Tag: bărbat

  • Povestea bărbatului care a revoluţionat industria cosmeticelor

    Arinobu (Yushin) Fukuhara, fondatorul uneia dintre cele mai vechi companii de cosmetice din lume, Shiseido, s-a născut pe 10 mai 1848, în districtul Awa din Chiba, Japonia. Acesta a avut trei fii: Rosō, Shinzō şi Nobuyushi Fukuhara. În 1872, în timp ce lucra ca farmacist-şef pentru Marina Imperială Japoneză, el a fondat, împreună cu câţiva colegi, farmacia Shiseido, în Ginza, Tokio. Aceasta a fost prima farmacie cu influenţe vestice din Japonia. Numele Shiseido a fost ales de către Fukuhara şi înseamnă ”casa unde se naşte totul“, fiind inspirat dintr-un pasaj al textului sacru I Ching. Potrivit site-ului companiei, ideea acestora s-a născut din dorinţa de a îmbunătăţi calitatea slabă a produselor medicale aflate pe piaţă în acea perioadă.

    În 1915, fiul lui Arinobu, Shinzo Fukuhara, a devenit primul preşedinte al Shiseido. Înainte de a se alătura companiei, acesta a studiat arta în Europa şi a fost profund influenţat de curentul Art Nouveau. Ca fotograf şi artist, el a creat logo-ul simbolic original al companiei, reprezentat de o camelie, floare care a rămas simbolul companiei până în prezent. În 1916, Shiseido a deschis primul centru de cercetare din Japonia. Un an mai târziu, în farmacia japoneză s-a introdus un prim produs de make-up, după modelul farmaciilor din apus –Rainbow Face Powder, o pudră de faţă în şapte culori. Această inovaţie a venit într-o perioadă în care pudrele albe de faţă erau literă de lege în Japonia.

    Shiseido şi-a adus o contribuţie majoră nu doar în industria cosmetică, ci şi în artă. În 1919, s-a înfiinţat Galeria Shiseido din Tokio, cea mai veche galerie de artă din Japonia, care îşi continuă activitatea şi în prezent. Aceasta a găzduit de-a lungul timpului peste 3.100 de expoziţii, în special ale tinerilor artişti debutanţi. Doi dintre fiii lui Fukuhara au avut un impact însemnat în domniul fotografic din Japonia, prin înfiinţarea organizaţiei Japan Photographic Society.

    În 1923, compania a început să se extindă prin deschiderea de noi magazine. Pe 30 martie 1924, Arinobu Fukuhara moare.

    Trei ani mai târziu, compania a primit statutul de societate pe acţiuni şi a început să se extindă la nivel mondial. Astfel, în 1957, compania deschide primele magazine în Taiwan, urmat de Singapore şi Hong Kong. În 1962, Shiseido ajunge în Hawaii, apoi în SUA. Italia a fost prima ţară din Europa în care s-au vândut produsele brandului, începând cu 1968, iar trei ani mai târziu au ajuns şi în Noua Zeelandă. Shiseido a fost prima companie din lume care a produs, în 1985, acid hialuronic care nu avea provenienţă animală.

    În prezent, compania Shiseido are peste 36.000 de angajaţi în magazinele răspândite la nivel mondial şi o capitalizare de piaţă de 10,5 miliarde de dolari. Principalele filiale ale companiei sunt Bare Escentuals, Beaute Prestige International şi NARS Cosmetics. Anual, vânzările Shiseido depăşesc 7 miliarde de dolari, cu un profit de peste 350 de milioane de dolari.

  • Au vândut tot ce aveau şi au cumpărat o barcă pentru a face înconjurul lumii. Ce s-a întâmplat a doua zi poate fi subiect de film

    Aşa că au început să strângă bani, şi după doi ani de planificare au vândut tot ce aveau. În aprilie anul trecut ei au cumpărat o barcă Columbia, din 1969, pe care au plătit 5.000 de dolari; aceeaşi sumă i-a costat, ulterior, să restaureze ambarcaţiunea.

    Cei doi nu aveau niciun fel de experienţă în navigare, dar tatăl bărbatului i-a ajutat să parcurgă distanţa dintre Alabama şi Panama City. Astfel, ei au învăţat bazele meseriei.

    Tanner Broadwell şi Nikki Walsh au ridicat ancora într-o zi de marţi, iar ziua următoare au trecut pe lângă Clearwater Beach şi s-au îndreptat către strâmtoarea John’s Pass, unde voiau să înnopteze.

    Din acel moment, lucrurile au început să meargă prost.

    Era în jur de 8.45 seara când cei doi au navigat într-un port necunoscut, pe vreme rea, pe întuneric şi cu ceaţă.

    Nu a trecut mult timp până ce barca a atins o stâncă, iar cala s-a umplut de apă; cei doi au scăpat nevătămaţi, dar toate lucrurile lor au fost distruse.

    Cei doi au rămas fără nimic, dar mai mulţi dintre cei care au citit povestea lor au pornit o campanie de crowdfunding care a atras, până în prezent, peste 10.000 de dolari.

  • Cronică de film: Un candidat serios la Oscar

    Three Billboards Outside Ebbing, Missouri e un film puternic care combină elemente de umor şi violenţă pentru a demonstra că oamenii fac lucruri neaşteptate atunci când sunt împinşi dincolo de limite. 

    Mildred (Frances McDormand), exasperată de faptul că poliţia nu are nicio pistă legată de ucigaşul fiicei sale, decide să închirieze trei panouri la ieşirea din oraş pentru a-l determina pe şeriful Willoughby (Woody Harrelson) să redeschidă cazul. Acesta este însă un soi de erou local, iar localnicii nu privesc cu ochi buni acţiunile femeii. Începe astfel un joc de-a şoarecele şi pisica care duce la o tensiune greu de imaginat, având în vedere premisele oarecum banale ale poveştii. Adăugând contribuţia lui Sam Rockwell, ce interpretează un ajutor de şerif care aşteaptă să ia locul lui Willoughby, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri devine un exemplu perfect de film transformat în capodoperă de actori şi regizor. Fără îndoială, vorbim de unul dintre cei mai solizi candidaţi la Oscar de anul acesta. 

    Regizorul Martin Donagh creează o premisă solidă, plasând numeroase personaje într-o poveste cu accente melancolice. Profitând la maximum de posibilităţile rolului şi demonstrând încă o dată calităţile excepţionale, Frances McDormand îşi croieşte drum spre premiul Oscar prin acest rol. Fermecătoare şi dornică parcă să îmbrăţişeze partea întunecată a condiţiei umane, actriţa reuşeşte să aibă cel mai bun rol al său de la Fargo încoace. 

    Bazându-se pe puterea actorilor din distribuţie pentru a atenua trecerea de la batjocură la un sentiment profund de doliu, Three Billboards Outside Ebbing, Missouri stă ca o nouă dovadă a faptului că filmele lui Martin Donagh sunt uşor de recunoscut. Înclinarea şi refacerea valorilor familiei şi declanşarea conflictului, dar în cele din urmă reconectarea unei comunităţi prin tragedie reprezintă elementele care formează un mesaj important despre puterea umană şi, mai ales, limitele pe care oamenii şi le impun. 

    În peisajul de astăzi de la Hollywood, astfel de filme sunt ca o gură de aer proaspăt. Este greu să mai aduci publicului o poveste bazată pe cele mai simple sentimente umane şi să ai o reacţie pozitivă. Three Billboards Outside Ebbing, Missouri reuşeşte acest lucru, aşa cum Hell or High Water a făcut-o anul trecut. Ambele aveau aceleaşi componente – excepţie făcând elementele ocazionale de umor pe care Donagh le propune. Aş spune însă că interpretările semnate de McDormand şi Harrelson trec Three Billboards Outside Ebbing, Missouri pe o poziţie mai bună la startul cursei pentru sezonul premiilor. 

    Nota: 8,5/10

     

  • Un bărbat fără mâini şi picioare din Moldova, condamnat pentru că “a bătut” un poliţist

    Deşi Nicolae Ceban nu mai are nici mâini şi nici picioare, acest fapt nu i-a împiedicat pe oficialii de peste Prut să-l considere vinovat de fapte de agresiune fizică îndreptate împotriva unui poliţist, scrie Pro TV Chişinău.
     
    “Sincer nu m-am aşteptat. Eu ştiu că eu nu sunt vinovat cu absolut nimic. În primul rând, nu l-am bătut şi nu a fost totul aşa cum spune el şi nu ştiu de ce judecătorul aşa a decis,” a mărturisit Nicolae Ceban.
     
    Judecătoria Chişinău a admis că bărbatul se face responsabil de hugalism. Pentru fapta sa a primit un an de închisoare cu suspendare, în cazul său declanşându-se procedura de amnistie. Chiar dacă a scapat de executarea pedepsei, Nicolae Ceban va rămâne cu cazierul pătat.
     
     
  • Actriţa care l-a inspirat să scrie “Nu am chef azi” DEZVĂLUIE cum a fost cucerită de Tudor Chirilă

    Tânărul Tudor de 19 ani activa ca un rebel fără cauză. Pe mine bărbaţii m-au cucerit cu non-abilităţile lor. În ce-l priveşte pe Tudor pot să spun că m-a atras în momentul în care l-am văzut dansând. Dansa cu o credinţă imensă, cu bucurie, cu exuberanţă, foarte organic, dar, cumva, la ora aia, neterminat în mişcări. În afara faptului că e un artist integru, Tudor Chirilă e un om integru”, a dezvăluit actriţa la Europa FM.

    După despărţire, Tudor şi Dorina au rămas în relaţii apropiate. ”Tudor m-a ajutat foarte mult. Acum vorbesc cu această voce şi datorită lui. El m-a văzut pe scenă şi mi-a atras atenţia că s-ar putea să am nişte probleme”, a adăugat Dorina, care a făcut ulterior nişte investigaţii şi a trecut printr-o operaţie la nivelul corzilor vocale.

    Până acum, singurele referiri la această relaţie erau dintr-un interviu mai vechi pentru revista Playboy. ”M-am certat cu iubita mea de-atunci – Dorina Chiriac – într-o seară, după care m-am aşezat la masă şi am scris, în 20 de minute, «Nu am chef azi». Prin ’96, oamenii o duceau foarte greu în România. Ştiu că există concepţia că oamenii trebuie să stea împreună pentru copiii lor; e o formă de ipocrizie pentru că relaţiile se deteriorează adesea, oamenii se înşală, îşi vorbesc urît, îşi subminează familia”, a mărturisit Tudor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tupeu nemărginit! Ce a făcut un hoţ după ce a furat toate încasările dintr-un restaurant

    Pe facebook au fost postate două filmuleţe în care se poate observa foarte bine faţa bărbatului care a furat banii, iar în postare se menţionează şi un nume, mai exact Dacian „Daco” din Confecţii.

    Ctiti mai multe pe www.bantulazi.ro

  • Un român îşi dă VILA LUXOASĂ la schimb pe 100.000 de Biblii! Dar are, însă, o CERERE SPECIALĂ! Cum trebuie să fie acestea

    Acesta are o casă cu două niveluri pe strada Calea Transilvaniei din Câmpulung Moldovenesc, la ieşire spre Vatra Dornei, pe care o cedează în schimbul a 100.000 de Biblii, bărbatul având însă o cerere specială: ca Bibliile să fie în franceză sau în engleză.”Am pus acest anunţ pentru că eu consider că revenirea Domnului Isus Hristos e foarte aproape, iar bunurile, casa mea, nu mai au nici o valoare. Am înţeles din profeţii că Domnul Hristos revine foarte curând.

    Aşa cum s-a profeţit când trebuia să se nască domnul Hristos, şi au ştiut doar trei magi care au citit din profeţii, şi s-au dus la împăratul Irod şi au întrebat unde este împăratul de curând născut, aşa este scris şi în Daniel şi Apocalipsa în timpurile în care trăim. Şi am înţeles că în foarte scurt timp revine Domnul Hristos. Deci problema este foarte, foarte serioasă”, a declarat Abel Viorel Cipeliuc Varvaroi pentru Monitorul de Suceava.

    “Sunt un om simplu, modest, şi vreau şi eu să fiu mântuit. Anunţul este un simbol. Vreau să-mi dedic toată viaţa mea să fac tot ceea ce pot şi cred că este bine ca să mă salvez pe mine şi pe cei din jurul meu. Am făcut lucrul acesta înaintea Domnului. Şi dacă Dumnezeu va considera că trebuie să duc Bibliile pe care le voi primi, mă voi duce cu cea mai mare putere. Mai simplu pentru cineva ar fi să dea banii pe casă. Dar consider ca din partea lui Dumnezeu. Mă voi duce cu fruntea sus pentru că Dumnezeu îmi spune”, a mai declarat bărbatul din Câmpulung Moldovenesc, scrie b1.ro

  • S-a dus la şefi cu o soluţie care i-a ajutat să economisească 1,5 milioane de lire. Nu i-a venit să creadă ce recompensă a primit

    Un angajat al Argos s-a dus la şefi cu o idee care a dus la economisirea a 1,5 milioane de lire sterline. Mai exact, el a propus ca toate maşinile de livrare să alimenteze de la benzinării Sainsbury’s; dat fiind faptul că Sainsbury’s tocmai achiziţionase lanţul de magazine Argos, costurile s-au redus în mod considerabil.

    Bărbatul a trimis un mail cu propunerea sa unui manager, iar acesta l-a chemat la sediu pentru a discuta ideea. După ce noul plan a fost aprobat, angajatul a fost recompensat cu un voucher în valoare de 10 lire sterline.

    “Evident că m-am enervat”, povesteşte bărbatul. “Eu lucrez pe salariu minim şi ştiu cât de mulţi bani le-a păstrat în conturi ideea mea. Trăiesc într-un apartament cu 2 camere şi de 6 ani dorm pe canapeaua din sufragerie ca fiul meu să aibă propria lui cameră. E o diferenţă prea mare între 1,5 milioane şi 10 lire sterline”, a mai declarat bărbatul celor de la Mirror.

    Cei de la Argos au transmis publicaţiei britanice că apreciază feedbackul venit de la colegi, dar se gândiseră deja la ideea respectivă.

  • Noua modă ÎN RÂNDUL MILIARDARILOR RUŞI: nevestele extrem de tinere pe care le cuceresc înainte ca ele să facă 18 ani – GALERIE FOTO

    Diferenţa dintre Valentin Ivanov şi nevasta lui Lisa este de 37 de ani, iar cei doi s-au căsătorit când ea avea 18 ani, însă cei doi se vedeau de când ea era încă minoră, de la doar 14. Acum el are 55 de ani.

    Anatoly Danilitski şi cântăreaţa Slava. Diferenţa dintre ei este de 28 de ani.

    Alexander Lebedev şi soţia lui Elena. Diferenţa dintre ei este de 37 de ani. Elena avea probleme cu drogurile şi cu poliţia şi tatăl ei l-a rugat pe Alexander să-l ajute. Acum, fata din Siberia trăieşte în Londra şi Moscova şi are un castel în Franţa şi o vilă în Italia.

    Vlad Doronin este cunoscut pentru faptul că a ieşit cu Naomi Campbell, iar acum iese cu un alt supermodel, o rusoiacă cu câţiva ani mai mare decât propria fiică.

  • Cea mai nouă metodă prin care sunt înşelaţi bătrânii. Ce a păţit un bărbat din Caransebeş

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Caraş-Severin, oamenii legii caută un bărbat care, în urmă cu câteva zile, i-a furat unui bătrân din locuinţă 13.800 de lei şi zece galbeni.

    “Poliţiştii municipiului Caransebeş au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bătrân în vârstă de 79 de ani, din localitate, care anunţa faptul că un necunoscut i-a sustras o sumă mare de bani din locuinţă. (..) În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că bătrânul a fost abordat pe o stradă din apropierea locuinţei sale din Caransebeş, de un bărbat necunoscut. Intrând în discuţie cu acesta, bătrânul i-a spus că are nevoie de un instalator întrucât are probleme la coloana de apă. Bărbatul necunoscut s-a oferit să-l ajute, fiind invitat în curtea locuinţei. Ulterior, acesta a simulat o convorbire telefonică cu un instalator, asigurându-l pe bătrân că va veni cineva într-o oră pentru a remedia problema”, arată IPJ Caraş-Severin.

    Potrivit poliţiştilor, după câteva momente, bărbatul l-a întrebat pe bătrân dacă deţine sume de bani în casă, pentru că el a fost director la o bancă şi ştie că în noaptea respectivă “se vor schimba banii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro