afaceri şi în afara scenei de business – FOTO

    Gala Business Magazin Woman in Power 2018 reprezintă un eveniment în cadrul căruia se oferă recunoaştere publică celor mai admirate femei din România. În cadrul Galei s-au acordat 11 distincţii de recunoaştere a performanţelor pentru a 11 femei care au apărut la ediţia din acest an a catalogului Top 100 Cele mai puternice femei din business.

    Premiul cercetătorului Romulus Oprica pentru Rucsandra Hurezeanu, fondatoare Ivatherm:

    Dana Demetrian, Executive Vice President Retail and Private Banking BCR – Erste

    Mihale Bîtu, head of Wholesale Banking ING România

    Rodica Vasin, acţionar majoritar Apulum SA

    Adina Plopeanu, manager Privo

    Cătălina Dodu, Country Manager Atos IT

    Loredana Dan, Europe Business Development Manager Internaţional Alexander

    Ramona Jurubiţă, Deputy Senior Partner, Head of Tax and Legal KPMG în România

    Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România

    Liudmila Climoc, CEO Orange România

    Catalogul „Cele mai puternice femei de afaceri” poate fi achiziţionat de la departamentul de distribuţie al grupului Mediafax.

     

  • Cum să construieşti un business în asigurări cu 1000 de euro

    Brandul a ajuns la 48 de filiale în România, dintre care 46 sunt deschise în sistem de franciză. Compania activează în cele mai mari oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Constanţa, Bucureşti sau Timişoara şi caută parteneri pentru dezvoltarea brandului Globasig în franciză în toate oraşele din ţară.

    Globasig a apărut în 2002 în România şi 7 ani mai târziu proprietarii brandului au decis extinderea acestuia în sistem de franciză.

    “Oferim consultanţă de specialitate pentru identificarea riscurilor la care sunt expuşi clienţii nostri, examinarea evenimentelor care reprezintă riscuri potenţiale în vederea asigurării acestora, identificarea soluţiei de protecţie obiectivă şi potrivită riscurilor identificate, furnizarea de produse de asigurare adaptate nevoilor reale de protecţie a clienţilor. Suntem reprezentanţii intereselor clienţilor noştri în relaţia cu compania de asigurare, eminentă a produsului de protecţie”, explică reprezentanţii Globasig Broker de Asigurare-Reasigurare.

    Investiţia iniţială în dezvoltarea unei francize Globasig se ridică la 1000-3000 de euro. Taxa de franciză şi contribuţia lunară la bugetul de marketing este zero, iar redevenţa lunară este negociabilă. Capitalul circulant de lucru necesar este de 1500-4000 de dolari.

  • Cum să construieşti un business în asigurări cu 1000 de euro

    Brandul a ajuns la 48 de filiale în România, dintre care 46 sunt deschise în sistem de franciză. Compania activează în cele mai mari oraşe din ţară precum Cluj-Napoca, Constanţa, Bucureşti sau Timişoara şi caută parteneri pentru dezvoltarea brandului Globasig în franciză în toate oraşele din ţară.

    Globasig a apărut în 2002 în România şi 7 ani mai târziu proprietarii brandului au decis extinderea acestuia în sistem de franciză.

    “Oferim consultanţă de specialitate pentru identificarea riscurilor la care sunt expuşi clienţii nostri, examinarea evenimentelor care reprezintă riscuri potenţiale în vederea asigurării acestora, identificarea soluţiei de protecţie obiectivă şi potrivită riscurilor identificate, furnizarea de produse de asigurare adaptate nevoilor reale de protecţie a clienţilor. Suntem reprezentanţii intereselor clienţilor noştri în relaţia cu compania de asigurare, eminentă a produsului de protecţie”, explică reprezentanţii Globasig Broker de Asigurare-Reasigurare.

    Investiţia iniţială în dezvoltarea unei francize Globasig se ridică la 1000-3000 de euro. Taxa de franciză şi contribuţia lunară la bugetul de marketing este zero, iar redevenţa lunară este negociabilă. Capitalul circulant de lucru necesar este de 1500-4000 de dolari.

  • Cele mai inovatoare companii din Romania: Peditel 1791

    Cătălin Chiş, CEO al grupului de firme APS, a spus:

    „Proiectul a început dintr-o discuţie cu Cristina Grigore, directoarea fundaţiei Părinţi din România. Ea mi-a spus că am putea ajuta spitalul de copii din Cluj prin amenajarea unei secţii de sterilizare sau am putea lucra la un proiect de call-center.

    Ardeleanul din mine, omul pragmatic, s-a gândit la amenajarea secţiei de sterilizare. Cristina mi-a spus: „Dar ai spus că vrei să faci doar proiecte cât se poate de inovative, iar amenajarea unei săli de sterilizare nu intră în această categorie”. Atunci am zis ok, facem Peditel. A fost un coşmar la început, dar acum se dovedeşte a fi un proiect de succes.

    Cred că în România se poate şi o dovedesc cei mai mulţi dintre antreprenori care încearcă să facă ceva, cred că şi statul încearcă să facă ceva, fiecare dintre noi încearcă, dar problema este că ne lipsteşte acel lider, lidership care să ne facă să mergem într-o singură direcţie şi să ne aliniem pe lucrul respectiv”.

    Întrebat dacă inovaţia din mediul privat este esenţială pentru rezolvarea problemelor din sistemul public de sănătate, Cătălin Chiş a declarat că „mediul privat poate să inoveze, să-şi lase amprenta în societate şi în economie, dar de la un anumit punct este obligaţia statului să ajute. Cred că proiecte de genul SMURD, care au plecat dintr-o iniţiativă privată, şi alte proiecte de acest gen îşi lasă amprenta şi schimbă câte puţin mediul public”.

  • 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO DIN ROMÂNIA: Andrei Pitiş, Fitbit

    El consideră că reputaţia în business este vitală deopotrivă pentru companii şi pentru managerii care le conduc. „Companiile cu o bună reputaţie sunt acelea cu care îţi doreşti să lucrezi, cu care vrei să te asociezi şi să dezvolţi o relaţie de business stabilă. Un manager cu o reputaţie bună înseamnă un profesionist în care poţi avea încredere.

    O astfel de persoană ştie să atragă de partea sa oameni de calitate şi, prin munca depusă, să ofere valoare”, observă el. Consideră că un lider poate avea atât abilităţi înnăscute, cât şi altele formate în timp, prin experienţă şi o continuă specializare în domeniul în care activează. Pentru el însă, una dintre cele mai importante calităţi arătate de un profesionist este onestitatea: „Având o astfel de calitate, cred că un profesionist bun poate deveni şi un lider bun, având posibilitatea de a conduce un proiect, o echipă sau o companie la standarde ridicate”.

    Andrei Pitiş este fondatorul start-up-ului Vector Watch, cel mai mare pariu tehnologic şi comercial al unor antreprenori români în industria globală a gadgeturilor purtabile. La începutul acestui an, start-up-ul a fost cumpărat de gigantul Fitbit, care a integrat echipa Vector Watch în cadrul gigantului american, extinzându-şi astfel operaţiunile la Bucureşti. Andrei Pitiş a fost director al companiei de IT Ixia în anii ‘90, iar apoi a devenit antreprenor. Una dintre cele mai recente investiţii ale sale înainte de Vector Watch a fost aplicaţia de administrare online a comenzilor de taxi Clever Taxi.