Tag: Germania

  • Cum se ocolesc taxele: scandalul Luxleaks dezvăluie ipocrizia organizată a marilor corporaţii

    Peste tot în lume, veniturile fiscale sunt ţinta unor atacuri permanente. Cu ajutorul contabililor, avocaţilor şi consilierilor financiari, companiile evită plata taxelor prin intermediul organizării complexe, transferării profiturilor şi al redevenţelor dubioase. Ultimele dezvăluiri ale acestor practici vin prin intermediul a 28.000 de pagini de dovezi obţinute de Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie care au în centru Luxemburg, micul principat înconjurat de Belgia, Germania şi Franţa, şi compania de audit PricewaterhouseCoopers.

    Ducatul Luxemburg este membru al Uniunii Europene, are o populaţie de circa 550.000 de oameni, nu are vreo industrie majoră şi nu se remarcă prin nicio contribuţie ştiinţifică, matematică, inginerească, electronică sau orice altceva care să genereze vânzări de masă, locuri de muncă sau activităţi economice.

    Globalizarea a creat oportunităţi pentru ca astfel de microstate să producă legi care să protejeze capitalul prin scheme de eludare a fiscului. Aceste practici asigură acestor state anumite venituri suplimentare prin înregistrarea companiilor şi crearea câtorva locuri de muncă pentru contabili şi avocaţi locali. Dincolo de asta însă nu este creată vreo valoare economică.

    Restul lumii este în pierdere atunci când anumite ţări oferă aceste avantaje fiscale, pentru că în lipsa veniturilor guvernele nu pot redistribui avuţia pentru educaţie, sănătate, pensii, transporturi, securitate şi alte servicii esenţiale pentru calitatea vieţii şi stabilitatea socială. Baza fiscală a altor ţări este erodată, creând riscul austerităţii şi problemelor sociale, iar guvernele ar trebui să reacţioneze pentru a pune capăt acestor practici, notează Prem Sikka, profesor de economie la Essex Business School a University of Essex.

    Documentele arată că circa 340 de companii mari, printre care Amazon, Deutsche Bank, Pepsi, Ikea, Accenture, Procter & Gamble, Heinz, Dyson, JPMorgan şi FedEx, s-au folosit de înregistrarea în Luxemburg pentru astfel de practici şi au fost ajutate de compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers. Aceste companii vor o forţă de muncă specializată şi posibilitatea de a lăsa angajaţii bolnavi în grija statului. Vor subvenţii guvernamentale, granturi, garanţii legale pentru contracte, securitate şi multe altele. Şi, pentru toate acestea, vor să plătească cât mai puţin. Această cultură este facilitată de taxe precum cele din Luxemburg.

    Cei mai mari beneficiari ai acestor practici sunt directorii de companii care îşi rotunjesc remuneraţiile în funcţie de profiturile obţinute. Acţionarii, chiar dacă au obţinut câştiguri mai mari, sfârşesc prin a pierde drepturile lor sociale la educaţie, pensii şi servicii medicale.

    Consumatorii, în schimb, nu beneficiază de scăderea preţurilor cafelei, detergenţilor, băuturilor răcoritoare, a aspiratoarelor sau a serviciilor poştale.

    Documentele din Luxemburg arată că evazioniştii sunt ajutaţi de marile firme de audit care concep structuri corporatiste complexe şi scheme. Această industrie de evaziune fiscală îşi susţine nevinovăţia, susţinând că toate activităţile sale sunt legale.

    De fapt nu se ştie acest lucru, pentru că autorităţile fiscale nu au întreprins acţiuni legale. Există totuşi dovezi că un număr de practici considerate în trecut corecte au fost declarate ulterior ilegale.

    Conturile anuale ale companiilor care evită plata taxelor nu oferă informaţii despre cum îşi reduc facturile fiscale, dar rapoartele financiare sunt aprobate de companiile de audit. Între timp, marile companii se laudă cu comisii de etică şi publică rapoarte despre responsabilitatea socială cu care dau impresia de etică, dar nu oferă informaţii legate de practicile de evaziune fiscală.

    Marile corporaţii şi firmele de contabilitate sunt implicate într-o ipocrizie organizată. Dinamica lor internă are ca scop maximizarea profiturilor inclusiv prin evitarea taxelor, în timp ce documentele publice promit responsabilitate cetăţenească, consideră profesorul Sikka. Aceste două practici nu pot fi reconciliate şi dezvăluirile periodice despre practicile incorecte şifonează imaginea publică pe care companiile încearcă să o cultive cu atenţie. Rezultatul este indignarea publică şi erodarea încrederii în marile afaceri.

    Economistul consideră că legislaţia referitoare la fiscalitate ar trebui modificată astfel încât companiile să fie taxate în jurisdicţiile unde îşi desfăşoară activităţile economice şi nu acolo unde decid să îşi stabilească domiciliul sau să îşi declare profiturile. Aceste sistem este cunoscut ca taxarea unitară şi merită atenţie, în condiţiile în care actualul sistem, creat acum aproape un secol, într-o perioadă în care companiile transnaţionale aproape nu existau, nu mai este potrivit pentru secolul XXI.

  • Stânga radicală se pregăteşte să preia, pentru prima dată, conducerea unui land german

    Fostul sindicalist Bodo Ramelow, în vârstă de 58 de ani, urmează să încheie la mijlocul săptămânii un contract de coaliţie guvernamentală, în Turingia, împreună cu social-democraţii (SPD) şi Verzii. El are şanse foarte mari să devină primul şef de Guvern al unui land provenind din Die Linke, în urma unui vot în Parlamentul regional, pe 5 decembrie.

    Această perspectivă a înfiebântat spiritele într-o ţară încă marcată de dictatura comunistă, până la a provoca respingerea din partea preşedintelui Republicii Joachim Gauck şi cancelarului Angela Merkel, în pofida faptului că Die Linke – care obţine în mod tradiţional multe voturi în Est – a făcut parte din guverne regionale, ca de exemplu în landul vecin Brandenburg.

    Pe 9 noiembrie, când la Berlin era sărbătorită demolarea Zidului, aproximativ 4.000 de persoane s-au adunat la Erfurt, capitala Turingiei, pentru a spune “nu” Die Linke, cu lumânări în mână, ca manifestanţii care au zguduit RDG în urmă cu 25 de ani. “Stasi, afară”, au scandat ei, referindu-se la fost poliţie politică est-germană.

    Die Linke a fost înfiinţată în 2007, dintr-o alianţă între moştenitorii fostului partid comunist SED, la putrere în Germania de Est, şi excluşi din SPD din Germania de Vest.

    “A fost un drum lung, dar ajungem în punctul în care putem scrie un nou capitol în istoria Turingiei”, şi-a exprimat satisfacţia Bodo Ramelow, într-un interviu pentru AFP, cu câteva zile înainte de încheierea negocierilor de formare a coaliţiei.

    În alegerile regionale de pe 14 septembrie, Die Linke (Stânga), a obţinut al doilea scor (28,2%), după Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul lui Merkel (33,5%), care conducea Turingia din 1990, când s-au organizat primele alegeri libere în fosta RDG. SPD (12,4%, faţă de 18,5% în 2009) a suferit o înfrângere importantă după cinci ani de împărţire a puterii la nivelul regiunii cu CDU. În unanimitate, social-democraţii, dar şi Verzii, au decis să se alieze cu Bodo Ramelow.

    Criticând opţiunea SPD, Merkel a apreciat că viitoarea coaliţie este “o veste proastă” pentru Turingia, un mic land forestier şi agricol cu 2,1 milioane de locuitori.

    – “Proiect de reconciliere”

    Şi mai marcant este faptul că preşedintele Joachim Gauck, un fost pastor şi activist pentru drepturile omului în RDG, a încălcat neutralitatea politică a funcţiei pentru a-şi exprima îngrijorarea. “Oamenii care au cunoscut RDG şi fac parte din generaţia mea este necesar să facă un efort ca să accepte acest lucru”, a declarat el. “Acest partid (…) s-a distanţat el, în mod real, de ideile în numele cărora SED a oprimat oamenii, pentru ca să avem încredere deplină în el?”, a întrebat şeful statului într-o intervenţie la televiziune.

    “Eu nu sunt un reprezentant al RDG, iar partidul meu nu este un club nostalgic care ar vrea să reînvie RDG”, i-a răspuns Ramelow, care a crescut în Vest, în landul vecin Hesse, şi care se consideră o punte de legătură cu Estul. Coaliţia sa este “un proiect de reconciliere”, subliniază el, adăugând că vrea să implementeze “o politică regională pragmatică”.

    “Este dificil să dai puterea unui partid care nu şi-a făcut curăţenie în trecutul istoric”, consideră Mike Mohring, liderul grupului parlamentar CDU din Turingia, afirmând că Die Linke are în continuare în rândul său foşti colaboratori Stasi. “Această regiune frumoasă merită altceva decât să fie laboratorul unui Guvern experimental”, a declarat el pentru AFP.

    Alianţa “Roşie-Roşie-Verde”, respinsă majoritar la nivel naţional, pare totuşi să se bucure de adeziune în Turingia.

    Un librar de la Erfurt, Gernod Siering, în vârstă de 39 de ani, care era copil în timpul regimului comunist, consideră că este o oportunitate către “o direcţie care nu era posibilă cu CDU”. “Înţeleg că unora le e teamă, pentru că au suferit în timpul RDG”, dar coaliţia va “duce o politică realistă”, crede el, adăugând “iar dacă ceva nu merge bine, avem posibilitatea să protestăm”.

  • ALEGERI PREZIDENŢIALE. Situaţia prezenţei la vot în străinătate la ora 23

    Pentru 6 secţii de votare, de la Bruxelles, Stuttgart, Dublin, Verona şi Londra, datele sunt cele similare cu cele transmise la ora 19, “probabil din cauza evenimentelor de acolo”, a spus Marian Muhuleţ, preşedintele BEC, referindu-se la aglomeraţia de la vot înregistrată la ora încheierii votului. El a adăugat că a instituţia a avut peste 100 de solicitări pentru prelungirea programului de votare peste ora 21, însă legea nu a permis aceasta.

    Mai mulţi români care aşteptau să voteze în faţa secţiei din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene, a transmis MEDIAFAX. Forţele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în faţa secţiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestau pentru că nu au putut să voteze la ora când secţiile de votare s-au închis.

    Ultimul comunicat al MAE a informat că, potrivit datelor primite de la Ambasada României la Viena, până la ora 21.00, ora locală, la secţiile organizate pe teritoriul Austria toţi cetăţenii românii au reuşit să îşi exprime opţiunea electorală. La cele 3 secţii de vot din Austria (2 din Viena şi 1 la Graz) au votat un număr de peste 8000 cetăţeni. Începând cu ora 20.00, ora locală, în faţa secţiilor de vot din Viena nu se mai aflau alegători.

    Până la ora 19 se prezentaseră la vot 284.970 de alegători, centralizaţi pe baza datelor primite de la 294 secţii de votare din totalul de 294 organizate în străinătate.

    Până la ora 13 se prezentaseră la vot 114.607 alegători, centralizaţi pe baza datelor primite de la 263 de secţii de votare din totalul de 294. Pentru comparaţie, la primul tur al alegerilor, în toate secţiile au votat în total 161.262 alegători.

  • Teodor Meleşcanu a făcut o vizită de lucru la Munchen

    Potrivit unui comunicat transmis de MAE, Teodor Meleşcanu a făcut această vizită de lucru la Munchen, în Germania, “în vederea evaluării modului în care sunt aplicate măsurile decise de MAE şi care ţin de competenţele sale pentru fluidizarea procesului de votare în turul doi al alegerilor pentru Preşedintele României care are loc pe 16 noiembrie”.

    Ministrul Meleşcanu a avut o întrevedere cu ambasadorul României în Germania, Lazăr Comănescu, şi cu consulii generali ai României de la Munchen şi Bonn.

    “În cadrul întrevederii au fost discutate măsuri pentru eficientizarea şi fluidizarea procesului de electoral în cadrul celor 5 secţii de votare organizate pe teritoriul Germaniei. Consulul General al României la Munchen, Anton Niculescu, a prezentat demersurile întreprinse de Consulatul General la Munchen în vederea fluidizării procesului electoral, şi anume: suplimentarea numărului de stampile şi cabine până la limita maximă, stabilirea unui flux unic cu intrare şi ieşire separate pentru secţia de votare, stabilirea unui parteneriat solid cu Poliţia bavareză pentru asigurarea normelor de securitate necesare, organizarea unei echipe de 30 de voluntari cu rol cheie în comunicarea cu cetăţenii şi distribuirea declaraţiilor pe proprie răspundere”, se arată în comunicatul MAE.

    Totodată, Teodor Meleşcanu a avut o discuţie cu parlamentarul federal Bernd Fabritius, preşedinte al Uniunii Saşilor Transilvăneni din Germania, ministrul de Externe folosind acest prilej pentru a face un apel la cetăţenii români care vor vota în Germania de a se prezenta din timp la vot şi a folosi toată perioada de 14 ore alocată votării.

    Ministrul Meleşcanu, a subliniat, de asemenea, că MAE “a luat toate măsurile care ţin de competenţele sale legale pentru asigurarea unor condiţii bune pentru exercitarea dreptului de vot în străinătate de către cetăţenii români la al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale”, se menţionează în comunicat.

    “În acest sens, l-a asigurat pe deputatul în Parlamentul Federal că infrastructura misiunilor diplomatice şi consulare unde s-au amenajat secţii de votare este pregătită cu personalul de sprijin şi cu logistica necesară pentru a putea răspunde exigenţelor unui proces electoral fluent în condiţii de legalitate, corectitudine şi neutralitate”, precizează sursa citată.

  • Weekend de sărbătoare la Berlin, la 25 de ani de la demolarea Zidului – FOTO

    Primarul social-democrat al oraşului Klaus Wowereit a inaugurat vineri seara instalarea a aproape 6.900 de baloane luminoase care, pe o distanţă de aproximativ 15 kilometri, “simbolizează (…) urma Zidului” care a tăiat Berlinul în două, a spus el, după care a aprins o secţiune pe unul dintre podurile peste Spree.

    Atunci când vor fi eliberate duminică seara către cer, pe fundalul Odei Bucuriei a lui Ludwig van Beethoven, imnul Uniunii Europene (UE), aceste baloane vor oferi “ocazia demolării Zidului a doua oară”, a spus Wowereit, aducând un omagiu “persoanelor ucise doar pentru că voiau să treacă acest Zid”. “Această a 25-a aniversare este de asemenea o zi de comemorare a victimelor regimului din (fosta Republică Democratică Germană) RDG”, a adăugat el.

    În paralel, laureatul Premiului Nobel pentru Pace Mihail Gorbaciov, în vârstă de 83 de ani, se află în vizită la Berlin, unde este creditat cu un rol major în Reunificarea Germaniei. “Ar trebui să medităm la lecţiile trecutului”, a declarat el într-o vizită la Checkpoint Charlie, unul dintre punctele de control emblematice, între sectoarele american şi sovietic.

    Ultimul lider URSS, care urmează să participe sâmbătă la o dezbatere despre reintensificarea recentă a tensiunilor dintre Occident şi Rusia şi să o întâlnească luni pe Angela Merkel, a insistat asupra importanţei relaţiilor germano-ruse. “Atât timp cât sunt bune, totul merge bine şi nu doar pentru cele două popoare”, a spus Gorbaciov.

    Preşedintele american Barack Obama, de asemenea laureat Nobel, a îndemnat lumea să nu uite lecţia demolării Zidului Berlinului, în contextul în care “acţiunile Rusiei împotriva Ucrainei” arată că mai este un drum lung de parcurs.

    – “O zi istorică”

    Membri din Bundestag (Camera inferioară a Parlamentului) s-au succedat vineri dimineaţa la tribună pentru a-şi evoca amintirile personale.

    “Ziua în care Zidul a căzut” este o zi “istorică” pentru poporul german, a declarat deputata conservatoare din cadrul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) Gerda Hasselfeldt, amintind că acest eveniment a avut loc fără să fie vărsată vreo picătură de sânge sau să se tragă vreun foc de armă.

    O polemică a avut loc între cântăreţul şi fostul disident german Wolf Biermann, căruia RDG i-a retras cetăţenia în 1976, şi deputaţi din cadrul Die Linke, un partid creat în 2007 de către foşti comunişti din Germania de Est, plecaţi din Partidul Social-Democrat (SPD). Apostrofat în timp ce cânta, Biermann, în vârstă de 77 de ani, a replicat că această formaţiune este doar “reziduul mizerabil a ceea, din fericire, este trecut”.

    Festivităţile vor atinge punctul maxim duminică seara la Poarta Brandeburg, simbolul împărţirii Berlinului iar ulterior al unităţii oraşului, unde va avea loc o “sărbătoare publică” uriaşă.

    Presa scrie că aproximativ două miliane de vizitatori sunt aşteptaţi în capitala germană în weekend. O grevă fără precedent la căile ferate, care ameninţa sărbătoarea, se va încheia mai devreme decât era planficat, sâmbătă la ora locală 18.00 (19.00, ora României).

    Orchestra Staatskapelle, sub bagheta dirijorului israeliano-argentinian Daniel Barenboim, va da semnalul de începere, duminică la prânz, a acestei sărbători.

    Artişti contemporani vor participa la eveniment, iar la ora locală 18.00 (19.00, ora României) va fi adus un omagiu “victimelor Zidului”, ucise în timp ce încercau să-l treacă.

    – “Heroes”

    Alţi artişti vor participa la eveniment duminică seara, inclusiv veteranul rockului german Udo Lindenberg, autorul, în 1983, al “Sonderzug nach Pankow” (“Tren special către Pankow”, numele unui cartier din Berlinul de Est), în care îl vizează pe ultimul lider est-german Erich Honecker pentru că nu l-a lăsat să cânte în fosta RDG.

    Britancul Peter Gabriel, fost cântăreţ şi fondatorul trupei Genesis, va interpreta “Heroes”, înregistrat în 1977 lângă Zid de către David Bowie, care trăia în Berlinul de Vest.

    Foşti disidenţi ai fostului regim comunist est-german, invitaţi la eveniment, îşi vor povesti amintirile din seara lui 9 noiembrie 1989.

    Merkel, care a crescut în fosta RDG şi locuia în Berlinul de Est în 1989, urmează să inaugureze duminică dimineaţa noua expoziţie permanentă Memorialul Zidului, după ce va asista sâmbătă seara la un concert în sala Berliner Ensemble.

    “Zidul ruşinii” în Vest, “protecţia antifascistă” în Est, construcţia cu o lungime de peste 150 de kilometri a fost ridicată în 1961 de către RDG. Victimă a “perestroikăi” lui Gorbaciov, el a cedat, sub presiunea sutelor de mii de manifestanţi, 28 de ani mai târziu, pe 9 noiembrie 1989.

    La 3 octombrie 1990 avea loc oficial Reunificarea Germaniei.

     

  • Mărturisire inedită: Ce făcea Angela Merkel în momentul în care a fost demolat Zidul Berlinului

    “Cea mai puternică femeie din lume”, care conduce prima economie europeană de nouă ani, făcea una dintre activităţile preferate ale germanilor pe timpul iernii. “Joia mergeam întoteauna la saună împreună cu o prietenă”, le-a povestit ea recent unor elevi berlinezi.

    În acel moment, Merkel, care a crescut în fosta Republică Democratică Germană (RDG), era fizician la Academia de Ştiinţe din Berlinul de Est. În vârstă de 35 de ani şi divorţată de primul soţ, ea locuia într-un apartament cu două camere şi o bucătărie în cartierul Prenzlauer Berg de azi.

    Înainte să se ducă la saună în acea seară, o sună pe mama ei, care locuia la aproximativ 80 de kilometri de Berlin. Tocmai auzise că est-germanii sunt liberi să călătorească. Zidul era pe cale să fie demolat, dar, în acele câteva ore de confuzie, nimeni nu credea. “Nu am înţeles cu adevărat ceea ce se spunea”, a recunoscut conducătoarea conservatoare.

    “O glumă” se spunea, la acel moment, în familia ei. Dacă Zidul va fi demolat într-o bună zi, Angela Merkel o va duce pe mama ei să “mănânce stridii la Kempinski”, un hotel de lux din Berlinul de Vest. La telefon, o avertizează “atenţie, mamă, astăzi de întâmplă ceva”. Închide şi pleacă la saună.

    Iar în timp ce Angela Merkel savurează baia de aburi calzi, Istoria se accelerează. Se deschide primul punct de trecere între Est şi Vest. Dopurile vinurilor spumante sar şi este sărbătorit sfârşitul unei lumi divizate de la al Doilea Război Mondial.

    În drum spre casă “am văzut oameni care se duceau” către punctul de trecere situat la doar câteva sute de metri distanţă. “Nu voi uita niciodată asta. Era ora 22.30 sau 23.00 sau poate un pic mai târziu”, a spus ea.

    “Eram singură, dar am urmat mulţimea (…) şi, dintr-o dată, ne-am trezit în partea de vest a Berlinului”. Anonima Angela Merkel, care călătorise deja în vest, bea prima bere vest-germană într-un apartament pe ai cărui proprietari nu-i cunoaşte. “Îmi amintesc că era o bere la canetă şi nu eram obişnuită”.

    După căderea Zidului, Angela Merkel va renunţa rapid la fizică şi-şi va începe cariera politică. A fost aleasă încă din 1990 deputată a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), condusă pe-atunci de cancelarul Reunificării Helmut Kohl. În ianuarie 1991 a obţinut primul post ministerial.

    Dar nu şi-a împlinit niciodată visul. “Nu am fost niciodată să mănânc stridii la Kempinski împreună cu mama mea”, mărturiseşte ea.

  • Grevă fără precedent la Deutsche Bahn. Traficul feroviar, puternic perturbat

    Transporturile regionale şi de periferie erau cele mai perturbate, în timp ce numeroşi germani se îndreptau către locurile de muncă.

    Greviştii din cadrul Sindicatului GDL (Gewerkschaft Deutscher Lokomotivführer) au extins greva joi dimineaţa, aşa cum au anunţat, la transportul de pasageri, după ce au declanşat acţiunea miercuri, în transportul de marfă.

    La Berlin abia o treime dintre trenurile urbane S-Bahn circula joi la prima oră, antrenând ambuteiaje matinale mai importante decât de obicei.

    Utilizatorii acestor servicii au fost avertizaţi cu privire la grevă, cea mai lungă din ultimii 20 de ani, iar cea mai mare parte era pregătită în acest sens.

    În Renania de Nord-Westfalia (vest), regiunea cel mai dens populată din Germania, în zonele oraşelor Köln şi Düsseldorf traficul regional a fost afectat puternic de grevă.

    În Bavaria (sud), cel puţin 50% dintre trenurile regionale au fost anulate, potrivit Deutsche Bahn. La München, al doilea cel mai important oraş din ţară, trenurile S-Bahn, foarte aglomerate la orele de vârf, circulau în regim de unul pe oră.

    Sindicatul GDL a îndemnat la grevă mai întâi în transportul de marfă, începând de miercuri, la ora 14.00 GMT (16.00, ora României), extinsă după aceea la transpportul de pasageri începând de joi de la ora 1.00 GMT (3.00, ora României).

    Traficul feroviar urmează să revină la normal luni, începând de la ora 3.00 GMT (5.00, oar României).

    Această grevă are loc în contextul în care Germania marchează în weekend 25 de ani de la demolarea Zidului Berlinului. Aproximativ două milioane de vizitatori sunt aşteptaţi cu această ocazie în capitala germană.

    În centrul conflictului de află atât revendicări privind acordarea unei creşteri de salariu şi reducerii orelor de muncă, cât şi un diferend cu privire la reprezentativitatea sindicatului, care vrea să negocieze cu Deutsche Bahn în numele altor categorii decât conductorii. Compania refuză.

    Conflictul, care a izbucnit în septembrie, are o amploare neobişnuită în Germania, o ţară cunoscută pentru calitatea dialogului social. Presa şi reprezentanţi politici au criticat această grevă dură, care îngrijorează mediile economice într-un context fragil.

  • Berlinul aminteşte Moscovei, după scrutinele separatiştilor, că a promis să respecte unitatea Ucrainei

    “Vom judeca Rusia şi pe preşedintele (Vladimir) Putin în conformitate cu declaraţiile lor potrivit cărora unitatea Ucrainei nu va fi pusă în discuţie”, a declarat Steinmeier într-o primă reacţie faţă de scrutin, în două mesaje postate pe Twitter.

    Şeful diplomaţiei germane a apreciat totodată că acest “aşa-zis scrutin”, considerat ilegal de către Uniunea Europeană (UE), “aduce atingere literei şi spiritului Acordurilor de la Minsk” încheiate pe 5 septembrie între Kiev şi rebeli cu susţinerea comunităţii internaţionale şi Moscovei.

    Steinmeier reia asfel mesajul noii şefe a diplomaţiei UE Federica Mogherini. Ea a subliniat duminică seara că Acordurile de la Minsk rămân “mijlocul legal şi legitim” de desemnare a autorităţilor locale în partea de est a Ucrainei, controlată de către separatiştii proruşi.

    Moscova a anunţat, la rândul ei, că “respectă” rezultatele scrutinelor şi apreciază, spre deosebire de occidentali, că acest vot “constituie unul dintre punctele importante ale Acordurilor de la Minsk” şi permite “legitimarea autorităţilor” separatiste.

    Fără nicio surpriză, scrutinul organizat în aceste teritorii – aproape jumătate din regiunea Doneţk şi o mică parte din regiunea Lugansk – i-a confirmat în funcţii pe liderii rebeli instalaţi în vară la conducerea mişcărilor separatiste.

    UE a catalogat această iniţiativă drept un “nou obstacol” în calea procesului fragil de pace, după un conflict de peste şase luni care s-a soldat cu peste 4.000 de morţi, iar autorităţile de la Kiev au denunţat-o drept “o farsă”.

  • Proprietarul magazinelor Cellini oferă o soluţie pentru şoferii care se confruntă zilnic cu traficul aglomerat din Capitală

    “Am ales să mă deplasez astfel pentru că este mult mai rapid, fac o treime din timpul pe care l-aş petrece cu maşina, cel mai mare câştig fiind timpul economisit cu parcarea“,a declarat râzând Alessandro Amato, italianul care deţine în România magazinele Cellini, Gucci România şi Paul & Shark, într-un interviu anterior acordat Business Magazin. Italianul a venit la interviu pe scuter, purtând o cască ce avea aripi, în stilul lui Obelix.

    Amato conduce scutere de la vârsta de 12 ani şi a schimbat circa 12 modele, ultimul fiind un Scarabeo 250 mare, cu parbriz, care nu se mai fabrică şi care nou ar costa circa 4.000 de euro. Amato conduce scuterul în oraş pe tot parcursul anului, chiar şi iarna, evitând doar zilele cu gheaţă pe străzi, argumentele sale principale fiind economia de timp şi bani: „Consumi de patru ori mai puţin decât cu maşina“. În plus, scuterul îi permite să poarte şi cravată şi să conducă comod îmbrăcat la costum, spre deosebire de motor, unde, pe lângă nevoia de echipament adecvat, trebuie să fii mai îndemânatic.

    Amato vine din Italia, o ţară în care, potrivit spuselor sale, nu există bărbat care să nu fi condus vreodată un scuter. „La noi este mai greu, mai întâi îţi cumperi o maşină, apoi o a doua maşină, apoi, în ultimul rând, un scuter. Dacă eşti pe scuter, eşti văzut ca un om care nu are bani“, spune Amato. El face parte din cei aproximativ 105.000 de posesori de motociclete şi scutere înmatriculate, mult mai mic decât în Germania, Italia sau Spania.

    Segmentul este afectat în România, dar şi pe plan global, de criză, infrastructură şi percepţie. Lucrurile încep însă să se schimbe: deşi vânzările în piaţa de scutere şi motociclete au avut în ultimii ani un trend negativ la nivel global, marca Vespa a avut un nivel de vânzări similar cu cel din anii 2007-2008, potrivit lui Claudiu Crăciun, director comercial al Motoplus Paneuro.

    În România, compania a înregistrat o cifră de afaceri de anul trecut de 3,14 milioane de lei, faţă de 2,05 milioane de lei în 2012. Anul acesta, aşteaptă o creştere de 10% pe seama modelelor noi apărute. „Clienţii bărbaţi au între 25 şi 50 de ani, un grad de cultură ridicat, sunt moderni, cosmopoliţi, călătoresc mult şi doresc să apară întotdeauna cu ceva special. Femeile sunt din  categoria care ţin foarte mult la vestimentaţie şi accesorii şi consideră Vespa nu doar un vehicul, ci şi un obiect vestimentar care trebuie să fie asortat“, observă Crăciun.

    El încadrează în profilul utilizatorilor brandului pe care îl reprezintă bărbaţii sofisticaţi precum bancherii, avocaţii sau medicii, dar şi bărbaţii pasionaţi de stil precum actorii, fotografii sau artiştii. Clienţii preferă mai ales scuterele de 50 cc, care se pot conduce în continuare cu permis categora B, cu preţuri de circa 2.300 de euro. Crăciun a observat în rândul clienţilor persoane care folosesc scuterele pentru a se deplasa zilnic la muncă în toate sezoanele, folosind, în perioadele friguroase, accesorii care să îi ajute să scape de frig: parbriz înalt, păturică de picioare, protecţii de neopren pe manşoanele de frână şi acceleraţie.

    Totuşi, un segment important de clienţi alege scuterul ca mijloc de a se deplasa ocazional, ieşind la plimbare seara sau în weekend, feriţi de agitaţia zilnică din oraşe.

    „În România nu s-a format încă o cultură a scuterelor, fiind cumpărate mai ales ca al doilea vehicul, pentru uzul urban“, observă şi Ionuţ Batu, manager la BMW Motorrad pentru România şi Ungaria. În ce priveşte motociclismul, el crede că este în continuare privit ca un hobby şi nu din cauza costurilor de achiziţie şi exploatare, cât mai ales pentru riscurile pe care le presupune conducerea unei motociclete în România.

    „Suntem pe un loc fruntaş în Europa în topul celor mai nesigure şosele pentru motociclişti. Însă în ultimii patru ani am putut observa o creştere a nivelului de educaţie al şoferilor, care s-a reflectat şi în numărul vânzărilor“, observă Batu. Anul trecut, compania a vândut 107 motociclete şi scutere BMW, în creştere cu 40% faţă de 2012, iar ţinta propusă pentru anul acesta este de 120 de unităţi. „Ca şi profil, posesorul BMW Motorrad se bucură de confort financiar, are familie şi dă dovadă de responsabilitate şi educaţie în trafic“, observă el. Segmentul a fost grav afectat de criză, potrivit lui Batu, iar anul 2014 pare să fie primul care să aducă creşteri, fapt ce reiese atât din vânzările de pe piaţa locală, cât şi din cifrele realizate la nivel Uniunii Europene.

    În primele şase luni ale anului, au fost vândute 675.630 autovehicule motorizate, potrivit Asociaţiei Europene a Industriei Moto (ACEM), valoare care indică o creştere de 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Vânzările au crescut în Spania (16,9%), Anglia (11,2%), Germania (3,7%), Franţa (1,7%) şi Italia (1,1%).

    De ce s-a ivit un astfel de trend în pieţe precum Spania, unde rata şomajului a ajuns la circa 25% în perioada creşterii vânzărilor acestor vehicule? În Barcelona, preţul combustibilului pentru un scuter, pentru două săptămâni, este de doar 10 euro, în timp ce un card de călătorie cu mijloacele de transport în comun costă 54 de euro/lună, făcând scuterul cu 50% mai eficient, potrivit presei engleze. În Marea Britanie, cea mai ieftină maşină este Dacia Sandero, cu un preţ de retail de 5.995 euro, făcând investiţia într-un scuter sau o motocicletă mult mai eficientă.

    Mai mulţi manufacturieri lucrează la popularizarea scuterului electric, un nou trend fiind pe cale să apară. Anul trecut, 12 milioane de scutere electrice au fost vândute în lume: 9,4 milioane în China şi 31.338 în afara regiunii Asia-Pacific, potrivit Navigant Research. În China, scuterele electrice echipate cu acumulatoare cu plăci de plumb şi acid sulfuric au un preţ asemănător scuterelor pe benzină. În restul lumii, majoritatea scuterelor electrice au baterii din litiu şi sunt mai scumpe decât cele alimentate cu benzină.

    Scuterele electrice moderne costă circa 5.000 de euro, dar pot ajunge şi la peste 8.000 de euro în cazul celor cu motoare mai puternice. Vânzările vor creşte până la 50.000 de unităţi în UE până în 2020, iar până în 2030 ar trebui să ajungă la 30.000, potrivit ACEM. Predicţia vine ca urmare a legislaţiei care ar putea restricţiona şi mai mult vehiculele ce produc emisiile de carbon şi posibilitatea interzicerii acestora în cadrul centrelor marilor oraşe.

    Noua piaţă este condusă, potrivit Navigant Research, de chinezii de la Jiangsu Xinri E-Vehicle Co., firma australiană VMoto, japonezii Terra Motors, firma taiwaneză SYM Motors şi germanii de la Govecs. Producătorii cunoscuţi precum Honda, Yamaha, Suzuki sau Piaggio au prezentat scutere electrice în cadrul expoziţiilor internaţionale, dar nicio firmă nu a fixat o dată de distribuţie, potrivit cleanrider.com.

     

  • TAXĂ pentru şoferii străini care circulă pe autostrăzile Germaniei. Care va fi cuantumul acesteia

    Potrivit unui proiect de lege prezentat vineri de Ministerul Transporturilor, posesorii de maşini înmatriculate în Germania vor putea deduce costul noii taxe din taxa pe care o plătesc pentru autovehiculele deţinute.

    Intenţia de a taxa nerezidenţii care circulă pe autostrăzile din Germania a fost anunţată încă de anul trecut. Introducerea taxei a fost una dintre condiţiile impuse de Uniunea Creştin Socială pentru a sprijini actuala coaliţie guvernamentală condusă de Merkel.

    “Se poate vedea că suntem fideli condiţiilor descrise în tratatul pentru formarea coaliţiei. Şoferii germani nu vor fi împovăraţi suplimentar”, a declarat vineri Merkel într-o conferinţă de presă la Berlin.

    Potrivit ministrului Transporturilor Alexander Dobrindt, “suprataxa pe infrastructură”, aşa cum este denumită noua taxă, va aduce venituri anuale la buget de până la 3,7 miliarde de euro.

    Cu toate acestea, costurile cu implementarea proiectului, estimate la 195 de milioane de euro, precum şi returnările de taxe pentru şoferii rezidenţi, în valoare de 3 miliarde de euro, fac ca cifra finală să fie mult mai mică, de doar 500 milioane de euro pe an.

    Contactaţi de Bloomberg, oficialii UE au declarat că este prea devreme să se pronunţe în privinţa unei posibile încălcări a normelor europene de către Germania.

    “Va trebui să analizăm textul final al legislaţiei”, a declarat Helen Kearns, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

    Germania este unul dintre pionierii autostrăzilor. În prezent, lungimea totală a reţelei de autostrăzi (Autobahn) depăşeşte 12.900 de kilometri. Autobahn, care deseori nu are limitări de viteză, a creat o cultură a automobilismului, ajutând BMW, divizia Mercedes-Benz a grupului Daimler şi brandurile Audi şi Porsche ale Volkswagen să domine piaţa maşinilor de lux.