BusinessMagazin

Tag: produse

  • Software în lohn sau ce ar trebui să înveţe IT-iştii din experienţa croitorilor

    Dezvoltarea de software la comandă, în sistem lohn, a stat la baza apariţiei industriei româneşti de software. “Primele companii private din industria noastră au apărut după 1989 şi au fost înfiinţate de cercetători din centrele de calcul şi din Institutul pentru Tehnica de Calcul. Aceştia şi-au folosit contactele personale în străinătate pentru a câştiga primii clienţi. Când vorbim despre lohn în software vorbim despre segmente mici, extreme de nişate, ale unor proiecte mari, în care execuţia se limitează strict la specificaţiile de proiect transmise de către client asupra cărora compania producătoare nu are nicio influenţă“, explică Andrei Pitiş, preşedintele ANIS, asociaţia patronală a industriei de software şi servicii.

    Modelul de business s-a consolidat în timp şi a evoluat către externalizare, către outsourcing. Unul dintre atuuri a fost specializarea inginerilor români, iar un altul îl reprezintă costurile reduse, care au ajutat la atragerea de proiecte mai mari şi mai interesante către industria locală. Acesta a fost un factor important de creştere pentru industria naţională, înainte ca piaţa locală să fie cu adevărat semnificativă, iar munca în proiecte pentru clienţii din străinătate a creat abilităţile şi specializarea pe tehnologii şi industrii în cadrul echipelor şi companiilor româneşti.

    Ulterior, aceste abilităţi au fost folosite în proiecte pe piaţa internă sau în crearea de produse proprii. “În plus, proiectele de outsourcing au început să devină mai variate şi mai sofisticate şi treptat au inclus componente semnificative de cercetare; dezvoltarea nu se mai face exclusiv pe baza specificaţiilor primite, echipele alocate pe proiecte fiind adesea implicate în definirea specificaţiilor, în identificarea nevoilor de business şi a soluţiilor tehnice. Aşa se face că proiecte semnificative, atât din punctul de vedere al clienţilor (companii foarte mari), cât şi al industriilor sau al soluţiilor furnizate (conţinut sensibil, informaţii securizate etc.) au fost câştigate şi dezvoltate de companii româneşti chiar dacă nu întotdeauna aceste informaţii sunt făcute publice, adugă Andrei Pitiş.

    Outsourcingul reprezintă în continuare cea mai mare parte a cifrei de afaceri a sectorului, probabil peste 80%. În ciuda faptului că de cel puţin cinci ani România nu mai este o destinaţie ieftină, companiile româneşti continuă să fie căutate pe harta furnizorilor de servicii de dezvoltare. “În ANIS, asociaţie care reprezintă în acest moment peste 120 de companii, cam 70%, sunt companii care produc software în sistem de tip outsourcing, dar cel puţin un sfert dintre ele au început să investească şi în produse proprii. Dintre cele 70%, multe firme prestează servicii mai complexe decât închirierea de personal pentru dezvoltarea de proiecte software, precum şi servicii cu valoare adăugată mai mare şi mai greu de înlocuit prin mutarea proiectelor către destinaţii mai ieftine”, adaugă şeful ANIS.

    Ioan Iacob, managing partner la furnizorul de servicii IT Qualitance, companie cu peste 120 de angajaţi, vorbeşte despre fenomenul vânzării de inteligenţă. “Industria românească de software merge foarte mult pe body leasing, pe vândut inteligenţă cu ora sau vândut oameni cu ora. Există o limită a acestui model, dar piaţa pare să insiste totuşi în această zonă, în care există o foarte mare presiune pe profit. Dar marginea de profit este foarte mică şi atunci oamenii încearcă să optimizeze şi să vadă cum pot funcţiona în acest model. E o paradigmă din care cred că trebuie să ieşim; noi încercăm să facem lucruri cu mult mai multă valoare adăugată decât servicii de body leasing sau de staff augmentation. Încercăm să construim ceva care chiar să funcţioneze nu doar ca un business care să producă nişte bani, ci care chiar să aibă un impact social.”

    Iacob apreciază că acest tip de activitate are impact asupra angajamentului oamenilor care lucrează, din punct de vedere al cantităţii de cunoştinţe care rămân şi care se transferă, dar şi din punct de vedere financiar. “Până la urmă noi construim soluţii şi nu tot rezultatul acelei construcţii îl resimţim noi ca stat sau economie.”

    „Şcoala produce mulţi scriitori de cod, programatori, dar sunt multe companii, în principal străine, care au venit în România şi au deschis centre pur tehnice de outsourcing, unde se scrie soft care se constituie ca produs străin. Este un mare păcat, în loc să scriem IT românesc scriem soft pentru alţii”, spune Daniel Mateescu, COO al furnizorului de soluţii software pentru companii Totalsoft. „Probabil că un softist din cinci este angajat să facă proiecte româneşti de software pentru companii. Este o mare problemă, vin companii care îşi permit să plătească salarii mari doar pentru competenţa tehnică şi care ne ridică foarte mult costurile. Răsfaţă programatorul român, care pleacă de la o firmă unde face produs la o companie unde lucrează helpdesk cu 200 de euro în plus”.

  • Un timişorean de 37 de ani controlează unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă şi are afaceri de 35 de milioane de euro

    Timişoreanul Cristian Rusu controlează, la 37 de ani, unul dintre cei mai puternici retaileri de mobilă, Casa Rusu, cu o reţea de 29 de magazine. A patra fabrică a Rus Savitar, producătorul de mobilier din cadrul grupului, este un pariu pentru tânărul antreprenor, care a ridicat-o, de la zero, contra cronometru, deoarece liniile de producţie trebuie să fie funcţionale în vara acestui an, pentru ca antreprenorul să primească finanţare europeană. 2015 este, pentru compania timişoreană, un nou moment de hotar, pentru că după ce a dezvoltat reţeaua de magazine în plină criză, Casa Rusu trece la un nou nivel, mizând pe suprafeţe de retail de mari dimensiuni.

    “Pentru mine criza a fost cel mai bun lucru care s-a putut întâmpla în viaţa asta. A fost de departe cea mai bună perioadă. Înainte de criză eram 250 de oameni, acum suntem 1.000. În această perioadă am putut să ne dezvoltăm la costuri rezonabile, în aşa fel încât să recuperăm în 6-7 ani investiţia”, spune Cristian Rusu.

    Grupul Rus Savitar, care a ajuns la 1.000 de angajaţi, reuneşte patru fabrici de mobilă şi reţeaua de magazine Casa Rusu, iar cifra de afaceri înregistrată anul trecut a fost de 35 de milioane de euro, în creştere cu 25% faţă de 2013. Previziunile pentru anul în curs vizează pragul de 40 de milioane de euro, în condiţiile în care în această vară noua fabrică trebuie să fie deja funcţională, iar extinderea reţelei de magazine continuă. Două noi spaţii au fost deschise în prima parte a anului, unul în centrul comercial Carrefour Colentina, pe o suprafaţă de 2.500 mp, deschis în martie în urma unei investiţii de 500.000 de euro, şi un altul în Bacău, în centrul comercial Cora, pe o suprafaţă de 1.500 mp, în aprilie. Marele pariu al retailerului va fi însă intrarea în segmentul magazinelor de mari dimensiuni, de 8.000-10.000 mp; în privinţa momentului în care s-ar putea întâmpla acest lucru, Cristian Rusu spune că acesta depinde, în principal, de rapiditatea cu care sunt semnate actele de vânzare a terenurilor şi de timpul în care sunt primite autorizaţiile necesare pentru costrucţie. Antreprenorul estimează că sunt necesare nouă luni de la stadiul de proiect până la inaugurare. Hipermagazinele de mobilă ar putea fi dezvoltate însă doar în oraşe mari din ţară, în Bucureşti, Timişoara, Cluj. „Fără a lua credit bancar, am bani pentru a deschide două magazine proprii, de mari dimensiuni, pe an. Dar suntem dependenţi de ritmul de achiziţie a terenurilor, pentru că întâlnesc, de pildă, oameni care nu vor să vândă terenurile. Piaţa este extrem de volatilă”.

    Despre cea de a patra fabrică, antreprenorul spune că este o investiţie fulger, care trebuie finalizată în şase luni de la semnarea contractului. „Este foarte greu să construieşti o fabrică într-un interval atât de scurt, însă a fost o oportunitate. O oportunitate”, pentru că respectarea termenului înseamnă un câştig de 1,2 milioane de euro, care reprezintă valoarea finanţării cu bani europeni din cele 4,4 milioane de euro cât înseamnă investiţia totală. Fondurile europene sunt aferente alocării din perioada 2007-2014 iar accesarea lor a fost posibilă doar după ce alte companii şi-au retras proiectele din cursa finanţărilor, iar banii au fost redistribuiţi.

    Noua fabrică, pentru care sunt angajaţi în jur de 100 de oameni, este gândită pentru piese înguste de mobilier, despre care Cristian Rusu spune că sunt dificil de produs. În celelalte fabrici ale grupului sunt instalate linii de producţie pe care se realizează debitarea plăcilor, bordurarea şi alte operaţiuni. Pentru pentru a fi realizate noi reglaje, pentru a schimba tipul de produs care iese de pe bandă, sunt necesare în jur de 20 de minute, indiferent dacă urmează a fi produse mii de bucăţi sau sute de mii de unităţi. Timpul necesar pentru calibrarea liniei este la fel de mare ca şi în cazul în care de pe banda de producţie ies de zeci sau de sute de ori mai multe produse. De aceea compania se concentrează pe seriile mari, explică tânărul antreprenor. Tot el spune că preferă să producă mai mult decât vinde într-o lună, chiar dacă ţine produsele în depozit „pe care l-am făcut foarte mare”, pentru a putea livra către clienţi luna următoare. „Astfel, putem produce un obiect acum şi apoi peste două luni, până atunci nu mai pierdem timpul pentru a face reglajele benzii. Sigur, acest lucru înseamnă costuri, pentru că orice client plăteşte doar după livrarea mărfii. În plus, sunt şi costurile de depozitare”.

  • Astăzi este termenul limită pentru depunerea declaraţiilor privind veniturile

    Declaraţia 200 privind veniturile realizate din România se depune de către persoanele fizice care au realizat în anul 2014, în mod individual sau într-o formă de asociere, venituri în bani sau în natură din România, provenind din activităţi independente; cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare.

    Contribuabilii care au efectuat în cursul anului fiscal de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private, conform legii, şi solicită restituirea acestora şi cei care optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil pentru susţinerea entităţilor nonprofit vor completa secţiunea corespunzătoare din formular. Contribuabilii care îşi exprimă această opţiune pot solicita direcţionarea acestei sume către o singură entitate nonprofit sau unitate de cult.

    Declaraţia se completează în două exemplare, iar originalul poate fi depus la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are adresa, unde se află domiciliul fiscal al împuternicitului sau curatorului fiscal, după caz, sau la organul fiscal în a cărui rază teritorială se află sursa de venit, pentru contribuabilii persoane fizice, fără domiciliu fiscal în România care realizează venituri. Copia se păstrează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia.

    Formularul 201, “Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate” se completează şi se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul 2014, condiţia de rezidenţă prevăzută în Codul fiscal,  care au realizat în anul 2014 venituri din străinătate, impozabile în România. Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice în anul fiscal de raportare, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului.

    Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, în anul 2015, în mod individual, venituri impozabile din România, din activităţi agricole pentru care venitul net se determină pe bază de norme de venit, provenind din cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea plantaţiilor viticole, pomicole, arbuştilor fructiferi şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală.

    Declaraţiile menţionate se depun pe hârtie direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Declaraţiile se pun gratuit la dispoziţia contribuabilului. Data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. Formularele 200 şi 230 se pot transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, prin Spatiul Privat Virtual  sau pe baza unui certificat digital, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Nedepunerea formularelor 200, 201 şi 221 până la data de 25 mai 2015, inclusiv, se sancţionează cu amendă cuprinsă între 50 şi 500 lei.

    Modelul formularelor precum şi instrucţiunile de completare a acestora se găsesc pe portalul ANAF.
     

  • A renunţat la compania pe care o conducea de 12 ani pentru a lansa un business în domeniul parfumurilor

    Parfumeria s-a inventat în Orient, chiar dacă marketingul şi  reclama ne-au determinat să credem că parfumurile vin din Franţa“, explică Anca Marcu, antreprenoarea ce a lansat pe piaţă Marab Perfumery, o afacere de comercializare de parfumuri orientale, în timp ce descrie fiecare dintre parfumurile de pe raftul magazinului său, unele dintre ele cu arome ce pot fi catalogate drept agasante de un necunoscător. După un an şi jumătate de activitate, Marab Perfumery este formată din magazinul din Bucureşti, o franciză de tip insulă într-un centru comercial din Constanţa, un magazin online, dar şi colaborări cu câteva saloane de frumuseţe, activităţi ce au generat anul trecut afaceri de 540.000 de lei (circa 122.700 euro).

    „Am acumulat experienţă mai mult în management, nu a fost ceva ce mi-a plăcut, dar a fost ceva ce am ales la momentul respectiv“, explică Marcu, referindu-se la momentul când a intrat în antreprenoriat, în 2001, pornind o afacere de distribuţie de produse de unică folosinţă. S-a ocupat de administrarea acesteia timp de 12 ani, apoi, după o călătorie în Dubai, a hotărât să schimbe domeniul în care activa şi să transforme pasiunea mai veche pentru parfumuri într-o nouă afacere, intrând pe nişa parfumurilor orientale. „Am depistat acolo o lume total diferită a parfumeriei faţă de ce ştiam şi am hotărât să aduc o parte din aceasta aici“, descrie ea momentul când a hotărât să se axeze pe o afacere de distribuţie de parfumuri orientale, în 2013.

    A revenit în ţară, a cercetat structura pieţei şi s-a întors în Dubai cu un plan de afaceri, având în plan să aducă pe piaţa locală câteva dintre mărcile întâlnite acolo. A investit aproximativ 15.000 de euro în primul stoc de marfă, dar lucrurile nu au evoluat conform planului. Dacă iniţial îşi propusese să aducă parfumuri ce urmau a fi distribuite retailerilor specializaţi, a realizat că piaţa nu era suficient de dezvoltată pentru ca ei să le accepte. „Toţi mi-au întors spatele, aşa că a trebuit să atac cu un alt plan de bătaie“, povesteşte antreprenoarea despre unul dintre motivele pentru care afacerea nu a funcţionat de la început şi anume ataşamentul românilor faţă de mărcile cunoscute. Arabii nu sunt interesaţi de marketing şi de reclamă şi mărcile comercializate de ei nu erau renumite, deoarece alegerea parfumurilor se face în Orient pe baza aromelor preferate de clienţi. Românii însă sunt sensibili la reclamă şi preferă în continuare mărcile cunoscute.

    A început astfel să vândă ea însăşi parfumurile, mai întâi într-un spaţiu sezonier de pe litoral, în iunie 2013, pe care l-a considerat şi o modalitate de testare a pieţei, pe seama diversităţii de clienţi de acolo. În acelaşi an, în septembrie, a participat la un târg de profil la Romexpo, iar apoi a deschis un magazin în centrul Capitalei, pe o stradă aflată în apropiere de Calea Victoriei.

    Primele importuri au fost ale Casei Sterling, o firmă ce acoperă o paletă de branduri, arome şi preţuri variate. „Nu am vrut să fim o nişă doar pentru acei oameni care au posibilitatea de a cumpăra un parfum scump, ci am vrut o paletă de preţuri prin care să fim deschişi la mai multe categorii de clienţi.“ Un alt producător despre care aminteşte este Casa Urud, cu brandul Salveza, prezent şi în Galeriile Lafayette şi pe a cărei creatoare a întâlnit-o într-una din desele călătorii în Dubai. „Mi-a povestit cum bunica ei a creat parfumuri pentru familia regală şi a continuat acest obicei al familiei, la rândul ei creând pentru casa regală şi, de asemenea, creând multe parfumuri pentru VIP-uri“, explică Anca Marcu modul cum se construieşte reputaţia unui brand oriental.

  • Cum a ajuns Kris Jenner de la casnică la conducerea “mega-imperiului” Kardashian

    La începutul acestui an, Kris Jenner semnat un contract în valoare de 100 de milioane de dolari pentru a realiza încă patru sezoane ale reality-show-urilor despre familia Kardashian. Familie care a clădit un imperiu de sute de milioane de dolari, iar secretul stă în abilităţile de marketing ale lui Jenner, mama fetelor Kardashian.

    Kourtney (35 de ani), Kim (34 de ani), Khloe (30 de ani), Kendall (19 ani) şi Kylie (17 ani), cele cinci surori Kardashian, câştigau în anul 2011 peste 65 de milioane de dolari din emisiuni de televiziune precum Keeping Up With the Kardashians, din diverse contracte de marketing încheiate de Kris Jenner cu companii interesate să se promoveze prin intermediul vedetelor sau din produse semnate sub numele familiei, cum este parfumul unisex lansat de Khloe şi sotul ei Lamar Odom.

    Kris Jenner (59 de ani), mama a şase copii, este aproape în totalitate responsabilă pentru afacerea de familie. “Mi-ar plăcea ca emisiunea Keeping Up With the Kardashians să ajungă la sezonul 26. Cine ar fi crezut atunci că afacerea va fi atât de profitabilă? Ar fi trebuit să am mai mulţi copii care să contribuie la încasările familiei”, spune Jenner. Şi nu este singura emisiune în care familia este în rolul principal, fetele fiind implicate şi separat în diferite proiecte, precum Kourtney and Kim Take New York sau Kourtney and Khloe Take Miami, în care sunt prezentate detalii intime din viaţa celor trei surori.

    La rotunjirea veniturilor contribuie şi apariţiile în reclame ale fetelor. Spre exemplu, Kim a fost imaginea încălţărilor Skechers într-o reclamă pentru Super Bowl, care a costat compania trei milioane de dolari pentru 30 de secunde de emisie. În vârstă de 34 de ani, Kim este de departe cea mai cunoscută dintre surori, onorariul ei putând ajunge chiar şi la 250.000 de dolari doar ca să participe la un anumit eveniment, în timp ce publicarea unui singur mesaj pe Twitter, unde este citită de zeci de milioane de fani, ajunge la 25.000 de dolari. Khloe si Kourtney au onorarii mai mici, de aproximativ 20.000 de dolari, în timp ce tatăl lor vitreg, Bruce Jenner, încasează 10.000 de dolari pentru prezenţă.

    Povestea familiei Kardashian şi a succesului fulminant de care se bucură astăzi a început cu un clip video pornografic ce îi prezenta pe Kim şi un fost prieten, rapperul Ray J, pe care Kris Jenner l-a vândut distribuitorului Vivid Entertainment. În februarie 2007, fiica ei i-a povestit despre înregistrare şi, cum Jenner încerca încă de atunci să facă viaţa familiei ei subiectul unui reality show, decizia de a vinde conţinutul a fost destul de rapidă. “Iniţial mi-am zis că nu vom mai avea nicio şansă să ajungem vedetele unui reality show”, spune Jenner, care este de altfel şi managerul familiei Kardashian, având un comision de 10% din încasările familiei.

    Totul risca să se transforme într-un scandal de proporţii din care familia ar fi ieşit cu siguranţă cu imaginea şifonată, dar Jenner, care susţine că n-a vazut niciodată conţinutul înregistrării, a angajat un expert în comunicare, în încercarea de a îndulci situaţia. “Rolul meu era să transform acum cele 15 minute de faimă ale fiicei mele în 30”, mai spune managerul familiei Kadashian. Într-un final, înregistrarea a fost cumpărată de Vivid Entertainment pentru 5 milioane de dolari şi a devenit în scurtă vreme cel mai bine vândut DVD al anului.

    Surorile Kardashian, care au lansat şi o autobiografie numită Kardashian Konfidential, au apărut de atunci în nenumărate reclame pentru orice fel de produse, de la încălţari, la hârtie igienică sau pastile pentru slăbit. În plan este şi lansarea unui magazin cu produse imprimate cu imagini cu celebrităţi în cadrul hotelului Mirage din Las Vegas. Fratele lor Robert (27 de ani) a rămas însă mai în umbră în lumea showbiz-ului.

    “Mama a fost dintotdeauna genul de persoană care încearcă să transforme apa în vin”, spune Khloe. Probabil tocmai această reţetă a făcut dintr-o familie relativ necunoscută până în 2007 un subiect al mai multor emisiuni de televiziune, care atrage milioane de telespectatori.

  • Doi timişoreni câştigă opt milioane de euro după ce au avut o idee la care nu s-a gândit nimeni

    Un ziarist şi un medic din Timişoara au început o afacere pe o nişă la care, în momentul în care s-au lansat, nu se mai gândise nimeni de pe piaţa locală. Produsele lor sunt astăzi la tot pasul, iar afacerile timişorenilor s-au triplat pe timp de criză, aducându-le venituri de peste opt milioane de euro.

    Octavian Sfeclă conduce alături de partenerul său, Ştefan Tudose, Art Match, firma timişoreană cu 200 de angajaţi prezentă pe piaţă din 1998 şi care a echipat sute de magazine din toată ţara, ajungând să deţină în portofoliul de clienţi cele mai importante reţele de retail şi cei mai mari producători din FMCG. Compania şi-a triplat afacerile pe timp de criză – de la 12.8 milioane de lei (3,2 mil. euro) în 2008, profit de 1.9 milioane de lei (cca. 500.000 de euro) şi 25 de angajaţi, la o cifră de afaceri de 32,5  milioane de lei (8,1 milioane de euro), profit de 2,3 milioane de lei (cca. 600.000 de euro) anul trecut, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. 

    De formaţie profesională medic, Octavian Sfeclă şi-a început cariera în cadrul departamentelor de vânzări şi marketing la companii din domeniul farmaceutic lansând ulterior împreună cu partenerul său, de profesie ziarist, Ştefan Tudose, afacerea Art Match, pe o nişă la care nu s-a gândit nimeni. “Proiectul Art Match a început cu investiţii minime şi a beneficiat de o dezvoltare organică, drumul de la un angajat la cei peste două sute pe care îi avem astăzi fiind unul natural, un fel de răspuns la dezvoltarea pieţei, dacă vreţi”, explică el evoluţia companiei într-un interviu anterior acordat Business Magazin.

    Art Match furnizează sisteme de afişaj, mobilier metalic şi elemente de infrastructură pentru retail; producţia de display-uri şi sisteme de afişaj din materiale plastice; realizează importul şi furnizarea de îmbrăcăminte identitară şi materiale promoţionale, cât şi servicii de montaj specifice activitaţilor companiei. Activitatea de baza a companiei este furnizarea de sisteme de afisaj in-store, specializare unde a devenit lider de piaţă, pe seama unui portofoliu de peste 15.000 de repere, din care circa 1000 sunt produse in-house, restul fiind importate de la parteneri Germania, Olanda, Belgia, Marea Britanie, Suedia, Finlanda, SUA, Canada sau Japonia.

    Compania a fost înfiinţată în 1998, în Timişoara, iar un an mai târziu, a devenit distribuitorul oficial al liderului la nivel mondial în chibrituri personalizate Swedish Match în România.  În anul 2000, compania a realizat prima livrare către un lanţ de retail, divizia de discout a Delhaize Group, Profi, acest client fiind urmat de-a lungul timpul de peste alţii 300 de clienţi. Un an mai târziu, Art Match s-a impus ca furnizor specializat de soluţii şi sisteme de afişaj in-store, piaţă pe care a devenit, în timp, lider naţional. În 2003, Art Match a devenit furnizorul oficial pentru Selgros România, primul magazin echipat de către companie fiind cel din Oradea. Un an mai târziu, compania a încheiat un parteneriat cu compania germană STOREbest în România, care se afla în expansiune la nivel european în momentul respectiv.

    În 2005, Art Match a predat, la cheie, primul magazin Penny din România, colaborearea cu REWE România continuând şi în prezent, pe seama serviilor de montaj şi mentenanţă, advertising pe care le oferă compania, cât şi elemente de producţie publicitară. Ulterior, compania a început să gestioneze stocuri în depozitul propriu, devenind astfel primul furnizor român specializat capabil să efectueze livrări în 48 de ore oriunde în ţară. În 2007, compania începe să utilizeze tehnologia de import pentru prelucrarea foliilor de plastic şi livrează primul element produs de companie: un display PET pentru British American Tobacco România. La scurt timp după, Art Match a început să se extindă în afara graniţelor ţării, vizate fiind ţările limitrofe. Primul proiect concret, pe seama proximităţii de oraşul Timişoara, a fost filiala din Serbia, cu sediul în Belgrad.

    În 2008, compania s-a extins cu a doua filială în afara ţării, Art Match Ungaria şi a continuat extinderea şi investiţiile pe timp de criză, astfel că în 2009, a inaugurat noi capacităţi de producţie şi stocare, iar la începutul lui 2010, a deschis filiala din Bucureşti, atât pentru a controla mai bine piaţa locală, cât şi pentru a dezvolta activităţi în Bulgaria. Ulterior, compania a contractat primul proiect major de montaj în afara României pentru un magazin Hornbach, cu elemente produse în Timişoara. 

  • Povestea banditului român “Whisky Man”, cel mai temut spărgător de bănci din Europa. Johnny Depp ar putea face un film despre viaţa sa

    Ambrus Attila, poreclit ‘Whisky Man’, este un fost spărgător de bănci  devenit celebru după zeci de jafuri comise în Ungaria. Attila s-a născut într-o localitate din apropierea municipiului Miercurea Ciuc şi din 1988 trăieşte în Ungaria. Autorităţile maghiare au reuşit să-l prindă după şase ani de căutări, timp în care devenise deja un personaj celebru.

    El a fost unul dintre cei mai căutaţi hoţi de bănci din Europa; prima spargere a dat-o în 1993, iar şase ani mai târziu, în 1999, a fost arestat şi ulterior condamnat la 17 ani de închisoare. A ispăşit din pedeapsă 13 ani, fiind eliberat anticipat pentru bună purtare.

    Porecla de “Whisky bandit” i se trage de la o legendă, şi anume că obişnuia să bea un whisky dublu înainte de fiecare jaf. În jurul lui s-au construit şi alte poveşti, precum aceea că trimitea sticle de vin poliţiştilor care se ocupau de cazul său.

    În cadrul unor interviuri, Attila a declarat că a început să jefuiască bănci din cauza datoriilor. “A fost o alegere conştientă. Nu-mi pare rău de nimic, mi-am ispăşit pedeapsa, am tras multe consecinţe şi multe învăţături din toate astea, dar nu recomand nimănui să mă ia ca exemplu”, a mai spus bărbatul.

    Ambrus Atiila a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce un american a scris o carte despre el. De curând, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de actorul Johnny Depp, care intenţionează să producă un film despre Attila.
     

  • Povestea banditului român “Whisky Man”, cel mai temut spărgător de bănci din Europa. Johnny Depp ar putea face un film despre viaţa sa

    Ambrus Attila, poreclit ‘Whisky Man’, este un fost spărgător de bănci  devenit celebru după zeci de jafuri comise în Ungaria. Attila s-a născut într-o localitate din apropierea municipiului Miercurea Ciuc şi din 1988 trăieşte în Ungaria. Autorităţile maghiare au reuşit să-l prindă după şase ani de căutări, timp în care devenise deja un personaj celebru.

    El a fost unul dintre cei mai căutaţi hoţi de bănci din Europa; prima spargere a dat-o în 1993, iar şase ani mai târziu, în 1999, a fost arestat şi ulterior condamnat la 17 ani de închisoare. A ispăşit din pedeapsă 13 ani, fiind eliberat anticipat pentru bună purtare.

    Porecla de “Whisky bandit” i se trage de la o legendă, şi anume că obişnuia să bea un whisky dublu înainte de fiecare jaf. În jurul lui s-au construit şi alte poveşti, precum aceea că trimitea sticle de vin poliţiştilor care se ocupau de cazul său.

    În cadrul unor interviuri, Attila a declarat că a început să jefuiască bănci din cauza datoriilor. “A fost o alegere conştientă. Nu-mi pare rău de nimic, mi-am ispăşit pedeapsa, am tras multe consecinţe şi multe învăţături din toate astea, dar nu recomand nimănui să mă ia ca exemplu”, a mai spus bărbatul.

    Ambrus Atiila a devenit cunoscut în lumea întreagă după ce un american a scris o carte despre el. De curând, drepturile de ecranizare au fost cumpărate de actorul Johnny Depp, care intenţionează să producă un film despre Attila.
     

  • Câţi fumători mai caută produse de contrabandă?

    “În martie 2015, comerţul ilegal cu ţigarete a înregistrat scăderi importante comparativ cu ianuarie, în zonele de nord-vest (minus 7 p.p. până la 13,3%), vest (minus 5,3 p.p. până la 24,1%), sud-vest (minus 4,6 p.p., pana la 21,7%). Regiunea cea mai afectată de piaţa neagră în martie rămâne, ca şi pe parcursul anului 2014 şi în ianuarie 2015, nord-est, în ciuda scăderii semnificative (minus 6,5 p.p. până la 34,7%). Din punct de vedere al provenienţei, şi în martie 2015 „cheap whites” au continuat să deţină cea mai mare pondere pe piaţa neagră, de 40,8%. Ponderea produselor provenite din Ucraina şi Serbia rămâne relativ constantă (20%; respectiv 2,9%), Moldova aflându-se însă în creştere (plus 6,8 p.p., până la 27,6%)”, a declarat Marian Marcu, directorul companiei de cercetare Novel Research.

    ”Reducerea pieţei negre din luna martie se datorează operaţiunilor desfăşurate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Vămilor, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei. În perioada februarie-aprilie, în urma unor acţiuni derulate la nivel naţional, poliţiştii au capturat aproape 7.500.000 de ţigarete, precum şi dispozitive artizanale de confecţionat ţigarete. Eforturile autorităţilor au fost susţinute şi de companiile de tutun. În ceea ce ne priveşte, în prima parte a acestui an, JTI a demarat o campanie regională extinsă, în regiunile din nord, nord-est, vest şi sud-vest, în parteneriat cu ANAF, DGV şi autorităţile locale, în scopul reducerii pieţei negre în zonele de graniţă, cele mai afectate de comerţul ilegal cu ţigarete. Este a patra campanie regională pe care o derulăm în parteneriat cu autorităţile. Aceste campanii au efecte notabile în reducerea pieţei negre, însă doar în zonele şi în perioadele în care sunt derulate. Considerăm că este necesară o nouă strategie naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, la nivel naţional, pentru perioada 2015-2018, care să vizeze îmbunătăţirea cadrului de reglementare şi măsurile concrete ce trebuie implementate în mod concertat, de către toate instituţiile responsabile. Această strategie a fost cerută în mod public, în repetate rânduri, de ANAF şi DGV, dar şi de alte autorităţi, ca de exemplu Consiliul Concurenţei care, la finalizarea investigaţiei pe piaţa ţigaretelor, a concluzionat că traficul ilegal cu ţigarete este principalul factor perturbator pentru sectorul tutunului”, a declarat Gilda Lazăr, director corporate affairs & communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria.

    „Un punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă reprezintă sume suplimentare la bugetul de stat de circa 35 de miloane de euro. Această scădere s-a obţinut însă cu eforturi deosebite şi resurse suplimentare din partea autorităţilor. De la începutul anului şi până în prezent, presa a relatat aproape în fiecare zi despre destructurări ale unor grupări de contrabandă sau capturi de ţigarete ilegale. În doar o săptămână, în portul Constanţa au avut loc două acţiuni în urma cărora au fost capturate peste 220.000, respectiv 300.000 de pachete de ţigarete de contrabandă. Exemplele trecutului ne-au învăţat însă, să fim pesimişti, pentru că ne desfăşurăm activitatea într-o industrie care depinde într-o foarte mare măsura de factori externi. După cum s-a văzut, măsurile ferme ale autorităţilor competente în combaterea pieţei negre au efectele scontate, dar pentru ca aceste eforturi să aibă consecinţe durabile, pe termen mediu şi lung, este nevoie de îmbunătăţirea legislaţiei, dar şi de corelarea politicilor fiscale cu puterea de cumpărare. Reamintesc că, deşi se află în scădere, un nivel al pieţei negre de 15,2% înseamnă pierderi la bugetul de stat de peste 530 milioane de euro. În acelaşi timp, acest procent depăşeşte încă media contrabandei din ultimii patru ani!”, a declarat Adrian Popa, director corporate & regulatory affairs, BAT Romania.

    “Procentul de 15,2% înregistrat de piaţa neagră a ţigaretelor în martie 2015, este încă departe de media de 10% raportată pentru acelaşi indicator la nivelul Uniunii Europene. De aceea, este important ca această scădere să devină o tendinţă constantă, şi nu rezultatul temporar al unui context. Evoluţia sinuoasă a contrabandei din ultimul an şi jumătate, aflată când în creştere abruptă, când în scădere, demonstrează cât se poate de clar necesitatea unei strategii coerente la nivel naţional, de combatere a pieţei negre şi a fenomenului de evaziune asociat cu aceasta. Dacă pentru combaterea evaziunii fiscale s-au luat deja o serie de măsuri concrete în ultima perioadă, nu acelaşi lucru se poate spune despre combaterea fenomenului de contrabandă, care reprezintă de fapt una din sursele evaziunii fiscale. Iar în acest caz, loteria fiscală nu generează efectele scontate, pentru că bonurile fiscale nu există, iar câştigătorii acestei “loterii” sunt desemnaţi de volumul de marfă transportat ilegal peste graniţă. De aceea, volumul contrabandei cu ţigarete, reprezintă nu numai un potenţial semnal de alarmă pentru nivelul de Securitate naţională, dar poate compromite definitiv eforturile României de aderare la Schengen, din cauza permeabilităţii excesive a frontierelor.”, a declarat Sorana Mantho, director corporate affairs, Philip Morris Romania.

    În opinia celor trei producători de tutun, în vederea reducerii pieţei negre este necesară, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de contrabandă cu ţigarete, clarificarea situaţiei la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară în zona de competenţă a acestora (pieţe, oboare, staţii de metrou etc.).

    Marii producători de tutun au semnat acorduri de cooperare cu Comisia Europeană pentru combaterea comerţului ilegal cu produse din tutun şi susţin instituirea, din sumele alocate României ca urmare a acestor acorduri, a unui fond de premiere pentru cei care s-au remarcat prin rezultate deosebite în lupta împotriva contrabandei cu ţigarete.

    Industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după companiile din sectorul petrolier. În 2014, industria tutunului a virat la buget circa 2,7 miliarde euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă 1,75% din PIB si 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

     

  • Singurul lucru pe care Bill Gates l-a înţeles imediat, iar lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a-l conştientiza

    Chiar dacă a întârziat cu intrarea pe piaţa globală de smartphone-uri, Bill Gates a înţeles mai repede decât alţii necesitatea platformelor şi a ecosistemelor online.

    Cartea “Reguli de strategie”, semnată de profesorii de afaceri David Yoffie şi Michael Cusumano, vorbeşte despre abilitatea lui Bill Gates de a înţelege valoarea unei industrii care “bazată mai degrabă pe platforme decât pe produse”, acesta fiind principalul factor din spatele succesului înregistrat de produsele Microsoft. Gates a înţeles acest lucru încă din anii ’70, în vreme ce lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a ajunge la aceeaşi concluzie.

    Fondatorul Microsoft a avut această problemă în minte când a construit Windows, permiţând unor terţe părţi să dezvolte programe compatibile. În acest fel, Windows s-a transformat într-un ecosistem care a dominat zeci de ani piaţa soluţiilor software.

    Jobs, în schimb, era preocupat cu dezvoltarea unor produse cu un design deosebit care nu aveau susţinerea mai multor parteneri, aşa cum era cazul Microsoft. De-abia în 2003, Steve Jobs a conştientizat acest lucru şi a lansat platforma iTunes. Primul iPhone nu ar fi trebuit să suporte aplicaţii externe, dar directorii Apple l-au convins pe Jobs că acest lucru ar fi benefic pentru clienţi.