Tag: tanar

  • Povestea tinerei de 21 de ani căreia LOTERIA i-a DISTRUS viaţa. „Nu voi mai juca niciodată”

    A devenit cel mai tânăr cel mai tânăr câştigător de loterie din Marea Britanie pe când avea doar 17 ani, iar o mare parte din bani i-a cheltuit pe proceduri de înfrumuseţare. Jane Park, în vârstă de 21 de ani, a suferit şi o intervenţie estetică care i-a provocat o septicemie, conform Daily Mail. 
     
    Tânăra, care a cheltuit 50.000 de lire sterline pe astfel de tratamente de înfrumuseţare, din suma de 1 milion de lire sterline câştigaţi în 2013, a dezvăluit la o emisiune televizată că se află în agonie de câteva luni. „Sunt puţin mai bine, dar nu grozav”, a declarat Jane la emisiunea britanică Morning Today. Ultima procedură, de lifting a posteriorului, a avut loc în Turcia şi ar fi costat 5.000 de lire sterline, conform zvonurilor din media. În urma acesteia, Jane ar fi avut o alergie severă, care s-a înrăutăţit în zilele următoare.

    Anterior, aceasta a declarat că are în vedere o acţiune în justiţie împotriva Loteriei, care „i-a plătit”, practic, toate aceste tratamente, deoarece, susţine aceasta, viaţa sa ar fi fost de 1- ori mai bună dacă nu ar fi devenit milionară la o vârstă atât de fragedă.

    Deşi s-a răzgândit în cele din urmă în legătură cu acţionarea în instanţă a loteriei, Jane Park, care locuişte acum în Scoţia, declară că încă mai regretă faptul că şi-a făcut public câştigul şi că nu va mai participa niciodată. De asemenea, sfătuieşte tinerii să fie mai rezervaţi în legătură cu astfel de decizii

  • Reţeta succesului: Cum reuşeşte un tânăr din România să vândă MERDENELE de 700.000 euro

    După patru ani în care Cristian Chiţu a controlat prin franciză două patiserii ale unuia dintre cele mai populare branduri locale, a mizat pe cartea antreprenoriatului, idee care a prins contur în 2012. A constatat că majoritatea clienţilor îşi doreau produse necongelate, fără aditivi, aşa că a decis să pună bazele unei patiserii proprii, unde să şi producă. Aşadar, a combinat o parte din reţetele bunicii cu cele pe care bucureştenii le iubeau cel mai mult şi astfel a luat fiinţă prima unitate Patiseria Tineretului.

    ”Am redescoperit gustul prăjiturilor copilăriei şi mi-am amintit de bunica, ale cărei preparate răspândeau un miros delicios în toată casa, mai ales în perioada sărbătorilor, când prepara o mulţime de bunătăţi“, povesteşte antreprenorul. Produsele sale au aproximativ aceleaşi preţuri ca ale concurenţei, însă, spune el, se diferenţiază prin alegerea unor ingrediente naturale, de la producătorii români şi, mai ales, prin lipsa celor congelate.

    În prezent, sub sigla Patiseria Tineretului funcţionează patru locaţii în Capitală, în zone cu trafic intens, principalele categorii de produse comercializate fiind cele de patiserie şi covrigărie. Cei mai vânduţi sunt covrigii braşoveni cu mac, susan şi seminţe de floarea-soarelui, cu preţ mediu de 1 leu; dintre produsele de patiserie, merdenelele, pateurile cu brânză şi ştrudelele sunt cele mai populare, având preţul mediu de 2 lei. În general, bonul mediu se situează în jurul valorii de 5 lei.

    Investiţia iniţială a fost de aproximativ 15.000 euro, bani obţinuţi prin intermediul unui credit bancar, dar, spune Chiţu, activitatea în acest domeniu nu este dificilă, dacă unităţile sunt plasate în zone cu vad. ”Dacă patiseria este deschisă într-o zonă intens circulată, în care există staţii de metrou, RATB, instituţii publice, clădiri de birouri, şcoli etc., supravieţuirea nu este grea; din contră, oferă posibilităţi de creştere. Cu toate acestea, se impun trei condiţii: personal serviabil, curăţenie, produse proaspete şi de bună calitate“, precizează antreprenorul.

    Clienţii fideli al patiseriilor sale sunt tinerii care se duc sau se întorc de la şcoală, liceu sau facultate, angajaţii care lucrează în proximitatea spaţiilor şi pensionarii care locuiesc în zone adiacente. în cadrul afacerii Patiseria Tineretului lucrează în total 33 de oameni, însă antreprenorul precizează că ar mai fi nevoie de cel puţin şapte pentru a funcţiona în condiţii optime. Anul trecut afacerea a înregistrat rulaje de circa 700.000 de euro şi un profit de 24.000 de euro, iar pentru 2017 antreprenorul ţinteşte o cifră de afaceri de aproximativ 800.000 de euro şi un profit cel puţin egal cu cel de anul trecut, deoarece investiţiile de anul acesta depăşesc 150.000 de euro.

    Anul acesta investiţiile au vizat fabrica unde sunt produse aluaturile (închiriere, amenajare şi utilare), rebranduirea tuturor patiseriilor şi amenajarea acestora, achiziţionarea de noi echipamente pentru toate patiseriile şi deschiderea unui nou spaţiu în zona Unirii din Bucureşti. Aceasta este a patra patiserie, după ce în primăvara acestui an compania a vândut una din unităţi. Noul punct de lucru în care muncesc şapte persoane, este situat în centrul istoric al Capitalei, într-o clădire construită în 1890 şi are o suprafaţă de 35 mp. Investiţia pentru amenajarea şi dotarea acestei patiserii s-a ridicat la 60.000 de euro.

    Tot anul acesta a lansat şi sistemul de franciză, prin accesarea unui grant de la BERD. Astfel, în următorii doi ani antreprenorul îşi doreşte să ajungă la zece patiserii în Capitală. Despre perspectivele acestei afaceri, Chiţu consideră că reţeaua de patiserii va avea în cinci ani acoperire naţională, cu puncte de lucru în sistem de franciză în oraşe ca Iaşi, Constanţa, Braşov, Cluj, Timişoara.

    Antreprenorul povesteşte că parcursul afacerii până în prezent nu a fost tocmai lin, iar unele eşecuri s-au transformat în lecţii. Spre exemplu, cel mai dificil moment a fost când a intrat în incapacitate de plată din cauza vânzărilor foarte slabe la una din patiserii. Povestea acestei ”păţanii“, după cum o numeşte chiar el, începe în luna noiembrie 2012, când a decis să mute patiseria deschisă pe Calea Moşilor la o distanţă de două staţii.

    În ianuarie 2013, din cauza vânzărilor foarte slabe, s-a confruntat cu incapacitatea de plată a chiriei, utilităţilor, bugetului de stat şi, mai ales, a salariilor. ”Mi-am asumat în totalitate alegerea greşită a spaţiului şi am decis să fac încă un credit pentru a achita toate dările din acea lună. Cel mai mult mă măcina gândul că pot lăsa oameni pe drumuri, neavând bani de salarii. Ei nu aveau nicio vină“, povesteşte Chiţu. După o lună a închis patiseria respectivă şi a mutat angajaţii în celelalte locaţii, până când a găsit un alt spaţiu; iar după un an a reuşit să acopere şi datoria creată.

    Cele mai mari oportunităţi ale segmentului de piaţă în care activează sunt reprezentate de creşterea calităţii produselor şi relaţia dintre clienţi şi personalul de vânzare, spune antreprenorul. Pe de altă parte, cele mai mari impedimente ţin de lipsa forţei de muncă calificată şi de concurenţa neloială, adaugă acesta.

    Nici antreprenoriatul nu e simplu, iar din punctul său de vedere calităţile nelipsite ale unui om de afaceri ar trebui să fie curajul, perseverenţa, rezistenţa la stres şi capacitatea de muncă ”24 din 24“ la nevoie. ”Să îşi evalueze ideea de afacere prin testarea produsului sau serviciului pe clienţi, să îşi construiască un plan de afaceri şi o viziune pe termen mediu şi lung şi, evident, să aibă alături o echipă pe care să se poată baza în toate momentele, dar în special în cele dificile“, enumeră el sfaturile pentru un antreprenor aflat la început de drum.

    Cristian Chiţu este de formaţie economist, a lucrat în sectorul bancar, iar apoi a avut o firmă de consultanţă financiară şi intermedieri de credite, o firmă de asigurări şi o alta de închirieri ATV-uri pe Valea Prahovei.

    Liderul pieţei locale de patiserii şi covrigării este Fornetti, cu afaceri de 36 de milioane de euro anul trecut şi o cotă de piaţă de 6%, potrivit companiei de cercetare de piaţă Euromonitor, citată de ZF. Pe piaţa covrigăriilor, care a crescut puternic în special în perioada de criză, lanţuri precum Luca, Petru sau Georgi se luptă şi cu covirgăriile de cartier. Covrigii au revenit la modă în special după anul 2009, odată ce românii au fost tot mai atenţi pe ce cheltuie banii.

     

  • Un tânăr de 29 de ani, fiul unui fermier din Asia , vrea să cumpere Rolling Stone

    Kuok Meng Rug, fiul unui afacerist agribusiness din Singapore, deţine deja 49% din Rolling Stone, iar acum vrea şi restul, scrie Bloomberg.

    Matematicianul educat la Cambridge este creierul din spatele Bandlab Technologies, un serviciu cloud lansat în 2015 adresat muzicienilor şi fanilor care vor să creeze şi să distribuie muzică.

    După ce a achiziţionat 49% din acţiuni pentru 40 de milioane de dolari, Kuok a lansat Rolling Stone International şi a extins operaţiunile revistei în Japonia.

  • Cum a ajuns un tânăr din Deva să fie mai popular decât Smiley. Aproape un milion de oameni s-au abonat la glumele lui

    Mihai Holhoş, fondatorul celui mai mare canal românesc independent de YouTube, s-a bazat pe consecvenţă atunci când a pus bazele Dozei de Haş. Cunoscut pe internet sub numele de Mikey Hash, tânărul de 29 de ani a reuşit să strângă din 2011 şi până acum aproape 850.000 de abonaţi.

    Mihai Holhoş a pornit în aventura pe internet acum cinci ani, când ideea de a face bani pe YouTube era într-o fază incipientă, chiar şi la nivel internaţional: „În România nu exista niciun youtuber, niciun creator de conţinut exclusiv online, era foarte puţin dezvoltată nişa asta, aşa că am încercat să încarc o emisiune pamflet pe care am făcut-o eu la mine în cameră pe genunchi, nu aveam niciun fel de aşteptare. Am dat-o unor prieteni să se uite, iar ei mi-au zis că a ieşit bine şi că ar trebui să mai fac şi altele. Am făcut apoi un clip public şi am primit feedback de la oameni necunoscuţi; mi-a plăcut sentimentul, aşa că am făcut episodul doi din Doza de Haş a doua zi. Oamenii au fost împărţiţi, unora le-a plăcut şi altora nu, dar acela a fost practic începutul. Am postat apoi în fiecare vineri, timp de cinci ani“.

    A înţeles potenţialul financiar „la câteva luni, poate un an de la primul clip“, dar i-a mai luat încă un an să genereze venituri. „În primii doi ani de-abia am ajuns la 100.000 de abonaţi, deci nu erau cifre foarte mari, plus că piaţa de YouTube era foarte puţin dezvoltată, aşa că mia de vizualizări valora foarte puţin. Nu exista YouTube România, parteneriatele se făceau printr-o adresă de proxy din Statele Unite şi banii intrau foarte greu“, spune Mihai Holhoş. „Oricum, datorită formatului emisiunii nu pot să generez foarte mulţi bani. În Doza de Haş folosesc alte filmuleţe de pe net, comentez alte clipuri pe care le găsesc şi, chiar dacă se încadrează la «fair use» după regulile celor de la YouTube, primesc tot timpul notificări că folosesc content care nu este al meu. Oricum, asta este o discuţie pe care o am eu cu cei de acolo de vreo un an de zile. Ca să clarificăm: bani de pe AdSense-ul clasic nu prea facem.“

    A început canalul când stătea la Deva şi îşi aminteşte amuzat de primul său client. „Primul client a fost o pizzerie din Deva care s-a oferit să ne dea pizza gratis la toţi, în fiecare zi de filmare comandam ce voiam şi ne aduceau. A fost primul product placement pe care l-am avut în emisiune. Dar aveam deja sute de mii de vizualizări, adică ne băteam cu televiziunile; diferenţa era că noi primeam doar trei pizza.“ În 2013, un prieten din industria de publicitate i-a propus să vină în Bucureşti şi să lucreze pentru el, folosindu-se de know-how-ul dobândit în trecut. În schimb, i-a oferit un salariu cu care să se poată întreţină în Capitală şi un studio în care să continue producţia video. A plecat de la companie în momentul când i s-a propus să prezinte o emisiune la una dintre cele mai mari televiziuni de la noi, lucru pe care l-a şi făcut, iar ulterior s-a mutat în propriul lui studio.

    Primul contract „serios“ de publicitate l-a semnat cu Cosmote. Îşi aminteşte că a fost prezent la lansarea iPhone 5 la un magazin pe Magheru, iar ideea contractului era să promoveze cât mai mult evenimentul. A anunţat pe canal că va merge, iar sute de fani au venit să-l cunoască: „Smiley, care era şi el prezent, se uita la mine şi nu ştia cine sunt. Habar n-avea de ce e atâta vâlvă în jurul meu. El stătea stingher într-un colţ în timp ce eu dădeam autografe“. Sunt mulţi creatori de conţinut în România care fac bani, dar nu din AdSense-ul clasic, adică din mii sau zeci de mii de vizualizări, explică tânărul antreprenor. „Se fac bani din product placement, când vine un brand şi vrea expunere la tine în emisiune sau la tine în vlog şi vrea să îi pomeneşti sucul sau compania de plăci video şi te plăteşte. Ăsta e modelul de business după care mergem.“ AdSense-ul clasic de pe YouTube nu merge în România; în Statele Unite, spre exemplu, merge foarte bine. „La traficul pe care îl avem noi, acolo am trăi bine, nu am mai avea nevoie de product placement. Iar asta se explică prin faptul că pe piaţa din România sunt foarte puţini advertiseri, şi atunci mia mea de vizualizări valorează foarte puţin. Dacă ar fi foarte multe companii care s-ar bate pe mia mea de vizualizări, atunci valoarea ar fi mult mai mare.“

    Are cinci angajaţi care câştigă „sume substanţiale“, pentru că a vrut să-i aducă la Bucureşti şi pe oamenii din Deva şi le-a dat cât au cerut, fără să negocieze. Are în plan să facă mai multe investiţii anul acesta, urmând pasiunea pe care a descoperit-o anul trecut pentru fenomenul Escape Room. „Am zis că pot cu siguranţă să fac asta bine, având în vedere şi influenţa pe care o avem pe internet.“ Şi aşa a şi fost: prima cameră dezvoltată de el, numită Leonardo da Vinci, ocupă primul loc pe site-ul Escapecentral.ro, cel mai mare agregator de profil. La Doza de Haş scrie singur textele, dar materialele folosite, montajul şi celelalte detalii cad în seama echipei. Pentru o emisiune de 10–12 minute filmează mai puţin de o oră, dar lucrurile nu au fost întotdeauna atât de simple. Cât despre costuri, ele pot fi extrem de reduse: „costul minim e zero, în cazul în care faci tu tot. Poate chiar să iasă de calitate bună, dar asta înseamnă să petreci foarte mult timp“. Se laudă cu faptul că nu a cheltuit niciun leu pe promovare, toată creşterea fiind organică. „O să ajungem la un milion de abonaţi anul acesta, prin mai-iunie, suntem primul canal independent de YouTube din România care va atinge acest prag.“

    Cât despre ceilalţi vloggeri români, Holhoş crede că ei nu înţeleg potenţialul de business al YouTube şi ratează, astfel, posibilitatea de a se dezvolta. „Ştiu vloggeri care au vizualizări destul de multe şi încă filmează cu un webcam. Sunt oameni despre care ştiu sigur că fac bani, dar nu îşi cumpără echipamente. Eu am investit cei mai mulţi bani, pentru ca în momentul în care am o idee să nu fiu limitat din punct de vedere tehnic, să pot să o pun în aplicare repede. Poţi numără pe degetele de la o mână creatorii de content pe YouTube din România care au o calitate foarte bună. Restul sunt copii, sunt prea mici, nu realizează potenţialul pe care îl poate avea un astfel de business.“

    Vezi şi:


    Cum arată cel mai nou sediu al Google

    Cele mai bune fotografii realizate cu iPhone 

    Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs

    Cum ar arăta lumea dăcă ar dispărea smartphone-ul

  • Majoritatea oamenilor risipesc 70% din bani pe trei lucruri. Reducerea acestor costuri te-ar putea ajuta să te trăieşti liniştit la pensie

    Să economiseşti timp de 40 de ani de carieră pentru a-ţi menţine stilul de viaţă după pensionare este o provocare. Unii reuşesc chiar mai devreme să-şi asigure o pensionare plăcută. Grant Sabatier, tânăr de 30 de ani devenit milionar prin forţe proprii, care conduce site-ul Millennial Money, arată că americanii cheltuiesc în medie 70% din bani pe locuinţă, transport şi mâncare, potrivit Business Insider.

    “Dacă reuşeşti să cheltuieşti mai puţin în aceste trei direcţii atunci poţi economisii mai mulţi bani” spune el. Soluţiie lui: să te muţi într-un apartament mai mic, să renunţi la maşină pentru drumul spre birou, să găteşti în loc să iei cina în oraş. “Ai putea să-ţi creşti economiile cu peste 25% astfel”.

    Aşadar dacă am fi să tragem o concluzie ar fi următoarea: să trăieşti mai modest decât îţi permiţi

  • Când COPIII DE BANI GATA se plictisesc. Unul dintre „copiii bogaţi de pe Instagram” a TRAS cu ARMA înspre pietoni, de la balconul unei clădiri

    El trage două focuri de armă spre stradă şi trei în aer, apoi se întoarce spre cameră zâmbind şi spune „Cineva va suna la poliţie”. Studentul s-a lăudat apoi cu isprava sa postând filmarea pe pagina lui de Instagram, modalitate  prin care a fost găsit de poliţişti.

    Tânărul şi cei trei prieteni care se aflau la faţa locului au fost arestaţi, iar pagina de Instagram a fost închisă. În urmă cu aproximativ o lună, acesta a postat o fotografie cu o armă lângă biroul unuia dintre decanii Universităţii Naţionale din Harkiv. Potrivit presei, contul era conectat la pagina VKontakte (reţea de socializare) a individului, înscris cu numele de Roman Dobrenky.

    Deşi nimeni nu a fost rănit, studenţii se află în arest la domiciliu, fiind iniţiată o procedură penală împotriva lor. Aceştia pot primi de la trei până la şapte ani în închisoare pentru „huliganism cu ajutorul armelor de foc”. Universitatea Naţională Harkiv a confirmat că studentul este înscris la cursurile sale, dar nu i-au dezvăluit identitatea.  

  • Ideea care i-a venit unui tânăr după ce a observat ce beau invitaţii la nunta sa. Acum a transformat-o într-o adevărată afacere

    ”Ideea afacerii mele, cu sirop de soc, s-a născut după propria mea nuntă. Am vorbit cu şeful de sală: <Uite, am un sirop bun, răcoritor, de vară>. A strâmbat puţin din nas că nu vrea consumabile din afară, dar şi-a dat seama că nu e carne, ceva perisabil, şi a acceptat. Am văzut că a mers trăsnet. După ce s-a terminat nunta, am vorbit cu el, şi mi-a zis că s-au vândut peste 300 de litri de sirop de soc cu apă, per total, ca băutură răcoritoare. Concentraţie vreo 60 de litri. La 2-3 zile după ce am înapoiat sucurile de la depozitul de la care le-am luat, băiatul mi-a făcut calculul să-i plătesc ce s-a consumat. Şi zice: <Bă, tu de câte persoane ai avut nunta?> S-a consumat extrem de puţin suc acidulat, circa 60 de sticle din socoteala pe care a făcut-o el. Eu am avut nuntă mare, peste 600 de persoane, iar din socoteala mea şi a lui a reieşit că au fost mese care nu s-au atins de sticlele de suc acidulat şi au băut doar sirop. De aici mi-a picat fisa, am zis hai să fac ceva”, a spus Mircea Matei.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Ideea care i-a venit unui tânăr după ce a observat ce beau invitaţii la nunta sa. Acum a transformat-o într-o adevărată afacere

    ”Ideea afacerii mele, cu sirop de soc, s-a născut după propria mea nuntă. Am vorbit cu şeful de sală: <Uite, am un sirop bun, răcoritor, de vară>. A strâmbat puţin din nas că nu vrea consumabile din afară, dar şi-a dat seama că nu e carne, ceva perisabil, şi a acceptat. Am văzut că a mers trăsnet. După ce s-a terminat nunta, am vorbit cu el, şi mi-a zis că s-au vândut peste 300 de litri de sirop de soc cu apă, per total, ca băutură răcoritoare. Concentraţie vreo 60 de litri. La 2-3 zile după ce am înapoiat sucurile de la depozitul de la care le-am luat, băiatul mi-a făcut calculul să-i plătesc ce s-a consumat. Şi zice: <Bă, tu de câte persoane ai avut nunta?> S-a consumat extrem de puţin suc acidulat, circa 60 de sticle din socoteala pe care a făcut-o el. Eu am avut nuntă mare, peste 600 de persoane, iar din socoteala mea şi a lui a reieşit că au fost mese care nu s-au atins de sticlele de suc acidulat şi au băut doar sirop. De aici mi-a picat fisa, am zis hai să fac ceva”, a spus Mircea Matei.

    CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI 

  • Tânărul care a reuşit să devină milionar în doar patru luni printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă

    Alex Tew este un tânăr originar din Wiltshire, Anglia, care a devenit rapid milionar printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă.

    Alex Tew este genul de persoană care se evidenţiază, după cum îl descriu jurnaliştii de la BBC. El a văzut întotdeauna cum poate să se distingă în mulţime. În anul 2005, Tew îşi dorea un singur lucru: să facă bani, suficient de mulţi încât să poată plăti pentru un curs de trei ani de business management la Universitatea Nottingham. Pentru majoritatea oamenilor tineri, acest lucru ar fi însemnat să lucreze part-time sau să meargă la bancă pentru un împrumut. Dar Tew a ales să găsească aceste fonduri într-un mod diferit.

    El a creat Pagina de un Milion de Dolari (Million Dollar Homepage) , pe care vindea spaţii de advertising în blocuri de 10 pe 10 pixeli în schimbul a un dolar.  

    Potrivit unui interviu acordat BBC, Tew spune că erau destul de multe motive ca să aleagă dolarii şi nu lirele: dolarii sunt cel mai apropiaţi, din punctul lui de vedere, de o monedă universal, în plus, ”toată lumea cunoaşte expresia <Arăţi de un milion de dolari>”.

    ”Nu aveam niciun ban şi eram îngrijorat din cauza universităţii”, spune el. ”M-am gândit la o schemă de îmbogăţire rapidă, iar aceasta a prins avânt.

    Într-un interval de patru luni, pagina a deventi cunoscută, iar Tew a ajuns la venituri de un milion de dolari. A renunţat însă la universitate în câteva luni. În prezent, la mai bine de un deceniu după ce i-a venit această idee, Tew face în continuare lucrurile diferit – chiar mai diferit decât în 2005. Locuieşte în San Francisco şi este fondatorul start-up-ului Calm – o aplicaţie de mobil destinată programelor de relaxare, o nişă din ce în ce mai populară în rândul utilizatorilor americani.

  • Tânărul care a reuşit să devină milionar în doar patru luni printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă

    Alex Tew este un tânăr originar din Wiltshire, Anglia, care a devenit rapid milionar printr-o schemă de îmbogăţire ingenioasă.

    Alex Tew este genul de persoană care se evidenţiază, după cum îl descriu jurnaliştii de la BBC. El a văzut întotdeauna cum poate să se distingă în mulţime. În anul 2005, Tew îşi dorea un singur lucru: să facă bani, suficient de mulţi încât să poată plăti pentru un curs de trei ani de business management la Universitatea Nottingham. Pentru majoritatea oamenilor tineri, acest lucru ar fi însemnat să lucreze part-time sau să meargă la bancă pentru un împrumut. Dar Tew a ales să găsească aceste fonduri într-un mod diferit.

    El a creat Pagina de un Milion de Dolari (Million Dollar Homepage) , pe care vindea spaţii de advertising în blocuri de 10 pe 10 pixeli în schimbul a un dolar.  

    Potrivit unui interviu acordat BBC, Tew spune că erau destul de multe motive ca să aleagă dolarii şi nu lirele: dolarii sunt cel mai apropiaţi, din punctul lui de vedere, de o monedă universal, în plus, ”toată lumea cunoaşte expresia <Arăţi de un milion de dolari>”.

    ”Nu aveam niciun ban şi eram îngrijorat din cauza universităţii”, spune el. ”M-am gândit la o schemă de îmbogăţire rapidă, iar aceasta a prins avânt.

    Într-un interval de patru luni, pagina a deventi cunoscută, iar Tew a ajuns la venituri de un milion de dolari. A renunţat însă la universitate în câteva luni. În prezent, la mai bine de un deceniu după ce i-a venit această idee, Tew face în continuare lucrurile diferit – chiar mai diferit decât în 2005. Locuieşte în San Francisco şi este fondatorul start-up-ului Calm – o aplicaţie de mobil destinată programelor de relaxare, o nişă din ce în ce mai populară în rândul utilizatorilor americani.