Tag: bauturi

  • Două treimi din băturile fine consumate vara în România se beau în 5-6 cluburi din Mamaia

     “Aceste băuturi se cosumă la mare în zilele de vineri şi sâmbătă, timp de maxim zece weekend-uri. Marea majoritate a consumatorilor acestor băuturi sunt bucureşteni”, a spus Berciu.

    El a afirmat că în industria băuturilor alcoolice din import, peste 70% din investiţiile firmelor în promovarea produselor sunt concentrate în perioada verii în zona de nord a litoralului, cu precădere în cluburile din nordul staţiunii Mamaia.

    O sticlă de 0,7 litri de vodcă sau whisky superpremium costă într-un club între 400 şi 600 de lei, iar preţul unei sticle de şampanie din această categorie depăşeşte 400 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Încălzirea globală şi o bacterie pun în pericol una dintre cele mai populare băuturi din lume

    În 24 de ore, întreaga populaţie consumă 1,6 miliarde de ceşti de cafea. Este cea mai populară băutură după apă şi ceai. Din punct de vedere financiar, cafeaua este al doilea cel mai tranzacţionat bun după petrol, iar businessul cafelei a atins, anul trecut, 28,6 miliarde de dolari.

    O bacterie numită Hemileia vastatrix face însă din ce în ce mai multe ravagii, iar în 2013 a produs pagube de jumătate de miliard de dolari în rândul fermierilor din America Centrală.

    Mai mult decât atât, încălzirea globală a început să joace un rol extrem de important, astfel încât seceta şi valurile de căldură excesivă distrug anual sute de tone de cafea. Aceşti factori, combinaţi, pot ajunge să distrugă aproape 40% din producţia de cafea a Americii Centrale, relatează Quartz.

    Având cel mai probabil origini în Africa de Est, bacteria infectează frunzele de cafea, lăsându-le cu pete galbene care distrug procesul de fotosinteză. Bacteria a ajuns pe continent în anii ’70, răspândindu-se pe cale aeriană şi pe hainele muncitorilor.

    Cercetătorii au reuşit, în timp, să producă un soi rezistent, însă bacteria dezvoltă noi tulpine anual. În 2013 aceasta a infectat trei sferturi din recolta din El Salvador şi două treimi din recoltele din Guatemala şi Costa Rica.

    Situaţia devine dramatică, în primul rând, pentru micii fermieri care depind de cafea pentru a supravieţui. Pentru restul lumii, ideea de dispariţia a cafelei nu pare încă a porni dezbateri.

  • Vânzările de produse nealimentare, alimente, tutun şi carburanţi au urcat cu 9,3% în primele 3 luni

    În serie brută, vânzările de produse nealimentare au înregistrat cea mai mare creştere, de 13,1%, urmate de cele de carburanţi pentru autovehicule, de 7,1%, şi vânzările de alimente, băuturi şi tutun, de 6,1%.

    În serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, vânzările de produse nealimentare au urcat cu 12,3%, cele de carburanţi cu 5,9%, iar comerţul cu alimente, băuturi şi tutun cu 5,7%.

    În luna martie, comparativ cu februarie, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul a urcat pe ansamblu cu 18,2% ca serie brută, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+32,5%), vânzărilor de produse nealimentare (+15,4%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+13,2%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Afacerea care salvează planeta de obezitate

    O mamă din Statele Unite a găsit soluţia ideală pentru a-şi ţine copiii departe de băuturile carbogazoase.

    Rose Cameron nu ştia cum ar putea convinge pe cei mici să bea mai multă apă, aşa că a început să le servească în nişte ambalaje atractive, relatează psfk.com. Femeia a înţeles că era nevoie ca apa să pară “cool”, şi astfel marca WAT-AAH! s-a născut.

    Avându-i pe cei doi copii ai săi drept consultanţi, ea a creat un sticle colorate şi atrăgătoare pentru copii, devenind un jucător important pe piaţa de profil. Experienţa lui Rose Cameron a fost extrem de importantă: ea lucrase anterior într-o companie de marketing, având astfel cunoştiinţele necesare lansării unui astfel de produs.

    “Ca să fiu cinstită, cred că tinerii ar consuma mai degrabă apă decât sucuri dacă ambalajul ar fi mereu atractiv”, a declarat Rose Cameron.

    Atât numele cât şi logo-ul au fost inspirate de cei doi copii, inclusiv culorile şi fontul folosit. Cameron a început să vândă produsele în 2008, iar acum ele sunt disponibile în majoritatea supermarketurilor din Statele Unite. Scopul femeii de afaceri, după cum a declarat, este să îi ţină pe cei mici sănătoşi şi să combată obezitatea, cauzată de multe ori de consumul în exces al băuturilor răcoritoare.

  • Cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a crescut în februarie cu 7,5%

    Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna februarie 2014, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 1,9%, datorită creşterii vânzărilor de produse nealimentare (+2,9%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,6%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,0%).

    Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna februarie 2014, comparativ cu luna precedentă a crescut cu 1,3%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+1,6%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,6%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 0,8%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea şefului Coca-Cola HBC România: ce planuri are gigantul băuturilor răcoritoare pe piaţa locală

    Stephane Batoux zâmbeşte tot timpul. Nu doar la şedinţa foto pentru coperta Business Magazin, ci şi când s-a oprit pentru a-şi întâmpina personal invitaţii la Meet the CEO.

    Zâmbeşte când face schimb de cărţi de vizită cu toată lumea, dar şi când povesteşte traseul său agitat către poziţia de management în care se află astăzi. Şi, nu în ultimul rând, zâmbeşte atunci când puţini dintre invitaţii la eveniment au ridicat mâna când Batoux a întrebat dacă cineva ar fi dispus să îi urmeze traseul de 25 de ani de carieră pentru a ajunge într-una dintre cele mai râvnite poziţii din FMCG în România.

    „Cred că motivul pentru care mă aflu în România în acest moment este că am luat nişte decizii foarte îndrăzneţe încă de la începutul carierei şi mi-am asumat nişte riscuri“, şi-a început Batoux povestea carierei. Născut în Annecy, la 50 km de cunoscuta staţiune de schi Chamonix din Franţa, a început să îşi asume riscuri încă din perioada universităţii.

    Primul risc asumat, care venea la pachet cu perspectiva dezvoltării unei cariere europene, a fost să aplice pentru a studia prin programul Erasmus la Universitatea Kent din Canterbury (Anglia), chiar dacă atunci nivelul de engleză al lui Batoux nu era foarte bun. „Eram destul de emoţionat când au sosit examinatorii, dar, pentru că în carieră trebuie să ai şi puţin noroc, eu am avut norocul ca programul să ofere 12 locuri pentru cinci candidaţi“, glumeşte el. După încheierea studiilor de la Universitatea Kent, la 22 de ani, Batoux a luat „o altă decizie curajoasă“, după cum descrie francezul hotărârea de a urma un MBA în domeniul „procurement“ când majoritatea se înscria la MBA-uri în domeniul vânzărilor sau finanţelor.

    „Procurement este un domeniu nou, competiţia este scăzută şi oferă perspective diferite asupra companiilor“, explică motivaţia de atunci Batoux. Educaţia primită l-a ajutat să obţină primul job în cadrul companiei farmaceutice franceze Laboratoarele Fournier din Dijon.

    A lucrat în cadrul acesteia timp de patru ani şi probabil ar fi rămas acolo până la sfârşitul carierei, dacă un amic nu i-ar fi pus o întrebare care să îi schimbe viaţa: „Ai studiat în Anglia pentru a rămâne într-o companie franţuzească din Dijon?“. Răspunsul evident a determinat o turnură în cariera lui Batoux, care s-a angajat în cadrul multinaţionalei din industria bunurilor de larg consum Reckitt Benckiser la Londra, fiind mutat la Paris şi apoi în Italia. Experienţa în Italia a început cu un curs intensiv de limbă italiană în Florenţa, despre care francezul îşi aminteşte că a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii sale. A evoluat treptat în cadrul grupului Reckitt Benckiser ajungând pe una dintre poziţiile de top în companie, ca purchasing director al filialei italiene a companiei.

    Totuşi, directorul general al Coca-Cola HBC simţea la acea vreme că potenţialul său este mai mare şi că poate conduce echipe, nu doar în procurement, ci la nivelul unei întregi afaceri. „Are legătură mai mult cu motive emoţionale şi nu este neapărat o legătură raţională pentru care credeam acest lucru“, îşi descrie Batoux raţiunea de atunci. Senzaţia lui poate avea legătură cu un element cheie din dezvoltarea sa, după cum îşi aminteşte executivul: la 22 de ani, ca cetăţean francez, trebuia să urmeze timp de un an stagiul militar. Deşi credea că este o pierdere de timp, a ales să folosească în avantajul lui anul petrecut în armată şi a aplicat pentru un departament de training pentru ofiţeri (special commando training for officers). A trecut testul, astfel că din prima zi în armată a început să conducă o echipă formată din 20 de persoane.

    Este una dintre experienţele avute la o vârstă când se afla în plin proces de construcţie a propriei persoane şi despre care Stephane Batoux crede că i-a determinat conturarea visului de a ocupa o poziţie de conducere în cadrul unei companii. Prin urmare, după ce a avansat în cadrul companiei din Italia până la funcţia de purchasing director, 
s-a întâlnit cu man-agerul companiei şi i-a spus: „Vreau să devin general manager“. Batoux îşi aminteşte cu exactitate discuţia care avea să îi schimbe din nou traseul carierei.

  • Senatul respinge exceptarea de la plata accizei pentru palincă, ţuică, rachiu pentru consum propriu

     Potrivit iniţiativei legislative, Codul Fiscal ar fi fost modificat astfel încât palinca, ţuica, horinca, turţul, coniacul, rachiul de drojdie de vin, cel de tescovină şi cel de fructe să fie exceptate de la plata accizelor dacă ar fi fost produse pentru consumul propriu al gospodăriilor individuale în limita unei cantităţi de cel mult 100 litri de produs/gospodărie individuală, cu o concentraţie alcoolică de 100% în volum sau în cantitate de 200 litri de distilat din fructe la 50 de grade.

    Iniţiatorii subliniază în expunerea de motive la proiect că prepararea distilatelor din fructe are o veche tradiţie în România, pălinca este una dintre “cărţile de vizită” ale României şi “unul dintre cei mai buni ambasadori care a trecut de mult graniţele României în posesia diplomaţilor cutreierând toate meridianele lumii”.

    Aceştia au mai menţionat că palinca, alături de alte băuturi tradiţionale româneşti, “este în pericol de dispariţie sau pe cale de a deveni doar un produs exclusivist de lux”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ştiţi să vă alegeţi şampania?

    Cei care au ceva de sărbătorit pot astfel să aleagă dintre vinurile spumante de la mărci renumite sau din cele de la producători mai mici. Primele au avantajul constanţei în privinţa gustului la nivelul producţiei dintr-un an. Spumantele de la cel de-al doilea grup de producători se remarcă prin cantitatea mare de informaţii oferită pe etichetă, pentru ca orice cumpărător să ştie din ce recoltă provin strugurii, unde au fost cultivaţi aceştia ori când s-a efectuat degorjarea (îndepărtarea drojdiilor la a doua fermentare din sticlă).

    Tendinţa nu a trecut neobservată în rândul marilor producători, care au început şi ei să ofere mai multe informaţii despre spumantele lor, chiar dacă nu sunt la fel de uşor de citit, deoarece unii preferă să le prezinte sub forma unui cod.

    Cu asemenea ofertă bogată, consumatorii au început să fie mai pretenţioşi, căutând în prezent spumante mai “în etate” şi cât mai seci. Acestea sunt mai uşor de obţinut în prezent, în unele cazuri graţie schimbării climatice care permite strugurilor să se coacă mai bine, ceea ce înseamnă că producătorii nu mai trebuie să introducă o cantitate de zahăr la fel de mare ca în trecut pentru a compensa aciditatea băuturii.

  • Vânzările Coca-Cola în România au scăzut anul trecut cu 9%, în volum

     În 2012, volumul vânzărilor a crescut cu 2%.

    “Pe parcursul anului, rezultatele au fost influenţate negativ de climatul macroeconomic şi comercial dificil, precum şi de presiunile campaniilor derulate de concurenţă”, se arată într-un raport al grupului Coca-Cola HBC.

    Cota de piaţă a Coca-Cola a crescut în funcţie de volum, dar şi după valoare, atât pe segmentul băuturilor carbogazoase, cât şi pe ansamblul pieţei băuturilor răcoritoare nonalcoolice (Non Alcoholic Ready to Drink), se arată în raport.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Idei de afaceri: să vinzi clienţilor de lux băuturi cu diamante în ele

    În această categorie intră Vaucluse, un local deschis în fosta casă a lui Charlie Chaplin din West Hollywood, unde amatorii de martini îşi pot comanda unul care costă nici mai mult, nici mai puţin de zece mii de dolari, scrie LA Times.

    Preţul mare al băuturii se datorează faptului că în pahar, pe lângă ingredientele clasice, clientul găseşte şi o surpriză sub forma unui diamant.

    Patronii localului recomandă rezervarea cu 12 ore înainte pentru a putea procura diamantul de la Raffi Jewelers, o firmă de bijuterii locală, aşa că surpriza e doar parţială, dar afirmă că aceia care se trezesc în ultima clipă că vor un martini de preţ nu vor fi refuzaţi.

    Brad şi Claire Cox, soţii care deţin Vaucluse, sunt australieni de origine şi au mai avut diverse afaceri cu baruri în Sydney înainte de a veni la Los Angeles. Metoda cu diamantul au încercat-o şi la barurile lor din Australia, sfârşind prin a vinde clienţilor 12 astfel de diamante.