BusinessMagazin

Tag: tranzactionare

  • Un secol de istorie pentru Bursa de la Bucureşti

    Închisă aproape cinci decenii de socialişti pe fondul procesului de naţionalizare a economiei, bursa de la Bucureşti renaşte din propria cenuşă în 1995 în contextul alinierii României la practicile capitalismului, care presupuneau şi o piaţă de capital funcţională.
    Încercată de mai multe crize în jumătate de secol cât a fost activă, bursa de la Bucureşti are în prezent şansa de a promova de la o piaţă de frontieră la una emergentă, în ceea ce ar putea fi biletul dus către pieţele dezvoltate ale vestului.
    De la emitenţi precum Banca Naţională a României, care era una dintre cele mai căutate acţiuni la începutul secolului XX ca urmare a dividendelor ridicate, sau Letea, unul dintre cei mai vechi şi mai mari producători de hârtie de atunci, bursa de la Bucureşti a evoluat până în prezent la companii din sectoare de activitate care nici măcar nu existau acum o sută de ani, precum telecomunicaţii, IT, intermediare financiară.
    Însă chiar şi cu noile tendinţe, bursa de la Bucureşti încă se luptă să recâştige rolul de finanţator al companiilor în condiţiile în care în 1926 s-a tranzacţionat la Bucureşti circa 11% din Produsul Intern Brut (PIB) al României de atunci faţă de 1,6% în 2017, potrivit calculelor ZF pe baza datelor BNR, ASF şi ale BVB.

    50 de ani în beznă
    Activitatea Bursei de Efecte, Acţiuni şi Schimb este întreruptă în 1948 odată cu instaurarea regimului comunist în România şi cu începerea naţionalizării economiei, proces care avea să transforme din temelii societatea românească şi a cărui cerneală în paginile de istorie este proaspăt uscată.
    La acel moment, la bursa de la Bucureşti erau înscrise acţiuni emise de 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (obligaţiuni). Coincidenţă sau nu, în prezent pe piaţa principală sunt listate circa 90 de acţiuni şi 76 de emisiuni de obligaţiuni, practic numere asemănătoare celor de acum o jumătate de secol, potrivit datelor BVB.
    România a schimbat macazul în 1989 odată cu Revoluţia, eveniment care avea să delimiteze generaţii întregi şi care cu siguranţă va rezista testului timpului. Economia sare într-o nouă etapă, de la una închisă la una de tipul deschis, capitalist. Iar bursa îi urmează exemplul câţiva ani mai târziu.
    Capitalismul se scrie cu cerneală verde, dolarii fiind motorul care la începutul anilor ’90 a pus în funcţiune motorul pieţei de capital în România. Iar cum banii nu au ochi sau urechi să audă, au nevoie de specialişti care să îi dirijeze spre plasamente. Până şi inginerii au răspuns chemării pieţei de capital de atunci şi au devenit din stâlpi ai orânduirii socialiste, stâlpi ai capitalismului românesc.

    Renaşterea
    Anii de început ai bursei post-decembriste au fost cuprinşi de un „romantism revoluţionar”, cu sute de mii de români prinşi în vârtejul transformării în profit chiar şi a celei mai reduse sume investite, a cupoanelor rezultate de pe urma privatizărilor în masă de la începutul anilor ’90, dar şi a premierelor la Bucureşti, suprapuse chiar cu o criză.
    „Capitalul de entuziasm a fost molipsitor şi a atras rapid câteva mii dintre cei mai buni absolvenţi ai facultăţilor economice, juridice şi tehnice ale vremii către firmele de brokeraj, consultanţă şi servicii IT conexe, cu promisiunea unor cariere fulgerătoare şi a unor câştiguri pe măsura adrenalinei care pulsa în vene mai rapid decât cotaţiile primelor blue chips pe ecranele computerelor Pentium, cu hardul mai mic decât al celui mai ieftin smartphone de azi”, spune Dragoş Neacşu, unul dintre cei mai vechi specialişti ai pieţei de capital din România, în prezent director general al Erste Asset Managmenet, administrator a circa 7 miliarde de lei.
    În noiembrie 1995 bursa de la Bucureşti înregistrează prima şedinţă de tranzacţionare de după pauza de aproape o jumătate de secol. În acea zi au fost tranzacţionate 905 acţiuni emise de şase companii listate. În prezent la bursa de la Bucureşti se tranzacţionează în medie circa 30 de milioane de acţiuni emise de aproape 90 de companii.
    „Noutatea anilor 1995-1996 a fost dată de diluţia a circa 30% din capitalul românesc al vremii, existent în circa 6.000 de companii din numeroase sectoare de activitate şi cu o largă răspândire geografică, către peste 13 milioane de cuponari/acţionari minoritari. Care au primit aceste hârtii de valoare gratuit, pentru simplul motiv ca împliniseră 18 ani şi erau cetaţeni români. Dar care nu aveau nici cele mai elementare cunoştinţe despre piaţa de capital, mecanismele acesteia şi modul în care ar trebui să se comporte cu noua avuţie financiară”, spune Dragoş Neacşu.
    Practic, în urma procesului de privatizare, românii au devenit acţionari la cele mai mari companii din România şi până şi în prezent sunt mulţi care nu ştiu acest lucru în condiţiile în care la Depozitarul Central sunt parcate deţinerile a circa 9,4 milioane de români.
    În 1997 bursa de la Bucureşti lansează indicele BET, principalul indice al evoluţiei pieţei de capital din România. De la 1.000 de puncte atunci, indicele BET afişează la începutul lunii octombrie din 2018 un nivel de circa 8.500 de puncte, fiind încercat de mai multe crize, una cu puţin timp de la lansare.
    La un an din momentul lansării, BET avea să atingă minimul istoric pe fondul crizei rublei din Rusia. Pe 24 septembrie 1998, indicele ajungea la cel mai scăzut nivel, de 281 de puncte. În contrapartidă, la aproape 10 ani de la momentul lansării, BET a atins maximul istoric: pe 24 iulie 2007, de 10.813 puncte. Ulterior, evenimentele de pe scena financiară internaţională din anul 2008 au condus la scăderi abrupte pe toate pieţele de capital ale lumii, iar nivelul minim după această perioadă a fost atins în România pe 25 februarie 2009, când indicele BET avea un nivel de 1.887 puncte.

    Perspective de promovare
    În septembrie 2016, agenţia de evaluare financiară FTSE Russell introduce piaţa de capital din România pe lista de promovare de la piaţa de frontieră la una emergentă, cea mai bună veste primită de piaţa bursieră post-decembristă în contextul în care o posibilă promovare aduce fluxuri ale investitorilor străini, capital care ulterior se regăseşte în preţurile acţiunilor şi în economia românească. În septembrie 2018 FTSE Russell anunţă că menţine România pe lista de monitorizare şi îmbunătăţeşte două criterii, printre care şi cel de lichiditate, cea mai dureroasă rană a bursei româneşti. Analiştii consideră că în 2020 bursa de la Bucureşti va trece într-o nouă ligă, ceea ce va aduce şi marfă nouă, dar şi un aflux de capital al investitorilor.

    1948
    În 1948, anul în care bursa de la Bucureşti
    a fost închisă de comunişti, erau înscrise acţiuni emise de 93 de societăţi şi 77 de titluri cu venit fix (obligaţiuni).

    2018
    În prezent pe piaţa principală sunt listate circa 90 de acţiuni şi 76 de emisiuni de obligaţiuni, asemănător statisticilor de acum o jumătate de secol. 

    # Bursa de la Bucureşti are 169 miliarde de lei capitalizare (38 mld. euro) şi 87 de emitenţi listaţi. Spre comparaţie, bursa de la Varşovia adună 870 emitenţi cu 290 mld. euro capitalizare.

    # Indicele BET-TR de la Bucureşti, care urmăreşte şi dividendele livrate de prima ligă bursieră, a adus în 2017 un randament de 19%, printre cele mai ridicate la nivel european. Deutsche Boerse din Germania a livrat 16%, iar Euronext din Bruxelles circa 4,9%.

    # 2 miliarde de lei (430 mil. euro) este cea mai mare listare la Bucureşti, cea a Electrica din 2014. 944 milioane de lei (205 mil. euro) reprezintă cea mai mare listare anteprenorială, cea a Digi în mai 2017.

    # 4,5 mld. euro este capitalizarea Petrom (SNP), cea mai valoroasă companie de la Bucureşti. Spre comparaţie, cea mai valoroasă companie de la Varşovia, PKO Bank, are
    13 mld. euro capitalizare.

  • C&W Echinox: În primele nouă luni s-au tranzacţionat în Bucureşti terenuri pentru dezvoltarea a 8.000 de locuinţe şi 180.000 mp de birouri

    Cushman & Wakefield Echinox a monitorizat în perioada ianuarie – septembrie 24 de tranzacţii medii şi mari cu o valoare cumulată de aproximativ 170 de milioane de euro. La fel ca în 2017, dezvoltatorii români au fost cei mai activi, fiind responsabili de peste 50% din volumul tranzacţionat. Alături de ei, au mai cumparat în acest an terenuri în Bucureşti investitori din Israel (AFI Europe, Hagag), Belgia (Mitiska, Speedwell), Turcia (Opus Land) sau Germania (Kaufland, REWE, Lidl).

    „Aşa cum anticipam, 2018 se dovedeşte a fi un nou an bun pentru piaţa terenurilor din Bucureşti, cu cerere venind dinspre toate sectoarele cheie ale pieţei imobiliare. Cu atât mai îmbucurător este faptul că au fost tranzacţionate terenuri mari în toate zonele oraşului pentru realizarea unor proiecte care sperăm să contribuie la îmbunătăţirea imaginii generale a oraşului, dar şi a condiţiilor de viaţă, a mediului de lucru şi a experienţelor de shopping”, a declarat Alexandru Mitrache, head of land development C&W Echinox.

    Printre cele mai mari tranzacţii realizate în 2018 se numără preluarea de către AFI Europe a unui teren de patru hectare adiacent mallului AFI Palace Cotroceni, vânzarea fostei platforme Helitube de nouă hectare din Colentina către grupul belgian Mitiska, achiziţia de către One United a unui teren de 2,6 ha de pe malul lacului Floreasca sau tranzacţia prin care Speedwell a cumpărat un teren de 4,6 ha în zona Jandarmeriei – Băneasa.

    Atât ca suprafaţă tranzacţionată, cât şi ca valoare, sectorul rezidenţial continuă să fie principalul sector care generează cerere pentru terenuri. Acest lucru se datorează, pe de o parte, nevoii neacoperite de unităţi locative, susţinută într-o proporţie semnificativă de programul „Prima Casă”, cât şi de TVA-ul redus la 5% până la pragul de 450.000 RON, iar pe de altă parte creşterii economice, a salariilor şi a deschiderii băncilor către finanţarea imobiliară.

    Segmentul de birouri a fost şi el impulsionat de apetitul unor jucători noi pe piaţa de investiţii, atât străini cât şi români, astfel că dezvoltatorii sunt în continuare motivaţi să livreze noi produse pe piaţă, şi în acest scop şi-au securizat noi locaţii atât în zonele consacrate, dar foarte important, şi în zone noi, precum Tineretului sau Pajura – Bucureştii Noi. Printre dezvoltatorii care şi-au securizat terenuri pentru noi proiecte de birouri se numără AFI Europe, Portland Trust, Globalworth sau Speedwell.

    În ceea ce priveşte segmentul de retail, ca urmare a tranzacţiilor semnate în acest an, se prefigurează dezvoltarea unui nou parc de retail în Colentina, extinderea centrului comercial AFI Palace Cotroceni, dar şi construcţia unui nou hipermarket Kaufland în nordul Capitalei, o zonă mai puţin acoperită de retailerul german.
     

  • În primele nouă luni s-au tranzacţionat în Bucureşti terenuri pentru dezvoltarea a 8.000 de locuinţe şi 180.000 mp de birouri

    Cushman & Wakefield Echinox a monitorizat în perioada ianuarie – septembrie 24 de tranzacţii medii şi mari cu o valoare cumulată de aproximativ 170 de milioane de euro. La fel ca în 2017, dezvoltatorii români au fost cei mai activi, fiind responsabili de peste 50% din volumul tranzacţionat. Alături de ei, au mai cumparat în acest an terenuri în Bucureşti investitori din Israel (AFI Europe, Hagag), Belgia (Mitiska, Speedwell), Turcia (Opus Land) sau Germania (Kaufland, REWE, Lidl).

    „Aşa cum anticipam, 2018 se dovedeşte a fi un nou an bun pentru piaţa terenurilor din Bucureşti, cu cerere venind dinspre toate sectoarele cheie ale pieţei imobiliare. Cu atât mai îmbucurător este faptul că au fost tranzacţionate terenuri mari în toate zonele oraşului pentru realizarea unor proiecte care sperăm să contribuie la îmbunătăţirea imaginii generale a oraşului, dar şi a condiţiilor de viaţă, a mediului de lucru şi a experienţelor de shopping”, spune Alexandru Mitrache, head of land development. 

    Printre cele mai mari tranzacţii realizate în 2018 se numără preluarea de către AFI Europe a unui teren de patru hectare adiacent mallului AFI Palace Cotroceni, vânzarea fostei platforme Helitube de nouă hectare din Colentina către grupul belgian Mitiska, achiziţia de către One United a unui teren de 2,6 ha de pe malul lacului Floreasca sau tranzacţia prin care Speedwell a cumpărat un teren de 4,6 ha în zona Jandarmeriei – Băneasa.

    Atât ca suprafaţă tranzacţionată, cât şi ca valoare, sectorul rezidenţial continuă să fie principalul sector care generează cerere pentru terenuri. Acest lucru se datorează, pe de o parte, nevoii neacoperite de unităţi locative, susţinută într-o proporţie semnificativă de programul „Prima Casă”, cât şi de TVA-ul redus la 5% până la pragul de 450.000 RON, iar pe de altă parte creşterii economice, a salariilor şi a deschiderii băncilor către finanţarea imobiliară.

    Segmentul de birouri a fost şi el impulsionat de apetitul unor jucători noi pe piaţa de investiţii, atât străini cât şi români, astfel că dezvoltatorii sunt în continuare motivaţi să livreze noi produse pe piaţă, şi în acest scop şi-au securizat noi locaţii atât în zonele consacrate, dar foarte important, şi în zone noi, precum Tineretului sau Pajura – Bucureştii Noi. Printre dezvoltatorii care şi-au securizat terenuri pentru noi proiecte de birouri se numără AFI Europe, Portland Trust, Globalworth sau Speedwell.

    În ceea ce priveşte segmentul de retail, ca urmare a tranzacţiilor semnate în acest an, se prefigurează dezvoltarea unui nou parc de retail în Colentina, extinderea centrului comercial AFI Palace Cotroceni, dar şi construcţia unui nou hipermarket Kaufland în nordul Capitalei, o zonă mai puţin acoperită de retailerul german.

    Cushman & Wakefield Echinox este una dintre cele mai mari firme de consultanţă imobiliară de pe piaţa locală, activând în toate segmentele pieţei imobiliare. Departamentul de Land Development al companiei a tranzacţionat în primele 9 luni ale acestui an terenuri din Bucureşti cu o suprafaţă cumulată de peste 60.000 de metri pătraţi şi o valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.

     

  • Schimbări uluitoare: În numai doi ani, Energia a ajuns dintr-un domeniu relativ cuminte într-un segment care poate genera atacuri de panică. Preţurile au EXPLODAT

    În mai puţin de doi ani, piaţa energiei a trecut printr-o schimbare uluitoare, dintr-un domeniu relativ cuminte din punctul de vedere al tranzacţionării transformându-se într-un segment care poate genera atacuri de panică. După criza din iarna lui 2017, piaţa s-a reconfigurat în urma unor insolvenţe zgomotoase din tabăra traderilor, furnizorii au terminat cu rezultatele afectate, iar producătorii au bifat profituri record. Anul acesta însă, cine va deschide şampania după cea mai nouă criză a „luminii”?

    “Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

    „De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

    Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

    Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

    Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

    Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

    Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

    Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

    Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

    Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.
    În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

    Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

    „Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

    Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

    Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

    „Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

    Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

    La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

    Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.

  • Acces strict interzis cardiacilor

    “Pentru prima oară chiar nu ştiu ce să spun, pentru că datele de consum nu justifică această evoluţie“, spune Petre Stroe, directorul general al MET România Energy, unul dintre cei mai conoscuţi specialişti din domeniul energetic. Compania pe care o conduce acum, activă în domeniul furnizării de energie, deţine peste 4% din piaţa consumatorilor concurenţiali, dar Stroe spune că are achiziţiile securizate.

    „De când semnez un contract, nu stau mai mult de o săptămână deschis fără energia asigurată. Am avut însă clienţi pe care i-am sfătuit în vară să îşi prelungească contractele şi nu au făcut-o. Acum consumatorii fără energia asigurată sunt îngroziţi“, mai spune Stroe.

    Declaraţiile lui Stroe vin în contextul în care de la o medie de 156 lei/MWh, energia spot a ajuns să fie tranzacţionată săptămâna trecută la uluitorul prag de 500 lei/MWh, chiar pe vârful de consum. Creşterea s-a petrecut treptat, începând cu luna august, dar condiţiile în care a avut loc sunt un mister. De ce?

    Cererea nu justifică această creştere a preţului. Mai mult, Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie, are un an de vis după ce a terminat primele şase luni cu o producţie în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, pe fondul condiţiilor meteo favorabile. Lacurile de acumulare sunt şi ele pline. Faptul că lucrurile stau bine se văd şi în rezultatele companiei. Hidroelectrica a terminat S1/2018 cu o cifră de afaceri de 1,9 mld. lei, cu 17% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut, şi cu un profit net de 962 mil. lei, în creştere cu 34%. În iulie anul acesta, Hidroelectrica a distribuit 90% din profitul istoric obţinut în 2017 sub formă de dividende. Valoarea totală a dividendelor a fost de 1,134 miliarde de lei, din care 0,908 miliarde de lei au mers la statul român, restul intrând în conturile Fondului Proprietatea, acţionarul minoritar al companiei. Statul încearcă de altfel să scoată Fondul Proprietatea din acţionariatul Hidroelectrica pentru a-şi securiza controlul unic asupra uneia dintre cele mai profitabile companii din România, anunţul fiind făcut chiar în plină creştere a preţurilor la energie.

    Situaţia a devenit atât de gravă, încât Consiliul Concurenţei a demarat o serie de controale inopinate la sediul Hidroelectrica, suspectând compania de abuz de poziţie dominantă. Interesant este că nici măcar intervenţia Consiliului Concurenţei nu a răcit piaţa. Situaţia din ultimele zile aminteşte de drama prin care a trecut piaţa energiei la începutul lui 2017. Atunci, preţurile pur şi simplu săreau de la o zi la alta, spre agonia furnizorilor şi a consumatorilor, dar spre extazul producătorilor, fiind atinse maxime orare de circa 680 lei/MWh, nivel record.

    Explozia preţurilor a generat situaţii în care consumatori de talie industrială s-au trezit peste noapte cu contractele anulate doar pentru că furnizorii şi-au dat seama că şi cu plata penalizărilor este mai avantajos să-şi vândă energia la preţurile spot din acel moment decât să stea în contracte pe termen lung.

    Ianuarie 2017 a devenit astfel cea mai scumpă lună din ultimii zece ani, în anumite intervale orare electricitatea fiind ofertată la uluitoarea valoare de 450 de euro pe MWh, faţă de o medie de 30-40 de euro pe MWh. Potrivit datelor publicate pe bursa de energie OPCOM, media de preţ pentru anul trecut pe platforma de tranzacţionare spot (PZU – piaţa pentru ziua ur-mătoare), cea mai importantă din cadrul bursei de energie, a fost de circa 48 de euro pe MWh, acesta fiind preţul pur al energiei schimbate între producători şi furnizori. Acesta este cel mai mare nivel de preţ din ultimii cinci ani, fără a depăşi însă recordul de preţ din 2008, de exemplu.

    Contextul i-a prins pe mulţi jucători pe picior greşit, cu politici de achiziţii orientate mai ales spre piaţa spot, în contextul în care contractele bilaterale pe termen lung deveniseră neinteresante pe fondul unor preţuri mai ridicate. La mai bine de un an distanţă, mulţi dintre furnizorii care au trecut de şocul anului 2017 spun că din riscofili ai energiei s-au transformat în jucători prudenţi, abandonând pariul pe preţ pentru contracte stabile.

    Pentru unii însă, a fost prea târziu, valul de insolvenţe în rândul marilor furnizori de energie, printre care se numără  businessuri de sute de milioane de lei, precum Arelco Power sau Transenergo COM, fiind un alt atribut al anului trecut. Criza din piaţa energiei din 2017 nu a fost elucidată şi la fel riscă să stea lucrurile şi acum, dar câteva fenomene internaţionale pot să aducă puţină lumină.

    Unul dintre acestea este creşterea fără precedent a preţului certificatelor de emisii de dioxid de carbon, instrumente care penalizează producţia de energie din surse poluante, aşa cum sunt cărbunii, pentru a determina tranziţia spre forme de energie mai curate. Certificatele de emisii de CO2 sunt un fel de suprataxă pe care producătorii de energie pe bază de cărbuni trebuie să o plătească în contul tonelor de dioxid de carbon eliminate în atmosferă în urma producţiei de energie. Mai departe, aceste costuri se regăsesc în preţul energiei.

    Problema este că preţul certificatelor de emisii a crescut spectaculos în ultimul an, atingând maximul deceniului. De exemplu, săptămâna trecută un certificat costa 26 de euro, în timp ce în aceeaşi zi din 2017 acelaşi certificat costa 7 euro. Această creştere accelerată a preţului vine în contextul în care numărul de certificate de emisii la nivel european va fi redus în perioada 2019-2023, totul pentru a determina decarbonizarea economiilor şi trecerea către surse de producere a energiei mai puţin poluante, cum sunt gazul sau energiile regenerabile.
    În acest context, specialiştii din piaţă nu exclud ca în intervalul menţionat preţul certificatelor de emisii să ajungă la 40 de euro pe MWh.

    Pentru ţări precum România sau Polonia, care sunt dependente de producţia de energie pe cărbuni, această decarbonizare accelerată este o problemă majoră. Impactul se vede deja în rezultatele celui mai mare producător de energie din România pe bază de cărbuni, Complexul Energetic Oltenia. Entitatea, care cuprinde cele mai mari termocentrale din România şi minele de lignit din acea zonă, a terminat primele şase luni ale anului cu o cifră de afaceri de 1,4 mld. lei, cu 3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut. Dacă cifra de afaceri a fost relativ stabilă, profitul net al companiei a ajuns la 35 de milioane de lei, în scădere dramatică faţă de rezultatul de 307 de milioane de lei din S1 2017.

    „Am înaintat un memorandum prin care guvernul să mandateze Ministerul Energiei (proprietarul CE Oltenia) să iniţieze o serie de discuţii cu Comisia Europeană, să vedem ce putem face. Nu se pune problema de ajutor de stat, dar încercăm să găsim soluţii şi nu suntem singuri. Polonia, Germania sunt în aceeaşi situaţie“, spune Sorinel Boza, directorul general al CE Oltenia. Însă în timp ce CE Oltenia se împotmoleşte în discuţii, rivalii europeni au trecut la acţiune. „Preţurile mai mari la carbon se traduc în costuri mai mari pentru companiile europene de utilităţi, asta desigur dacă nu şi-au încheiat contracte de hedging pentru aceste instrumente”, spune un consultant francez din domeniul energiei, citat de jurnaliştii de la Reuters.

    Un astfel de exemplu sunt nemţii de la RWE. „Poziţia noastră financiară pe zona de certificate de emisii de carbon este deja securizată până în 2022 şi am început deja să facem demersurile pentru perioada de după 2022”, a precizat CFO-ul RWE, Markus Krebber, citat tot de Reuters.

    Simplul fapt că un colos de talia RWE a pariat pe creşterea certificatelor de emisii de carbon arată că, cel mai probabil, aşa vor sta lucrurile, ceea ce mai departe nu poate însemna decât energie mai scumpă.

    „Întreaga Europă de Vest se confruntă cu creşterea preţurilor la energie, aşa că putem vorbi de o anumită contaminare“, crede Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER). Astfel, volatilitatea prezentă pe plan local se vede perfect şi în funcţionarea pieţelor mature de energie spot la nivel european. Spre exemplu, pe platforma EEX, una dintre cele mai importante, preţul energiei a trecut de la 72 euro/MWh de la 49 de euro pentru ca apoi să revină la 65 euro/MWh în decurs de numai câteva zile. „În plus, cărbunele este foarte scump în ultima perioadă. La final, avem o influenţă puternică pe preţ care vine din zona de combustibil pentru că şi gazul a intrat puternic în piaţă în contextul preţurilor mari“, a mai spus Lungu.

    Practic, deodată scumpirea cărbunelui a creat loc şi pentru centralele pe gaz, problema fiind că şi în cazul acestora combustibilul este tot mai scump. Dar în timp ce cărbunii abia îşi acoperă costurile cu această creştere a preţului, iar centralele pe gaze marchează marje modeste, toate datele din piaţă arată că marile acumulări de câştiguri vor fi în conturile producătorilor de energie hidro şi nucleară, care nu sunt legaţi pe partea de combustibil de ceea ce se întâmplă în piaţă, dar care beneficiază din plin de scumpirea energiei. „Creşterea preţurilor la emisiile de carbon a obligat unele dintre cele mai mari companii de utilităţi din Europa să-şi securizeze achiziţiile în avans pentru aceste instrumente, în timp ce producătorii de energie hidro şi nucleară beneficiază de creşterea preţului la energie”, scriu jurnaliştii de la Reuters.

    Astfel, pe plan local, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica ar putea termina anul cu rezultate record, din nou. Furnizorii isteţi şi-au învăţat lecţia din 2017, aşa că mulţi dintre cei de talie mare au achiziţiile de energie securizate.

    La final însă, cum 90% din profiturile companiilor de stat se împart sub formă de dividende, cel puţin în cazul României învingătorul cert din această nouă criză a electricităţii este chiar statul, cel mai mare jucător din producţia locală a energiei.

    Şampania în acest caz este însă plătită de o economie întreagă prin creşterea facturilor.

  • Principalii indicii BVB cuprind de astăzi 15 emitenţi

    Este pentru prima dată în istoria pieţei locale de capital când aceşti indici ajung la un număr de 15 emitenţi. Comisia Indicilor a aprobat, în şedinţa din 3 septembrie, includerea companiilor Sphera Franchise Group (simbol bursier SFG) şi Purcari Wineries (simbol bursier WINE) în indicele principal al pieţei, BET, şi BET-TR, indicele care include şi dividendele acordate de companiile din BET.

    „Bursa de Valori Bucureşti (BVB) informează că, în conformitate cu deciziile Comisiei Indicilor, începând cu şedinţa de tranzacţionare din data de 24 septembrie 2018 vor intra in vigoare noile structuri ale indicilor BVB (ponderile simbolurilor în componenţa indicilor). Noile structuri ale indicilor BVB, respectiv valorile factorilor de free float (Ffi), factorilor de reprezentare (Ri) şi factorilor de corecţie a pretului (Ci) au fost determinate pe baza numărului de acţiuni şi preţurilor de închidere înregistrate la finalul şedinţei de tranzacţionare din data de 14 septembrie 2018”, au informat anterior reprezentanţii Bursei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dezastrul de pe piaţa criptomonedelor continuă. Până la ce nivel a scăzut Bitcoin

    Aceste evoluţii negative au crescut scepticismul care exista deja în jurul monedelor virtuale. De exemplu, Business Insider scria recent că Goldman Sach a retras planurile de lansare a unei platforme de tranzacţionare destinată criptomonedelor.

    De asemenea, entuziaştii atraşi de promisiunile originale de anonimitate şi libertate faţă de controlul guvernamental, au fost dezamăgiţi când Erik Voorhees, responsabil de platforma de tranzacţionare ShapeShift, a anunţat că va începe să le solicite utilizatorilor informaţii personale.

    Demersurile de reglementare a platformelor de tranzacţionare a criptomonedelor s-au intensificat odată cu alte îngrijorări legate de spălarea de bani şi de protecţia clienţilor. Mişcarea ShapeShift este un semn al formalizării crescânde a unei pieţe cunoscute iniţial pentru gradul de libertate oferit.

    În timp ce numeroase bănci şi investitori instituţionali tatonează lumea criptomonedelor, cresc şi îngrijorările referitoare la manipularea pieţei şi nesiguranţa din punctul de vedere al reglementării, aspecte care au împiedicat de altfel adoptarea acestor criptomonede la nivel instituţional. Recent, miniştri de finanţe ai statelor membre UE plănuiesc să discute provocările pe care le ridică creşterea populaţiei activelor digitale şi dacă regulile ar trebui înăsprite.

    Valoarea de piaţă a monedelor virtuale a scăzut cu aproximativ 75% de la vârful atins în ianuarie anul acesta, când valoarea pieţei ajunsese laaproape 205 miliarde de dolari. Următorul punct istoric pentru Biticoin ar fi scăderea până la o valoare de 5.000 de dolari, potrivit lui Stephen Innes, şeful de trading pentru Asia Pacific în cadrul Oanda Corp., care a spuns că o scădere sub acest nivel ar putea determina accelerarea pierderilor.

  • Lauren Simmons, singura femeie trader de la New York

    În sala de tranzacţionare a bursei din New York, bărbaţi în costume scumpe se uită concentraţi la ecranele computerelor. Bărbaţi pronunţă numere. Bărbaţi aleargă frenetic de la un compartiment de tranzacţionare la celălalt, cu căşti în urechi. Chiar şi cel care face curat după ei este bărbat.

    Aproape inobservabilă în mijlocul agitaţiei, Lauren Simmons poate fi găsită la standul de tranzacţionare al firmei de investiţii Rosenblatt Securities. Cu o înălţime mai mică de 1,60 metri, îmbrăcată într-o fustă scurtă şi cu tocuri înalte, Simmons este singura femeie din uriaşa sală de trading.

    „Cred că povestea mea este aşa de unică pentru că nu sunt doar cel mai tânăr om de aici, ci şi singura femeie. Mai mult, sunt şi singurul reprezentant al unei minorităţi”, spune fata.

    Ea s-a mutat la New York după ce a absolvit Universitatea de Stat din Kennesaw în decembrie 2016, scrie CNBC. Născută în Georgia, tânăra a lucrat ca intern la un centru local de tratament clinic în timp ce învăţa pentru o diplomă de licenţă în genetică cu o specializare în statistică. Avea de gând să urmeze o carieră în domeniul medical, dar după ce a înţeles că medicina nu este pasiunea ei, a început să caute oportunităţi în alte industrii. Şi pentru că, spune ea, iubeşte numerele încă din vremea liceului, a aplicat pentru posturi în domeniul finanţelor. Şi-a încercat talentul ca manager de vânzări, ca intern pentru resurse umane şi supervizor la un parc de distracţii acvatic. A încercat să se angajaze pe un post la bursa din New York, dar a fost respinsă, pentru ca, în cele din urmă, să câştige poziţia pe care o are acum la Rosenblatt Securities aplicând la un anunţ publicat pe LinkedIn.

    „Ceea ce iubesc cel mai mult la numere şi statistici şi motivul pentru care am venit la Bursa de Valori din New York este că numerele sunt un limbaj universal”, explică ea. „Când le puneţi pe o tablă, acestea îi leagă pe toţi, iar acesta este probabil unul dintre motivele pentru care Bursa de Valori din New York este atât de emblematică.”

    Simmons şi-a preluat rolul în martie 2017, dar până atunci, povesteşte ea, angajarea a fost condiţionată de trecerea de Seria 19, examenul pe care toţi brokerii trebuie să-l treacă pentru a-şi câştiga insigna.

    „Am avut o lună la dispoziţie să iau examenul”, spune Simmons, „şi când vă spun că mulţi oameni nu credeau că voi trece înseamnă că ei chiar au crezut că nu voi trece.”

    Examenul îşi are rădăcinile în principiile şi conceptele financiare. În pofida cunoştinţelor solide de matematică, Simmons nu a studiat finanţele în facultate şi a trebuit să se pună cu burta pe carte  intens. Când a trecut („şi am şocat pe toată lumea cu acest lucru”), a înlăturat îndoielile cu privire la posibilitatea de a-şi juca rolul, spune ea. De asemenea, a demonstrat bărbaţilor din sala de trading că este pregătită să lucreze alături de ei.

    „Când văd statisticile care spun că «80% nu trec», eu mă uit la ceilalţi 20%”, spune tânăra. „Atunci când toată lumea spunea: «Este un test greu, să nu puneţi la inimă dacă nu treceţi», în cazul meu trebuia să trec pentru a-mi demonstra că pot face acest lucru.”

    Familia şi prietenii ei au fost la început îngrijoraţi când le-a spus că intenţionează să devină trader la bursă, notează Deutsche Welle. „Singura frică a mamei mele a fost: «Câte femei mai lucrează acolo?»”, spune ea. În afară de patru traderi-femei cu jumătate de normă, Lauren este singura femeie care lucrează cu normă întreagă în sala de tranzacţionare de la New York. În întreaga istorie a pieţei de valori a mai existat o singură femeie afro-americană cu insigna NYSE. Îngrijorările iniţiale ale lui Lauren Simmons s-au evaporat de îndată ce a intrat în sala traderilor a celei mai mari bursiere din lume  o zi pe care nu o va uita niciodată.

    „Tocmai trecusem testul şi îmi primisem insigna. Mi s-a permis să sun din clopotul bursier”, povesteşte tânăra cu mândrie.

    Acum, Lauren Simmons obişnuieşte să stea pe balcon alături de Richard Rosenblatt, fondatorul companiei pentru care lucrează, afişând un zâmbet uriaş.

    Mai sunt câteva lucruri cu care Lauren, cu un chip mai degrabă de om timid decât de parior cu sânge rece, trebuie să se obişnuiască. Într-o lume dominată de bărbaţi, prevalează reguli şi obiceiuri diferite, spune ea. „Am învăţat destul de repede că aici, dacă vrei să fii ascultat, trebuie să fii la fel de tare ca bărbaţii.”

    Cu toate acestea, Lauren apreciază comunitatea din sala de trading. „Aici, bărbaţii doresc ca femeile să avanseze şi să-şi poată construi o carieră de suces”, spune ea.

    Rolul lui Simmons este de a cumpăra şi vinde acţiuni în numele investitorilor. Un pic de hotărâre, cu asumare de riscuri şi capacitate de a gestiona stresul sunt atribute vitale, spune ea. Şi, deşi aceste trăsături sunt în mod tradiţional atribuite mai ales bărbaţilor, tânăra consideră că şi femeile pot fi traderi excelenţi. Ceea ce le lipseşte sunt modelele de urmat, spune ea. „Cred că multe femei se tem să-şi părăsească zona de confort, în sensul: «Oh, dacă voi fi singură, singurul reprezentant al unei minorităţi?».”

    De aceea, a fost extrem de bucuroasă când, în luna mai, Stacey Cunningham a fost numită al 67-lea preşedinte al Bursei de Valori din New York  prima dată când o femeie urcă pe scara valorilor pentru a prelua acest rol de la înfiinţarea bursei în 1792. Lauren consideră că acesta este un pas important spre egalitatea de gen.

    „Dacă sunt mai mulţi oameni ca tine şi cu mine sau cu alţii subreprezentaţi aici… veţi vedea o schimbare în modul în care oamenii respectă oamenii.”

    Lauren Simmons speră ca povestea ei să servească drept sursă de inspiraţie pentru alte femei tinere pentru a nu mai fi singurul trader-femeie de la NYSE care părăseşte sala de tranzacţionare seara pe tocuri.

    Ea declară că industria serviciilor financiare are încă un drum lung de parcurs pentru a crea locuri de muncă care să fie privite cu inters de femei.

    În 1967, Muriel Siebert a devenit prima femeie cu dreptul de a face trading la bursă. La acea vreme, nu exista toaletă pentru femei, aşa că bursa a trebuit să construiască o cabină, una singură, în sala de trading. „Aceasta este o poveste «amuzantă» pe care mi-au spus-o când mi-am primit insigna”, spune Simmons.

    De atunci, cabina de toaletă a fost desfiinţată pentru a crea spaţiul necesar noilor computere şi ecranelor mari de afişare. Există acum o toaletă specială pentru femei  dar este mai departe decât cea a bărbaţilor.

    Simmons povesteşte că legendarele jachete pe care le poartă traderii în sala de tranzacţionare nu au fost concepute pentru femei. „Vin doar în mărimi bărbăteşti, din păcate”, spune ea. „Am câteva care au fost adaptate, dar pe sacou sunt cam zece buzunare, aşa că atunci când îl croieşti pe măsura ta, devine ciudat.”

    Peter Tuchman, unul dintre cei mai fotografiaţi traderi de pe Wall Street, este la New York Stock Exchange din 1985, când a prins o slujbă de vară ca teledactilograf. El descrie mediul de atunci din sala de tranzacţionare ca fiind foarte orientat spre familie  nu era ceva neobişnuit să vezi tatăl sau bunicul unui coleg lucrând acolo – însă erau foarte puţine femei.

    „Este un club de bărbaţi şi întotdeauna a fost aşa”, spune el. „De ce nu există femei în această afacere? Pentru că bărbaţii sunt nasoli.”
    Tuchman spune că bărbaţii din sala de trading tind să interacţioneze şi să comunice în moduri care nu sunt întotdeauna prietenoase cu femeile. „Este cumva ca la vestiare”, spune el. „Bărbaţii folosesc un limbaj pe care, probabil, nu ar trebui să-l folosească. Sunt o mulţime de ţipete, strigăte şi stresul este foarte mare. Nu este ca şi cum femeile nu pot face faţă stresului, ci pur şi simplu nu este un loc unde vin femeile.”

    Odată ce dezvoltaţi o cultură la locul de muncă dominată de bărbaţi, adaugă Tuchman, femeile cu greu se pot simţi binevenite. Însă a venit timpul schimbării.

    „Noi vedem aceasta în fiecare parte a Corporate America şi o vedem şi mai mult acum cu #MeToo”, spune el. „Mediul faţă de femei încă nu s-a schimbat în multe aspecte – şi trebuie să se întâmple.”

    Deşi sala de tranzacţionare ar putea părea în mare măsură neschimbată faţă de acum 50 de ani, există semnale că schimbarea este pe drum. Stacey Cunningham este unul dintre ele. „Sunt foarte încântată de ascensiunea lui Cunningham”, spune Simmons. „Cunningham este la fel de calificată ca orice bărbat, poate chiar mai mult. Într-adevăr, cred că vor veni noi schimbări. Ea e preşedinte, povestea mea o ştiţi, sper că şi alte femei se vor simţi încurajate să vină aici.” Cunningham, care are acum 43 de ani, a venit la bursă când acolo lucrau nici 40 de femei şi peste 1.000 de bărbaţi. 

    Simmons spune că cel mai bun sfat pe care îl poate oferi oricui încearcă să se pregătească pentru o carieră pe Wall Street, în special dacă e femeie, este să nu se limiteze.

    „Lasă confortul şi du-te după ce vrei”, spune ea. „Aplicaţi pentru acel loc de muncă  nu aveţi nicio idee ce se află în spatele uşii. Iar dacă nu obţineţi locul de muncă, nu-i nimic. Aplicaţi pentru următorul post şi mergeţi mai departe. Nu lăsaţi ca aceasta să fie o barieră în carieră, în viaţă sau în orice aţi vrea să faceţi. Cred că este important să mergem mai departe.”

    Pentru Simmons, chiar şi acum faptul că a ajuns trader este „ireal”.

    Semnătura ei apare în constituţia bursei, alături de cea a legendarului industriaş John D. Rockefeller.

  • Dividende de 1,5 miliarde de euro pentru investitorii de la BVB

    Aproape jumătate dintre companiile listate pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au decis să ofere dividende, sume care sunt distribuite acţionarilor de către companii din profitul aferent excerciţiului financiar anterior. Numai pentru anul 2017, peste 40 de companii listate la BVB au aprobat acordarea de dividende în valoare cumulată de 7,23 miliarde de lei, echivalentul a peste 1,55 miliarde de euro.
     
    Romgaz, BRD şi OMV Petrom sunt companiile care au acordat cele mai mari dividende, de peste 1 miliard de lei fiecare. În total, primele 20 de companii oferă dividende de peste 7 miliarde de lei, iar şase dintre acestea au oferit un randament al dividendului de două cifre. Emitentul BVB, companie listată în 2010 pe propria piaţă, se află în Top 20 companii în funcţie de valoarea dividendelor acordate pentru anul anterior, cu o sumă de peste 13,5 milioane de lei distribuită acţionarilor, şi a raportat un randament al dividendului de 6%.

    La finalul primelor şapte luni din acest an, o evoluţie puternic ascendentă a fost consemnată de BET-TR, indicele Bursei de Valori Bucureşti de tip total return care include şi dividendele, după ce acesta a depăşit 11.600 de puncte şi a crescut cu peste 11%.
     
    Valoarea totală a tuturor instrumentelor financiare tranzacţionate la BVB a depăşit 1,7 miliarde de euro de la începutul anului şi până la finalul lunii iulie, în creştere uşoară faţă de perioada similară a anului trecut. Valoarea medie zilnică de tranzacţionare pe segmentul de acţiuni din piaţa principală a trecut sub pragul de 10 milioane de euro, pe fondul unei activităţi mai reduse a investitorilor în perioada de vară.
     
    Capitalizarea bursieră a companiilor româneşti a fost de aproape 20 de miliarde de euro la finalul primelor şapte luni, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a depăşit 35 de miliarde de euro în ultima şedinţă de tranzacţionare a lunii iulie.

  • Cum s-a „topit” oferta Alro Slatina şi ce urmează pentru singurul producător de aluminiu din ţară

    Maria B., proaspăt absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, îşi începe cugetările de dimineaţa şi planificarea zilei de marţi în faţa oglinzii din baie, un suport reflexiv montat pe aluminiu.

    După ce îşi aşază pe nasul ascuţit ochelarii cu ramă din aluminiu, Maria se refugiază în bucătarie, unde într-un mod tradiţional, cu totul diferit faţă de viaţa de corporatist cu care este obişnuită, deschide robinetul din aluminiu şi lasă apa rece să curgă într-un mod caracterizat de ea ca fiind „la liber”. Cel puţin până găseşte ibricul fabricat tot din aluminiu în care pune o linguriţă de zahăr, două de cafea, iar ulterior foarte puţină apă. O linguriţă tot din aluminiu. După ce termină micul dejun, Maria înveleşte resturile cu o folie din aluminiu.

    Acest metal are o întrebuinţare zilnică pentru Maria: o ajută să-şi înceapă dimineţile, o transportă de acasă la serviciu şi oriunde prin intermediul autoturismului şi al semnelor de circulaţie, o ajută să lucreze şi să fie conectată la internet prin intermediul cablurilor de telecomunicaţii. Un metal a cărui producţie în România este realizată doar de o singură companie – Alro Slatina.

    Însă, din păcate, Maria are şanse reduse de a deveni investitor la bursă la Alro Slatina după ce oferta companiei, iniţată de acţionarul majoritar şi prin care se intenţiona creşterea numărului de acţiuni disponibile la liber la tranzacţionare, a eşuat.

    Ce a stat în spatele eşecului ofertei Alro Slatina

    Oferta secundară de vânzare de acţiuni (SPO) nu a avut succes chiar dacă intermediarii acesteia au decis să modifice preţul din mers, prin reducerea acestuia de la 6,18 lei pe acţiune la 3,5-4 lei pe unitate, o decizie luată în premieră pentru piaţa de capital din România.

    Un deznodământ suprinzător, dat fiind faptul că Alro Slatina este una dintre cele mai profitabile companii din România, dar şi unul dezamăgitor pentru bursa de la Bucureşti în condiţiile în care SPO-ul Alro Slatina este prima ofertă care eşuează din ultimii cinci ani, ceea ce diminuează şansele ca România să fie promovată de la categoria de frontieră la cea de piaţă emergentă de agenţiile de evaluare financiară.

    „La eşecul ofertei au contribuit un cumul de factori interni şi externi. Dintre factorii externi consider ca fiind importanţi evoluţia nefavorabilă a preţului aluminiului în ultimele trei luni (a scăzut cu peste 15%), contextul nefavorabil la nivelul pieţelor de capital emergente (acestea regăsindu-se pe o tendinţă descendentă de la începutul anului), precum şi incertitudinile în ceea ce priveşte impactul unui posibil război comercial la nivel global asupra afacerilor viitoare ale companiei”, spune Gabriel Aldea, şeful brokerilor de la societatea Tradeville. La categoria factori interni, Aldea menţionează discuţiile cu privire la posibila modificare a mecanismului Pilonului II de pensii private, cel mai mare investitor la bursă, ceea ce este posibil să fi scăzut interesul acestora pentru oferta Alro Slatina. 

    „De asemenea, preţul cerut de vânzători este posibil să fi scăzut apetitul investitorilor instituţionali străini. Spre exemplu în cazul ofertelor iniţiate de Fondul Proprietatea pentru acţiunile din portofoliul său, preţul includea un discount faţă de cel din piaţă şi de peste 10-12%. În cazul Alro, dacă luăm în considerare preţul de tranzacţionare înainte de lansarea ofertei, discountul maxim ce putea fi oferit (luând în calcul preţul minim acceptat de vânzători, de 3,5 lei/acţiune) era de până la 3%”, adaugă el.

    Ruşii de la Vimetco împreună cu acţionarul minoritar Conef au scos la vânzare circa 384 milioane de acţiuni Alro Slatina, ceea ce ar fi majorat free floatul (acţiunile libere disponibile la tranzacţionare n.red.)companiei de la 5,59% în prezent la circa 59%. Chiar dacă intermediarii ofertei au decis să prelungească operaţiunea cu trei zile lucrătoare, până pe 19 iulie, interesul din partea investitorilor de retail a fost unul extrem de scăzut, cu un grad de subscriere de doar 16% în ordine de circa 38 mil. lei.

    Datele pentru investitorii instituţionali încă nu au fost făcute publice şi probabil nici nu vor fi, întrucât oferta a fost închisă fără succes. Din totalul ofertei, 85% era adresată investitorilor instituţionali, dar rezultatul final arată că nu s-a găsit preţul care să satisfacă oferta cu cererea.
    „Printre posibilele cauze care au determinat prudenţă din partea investitorilor se numără volatilitatea rezultatelor financiare ale Alro SA în ultimii ani (în prezent situaţia financiară este bună, însă în urmă cu trei ani societatea înregistra pierderi), riscurile induse de noua logică comercială mondială care este impusă de SUA – războiul comercial cu China şi UE, cu impact direct şi în cotaţia aluminiului (depreciere de circa 20% în ultimele trei luni), şi nu în ultimul rând de perioada mai apatică pe care o traversează piaţa locală”, spune Alin Brendea, directorul general adjunct al Prime Transaction.

    Ce urmează pentru Alro Slatina

    Evoluţia acţiunilor Alro Slatina ar putea fi asemănătoare cu cea dinainte şi practic eşecul ofertei nu ar avea de ce să cântărească greu pe preţul unei acţiuni, întrucât operaţiunea a fost întreprinsă de acţionarul majoritar, şi nu de către emitentul în sine.

    Însă Alro Slatina a pierdut o oportunitate de a-şi majora numărul de acţiuni disponibile la tranzacţionare, ceea ce nu ar fi pus atât de multă presiune pe preţ şi a pierdut tempo şi pentru includerea în indicele principal BET, dar şi pentru atragerea unei categorii mai mari de investitori, consideră brokerii.

    „Alro nu va fi o companie diferită faţă de cea de până acum, însă este evident că a pierdut un tempo pentru creşterea semnificativă a lichidităţii acţiunilor la bursă, pentru includerea în indicele BET şi pentru captarea interesului investitorilor instituţionali de talie mare”, consideră Gabriel Aldea.

    Evoluţia viitoare a preţului va depinde într-o măsură ridicată de rezultatele financiare ce vor fi obţinute de companie, de contextul de piaţă şi de posibilele implicaţii asupra activităţii din perspectiva unui eventual război comercial la nivel global, adaugă el.

    Pe 30 iulie acţiunile Alro Slatina se tranzacţionau la 3,63 lei, în apropierea preţului de 3,61 lei din 26 iunie, cu o şedinţă înainte ca emitentul să publice prospectul de vânzare de acţiuni. În prima şedinţă de după anunţul potrivit căruia oferta de vânzare a 54% din capitalul social a fost închisă fără succes, acţiunile au scăzut cu 1,4%.

    Evident, nereuşita operaţiunii indică nevoia unei pieţe locale mai lichide, mai bine populate cu investitori. „Pentru companie nu cred că putem vorbi de o influenţă negativă semnificativă, din moment ce operaţiunea nu a fost realizată de către aceasta, ci de către acţionarul majoritar. Preţul în piaţă a revenit în zona în care se afla înainte de oferta publică şi probabil în această zonă va aştepta publicarea rezultatelor financiare semestriale”, spune Alin Brendea. Alexandru Angelo, broker la societatea Goldring, este de părere că preţul din piaţă nu va fi afectat de eşecul ofertei: „Dimpotrivă, pot fi investitori care nu au reuşit să cumpere în ofertă şi doresc în continuare să aloce fonduri pentru această companie, deci putem asista chiar la o susţinere a cotaţiilor din partea cumpărătorilor”.