Destul de des in ultima vreme am intrebat, cam la toate
intalnirile cu oameni de afaceri pe care le-am avut, despre
posibilitatea ca un numar important din investitorii straini –
multinationale, fonduri de investitii, companii sau pur si simplu
investitori – sa inceapa se retraga din Romania, alungati de criza
politica cronicizata, de birocratie, de lipsa unui plan
guvernamental de redresare economica coerent si de scaderea
continua a puterii de cumparare.
In plus, alte zone ale globului ofera acum si perspective de
crestere mai bune si un climat de afaceri daca nu mai prietenos,
macar mai deschis. Motive cat se poate de valabile, cred, si care
pot justifica o retragere; ca jurnalist, am trait de exemplu
plecarea Shell din Romania, o optiune strategica a gigantului
petrolier, luata intr-o perioada in care Romania era tot in criza,
dar avea perspective mult mai bune.
Am primit asigurari ca Romania este oricum o piata interesanta
chiar si in criza si ca dorinta de a face afaceri plus credinta ca
revenirea consumului se va petrece cat de curand si cumva
indiferent de spasmele bugetar-guvernamentale, alaturi de dorinta
structurilor corporatiste locale de a-si pastra locurile de munca
si beneficiile vor prima. Am cautat sa simplific cumva explicatiile
si pentru ca filmul “Wall Street 2” este pe cale sa apara in
cinematografe, am zis ca “greed is good” ramane o zicere cat se
poate de valabila.
Sa trecem la capitolul doi: reducerile de cheltuieli bugetare
pentru care mai toata Europa a facut acum o pasiune. Este o
intoarcere cu 180 de grade de la ideea de baza a anului trecut – de
la “varsa oricum, oricat, oriunde” pentru a acoperi gaurile crizei
pe fondul stupidului “too big to fail” s-a ajuns acum la “taie
oricum, oricat, oriunde” din bugete. Daca in Romania “taie orice,
oricat, oriunde” s-ar fi aplicat furtului pe fata care are loc in
finantele publice n-as fi avut nimic impotriva, dar nu cred ca
rezolvarea este in taierea pensiilor si nici macar a salariilor
bugetarilor.
Sa avertizezi ca un asemenea gest va antrena o accentuare a crizei
si ca nevoia de crestere a taxelor va deveni stringenta in scurt
timp nu-i un act care sa ceara prea multa inteligenta.
Ce nu inteleg este de ce investitorii aceia straini nu-si iau rolul
in serios si, in tara traficului de influenta, a jocurilor politice
nerusinate si a clientelismului pe fata, sa recurga la trafic de
influenta, la jocuri politice si la clientelism. Pentru a face
afaceri profitabile, pentru a castiga clienti, pentru a ocupa
segmente de piata.
Mai ales ca Romania este acum dominata de multinationale; in randul
companiilor de top putine mai sunt domeniile unde romanii mai au
vreo influenta, in timp ce strainii reprezinta mai mult de
60%.
Un exemplu practic: de o bucata de vreme companiile din industria
tutunului deruleaza o campanie de combatere a contrabandei cu
tigari. Pe strada panourile atrag atentia ca “aici ar putea fi o
parcare sau un pasaj subteran sau altceva” din miliardul pe care
bugetul il pierde din cauza pachetelor fara timbru. Poate ca un
asemenea tip de campanie sa aiba succes intr-o tara normala la cap;
la noi ma indoiesc ca plange vreun fumator de grija bugetului de
stat, iar eu, nefumator, m-am gandit pur si simplu ca miliardul
acela care nu ajunge la buget inseamna doar ceva mai putini bani de
furat.
Cu banii cheltuiti pe campanie companiile din tutun mai bine ar fi
facut niste ONG-uri care sa instruiasca tinerii intreprinzatori sau
ar fi ajutat asociatii de producatori agricoli sau ar fi oferit
cursuri de instruire pentru cei ce detin mici magazine de cartier.
De ce nu completeaza pachetele de tigari, oricum siluite cu
imaginile acelea ingrozitoare si cu mesajele anti-fumat, cu vorbe
de duh, cu sfaturi sau cu istorioare din care bizonul sa invete
ceva? Ar fi un demers cu mult mai mult folos decat naivitatile de
acum. Poate doar “Romania va creste prin bun-simt si
responsabilitate”, sloganul celor de la Petrom, sa fie un bun
inceput pentru un program anticriza corporatist.
Ajutand poporul sa iasa din saracie, temperand elanurile unor
politicieni care altfel nu tin minte nici ce bila in ce urna
trebuie sa bage, dar care sustin pseudo-planuri de austeritate,
sugerand decizii, facand lobby, educand, protestand, chemand,
finantand, exemplificand si influentand, investitorii straini pot
forma Romania de maine, oricum mai buna decat cea de astazi.
Asociatii patronale puternice, vocale si proactive, camere de
comert bilaterale, grupuri de companii sau giganti economici pot
influenta administratii ineficiente si politicieni corupti.
Sper ca strainii sa fie constienti ca nu prea au alternativa. Daca
vor cresteri anuale de doi digiti, atunci sa isi managerieze nu
numai propria companie, ci si zona de influenta, cea geografica sau
cea sociala.
“Greed is good”, dar intreb: “sunteti destul de bogati ca sa ne
permiteti sa fim prosti?”.
