BusinessMagazin

Tag: nastere

  • Dezvăluiri sfâşietoare: s-a îndrăgostit de omul de afaceri care a maltratat-o timp de 7 ani, ţinând-o în sclavie

    Natasha Serebriy a dar naştere la doi copii în timpul captivităţii, tatăl fiind cunoscut doar sub numele de Vyacheslav R.; cealaltă informaţie relevantă este că acesta ar fi un om de afaceri.

    Ajunsă acum la 25 de ani, tânăra mai cântăreşte doar 38 de kilograme. Când a reuşit în cele din urmă să fugă, tânăra le-a povestit poliţiştilor că afaceristul a violat-o şi a bătut-o aproape zilnic.

    În pozele realizate la secţia de poliţie, ea pare anorexică şi prezintă urme de lovituri, având mai multe coaste şi degete rupte. Natasha Serebriy suferă şi de anemie, cauzată probabil de pierderea de sânge.

    Anchetatorii au înaintat şi o ipoteză şocantă: tânăra ar suferi şi de Sindromul Stockholm (afecţiune dezvoltată de victimele răpite, care încep să aibă sentimente faţă de răpitor – n.red.)

    Autorităţile au început o amplă misiune de căutare a infractorului, în vreme ce Natasha este ţinută într-un centru de reabilitare, unde să nu poată fi găsită de omul de afaceri.

  • Venezuela devine primul stat care emite propria criptomonedă. Preşedintele Nicolas Maduro: Naşterea El Petro înseamnă un succes total

    „Naşterea El Petro înseamnă un succes total pentru bunăstarea Venezuelei”, a declarat preşedintele Nicolas Maduro.

    Vicepreşedintele republicii, Tarek El Aissami, a deschis procesul de pre-vânzarea a criptomonedei în primele ore ale dimineţii. Din 20 februarie îndrumarele de achiziţie a monedei digitale sunt disponibile şi va începe şi procesul de vânzare a El Petro, care are 82,4 milioane de unităţi disponibile.

    El Petro, susţinut de 5.342 de milioane de barili de petrol venezuelean, a fost creat pentru depăşi sancţiunile financiare impuse de Statele Unite, pentru a atrage investiţii şi pentru a genera un nou mecanism de plată pentru bunuri şi servicii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea indianului care a studiat în patru ţări şi a creat un conglomerat de miliarde de dolari

    J.R.D. Tata s-a născut pe 29 iulie 1904 în Paris, fiind al doilea copil al lui Ratanji Dadabhoy Tata şi al soţiei sale de origine franceză, Suzanne „Sooni” Brière. Tatăl său a fost văr primar al lui Jamsetji Tata, un pionier al industriei indiene. J.R.D. Tata şi-a petrecut mare parte din copilărie în Franţa. A studiat în cadrul şcolii Janson De Sailly din Paris, iar ulterior a fost educat în Londra, Japonia, Franţa şi India. În octombrie 1932, după ce mama sa a murit, tatăl lui Tata a decis să îşi mute familia în India şi să îl trimită pe J.R.D. la studii în Anglia, în octombrie 1923.

    Tânărul s-a înscris la o şcoală de gramatică, fixându-şi ca obiectiv să studieze ingineria la Cambridge. La scurt timp după ce cursul de gramatică s-a încheiat şi spera să fie acceptat la universitatea britanică, în Franţa s-a aprobat o lege prin care toţi bărbaţii de origine franceză sub 20 de ani erau obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Ca cetăţean francez, J.R.D. trebuia să se înroleze în armată pentru cel puţin un an.

    După ce s-a înrolat în Armata Franceză, a fost trimis într-un regiment numit Spahis. Colonelul regimentului a aflat în scurt timp că Tata poate nu doar să citească şi să scrie în franceză şi engleză, dar şi să dactilografieze, prin urmare l-a desemnat secretar al biroului său. După o perioadă de 12 luni de serviciu în Armata Franceză, a vrut să meargă la Cambridge pentru a-şi continua educaţia, dar tatăl său a decis să îl aducă înapoi în India, unde s-a alăturat companiei Tata & Sons ca ucenic neplătit în 1925. În 1929, J.R.D. Tata a renunţat la cetăţenia franceză, a devenit cetăţean  indian şi a fost angajat în cadrul companiei. În 1930 s-a căsătorit cu Thelma Vicaji, fiica lui Jack „Prinţul” Vicaji, un avocat pe care l-a angajat ca să îl apere de acuzaţia de a-şi fi condus Bugatti-ul cu viteză prea mare pe principala promenadă din Mumbai (pe atunci denumit Bombai), Marine Drive.

    Inspirat de pionierul Louis Blériot, Tata a luat lecţii de zbor, iar pe 10 februarie 1929 a obţinut primul brevet de pilot emis în India. A devenit ulterior cunoscut drept părintele aviaţiei civile indiene, ca urmare a faptului că a fondat prima linie comercială a Indiei, Tata Arilines, în 1932 (companie ce avea să devină în 1946 Air India, linia aeriană naţională a Indiei). În 1938, la vârsta de 34 de ani, J.R.D a fost ales preşedinte al Tata & Sons, succedându-l pe unul dintre verii săi, funcţie ce l-a făcut şeful celui mai mare grup industrial din India.

    A condus astfel grupul de companii Tata, cu activitate în industria oţelului, ingineriei, energetică, industria chimică şi ospitalităţii vreme de mai multe decenii. Tata a devenit faimos pentru faptul că şi-a menţinut standardele etice în conducerea companiei şi pentru faptul că a refuzat să mituiască politicieni sau să se folosească de piaţa neagră. A început cu 14 companii sub conducerea sa, iar jumătate de secol mai târziu, pe 26 iulie 1988, când a părăsit compania, Tata & Sons era un conglomerat format din 95 de companii. Sub conducerea sa, activele grupului Tata au crescut de la 100 de milioane de dolari la 5 miliarde. În 1945, J.R.D. Tata a pus bazele Tata Motors, iar trei ani mai târziu Tata a lansat Air India International drept prima linie aeriană internaţională a Indiei. În 1953, guvernul indian l-a numit pe J.R.D. Tata drept preşedinte al Air India şi director de consiliu al Indian Airlines – o funcţie pe care a avut-o timp de 25 de ani.

    J.R.D. a fost renumit şi pentru modul în care şi-a tratat angajaţii – în 1956 a iniţiat un program de asociere a angajaţilor cu managementul, astfel încât angajaţii să aibă o voce mai puternică în afacerile companiei. Era convins de necesitatea binelui angajaţilor săi şi, în consecinţă, a expus principiile beneficiilor unei zile de muncă de opt ore şi a impus scheme de compensaţie în caz de accident şi de ajutor social care au fost ulterior acceptate ca cerinţe statutare în India. Tata a fost de asemenea un susţinător al declaraţiei puterilor emergente ale primului-ministru Indira Gandhi, în 1975, şi a fost şi membru fondator al corpului guvernator al Consiliului Naţional de Cercetări de Economie Aplicată din New Delhi – primul institut de politică economică independentă din India, fondat în 1956. În 1968, a fondat serviciile de consultanţă Tata, iar în 1987 a pus bazele Titan Industries.

    Tata a fost de asemenea administratorul fondului Sir Dorabji Tata de la lansarea acestuia, în 1932, pentru o perioadă de 50 de ani. Sub ghidarea lui, fondul a susţinut construirea primului spital destinat pacienţilor diagnosticaţi cu cancer din Asia, în Mumbai, în 1941, şi a fondat de asemenea Institutul Tata de Ştiinţe Sociale (TISS, 1936), Institutul Tata pentru Cercetări Fundamentale şi Centrul Naţional pentru Arte Performative.

     J.R.D. Tata a murit în Geneva, Elveţia, pe 29 noiembrie 1993 din cauza unei infecţii la rinichi. La moartea lui, parlamentul indian a fost suspendat în memoria sa – onoare acordată de obicei doar membrilor parlamentului.

  • Câţi bani are vestita actriţa Jennifer Aniston

    Care este însă averea actriţei şi cum a câştigat ea banii?

    Jennifer Joanna Aniston s-a născut pe 11 februarie 1969 în Sherman Oaks, California; părinţii ei s-au mutat la New York când viitoarea actriţă avea doar câţiva ani.

    Deşi a fost descurajată să urmărească programe TV în copilărie, Aniston a descoperit pasiunea pentru film în timp ce urma cursurile şcolii Waldorf. Ulterior, ea a absolvit Şcoala de Muzică şi Arte Fiorello H. LaGuardia, din Manhattan.

    Cel mai important moment al carierei sale a venit atunci când ea a fost aleasă în distribuţia serialului Friends; succesul de care s-a bucurat serialul i-a adus actriţei un salariu de un milion de dolari pe episod, pentru ultimele două sezoane.

    Pentru rolul interpretat, ea a primit premiul Emmy şi un Glob de Aur.

    Au urmat mai multe roluri pentru marele ecran, iar până în 2010 filmele în care a jucat generaseră venituri de peste 1 miliard de dolari.

    Averea sa, potrivit site-ului Celebrity Net Worth, este de aproximativ 220 de milioane de dolari. Jennifer Aniston câştigă în jur de 20 de milioane de dolari anual din rolurile în film, apariţii televizate şi contracte de publicitate.

  • Capitalistul săptămânii – William Edward Boeing

    Tatăl său, Wilhelm Böing, originar din Germania, s-a îmbogăţit prin exploatarea minieră. El deţinea numeroase terenuri şi avea şi o afacere secundară de comercializare de cherestea. Boeing şi-a anglicizat numele în William Boeing după ce s-a întors de la studiile în Elveţia pentru a se înscrie la Universitatea Yale. Trei ani mai târziu, a părăsit universitatea pentru a intra în afaceri. A cumpărat păduri şi a intrat şi el în afacerea cu cherestea.

    În timp ce era preşedinte la Greenwood Timber Company, Boeing a călătorit la Seattle, unde, în cadrul unei expoziţii, a văzut prima „maşinărie“ zburătoare pilotată de om. A fost fascinat de aceasta, iar în scurt timp şi-a cumpărat un avion de la compania Glenn L. Martin şi a luat lecţii de zbor de la Martin însuşi. Boeing a lovit însă aeronava şi, când i s-a spus că vor trece mai multe luni până când piesele pentru repararea acesteia vor fi disponibile, i-a spus prietenului său George Conrad Westervelt: „Am putea construi un avion mai bun noi înşine şi am putea să-l construim mai rapid“.

    William Boeing a decis astfel să intre în industria aviaţiei. A cumpărat un atelier vechi de bărci din apropiere de Seattle, unde şi-a construit fabrica. A fondat afacerea în 1916 alături de un prieten, denumind-o Pacific Aero Products. Odată cu intrarea Americii în primul război mondial, în aprilie 1917, Boeing a schimbat numele companiei în Boeing Airplane Company. Compania a livrat Marinei Americane 50 de aeronave. La sfârşitul războiului, William Boeing a început să se concentreze pe aeronavele comerciale şi a construit o operaţiune de servicii poştale de succes, iar ulterior una de zboruri de pasageri ce a evoluat în United Airlines.

    În 1934, guvernul Statelor Unite l-a acuzat pe Boeing de practici monpoliste. În acelaşi an, Poşta Aeriană a obligat companiile aviatice să îşi separe operaţiunile de zbor de cele de dezvoltare şi producţie. Compania lui William Boeing a fost împărţită în trei companii diferite. Ulterior, , William Boeing şi-a vândut acţiunile şi a părăsit compania. După ce s-a retras din industria aviaţiei, şi-a petrecut restul vieţii pentru a dezvolta proprietăţi şi a creşte cai. A murit pe 28 septembrie 1956, la 74 de ani, cu un an înaintea zborului primului avion comercial cu reacţie Boeing 707.

    Pe piaţa locală, diverşi producători de componente de aeronave produc şi pentru Boeing, un exemplu în acest sens fiind o fabrică din Bucureşti deţinută de gigantul american General Electric care a apărut în 2002 printr-un parteneriat între General Electric şi firma românească Turbomecanica.

  • Povestea refugiatului care a creat o afacere de 280 de milioane de lire sterline şi 3.500 de locuri de muncă

    Toate acestea s-au schimbat odată cu venirea la puterea a lui Idi Amin, în urma unei lovituri de stat din 1971. Regimul său avea să fie unul dintre cele mai sângeroase din istoria continentului african. “Acest om nebun a apărut într-o zi şi a spus că ugandezii veniţi din sudul Asiei sunt agenţi britanici şi trebuie ca ţara să scape de ei”, a povestit Ahluwalia celor de la CNN.

    Alături de familie, tânărul a reuşit să scape şi să ajungă în Marea Britanie. Deşi la început se înghesuiau în câţiva metri pătraţi, acesta era tărâmul făgăduinţei.

    Ahluwalia avea 19 ani atunci când a cumpărat un service auto din Londra. Trei decenii mai târziu, în 2011, el a vândut afacerea Euro Car Parts pentru 280 de milioane de lire sterline, creând între timp mii de locuri de muncă.

    Acum, când britanicii încearcă să limiteze tot mai mult numărul străinilor care intră în Regat, fostul refugiat vrea să le aducă aminte oamenilor de beneficiile economice ale imigrării.

    “Cred că acceptarea imigranţilor reprezintă coloana vertebrală a acestui stat, şi nu ar trebui să uităm asta niciodată”, concluzionează Ahluwalia.

  • Certificat de naştere de star

    Sphera Franchise Group, o companie creată pentru a pregăti listarea la bursă a brandurilor de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell, este cea mai mare companie înfiinţată anul trecut, arată datele de la Registrul Comerţului. Acţionarii companiei, printre care se află Nicolae Badea şi Radu Dimofte, au înfiinţat Sphera Franchise Group în vara anului trecut, iar în noiembrie 25% din acţiunile companiei nou-create au fost listate la Bursă. În prezent, Sphera Franchise Group are o capitalizare de 1,6 mld. lei, iar de la listarea din noiembrie valoarea acţiunilor a crescut cu 45%.

    De altfel, în topul celor mai mari 50 de companii înfiinţate anul trecut se află şi afaceri care sunt de ani buni pe piaţă, dar care în 2017 au creat entităţi noi în care şi-au grupat activităţile locale şi care au drept CAEN principal activităţi ale holdingurilor (6420). Este cazul SAM Mills Business Investment Holding, Electrogroup Infrastructure, Fortuna BET Shops Holding.

    ”Printre motivele pentru care grupurile de societăţi au optat pentru implementarea unei structuri de tip holding pot fi enumerate: consolidarea tuturor participaţiilor sub umbrela unei singure entităţi, astfel încât să fie realizată o mai bună administrare a societăţilor cu activităţi operaţionale şi o alocare mai eficientă a resurselor materiale şi umane, dar şi accesul respectivelor societăţi la facilităţile fiscale acordate holdingurilor“, spune Diana Fejer, senior managing associate la Reff & Asociaţii, societatea de avocaţi reprezentând Deloitte Legal în România. În top cinci cele mai mari companii înfiinţate anul trecut se află şi firma Electrogrup Infrastructură, cu activităţi de tip holding, controlată de fraţii Teofil şi Simion Mureşan şi de Marian Pantazescu. La fel ca şi Sphera Franchise Group, şi Electrogrup, grup constructor şi deţinător de infrastructură energetică, telecom şi civilă, a anunţat anul trecut că ia în calcul listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) pentru 2018.

    ”În contextul admiterii la tranzacţionare pe o piaţă reglementată sau într-un sistem alternativ, o astfel de consolidare a participaţiilor din diverse entităţi la nivelul unei singure societăţi holding are şi mai mult sens, deoarece creşte şansele unei capitalizări mai mari. Tot prin prisma intenţiei admiterii la tranzacţionare şi a cerinţelor aferente unei astfel de operaţiuni se poate justifica şi capitalul social ridicat. Capitalul social ridicat mai poate fi justificat de necesitatea de finanţare a societăţilor respective, coroborat cu noile prevederi fiscale care limitează deductibilitatea dobânzii şi a costurilor asimilate pentru orice tip de credit“, mai arată Diana Fejer.

    O altă companie nou-creată cu activităţi de tip holding este Platforma IA Capital, un business în care două firme din grupul CITR au adus capital de 4,5 milioane de lei. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, compania Platforma IA Capital este controlată de firmele CIT Resources şi CIT Restructuring. Reprezentanţii companiei nu au oferit însă informaţii privind rolul acestei noi companii în cadrul grupului CITR.

    În top 50 sunt şapte companii care au ca domeniu principal activităţi de tip holding, însă cel mai prolific CAEN al anului trecut a fost dezvoltarea şi promovarea imobiliară; nu mai puţin de zece companii din top 50 au astfel de activităţi. Spre comparaţie, activităţile de producţie din industria alimentară au un singur reprezentant între cele mai mari 50 de firme înfiinţate anul trecut.

    ”În ceea ce priveşte piaţa imobiliară, avansul economic datorat creşterii venitului mediu al persoanelor fizice şi a consumului, precum şi relaxarea condiţiilor de creditare au condus la un reviriment al acestui sector. Intenţia manifestată de unele dintre cele mai mari companii de retail din lume de a intra pe piaţa românească, precum şi localizarea în România a unor centre de excelenţă în domeniul tehnologiei şi al consultanţei au avut ca efect creşterea necesităţii de spaţii de birouri şi au dat undă verde construcţiei de noi clădiri de birouri“, adaugă Diana Fejer.

    Anul trecut numărul de companii noi din economie a crescut cu 29%, la peste 136.000 de firme, cel mai ridicat nivel din ultimii nouă ani. Doar în 2008 au fost înmatriculate mai multe firme decât anul trecut, astfel că anii cu cea mai mare creştere economică din ultimul deceniu (2008 şi 2017) se văd şi în viaţa companiilor din România.

    La polul opus, numărul firmelor şterse din economie a scăzut cu 25% anul trecut, la 82.000 de companii, un raport care arată că după ”duşul rece“ din 2016 încrederea din economia locală a revenit.

    Pentru businessul companiilor, 2016 a fost singurul an din ultimul deceniu când numărul firmelor radiate a fost mai mare decât al celor înmatriculate, cu un sold negativ de peste 3.000 de companii. Anul trecut însă diferenţa dintre firmele create şi cele şterse din economie a urcat la aproape 55.000 de companii, arată datele publicate de Registrul Comerţului. Şi numărul de SRL-uri a revenit în 2017 aproape de pragul de 100.000 de unităţi (98.000 de firme, cu o pondere de 72% în total).

  • Capitalistul săptămânii: Amancio Ortega

    Este cel mai bogat om din Spania şi al doilea din lume, cu o avere estimată la circa 78 de miliarde de dolari. Amancio Ortega s-a născut într-un orăşel din provincia Leon, Spania, în anul 1936, perioadă când în ţară izbucnise războiul civil. Tatăl său lucra la căile ferate, iar mama era menajeră. Când era copil, familia lui s-a mutat în La Coruña.
    Acolo, Amancio a început să lucreze de la vârsta de 13 ani, fiind comis-voiajor pentru un magazin de tricouri numit Gala. A realizat aici că distribuirea hainelor consumă o sumă mare de bani, fiind de părere că un sistem de distribuţie direct spre magazine şi clienţi ar fi soluţii care ar ajuta la economisire. Ideile sale sunt puse în practică în 1960, când devine managerul unui magazin de haine adresat oamenilor înstăriţi din La Coruña, unde va produce haine de calitate la preţuri reduse. Succesul l-a determinat pe Ortega ca trei ani mai târziu să-şi deschidă propria afacere.
    La 27 de ani, deschide Confeccions GOA (iniţialele numelui său scrise invers). Primul magazin Zara ia naştere doi ani mai târziu pe strada cea mai circulată din La Coruña şi este numit aşa pentru că numele său preferat, Zorba, era deja luat. Strategia controlului total asupra producţiei şi distribuţiei l-a propulsat rapid pe Ortega în rândul celor mai puternici oameni ai lumii: ce desena astăzi apărea pe rafturile magazinelor în cel mult trei săptămâni. În 1988, reţeaua de magazine Zara depăşeşte graniţele şi ajunge în Porto, Portugalia, iar numele companiei este schimbat în Inditex.
    Până în 1990, Ortega reuşeşte să îşi lanseze magazinele în Statele Unite ale Americii şi în Franţa, iar apoi în Mexic, Belgia, Suedia sau Grecia. Sub umbrela Inditex a lansat noi mărci de îmbrăcăminte şi accesorii. În prezent, Inditex este un imperiu al modei, cu magazine deschise în mai bine de 80 de ţări din întreaga lume. Pe piaţa locală, compania a intrat în 2003.
    Astăzi, Amancio este pe jumătate retras din afacere, lărgindu-şi orizonturile înspre domeniile imobiliar, petrolier sau turistic.

  • Povestea omului care a inventat un material care i-a adus 830 de milioane de dolari

    Toate sunt realizate cu Gore-Tex, materialul care i-a adus inventatorului său, Robert Gore, o avere de 830 de milioane de dolari.

    Robert W. ”Bob“ Gore s-a născut pe 15 aprilie 1937 în Salt Lake City, Utah, ca fiu al lui Wilbert Lee ”Bill“ Gore şi al Genevievei Gore. |n 1950, s-a mutat împreună cu părinţii săi în Newark, Delaware, iar 13 ani mai târziu primeşte titlul de doctor în inginerie chimică la Universitatea din Minnesota. Prima sa invenţie, care a dus la naşterea companiei W. L. Gore & Associates, a fost cablul Multi-Tet, care conţinea mai multe conductoare de cupru, izolate cu teflon.

    Tatăl său a sesizat oportunitatea de a utiliza cablul Multi-Tec în industria computerelor, care creştea exponenţial. Astfel, a întemeiat în 1958, alături de soţia sa, compania W. L. Gore & Associates. |n primii doi ani, afacerea a rulat în subsolul casei familiei Gore. Ca furnizor de cabluri Multi-Tet, compania cunoaşte un succes rapid. |n doi ani, vinde 7,5 milioane de cabluri în Denver, Colorado, iar pe 21 iulie 1969, un cablu Gore avea să fie folosit în călătoria pe Lună întreprinsă de astronauţii Edwin Aldrin şi Neil Armstrong, în cadrul misiunii NASA Apollo 11.

    În 1963, Bob Gore se alătură companiei fondate de părinţii săi. Descoperirea materialului Gore-Tex s-a produs accidental. A continuat să caute modalităţi pentru întrebuinţarea teflonului şi a încercat, în repetate rânduri, un procedeu de întindere a acestuia. De fiecare dată materialul ceda, rupându-se. |ntr-un final, în urma unui procedeu brusc de întindere, mult mai rapid decât până atunci, a descoperit că materialul, în loc să cedeze, îşi creştea de zece ori dimensiunea, formând o structură de micropori, formată 70% din aer. Această proprietate i-a permis lui Gore să umple materialul rezultat – politetrafluoretilena expandată (ePTFE) – cu alte materiale complementare, făcându-l pe cât de uşor, pe atât de puternic.

    Imediat, Gore a început să caute modalităţi de a întrebuinţa ePTFE în diverse tehnologii. Astfel, în 1971, după numeroase experimente efectuate pentru a descoperi toate calităţile materialului, Gore a dezvoltat o ţesătură impermeabilă şi respirabilă, cu grad termic ridicat,  rezistentă la raze UV. Materialul a fost numit Gore-Tex, după numele inventatorului şi al companiei. Curând, Gore-Tex-ul a început să fie folosit în mai multe industrii.

    Cea mai populară întrebuinţare a acestuia este ca ţesătură impermeabilă şi prin care pielea poate să respire, utilizată în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte şi încălţăminte dedicate în special activităţilor sportive în aer liber. Primele articole vândute fabricate cu Gore-Tex au fost corturile produse de compania Early Winters, în 1976. Aceeaşi companie a produs  şi prima geacă Gore-Tex, un an mai târziu. De atunci, Gore-Tex-ul este folosit inclusiv la fabricarea costumelor spaţiale. 

    Diverse companii medicale şi farmaceutice, precum Parke-Davis şi Baxter International, au folosit materialul creat de Gore pentru fabricarea bandajelor, a tuburilor utilizate ca grefe vasculare şi a unor membrane folosite pentru oxigenarea sângelui. Gore-Tex-ul a fost întrebuinţat chiar şi pentru operaţii pe cord, datorită proprietăţii sale aerate, care permite celulelor corpului să crească prin el. Până în prezent, a fost folosit în peste 40 de milioane de implanturi la nivel mondial.

    În 1976, Robert Gore l-a înlocuit pe tatăl său, devenind CEO-ul companiei W. L. Gore & Associates, funcţie pe care a păstrat-o până în anul 2000, când a devenit preşedinte al consiliului de administraţie. Familia Gore nu a uitat nici de activităţile filantropice şi a donat Universităţii din Delaware, pe care Robert Gore a urmat-o,  peste 30 de milioane de dolari. |n prezent, averea estimată a lui Robert Gore este de 830 de milioane de dolari.
     

  • A apărut prima maşină plutitoare. A fost contruită de un japonez în garsoniera sa

    Pe 11 martie 2011, în timp ce valurile unui tsunami măturau coasta nord-estică a Japoniei, Hideo Tsurumaki asista neputincios la spectacolul tragic al oamenilor care încercau să se salveze în maşinile care se scufundau.

    După ce a văzut suferinţa oamenilor, şi la gândul că şi mama lui, care locuia lângă ocean, ar fi putut trece prin asemenea situaţie, lui Tsurumaki i-a venit ideea de a concepe un vehicul care să poată fi folosit atât pe uscat, dar care să şi plutească în caz de inundaţii.

    Doi ani mai târziu, japonezul a înfiinţat Fomm Corp, cu un capital de doar 1,800 de dolari. Primul prototip – un vehicul electric mic, etanş la apă, care poate pluti în timpul inundaţiilor sau chiar în croazieră la viteze reduse, l-a construit manual în garsoniera în care locuia.

    Vehiculul electric proiectat de Tsurumaki are dimensiunea unui cărucior de golf, dispune de un corp uşor şi de baterii sub fiecare dintre cele patru locuri. Se accelerează trăgând o pârghie de pe volan, pentru a se economisi spaţiul. Bateriile sunt înlocuibile, astfel încât utilizatorii nu va trebui să aştepte cele şase ore cât durează o încărcare completă. Maşina va călători la fel de mult ca 160 de kilometri la o singură încărcare, cu o viteză maximă de 80 kilometri pe oră. Totuşi, aceasta nu va face faţă undelor prea puternice ale curenţilor sau ai mareei.

    Tsurumaki a lucrat timp de trei ani împreună cu cercetătorii de la Universitatea din Tokyo, pentru a găsi modalităţi de a conduce maşina în apă cu toate anvelopele scufundate. În cele din urmă, a decis să utilizeze roţi în formă de turbină care trag apa în timp ce se rotesc, iar în faţă a montat o componentă care eliberează apa şi realizează propulsia, permiţând în acelaşi timp vehiculului să se rotească cu ajutorul volanului.
    Mai multe companii, precum Trinex Assets Co. şi Yamada Denki Co. s-au arătat interesate să colaborareze cu Fomm Corp. şi să producă sau să comercializeze vehiculul plutitor. Până în 2020, Tsurumaki speră să lanseze public compania.

    Datorită pieselor speciale necesare la fabricare, costurile de producţie ale acestor vehicule sunt destul de mari, iar preţul se ridică la peste 18,000 de dolari, căt costul unei maşini normale, dar cu capacitate mult mai mare. Tsurumaki este conştient că oamenii nu vor vrea să plăteacă atât de mult pentru o maşină pe care o vor folosi probabil o data în viaţă, aşa că încearcă să găsească o soluţie de a produce piese în serie, la costuri mult mai mici.