BusinessMagazin

Tag: produse

  • O fetiţă de 8 ani a găsit cheia succesului: câştigă peste 100.000 de euro pe săptămână

    Faptul că Youtube este o sursă aparent inepuizabilă de bani nu mai reprezintă o surpriză pentru nimeni, însă cei care stau în spatele imaginilor au poveşti de-a dreptul fascinante.

    CharlisCraftyKitchen este un canal de Youtube prin care o fetiţă de 8, pe nume Charli, ani prezintă reţete culinare. Conform estimărilor realizate de compania Outrigger, canalul generează venituri de 127.000 de dolari pe săptămână şi este vizitat de aproape 30 de milioane de oameni lunar.

    Charli a început să filmeze clipuri în 2012, când avea doar 6 ani. Sora ei Ashlee, de 5 ani, are rolul de a testa produsele. Cele două fetiţe au realizat tutoriale pentru o sumedenie de produse, de la biscuiţi Oreo până la diverse feluri de îngheţată.

    Succesul canalului CharlisCraftyKitchen este de apreciat mai ales atunci când este comparat cu cele deţinute de bucătari celebri precum Jamie Oliver. Canalul acestuia a avut, în luna martie, “doar” 7 milioane de vizitatori.

  • Ce efecte va avea asupra economiei reducerea TVA de 15 puncte procentuale la alimente

    Este cea mai importantă resursă pentru bugetul de stat şi a doua sursă de bani pentru bugetul consolidat, buget care în ultimii ani a fost prins în menghina consolidării fiscale şi va continua să fie având în vedere regulile bugetare stricte europene. Motiv pentru care o reducere a acestei taxe, chiar şi numai pentru anumite categorii de produse, a stat sub semnul puţin probabilului. Dar surpriza s-a produs, guvernul aprobând reducerea TVA la toate alimentele, fără diferenţeri, la băuturile nealcoolice şi la serviciile de alimentaţie publică începând cu 1 iunie 2015. Iar ajustarea va fi semnificativă, de 15 puncte procentuale, de la 24% la 9%.

    Măsura este bună, dorită şi aşteptată. Reprezintă o intrare în normalitate având în vedere că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au cote reduse de TVA la alimente, după cum spun consultanţii fiscali. În Belgia, Polonia, Cipru sau Italia, cotele reduse de TVA la produsele alimentare sunt mai mici decât în România, fiind în intervalul 4% – 6%. În Germania, TVA la produsele alimentare este de 7%, iar în Austria este 10%.

    După anunţarea măsurii, au apărut imediat întrebări privind efectele reducerii TVA. În ce măsură diminuarea TVA se va regăsi în preţul de la raft al produselor? Vor prefera comercianţii să îşi majoreze marjele de adaos comercial? Va creşte consumul? Cât de sustenabilă este măsura şi ce impact va avea asupra bugetului? Va scădea cu adevărat evaziunea fiscală?

    Reducerile de taxe sunt benefice pentru populaţie şi pentru economie în general. Ajustarea TVA la produsele alimentare la 9% va avea atât consecinţe macroeconomice, cât şi bugetare sau sociale având în vedere că alimentele au cea mai mare pondere în coşul zilnic de consum al românilor. Măsura poate contribui la relansarea consumului intern prin creşterea veniturilor disponibile ale populaţiei, odată cu diminuarea preţurilor. Retailerii au promis să transfere scăderea TVA în preţul la raft, pentru că sunt la capătul lanţului. Tododată, ajustarea TVA va stimula creşterea economică, dar va determina şi diminuarea inflaţiei. Unii analişti s-au grăbit să reducă puternic estimările privind inflaţia din acest an spre 0% sau chiar în teritoriul negativ şi majorează prognozele privind creşterea economică, peste 3%.

    Calculele Ministerului Finanţelor indică faptul că în urma reducerii TVA la produsele alimentare PIB-ul poate înregistra în anul 2015 o creştere adiţională de 0,2 puncte procentuale, iar consumul populaţiei se estimează că se va majora suplimen-tar cu 0,3 puncte procentuale. Iar în anul 2016, la creşterea reală a PIB se vor mai adăuga 0,4 puncte procentuale. Un im-pact semnificativ se va înregistra şi în cazul inflaţiei. Ministerul Finanţelor anticipează că inflaţia medie anuală se va reduce cu 1,1 puncte procentuale în primul an de aplicare a propunerilor de reducere a TVA.

    Piaţa a mai fost testată în 2013 cu relaxarea fiscalităţii, atunci când guvernul a decis să extindă aplicarea cotei reduse de 9% la produsele de panificaţie. Ulterior, oficialii guvernamentali au discutat despre o nouă extindere a aplicării cotei reduse, însă doar pentru alimente de bază (carne, lapte etc). Din aceste motive, decizia aplicării cotei de 9% la toate produsele ali-mentare a fost o surpriză.

    Pentru ce se aplică reducerea TVA? Industria alimentară românească, dominată la vârf de multinaţionalele din producţia de uleiuri, zahăr şi dulciuri, dar formată în eşalonul doi din afaceri antreprenoriale româneşti, a generat anul trecut o cifră de afaceri cumulată de aproape 40 miliarde de lei (9 miliarde de euro), dar cu un sold negativ  – diferenţa dintre pierderile şi profitul brut de 200 milioane de lei (45 milioane de euro). Industria alimentară a făcut un salt de 25% faţă de 2008. România este a şaptea cea mai mare piaţă de consum din Uniunea Europeană, iar românii cheltuie doar pe alimente 30% din banii trimişi în consum, a doua pondere între cele 28 de economii comunitare.

    Cum afectează reducerea TVA bugetul? În ceea ce priveşte impactul bugetar al reducerii TVA la produsele alimentare, estimările Finanţelor sunt de aproape 2,44 miliarde de lei pentru 2015, de 5,17 miliarde de lei – 2016, 4,8 miliarde de lei – 2017, iar pentru 2018 de 
5,9 miliarde de lei. Cumulat, până în 2018 impactul bugetar al reducerii TVA la 9% ar trebui să fie de 18,25 miliarde de lei.

    Evoluţia încasărilor din TVA este influenţată de trendul vânzărilor cu amănuntul, dar şi de gradul de diminuare a evaziunii fiscale. Ajustarea TVA ar putea duce, teoretic, la diminuarea evaziunii fiscale din agricultură, industria alimentară şi retail, mai ales dacă va fi însoţită de controale fiscale în zonele cu risc sporit de evaziune, după cum spun consultanţii fiscali.

    Guvernul se bazează pe încasări suplimentare ale ANAF de 5,5 miliarde de lei în anul 2015, 14 miliarde de lei în anul 2016 şi 18 miliarde de lei anual în perioada 2017-2019.

    Rămâne de văzut dacă optimismul Finanţelor va fi confirmat de realitate sau dacă va fi nevoie de „reversarea“ măsurii de reducere a TVA, de creşterea altor taxe sau de tăierea drastică a investiţiilor. Estimările Consiliului Fiscal indică riscul dera-pajului deficitului bugetar peste 3% din PIB anul viitor. Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, arată că viitorul fiscal trebuie urmărit cu atenţie: „Datele noastre sunt convergente cu datele CE. Se pare că deficitul ar sări de 3% din PIB începând cu 2016. Ceea ce, evident, provoacă îngrijorări la nivelul comisiei, pentru că ar însemna o declanşare a procedurii de deficit excesiv pentru România“.

    Premierul Victor Ponta a susţinut că la sfârşitul primului trimestru s-a înregistrat o colectare peste aşteptări a veniturilor bugetare, respectiv un plus de 3-3,5 mld. lei faţă de ceea ce era prevăzut ca program. Totodată, cheltuielile au fost mai mici, ceea ce permite aplicarea relaxării fiscale legate de TVA chiar înainte de intrarea în vigoare a Codului fiscal la 
1 ianuarie 2016.

    Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat recent că diminuarea TVA este de dorit, nu numai din punct de vedere so-cial, ci şi economic, însă a atenţionat că o scădere a cotei urmată de o revenire ar fi „mult mai dureroasă“ şi va avea efecte negative, dacă lucrurile nu sunt cântărite bine înainte. Isărescu a mai spus că sustenabilitatea măsurilor avute în vedere în noul Cod fiscal este „vitală“, dar şi credibilitatea pachetului de măsuri, pentru că altfel pieţele financiare pot reacţiona violent.

    Oamenii de afaceri îşi amintesc cum în vara anului 2010 a fost majorată cota standard de TVA de la 19% la 24% aproape peste noapte din cauza restricţiilor bugetare de la acel moment. Veniturile bugetare şi încasările din TVA au crescut atunci neîntrerupt mai bine de un an, însă ulterior ritmul a încetinit pe măsura disipării efectului de bază datorat majorării TVA. Creşterea taxei la 24% a salvat deficitul bugetar în anii de criză.

  • Debenhams îşi încearcă norocul a doua oară în România. Cine i-a scos de pe piaţă în 2013

    “Am lucrat pentru Debenhams 22 de ani, de când aveam 4 ani“, glumeşte referitor la vârsta sa Chris Harper, britanicul care se ocupă de dezvoltarea francizei deţinute de grupul bulgar MRPI. „Evident, nu ştim exact care vor fi rezultatele acestui spaţiu, dar, ca să fiu conservator, voi spune că mă aştept ca vânzările să fie mai mari cu cel puţin 25% decât cele înregis-trate de Debenhams în trecut“, spune Harper. România nu este singura ţară în care Chris Harper se ocupă de dezvoltarea reţelei, merge oriunde este nevoie de el.

    Compania MRPI, cu activităţi în dezvoltarea de proiecte comerciale importante şi proprietăţi imobiliare, deţine franciza Debenhams pentru Bulgaria, România, Serbia şi Croaţia, „pentru moment, dar am vrea să ne extindem“. Iar ritmul în care vor face acest lucru este condiţionat, spune Harper, de găsirea spaţiilor potrivite, atât în ceea ce priveşte amplasarea lor cât şi dimensiunea. „Căutăm spaţii de peste 3.000 mp şi ne vom uita la orice oportunitate, în Bucureşti dar şi în oraşele mari din ţară.

    În acest context, retailerul britanic ar putea face primul pas în afara Bucureştiului anul viitor, estimează Chris Harper. Tot el spune că firma este în discuţii cu reprezentanţii ParkLake Plaza pentru a deschide un magazin de circa 6.000 mp, care ar fi cel mai mare din regiune; pentru comparaţie, spaţiul de care s-a ocupat Chris Harper înainte de a prelua funcţia actuală se află la Londra şi are 12.000 mp, adică este mai mare decât cele mai multe hipermarketuri din România.

    Harper nu a dorit să comenteze pe marginea motivelor care au dus la eşecul anterior al Debenhams pe piaţa locală, când franciza era operată de una din companiile controlate de Octavian Radu. Dar spune că are argumente care îl îndreptăţesc să creadă că de data aceasta afacerea va avea o evoluţie complet diferită, unul din motive fiind datele studiilor de piaţă pe care bulgarii le-au efectuat înainte de a investi. Una din armele folosite o constituie propriul raion de cosmetice, segment pe care retailerul este lider de piaţă în Marea Britanie. Speră astfel să câştige clienţi şi din această zonă, în care se va lupta cu Marionnaud, Sephora şi Douglas, o piaţă cu o valoare de circa 160 de milioane de euro anual.

    Raionul de cosmetice are 270 mp din suprafaţa totală de 2.800 mp a magazinului deschis în Mall Vitan. Chris Harper se aşteaptă ca această zonă să fie principala atracţie, aşa cum se întâmplă în alte pieţe, de pildă Bulgaria sau Marea Britanie. Pentru deschiderea spaţiului, MRPI a investit circa 1 milion de euro, iar în ofertă se găsesc peste 55.000 de produse în zona de fashion şi peste 100 de branduri internaţionale de cosmetice, make-up şi parfumerie. „Cel mai bine în Bulgaria şi alte pieţe se vând produsele cos-metice, urmate de hainele pentru femei, copii şi apoi bărbaţi. Pe poziţiile următoare, la egalitate, sunt lenjeria intimă şi ac-cesoriile. Ultimele sunt produsele pentru casă. Nu cred că situaţia va fi diferită în România“, spune britanicul care a lucrat chiar pentru Debenhams 22 de ani şi la un moment dat, pentru a urca în ierarhie, ar fi trebuit să se mute la Londra, dar nu a dorit acest lucru şi a acceptat propunerea grupului bulgar.

    În condiţiile în care mallul din Vitan are în jur de 26.000 de vizitatori zilnic, Chris Harper se aşteaptă ca în jur de 10% din-tre aceştia să intre şi în Debenhams, iar un sfert dintre ei (cam 26% conform estimărilor) să şi cumpere. Pe piaţa din Marea Britanie rata de conversie a vizitatorilor în cumpărători este de circa 17% iar în Bulgaria de circa 31%, în condiţiile în care media pe industrie se plasează la 18%.

    Astfel, magazinul ar putea avea în medie 650 de cumpărători pe zi, iar Harper se aşteaptă ca bonul mediu de cumpărături să se plaseze la o valoare apropiată de cea din Marea Britanie, adică peste 40 de euro (32 de lire sterline), chiar dacă veniturile medii pe plan local sunt de circa 5,5 ori mai mici decât în UK. Pe piaţa din Bul-garia bonul mediu de cumpărături la Debenhams este de circa 20 de euro, iar „în România mi-ar plăcea să se plaseze între cele două valori“. La o cheltuială medie de 30 de euro şi o medie de 650 de clienţi, magazinul din Mall Vitan ar urma să aibă încasări anuale de peste 
7 milioane de euro.

  • Micii antreprenori mizează pe reactivarea mândriei naţionale şi tradiţia românească pentru a marca profituri sigure

    “La noi s-a activat în ultimul timp o mândrie naţională: dacă acum zece ani voiam să fim mai mult ca alţii şi luam exemple de afară, acum ne regăsim identitatea din ce în ce mai mult şi am început să apărăm ce avem în ţară“, descria Cătălin Dobre, executive creative director în cadrul agenţiei de publicitate McCann Erickson şi creatorul personajului Ghiţă Ciobanul, unul dintre fenomenele din peisajul advertisingului recent, dar şi din economia autohtonă.

    „Era firesc să avem o «contraofertă» naţională la paneuropenismul şi globalismul manifestate în anii 2000, istoria modernă e plină de tran-ziţii mai line sau mai bruşte dinspre deschiderea către cultura europeană către introspecţia în tradiţiile româneşti şi invers“, argumentează şi Andreea Florea, managing partner al companiei de branding BrandTailors, referitor la numărul mare de proiecte care fac parte generic din sfera „tradiţional“. Descrierea sferei „tradiţional“ se poate face doar în urma unor constatări subiective, în lipsa unui cod CAEN dedicat la Registrul Comerţului pentru astfel de activităţi sau a unei statistici care să înglobeze multitudinea de domenii din sfera tradiţiilor româneşti.

    Excepţie de la regulă fac produsele alimentare tradiţionale, pentru care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a înăsprit condiţiile de obţinere a atestării de „tradiţional“: dacă în 2012 numărul produselor alimentare marcate drept tra-diţionale trecea de 4.000, acesta s-a redus de zece ori în prezent, până la aproximativ 400, ca urmare a condiţiilor im-puse de MADR. O perspectivă asupra numărului meşteşugarilor din zona artei tradiţionale oferă şi UCECOM, Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti, instituţie ce reprezintă la nivel naţional şi internaţional sectorul cooperaţiei meşteşugăreşti, potrivit căreia există în prezent 20 de cooperative (asociaţii autonome de persoane fizice şi/sau juridice construite în scopul promovării intereselor economice, sociale şi culturale ale membrilor) din domeniul artei populare, artizanatului şi meşteşugurilor artistice, ce îşi desfăşoară activitatea în 15 judeţe, cu pondere în regiunile de dezvoltare Nord-Est (Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ), Sud-Vest (Vâlcea, Gorj) şi Sud (Argeş, Dâmboviţa).

    Tradiţia este apreciată, dar reţeta viitorului comercial al unor afaceri din această sferă trebuie să respecte nişte principii fundamentale, crede Andreea Florea: „Dincolo de autenticitate şi de credibilitate, e important ca produsele tradiţionale să acomodeze gradul de confort cu care s-a obişnuit între timp consumatorul: ia românească trebuie să poată fi curăţată la maşina de spălat, stilurile arhitectonice tradiţionale trebuie adaptate pentru a răspunde unor nevoi care nu existau la vremea manifestării lor iniţiale, mâncarea tradiţională are nevoie de ingrediente speciale pentru a-i extinde termenul de valabilitate şi a putea fi transportată dintr-un loc în altul şi consumată atât de departe de locul în care a fost preparată, într-un fel în care bunicii noştri nici nu şi-ar fi imaginat că va fi posibil“.

    Răspunsul la nevoi noi vine la pachet cu reinterpretarea tradiţiilor într-un mod care are potenţial să atragă cât mai mulţi oameni. Cu alte cuvinte, un produs care, promovat în social media cum se cuvine, are şanse să facă înconjurul lumii.

    „Greu de plasat stilistic, dar uşor de îndrăgit, un scaun pictat, din lemn, aduce în actualitate tradiţiile meşteşugăreşti româneşti printr-o broderie asemănătoare printurilor digitale“, descriu specialiştii de la The Wall Street Journal scaunul Lana realizat pentru brandul de mobilier Photoliu, ce se vindea la data publicării articolului cu 575 de dolari. Scaunul ce i-a determinat pe jurnaliştii de la The Wall Street Journal să vorbească despre meşteşugurile româneşti în toamna anu-lui trecut poartă numele Lanei Dumitru sau, după cum este mai cunoscută publicului larg, al Lanei Bălana, tânăra de-signer în vârstă de 27 de ani ce a făcut înconjurul lumii cu creaţiile sale prin intermediul blogurilor, publicaţiilor interna-ţionale şi colaborărilor cu mărci de renume.

    „La noi ceva devine trendy dacă este acceptat într-un fel de celelalte ţări. Când am început să folosesc motivele etno eram departe de business, a durat cinci ani până ca acestea să devină cool şi ca toată brandurile să le ceară, indiferent dacă acestea le plăceau sau nu“, spune Lana Dumitru, ale cărei creaţii au fost primite iniţial cu scepti-cism. După ce a publicat numeroase cărţi de poezie în copilărie şi în adolescenţă, şi-a expus manifestul artistic în două creaţii inedite: rochia Facebook, care a fost inclusă în 2012 în TrendHunter.com, şi rochia Etno, cu print digital ce ilustrează motive româneşti reinterpretate, digitizate, redesenate şi pixelizate, parte a colecţiei Romania Apparel, proiectul Lanei de absolvire a Universităţii de Arte din Bucureşti, din 2009.

    Au urmat o colecţie ce pune în plan central personajele cimitirului vesel din Săpânţa, dar şi operele lui Brâncuşi. Chiar dacă transformarea creaţiilor ei într-o afacere nu reprezintă o prioritate, spune că un pas important în această direcţie a fost colabo-rarea cu brandul Puma, câştigată în urma unui concurs de creativitate ca urmare a propunerii unui motiv tradiţional. Colaborările similare celor cu Puma au continuat să apară: un model digitalizat pentru o companie a mărcii de origine românească Dero, parte a Unilever, cât şi scaunul pentru Photoliu menţionat mai sus. Un alt mod prin care activitatea designerului român e remunerată este prin intermediul site-ului ei, unde, spre exemplu, un plic cu imprimeu etno stilizat costă 79 de euro, iar o jachetă, 349.

  • Marinela Bărbulescu: Cred că prezenţa unei femei într-un fotoliu managerial al unei companii din FMCG ar putea avea reale beneficii în business

    Anterior, responsabilităţile sale au fost în aria de business partnering pentru departamentul supply chain din România, Cehia şi Ungaria. La 45 de ani, Marinela Bărbulescu coordonează şase oameni în departamentul de resurse umane şi în medie călătoreşte în interes de serviciu o zi pe săptămână.

    Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism, iar drumul său în cadrul Unilever a început după preluarea Bestfoods de către compania olandeză, acesta fiind şi cel mai dificil moment din cariera sa, „odată cu tranziţia de la o cultură organizaţională la alta, diferită“.

    În opinia sa, în organizaţii necesitatea echilibrării personalului, pe sexe, „este acceptată, însă trebuie să urmeze, ca o tendinţă naturală, comunicarea despre formele sale subtile, de pildă încrederea în sine. Ca exerciţiu de imaginaţie, aş propune să ne imaginăm că fotoliile manageriale sunt ocupate în mod egal de femei şi bărbaţi.

    Dincolo de procente, cred că mai important este să vorbim despre incluziune, respect, acceptarea diversităţii. Important este ca mediul în care alegem să lucrăm să nu fie teritoriu de luptă pentru afirmare şi să nu conducă la schimbări ale caracterului per-soanei de dragul de a fi acceptată. Într-adevăr, cu cât postul de manager este mai sus în ierarhie, cu atât mai greu este să găsim o femeie dispusă să îl cucerească; dacă acest lucru înseamnă «adaptare» la un mediu de lucru rigid, cu număr crescut al orelor de lucru, cu timp puţin pentru familie etc. Cred că prezenţa unei femei într-un fotoliu managerial al unei companii din FMCG ar putea avea reale beneficii în business, dacă ne uităm că femeile reprezintă 80% din factorul decizional pentru achiziţionarea bunurilor de consum“.

  • Antreprenorul care vrea să facă un milion de euro din cafele vândute la 5 lei

    Radu Savopol a deschis în urmă cu 15 ani un pub în Sinaia, iar, de atunci, lista proiectelor sale a tot crescut. Antreprenorul ţinteşte în următorii doi ani venituri de un milion de euro din noul său proiect, lanţul de cafenele 5 to go.

    “În anii 2000, lumea era foarte circumspectă să apeleze la designeri şi arhitecţi pentru a-şi decora restaurantele sau pub-urile şi mi-am spus atunci – de ce să nu fac eu un pub şi să îl fac aşa cum vreau?“, explică Radu Savopol, de profesie arhitect şi designer de interior, modul cum a decis să se lanseze în afacerile cu pub-uri şi cafenele în urmă cu 15 ani. De atunci, numărul mărcilor de pe cartea lui de vizită, reunite sub umbrela companiei Old Nick Bar, a crescut constant: pub-urile Old Nick din Sinaia şi Bucureşti, cafeneaua La Cafenea din Sinaia, firma de design interior no.9 şi, cel mai recent pariu al antre-prenorului, lanţul de cafenele 5 to go. Dacă pentru pub-urile sale estimează că a ajuns în 2014 la venituri de 600.000 de euro, crede că 5 to go, conceptul prin care vinde cafea şi alte produse sub un preţ unic de 5 lei, îi va aduce, după doi ani de activitate, un milion de euro.

    Traseul antreprenorial inspirat de lipsa de proiecte în zona de arhitectură a început pentru Radu Savopol în 2001, odată cu deschiderea localului Old Nick Pub din Sinaia. Implicarea lui Savopol în afacere a fost totală: pe lângă planurile de afaceri, el s-a ocupat şi de amenajarea localurilor sale, cât şi de conceperea brandurilor. Old Nick, de pildă, locul „unde prietenii se adună să bea nu numai o cafea, cât şi un pahar de alcool“, după cum reiese din descrierea de pe site-ul companiei, este in-spirat de bunicul lui Savopol, devenit personaj central al poveştii afacerii sale. Old Nick este porecla bunicului lui Radu, co-mandant de navă pe distrugătorul Ferdinand, care obişnuia să comande câte două pahare „din cel mai faimos whisky canadian de secară“ într-un local de pe malul Dunării, în amintirea cumnatului său ce se stabilise în Canada.

    Investiţia totală în pub-ul din Sinaia se plasează în intervalul 400.000 – 500.000 de euro, iar o parte din aceasta a fost di-recţionată spre reamenajarea localului, încheiată anul trecut. Old Nick Sinaia, despre care se spune că este cel mai lung pub din România, se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi, poate primi simultan 500 de clienţi şi şi a fost amenajat în baza conceptului pub-urilor londoneze. Amenajarea a fost realizată de firma de arhitectură şi design interior no.9, deţinută tot de Savopol, şi a fost inspirată de o vizită a antreprenorului în Marea Britanie.

    Alegerea staţiunii prahovene pentru primele afaceri a fost, potrivit antreprenorului, „pur întâmplătoare“. A ajuns ca în ultimii 15 ani să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului în Sinaia, iar următoarea afacere lansată a fost tot acolo, în 2008. Aceasta s-a concretizat în revitalizarea unei cafenele cu o istorie de 100 de ani, La Cafenea. „Am găsit poze vechi ale cafenelei şi am încercat să o facem în stilul respectiv“, explică el.

    Şi-a extins afacerile în Bucureşti mai întâi tot printr-o cafenea, prima realizată împreună cu importatorul Lavazza pe piaţa locală. Antreprenorul  a fost nevoit să închidă cafeneaua din zona Piaţa Romană după trei ani de activitate odată cu vânzarea spaţiului de către proprietar. În 2011 a revenit în Bucureşti cu marca ce i-a adus noroc: a deschis al doilea pub Old Nick, într-o clădire veche dispusă pe trei niveluri din zona Piaţa Lahovari, în care a investit 150.000 de euro. Dacă Old Nick Sinaia este „axat mai mult pe distracţie“, cu DJ invitaţi şi cu petreceri private, şi funcţionează mai ales de joi până duminică, pub-ul Old Nick din Capitală este diferit şi urmează un concept de restaurant cu muzică live.

    „Am ajuns la maturitate după trei ani de activitate. Ţinând cont de zona bună, intens tranzitată, m-aş fi aşteptat să ajungem la aceasta mai repede“, spune antreprenorul referindu-se la pub-ul din Capitală. Unul dintre motivele pentru care succesul a întârziat să apară a fost lipsa unei terase în primii doi ani de activitate, esenţială pentru genul acesta de afacere din cauza traficului adus pe timp de vară.

    Noul pariu al antreprenorului, lanţul de cafenele 5 to go, se concentrează tot în Bucureşti. „Ne axăm pe Bucureşti la început pentru că trebuie să facem câte un studiu pentru fiecare alt oraş, puterea de cumpărare în provincie este mult mai scăzută decât aici şi am putea constata că 5 lei este poate prea mult pentru un oraş cu 100.000 de locuitori“, explică Savopol. Potrivit antreprenorului, ideea conceptului 5 to go a venit în urmă cu un an de zile, ca rezultat al unui studiu efectuat împreună cu un importator de cafea. Rezultatul acestuia arăta că tendinţele de pe piaţa de cafea de tip take away sunt în creştere.

    Şi, pentru a aduce ceva în plus faţă de restul jucătorilor prezenţi pe piaţa locală, a adăugat componenta de preţ fix. „Piaţa locală s-a stabilizat, iar oamenii ştiu în general ce tip de cafea îşi doresc. După ce am pus pe hârtie şi am făcut un cal-cul pentru 25 de produse, am ajuns la preţul fix de cinci lei“, spune el, adăugând că se adresează tipului de client dispus să aloce un buget mediu pentru o cafea. Deşi asigură 70% din vânzări, preţul de 5 lei nu se aplică exclusiv produselor din cafea, ci şi celor de patiserie sau altor băuturi. În doi ani, Savopol şi-a propus să deschidă între 15 şi 20 de cafenele, dintre care şapte anul acesta. În acest plan, sunt incluse şi până la patru spaţii în sistem de franciză. Investiţiile într-o astfel de loca-ţie variază între 10.000 şi 20.000 de euro şi, potrivit antreprenorului, vor fi amortizate în primul an. „Cafenelele de acest tip devin profitabile după primul an, noi estimăm că anul viitor vom ajunge la venituri de un milion de euro.“

  • ANSVSA: Cumpărăturile de Paşte să fie făcute numai din locurile autorizate

    În perioada premergătoare sărbătorilor pascale, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor intensifică acţiunile de control la unităţile care procesează, depozitează, transportă şi comercializează produse alimentare de origine animală şi non-animală. Sunt vizate şi unităţi de fabricare a produselor de morărit şi panificaţie, a produselor de patiserie, depozite cu legume, fructe, seminţe şi conserve, unităţi de fabricare a băuturilor alcoolice şi răcoritoare, precum şi unităţi de tip hipermarket, supermarket şi unităţi Plafar, care comercializează produse alimentare specifice perioadei postului.

    În ceea ce priveşte sacrificarea mieilor sau iezilor, cu excepţia celor sacrificaţi pentru consum în gospodărie, legislaţia actuală prevede ca procesul să aibă loc numai în abatoarele autorizate sanitar veterinar pentru sacrificarea ovinelor sau caprinelor, care dispun de echipamente şi facilităţi speciale pentru sacrificarea acestor animale, cu respectarea bunăstării animalelor, sau în centre de tăiere temporare care vor fi autorizate să funcţioneze pe o perioadă determinată, sub controlul medicului veterinar repartizat.

    Carnea şi organele de miel sunt admise pentru consumul public numai dacă sunt însoţite de un certificat de sănătate publică veterinară eliberat de abatorul unde au fost sacrificate animalele şi poartă marca de sănătate

    Spaţiile temporare pentru sacrificarea mieilor îşi desfăşoară activitatea pe o perioadă determinată (30 martie – 12 aprilie). Acestea trebuie să fie amenjate corespunzător: locuri special amenajate pentru sacrificarea animalelor, separate fizic de cumpărători, pentru a nu le produce disconfort, spaţii special amenajate pentru cazarea animalelor şi cu posibilităţi de adăpare şi furajare a acestora, sistem de alimentare cu apă potabilă şi apă caldă etc.

    Carnea, provenită din sacrificările efectuate în locurile special amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor, va fi comercializată direct consumatorului final, imediat dupa sacrificare, examinare şi marcare.

    Şi ouăle valorificate de producătorii particulari trebuie să fie examinate de personalul veterinar. Sunt interzise pentru comercializare ouăle cu coaja crapată sau lovită, acestea vor fi retrase de la vânzare şi vor fi dirijate pentru valorificare în scopuri tehnice, confiscare sau distrugere.

    Ouăle proaspete prezintă coaja cu aspect mat, rugos, comparativ cu ouăle vechi la care coaja este lucioasă şi netedă. La un examen simplu a densităţii în apă de robinet, ouăle proaspete trebuie să rămână la fundul vasului în care sunt puse, cu axul longitudinal paralel cu fundul vasului sau acesta să formeze cu fundul vasului un unghi de maxim 30 – 45 de grade.

    Produsele din lapte pot fi valorificate de crescătorii de animale în spaţii înregistrate sanitar veterinar în condiţiile în care producătorul deţine: documentul de înregistrare sanitară veterinară pentru vânzare directă sau vânzare cu amănuntul şi certificatul de producător, fişa de sănătate a animalelor vizată de medicul veterinar şi carnetul de sănătate cu viza medicului uman.

    Producătorul trebuie să ofere consumatorului date privind identitatea producătorului, sortimentul de produs şi data obţinerii produsului, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj. Expunerea produselor trebuie să se facă în vitrine, în recipiente confecţionate din materiale necorodabile, uşor de curăţat şi igienizat (plastic, ceramică etc.). Comercializarea brânzeturilor trebuie să se facă în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar). Sunt permise transportul şi păstrarea în vederea vânzării directe către consumatorul final a brânzeturilor în recipiente confecţionate tradiţional din lemn (putini), cu condiţia ca acestea să fie curate şi identificate corespunzător.

    ANSVSA recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din spaţii sau unităţi înregistrate sau autorizate sanitar veterinar. Aceasta înseamnă că, atât carnea, cât şi alte produse de origine animală sau non-animală au fost supuse controlului sanitar veterinar şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică.

    Consumatorii pot sesiza orice nereguli din domeniul siguranţei alimentelor la adresa de e-mail callcenter@ansvsa.ro sau la numărul de telefon 0800 826 787, care funcţioneză în regim de permanenţă şi este apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

  • Doru Calangea, GIRA: “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”

    “Sistemul acesta pe care îl comercializăm noi a apărut pe piaţă în 1991, iar dezvoltarea lui a început încă din 1987. Telefonul cu touchscreen a apărut pe piaţă în 2007. Chiar dacă atunci nu exista aplicaţie pentru telefon, puteai să controlezi sistemul de pe calculator, lucru care încă se face în cazul clădirilor mai mari, precum clădirile de birouri. Tehnologia nu este chiar atât de nouă”, spune Calangea. El subliniază faptul că pe piaţa din România se comercializează aceleaşi soluţii la care au acces şi cei din ţările cu un nivel de trai mult mai ridicat. “Între România şi străinătate nu există absolut nicio diferenţă, sunt aceleaşi produse disponibile. Compania pe care o reprezentăm vinde în România aceeaşi gamă de produse pe care le vinde şi în Germania, Austria, Suedia sau Rusia. O diferenţă pe care aş remarca-o între ţarile est-europene şi cele din vest este că acolo, de obicei, proiectele sunt de mai mici dimensiuni. Lumea nu-şi mai face sisteme electrice convenţionale, preferă case cu o oarecare inteligenţă, plecând de la centralizarea comenzilor şi iluminat sau încălzire. În România nu e aşa, pentru că este alt nivel de trai al populaţiei şi alt nivel al veniturilor. Însă la noi sunt mult mai multe case spectaculoase.”

    Prin “case spectaculoase”, Doru Calangea se referă la faptul că oamenii de rând preferă, de multe ori, să investească banii în alte direcţii, iar automatizarea caselor poate fi deseori regăsită la construcţii rezidenţiale de foarte mari dimensiuni. “Proiectele mai spectaculoase sunt în estul Europei, pentru că aici lumea se dă în stambă mai mult, în Rusia, Ucraina, chiar şi în România. În vest sunt mult mai multe proiecte normale, în apartamente de două, trei, chiar patru camere. La noi sunt automatizate locuinţe de două, trei mii de metri pătraţi. Asta ar fi marea diferenţă între est şi vest. Pretenţiile celor din această zonă sunt de multe ori şi mai mari decât ale celor din vest, astfel că un proiect este mult mai complex.”

    Calangea explică cum acest lucru se datorează şi educaţiei, sau mai precis lipsei acesteia, în domeniul eficientiazării energetice. “În Norvegia, spre exemplu, o companie poate avea şi 200 de proiecte de automatizare pe an, adică un proiect pe zi. Acolo, oricine şi-a luat o garsonieră sau un apartament instalează măcar un sistem pentru iluminat sau controlul temperaturii. La noi trebuie să fie măcar o casă.”

    De aceeaşi părere este şi Costin Andriţoiu, evaluator imobiliar, care spune că sub 1% din locuinţele pe care le-a vizitat aveau implementate sisteme inteligente. Andriţoiu spune că numărul apartamentelor automatizate este extrem de mic, soluţiile fiind de cele mai multe ori folosite în casele construite în regie proprie sau în cazul celor cumpărate “la roşu”. “În general, sistemele de automatizare apar la proprietăţi ce depăşesc, ca valoare, 200.000 de euro. Se găsesc la proprietăţi premium, dar contează foarte mult şi zona. Vorbim de costuri care pot ajunge la 5-7% din valoarea construcţiei, sume pe care nu oricine şi le permite. Chiar dacă vorbim de procente şi nu de sume fixe, contează dacă sunt 5% din 200.000 de euro, în cazul unei proprietăţi premium în nordul Bucureştiului, sau 5% din valoarea unei case de 70.000 de euro din sudul Capitalei. Limitările de buget sunt diferite”, spune el.

    “Cumpărătorii români nu sunt educaţi să aloce mulţi bani pentru tehnologie într-o casă”, mai remarcă Costin Andriţoiu. “În locuinţe cu o valoare cuprinsă între 50.000 şi 100.000 de euro, procentul de automatizare este de 0,5, poate 1%. Dezvoltatorii imobiliari implementează rar astfel de soluţii, dar oferă asistenţă celor care vor să beneficieze de ele. În orice caz, părerea mea este că soluţiile devin practice în cazul în care vorbim de case, nu de apartamente.”

    În ceea ce priveşte clădirile de birouri, acestea au deja o anumită automatizare, prin care pot controla temperatura sau consumul electric. La o clădire de mari dimensiuni se justifică investiţia în automatizare, deoarece controlul separat al fiecărei camere reprezintă o operaţiune dificilă şi anevoioasă.

    Soluţia de automatizare dezvoltată de GIRA este descentralizată, în sensul în care fiecare componentă a sistemului are inteligenţa ei. În ipoteza în care apare o defecţiune a unui segment, sistemul funcţionează în continuare. “Aceste butoane transmit practic nişte telegrame unităţii centrale, iar funcţia respectivului buton poate fi schimbată oricând. Dacă vreau să acţioneze jaluzele, îi dau această funcţie; dacă vreau să controleze corpul de iluminat, îl reprogramez. Sistemul oferă astfel o mare flexibilitate”, explică Doru Calangea.  “În sistemul convenţional, eu am tras fir de la corpul de iluminat la întrerupător, iar butonul nu ştie să facă altceva. Nu pot să aprind lumina din cealaltă cameră sau jaluzelele, pentru că firul merge doar de la punctul X la punctul Y. Aici schimb funcţia butonului şi poate acţiona orice aparat legat la sistem.”

    Automatizarea propriu-zisă a casei, spune Calangea, este un proces care nu necesită condiţii speciale. “Diferenţa de proiectare între sistemul nostru de automatizare şi unul convenţional se rezumă doar la partea de cablare, pentru că cea de alimentare este aceeaşi. Consumatorii şi alimentarea acestora rămân neschimbate, doar comanda diferă.”

  • A crescut pe străzi şi a vândut ziare ca să aibă ce mânca. Acum are o avere de 3 miliarde de dolari

    De la sărăcie cruntă la o avere de 3 miliarde de dolari. Aceasta este povestea lui John Paul DeJoria, fiu al unui imigrant italian si al unei grecoaice, care până la vârsta de 70 de ani a construit două imperii: John Paul Mitchell Systems, un producator de produse de lux pentru ingrijirea parului, si Patrón Spirits, cel mai puternic brand de tequila din lume.

    Copilaria si-a petrecut-o in strada, la periferia Los Angelesului, iar la 9 ani vindea ziare in intersectii pentru a-si sustine familia. Mama sa nu a mai putut să îl întreţină, aşa că s-a decis să îl trimită, alături de fratele său la un orfelinat.

    În 1980 a pus bazele companiei care comercializează produse de îngrijire alături de hair-stylistul Paul Mitchell. Cei doi au hotărât să vândă produsele direct stiliştilor, nu consumatorilor obişnuiţi. Paul Mitchell crea produsele iar DeJoria le vindea din uşă în uşă. Firma a fost fondată cu 700 de dolari luaţi cu împrumut, iar biroul companiei era de fapt maşina sa, în care locuia. Pentru convorbiri, cei doi foloseau un telefon public.

    John Paul Mitchell Systems a venit cu un şampon care necesita o singură spălare, pentru a economisi timp şi bani, plus un balsam încorporat. De asemenea, acesta avea şi o protecţie împotriva căldurii uscătorului şi neutraliza chimicalele de pe mâinile stilistului. După ce Paul Mitchell a murit, locul său ca a fost luat de fiul acestuia, Angus. Compania a ajuns astăzi la venituri anuale de peste un miliard de dolari.

    Următorul business al lui DeJoria a fost Patron, fondată în 1989. El a dorit să facă cea mai bună tequila de pe piaţă, respectiv un produs care să dea stări de rău ziua următoare. Aşa a ajuns să realizeze un produs premium, iar firma sa vinde acum anual două milioane de baxuri de băutură. A mai pus bazele unui lanţ de cluburi de noapte, pe care l-a vândut în 2006 pentru 350 de milioane de dolari. În timp, el a ajuns să deţină şi o companie care produce şampoane pentru animale de companie.

    Averea lui John Paul DeJoria este estimată la 2,8 miliarde de euro.

  • Un antreprenor şi-a vândut casa pentru a porni un business nou în România. A ajuns la afaceri de 10 milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Oneţiu şi-a început cariera în industria vânzărilor directe la 16 ani, ca să îşi câştige banii ce aveau să îi permită să studieze la facultate. După mai multe încercări nereuşite în zona antreprenoriatului, a pus bazele, în 2005, ale unei afaceri axate pe un sistem de direct sales autentic românesc şi pe produse bio, ce abia intrau pe piaţă la momentul respectiv. Cele două companii pe care le conduce împreună cu fratele său totalizează în prezent afaceri de mai mult de 10 milioane de euro, iar în zece ani vor ajunge la 100, potrivit antreprenorului.

    “Am investit toţi banii, inclusiv pe cei obţinuţi din vânzarea celor două apartamente, deţinute de mine şi de fratele meu, într-o afacere cu produse bio, într-o perioadă în care puţini ştiau ce înseamnă acestea“ – îşi începe Cristian Oneţiu povestea afacerii înfiinţate de el şi fratele său, Dan, în urmă cu un deceniu în Timişoara. În prezent, cei doi conduc două afaceri axate pe distribuţia şi vânzarea de produse fie certificate bio, fie din ingrediente naturale – Life Care Corp., axată pe vânzările directe, şi BioLogistic, companie de import şi distribuţie pentru reţelele de magazine din care fac parte şi lanţuri de retail precum Billa, Mega Image, Kaufland. Life Care Corp., prima lor companie, a devenit una dintre cele mai mari afaceri de vânzări directe din România, cu o cifră de afaceri de 30 de milioane de lei anul trecut, iar firma de import şi distribuţie de produse bio BioLogistic, înfiinţată la câţiva ani după prima, a totalizat anul trecut afaceri de 10 milioane de lei.

    Povestea apartamentelor vândute şi ulterior răscumpărate reprezintă doar o mică parte din aventura antreprenorială a lui Cristian Oneţiu, care spune că a adus cuvântul „bio“ în România, odată cu produsele importate în 2005. A copilărit în Reşiţa şi, pentru a-şi permite să  plece la facultate în Timişoara, a intrat în industria vânzărilor directe încă de la 16 ani. Inspirat de fratele său, Dan, care făcea „tot felul de mici afaceri“,  a început să vândă şi el un produs la mare căutare la vremea respectivă: maşinile de vacuumat alimente.

    „Erau valize care cântăreau aproximativ 30 de kilograme, adică jumătate din greutatea mea. Nu puteam să le transport cu tramvaiul şi luam taxiul, iar la prezentări eram motivat să vând astfel încât să reuşesc să îmi recuperez cel puţin banii de taxi“. Ulterior a vândut şi produsele unei companii axate pe comercializarea cosmeticelor şi suplimentelor alimentare.

    În 1996, la 18 ani, după ce s-a înscris la Facultatea de Psihologie din Timişoara, a fost nevoit să renunţe la afacerile sale din Reşiţa. Timp de un an s-a dedicat exclusiv studiilor, iar apoi, pentru că se obişnuise să aibă venituri suplimentare, „m-am angajat, ca orice tânăr, la corporaţie“, spune el, mai în glumă, mai în serios, referindu-se la primul loc de muncă, într-o companie ce activa în industria tutunului. A lucrat acolo timp de patru ani şi jumătate, ultima poziţie ocupată fiind responsabil în departamentul de marketing pentru partea de vest a ţării.

    În 2002 a decis să ia din nou drumul antreprenoriatului. „Nu am mai suportat rigorile corporaţiei, care deveneau din ce în ce mai mari. Dacă la început aveam o oarecare libertate, ulterior aceasta s-a îngustat atât de mult încât am devenit mici roboţei“, spune Oneţiu.  Revenirea la antreprenoriat s-a legat şi de o pasiune a sa: pentru că îi plăcea să cânte, a deschis un bar de karaoke chiar în cadrul campuslui universitar din Timişoara. „L-am făcut cu gândul de a aduna prieteni în jurul unei mese, unde să începem să cântăm, şi s-a transformat într-o afacere foarte profitabilă. Era un bar mic, dar mereu plin, care funcţiona de luni până luni“, povesteşte el. 

    După trei ani de activitate cu barul, a deschis un alt club, mai mare, iar apoi, fiindcă a încercat să lase afacerea nesupravegheată pentru a nu mai pierde nopţile, aceasta nu a mai funcţionat. „Nu a mai mers pentru că aşa se întâmplă la baruri, este o activitate mult mai lejeră şi predispusă la fraudă.“ Acesta a fost momentul în care a plecat la Bucureşti hotărât să înceapă proiectul la care visa din adolescenţă, propria companie românească de vânzări directe. „Voiam o companie de direct sales fără americănismul specific, o companie românească bazată pe principii româneşti, dar şi cu produse româneşti“, descrie el activitatea firmei Vision Group International, pe care a creat-o în 2004 şi care vindea aproximativ 20 de produse fabricate în România – şam-poane, detergenţi ş.a. Afacerea a falimentat în aproximativ un an, motivele fiind legate, potrivit lui Oneţiu, de lipsa unor standarde de calitate pe care piaţa le cerea. „Dacă produsul pe care îl duceam în casa clientului într-o zi era roz, iar a doua zi, roşiatic, atunci pierdeam încrederea lui.“

    În 2005 a pus bazele Life Care Corp. în Timişoara, o companie ce avea să fie axată pe vânzarea de produse bio, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, bani reprezentaţi de fonduri personale şi împrumuturi de la familie şi prieteni, ce au implicat inclusiv vânzarea apartamentului său şi al fratelui.