Tag: deschidere

  • Cum vor două antreprenoare să facă 1 milion de lei cu un atelier la Târgovişte

    O afacere începută în anii ’90 de un antreprenor din Târgovişte a ajuns astăzi la a doua generaţie şi estimează afaceri de peste 1 milion de lei din producţia manuală de pantofi din piele. Paşii următori sunt expansiunea peste graniţe şi deschiderea primului magazin fizic în România.

    Produsele Smiling Shoes realizate în atelierul de la Târgovişte au fost vândute în România prin magazinul online al companiei, promovarea fiind de asemenea făcută exclusiv pe internet. „Afacerea cu pantofi a fost începută de tata în 1994 la Târgovişte, acolo unde este şi în prezent atelierul”, îşi amintesc Corina şi Luiza Naduh, fiicele antreprenorului care a pus bazele businessului. Ele au început să se implice în business începând cu 2007 şi respectiv 2009, după ce anterior au lucrat în domenii diferite. Corina Naduh, absolventă a Academiei de Studii Economice, a lucrat în multinaţionale precum UPC sau Oracle, în timp ce sora sa Luiza este arhitect urbanist. Cele două surori au crescut însă odată cu acest business, iar astăzi amândouă se ocupă de marketing şi vânzări, în timp ce Luiza este şi designerul colecţiilor apărute sub brandul Smiling Shoes.

    Compania a început să producă pantofi pentru femei în 2007, iar de atunci şi-a concentrat atenţia pe acest business. „Când a început tata acest business avea o fabrică mică, care făcea producţie de serie exclusiv pentru bărbaţi. La început, sora mea şi cu mine nu ne-am implicat direct în afacere, însă după ce am ajuns în Bucureşti lucrurile s-au schimbat, tocmai din dorinţa noastră de a ne diferenţia faţă de uniformele existente pe piaţă.”

    În primăvara anului 2007, acum aproape nouă ani, a apărut prima colecţie Smiling Shoes, iar de atunci compania a continuat să scoată două colecţii principale pe an şi mai multe colecţii capsulă, axate pe trendurile principale sau dezvoltate în colaborare cu designeri sau personalităţi care le sunt aproape ca stil şi ca valori. Fiecare colecţie are câte 20-30 de modele clasice, alături de 3-4 modele în ediţie limitată, din materiale mai rare, precum piele de piton. 

    „În prezent producem lunar aproximativ 280-300 perechi de pantofi, iar capacitatea de producţie este acoperită în procent de 80%. Avem însă şi luni în care producţia depăşeşte 400 de perechi”, rezumă cele două surori ritmul de producţie. Anul trecut fabrica din Târgovişte a companiei Eldur Prod, care administrează brandul Smiling Shoes, şi-a dublat capacitatea. În prezent compania are şapte angajaţi permanenţi plus cele două surori, alături de o serie de colaboratori pentru diferite servicii externalizate.„Toţi pantofii Smiling Shoes sunt produşi manual. Fiecare comandă este total personalizată şi manufacturată în consecinţă.”

    Luiza Naduh explică faptul că o clientă poate alege un pantof cu o platformă de 1 cm şi cu toc cui, baretele verzi, branţul mov şi tocul portocaliu, o anumită dimensiune la circumferinţă sau o ajustare la baretă. Totul este customizabil, iar un angajat al companiei stă şi manufacturează acel produs exact după aceste detalii. Pentru fiecare model există multiple combinaţii, în funcţie de dorinţele celei care îl va purta. Mai mult, compania nu lucrează cu stocuri şi producţia se face doar la comandă. Astfel, clientele comandă şi abia apoi pantofii intră în producţie, livrarea făcânduse în 10-12 zile. Ar putea livra şi mai repede, spun ele, însă acest lucru ar însemna să pericliteze produsele.

    Pentru realizarea pantofilor, cele două surori şi tatăl lor au ales să folosească doar furnizori italieni, atât pentru calapoade, tocuri şi tălpi, cât şi pentru piele şi accesorii. „Decizia cea mai importantă pentru business, dar şi cea mai dificilă totodată a fost schimbarea liniei de producţie şi importul din Italia a tuturor elementelor care constituie un produs – de la calapoade, tocuri, tălpi la piele.” De altfel, ele nu sunt singurele care optează pentru acest model în contextul în care şi producători mari precum Musette sau Denis aleg furnizori din cizmă afirmând că local nu există tăbăcării sau furnizori specializaţi pe astfel de materiale. „Noi ne ocupăm de alegerea materialelor, a designului şi de creionarea colecţiei. De asemenea, noi ne ocupăm şi de stabilirea contactelor şi negocierea cu furnizorii din Italia”, explică antreprenoarele. De supervizarea producţiei se ocupă tatăl lor împreună cu echipa responsabilă pentru controlul calităţii şi inspecţia tehnică.

    Uitându-se în urmă, cele două surori spun că toată această aventură a început din pasiunea pe care o împărtăşesc pentru accesorii şi combinaţii de culori. A contat şi experienţa familiei în businessul de profil, dar şi faptul că Luiza Naduh este arhitect. „Am vrut să punem în evidenţă amprenta personală acolo unde, altfel, ar domina uniformitatea.” Primii lor clienţi au fost chiar ele, urmând prietenii şi cunoştinţele. Au venit apoi alte persoane care au aflat prin recomandare de brandul Smiling Shoes, care era disponibil doar online şi care se promova doar prin reţele sociale. Astfel, extinderea bazei de potenţiali clienţi a venit în mod natural. Conceptul „Smiling“ a prins viaţă, iar lumea a început să recunoască produsele made in Târgovişte.

    „Ne sunau prietenii să ne spună că au văzut pantofii noştri la cineva în club sau în mall. Brandul a început astfel să se contureze.” Cele două tinere antreprenoare spun că reţeta din spatele Smiling Shoes are câteva ingrediente-cheie, mai exact experienţa de 20 de ani în domeniu a tatălui lor, pasiunea pentru modă şi trenduri şi ideile îndrăzneţe ale celor două surori care nu aveau nici 30 de ani când s-au implicat în acest business.

    „Suntem în permanentă cercetare şi reinventare a businessului, atât din punctul de vedere al produsului Smiling Shoes, dar şi punctul de vedere al shopului online.” La circa nouă ani de la lansarea primei colecţii de pantofi sub brandul Smiling Shoes, în continuare produsele sunt vândute aproape exclusiv doar online, în magazinul propriu, însă cele două surori recunosc că se gândesc să facă primul pas şi în offline.

    „Momentan, produsele Smiling Shoes se vând aproape exclusiv online, în shopul propriu, care ne permite să lucrăm în fabrică aproape de capacitatea maximă de producţie. Suntem prezenţi şi în câteva magazine multibrand, însă nu în România.” Strategia de viitor a celor două surori se îndreaptă de altfel către zona de export. Ele nu oferă mai multe detalii, afirmând că sunt în curs de definitivare a strategiei pentru anul viitor. „Din păcate, din cauza lipsei unui sistem de buying corect, magazinele multibrand din România nu au reprezentat până în prezent o alternativă eficientă pentru vânzarea produselor noastre.” A existat însă un contract de colaborare cu un magazin din Rusia care a văzut colecţia pe reţeaua de socializare Instagram şi a comandat 50 de perechi. Reprezentanţii acestuia au venit şi în România să vadă pantofii şi i-au cumpărat.

    Un alt plan de viitor al companiei este reprezentat de deschiderea unui magazin fizic propriu sub brandul Smiling Shoes. Luiza şi Corina Naduh spun că, pentru businessul lor, care mizează foarte mult pe produse personalizate, deschiderea unei reţele de magazine nu este justificată.

    „Dacă ne gândim la specificul activităţii noastre, cu serii mici şi limitate, cu produse personalizate, cu siguranţă că, cel puţin momentan, o reţea de magazine nu are sens.”

    Deşi locuiesc în Bucureşti, cele două tinere antreprenoare fac naveta între Capitală şi Târgovişte. În fiecare zi de luni sunt la fabrică să vadă cum merge businessul, iar în perioada de pregătire a colecţiilor stau acolo o lună întreagă pentru că fac probe şi realizează prototipuri.

    Clienţii vin în special din multinaţionale, fiind femei cu venituri medii care doresc să iasă din „uniformele” din piaţă. Pe site sunt prezentate şi colecţiile anterioare, şi pentru că totul se face pe comandă, un client poate comanda orice model, indiferent de colecţie şi de anul în care aceasta a fost prezentată. Preţurile variază de la 60 de euro pentru o pereche de balerini şi merg până la 250 de euro pentru o pereche de cizme.

    Modelul de business al Smiling Shoes nu se bazează pe reduceri, precizează cele două surori. Există un program de fidelizare şi o serie de produse de tip prototip care pot avea preţuri promoţionale, însă acesta nu este argumentul suprem în business.

    Compania Eldur Prod, care operează fabrica unde se realizează brandul Smiling Shoes, a terminat anul trecut cu afaceri de 776.000 de lei, de peste 2,5 ori mai mari decât în 2013. Anul acesta businessul urmează a depăşi pragul de 1 milion de lei, iar optimismul familiei de antreprenori de la Târgovişte duce planurile brandului şi mai departe de acest prag.

  • Lidl deschide un nou magazin în Craiova

    Noua unitate se va deschide în Strada Caracal, nr. 150 A, având o suprafaţă de vânzare de aproximativ 1200 m², şi o capacitate de 120 de locuri de parcare. Odată cu deschiderea sa, vor fi create 20 de noi locuri de muncă. Orarul de funcţionare al noii unităţi va fi următorul: între 7:30 şi 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminica, între 8:00 şi 20:00.

    Lidl are în prezent peste 4.200 de angajaţi în reţeaua de magazine, centrele regionale de distribuţie şi în sediul central.

    Lidl este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, activând în 26 de ţări europene şi având peste 100 de centre logistice ce asigură aprovizionarea a peste 10.000 de magazine. Având mai mult de 170.000 de angajaţi, Lidl se numără printre primii 10 comercianţi de produse alimentare la nivel mondial.

  • Un fost concurent la Masterchef face 25.000 de euro din prăjituri

    Vlad Mureşan, 30 de ani, şi-a deschis propria cofetărie în Cluj-Napoca imediat după participarea la concursul Masterchef în 2013, iar pariul „dulce“ l-a costat 20.000 de euro, bani proveniţi din surse proprii.

    Tânărul nu a reuşit să prindă finan­ţă­rile acordate de către stat, dar s-a amibiţio­nat să pună pe piaţa clujeană brandul „Un dulce de la Vlad Mure­şan“, care foloseşte în toate reţetele ciocolata în proporţie de 80%.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Povestea omului care a revoluţionat designul bijuteriilor

    Numele ”Harry Winston„ este cunoscut ca fiind al uneia dintre cele mai prestigioase companii de bijuterii: Harry Winston şi-a deschis porţile în New York în 1932 şi a început un proces de transformare a diamantelor în artă, revoluţionând designul bijuteriilor.

    Compania poartă numele fondatorului acesteia, Harry Winston, care şi-a început afacerea într-un mic magazin din Manhattan. Harry Winston se afla la a doua generaţie de imigranţi în Statele Unite ale Americii. Tatăl său, Jacob, emigrase din Ucraina în 1890, iar în acelaşi an a pus bazele unui mic atelier de reparaţii de bijuterii împreună cu soţia sa. Harry Winston s-a născut şase ani mai târziu. A crescut sub ghidarea tatălui său, învăţând detalii despre pietrele preţioase şi despre tainele bijuteriilor.

    Când a împlinit 7 ani, familia sa s-a mutat în California şi a stabilit o sucursală în Hollywood. În 1911, a absolvit liceul şi s-a alăturat tatălui său în afacere, începând să călătorească în vest. În 1914 s-a întors în Manhattan şi a deschis un atelier de reparaţii. Doi ani mai târziu, la 19 ani, a folosit 2.000 de dolari din propriile economii pentru a deschide compania Premier Diamond. Winston şi-a folosit cunoştinţele şi talentul de a aprecia calitatea în scopul cumpărării şi vânzării pe bursa de diamante din New York.

    A câştigat rapid reputaţia de a face deciziile potrivite la timpul potrivit. În doi ani, compania sa a crescut de la 2.000 de dolari la venituri de 30.000 de dolari. Norocul său nu a ţinut mult şi a ajuns aproape falimentar după ce unul dintre angajaţii săi a fugit cu toţii banii. Winston a început să cumpere bijuterii de la vânzările realizate pe anumite proprietăţi, unde bijuteriile preţioase erau disponibile la preţuri mici, datorită monturilor învechite. Winston a rearanjat pietrele în noi monturi şi le-a vândut la profit mai mare. În 1925, a cumpărat o colecţie de bijuterii a unei moşteniroare din Pittsburgh pentru 1 milion de dolari, iar anul următor a achiziţionat colecţia celebră Arabella Huntington, pentru 2 milioane de dolari. În 1930, a câştigat faimă la nivel naţional odată cu achiziţia colecţiei Baldwin, ce includea un diamant de 39 de carate cu tăietură de smarald.

    În 1932, Winston a închis compania Premier Diamond şi a deschis Harry Winston, în care s-a concentrat pe remontarea pietrelor preţioase pe care le cumpărase în designuri minimaliste. Winston a continuat să vândă şi să cumpere pietre preţioase cunoscute şi a devenit şi colecţionar. În 1949 a organizat şi o expoziţie,  din care a făcut parte şi diamantul Hope, estimat atunci la 1 milion de dolari.
    În 1958 a donat diamantul Hope instituţiei Smithsonian, alături de alte pietre preţioase. În ce priveşte apariţiile sale publice, era foarte discret. S-a mutat într-o casă în New York City în 1960, dar s-a ferit de apariţiile în ziare. A murit în 1978, la vârsta de 82 de ani. Soţia sa, Edna, a preluat controlul companiei, iar opt ani mai târziu, după moartea sa, cei doi fii ai lui Winston, Ronald şi Bruce, s-au certat asupra controlului companiei. În cele din urmă, Ronald a plătit 54,1 milioane de dolari pentru a cumpăra şi partea lui Bruce.
     

  • Produse cu până la 75% reducere: ce puteţi cumpăra de la buticul ANAF

    Peste 200 de cumpărători vin zilnic la magazinul deschis de ANAF în Bucureşti, pe strada Măriuca numărul 14. Atraşi de preţurile mici, mai multe persoane vizitează aproape zilnic magazinul pentru a cumpăra produse cu reduceri de până la 75%, potrivit jurnalul.ro.

    În magazinul ANAF poţi găsi produse precum tricouri pentru copii cu 3 lei, bluze de damă la 5 lei, pălărie sau şapcă la 3,5 lei, şosete bărbăteşti la 1 leu, husă de telefon la 6,8 lei, mănuşi la 2,5 lei, peruci la 4,5 lei etc. Sute de produse confiscate de inspectorii ANAF, de poliţie sau de vameşi ajung pe rafturile magazinului din strada Măriuca.

    Ioan Traian Cuc, şef Birou presă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat pentru sursa citată că marele avantaj pentru cumpărători este preţul: dacă un produs din magazin nu se vinde timp de o lună preţul său este redus cu 25%, apoi cu 50% şi reducerea ajunge până la 75% din preţul iniţial, după trei luni.

    În afara centrului din Capitală, ANAF mai are alte 20 în ţară: în Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Sibiu, Olt, Teleorman, Harghita etc.

  • Produse cu până la 75% reducere: ce puteţi cumpăra de la buticul ANAF

    Peste 200 de cumpărători vin zilnic la magazinul deschis de ANAF în Bucureşti, pe strada Măriuca numărul 14. Atraşi de preţurile mici, mai multe persoane vizitează aproape zilnic magazinul pentru a cumpăra produse cu reduceri de până la 75%, potrivit jurnalul.ro.

    În magazinul ANAF poţi găsi produse precum tricouri pentru copii cu 3 lei, bluze de damă la 5 lei, pălărie sau şapcă la 3,5 lei, şosete bărbăteşti la 1 leu, husă de telefon la 6,8 lei, mănuşi la 2,5 lei, peruci la 4,5 lei etc. Sute de produse confiscate de inspectorii ANAF, de poliţie sau de vameşi ajung pe rafturile magazinului din strada Măriuca.

    Ioan Traian Cuc, şef Birou presă, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti a declarat pentru sursa citată că marele avantaj pentru cumpărători este preţul: dacă un produs din magazin nu se vinde timp de o lună preţul său este redus cu 25%, apoi cu 50% şi reducerea ajunge până la 75% din preţul iniţial, după trei luni.

    În afara centrului din Capitală, ANAF mai are alte 20 în ţară: în Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Sibiu, Olt, Teleorman, Harghita etc.

  • Amazon deschide primul magazin fizic. Vezi cum arată

    Amazon va deschide primul magazin fizic în Seattle. Amazon Books va fi prima librărie a companiei de la înfiinţarea Amazon. În librărie se vor vinde cărţi, dar şi produse Amazon precum Kindle, Echo sau Fire Tv, scrie Business Insider.

    Compania va utiliza feedback-ul dat de utilizatori (notele) pentru a putea selecta ce cărţi vor pune pe rafturi. “Vrem să utilizăm datele pe care le-am străns pentru a realiza o librărie pe placul clienţilor”, a declarat Jennifer Cast, vicepreşedinte Amazon Books, potrivit Seattle Times. Fiecare carte în parte va fi însoţită de o plancartă mică ce va conţine o recezie scurtă şi nota dată de clienţi.

    Şi aranjarea cărţilor va fi făcută altfel. Cărţile vor fi expuse cu faţa astfel se vor vede imediat coperţile. Astfel cărţile vor ocupa mai mult spaţiu, dar se vor vedea mai uşor.

    O mişcare cumva împotriva curentului din partea Amazon, dar potrivit unor date adunate de The Guardian, vânzările de cărţi fizice au avut de căştigat în 2015.

    Multinaţionala cu sediul în Seattle, SUA, a fost fondată de Jeffrey P. Bezos şi a început ca un magazin online exclusiv pentru cărţi. Compania şi-a diversificat rapid oferta şi vinde în prezent de la mâncare sau jucării până la servicii de cloud computing.

    A pus bazele companiei în propriul garaj din Bellevue, Washington, după ce a renunţat la postul de vicepreşedinte al firmei D.E. Shaw, unde identificase potenţialul companiilor din online. A hotărât că cea mai bună afacere pe internet ar fi vânzarea de cărţi, iar speculaţia lui s-a adeverit după primele două luni de funcţionare a magazinului online, când Amazon vindea în toate cele 50 de state ale SUA şi în alte 45 de ţări. 

  • Un stat din Europa va deschide camere destinate consumului de droguri

    Irlanda va deschide, începând cu anul viitor, camere speciale destinate consumului de droguri, potrivit newstalk.com. Proiectul, prezentat de ministrul Aodhan O’Riordain, prevede deschiderea unor astfel de camere în Dublin, Cork, Galway şi Limerick.

    Aceste camere speciale ar trebui să asigure un cadru sigur pentru injecţiile cu heroină, limitând în acelaţi timp riscul de a contracta SIDA sau hepatita C.

    Aodhan O’Riordain a explicat strategia în cadrul unui discurs ţinut luni la London School of Economics, precizând că aceste centre ar trebui să devină funcţionale la începutul anului 2016.

    Este primul fază a unui plan de a schimba modul de luptă împotriva drogurilor, care s-a dovedit de multe ori ineficient, notează sursa citată. Alte state merg deja pe această abordare: un exemplu este Portugaliam acolo unde consumul de droguri este considerat o boală şi nu o infracţiune. “Atunci când vorbim de droguri ne place să dăm vina pe victimă… dar ce caută victima într-o sală de tribunal dacă este o persoană bolnavă, care are nevoie de ajutor?”, a spus O’Riordain.

    Primul centru de acest gen din lume a fost deschis la Berna, Elveţia, în iunie 1986. Au urmat altele în Europa (Germania, Olanda, Spania, Norvegia, Luxemburg, Danemarca şi Grecia), precum şi în Australia şi Canada.

  • Cum ajungi de la un magazin pe strada Teilor din Piteşti la o reţea de 14 magazine cu afaceri de 30 de milioane de lei

    Momentul când mi-am cumpărat verighetele de nuntă a fost singurul contact pe care l-am avut cu domeniul bijuteriilor până să preiau această funcţie“, mărturiseşte Horaţiu Vasilescu, numit în funcţia de director executiv al Bijuteria Teilor în urmă cu aproximativ şase săptămâni.

    Înfiinţată în 1998 pe Strada Teilor, în oraşul Piteşti, reţeaua de bijuterii pe care o conduce acum Horaţiu Vasilescu a ajuns în prezent la 14 magazine (cărora li se adaugă unul online), la o cifră de afaceri ce se îndreaptă spre 30 de milioane de lei (aproximativ 6,7 milioane de euro), la planuri de a acoperi toate oraşele cu peste 150.000 de locuitori, la ţinta de a deveni numărul 1 pe piaţa locală de bijuterii, dar şi la ieşirea în afara graniţelor ţării.

    Din povestirile fondatorului Florin Enache, Vasilescu ştie că, în primii ani ai afacerii Bijuteria Teilor, antreprenorul mergea la târgurile din străinătate de unde se întorcea cu cataloage şi reviste, astfel încât să înţeleagă care este atmosfera, care sunt caracteristicile lumii luxului, care sunt clienţii, pretenţiile şi aşteptările lor. „La început a crescut lucrurile cum a simţit, apoi a început să citească literatură de business şi şi-a propus să crească afacerea.“ Chiar dacă era în plin proces de dezvoltare, s-a înscris la un Executive MBA în cadrul Vienna University, pentru a afla care sunt lucrurile pe care trebuie să le facă astfel încât să ducă afacerea la nivelul următor. Enache a început să extindă afacerea Teilor în afara Piteştiului în 2010, cu un magazin în Sibiu, urmat de magazine în Craiova sau Târgovişte. În Bucureşti şi-au propus să intre încă de la început în centrul comercial Băneasa, convinşi că acolo vor avea cea mai bună clientelă.

    Enache a făcut acest lucru prin achiziţia unei firme care avea un spaţiu închiriat în Băneasa, dat fiind faptul că nu a fost primit acolo în alte condiţii. „Se ducea cu capul în pământ la toate mallurile, ei nu voiau să îi primească, spuneau că nu prea au loc pentru un brand românesc. Acum primim cereri în fiecare săptămână pentru a deschide un magazin în locaţiile lor“, povesteşte Vasilescu. Deschiderea centrelor comerciale faţă de brand se datorează efervescenţei extinderii Teilor din ultimul an: în prima parte a lui 2015 au inaugurat patru magazine, două în Bucureşti (AFI Palace Cotroceni şi Mega Mall) şi câte unul în Iaşi (Palas Mall) şi Braşov (Coresi Shopping Resort), dar intenţionează să se extindă în următorul an cu alte patru magazine (în Cluj-Napoca, în cadrul centrului comercial Unirea Shopping Center din Capitală, într-un alt centru comercial din Bucureşti, dar şi în centrul comercial din Piteşti).

    Dacă până acum afacerea a fost construită cu entuziasm specific antreprenorial, fondatorul acesteia a hotărât ca lucrurile să fie făcute
    într-un mod mai structurat, una dintre primele măsuri în această direcţie fiind numirea unui director executiv. „Timp de trei luni, ne-am întâlnit în fiecare sâmbătă şi am început să investigăm – eu, pe de o parte, cum a gândit businessul, ce strategie are, iar el, cum să ducă afacerea la nivelul următor“, descrie Horaţiu Vasilescu primele discuţii despre afacere cu fondatorul acesteia.

    Vasilescu a venit la conducerea Teilor după o perioadă de aproximativ cinci ani petrecută în cadrul companiei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Adecco. Cea mai recentă funcţie ocupată în cadrul companiei a fost cea de business manager pe zona de sud, fiind responsabil de o afacere de aproximativ 22 de milioane de euro, cu circa 4.000 de angajaţi temporar de gestionat şi şase centre de cost, incluzând şi piaţa din Capitală. Anterior, a absolvit Facultatea de Finanţe-Bănci în cadrul Universităţii din Piteşti, un program masteral în managementul afacerilor, dar şi Facultatea de Drept la Titu Maiorescu. La 22 de ani îi plăceau maşinile, aşa că s-a angajat în cadrul reprezentanţei Honda din Piteşti, unde a lucrat pentru o perioadă scurtă. A fost suficient cât să observe că domeniul vânzărilor i se potriveşte, totuşi, după absolvire, s-a angajat la Emporiki Bank, mai ales pentru că sistemul bancar era atractiv la nivelul anului 2007. A trecut la un nou domeniu după o perioadă în care, din cauza crizei financiare care începuse să se resimtă, produsele de creditare ce abia fuseseră lansate nu mai erau la fel de atractive.

     

  • Care este valoarea reală a clientului, astăzi, la noi?

    Veneam din Italia, unde tocmai mă minunasem în faţa unei abordări care mi s-a părut SF: o factură neplătită la electricitate şi, drept urmare, compania „taie“ curentul clientului. Cu toate acestea, clientul putea folosi becurile din casă, ba chiar şi instantul pentru încălzirea apei sau plita de gătit. Este adevărat, nu la putere maximă, dar o cafea tot puteai face. Iar clienţii au plătit ce au avut de plătit, ba chiar şi o taxă decentă de reconectare – care mi se pare în regulă – iar conflictul, dacă îi putem spune aşa, a fost stins civilizat, fără ameninţări, lapidări, deplasări sau alte „ări“.

    Când vom ajunge şi noi, oare, la relaţii cu adevărat normale între client şi furnizori? Ştiu că or să sară unii să-mi spună să nu generalizez, şi nici nu vreau asta, dar de cele mai multe ori, indiferent că vobim de un taximetrist, de un comerciant sau de un bancher, am sentimentul că eu, consumatorul, am pierdut meciul. Indiferent ce va să zică asta, că am îndurat fumul ţigării din taxi, că am închis ochii la calitatea mărfii sau că am acceptat un ton nepotrivit sau penalităţi aiurea.

    Care este valoarea reală a clientului astăzi, la noi, dincolo de fardul marketingului?

    Pentru că eu, consumatorul, cred că sunt important, şi nu numai eu, ci şi colegii mei, dumneavoastră, cei care citiţi revista, prietenii dumneavoastră şi toţi care susţinem întreg lanţul – magazine, bănci, furnizori de servicii. Plătim taxe şi impozite care sprijină pensionari, persoane asistate, funcţionari, investiţii publice, preşedinţi şi parlamente. Sunt/suntem alfa şi omega, începutul şi sfârşitul în circuitul economic şi oricine se consideră „too big to fail“ ar trebui să fie conştient că mărimea sa este suportată de micimea mea.

    Am scris în mai multe rânduri despre ceea ce cred că este o altă lipsă a societăţii româneşti – cea a avocaţilor. Avem foarte buni specialişti, experţi în legislaţie sau business sau procese penale şi civile, citaţi în reviste şi chemaţi le televiziuni, dar ne lipsesc avocaţi care să ajute cetăţeanul simplu în cazul în care a fost nedreptăţit. Avocaţi cu o atitudine proactivă, deschisă şi înţelegătoare, aflaţi în curtea furnizorului de utilităţi, în salonul spitalului sau pe holurile instituţiilor statului, avocaţi care să-i desluşească clientului clauzele contractuale pentru care semnează. Şi cred, sper că societatea românească, cinică şi crudă cu cei care nu ştiu să se apere, fie ei consumatori, întreprinzători, pietoni sau şoferi, medici sau pacienţi, s-ar însănătoşi în cazul în care nedreptatea ar fi taxată corespunzător.

    Doi la mână, poate că ar trebui să ieşim din poziţia de piaţă mică şi ieftină, din cauza puterii reduse de cumpărare. Îmi sprijină ideea Angela Filote, şeful reprezentanţei Comisiei Europene în România, care, la un summit pentru investitori, a pledat pentru o creştere a salariilor, dar bazată pe competitivitate, şi pentru măsuri destinate trecerii de la un stat cu costuri scăzute la unul cu forţă de muncă cu valoare adăugată medie şi mare, fără a pierde interesul investitorilor. „Nu cred că România îşi permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut, nu cred că e corect pentru români“, a spus oficialul european.
    De aici ar trebui să înceapă treaba strategilor guvernamentali sau de partid, zic, şi, atunci când o să vă opriţi din râs, o să îmi daţi dreptate.

    Ilustrez cu „Masa frugală“ a lui Pablo Picasso.