Tag: vis

  • Cea mai bună metodă de a obţine un salariu mai mare în 2015 este să îţi schimbi jobul

    Cei care doresc o mărire de salariu în 2015 ar trebui să caute un nou job, arată un studiu publicat recent de Wall Street Journal. În cadrul unui sistem financiar global care îşi revine treptat după criză economică, cei care se mută la un nou angajator au mai multe şanse de a negocia un salariu mai bun.

    “În comparaţie cu salariile celor care îşi păstrează jobul, contractele celor care se mută reflectă cu mai multă acurateţe condiţiile economice actuale”, notează Jose Mustre-del-Rio, economist la Kansas City Fed. “În condiţiile în care piaţa muncii se apropie de nivelul din 2007, creşterile de care au beneficiat în ultima perioadă cei care au schimbat joburile au fost consistente.”

    Spre exemplu, în primul trimestru din 2013 cei care schimbau joburile beneficiau de o creştere medie salarială de 4,3%, în vreme ce valoarea a ajuns la 5,6% în trimestrul trei din 2014. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în domeniul horeca, respectiv 7,7%.

    Un alt element important este numărul celor care renunţă la slujbă în mod voluntar, deoarece aceştia sunt cei care vor căuta un job mai bine plătit, consideră Janet Yellen, preşedinte al Fed. Numărul acestora este cel mai mare din ultimii şase ani, notează Yellen.

    Jose Mustre-del-Rio se arată optimist vis-a-vis de modul în care piaţa muncii evoluează şi consideră că, într-o scurtă perioadă de timp, aceste creşteri salariale vor fi similare şi pentru cei care îşi păstrează jobul. Astfel, angajaţii “loiali” vor avea posibilitatea de a negocia creşteri de câteva procente anual, fără a le lua în considerare şi pe cele incluse iniţial în contractul de muncă.

  • Cea mai bună metodă de a obţine un salariu mai mare în 2015 este să îţi schimbi jobul

    Cei care doresc o mărire de salariu în 2015 ar trebui să caute un nou job, arată un studiu publicat recent de Wall Street Journal. În cadrul unui sistem financiar global care îşi revine treptat după criză economică, cei care se mută la un nou angajator au mai multe şanse de a negocia un salariu mai bun.

    “În comparaţie cu salariile celor care îşi păstrează jobul, contractele celor care se mută reflectă cu mai multă acurateţe condiţiile economice actuale”, notează Jose Mustre-del-Rio, economist la Kansas City Fed. “În condiţiile în care piaţa muncii se apropie de nivelul din 2007, creşterile de care au beneficiat în ultima perioadă cei care au schimbat joburile au fost consistente.”

    Spre exemplu, în primul trimestru din 2013 cei care schimbau joburile beneficiau de o creştere medie salarială de 4,3%, în vreme ce valoarea a ajuns la 5,6% în trimestrul trei din 2014. Cea mai mare creştere s-a înregistrat în domeniul horeca, respectiv 7,7%.

    Un alt element important este numărul celor care renunţă la slujbă în mod voluntar, deoarece aceştia sunt cei care vor căuta un job mai bine plătit, consideră Janet Yellen, preşedinte al Fed. Numărul acestora este cel mai mare din ultimii şase ani, notează Yellen.

    Jose Mustre-del-Rio se arată optimist vis-a-vis de modul în care piaţa muncii evoluează şi consideră că, într-o scurtă perioadă de timp, aceste creşteri salariale vor fi similare şi pentru cei care îşi păstrează jobul. Astfel, angajaţii “loiali” vor avea posibilitatea de a negocia creşteri de câteva procente anual, fără a le lua în considerare şi pe cele incluse iniţial în contractul de muncă.

  • Tânăra de 30 de ani care a revoluţionat sistemul medical mondial

    Ea a învăţat singură limbajul de programare C++ şi limba mandarină, pentru a putea vinde programe către instituţiile de învăţământ din China. Deşi era studentă la Stanford, ea a renunţat şi a plecat în SIngapore, pentru a studia sindromul SARS.

    Compania Theranos, pe care Holmes o conduce, s-a născut din dorinţa acesteia de a schimba lumea în bine. Holmes a petrecut 11 ani dezvoltând o tehnologie de testare a sângelui prin folosirea unei singure picături obţinute din deget, fără niciun fel de durere pentru pacient. Pe lângă simplificarea procesului, Holmes a reuşit scăderea costurilor cu aproape 90%.

    Sistemul dezvoltat de Holmes va schimba probabil sistemul de sănătate în întreaga lume, mai ales că procesul de testare a sângelui nu a cunoscut schimbări în ultimii 50 de ani.

    Spre deosebire de ceilalţi miliardari care luptă să schimbe lumea, Holmes a făcut toate aceste lucruri fără a atrage atenţia. Tânăra femeie de afaceri nu a avut o echipă de PR în spate; până să fie inclusă de cei de la Forbes pe lista “40 sub 40 de ani” şi să apară pe coperta Fortune, Holmes era practic o necunoscută.

    Holmes a construit un imperiu medical fără a da prea multe detalii, reuşind să ajungă la peste 500 de angajaţi şi la investitori precum Larry Ellison. A fost o strategie neobişnuită, însă una de succes, având în vedere că la 30 de ani Elizabeth Holmes deţine încă 50% dintr-o companie evaluată la 9 miliarde de dolari, fiind cea mai tânără miliardară care şi-a construit singură averea.

  • Gestul incredibil al unui străin. Povestea celui mai frumos bacşiş din istorie

    O chelneriţă ce lucra într-un oraş mic din Statele Unite a avut parte de un gest absolut incredibil.

    Era o zi obişnuită, iar femeia a luat comanda unui client. Fiind singur, străinul a iniţiat o discuţie şi a aflat că părinţii femeii sunt în Florenţa, Italia, însă ea nu a ajuns niciodată acolo. Femeia nu îşi mai văzuse părinţii de mai bine de opt ani, era divorţată şi lucra de câţiva ani la restaurant alături de fiica sa.

    După ce şi-a terminat prânzul, bărbatul a achitat nota şi a plecat fără a spune nimic. Când a ridicat însă chitanţa, femeia a avut parte de surpriza vieţii ei: primise un  bacşiş de 1.000 de dolari, cu menţiunea “Pentru excursia în Italia”.

    La sfârşitul programului de lucru, chelneriţa a postat o fotografie a chitanţei pe mai multe reţele de socializare, scriind “s-a întâmplat exact când începeam să îmi pierd încrederea în umanitate”.

    La începutul lunii martie, vedeta americană Ellen Degeneresa a făcut titlurile după ce a oferit o maşină unei chelneriţe care plătise din banii ei prânzul a doi militari americani

  • Cinci grădini de vis din jurul lumii – GALERIE FOTO

    Parc de la Tete d’Or, Lyon, Franţa

    Această grădină are o suprafaţă de peste 1 milion de metri pătraţi este cunoscută mai ales pentru colecţia de trandafiri care va găzdui convenţia internaţională din 2015. Principala atracţie este sectorul cu 16 mii de bulbi de trandafir din 450 de specii. Numele grădinei, “Capul de aur” vine de la o legendă străveche despre o comoară ascunsă sub miile de flori.

    Grădina botanică regală, Londra, Marea Britanie

    Pe malul Tamisei, în partea de sud-vest a Londrei, grădina botanică regală a fost listată ca parte a patrimoniului mondial în anul 2003. Astfel i-au fost recunoscute meritele în domeniul botanicii încă de la momentul înfiinţării, în 1759. Salonul central este cea mai mare structură de sticlă construită în stil victorian.

    Grădina Monet, Giverny, Franţa

    Unul dintre cei mai importanţi artişti din istorie, Claude Monet este cel care a pornit  mişcarea impresionistă. Pictorul a cumpărat o casă şi teren în satul Giverny în 1980 şi a creat una dintre cele mai frumoase locuri din Franţa. Grădina, inspirată de cultura japoneză, este cunoscută pentru iazurile şi podurile sale.

    Kenrokuen, Kanazawa, Japonia

    Kenrokuen este considerată una dintre cele mai frumoase trei grădini din Japonia. A fost, în primă fază, teritoriul castelului Kanazawa pentru ca apoi, în perioada 1620-1840 diverşi proprietari să adauge cascade, alei şi poduri. Grădina a fost deschisă publicului larg în 1870.

    Grădina botanică Christchurch, Christchurch, Noua Zeelandă

    Deschisă în 1863 prin plantarea unui stejar englez, grădina se bucură astăzi de mulţi arbori cu o vechime de peste 120 de ani. Grădina botanică a supravieţuit cutremurului din 2011 şi a aniversat în 2013 cei 150 de ani de existenţă. Autorităţile locale lucrează acum la dezvoltarea unui nou segment, şi anume reconstruirea unei păduri de tip jurasic.

    Cinci grădini de vis din jurul lumii – GALERIE FOTO

  • Şapte hoteluri de pe insule pe care nu trebuie să le ratezi

    Nisbet Plantation Beach Club, Nevis

    Singurul han istoric rămas în Caraibe este situat pe plajă, iar priveliştea este una de vis: palmieri, apă de culoare turcoaz şi hamace legănate de vânt. Este locul ideal pentru a simţi ce înseamnă cu adevărat luxul caraibian.

    Jade Mountain, St. Lucia

    Aşezat pe cel mai înalt punct al insulei Santa Lucia, aproape de oraşul Soufriere, acest hotel are un aspect cu totul deosebit. Fiecare dintre cele 28 de apartamente sunt unice, dar au ceva în comun: toate camerele au piscine infinite.

    Jamaica Inn, Jamaica

    Mult timp o destinaţie preferată de elita britanică, acest resort clasic a fost renovat în 2007. Cele 47 de apartamente sunt o combinaţie între stilul indonezian, colonial şi jamaican retro.

    Wickaninnish Inn, British Columbia

    Hotelul se află într-o pădure de pini din apropierea parcului naţional Pacific Rim. Reprezentanţii resortului spun că cea mai bună perioadă de stat este în anotimpul furtunilor, deoarece natura prezintă un spectacol desăvârşit.

    Four Seasons Resort Hualalai, Hawaii

    “Perfect”, “paradis” şi “cea mai frumoasă excursie din viaţa mea” sunt cuvintele pe care oaspeţii le folosesc pentru a descrie perioada petrecută la acest hotel din Hawaii.

    Four Seasons Resort, Jimbaran Bay, Bali

    Luxos şi dramatic în acelaşi timp, acest resort se află în miloc unei păduri tropicale. Oaspeţii au acces la plaja privată cu nisip alb şi se pot delecta cu fructe de mare în timp ce asistă la spectacolele prezentate de localnici.

    Sandy Lane, Barbados

    Acest resort este definiţia luxului: oaspeţii sunt aşteptaţi la aeroport cu un Bentley şi aduşi în camerele cu marmură. Mai mult, fiecare oaspete beneficiază de suportul unui asistent personal pe toată durata concediului.

  • Un tânăr de 19 ani a dezvoltat o tehnologie care poate îndepărta peste şapte tone de plastic din oceane

    Lui Boyan Slat i-a venit  ideea în timp ce făcea scufundări în Grecia şi a văzut mai multe gunoaie decât peşti. A pornit, în cadrul şcolii la care învăţa un proiect prin care analiza mărimea şi numărul particulelor de plastic din oceane. Lucrarea sa a câştigat numeroase premii, inclusiv “Cel mai bun concept tehnic” la Delft University of Technology în 2012.

    Boyan şi-a numit conceptul “The Ocean Cleanup” şi l-a prezentat în cadrul TEDxDelft 2012. Ulterior, tânărul a fondat “The Ocean Cleanup foundation”, o organizaţie nonprofit responsabilă cu dezvoltarea tehnologiei. Ideile sale pot salva sute de mii de organisme subacvatice anual, dar şi milioane de dolari prin scăderea costurilor de curăţenie, reducerea la minim a daunelor produse unor nave sau a turiştilor care ar vizita anumite zone în număr mai mare.

    Se estimează că prima fază a procesului ar dura în jur de cinci ani, dar în această perioadă awareness-ul oamenilor vis-a-vis de problemele ecologice ar creşte în mod semnificativ.

  • Povestea tinerei de 25 de ani care a devenit stewardesă în Dubai: Muncesc pentru ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc

    Andra Conţiu, 25 de ani, a plecat din România în urmă cu doi ani, după ce a absolvit facultatea de alimentaţie şi turism la Braşov şi liceul la Topliţa. Spune că visa încă din facultate să devină stewardesă, aşa că a decis să se mute în Dubai, loc de unde vizitează acum întreaga lume.

    “Odată ce am ajuns în Dubai, oamenii din jurul meu au fost cei ce au crezut mai mult în visul meu, fără să ştie de el, şi m-au împins către realizarea lui”, povesteşte Andra, care lucrează ca însoţitor de bord în cadrul unei companii aeriene din Orientul Mijlociu.

    “Interviul de angajare a avut loc în Dubai, nu este uşor, te solicită, însă e important să transimiţi acea energie pozitivă. Desigur, emoţiile au fost prezente, poate pentru că ştii că cei cu care concurezi sunt toţi diferiţi, altă naţionalitate, altă experienţă, altă cultură.  Cred că am fost în jur de 30 de candidaţi în ziua în care am fost eu şi am rămas doar trei în final. Interviul se desfăşoară pe durata mai multor zile şi, desigur, organizarea este diferită faţă de cea din România. Ei practic fac o preselecţie online înainte de a te chema la interviu”, spune Andra Conţiu.

    Despre minusurile jobului de stewardesă, tânăra spune că cel mai tare îi lipseşte somnul, din cauza diferenţelor de fus orar. Există însă şi numeroase aspecte pozitive atunci când lucrezi pentru o companie aeriană: “Programul meu de muncă este clar diferit de oricare alt job, motiv pentru care rutina lipseşte din viaţa mea. Am multe zile libere, mai multe decât ţi se oferă în mod obişnuit, pe care fie le petrec în Dubai, fie pot pleca oriunde în lume pentru puţină relaxare”.

    Meseria de stewardesă este bine plătită, chiar şi pentru standardele înalte din Dubai: “Salariul unui însoţitor de bord diferă de la lună la lună, însă se poate ajunge la 2.000 de euro dacă ai zboruri bune, pentru că eşti plătit şi pentru orele de zbor, plus diurna din fiecare tură, ca să nu mai menţionez că ţi se oferă cazare şi toate facilităţile. Seniorii noştrii câştigă mai mult, nu pot spune cu exactitate cât, însă nimeni nu le plânge de milă”.

    Cum decurge însă o zi de lucru din viaţa unei stewardese? “Încep pregatirea pentru un zbor cu 4-5 ore înainte de decolare. Ca echipaj de bord, începem să ne pregătim de acasă cu bagaje, machiaj, coafură, ţinută, totul trebuie să fie perfect. Urmează drumul până la sediu, drum în care recitesc safe talk-ul, pentru a-mi reîmprospăta cunoştinţele. Trebuie să îţi faci check-in-ul cu minimum două ore înainte de zbor, iar punctualitatea e sfântă; pentru doar 30 de secunde întârziere rişti să nu mai fii primit la zbor. Echipajul se adună într-o sală de conferinţe, unde discutăm toate detaliile legate de zbor, ne cunoaştem între noi, pentru că la fiecare zbor oamenii sunt alţii şi bineinţeles trebuie să trecem de toate verificările: paşaport şi licenţa pentru avionul pe care zburăm să fie în regulă, vaccinurile să fie la zi, uniforma să fie imaculată, manichiura să fie făcută cu ojă roşie sau transparentă, părul strâns cum ne-au învăţat în timpul pregătirilor şi safe talk-ul. Safe talk-ul e cel ce produce emoţii mereu, se pune o întrebare legată fie de aviaţie, de cazuri medicale, de securitate, la care trebuie să ştii să răspunzi pentru a putea opera zborul respectiv. După ce ajungem la avion, mai sunt o serie de sarcini până la îmbarcarea pasagerilor, după care urmează munca noastră propriu-zisă din timpul unui zbor.”

    Andra Conţiu spune că îi lipsesc multe lucruri legate de ţară, însă viaţa din Orientul Mijlociu are beneficiile ei. “Am încetat să mai simt anumite lipsuri din momentul în care am început să zbor; familia şi prietenii sunt însă cei care îmi lipsesc în continuare. Viaţa din Dubai e cu totul alta, comparativ cu România. Automat, când esti lipsit de griji poţi să te bucuri de ceea ce este în jurul tău”. Tânăra este mulţumită de slujba ei şi de viaţa pe care o duce, însă ar dori să se întoarcă, cândva, în România: “Momentan nu e mai bine acasă. Muncesc, însă, ca într-o zi să pot să trăiesc fericită şi pe o bucată de pământ românesc.”

    Sute de românce lucrează în prezent ca însoţitoare de bord pentru companii precum Emirates, Qatar Airlines sau FlyDubai. Transportatorii aerieni din Orientul Mijlociu desfăşoară anual recrutări de personal în statele europene, ca urmare a dezvoltării agresive pe piaţa aeriană mondială.

  • Are 18 ani şi câştigă jumătate de milion de dolari stând în camera ei de acasă

    O adolescentă de 18 ani, Bethany Mota, a reuşit să adune pe canalul de Youtube 4,8 milioane de abonaţi, mai mulţi chiar şi decât Lady Gaga. Pe Instagram, mai mult de două milioane de oameni urmăresc activitatea ei zilnică. Cel mai important, însă, este faptul că are venituri de aproape 500.000 dolari pe an din contractele de publicitate care i se oferă.

    Bethany Mota a absolvit liceul anul trecut şi locuieşte încă alături de părinţii ei, conform Businessinsider.com. Este un adevărat superstar pe Internet datorită clipurilor pe care le postează, filmate în camera ei, în care prezintă idei de shopping, make-up sau diferite accesorii.

    Youtube a fost o rampă de lansare pentru mulţi adolescenţi în trecut (Justin Bieber), dar Bethany pare să fie cel mai de succes exemplu al modului în care firmele se folosesc de social media pentru a-şi creşte vânzările. Aeropostale, o companie specilizată în haine pentru adolescenţi, i-a oferit lui Bethany un contract pentru a produce  o linie de haine şi bijuterii care să îi poarte numele.

    Adolescenta a descoperit comunităţile de frumuseţe şi îngrijire de pe Youtube întâmplător. Primul ei clip, din 2009, nu se ridică la standardele celor pe care le postează astăzi. Dar încă de la acea vîrstă, ştia să îşi prezinte ideile.

    Bethany Mota a filmat sute de clipuri, pe care tot ea le editează. Principalul subiect abordat este shopping-ul şi sfaturi despre shopping, dar a înregistrat şi câteva legate de machiaj, feluri de a-şi aranja părul sau cum să îţi decorezi casa. În 2010, a lansat un al doilea canal Youtube, menit să prezinte aspecte mai personale ale vieţii ei.

    Un număr atât de mare de abonaţi înseamnă, însă, şi o mare responsabilitate. Bethany trebuie să înregistreze constant noi clipuri, să vină cu idei noi şi să răspundă fanilor care îi scriu neîncetat. Pentru a menţine autenticitatea, preferă să nu facă reclamă unor produse în clipurile ei, deşi ofertele au fost extrem de tentante.

  • Simona Halep a câştigat în 2014 cei mai mulţi bani din toată cariera. Cât a încasat

    Simona Halep a avut un an de vis, reuşind să ajungă de pe locul 64 pe locul 4 în lume.

    Pe 19 mai, Simona Halep a urcat pe locul patru în clasamentul oficial al celor mai bune jucătoare de tenis din lume. În ultimele 12 luni, Halep a câştigat şapte trofee, a primit premiul WTA pentru cea mai bună ascensiune a anului şi a învins aproape toate jucătoarele din top 10.

    Singura jucătoare cu mai multe titluri decât Simona Halep este Serena Williams, liderul clasamentului mondial şi singura jucătoare din top 10 împotriva căreia Simona nu a reuşit să câştige, până acum, nici măcar un set.

    Simona Halep a câştigat din premii, de la începutul anului, peste 1,4 milioane de dolari, ajungând la un total de 3,5 milioane de dolari câştigate de-a lungul carierei. De asemenea, Simona a obţinut un contract de reprezentare cu Adidas, iar estimările arată că acesta îi va aduce aproximativ un milion de euro pe an.

    Singurul român care obţine, în acest moment, mai mulţi bani din contractele de sponsorizare este Ilie Năstase, graţie contractului său pe viaţă cu Adidas.

    Halep este cotată cu a treia şansă să câştige al doilea turneu de grand slam al anului, desfăşurat pe zgura pariziană de la Roland Garros.