Tag: usl

  • Antonescu: După un an de guvernare USL, nu pot indica o zonă de activitate deficitară a Guvernului

     “USL după un an de guvernare marchează la capitolul reuşite şi o prestaţie guvernamentală care, indiferent că – aşa cum e normal – poate să fie criticată de opoziţie, de alţi observatori, în esenţă – aşa cum ne arată de altfel şi sondajele – a răspuns aşteptărilor pe care şi le-au pus în noi şi în Guvernul nostru cei care ne-au dat acest vot. Acest lucru a fost posibil tocmai pentru că USL, guvernul ei, majoritatea ei parlamentară, au acţionat unitar şi au acţionat consecvent”, a susţinut Antonescu.

    Liderul PNL a ţinut să precizeze că nu există “agende paralele în USL”.

    “Nu există o agendă şi nişte mize, priorităţi ale Guvernului şi numai ale Guvernului, nu există nişte agende paralele ale partidelor care compun USL. E foarte clar pentru noi toţi, aşa cum a fost de la bun început, că putem să reuşim şi să reuşim pentru România, pentru cei care şi-au pus speranţa în noi şi ne-au dat votul, numai împreună, numai în acţiune coerentă şi numai în acţiune politică hotărâtă, loială şi complementară”, a adăugat Antonescu.

    Liderul PNL a fost întrebat dacă există aspecte pe care şi-au fi dorit ca actualul Guvern să le gestioneze mai bine şi dacă le poate indica.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O moştenire cu adevărat grea pentru orice guvern

    În timp ce PDL reclamă că propria sa lege de despăgubire este încă teoretic în dezbatere parlamentară, pe de o parte, iar pe de altă parte că legea USL blochează practic despăgubirile până în 2016, refuzând atât retrocedarea în natură, cât şi plata imediată a contravalorii imobilelor naţionalizate acolo unde retrocedarea nu mai e posibilă, argumentul USL este că neadoptarea legii ar sili România să plătească imediat 8 mld. euro foştilor proprietari, ceea ce ar fi echivalent cu neplata tuturor pensiilor în 2013.

    Conform legii, foştii proprietari care nu pot fi despăgubiţi în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu cu care vor putea cumpăra prin licitaţie alte imobile sau le vor preschimba în bani, în perioada 2017-2024, în limita a 14% pe an din suma punctelor.

    Din 1991 până în prezent, România a retrocedat în natură 9.000 de clădiri şi peste un milion de hectare de teren, a plătit în bani şi acţiuni la Fondul Proprietatea alte 5 mld. euro. Principalii beneficiari ai acestor compensaţii au fost însă persoanele care au cumpărat drepturile litigioase de la foştii proprietari.

  • Noul avatar al Dreptei: politico-civic & liberal-conservator

    Printre fondatori figurează Andrei Chiliman şi Vlad Moisescu de la PNL, alături de Dan Cristian Popescu de la Forţa Civică şi Iulian Crăciun, fost candidat al ARD la parlamentare, iar la evenimentul de lansare au fost invitaţi Sever Voinescu (PDL) şi Mihai-Răzvan Ungureanu (FC, fost PNL). Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu, marea speranţă a grupării anti-Antonescu din PNL, şi-a rezervat pentru mai târziu plecarea, nu fără a-l critica pe şeful său de partid pentru “atitudinea deplorabilă” de a le fi cerut iniţiativiştilor să plece din PNL, din moment ce militează contra lui.

    Militantismul e evident din declaraţiile lui Chiliman, care l-a acuzat pe Antonescu de a fi “golit PNL de liberalism”, dar şi din abundenţa de adepţi din fosta ARD, justificând concluzia că IRL ar fi exact acea aripă pe care Dreapta lui Traian Băsescu ar fi intenţionat s-o rupă din PNL. Chiliman s-a declarat deja deschis la colaborare cu Mişcarea Populară, cel mai nou avatar al Albei-ca-Zăpada concepute odinioară de Sebastian Lăzăroiu ca succesoare a PDL, iar Adriean Videanu a continuat să curteze asiduu PNL, prefigurându-i un viitor altminteri sumbru, de anexă a PSD.

    Deocamdată, în ciuda ciuntirii atribuţiilor din Guvern ale miniştrilor liberali de la Economie, Finanţe şi Transporturi, PNL nu e deloc o anexă a PSD. Două numiri politice importante în favoarea PNL în aparatul financiar al statului au avut loc în ultima săptămână. Gelu Ştefan Diaconu, susţinut de PNL, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi fost preşedinte al Autorităţii Naţionale a Vămilor în perioada 2005-2009, a fost numit de premierul Victor Ponta la conducerea ANAF, în urma demiterii lui Şerban Pop, considerat ineficient în lupta cu evaziunea fiscală.

    Cealaltă numire, efectuată sub aparenţa unui vot în Parlament, l-a validat pe Dan Radu Ruşanu, fruntaş PNL şi preşedintele comisiei de buget de la Camera Deputaţilor, pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Daniel Dăianu, fost ministru de finanţe, a devenit prim-vicepreşedinte, iar vicepreşedinţii sunt Daniel Tudor, preşedintele CSA şi soţul senatoarei PNL Doina Tudor, Mircea Ursache, fostul preşedinte al AVAS, şi Ion Giurescu, vicepreşedintele CSPP.

  • Oltean: Fac apel la Ponta şi Antonescu să depună eforturi pentru a evita destrămarea USL

    “Mi-aş permite la modul foarte serios să fac un apel extrem de călduros la liderii USL pentru a depune eforturi majore în sensul de a evita destrămarea (Uniunii – n.r.), în sensul menţinerii unităţii de monolit a USL. Noi credem că şi Victor Ponta, şi Crin Antonescu trebuie să nu uite că poporul care a fost la vot, într-o proporţie covârşitoare, a dat votul USL, ori destrămarea care se prefigurează ar însemna o mare decepţie pentru popor”, a declarat Ioan Oltean, vineri, într-o conferinţă de presă la Bistriţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: USL trebuie să rămână unită până când efectele economice vor fi resimţite de cetăţeni

     Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, ce şanse sunt ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale, ţinând cont de disputele din interiorul Uniunii, Daniel Constantin a afirmat că şansele “sunt mari”.

    “Şansele ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale sunt foarte mari. Cred că USL şi-a dovedit maturitatea politică. De fiecare dată, chiar dacă au fost tensiuni mici sau mari, maturitatea politică a primat şi cu toţii am conştientizat că nu trebuie să ne gândim la interesul PSD, PNL sau PC, ci trebuie să ne gândim la marea responsabilitate pe care ne-au dat-o oamenii. Cred că nu ne permitem să dezamăgim alegătorii care ne-au votat şi să vorbim, deja, de ruperea USL. Suntem abia la începutul misiunii noastre politice, angajamentul cel mai important este faţă de cetăţeni şi trebuie să îl respectăm”, a spus Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Daniel Dăianu ar urma să fie prim-vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară – surse

     Candidaţii pentru funcţiile de conducere din cadrul ASF vor fi audiaţi marţi după-amiază în comisiile de buget din Parlament, urmând ca miercuri plenul celor două Camere să-i învestească în funcţie.

    Potrivit surselor citate, Dan-Radu Ruşanu va fi secondat la ASF de către Daniel Dăianu, în calitate de prim-vicepreşedinte.

    De asemenea, Marian Sârbu, Daniel Tudor şi Mircea Ursache vor fi vicepreşedinţi ai ASF, responsabili de domeniile care reveneau Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) şi, respectiv, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Nu suntem de acord cu începerea de azi a campaniei pentru europarlamentare

     Antonescu a spus că este normal ca PSD şi PNL să candideze pe liste separate la europarlamentare pentru că aceste alegeri sunt “de culoare, de familie politică europeană”.

    Preşedintele PNL a mai spus că ar fi fost de preferat o discuţie în USL despre acest fapt şi un anunţ comun, nu declaraţia unilaterală venită din partea PSD.

    Liderul liberal a spus că PNL nu este de acord cu începerea campaniei electorale pentru europarlamentare înainte cu un an de data acestor alegeri.

    “Sper că Ponta a vorbit simbolic, nu este nevoie de o campanie de un an”, a spus Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mai funcţionează opoziţia în România?

    Perspectiva moţiunii, formulată de liderul Vasile Blaga şi de fruntaşul PDL Mircea Toader, nu s-a materializat însă, din cauza lipsei de entuziasm a PPDD şi UDMR, astfel încât PDL a decis să conteste legea la CCR, pe motiv că există deja depus un proiect al PDL pe tema restituirii.

    Cezar Preda, vicele PDL, a reflectat amar că “lipsa unei coeziuni a opoziţiei îi permite premierului Ponta să facă absolut orice”, în timp ce premierul Ponta i-a ironizat pe pedelişti pentru anunţul pripit al moţiunii şi pentru incapacitatea, previzibilă, de a mobiliza restul opoziţiei. Proiectul USL, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, prevede că foştii proprietari vor primi puncte în valoare nominală de 1 leu, conform cu evaluarea casei naţionalizate, pe care le vor putea folosi spre a cumpăra alte case sau le vor preschimba în bani după 2017.

    Un alt prilej de afirmare a opoziţiei se anunţă a fi iniţiativa USL de modificare a pragului referendumurilor, în perspectiva revizuirii Constituţiei, care va fi supusă aprobării populare. Deşi preşedintele Traian Băsescu opinase că nu se poate revizui printr-un referendum cu cvorum de prezenţă de 30% o Constituţie adoptată de popor cu un cvorum de peste 50%, Guvernul a anunţat că va aviza un proiect de lege al unor parlamentari USL care prevede reducerea pragului de prezenţă pentru toate tipurile de referendum la 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale permanente şi la 25% a pragului de validare corespunzător numărului de opţiuni valabil exprimate.

    Dacă liderii PDL au sărit să conteste proiectul USL, pe motiv că nu se schimbă legea în anul referendumului, cea mai interesantă reacţie a avut-o partidul Noua Republică, ai cărui fruntaşi au ameninţat că de îndată ce scăderea cvorumului se aprobă, ei vor declanşa referendumuri pentru demiterea tuturor primarilor USL din ţară.

    “Mulţi dintre primarii alianţei socialiste şi-au dus comunele şi oraşele la sapă de lemn. 75% din comunele României înfeudate de baroni sunt falimentare. Clientelismul e în floare!”, arată un comunicat al Noii Republici pe această temă. “Dovada? Risipă de aproape 25 milioane lei făcută de administraţia locală USL Brăila. Incompetenţa boss-ului Brăilei a risipit echivalentul unui salariu minim pentru fiecare cetăţean al oraşului lui Panait Istrati. România se va trezi mai devreme decât spun şi cred baronii! Minciuna are buzunare largi, poate, dar şi picioare scurte”, continuă comunicatul, precizând că Noua Republică adună deja semnături pentru un referendum de demitere la Brăila.

  • Cine sparge USL: doi-trei care nu pot să-şi ţină gura

    Ponta i-a catalogat pe liberalii critici drept “aceste vedete de Dâmboviţa care nu pot să-şi ţină gura”, pe motiv că nu au niciun mandat oficial de la PNL să-şi lanseze teoriile conspiraţiei despre PSD şi despre relaţia Ponta-Băsescu şi că vedetele în cauză reprezintă un risc pentru USL fiindcă sunt luate în serios de presă.

    Lucrul e parţial adevărat: teoriile respective (Ponta ar fi nominalizat-o la şefia parchetelor pe Codruţa Kovesi fiindcă e şantajat, i-ar fi trădat pe români şi ar trebui schimbat, PSD l-ar menţine în funcţie pe Traian Băsescu fiindcă moşteneşte mecanismul statului poliţienesc) sunt nu doar ieftine în sine, dar şi incompatibile cu atitudinea unui partener de guvernare ca PNL, al cărui şef, Crin Antonescu, s-a dovedit mereu împăciuitor şi curtenitor la adresa social-democraţilor, chiar şi sub presiune din partea susţinătorilor săi din PNL-PC de a adopta un ton mai critic.

    Partea care nu e adevărată este, în schimb, cea cu riscul de rupere a USL: riscul nu e nici creat de atitudinea lui Ponta, cum susţin Roşca sau Orban, nici propagat de presă, cum susţine Ponta, ci pur şi simplu nu există. Paradoxal sau nu, figurile zâmbitoare ale lui Ponta şi Antonescu sunt mult mai adevărate decât strigătele liberalilor tenebroşi. Ambele formaţiuni au nevoie una de alta mai mult ca oricând: nu doar ca să guverneze împreună, ci şi ca să aibă pe cine arunca vina pentru orice greşeală de guvernare (şi nu e vorba deloc de “greşeala” coabitării Victoria-Cotroceni).

  • Guvernul avizează scăderea cvorumului de participare la referendum. Ponta: Boicotul nu e o exprimare

     “Proiectul este făcut exact în baza deciziilor de anul trecut ale Curţii Constituţionale, şi anume un prag identic pentru toate tipurile de referendum, nu doar pentru demiterea preşedintelui sau pentru Constituţie (…) Se scade doar pragul pentru cei care eventual boicotau referendumul, pentru că boicotul nu este o exprimare a voinţei electorale. Eşti pentru, contra sau să nu împiedici adoptarea unor decizii importante”, a spus Ponta, în şedinţa de guvern.

    Mai mulţi parlamentari USL au depus, la Senat, un proiect legislativ de modificare a Legii referendumului, prin care propun scăderea cvorumului de participare la referendum de la 50% la 30%, a declarat, marţi, deputatul PSD Florin Iordache.

    El a precizat că proiectul propune ca referendumul să fie validat dacă nu mai puţin de 25% din populaţia cu drept de vot se pronunţă, aceasta fiind cea de-a doua condiţie cumulativă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro