Tag: rol

  • Dosarul Colectiv de la Tribunalul Bucureşti, reunit cu cel al angajaţilor ISU

    Instanţa a decis să accepte această cerere, exprimată de majoritatea avocaţilor părţilor din dosar. Decizia nu este definitivă. Următorul termen va avea loc pe 12 februarie.

    În dosarul de la Tribunalul Bucureşti sunt judecaţi patronii clubului, reprezentanţii firmei care a distribuit artificiile, fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, şi alţi angajaţi ai instituţiei.

    Angajaţii ISU George Matei şi Antonina Radu au fost trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu, pe 4 decembrie 2015.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce creşte numărul analfabeţilor funcţional în România

    “Nu putem să nu observăm că rolul culturii scade pe zi ce trece (…) în ciuda propunerii unui preşedinte al Academiei să cinstim cultura naţională de ziua lui Eminescu”, a spus luni acad. Pop, la simpozionul “Cultura română la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”, organizat de Academia Română cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

    El a atras atenţia asupra creşterii numărului “analfabeţilor funcţional” printre tinerii români care învaţă în şcoală. “Sigur că nu ne putem reprima nu numai tristeţea, când auzim aşa ceva, dar nu ne putem reprima o întrebare: ‘Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie?’. Aceşti oameni nu pot exprima şi nu pot explica ceea ce citesc. Lucru extraordinar de grav într-o lume care se pregăteşte pentru viitor”, a spus acad. Ioan Aurel Pop, potrivit realitatea.net.

  • Cum a pornit vinul moldovenesc să cucerească lumea

    El povesteşte pentru Business Magazin de unde a început pasiunea sa pentru vin, cum a intrat în afaceri, cum a depăşit cele mai grele momente – de pildă când vinurile pe care le avea la vânzare în Rusia au fost distruse –, dar şi cum a ajuns la afaceri de 106,8 milioane lei în 2016 şi a construit branduri ca Purcari, Bostavan şi Ceptura.

    „Cred că pot spune că sunt un om fericit, care a reuşit să transforme un hobby – pentru că vinul este un hobby – într-o afacere care a ajuns deja la o valoare mare, la recunoaştere internaţională. Cred că este o descriere scurtă şi adevărată”, spune Victor Bostan, CEO al Grupului Purcari, care deţine cramele Purcari şi Bostavan din Republica Moldova şi Crama Ceptura din România. Companiile exportă circa 40% din producţia de vin din ambele ţări în mai bine de 30 de state din întreaga lume, precum Polonia, Cehia, Slovacia, ţările baltice, Scandinavia, China, Coreea de Sud, Marea Britanie, Statele Unite sau Canada.

    După absolvirea şcolii, el a urmat cursurile Institutului Politehnic din Chişinău, specializându-se în tehnologia vinului; după absolvire, a mers ca oenolog la o vinărie într-un oraş din apropierea satului natal, Cărpineni, din Republica Moldova. „De la frontiera Albiţa sunt vreo 10 kilometri până acolo”, povesteşte Bostan, care are acum 57 de ani. La acea vinărie a lucrat ca oenolog principal timp de 10 ani. „Vinăria era una dintre cele mai importante din zona asta, era chiar în top 5 sau top 10 vinării din toată Moldova ca performanţă”, povesteşte el. „Aici m-am format ca oenolog, au fost două persoane importante de la care am învăţat foarte mult.”

    Pasiunea pentru vin a venit dinaintea facultăţii, povesteşte el, transmisă de părinţii săi. „Bunicul a fost cel care le-a transmis-o lor, el a fost un mare proprietar de plantaţii de vie în satul natal pe vremea când Basarabia era în componenţa României. Bunicul producea la nivel industrial – nu doar pentru el – iar vinul mergea la Huşi, în piaţa cea mare, unde veneau comercianţi şi achiziţionau an de an cantităţi importante. Pasiunea pentru vin mi-a transmis-o mama, chiar dacă în perioada sovietică ei nu mai puteau fi proprietari de terenuri de vie. Pe lângă casă aveau însă 15 ari de vie (1.500 de metri pătraţi – n.red.) şi făceau cel mai bun vin din sat.”

    An de an, părinţii săi vindeau 500 de litri de vin la piaţa centrală din sat; erau printre puţinii care aveau plantaţie cu soiuri europene – Aligoté, Muscat şi Fetească. „Satul în care m-am născut e unul foarte mare, cu aproximativ 15.000 de oameni, şi devenea piaţă regională unde veneau oameni şi din alte sate pentru a-şi cumpăra cele necesare. Soiurile se amestecau şi ieşea un vin foarte aromat, foarte uşor de servit, era ceva excepţional.”

    Pe calea antreprenoriatului

    În 1992 Uniunea Sovietică s-a fărâmiţat, „au început privatizările, afacerile particulare”, iar la începutul lui 1993 Victor Bostan a plecat de la vinăria pentru care lucra. A activat câţiva ani în cadrul unei asociaţii ce reunea producători de struguri şi vinării independente, iar în 1996 a decis să o ia pe calea antreprenoriatului. „Am cumpărat o gospodărie agricolă cu vinărie, Larga-Vin, unde produceam vin şi îl exportam; la acel moment, principala piaţă era Rusia.”

    A luat credite, povesteşte chiar el, pentru a cumpăra vinăria din sudul Moldovei, nu departe de Cahul, în Larga. „Era o vinărie foarte mare, dar la momentul când am cumpărat-o era într-o stare deplorabilă, nu mai avea activitate de ani de zile. A fost nevoie de investiţii mari ca să pornim linii de îmbuteliere, pentru că făcuse doar vinificaţie primară – am reutilat toate procesele, le-am pus la punct şi foarte rapid am pornit producţia.”

    În 1998 a venit criza financiară în Rusia şi ţările asiatice, iar rubla s-a devalorizat peste noapte. „De la 1 dolar 6 ruble, a ajuns peste noapte 1 dolar 21 de ruble”, povesteşte Bostan. „Evident că asta a reprezentat o provocare foarte mare pentru noi, pentru că aveam deja la Moscova un birou de vânzări cu angajaţi, iar încasările se făceau în ruble. În Republica Moldova devalorizarea s-a petrecut ceva mai lent, iar producţia a devenit foarte complicată din cauza diferenţei dintre rublă şi leul moldovenesc.”

    A fost nevoit să caute alte variante, aşa că a mers în regiunea Krasnodar, din Rusia, care este cea mai valoroasă regiune viticolă, cu aproximativ 50.000 de hectare de viţă de vie. În 1999 a cumpărat o vinărie în apropierea oraşului Anapa, Kuban Vino, iar aceasta a parcurs un proces similar de reconstrucţie şi renovare ca şi vinăria din sudul Moldovei. „În 8-9 luni am refăcut totul şi am relansat-o ca producător de vin îmbuteliat; pe parcursul a doi-trei ani am reuşit să transformăm vinăria în liderul pieţei naţionale din Rusia, cu vânzări în toată ţara şi cu o distribuţie foarte bine pusă la punct.”

    La finalul lui 2002 a apărut ocazia de a vinde compania către grupul rus Ariant, din regiunea Ural, ce deţinea şi combinatul metalurgic din Celeabinsk. „Ei au continuat să dezvolte afacerea şi sunt şi acum pe prima poziţie în Rusia. După ce au cumpărat de la mine, au mai preluat alte două vinării în regiune, au luat şi gospodăriile care produceau struguri şi s-au transformat în cel mai mare grup viticol din Rusia, producând aproximativ 100 de milioane de sticle pe an. Eu am vândut vinăria când produceam peste 15 milioane de sticle”, spune Bostan.

  • Cum a pornit vinul moldovenesc să cucerească lumea

    El povesteşte pentru Business Magazin de unde a început pasiunea sa pentru vin, cum a intrat în afaceri, cum a depăşit cele mai grele momente – de pildă când vinurile pe care le avea la vânzare în Rusia au fost distruse –, dar şi cum a ajuns la afaceri de 106,8 milioane lei în 2016 şi a construit branduri ca Purcari, Bostavan şi Ceptura.

    „Cred că pot spune că sunt un om fericit, care a reuşit să transforme un hobby – pentru că vinul este un hobby – într-o afacere care a ajuns deja la o valoare mare, la recunoaştere internaţională. Cred că este o descriere scurtă şi adevărată”, spune Victor Bostan, CEO al Grupului Purcari, care deţine cramele Purcari şi Bostavan din Republica Moldova şi Crama Ceptura din România. Companiile exportă circa 40% din producţia de vin din ambele ţări în mai bine de 30 de state din întreaga lume, precum Polonia, Cehia, Slovacia, ţările baltice, Scandinavia, China, Coreea de Sud, Marea Britanie, Statele Unite sau Canada.

    După absolvirea şcolii, el a urmat cursurile Institutului Politehnic din Chişinău, specializându-se în tehnologia vinului; după absolvire, a mers ca oenolog la o vinărie într-un oraş din apropierea satului natal, Cărpineni, din Republica Moldova. „De la frontiera Albiţa sunt vreo 10 kilometri până acolo”, povesteşte Bostan, care are acum 57 de ani. La acea vinărie a lucrat ca oenolog principal timp de 10 ani. „Vinăria era una dintre cele mai importante din zona asta, era chiar în top 5 sau top 10 vinării din toată Moldova ca performanţă”, povesteşte el. „Aici m-am format ca oenolog, au fost două persoane importante de la care am învăţat foarte mult.”

    Pasiunea pentru vin a venit dinaintea facultăţii, povesteşte el, transmisă de părinţii săi. „Bunicul a fost cel care le-a transmis-o lor, el a fost un mare proprietar de plantaţii de vie în satul natal pe vremea când Basarabia era în componenţa României. Bunicul producea la nivel industrial – nu doar pentru el – iar vinul mergea la Huşi, în piaţa cea mare, unde veneau comercianţi şi achiziţionau an de an cantităţi importante. Pasiunea pentru vin mi-a transmis-o mama, chiar dacă în perioada sovietică ei nu mai puteau fi proprietari de terenuri de vie. Pe lângă casă aveau însă 15 ari de vie (1.500 de metri pătraţi – n.red.) şi făceau cel mai bun vin din sat.”

    An de an, părinţii săi vindeau 500 de litri de vin la piaţa centrală din sat; erau printre puţinii care aveau plantaţie cu soiuri europene – Aligoté, Muscat şi Fetească. „Satul în care m-am născut e unul foarte mare, cu aproximativ 15.000 de oameni, şi devenea piaţă regională unde veneau oameni şi din alte sate pentru a-şi cumpăra cele necesare. Soiurile se amestecau şi ieşea un vin foarte aromat, foarte uşor de servit, era ceva excepţional.”

    Pe calea antreprenoriatului

    În 1992 Uniunea Sovietică s-a fărâmiţat, „au început privatizările, afacerile particulare”, iar la începutul lui 1993 Victor Bostan a plecat de la vinăria pentru care lucra. A activat câţiva ani în cadrul unei asociaţii ce reunea producători de struguri şi vinării independente, iar în 1996 a decis să o ia pe calea antreprenoriatului. „Am cumpărat o gospodărie agricolă cu vinărie, Larga-Vin, unde produceam vin şi îl exportam; la acel moment, principala piaţă era Rusia.”

    A luat credite, povesteşte chiar el, pentru a cumpăra vinăria din sudul Moldovei, nu departe de Cahul, în Larga. „Era o vinărie foarte mare, dar la momentul când am cumpărat-o era într-o stare deplorabilă, nu mai avea activitate de ani de zile. A fost nevoie de investiţii mari ca să pornim linii de îmbuteliere, pentru că făcuse doar vinificaţie primară – am reutilat toate procesele, le-am pus la punct şi foarte rapid am pornit producţia.”

    În 1998 a venit criza financiară în Rusia şi ţările asiatice, iar rubla s-a devalorizat peste noapte. „De la 1 dolar 6 ruble, a ajuns peste noapte 1 dolar 21 de ruble”, povesteşte Bostan. „Evident că asta a reprezentat o provocare foarte mare pentru noi, pentru că aveam deja la Moscova un birou de vânzări cu angajaţi, iar încasările se făceau în ruble. În Republica Moldova devalorizarea s-a petrecut ceva mai lent, iar producţia a devenit foarte complicată din cauza diferenţei dintre rublă şi leul moldovenesc.”

    A fost nevoit să caute alte variante, aşa că a mers în regiunea Krasnodar, din Rusia, care este cea mai valoroasă regiune viticolă, cu aproximativ 50.000 de hectare de viţă de vie. În 1999 a cumpărat o vinărie în apropierea oraşului Anapa, Kuban Vino, iar aceasta a parcurs un proces similar de reconstrucţie şi renovare ca şi vinăria din sudul Moldovei. „În 8-9 luni am refăcut totul şi am relansat-o ca producător de vin îmbuteliat; pe parcursul a doi-trei ani am reuşit să transformăm vinăria în liderul pieţei naţionale din Rusia, cu vânzări în toată ţara şi cu o distribuţie foarte bine pusă la punct.”

    La finalul lui 2002 a apărut ocazia de a vinde compania către grupul rus Ariant, din regiunea Ural, ce deţinea şi combinatul metalurgic din Celeabinsk. „Ei au continuat să dezvolte afacerea şi sunt şi acum pe prima poziţie în Rusia. După ce au cumpărat de la mine, au mai preluat alte două vinării în regiune, au luat şi gospodăriile care produceau struguri şi s-au transformat în cel mai mare grup viticol din Rusia, producând aproximativ 100 de milioane de sticle pe an. Eu am vândut vinăria când produceam peste 15 milioane de sticle”, spune Bostan.

    A revenit în ţară şi a început să investească: a cumpărat via Etulia, podgoria Oneşti, vinăria Purcari şi apoi crama Ceptura, din România. „La finalul lui 2004 am tăiat ultima panglică, toate vinăriile fuseseră total renovate, reutilate cu cele mai noi tehnologii la acea vreme şi relansate ca producători de vin îmbuteliat.”

    Investiţiile din perioada 2003-2004 s-au ridicat la aproape 25 de milioane de dolari, incluzând aici şi replantarea a sute de hectare de viţă de vie. Banii au provenit din vânzarea Kuban Vino – „o sumă cu 7 cifre” – şi, parţial, din credite.

    În perioada 2000-2003 a locuit la Moscova, alături de familie, pentru a dezvolta afacerea Kuban şi pentru a pune pe roate investiţiile din Moldova. „Erau unele lucruri complicate în acea perioadă, dar în principiu era OK”, povesteşte omul de afaceri, care completează spunând că la Moscova familia i s-a mărit, prin naşterea unei fetiţe. „Am creat un birou de vânzări cu 20-30 de angajaţi, aveam şi un depozit de 5.000 de metri pătraţi acolo, era mare pentru un producător şi distribuitor de vin.”

    Ceptura a fost o investiţie pentru piaţa din România, spune Victor Bostan, care i-a permis să dezvolte şi mai mult pieţele europene. „Criteriul principal pentru care am ales Ceptura a fost Dealu Mare, care în viziunea mea şi a multor experţi internaţionali e cea mai valoroasă zonă viticolă a României. Aici poţi face vinuri albe, roşii sau rosé de calitate de top.” Dacă în alte zone se pot face doar vinuri albe, aşa cum e Jidvei, aici le putem avea pe toate. Sunt primele coline ale Munţilor Carpaţi, de la Buzău până la Ploieşti; în restul ţării, marea majoritate a plantaţiilor sunt pe platouri, dar via iubeşte înclinaţiile. Îi place altitudinea şi îi place să fie solul mai puţin bogat în humus (materia organică descompusă din sol, care asigură hrana plantelor – n.red.). Cu cât e mai grea viaţa viei, cu atât e de calitate mai bună vinul care iese. Este regula numărul unu pentru vie: trebuie să aibă tot necesarul, dar viaţa trebuie să-i fie grea. Via trebuie să fie într-un stres permanent, ca să nu se dezvolte doar rădăcinile la suprafaţă, ci să fie nevoită să-şi dezvolte rădăcinile care se duc la 5-6 metri şi să îşi strângă de la adâncime minerale. Aşa iese vinul mai gustos, mai preţuit.”

    La achizitonarea Cramei Ceptura, unitatea se afla într-o stare avansată de degradare. „Au rămas doar pilonii de la o hală, în rest am demolat tot şi am reconstruit şi renovat”, povesteşte Bostan. „Asta era starea generală a cramelor, cu excepţia câtorva mai importante în România. Unele s-au mai pus acum pe picioare, au mai fost cumpărate de mici producători care le-au relansat, s-au mai şi construit unele noi.”

    După 2004, principala piaţă era în continuare cea din Rusia, urmată de cele din Comunitatea Statelor Independente – Belarus, Kazahstan sau Ucraina. În 2006, a venit însă cea mai mare provocare cu care sectorul viticol din Republica Moldova s-a confruntat în perioada de după căderea comunismului: embargoul impus de ruşi. „Nu doar că au fost interzise importurile, dar toată marfa care se găsea deja în magazine, în reţelele de distribuţie din Rusia, a fost strânsă şi distrusă. Se descărcau camioanele într-un loc special, iar apoi treceau cu roţile peste cutii şi le distrugeau. Demonstrativ, câteva luni s-a tot vorbit la televizor despre vinurile din Moldova, cum că n-ar fi bune şi de aceea au fost distruse. Noi aveam 50 şi ceva de vagoane lângă frontieră pe care am reuşit să le întoarcem, erau vreo 3 milioane de sticle, dar ceea ce aveam la depozit – 4 milioane de sticle – şi tot ceea ce aveam pe lanţul de distribuţie a fost nimicit.” Mai mult, au fost obligaţi să plătească 30 de cenţi pentru fiecare sticlă, un fel de taxă de distrugere, îşi aminteşte şeful Purcari. „Am pierdut în jur de 12-13 milioane de dolari după 26 martie 2006, atunci când s-a impus embargoul.”

    Piaţa din România era deja activă, graţie Cramei Ceptura, iar asta i-a permis să-şi mute atenţia către pieţele din Europa. „Aveam deja vânzări importante în România şi Polonia, de peste un milion de sticle în fiecare ţară, dar ce s-a întâmplat în Rusia ne-a forţat să accelerăm dezvoltarea pieţelor europene.”

     Deşi lucrurile păreau să se aşeze pe traiectoria corectă, criza financiară din 2008 a obligat toate companiile să regândească modul în care desfăşoară afacerile; industria vinului nu a fost ocolită de zbuciumul acelor ani. „În 2008 era greu să mai obţii credite, pentru că toate băncile erau în alertă; singura soluţie era de a căuta o investiţie”, povesteşte Victor Bostan. „Am reuşit să obţin 5 milioane de dolari de la IFC, fondul Băncii Mondiale, ei fiind şi în prezent acţionari ai grupului Purcari cu un pachet de 6%.”

    Primind această infuzie de capital, grupul a achiziţionat vinăria Bardar, din Republica Moldova, care se ocupă de distilate din vin. Pasul următor a fost dezvoltarea vânzărilor, dar criza financiară a dus la comprimarea consumului şi la o anume reticenţă din partea consumatorilor.

    Nu a trecut însă mult până a apărut, din nou, nevoia unei surse de capital. În mai 2010, printr-o investiţie cumulativă de aproximativ 18 milioane de dolari, Horizon Capital a devenit acţionarul majoritar, cu 64% din acţiuni. „Am primit acea doză necesară pentru a dezvolta în continuare compania, pentru a continua investiţiile în reutilare şi renovare”, spune Bostan. „La fiecare cinci ani – uneori chiar anual – trebuie să modernizezi, să ai ultimele tehnologii, şi trebuie să faci şi update-uri pe parcurs, aşa cum faci la maşini sau calculatoare.”

    Pe 28 noiembrie 2013, ca un răspuns politic la intenţia şi semnarea de către Chişinău a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, serviciul rusesc pentru protecţia consumatorului a interzis importul rusesc de vinuri moldoveneşti, motivând o aşa-zisă „calitate nesatisfăcătoare“ a vinului.

    Ca urmare a acestui nou embargou, Comisia Europeană a propus deschiderea completă a pieţei Uniunii Europene pentru importurile de vinuri moldoveneşti înainte de intrarea în vigoare a Acordului de Asociere între UE şi Republica Moldova şi a Acordului privind Zona de liber schimb. Decizia Europei a fost una extrem de bună, pentru că i-a ajutat pe producători să îşi facă un plan de afaceri pe o perioadă mai lungă, spune Victor Bostan, referindu-se la reacţia Uniunii Europene după embargoul rusesc. „În acest sector nu poţi să operezi cu planuri doar pe un an de zile, trebuie să ai planuri care merg pe 4-5 ani sau chiar mai mult. A fost un semnal bun pentru distribuitorii europeni şi o şansă bună pentru Moldova.”

    Referindu-se la perioada din preajma căderii URSS, şeful Purcari spune că nu şi-ar fi putut imagina că va ajunge unde e astăzi. „Educaţia sovietică pe care am primit-o pe parcursul şcolii şi al universităţii a distrus puţin mentalitatea de proprietate, şi evident că această posibilitate de a fi proprietar, de «a avea ceva» a fost interesantă. Mie nu mi-au distrus total acest spirit de proprietate, pentru că am fost crescut de bunică, iar ea mi-a povestit despre via lor, despre lucrurile frumoase pe care le făceau. De aceea am pornit cu entuziasm şi cu mare avânt faţă de ideea de a avea ceva, iar vinul era ceea ce îmi plăcea cel mai mult şi lucrul la care mă pricepeam cel mai bine. Era şi ceva prestigios pentru acele timpuri, să fii oenolog şi să te ocupi de vin era ceva important; la facultate, la concursul de admitere, erau peste 10 oameni pe un loc, trebuia să ai cunoştinţe foarte bune.”

    Lideri pe segmentul premium

    Dacă în 2012, valoarea estimată a pieţei vinului se plasa la 336,2 milioane euro, în 2016 a ajuns la 377 milioane euro, pe fondul investiţiilor semnificative realizate de producători şi ca urmare a creşterii consumului.

    După falimentul Murfatlar, cel de-al şaselea jucător din piaţă, industria vinului a revenit pe creştere în 2017, pe fondul vânzărilor semnificative realizate mai cu seamă de Crăciun şi Revelion. Potrivit estimărilor companiei de cercetare de piaţă KeysFin, piaţa vinului va depăşi 385 de milioane de euro (ca valoare a vânzărilor înregistrate de producători), cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.  România se situează pe locul 13 în topul celor mai mari producători de vin din lume, iar alături de Portugalia (6,6 mil. hl), Ungaria (2,9 mil. hl) şi Austria (2,4 mil. hl), este printre puţinele state europene care a înregistrat anul o creştere a volumelor produse faţă de 2016.

    Producţia mondială de vin a scăzut cu 8,2% în 2017, până la 246,7 milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961, însă Portugalia, România, Moldova, Ungaria şi Austria au fost singurele ţări din Europa a căror producţie de vin a crescut comparativ cu 2016, potrivit estimărilor preliminare publicate de Organizaţia Internaţională a Viei şi Vinului.

    În schimb, producţia de vin a României a crescut cu 64% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 5,3 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali. De asemenea, în Moldova producţia a crescut cu 20%. În 2017, o creştere procentuală mai mare decât cea a României a fost înregistrată doar în Brazilia, unde producţia de vin a crescut cu 169%, până la 3,4 milioane hectolitri.

    Potrivit studiului KeysFin, în piaţa vinului activau, anul trecut, 559 companii (CAEN 1102 – producţia de vin din struguri – şi CAEN 0121 – cultivarea strugurilor). Cea mai mare parte a pieţei (61%) a fost generată anul trecut de companiile mijlocii (29 de firme, cu afaceri între 10 şi 30 milioane de euro). În piaţă activau două companii mari (cu afaceri de peste 30 mil. euro), 88 de companii mici (mai puţin de 10 milioane de euro) şi 440 de microîntreprinderi (cu o cifră de afaceri anuală mai mică de 2 milioane de euro).

    Datele financiare oficiale, comunicate la Ministerul Finanţelor, arată că Jidvei este liderul pieţei cu o cotă de 8,8% şi este urmat de Cotnari SA şi Cramele Recaş cu 8,1% şi respectiv 7%. Primii 10 producători de vin din România au avut o cifră de afaceri cumulată de 192 milioane de euro anul trecut, ceea ce reprezintă 51% din piaţă. Cel mai profitabil jucător de pe piaţă este, de departe, Cramele Recaş, cu un rezultat pozitiv care reprezintă mai mult de o cincime din profitul industriei. Cotnari, Jidvei, Zarea şi Crama Ceptura (parte a grupului Purcari) urmează în clasament, primele două firme înregistrând 15% respectiv 9,5% din profitul total al industriei.

    Din perspectivă geografică, firmele din judeţul Vrancea reprezintă 14,5% din piaţă şi sunt urmate de cele din Bucureşti, Alba, Prahova şi Iaşi (cu câte 10-15% fiecare). Împreună, acestea generează peste 61% din producţia internă de vin. Din punctul de vedere al forţei de muncă, numărul mediu de salariaţi a scăzut cu 5% în ultimii cinci ani, la 6.170 în 2016, iar tendinţa este foarte probabil să continue pe termen mediu datorită investiţiilor, mai ales în automatizarea proceselor de producţie.

    Grupul de companii Purcari a avut în 2016 venituri de 106,8 milioane lei, iar în primele nouă luni ale anului trecut veniturile au atins 94,6 milioane lei, în creştere cu 35% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Grupul a produs în 2016 o cantitate de 11,9 milioane de sticle de vin, în cele trei crame pe care le deţine – Purcari, Crama Ceptura şi Bostavan. De asemenea, compania produce şi coniac, sub brandul Bardar.

    Piaţa din România reprezintă peste o treime din vânzările grupului Purcari realizate în primele nouă luni ale anului trecut.  Conform estimărilor companiei pe baza datelor Nielsen, cota de piaţă a grupului Purcari în România este de circa 7%, per total, dar în segmentul premium (de la 30 lei în sus pe litru) sunt lideri detaşaţi, cu două branduri în top 5: Purcari şi Crama Ceptura. Împreună, acestea realizează circa 26% din piaţa vinurilor premium în România.

    Vânzările companiilor conduse de Victor Bostan au cunoscut, anual, o expansiune rapidă în pieţele cheie: între 2014-2016, creşterea anuală în România a fost de 55%, Polonia 49% şi Asia 44%. Chiar şi în Ucraina, care a cunoscut o devalorizare masivă şi o implozie a economiei, creşterea anuală a fost de 6%; grupul Purcari a avut cea mai mare creştere dintre vinăriile din România şi Republica Moldova, explică el. Ca volum, cea mai productivă unitate este Bostavan; din punctul de vedere al vânzărilor, Purcari ocupă primul loc în grup.

    „În ultimii cinci ani, piaţa a crescut constant, mai ales segmentul premium. Estimăm creşterea acestuia cu circa 15% in 2016, pe baza datelor Euromonitor, iar explicaţia e simplă: consumatorul începe să înţeleagă că e mai bine să plătească 20-30 de lei să-şi ia un vin care îi aduce şi plăcere, nu doar grade alcoolice”, spune şeful Purcari zâmbind. „Evident că banii reprezintă principalul motor”, spune Victor Bostan referindu-se la creşterea veniturilor populaţiei. El observă şi că informaţiile disponibile pe reţelele de socializare ajută. „Se discută foarte mult de calitate, iar asta influenţează consumatorul, el începe să înţeleagă mai bine lucrurile. Şi nu în ultimul rând, consumatorul întinereşte: dacă cu zece ani în urmă consumatorul de vin avea 30-35 de ani sau peste, acum am ajuns la 20-25 de ani. Tinerii consumă vin, evident in cantitati moderate şi se mândresc cu asta, vinul e la modă.”

    Ce este, însă, un vin de calitate? „Din toate calculele economice posibile, un vin de la care să aşteptăm şi gust şi calitate nu poate fi mai ieftin de 10 lei. La 12-15 lei găsim vinuri de calitate decentă, exclus cazuri nefericite de falsificare. De la 20 de lei în sus găsim vinuri care au deja o origine mai pronunţată, un gust şi o aromă ce pot fi regăsite; de la 30 de lei vinurile sunt de calitate garantată, adică producătorii garantează că vinul va fi la fel de bun de la an la an.”

    Un alt aspect menţionat de CEO-ul Purcari este creşterea segmentului rosé, nu doar în România ci şi la nivel mondial. „Global, cred că a crescut de la 5 la 10%, iar în România a ajuns în 2017 la 8%, în creştere cu aproape 30%; cu zece ani în urmă, în România nu exista consum de vin rosé. Am avut şi noi un rol important în crearea acestui segment în România. În prezent, Rosé de Purcari este de departe cel mai vândut vin din portofoliul nostru în România, cu o pondere peste media celorlalte vinuri din portofoliu.”

      Oamenii se ataşează de vin şi pot merge o perioadă foarte lungă cu acelaşi produs, poate chiar doi-trei ani, în condiţiile în care vinul nu i-a dezamăgit la următoarea achiziţie, crede Bostan. „De exemplu, vinul de Purcari nu-l găsim peste tot, e bine reprezentat în HoReCa dar nu suntem prezenţi 100%, ca în Republica Moldova; când eu merg la restaurant şi vreau să beau un vin, dacă nu au Purcari, atunci eu, ca profesionist în acest segment, am în minte doar câteva vinuri care mă interesează. Fac experimente acasă, cu alte ocazii, dar când merg la restaurant de plăcere, cu familia sau prietenii, aleg vinuri sigure, pe care le cunosc. Cred că această filosofie o au toţi consumatorii”,
    spune el.

     Extinderea grupului vizează atât Europa Centrală şi de Est, cât şi pieţe de pe alte continente: „Polonia e foarte jos în ceea ce priveşte vinul, acolo consumul e de doar 6 litri pe an, în România e de 16”, spune Victor Bostan. „Potenţialul de creştere e enorm, concurenţă locală nu există pentru că acolo nu produce nimeni vin – e o piaţă foarte bună pentru noi, unde avem deja rezultate foarte bune şi vindem aproximativ 3 milioane de sticle pe an. Suntem într-o dinamică foarte bună în China: deja anul acesta am deschis un birou permanent cu doi angajaţi care se ocupă de control şi distribuţie. Avem o viziune strategică pentru China, fiind o piaţă foarte mare.”

    Un alt segment extrem de important este cel al enoturismului, spune CEO-ul Purcari. „Este o platformă foarte bună pentru a promova vinurile, pentru a cultiva consumul vinului. Avem aproximativ 15.000 de vizitatori pe an, iar complexul include 12 camere de hotel, două săli de restaurant – una pentru 80 de persoane, cealaltă pentru 60, precum şi o terasă foarte mare. Zona turistică de la Purcari am dezvoltat-o la nivel internaţional, e similară oricărui «chateau» din Bordeaux. Am început să dezvoltăm proiectul din primii ani, din 2003-2004, şi deja a devenit o parte importantă a businessului, atât ca încasări cât şi ca platformă de promovare. Printre altele, aici ţinem şi prezentări pentru distribuitori sau traininguri pentru chelneri de 2-3 zile.”

    Până în prezent, investiţia se ridică la aproximativ 2 milioane de dolari; următorul pas este deschiderea unui centru spa, aşa cum sunt cele din Franţa, din zona Bordeaux. Având cel mai mare potenţial în această zonă, atât din punct de vedere geografic cât şi istoric, Purcari va rămâne în viitorul apropiat singurul centru de enoturism al grupului.

    Hobby-uri de CEO

    Şefului Purcari îi plac voleiul şi baschetul, pe care le practică încă din timpul şcolii, şi mai găseşte şi acum timp pentru un meci alături de colegi. „Mai ales în perioada de iarnă mergem, pentru că atunci când se porneşte munca de pe câmp nu prea mai avem timp de volei şi baschet”, spune el râzând.

    Ziua sa de muncă începe devreme, pentru că şi agricultorii încep ziua la ora 5; alături de consultanţi internaţionali în agricultură şi vin, Victor Bostan face lunar vizite la unităţile pe care le deţine. „Dormim câte 3-4 ore pe noapte ca să putem face toate vizitele, să terminăm toate inspecţiile – vizitele durează câteva zile în fiecare lună. Separat, eu mai fac încă o dată toate vizitele pentru verificări suplimentare.”
    La birou, ziua de lucru începe „în cel mai rău caz” la 8, dar sunt şi zile în care programează şedinţe la 7 dimineaţa. „Începem devreme, niciodată după 9; e un program interesant, pentru că zi de zi apar lucruri noi. Nu e deloc plictisitor”, spune el.

    Care sunt însă planurile de viitor ale grupului Purcari? „Ne dorim să continuăm să creştem. Avem un plan de afaceri bine pus la punct până în 2022”, explică Victor Bostan, adăugând că investiţiile din perioada următoare se vor ridica la 55 de milioane de lei. „Istoric, piaţa de vin a fost extrem de fragmentată la nivel global. Sunt motive structurale la mijloc, ce ţin în mare măsură de legătura dintre producere şi terroir (trăsăturile distincte ale unei anumite zone viticole – n.red.). În Polonia, primii trei jucători din vin deţin o cotă de piaţă de 32%, faţă de 82% în bere, sau 68% în spirtoase. În Cehia, cifrele sunt similare : top 3 vin – 10%, top 3 bere – 74% şi top 3 spirtoase – 63%. Consider că este iminentă consolidarea pieţei inclusiv în industria vinului. În zona Europei Centrale şi de Est, consolidatorul poate fi doar din România sau Moldova, în opinia mea, pentru că avem aici o bază mare de materie primă. Împreună, suntem la aproape o treime din suprafeţele de vie ale Italiei şi cam de cinci ori faţă de nivelul Ungariei sau Bulgariei. Deci avem o şansă reală să construim un campion vinicol regional utilizând România şi Moldova ca platformă, inclusiv prin achiziţii.”

    Mai mult, şeful Purcari vrea să producă câteva vinuri în cantităţi limitate, care să fie vândute în sistemul „acheté en primeur”: „Cei mai importanţi producători din Franţa îşi vând vinurile în felul următor: după ce cade floarea şi se formează bobiţa, ei primesc 30% din bani; 30% se primesc la recoltă şi alţi 30% la degustare – aceasta poate fi în noiembrie sau decembrie, cel mai târziu ianuarie, în funcţie de an. Banii vin de la intermediari, care apoi cotează şi preţul de vânzare, producătorul primind deci 90% din sumă; vinul mai rămâne încă doi ani la producător, iar intermediarii primesc de-abia în al treilea an banii, atunci când se produce vânzarea efectivă. Acest sistem nu există doar în Franţa, şi noi credem că îl vom putea aduce pentru o cantitate de vinuri limitate de la Purcari.”

  • “The Shape of Water”, “Big Little Lies” – marii câştigători la Critics’ Choice Awards 2018

    La gala organizată de Broadcast Film Critics Association şi Broadcast Television Journalists Association, “The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, a fost lungmetrajul care a primit cele mai multe trofee, patru, pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cea mai bună coloană sonoră (Alexandre Desplat) şi cea mai bună scenografie.

    În categoriile dedicate filmelor au mai primit premii din partea criticilor de la Hollywood Gary Oldman (cel mai bun rol principal masculin, “Darkest Hour”), Allison Janney (cel mai bun rol secundar feminin “I, Tonya”), Frances McDormand şi Sam Rockwell (cel mai bun rol principal feminin, respectiv cel mai bun rol secundar masculin, “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”), James Ivory (cel mai bun scenariu adaptat, “Call Me by Your Name”), Jordan Peele (cel mai bun scenariu original, “Get Out”) şi “Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” (cea mai bună distribuţie).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ioana Mihăilescu, desemnată director customer operations al Vodafone România

    În noua sa poziţie, Ioana Mihăilescu îi va raporta lui Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România, şi va face parte din echipa executivă de management.

    Ioana Mihăilescu este director channel strategy & customer value management din 2014, rol în care a iniţiat transformarea canalelor de vânzare şi a contribuit semnificativ la performanţa Vodafone România pe segmentul dedicat persoanelor fizice. Anterior, ea a fost director customer operations support în cadrul companiei pentru doi ani. De asemenea, are experienţă în poziţii de conducere în domeniul financiar-bancar.

    Ana Alexe s-a alăturat Vodafone în 2003 şi a deţinut mai multe roluri de conducere în ariile de relaţii cu clienţii, operaţiuni şi experienţă a clienţilor atât în România, cât şi în Qatar. În 2012 a fost numită director customer operations în România, o poziţie din care a contribuit la construirea unei echipe solide, la poziţionarea companiei ca lider în satisfacţia clienţilor, atât persoane fizice, cât şi companii, şi a îmbunătăţit semnificativ politica de risc de credit. În noua sa poziţie, Ana Alexe îi va raporta lui Iñaki Berroeta, CEO Vodafone Hutchinson Australia, care a fost CEO al Vodafone România între 2010 şi 2014.
     

  • DRAMA unui star de la Arsenal! A pierdut ZECI de milioane iar acum doarme pe unde apuca: “Doar Dumnezeu ma poate salva”

    Eboue a divorţat de soţia de 34 de ani şi a pierdut tot ce avea. S-a gândit inclusiv la sinucidere, având în vedere greutăţile pe care le-a avut. “Am pierdut tot după divorţul de soţia mea! M-am gândit şi la sinucidere. Acum, mi-aş dori să mă ajute Dumnezeu. Nu mai am nici măcar o maşină de spălat, nu am bani pentru un avocat. Am câştigat 8 milioane de euro în Turcia (n.n. la Galatasaray), dar 7 milioane i-am trimis acasă, soţiei mele.

    Nu vreau ca oamenii să ştie că sunt acasă şi stau cu lumina stinsă. Fiicele mele mă sunau până acum două luni. Mi-e dor de ele, mi-e dor să le văd. Simt o o durere mare că sunt departe de ele”, a povestit Eboue.

    “Poate că Federaţia de Fotbal din Anglia mă va ajuta şi îmi va da un loc de muncă”, este dorinţa lui Eboue, care a mai evoluat în Anglia şi pentru Sunderland, după experienţa de la Galatasaray.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cronică de film: “Viitorul e aproape, aşa că ar fi bine să te împrieteneşti cu el”

    Am ajuns la Marjorie Prime după ce am citit că a fost desemnat cel mai bun film al anului de către experţii din domeniul economiei comportamentale. Este vorba de o ramură a economiei care a intrat în vizorul majorităţii după ce premiul Nobel pentru economie i-a fost înmânat economistului american Richard Thaler, profesor al Universităţii Chicago, pentru aplicarea mecanismelor psihologice în economie.

    Marjorie Prime este un film SF care explorează relaţia lui Marjorie, o femeie de 85 de ani, cu o întruchipare a soţului ei decedat, Walter. Soţul reapare în viaţa ei sub forma de hologramă şi aceasta funcţionează datorită inteligenţei artificiale şi amintirilor lui Marjorie care-l fac pe Walter să pară real. „Este iubirea pe care ţi-o aminteşti la fel ca şi cea reală? Ce ne aducem aminte şi ce omitem din trecutul relaţiei?” sunt câteva dintre întrebările pe care filmul le propune spectatorilor. În rolurile principale joacă Lois Smith (Marjorie) şi Jon Hamm (Walter), în vreme ce filmul este regizat de Michael Almereyda şi se bazează pe o piesă de teatru scrisă de Jordan Harrison.

    E poate cea mai bună abordare a modului în care tehnologia ne schimbă viaţa de la Her, filmul semnat de Spike Jonze. Şi chiar dacă vorbim de o producţie la o scară mult mai mică, cu un sentiment mult mai sumbru, perspectiva oferită asupra unor teme precum îmbătrânirea, pierderea celor dragi sau chiar moartea este una excepţională.

    Jon Hamm, pe care îl cunoaşteţi cel mai probabil din Mad Men, aduce pe ecran cea mai bună versiune a sa. Recunosc, e un actor despre care am crezut că nu va putea să iasă din umbra lui Don Draper (personajul principal din Mad Men), dar care mi-a dovedit deja în mai multe rânduri că poate duce la capăt, cu succes, o varietate de roluri.

    Trebuie să remarc şi modul în care Sean Williams a filmat cadre lungi, fluide, marcate parcă de o paletă de culori care să inspire două lucruri: rutină şi siguranţă. În mare parte, acţiunea se desfăşoară în casa de pe plajă, dar prezenţa constantă a oceanului şi a cerului oferă un sentiment de libertate.

    Marjorie Prime e genul de film care impresionează prin poveste, interpretare şi tehnica celor aflaţi în spatele monitoarelor. Este o poveste pe care o veţi ţine minte şi care conţine elemente pe care le-am putea, în viitorul apropiat, întâlni în realitate.

    E bine că Hollywood mai produce şi astfel de filme, care cer şi contribuţia spectatorului şi refuză oferirea pe tavă a unei concluzii doar de dragul de a avea un final coerent.


    Notă: 8/10

  • Moment ISTORIC: Liderii UE aprobă constituirea a zeci de universităţi europene până în 2024

    Proiectul “universităţilor europene” are rolul intensificării competitivităţii internaţionale în domeniul învăţământului superior.

    Studenţii vor putea obţine o diplomă de studii superioare prin combinarea cursurilor în diverse ţări membre ale Uniunii Europene.

    Creşterea mobilităţii va fi posibilă prin crearea “cardului studenţesc european”.

    De asemenea, a fost fixat obiectivul intensificării studiilor astfel încât tinerii să poată cunoaşte două limbi europene în afară de limba maternă.

  • Cronică de film – Star Wars: The Last Jedi, unul dintre cele mai bune filme din universul Star Wars

    “Star Wars: The Last Jedi” continuă povestea exact de unde a rămas precendentul film, “The Force Awakens”. Aşadar vedem strădaniile rebelilor de a scăpa din gheara “First Order” şi vedem ce se va întâmpla cu Rey după întâlnirea cu Luke Skywalker. Mai mult de atât nu vreau să comentez despre poveste pentru a nu strica filmul pentru nimeni.

    După ce J.J. Abrams a readus la viaţă universul Star Wars, anul acesta a venit rândul unui alt regizor tânăr să ducă povestea mai departe. Rian Johnson se află la cârma “The Last Jedi” şi face o treabă foarte bună, chiar mai bună decât Abrams, aş zice. Pe lângă faptul că aduce un omagiu seriei original, prin introducerea de creaturi noi şi menţinerea aceluiaşi spirit, Johnson reuşeşte să-şi imprime stilul asupra filmului. “The Last Jedi” se simte diferit de celălalte filme din univers, iar asta este bine deoarece era nevoie de o gură de aer în povestea ce dăinuişte din anii 70. Se pare că şi conducerea Disney a fost impresionată de Johnson deoarece l-au pus la cârma următoarei trilogii din universul Star Wars.

    Scenele de acţiune sunt foarte bine regizate şi sunt unele dintre cele mai bune dintre filmele Star Wars de până acum. Efectele speciale sunt foarte bune şi nu constientizezi niciodată că ai de aface cu o creatură CGI sau un moment CGI. Totuşi, pe partea de acţiune, mi-aş fi dorit să văd mai multe lupte în care este utilizat lightsaber-ul. Nici în Force Awakens, nici aici nu mi-a fost satisfăcută setea de lupte cu săbiile laser. Poate în următorul film din serie voi avea parte şi de această satisfacţie.

    La nivel narativ, “The Last Jedi” stă bine şi scenariştii reuşesc să ţină spectatorii în suspans de la început până la final, mai ales în porţiunea despre aventura rebelilor. Partea cu Rey şi cu Luke avansează într-un ritm mai lent, dar poate asta era necesar pentru crea un sentiment satisfăcător atunci când Rey ajunge în punctul culminant. Totuşi filmul nu este perfect şi problema mea cu povestea este bucata în care vedem aventura în care sunt implicaţi Finn şi noul personaj introdus, Rose. Partea lor se simte mai mult ca un scurt metraj decât ca o parte din film. Sigur, povestea lor are un scop şi ajută la închearea filmului, însă nu accelerează acţiunea şi se simte mai mult ca o pauză atunci când Johnson trece de la Rey sau de la rebeli la povestea celor doi.

    Rose, alături de DJ, sunt noile personaje introduse de Johnson în universul Star Wars şi pot să zic că aduc o aromă nouă universului, însă fără a aduce prea multă profunzime.

    Daisy Ridley dovedeşte din nou că a fost alegerea perfectă pentru rolul Rey şi este absolut fantastică în film. Din punctul meu de vedere, acelaşi lucru poate fi spus şi despre Adam Driver pentru rolul Kylo Ren. În precedentul film, vedem un Kylo Ren imatur, furios, nerăbdotor care vrea să devină ca idolul său, Darth Vader. În acest film, conflictul interior continuă, iar Driver arată asta foarte simplu prin jocul actoricesc. Mark Hamil revine, în sfârşit, în rolul lui Luke Skywalker şi face o treabă foarte bună şi vedem un Luke Skywalker diferit faţă de ceea ce ştiam din trilogia originală. De asemenea, Carrie Fisher, în rolul Leiei, este foarte bună, iar regizorul şi producătorii au ales un mod foarte bun de a-i aduce un omagiu şi cred că este un mod excelent de a rămâne în memoria oamenilor.

    Aşadar, fără a dezvălui prea multe, filmul este distractiv, are suspans şi nu este plictisitor şi m-a făcut să vreau să văd cât mai repede posibil continuarea şi finalul seriei.

    P.S. BB8 este în continuare la fel de distractiv, iar de data aceasta devine şi extrem de inventiv şi util pentru eroii noştri.