Tag: universitati

  • A început ca simplă cercetătoare în cadrul unui laborator, iar acum conduce o organizaţie globală

    Cleo Cabuz este vicepreşedintele departamentului de inginerie din Honeywell Industrial Safety, o componentă a Honeywell, conglomeratul industrial american cu o cifră de afaceri de 37 de miliarde de dolari. A început ca simplă cercetătoare în cadrul unui laborator din românia, iar acum conduce o organizaţie globală de proiectare şi dezvoltare de produse, cu peste 30 de locaţii în toată lumea.  

    După cum îşi poate oricine imagina, ascensiunea unui român în cadrul unei multinaţionale nu este un traseu uşor şi nu se întâmplă peste noapte. Pentru a ajunge într-o asemenea poziţie de conducere, o persoană trebuie să aibă „un background tehnic solid deoarece, de foarte multe ori când lucrezi în tehnologie şi mai ales în cercetare, trebuie să iei nişte decizii fără să ai toată informaţia necesară, trebuie să te bazezi pe capacitatea de integrare rapidă, capacitatea de a integra informaţie disparată, de a lucra cu cantitatea de date reduse”, rezumă Cleo Cabuz calităţile de care are nevoie un specialist care vrea să îşi depăşească, la un moment dat, condiţia. Cleo Cabuz a absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnice din Bucureşti, unde a şi predat pentru mai mulţi ani. A obţinut un master în Microsisteme Integrate de la Universitatea Politehnică Bucureşti şi de la Universitatea Tohoku din Japonia.

    Experienţa din Japonia a ajutat-o să vadă lumea altfel, să experimenteze o altă cultură, una foarte diferită de cea europeană şi americană. Lucru care a ajutat-o în carieră. „Foarte importantă este relaţia cu oamenii. Eu am avut privilegiul de a lucra cu universităţi din Europa, dar am petrecut şi trei ani în Japonia. Ideea este de a îmbrăţişa culturile în care ajungi, de a le înţelege, de a te adapta şi de a te încadra fără a respinge elementele care sunt diferite faţă de cultura din care vii. Eu am considerat acest lucru ca fiind cheia succesului pentru mulţi, de a încerca să înţelegi punctul de vedere al interlocutorului şi de a te încadra în mediul respectiv”, punctează Cabuz.

    Cleo Cabuz trăieşte acum în Statele Unite, iar această vizită în România s-a datorat lansării programului Honeywell Initiative for Science & Engineering (HISE). În cadrul acestui program destinat studenţilor şi profesorilor de la Universitatea Politehnică Bucureşti a fost invitat în România şi profesorul Eric A. Cornell, laureat al premiului Nobel pentru fizică în 2001. Potrivit Honeywell, programul oferă un cadru în care studenţii şi profesorii pot vedea în mod direct cum ştiinţa şi ingineria fac echipă cu mediul de afaceri pentru a clădi o lume mai bună.
    Cleo Cabuz şi-a început cariera la Honeywell în 1995, ca cercetător ştiinţific în Laboratorul Central de Cercetare în Senzori al companiei. Ulterior, a devenit director de laborator şi apoi vicepreşedintele departamentului de Inginerie din cadrul uneia dintre cele mai mari entităţi din Honeywell (Honeywell Life Safety).

    Honeywell operează în România de 17 ani şi are în prezent 2.600 de angajaţi, în unităţi de producţie, centre de cercetare şi dezvoltare, precum şi birouri de servicii administrative, situate în Bucureşti şi Lugoj. Grupul Honeywell are şi două fabrici în România – în Bucureşti (turbosuflante) şi în Lugoj (sisteme şi senzori pentru detectarea fumului şi focului). „Prezenţa locală a Honeywell a crescut mult în ultimii ani. Investiţia Honeywell în România este diversificată. Avem fabrici, servicii financiare, servicii de customer support. Este diferită faţă cea din Cehia (Honeywell a investit recent 10 milioane de dolari pentru extinderea unui centru de cercetare şi dezvoltare din Brno). Cred eu că la un moment dat investiţia din România să o depăşească pe cea din Cehia”, este de părere Cleo Cabuz.

    Conform datelor de la Institutul Naţional de Statistică, în anul 2014 Honeywell a fost al patrulea mare exportator din România, după Dacia, Rompetrol şi Ford. Împreună au trimis peste graniţele ţării bunuri şi servicii în valoare de circa 6,4 miliarde de euro, potrivit calculelor ZF pe baza datelor INS. Valoarea reprezintă 14,5% din exporturile României în primele zece luni ale anului, conform ultimelor date disponibile ale INS. Honeywell Life Safety distribuie produse cu mărcile „Esser by Honeywell“, şi anume sisteme de detectare şi alarmă la incendiu, sisteme electroacustice pentru alarmare vocală şi adresare publică. Sistemele companiei se adresează atât firmelor, cât şi utilizatorilor casnici. „Terminalul 5 al aeroportului Heathrow sau stadionul Wembley sunt doar câteva locuri în care au fost implementate sistemele Honeywell. Există şi sisteme rezidenţiale. La mine acasă am un sistem de protecţie Honeywell”, precizează Cleo Cabuz.

    Drumul în carieră al lui Cleo Cabuz este şi mai impresionant, având în vedere numărul scăzut al femeilor în poziţii de conducere din cadrul companiilor din lume. În America de Nord 19,5% din locurile în CA-uri sunt ocupate de femei, dar procentul scade în Asia (7%) sau America Latină (9,5%). Europa este lider când vine vorba despre diversitatea de gen în consiliile de administraţie, cu o medie de 21,5% de locuri ocupate de femei. „Nu este uşor, este greu, este foarte greu deoarece creşti cu anumite percepţii şi te loveşti de tot felul de lucru, dar trebuie să ai caracter, să nu iei în mod personal unele dintre dificultăţile pe care le întâmpini legate de atitudinea faţă de femei. Să înţelegi că asta este societatea. Să mergi mai departe, să fii fermă în a-ţi apăra punctul de vedere, poziţia, într-un mod în care să nu fii perceput ca fiind agresiv. Nu este uşor, însă este posibil. Am multe tinere pe care le mentorez în interiorul Honeywell. Am avut şi studente din Politehnică pe care le-am angajat ca interni, apoi au lucrat ani de zile la Honeywell”, povesteşte Cabuz.

    Vorbim de inventivitate cu precădere în domeniile creative, dar creativitatea este prezentă şi în domeniul ştiinţific, al cercetării, crede cercetătoarea. Cleo Cabuz deţine peste 50 de brevete de invenţie în SUA şi face parte din Honeywell’s Inventor’s Hall of Fame. În anul 2003 a primit din partea Honeywell ACS un premiu pentru inovaţie în domeniul senzorilor. „Creativitatea este foarte importantă. A fi un cercetător înseamnă a fi un problem solver. Trebuie să rezolvi probleme care nu s-au rezolvat până acum. Abilitatea de a gândi complet «out of the box» şi să vii cu ceva ce nu s-a făcut, este, bineînţeles, lucrul care te duce mai departe. Ceea ce rezultă în brevete”, este de părere Cleo Cabuz. Ea a mai povestit unele dispute cu profesori ai unor universităţi de prestigiu precum MIT cu ale căror lucrări nu era în totalitate de acord.

    „În primul rând, te gândeşti cum ai fi putut crede că ei să nu aibă dreptate. Însă e important spiritul inventiv, un spirit de a vedea lucrurile altfel. Acest spirit are o latură bună, însă la mine în familie nu este tocmai aşa văzut. Mi se spune că niciodată nu fac mâncarea la fel. Totdeauna trebuie să schimb ceva”, spune ea amuzată.

    Nu şi-a uitat anii de prefesorat, iar pentru viitor vrea să se concentreze în continuare pe oameni şi pe formarea acestora.
    „Am pasiunea de a forma oameni. Iar acum, pentru că mă apropii de pensie, dorinţa mea în anii următori este să cresc în Honeywell, în România, oameni de valoare, care să poată duce mai departe tradiţia, să angajez cât mai mulţi tineri şi să încurajez tinerele femei să intre în tehnologie şi ştiinţă şi să diversifice peisajul tehnic şi tehnologic”, afirmă Cleo Cabuz.

  • Absolvenţii unora dintre cele mai prestigioase universităţi din lume au fost concediaţi de la JPMorgan şi Goldman Sachs pentru că au trişat la teste de matematică

    Zeci de analişti juniori de la unele dintre cele mai mari bănci din lume au fost prinşi în timp ce copiau în timpul unor teste de matematică cu grad de dificultate redusă. Analişti, majoritatea britanici, au fost concediaţi pe loc, potrivit The Telegraph.

    Cel puţin 20 de angajaţi Goldman Sachs au fost daţi afară. Asta la doar câteva săptămâni dupa ce alţi 10 angajaţi JPMorgan au fost concediaţi din acelaşi motiv, potrivit Daily Mail.

    Deşi au absolvit facultăţi de prestigiu precum Harvard, Oxford sau Cambridge, tineri au simţit nevoia să trişeze la testul de matematică, test care este considerat relativ uşor.

    “Testele nu sunt grele. Sunt compuse din întrebări de bază din matematică şi economie. Uneori li se cere doar să pună diferite valori într-o foaie de calcul”, a declarat cineva din cadrul JPMorgan, conform The Telegraph. “Însă este relativ destul de uşor să trişezi la acest examen. Şi în trecut s-a trişat, nu este ceva nou”, a adăugat acesta.

    Deşi, potrivit surselor, trişatul este o practică comună în cadrul ambelor bănci, niciuna dintre aceste instituţii nu tolerează un astfel de comportament.

  • Românii şi secretele maşinii autonome

    România s-a transformat într-un adevărat hub european de IT pe măsură ce produce anual peste 100.000 de specialişti în domeniu, dintre care 90% vorbitori de limba engleză.

    Educaţia tehnologică este promovată în România de cinci universităţi, 59 de facultăţi şi 174 de licee private de profil, motiv pentru care economia locală a devenit un magnet pentru companiile care vor să dezvolte sisteme hi-tech, cum sunt producătorii de componente care lucrează la viitoarele maşini autonome.

    Miza industriei auto în momentul de faţă o reprezintă reducerea către zero a incidentelor rutiere, iar constructori auto precum Volvo au anunţat deja că până în 2020 nicio persoană nu va mai muri şi nu va mai fi grav rănită într-un automobil al mărcii. Mai mult, suedezii tocmai au anunţat de curând că, pentru viitoarele maşini autonome, în cazul unui accident ce ar avea loc din cauza sistemelor, compania îşi va asuma vinovăţia. Dincolo de strategia de marketing stă o armată de furnizori de componente care livrează sistemele necesare pentru ca următoarea generaţie de maşini să poată rula fără intervenţia celui de la volan. Cei de la BMW şi Mercedes-Benz au trecut deja de la vorbe la fapte, iar limuzinele de lux Seria 7 şi S-Klasse dispun de sisteme ce permit maşinii să vireze, să accelereze şi să frâneze singură în traficul de pe autostradă. Unul dintre cei mai mari furnizori de componente electronice pentru automobile din lume, Continental, lucrează în România încă din 2013 la sistemele necesare viitoarelor maşini autonome. Iar cel care coordonează proiectul la nivel mondial este Christian Senger, head of system and technology, care totodată este şi promotorul sistemului autonom de condus în cadrul Grupului Continental.

    Când vine vorba de cercetare şi dezvoltare, 70% din ce produce Continental este software. „Sunt oameni care vin dinspre informatică, electronică şi automatică. Ambiţia noastră de a creşte în România este limitată doar de lipsa de personal, pentru că nu găsim pe cât de mulţi angajaţi ne dorim“, a spus Christian Senger. El este responsabil în Continental de sistemele de automatizare şi de tehnologie şi şeful diviziei de predezvoltare şi cercetare pentru tot ce este la nivelul tuturor diviziilor precum tren de rulare, şasiu şi interior. Acum softul are o importanţă şi mai mare în dezvoltare, alături de electromobilitate sau reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Departamentul de servicii are peste 1.000 de ingineri calificaţi în cadrul Continental la nivel mondial, iar în România o parte dintre aceştia se regăsesc în centrele de cercetare şi dezvoltare ale companiei de la Timişoara şi Sibiu.

    „Întrebarea este cum putem dezvolta şi mai mult divizia din România, ce talente putem găsi acum aici. Ne uităm la universităţi şi la absolvenţi în fiecare an. Vrem să ne extindem în continuare, mai ales pentru că avem clienţi tot mai exigenţi“, explică Senger motivul vizitelor tot mai dese în România, unde, înainte de a veni în Bucureşti, s-a oprit în Timişoara, de unde a continuat cu maşina spre Sibiu şi Braşov, iar pentru Iaşi avea deja pregătit biletul de avion, dat fiind că un drum de 150 km între Sibiu şi Braşov nu poate fi făcut în mai puţin de trei ore.

    „Am avea o şansă mai mare de a aduce proiecte în România dacă am avea un lanţ de livrare mai uşor de folosit. În România pentru a parcurge 150 km de la Bucureşti la Braşov avem nevoie de trei ore, în timp ce pe autostradă ai avea nevoie doar de puţin peste o oră, cum este de la Sibiu la Deva atunci când era autostrada întreagă. Din acest motiv noi avem nevoie de o zi întreagă de transport de la Braşov până la graniţă şi de o a doua zi de la graniţă până în Franţa sau Germania către clienţii noştri“, comentează Christian von Albrichsfeld, head of country şi director pentru cercetare şi dezvoltare al Grupului Continental în România.

    Spre deosebire de producătorii de componente care se concentrează pe plan local pe producţia de cablaje, plătind angajaţii cu salariul minim pe economie, în cazul Continental miza o reprezintă inginerii tocmai pentru a dezvolta sistemele viitorului.
    „Ne-am concentrat pe mai multe aspecte ale condusului autonom. În urmă cu doi-trei ani am creat divizia care acum nu mai este un vis. După 2025 vor veni maşinile autonome, însă şi din SUA vin semnale că se va întâmpla mai devreme şi toate companiile din auto investesc în aşa ceva“, spune Christian Senger.

    Dincolo de sistemele auto produse de către companiile din domeniu, cele din IT precum Google sau chiar Apple se implică în industria mobilităţii.

    Cum văd cei de la Continental implicarea giganţilor IT în industria auto? „Ele sunt acceleratoare ale industriei în acest moment. Mai este şi o discuţie despre risc – aceste companii din IT sunt mai mult experimentale, spun că fac un lucru, dar, dacă nu iese exact cum au spus, nu este o mare problemă. Dar şi industria auto a învăţat că trebuie să ţină sus standardul când vine vorba de securitate, şi totul este testat în detaliu. Companiile auto, cele de securitate, asiguratorii şi legislativul, toate trebuie pregătite pentru ce va urma“, spune executivul german.

     

  • Huawei continuă programul “Telecom Seeds for the Future”, oportunitate de intership în China pentru studenţi

    Huawei anunţă că va continua, o dată cu începerea noului an academic, sprijinirea studenţilor români din domeniul IT&C, prin noi programe educaţionale şi stagii de internship.

    Programele de internship pentru studenţi ale companiei, precum Huawei Telecom Seeds for the Future beneficiază de sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerului Societăţii Informaţionale şi al universităţilor tehnice din ţară. Prin intermediul acestui program, tinerele talente locale din domeniul IT&C pot ajunge în China pentru un stagiu de specializare cu o durată de două săptămâni.

    Pentru România, ediţia din acest an a programului a avut loc în perioada 21 August – 5 Septembrie, iar opt studenţi din cadrul facultăţilor tehnice din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca au beneficiat de această experienţă. Pe durata acestui stagiu de specializare, studenţii români au avut şansa de a fi introduşi în universul limbajului şi a culturii chinezeşti, în Beijing, urmând ca în a doua parte a proiectului să fie implicaţi în activităţi de formare profesională, beneficiind de suportul specialiştilor Huawei din cadrul companiei, la sediul central din Shenzhen.

    Huawei intenţionează să-şi extindă amprenta locală prin creşterea numărului de angajaţi şi a resurselor locale, valorificând centrele regionale (GSC şi ASSC) şi investind în comunităţile locale, prin parteneriate cu universităţile din România şi prin crearea de programe de internship, cu perspective pe termen lung.

  • Peste 500 de locuri bugetate, neocupate după admiterea de vară la patru universităţi din Cluj

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Universitatea “Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, după prima sesiune de admitere, din luna iulie, la UBB au rămas disponibile 417 locuri bugetate la nivel de licenţă, cu 217 mai puţine decât în anul 2014.

    Astfel, la Facultatea de Matematică şi Informatică mai sunt două locuri bugetate, la Psihologie patru, la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor şi la Teatru – câte cinci locuri bugetate.

    Conform sursei citate, din totalul de 60 de locuri bugetate special alocate candidaţilor de etnie romă, au fost ocupate doar 22. De asemenea, au rămas disponibile şase locuri bugetate pentru candidaţii din Republica Moldova.

    Pentru locurile neocupate va fi organizată o nouă sesiune de admitere, în perioada 7-18 septembrie, se arată în comunicat.

    Potrivit reprezentanţilor UBB, din cele 21 de facultăţi ale universităţii clujene, sunt unele, precum cele de Educaţie Fizică şi Sport, Drept şi Business, unde au fost ocupate toate locurile bugetate scoase la concurs.

    Pentru admiterea din sesiunea de vară la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, la nivel de licenţă au fost scoase la concurs 4.910 locuri bugetate, număr similar celui de anul trecut. Totodată, au fost disponibile peste 9.000 de locuri în regim cu taxă şi 2.655 de locuri pentru învăţământ la distanţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă.

    La Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au rămas disponibile doar şapte locuri bugetate dintre cele alocate romilor, restul locurilor de la buget fiind ocupate după prima sesiune de admitere.

    La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) au rămas neocupate după sesiunea din iulie 100 de locuri bugetate, la care se adaugă un loc pentru romi. Astfel, absolvenţii de liceu se pot înscrie pentru a doua sesiune, care va avea loc între 7 şi 18 septembrie, pentru a ocupa locuri libere la Facultatea de Agricultură – 23 de locuri, Horticultură – 28, Zootehnie – 46 şi Medicină Veterinară – 3.

    La Universitatea de Arte şi Design (UAD) au rămas neocupate după sesiunea din iulie patru locuri bugetate, la specializarea Istoria şi Teoria Artei, care vor fi scoase la concurs în septembrie.

    La cea de-a cincea instituţie de învăţământ superior de stat din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu”, toate locurile bugetate au fost ocupate în prima sesiune de admitere.

  • Cea mai simplă şi eficientă scrisoare de recomandare din lume. Cuvântul de aur care i-a deschis porţile uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume

    Matematicianul John Nash, laureat al premiului Nobel în 1994, care şi-a pierdut viaţa într-un accident de maşină pe 23 mai, a fost admis la Princeton la vârsta de 19 ani, după ce profesorul său a trimis o scrisoare de recomandare foarte scurtă. Practic, Richard J. Duffin de la Carnegie Institute of Technology i-a convins pe profesorii de la universitate să-l accepte pe elevul său printr-o propoziţie de cinci cuvinte, unul dintre ele fiind „de aur”:

    Cea mai scurtă scrisoare de recomandare din lume. Cuvântul de aur care i-a deschis porţile uneia dintre cele mai prestigioase universităţi din lume

  • Alcatel-Lucent investeşte 200.000 de euro într-un laborator LTE în cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara

    Acest proiect este parte a unei colaborări de peste 20 de ani între Alcatel-Lucent şi Universităţile din Timişoara, prin intermediul cărora studenţilor li se oferă acces la cursuri şi tehnologii aliniate tendinţelor actuale.

     „Odată cu deschiderea Laboratorului LTE din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara şi având acces la cele mai noi echipamente şi tehnologii, studenţilor şi profesorilor li se oferă oportunităţi de dezvoltare în linie cu cerinţele pieţei de telecomunicaţii”, declară Eugen Şerbănescu, Director General Alcatel-Lucent România.  

     Laboratorul LTE din cadrul Universităţii Politehnica din Timişoara a fost conceput ca un spaţiu educaţional ce va fi folosit de către cei care studiază principiile de comunicaţii mobile cu accent pe principiile generale de funcţionare a standardului LTE 4G, precum şi studenţii care urmează cursul de Reţele Metropolitane LTE. Laboratorul este dotat cu o platformă completă ce le va oferi studenţilor ocazia să experimenteze toate principiile de funcţionare reale ale standardului.
     

  • Cinci universităţi din România cer un nou pact pentru educaţie pentru perioada 2015-2020

    Potrivit unui comunicat transmis de Universitatea de Vest din Timişoara, cinci universităţi de top din România – Universitatea din Bucureşti, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Academia de Studii Economice din Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Universitatea de Vest din Timişoara – au semnat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara, o rezoluţie, în cadrul unui moment festiv.

    După 25 de ani de schimbări permanente în învăţământul românesc, în care mai mult de 20 de miniştri ai educaţiei au abordat în mod diferit politica învăţământului superior şi a cercetării ştiinţifice, Consorţiul Universitaria consideră că este necesară o perspectivă coerentă asupra dezvoltării acestui domeniu esenţial pentru progresul societăţii. Observând incoerenţa şi impredictibilitatea sistemului de învăţământ superior prin abordări top-down, Consorţiul propune o coordonare de tip bottom-up, care să reflecte evoluţiile înregistrate deja în universităţi. Propunerile incluse în rezoluţia de faţă ar trebui acceptate de orice guvern, pentru a asigura continuitate, stabilitate şi predictibilitate în dezvoltarea învăţământului superior din România. Considerăm imperativă ideea unui nou pact pentru educaţie (pentru perioada 2015-2020) care să reia şi să extindă liniile de acţiune enunţate în pactul precedent care a fost semnat în 2008”, se arată în comunicat.

    Potrivit sursei citate, producţia ştiinţifică a celor cinci universităţi semnatare ale rezoluţiei reprezintă 34% din numărul total al articolelor prezente în Scopus în ultimii doi ani, respectiv 44% din articolele din România prezente în ISI Web of Science.

    Universităţile membre ale Consorţiului pregătesc peste 125.000 de studenţi, reprezentând 28% din totalul studenţilor înmatriculaţi în învăţământ superior public.

    Structural, pe cele trei cicluri de studii universitare, Consorţiul Universitaria reprezintă 26% din totalul studenţilor cuprinşi în programele de licenţă, 34% din totalul studenţilor din programele de master, 30% din totalul studenţilor din programele de studii doctorale.

    ”Analiza unor documente relevă o serie de probleme structurale şi funcţionale ale învăţământului superior şi cercetării: subfinanţarea cronică a învăţământului superior şi reducerea finanţării pe baza criteriilor de performanţă; absenţa unei clasificări şi ierarhizări actualizate a instituţiilor de învăţământ superior şi a programelor de studii şi absenţa stimulentelor pentru excelenţă academică şi îmbunătăţirea performanţelor instituţiilor de învăţământ superior; inexistenţa unor opţiuni de angajare competitive cu mediul privat, ceea ce creează dificultăţi insurmontabile pentru recrutarea personalului didactic şi de cercetare în domeniul matematicii şi ştiinţelor naturii; ratele mari de abandon atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar; declinul constant al numărului de studenţi atât din cauze demografice, cât şi din cauza mediului instituţional şi economic general; acest fenomen negativ nu este compensat prin creşterea calităţii educaţiei şi cercetării universitare; nivelul scăzut de internaţionalizare a învăţământului superior în ansamblu şi a majorităţii covârşitoare a programelor de studii, ceea ce reflectă constrângerile legislative, slaba recunoaştere internaţională a mediului academic românesc şi precaritatea potenţialului financiar”, se arată în comunicat.

    De asemenea, printre problemele cu care se confruntă mediul universitar mai sunt enumerate: inadecvarea conţinuturilor unor programe de studii la cerinţele pieţei muncii; pierderea unui potenţial uman valoros din cauza absenţei unor politici coerente de sprijin al celor cu nevoi speciale; scăderea credibilităţii instituţiilor de învăţământ superior din cauza abordării superficiale a multiplelor cazuri de plagiat, corupţie academică, incompatibilităţi etc. şi diminuarea relevanţei diplomelor universitare; rigiditatea şi anchilozarea învăţământului superior românesc determinate de suprareglementare, centralism birocratic şi pseudoautonomie; absenţa predictibilităţii şi continuităţii în dezvoltarea învăţământului superior şi a cercetării din cauza incoerenţei legislative şi a frecventelor măsuri administrative fără justificări temeinice.

    ”Învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică pot avea un rol decisiv în dezvoltarea economico-socială a ţării, prin reconstrucţia instituţională, diferenţierea universităţilor, promovarea excelenţei individuale, stimularea performanţelor academice şi întărirea principiilor fundamentale ale autonomiei instituţionale şi competiţiei efective a ideilor. In acest sens, considerăm că se impun cu necesitate următoarele linii directoare: Alocarea a minim 6% din PIB pentru educaţie; Evaluarea şi clasificarea universităţilor printr-un program internaţional, neutru din punct de vedere politic şi nesusceptibil de influenţe şi presiuni sociale”, mai arată sursa citată.

    Semnatarii rezoluţiei mai cer restructurarea finanţării publice a învăţământului superior în sensul echilibrării criteriilor sociale cu criterii de performanţă academică; adoptarea cadrului de finanţare multianuală a învăţământului superior şi a cercetării din România; adoptarea principiului de finanţare publică obligatorie a cercetării ştiinţifice cu minim 1% din PIB; descentralizarea administrativă şi responsabilizarea structurilor executive şi academice din instituţiile de învăţământ superior; iniţierea şi consolidarea programului „Iniţiativa de Excelenţă Academică”, în scopul dezvoltării unor universităţi româneşti competitive internaţional, pentru perioadele 2016-2020, 2021-2025.

    De asemenea, printre solicitări se mai numără reconstrucţia instituţională a învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice româneşti prin elaborarea şi adoptarea unei legi simple, flexibile, cuprinzătoare şi coerente; participarea şi consultarea studenţilor în procesul de luare a deciziilor la toate nivelurile, precum şi adoptarea unui cadru legal privind salarizarea cercetărilor ştiinţifice din universităţi, similar celui din Academia Română şi institutele naţionale de cercetare.

     

  • Şapte universităţi cer evaluare pe principiile echităţii, nediscriminării şi egalităţii de şanse

    Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Consorţiul Universitar “Academica Plus”, format din şapte universităţi de stat din România, instituţiile membre ale consorţiului consideră “inacceptabilă” continuarea finanţării universităţilor şi în anul 2015 pe baza rezultatelor ştiinţifice raportate de acestea în anul 2011 (care au cuprins perioada 2006-2010), transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Cele şapte universităţi solicită Ministerului Educaţiei aprobarea noii metodologii de finanţare pentru anul 2015, propusă de Consiliul Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Superior (CNFIS) şi de Consiliul Naţional al Rectorilor, care să utilizeze rezultatele ştiinţifice actuale.

    De asemenea, cele şapte universităţi consideră că “în evaluarea activităţii ştiinţifice şi în ierarhizarea tuturor instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, indiferent de vechimea şi de dimensiunile instituţiei, este obligatorie aplicarea principiilor echităţii, nediscriminării şi egalităţii de şanse”, iar “evaluarea trebuie să fie întemeiată pe indicatori calitativi şi nu cantitativi”.

    Potrivit comunicatului, universităţile membre ale Consorţiul Universitar “Academica Plus” solicită “aplicarea unui pachet de criterii unitare în evaluarea activităţii ştiinţifice, fără decalaje de abordare şi de aplicare a punctajelor şi, implicit, susţinerea finanţării de excelenţă în mod obiectiv şi imparţial, avându-se în vedere strict principiul calităţii”.

    “Finanţarea studiilor doctorale nu trebuie să afecteze în mod negativ finanţarea studiilor de licenţă şi masterat. Analiza de cost pe student trebuie efectuată atât pentru studenţii doctoranzi, cât şi pentru cei de la ciclurile de licenţă şi master”, se mai arată în comunicat.

    În altă ordine de idei, cele şapte universităţi consideră necesară menţinerea cifrei de şcolarizare la licenţă şi master alocată în anul 2014 şi în anul 2015 pentru ca România să îşi îndeplinească obligaţiile cu privire la creşterea ponderii forţei de muncă cu studii superioare.

    “În vederea îndeplinirii obligaţiilor României cu privire la creşterea ponderii forţei de muncă cu studii terţiare (doar 17,6 la sută, faţă de 29,5 la sută media UE, în anul 2012), considerăm necesară cel puţin menţinerea cifrei de şcolarizare la licenţă şi master alocată în anul 2014 şi în anul 2015”, se arată în comunicat.

    Consorţiul Universitar “Academica Plus” este al doilea consorţiu universitar din România, fiind format din şapte univeresităţi de stat mici şi medii: Universitatea din Piteşti, Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Ploieşti, Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Universitatea “Valahia” din Târgovişte şi Universitatea din Oradea.

  • Cele mai inovatoare companii din România: Pitech+Plus vrea să modernizeze sistemul educaţional

    Programul a fost dezvoltat în urma unui acord de parteneriat semnat la începutul anului 2014 cu şcoala 42 din Paris şi este unul dintre cele mai ample experimente de inovaţie aplicate în sistemul educaţional.

    Elementul de noutate:

    În acest moment, Academy+Plus are unul dintre cele mai dificile sisteme de admitere din România. O preselecţie filtrează prima bază de candidaţi, iar după preselecţie cei selectaţi au o discuţie cu conducerea şcolii, urmată de 28 de zile de testare la sediul instituţiei. Până în prezent au fost înregistrate 1.200 de aplicaţii şi 450 de testări, din care 125 de candidaţi au trecut la testarea de 28 de zile, iar 64 de locuri au fost ocupate. Şcoala este gratuită şi nu se cer diplome sau rezultate la bacalaureat.


    Efectele inovaţiei:

    Pe termen lung Pitech îşi va putea recruta viitorii angajaţi ai companiei, ceea ce înseamnă că scad costurile de recrutare şi internship. Instituţia schimbă şi interacţiunea cu mediul de afaceri, trecerea de la competiţie la colaborare şi de la individualitate la efort comun. Şi alţi membri ai clusterului IT de la Cluj-Napoca pot beneficia de pool-ul de candidaţi.


    Descriere:

    Academy+Plus este axată pe practică şi pune în centrul acţiunilor elevul şi nu profesorul. Profesorii au rol consultativ, iar evaluarea se bazează pe modelul “peer-to-peer”. Rezultatele sunt crearea unui mediu organizaţional încă din faza de şcolarizare şi obţinerea unor profile complexe. Pe termen scurt Academy+Plus îşi propune să creeze o comunitate puternică şi valoroasă de oameni care vor să performeze în domeniul IT, atât în calitate de angajaţi pentru piaţa din România, cât şi în calitate de antreprenori.

    Pe termen mediu vor fi organizate parteneriate sau clase speciale pentru alte companii aflate în căutare de resurse, iar pe termen lung iniţiatorii cred că vor schimba modul de raportare la formarea resurselor umane, vor creşte criteriile de performanţă şi va apărea o schimbare în zona de educaţie.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.