Tag: normalitate

  • Kelemen Hunor: Dacă arătăm interesul comun româno-maghiar, poate va veni momentul unui dialog normal

     Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, la deschiderea conferinţei “Construim pe valorile comunităţii noastre”, care se desfăşoară la Palatul Administrativ din Târgu Mureş, că în prezent se elaborează un proiect de autonomie “care să completeze proiectul actual de autonomie culturală” şi care ar urma să fie prezentat Parlamentului la începutul sesiunii de primăvară din 2014.

    “În elaborarea proiectului de autonomie care să completeze proiectul actual de autonomie culturală, am vorbit de această existenţă de mozaic, a diferitelor comunităţi maghiare din Ardeal. Până la sfârşitul anului să fie gata, iar până la începutul sesiunii parlamentare de primăvară să prezentăm Parlamentului documentul”, a spus el.

    Kelemen a subliniat necesitatea utilizării dialogului politic instituţional cu partea română, ca unică formă de a obţine promovarea acestui proiect.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Irlanda va ieşi din programul de bailout în decembrie şi nu vrea o linie de finanţare preventivă

     În noiembrie 2010, Irlanda a solicitat un ajutor de urgenţă în valoare de 67,5 miliarde de euro din partea creditorilor internaţionali, program care se va încheia pe 15 decembrie. Irlanda devine astfel prima ţară din zona euro care încheie acest tip de program, de la declanşarea crizei în 2009, transmite Bloomberg.

    “Facem ultimii paşi pentru readucerea Irlandei la condiţii normale, economice, bugetare şi de finanţare. Ca majoritatea ţărilor din zona euro vom putea să ne finanţăm normal de pe pieţe”, a afirmat joi Kenny în Parlament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Metodă inedită de plată la metroul din Moscova: genuflexiunile – VIDEO

    Într-o încercare de a promova Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci şi un stil de viaţă sănătos, oficialii şi Comitetul Olimpic Rus au luat decizia de a permite accesul gratuit la metrou persoanelor care fac mişcare, anunţă Huffington Post.

    Astfel, în loc să plătească 30 de ruble, cât costă un bilet în mod normal, călătorii pot alege să facă 30 de genuflexiuni în două minute, în faţa unui aparat special, amplasat la staţia Vystavochnaya.

    Doritorii trebuie să execute mişcările în faţa unui aparat care determină corectitudinea poziţiei şi numărul repetărilor. Aparatul este amplasat în apropierea locului unde se vând biletele în mod normal.

    Am vrut să arătăm că Jocurile Olimpice nu sunt doar o competiţie internaţională pe care oamenii o urmăresc de la televizor. Scopul lor este să determine cât mai mulţi oameni să facă mişcare, să adopte o viaţă sportivă“, spune Alexander Zhukov, preşedintele Comitetului Olimpic Rus.

     

  • Fenechiu: România, în normalitate când instituţiile economice nu vor mai fi manageriate de politicieni

     Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a participat, duminică, la Sinaia, la dezbaterea “România pentru mediul de afaceri”, organizată de Tineretul Naţional Liberal, unde a criticat faptul că la conducerea unor instituţii economice sunt numiţi oameni politici.

    “România va intra în normalitate când va înţelege că organizaţiile economice nu trebuie manageriate de politicieni”, a afirmat Fenechiu.

    El a mai spus că liderii politici trebuie să se înconjoare de profesionişti în domeniul economic, şi nu de “analişti care apar la televiziuni şi care le ştiu pe toate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • VREMEA va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. PROGNOZA METEO pentru vineri

     Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 2 şi 10 grade.

    LA BUCUREŞTI:

    Vineri, cerul va avea înnorări şi mai ales noaptea, va fi ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului: Cutremurele de la Galaţi pot cauza pătrunderea gazului în apă, dar nu e periculos

     Ionescu a a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că acolo unde la suprafaţă sunt exploatări de gaze, se poate întâmpla “să scape” o pungă în pânza freatică şi să miroasă apa a sulf, aşa cum au reclamat oamenii din zona afectată. El a precizat însă că nu este un fenomen periculos.

    Directorul general al INFP a mai spus că instituţia a mai instalat, în zona localităţilor Izvoarele, Slobozia Conachi şi Negreşti din Galaţi, pe lângă cele trei staţii seismice portabile montate vineri pentru a localiza cu precizie unde se produc aceste cutremure, şi echipamente care măsoară deplasarea faliilor cu rezoluţie de un milimetru. Datele culese de acestea sunt corelate cu informaţii din toată reţeaua, prelucrate la Bucureşti de un soft şi interpretate de seismologi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce se întâmplă în corpul tău când renunţi la fumat – INFOGRAFIC

     Astfel, în primele 20 de minute în care un fumător nu aprinde o nouă ţigară, presiunea sângelui, temperatura corpului şi pulsul vor scădea la un nivel normal, potrivit infograficului realizat de huffingtonpost.co.uk, pe baza unor informaţii publicate pe stopsmoking.stanford.edu/facts.html.

    În timp de opt ore, respiraţia specifică datorată fumatului dispare, nivelul de monoxid de carbon – aceeaşi substanţă chimică produsă de automobile ca reziduu – din sânge scade, iar nivelul de oxigen creşte până la nivelul normal.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EXCLUSIV – Marie Jeanne Ion: Aducerea lui Hayssam este un pas normal. Era să mor în 2005, aş vrea să ştiu de ce

     “Pentru mine, ceea ce s-a întâlmplat în această dimineaţă este doar un pas normal din punctul de vedere al unui sistem de justiţie şi de ordine publică şi siguranţă care funcţionează într-o societate civilizată. Şi, este adevărat, trebuie să remarc că a fost făcută o promisiune şi s-a respectat, deşi foarte puţină lume credea”, a declarat, vineri, Marie Jeanne Ion.

    Ea a subliniat că speră să fie aflate “dedesubturile acestei drame”. “Vom vedea ce se întâmplă pe viitor, am văzut declaraţiile oficiale şi este clar că îşi va ispăşi pedeapsa. Sper şi eu, ca toată lumea, ca şi colegii mei, să se afle dedesubturile acestei drame. Pentru noi asta a fost, o dramă”, a declarat Marie Jeanne Ion.

    Ea a adăugat că tot ce s-a întâmplat în 2005 a fost acoperit, din păcate, “de tot felul de speculaţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consultant imobiliar: Nu există criză, asta este situaţia normală. Sfaturile date clienţilor în 2007-2008 nu au fost întotdeauna cele mai bune

     “Nu există criză, asta este situaţia normală. Nu mai facem niciodată 5 milioane de euro afaceri, ca în 2008, când am atins maximul. Lumea agenţilor imobiliari s-a schimbat, un client aşteaptă plus valoare de la noi, lucruri cu consisenţă, nu brokeraj”, a spus Gheorghe.

    El a vândut la începutul anului 2007 grupului american Cushman & Wakefield firma sa Activ Consulting, operaţiuni pe care le-a răscumpărat recent, în condiţiile în care grupul american a decis să renunţe la biroul propriu din România şi să păstreze doar aso­cie­rea cu noua firmă a con­sultantului – Activ Property Services. Decizia a venit după trei ani la rând de pierderi înregistrate pe piaţa locală. Contractul de licenţă încheiat cu grupul american este pe perioadă nedeterminată şi include obligaţia continuării tuturor contractelor în derulare.

    Întrebat despre greşelile pe care le-a făcut de-a lungul anilor în care a lucrat în domeniul imobiliar, acesta spune că îşi asumă atât pierderile cumulate de companie, cât şi sfaturile pe care le-a dat clienţilor şi care nu s-au îndeplinit.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Ambasada României la Cairo funcţionează normal. Nu s-au înregistrat cereri de repatriere

     “Cetăţenii români se pot deplasa la Ambasadă şi pot beneficia de servicii şi asistenţă consulară, iar programul de lucru al Ambasadei este cel normal (…) Localizarea ei este de aşa natură încât permite acest lucru, în comparaţie cu misiunile altor ţări care au luat decizii (de retragere a personalului – n.r.)”, a declarat joi Brânduşa Predescu, purtătorul de cuvânt al MAE.

    De asemenea, MAE este pregătit să ia măsuri privind rechemarea personalului, însă numai dacă situaţia o va impune.

    Totodată, oficialul MAE a subliniat că în Cairo se află doar câteva zeci de rezidenţi români, iar Ambasada nu a primit nicio solicitare de sprijinire a repatrierii din partea cetăţenilor români, adăugând şi că zborurile Tarom pe ruta Cairo-Bucureşti funcţionează cu program normal până la această oră.

    “Ambasada României la Cairo este pregătită să reacţioneze în funcţie de situaţie pentru a acorda ajutor în caz că va fi solicitat”, a spus Predescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro