BusinessMagazin

Tag: recrutare

  • Statistică înfiorătoare: La fiecare 9 minute un român pleacă din ţară, iar la fiecare 7 minute un român moare fără să fie înlocuit

    Pe lângă calitate, vom avea o problemă şi cu cantitatea, a spus ea într-o dezbatere despre “noua economie” la CFA Forecast Dinner, reuniunea anuală a analiştilor financiari.
     
    În privinţa României, pe lângă faptul că numărul românilor va scădea, avem o problemă şi de mobilitate: suntem cel mai puţin mobili din Europa.
     
    Oana Ciornei spune că viitorul muncii va fi total diferit de ceea ce se întâmplă acum: o persoană va schimba jobul în mai puţin de 3 ani, într-o carieră un om va schimba cel puţin o dată profesia, recalificarea va fi o soluţie pentru fiecare, iar multe persoane încep să facă un venit din hobby.
     

  • RECORD! Se angajează 5.000 de oameni în 4 zile în cel mai dezvoltat oraş al României!

    Un record de angajări este aşteptat în Cluj,  cel mai dezvoltat oraş din România după Bucureşti. Peste 120 de companii şi organizaţii recrutează la Târgul de Cariere Cluj săptămâna viitoare, între 17-20 aprilie. Evenimentul are loc la Sala Polivalentă 

    Datorită complexităţii şi a numărului mare de specializări şi oportunităţi de carieră oferite, Târgul este împărţit în două secţiuni: Cluj Global şi Cluj IT. Organizatorii estimează un număr total de 5.000 de locuri de muncă, programe de internship şi voluntariat.

    Târgul de Cariere Cluj Global are loc pe 17-18 aprilie şi este un eveniment de recrutare generalist, ce va reuni peste 80 de companii din cele mai diverse domenii de activitate: Auto şi Automotive, Inginerie, Tehnică, Call Center, Servicii, Turism, Retail, Financiar-Bancar, Audit, Media, Consultanţă, HR, Shared Services, Energie, Telecomunicaţii, Farmaceutic sau Transport.

    Pe 17-18 aprilie, fiecare participant va avea o gamă foarte largă de oferte de locuri de muncă, atât poziţii new-entry cât şi middle-management, la care se adaugă programe de internship şi de voluntariat, scrie romanibuni.info

    Printre angajatorii care participă la TdC Cluj Global se numără Bombardier, Genpact, Emerson, Blue Projects, Kaufland, Lidl, Star Transmission, Steelcase, Vertiv, Banca Transilvania, Bosch şi Bosch Rexroth, CSI, De’Longhi, Electrolux, Terapia, Cora, E.ON, Energobit, Leroy Merlin, Office Depot, Tenaris Silcotub, Yardi,

    Sykes, Michelin, MgTec Group, McDonald’s, Heisterkamp, Office Therapy, Penny, Pyronova, Rigips Saint-Gobain, Premier Pro management, OLX şi multe altele.

    40 de angajatori caută cei mai buni IT-şti

    Pe 19-20 aprilie, este rândul firmelor de IT & Software să aducă în faţa tinerilor cele mai bune oferte din domeniu. Într-una dintre cele mai efervescente pieţe de IT din România, bătălia pentru pasionaţii de tehnologie este mare. S-au înscris la TdC Cluj IT 40 de angajatori, între care Steelcase, Magneti Marelli, Siemens, Amplexor, Bosch, Catalysts, Continental, Erny, Halcion Mobile, Hosterion, MHP (Porsche), MindMaze, Porsche Engineering, Redsharp sau Riverbed.

    Apel pentru startupuri

    Pentru prima dată la acest eveniment va va exista şi o zonă dedicată afacerilor la început de drum. Astfel, Târgul de Cariere le-a dat ocazia unor startupuri să participe gratuit la eveniment. În acest fel, se doreşte crearea unei punţi între micile afaceri şi cele peste 25.000 de persoane care vizitează evenimentele TdC în fiecare sezon. Şase startupuri au fost selectate în acest proces să participe la Cluj, între 17 şi 20 aprilie, la Sala Polivalentă.

     

     

  • Cum şi de ce a ajuns România să importe forţă de muncă din Asia

    „Pentru mine, România e o mare provocare. E o provocare să mă duc în fiecare seară acasă, într-un apartament gol. Uneori, mă trezesc că stau pe canapea, cu o bere în mână, şi purtăm – eu cu mine – o discuţie imaginară: «Ce faci? Eşti bine?»; «Da, sunt ok. Sunt ok.»” John îmi povesteşte apoi de băiatul lui, care e pe cale să absolve facultatea, şi îmi tot repetă cât de importantă e educaţia pentru el, educaţie pe care, dacă ar fi rămas în Filipine, nu i-ar fi putut-o asigura copilului său.

    9.200 de kilometri îl despart pe John de familia sa; alte mii de străini sunt în aceeaşi situaţie. România nu e întotdeauna prima lor opţiune ca destinaţie, ci una care le aduce un venit decent.

    John, spre exemplu, a aplicat pe un site care facilitează munca în străinătate; de aici, CV-ul lui a ajuns la o agenţie de recrutare din Filipine care l-a invitat să participe la câteva interviuri pe Skype, în 2016. Un an mai târziu, el a ajuns la o companie din Braşov. „Mi-au dat şansa să vin aici şi mi-au trimis o viză valabilă pe trei luni. Totul a fost gratuit, inclusiv biletul de avion. Singurul lucru pe care l-am plătit eu a fost vizita medicală”, povesteşte el.

    România nu e însă prima ţară străină în care lucrează John; el face asta încă din 2000. A lucrat mai întâi în Dubai pentru aproape doi ani, după care s-a întors în Filipine. „Aveam un copil mic şi îmi doream să îi asigur o educaţie mai bună, dar banii câştigaţi în Manila nu erau suficienţi – trebuie să plăteşti chirie, transport, să cumperi mâncare, iar salariul era mic. Aşa că am decis să plec iar”, îşi aminteşte el. Au urmat o experienţă de aproape 10 ani în Kuweit şi una de alţi doi în Canada. „Filipinezii sunt cei mai muncitori oameni din Asia”, spune el. „Nu pierdem niciodată timpul şi vrem întotdeauna să demonstrăm, dar cu toate astea e greu, în multe ţări, să obţii cetăţenie.”

    A ajuns aşadar în 2017 în România, petrecând câteva luni la Braşov, iar apoi a preluat un post de bucătar în Bucureşti. E foarte greu şi foarte costisitor pentru angajatorii români să obţină permise de muncă, spune asiaticul, iar asta l-a făcut să aprecieze interesul noului său angajator. E mulţumit de situaţia sa actuală şi spune că reuşeşte să îi trimită, lunar, bani fiului său; mărturiseşte însă că l-ar ajuta un salariu ceva mai mare.

    Remuneraţia nu e însă întotdeauna negociabilă, după cum explică Oana Peca, manager al companiei de recrutare Prestige Recruitment. „Lucrăm cu agenţii din ţările din care urmează să aducem personal, iar salariile sunt standard: pentru un muncitor în construcţie un anumit salariu, pentru un tinichigiu la fel, iar angajatorul e informat despre valorile respective care sunt deja stabilite în ţările din care provin”, explică ea. Compania a început în 2013 cu recrutarea pensonalului domestic, bone sau menajere, iar de anul trecut a demarat procesul de aducere a personalului pentru mai multe domenii, aşa cum ar fi ateliere mecanice sau auto, restaurante sau muncitori pe zona de construcţii.

    „Pentru muncitorii domestici am început cu Filipine, iar acum lucrăm cu Indonezia, Nepal, Sri Lanka sau Bangladesh. La ei se declară salariul mediu brut, de 4.162 de lei; acela este punctul de început al negocierilor. Trebuie să le asigure şi cazarea şi masa, pentru că venind din altă ţară ei se bazează în totalitate pe angajator. Dincolo de asta, salariul va depinde de funcţia ocupată”, spune managerul firmei de recrutare. Ca termen de comparaţie, salariul minim în Vietnam este de 150 de euro pe lună, de 3,5 ori mai mic decât salariul minim pe care îl primeşte un vietnamez care lucrează în România.

    Criza de personal s-a acutizat la începutul lui 2017, spune Oana Peca, care adaugă faptul că aceasta nu este complet conştientizată de angajatorii români. „Doar corporaţiile, firmele mari au conştientizat fenomenul şi încep să apeleze la firme de recrutare şi la personalul din afara ţării, mai ales la cel asiatic. Într-un fel, criza a început şi de la mentalitatea angajatorilor români, care vor să munceşti cât mai mult pe salarii cât mai mici.”

    „Sunt foarte mulţi angajaţi veniţi din Asia: în 2017, la începutul lunii decembrie, s-a depăşit numărul de autorizaţii de muncă ce trebuia eliberate pentru anul în curs, iar asta a dus la un blocaj. A fost nevoie să se dea mai devreme legea cu numărul de autorizaţii ca să se poată acoperi cererea”, explică Oana Peca.

    Cererile pentru muncitori calificaţi vin mai ales din afara Bucureştiului, spune ea. În Capitală străinii lucrează mai ales cu restaurante, saloane de cosmetică – zona de servicii, în general. Anul trecut, Prestige Recruitment a adus în România în jur de 60 de persoane.

    Recrutarea durează între 3 şi 4 luni: se ţin interviuri în ţara de origine a candidaţilor, se stabilesc detaliile jobului, iar apoi se demarează procesul de obţinere a permiselor de muncă şi a vizelor. „Candidaţii nu pot călători în România fără un scop, dar dacă angajatorul doreşte, îi poate întâlni înainte de aducerea în România”, explică Oana Peca.

    „Interacţionând de-a lungul timpului atât cu angajaţii, cât şi cu angajatorii, cred că problema vine de la cei din urmă. Angajatorul este obişnuit să aibă forţă de muncă la dispoziţie şi să schimbe oamenii când vrea, fără a investi foarte mult în angajaţi; asta e mentalitatea generală în România”, explică managerul firmei Prestige Recruitment. „Acum, când e criză de personal şi nu prea mai ai de unde să alegi, sunt angajatori care ar investi în forţa de muncă, dar nu au de unde să mai găsească. Sigur, dacă ar fi investit înainte de criza de personal, nu cred că s-ar fi ajuns aici. Există, sigur, şi situaţii în care angajaţii sunt neserioşi – nu cred că România e singura ţară care se confruntă cu partea asta.”

  • Dat afară de la ASF, Mişu Negriţoiu a fost recrutat de o companie mondială cu sute de mii de angajaţi

    Potrivit EY, Mişu Negriţoiu va oferi consultanţă pentru tranzacţii şi va sprijini dezvoltarea strategiei de piaţă a companiei, la nivel local, dar şi internaţional. „Mişu Negriţoiu a deţinut funcţii executive, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, în domeniul financiar-bancar. Dintre cele mai importante, amintim CEO al subsidiarei ING Bank din România şi preşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară”, se menţionează în comunicatul EY.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • Femeia care se luptă cu cea mai periculoasă organizaţie teroristă din lume -FOTO

    Armata nigeriană recrutează mii de vânători din ţară pentru a ajuta lupta împotriva grupului extremist, dar Aisha este una dintre puţinele femei care a acceptat provocarea, notează The Guardian.

    Aisha conduce o trupă de vânători din oraşul ei natal, Gombi, care protejează oraşul de atacurile Boko Haram. Până acum ar fi salvat sute de oameni ce au fost răpiţi de către organizaţia teroristă. “Boko Haram mă ştie şi îi este frică de mine”, a declarat Aisha Bakari Gombi.

    Chiar dacă le lipsesc resursele şi finanţarea vânătorii spun că abilităţile lor de  urmărire şi cunoştiinţele geografice sunt vitale pentru lupta împotriva Boko Haram.

    Atunci când nu umblă pe teren cu puşca în mână, tânăra este croitoreasă, dar susţine că adevarata sa chemare e aceea de vânător şi nu se va opri atâta timp cât Boko Haram îi ameninţă oraşul. Cetăţenii din localitate au recunoscut-o drept “regina vânător”

  • Femeia care se luptă cu cea mai periculoasă organizaţie teroristă din lume -FOTO

    Armata nigeriană recrutează mii de vânători din ţară pentru a ajuta lupta împotriva grupului extremist, dar Aisha este una dintre puţinele femei care a acceptat provocarea, notează The Guardian.

    Aisha conduce o trupă de vânători din oraşul ei natal, Gombi, care protejează oraşul de atacurile Boko Haram. Până acum ar fi salvat sute de oameni ce au fost răpiţi de către organizaţia teroristă. “Boko Haram mă ştie şi îi este frică de mine”, a declarat Aisha Bakari Gombi.

    Chiar dacă le lipsesc resursele şi finanţarea vânătorii spun că abilităţile lor de  urmărire şi cunoştiinţele geografice sunt vitale pentru lupta împotriva Boko Haram.

    Atunci când nu umblă pe teren cu puşca în mână, tânăra este croitoreasă, dar susţine că adevarata sa chemare e aceea de vânător şi nu se va opri atâta timp cât Boko Haram îi ameninţă oraşul. Cetăţenii din localitate au recunoscut-o drept “regina vânător”

  • România, o ţară în care mulţi români fac bani, dar din care vor să fugă

    Titlul opiniei era ”Atâta timp cât Iulian Dascălu va prefera să-şi petreacă weekendul la Viena în loc să fie în stradă în fruntea tuturor oamenilor de afaceri şi a câtorva sute de mii de oameni din Iaşi, Bacău, Botoşani, Piatra-Neamţ, Vaslui, Suceava, nu se va construi nicio autostradă care să lege Moldova de Bucureşti sau de vestul ţării, iar diferenţele economice se vor accentua“.

    Iulian Dascălu este milionar, în euro (dacă nu chiar a trecut de 100 de milioane de euro), iar toţi aceşti bani i-a făcut prin muncă, în România.

    Bancherul meu, corporatist de când se ştie, sigur nu a avut un salariu mediu pe economie şi nici un salariu mediu pe sistemul bancar, care este dublu sau chiar triplu faţă de medie, ci chiar mai mult.

    Nu a dus-o rău în România; deloc.

    Şi totuşi este foarte nervos pe România, pe sistem, pe autorităţi, pe politicieni, pe toată lumea.

    Ce am observat este că aceia care au avut o şansă în România, cei care au fructificat-o fie printr-un business propriu, fie printr-o poziţie bună într-o companie, sunt foarte supăraţi pe această ţară, care într-un fel sau altul le-a dat totul, bineînţeles pe munca lor.

    Cei care au câştigat mai puţin, cei care s-au adaptat mai greu vremurilor, cei pentru care capitalismul din România nu a fost aşa bun, nu sunt chiar aşa supăraţi, cel puţin din punctul de vedere al limbajului.

    De asemenea, cei care au plecat din România având în spate studii superioare au o privire extrem de nemulţumită legată de evoluţia României, în ultimii 10-15 ani, faţă de cei care au plecat să fie căpşunari, cameriste, spălători de vase, ospătari, barmani, lucrători în construcţii cu mâna şi cârca.

    Şi mă întreb: de ce? De ce aceia care au făcut, au câştigat mai mulţi bani în România sau au poziţii superioare în Occident, pe salarii mai mari sunt atât de critici faţă de România?

    La polul opus, o bună parte din străinii care au avut şansa să vină în România, într-o mulţinaţională, sau să facă business, sau să găsească parteneri de business, fie au rămas aici, fie vorbesc extrem de bine de România.

    România? O ţară extraordinară, oameni fabuloşi, numai cine nu a vrut nu a făcut bani aici! O ţară în care trăieşti mai bine decât în Franţa, Germania, Italia, America, spun expaţii.

    O întreagă generaţie de expaţi şi-au găsit de lucru la companiile româneşti după ce li s-a terminat mandatul la multinaţionale. Pentru că nu au vrut să plece din România, pentru că au considerat că sunt mai relevanţi aici, că pot face mult mai multe lucruri aici, decât în ţara lor.

    Ce spunem noi? ”O ţară de kkt!“ Iar asta o spun românii care au câştigat mai mult aici, decât media sau decât ar fi putut să câştige în afară, dacă ar fi mers să lucreze în altă ţară sau dacă ar fi făcut business acolo.

    Dacă stai de vorbă cu ei, în cafenelele şi restaurantele din Bucureşti, care pot să rivalizeze cu cele de afară, aşteptându-i un BMW X5 sau un Q7 afară, toată lumea este nemulţumită pe România.

    Bineînţeles că sunt şi excepţii.

    Mulţi români au sperat că lucrurile se vor desfăşura mult mai repede, că autostrăzile se vor construi peste noapte, că drumurile vor fi libere, nu aşa aglomerate ca acum, că parcările vor fi peste tot, că politicienii vor lucra pentru cei care i-au trimis în Parlament, nu pentru ei personal, că taxele şi impozitele vor fi mici, că birocraţia administrativă va dispărea, la fel şi corupţia, doar prin ieşirea în stradă sau prin protestele verbale din conversaţii din clădirile de birouri sau de pe Facebook.

    Într-o seară de duminică, am avut şansa să iau un taxi, la 1,39 lei/km, pe o distanţă scurtă, cu un şofer israelian, căsătorit cu o româncă şi pe care l-am întrebat cum e în România, de fapt cum e viaţa în Bucureşti, ca taximetrist. A răspuns clar: ”În România? O superţară, sunt mulţi bani, numai voi, românii, nu-i vedeţi!“.

  • Cât câştigă un angajat al McDonald’s

    Pe lângă acest pachet salarial, angajaţii care aplică pentru poziţiile de crew sau hostess în cadrul companiei americane mai beneficiază de programe de training, program de lucru flexi­bil, bonusuri şi premii.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum este să te duci cu mama de mână să te angajezi la 23 de ani

    Mai mult decât atât, mama punea întrebările în locul copiilor în cadrul discuţiilor cu cei de la HR, iar când era întrebat copilul, atât fete cât şi băieţi, ei răspundeau ”mama ştie mai bine“.

    Probabil că aceste situaţii sunt excepţii, dar în spate sunt lucruri mult mai profunde legate de vocaţia tinerilor.
    Tinerii millennials nu ştiu ce vor, încearcă să experimenteze cât mai multe lucruri, privesc joburile ca pe o joacă, sunt nervoşi atunci când văd că un serviciu are un program fix, pontaj, norme, proceduri, şefi de care trebuie să ţină cont.

    Mihaela Feodorof de la Yourway Life & Career Counseling spune că tinerii de astăzi îşi doresc să facă altceva decât ceea ce găsesc pe piaţa muncii sau au făcut o facultate ori o şcoală care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi vrut să facă.
    Părinţii i-au împins spre o anumită zonă de educaţie pe ideea că acolo au un viitor, acolo se câştigă mai bine, deşi ei ar fi vrut să facă altceva şi poate nu au avut curajul să spună acest lucru la timpul potrivit.

    Fiecare dintre noi a fost împins spre o anumită facultate de către familie, de tradiţia familiei, de prietenii mamei sau ai tatălui sau de societate, care la un moment dat miza pe drept, jurnalism sau ASE.

    Dacă după 2000 şi până în criză visul celor care se duceau la ASE era de a lucra într-o bancă, unde erau cele mai mari salarii din România (3.500 – 4.000 de lei net), în acest moment, adică peste zece ani, cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din IT, programatorii, softiştii, cu salarii între 7.000 şi 8.000 de lei net, plus beneficii greu de imaginat în alte sectoare economice. Dar matematica, programarea nu sunt pentru toată lumea.

    Pentru că nu ştiu ce vor, pentru că nu au fost învăţaţi să încerce să afle ce vor să facă, ce le place, copiii de astăzi ajung să se bazeze pe mama sau tata pentru viitorul lor.

    La interviurile de angajare le este frică să vorbească liber. Facebookul îţi aduce multe like-uri şi share-uri, dar nu ştiu dacă te învaţă să vorbeşti în public, dincolo de ecranul protejat al smartphone-ului. Iar la un moment dat trebuie să te confrunţi cu faţa unui angajator, care îţi poate decide viitorul într-o fracţiune de secundă. îi place sau nu de tine, are încredere sau nu în ceea ce arăţi, în ceea ce spui, în atitudinea pe care o ai.

    Mama poate răspunde la întrebări în locul tău, poate să spună ce îţi place sau nu, ce ai vrea să faci în viitor, dar nu poate înlocui atitudinea, energia, determinarea sau curiozitatea.

    O problemă care va deveni din ce în ce mai acută va fi legată de copiii corporatiştilor: ce vor face ei când vor fi mari? Pentru că au avut bani, părinţii lor au avut şansa să le ofere mai multe lucruri, poate o şcoală sau o pregătire mai bună (trăiască meditaţiile în particular, în special la limbile străine), dar nu au avut şi nu au timpul să stea cu ei, să vorbească cu copiii lor şi să vadă încotro să-i îndrepte.

    Corporatiştii speră că banii reuşesc să înlocuiască multe lucruri, inclusiv cele legate de viitorul copiilor lor. Dar câteodată nu este aşa, iar căderea copiilor după ce dau nas în nas cu realitatea este destul de dură.

    Şcoala românească, dar şi societatea nu încurajază vocaţia, nu-i încurajează pe copii să-şi descopere ceea ce vor să facă în viaţă şi din acest motiv când intră în companii, la 18-23 de ani, sunt destul de dezamăgiţi.

    Nu este ceea ce se aşteptau, şefi nu sunt aşa cum sperau, jobul nu este o joacă. Iar pentru angajatori, tinerii millennials sunt un coşmar: sunt inteligenţi, dar nehotărâţi, se mişcă extrem de repede în lumea de astăzi, dar pleacă la fel de repede, sperând că următorul job va fi mai bun.

    Dar cum spune o colegă de-a mea, dacă vine cu mama la interviu şi nu e în stare să vorbească singur ”nu l-aş angaja deloc“!

  • Cum este să te duci cu mama de mână să te angajezi la 23 de ani

    Mai mult decât atât, mama punea întrebările în locul copiilor în cadrul discuţiilor cu cei de la HR, iar când era întrebat copilul, atât fete cât şi băieţi, ei răspundeau ”mama ştie mai bine“.

    Probabil că aceste situaţii sunt excepţii, dar în spate sunt lucruri mult mai profunde legate de vocaţia tinerilor.
    Tinerii millennials nu ştiu ce vor, încearcă să experimenteze cât mai multe lucruri, privesc joburile ca pe o joacă, sunt nervoşi atunci când văd că un serviciu are un program fix, pontaj, norme, proceduri, şefi de care trebuie să ţină cont.

    Mihaela Feodorof de la Yourway Life & Career Counseling spune că tinerii de astăzi îşi doresc să facă altceva decât ceea ce găsesc pe piaţa muncii sau au făcut o facultate ori o şcoală care nu are nicio legătură cu ceea ce ar fi vrut să facă.
    Părinţii i-au împins spre o anumită zonă de educaţie pe ideea că acolo au un viitor, acolo se câştigă mai bine, deşi ei ar fi vrut să facă altceva şi poate nu au avut curajul să spună acest lucru la timpul potrivit.

    Fiecare dintre noi a fost împins spre o anumită facultate de către familie, de tradiţia familiei, de prietenii mamei sau ai tatălui sau de societate, care la un moment dat miza pe drept, jurnalism sau ASE.

    Dacă după 2000 şi până în criză visul celor care se duceau la ASE era de a lucra într-o bancă, unde erau cele mai mari salarii din România (3.500 – 4.000 de lei net), în acest moment, adică peste zece ani, cel mai bine plătiţi sunt angajaţii din IT, programatorii, softiştii, cu salarii între 7.000 şi 8.000 de lei net, plus beneficii greu de imaginat în alte sectoare economice. Dar matematica, programarea nu sunt pentru toată lumea.

    Pentru că nu ştiu ce vor, pentru că nu au fost învăţaţi să încerce să afle ce vor să facă, ce le place, copiii de astăzi ajung să se bazeze pe mama sau tata pentru viitorul lor.

    La interviurile de angajare le este frică să vorbească liber. Facebookul îţi aduce multe like-uri şi share-uri, dar nu ştiu dacă te învaţă să vorbeşti în public, dincolo de ecranul protejat al smartphone-ului. Iar la un moment dat trebuie să te confrunţi cu faţa unui angajator, care îţi poate decide viitorul într-o fracţiune de secundă. îi place sau nu de tine, are încredere sau nu în ceea ce arăţi, în ceea ce spui, în atitudinea pe care o ai.

    Mama poate răspunde la întrebări în locul tău, poate să spună ce îţi place sau nu, ce ai vrea să faci în viitor, dar nu poate înlocui atitudinea, energia, determinarea sau curiozitatea.

    O problemă care va deveni din ce în ce mai acută va fi legată de copiii corporatiştilor: ce vor face ei când vor fi mari? Pentru că au avut bani, părinţii lor au avut şansa să le ofere mai multe lucruri, poate o şcoală sau o pregătire mai bună (trăiască meditaţiile în particular, în special la limbile străine), dar nu au avut şi nu au timpul să stea cu ei, să vorbească cu copiii lor şi să vadă încotro să-i îndrepte.

    Corporatiştii speră că banii reuşesc să înlocuiască multe lucruri, inclusiv cele legate de viitorul copiilor lor. Dar câteodată nu este aşa, iar căderea copiilor după ce dau nas în nas cu realitatea este destul de dură.

    Şcoala românească, dar şi societatea nu încurajază vocaţia, nu-i încurajează pe copii să-şi descopere ceea ce vor să facă în viaţă şi din acest motiv când intră în companii, la 18-23 de ani, sunt destul de dezamăgiţi.

    Nu este ceea ce se aşteptau, şefi nu sunt aşa cum sperau, jobul nu este o joacă. Iar pentru angajatori, tinerii millennials sunt un coşmar: sunt inteligenţi, dar nehotărâţi, se mişcă extrem de repede în lumea de astăzi, dar pleacă la fel de repede, sperând că următorul job va fi mai bun.

    Dar cum spune o colegă de-a mea, dacă vine cu mama la interviu şi nu e în stare să vorbească singur ”nu l-aş angaja deloc“!