BusinessMagazin

Tag: locuitori

  • Locul din România unde AURUL CURGE, la propriu, în râuri

    La Almaşu Mare, în vecinătatea fostei mine Haneş, aurul aluvionar din pârâul Turnu va fi exploatat ca pe vremea dacilor, cu şaitrocul şi pătura din lână de oaie!
     
    Aurul din Munţii Apuseni a stârnit de-a lungul vremurilor războaie, a înscăunat regi şi a purtat blesteme. Aurul Apusenilor noştri a scris istorie, o istorie a sângelui şi a suferinţei locuitorilor acestor munţi. Acest metal nativ este uşor de cules din râuri şi e extrem de maleabil: dintr-un gram de aur se poate obţine o foiţă de un metru pătrat!
     
    Există date istorice care dezvăluie faptul că, pe întreaga perioadă a ocupaţiei romane în Dacia, nu mai puţin de 500 tone de aur şi 950 tone de argint au părăsit ţara pentru a consolida economic Imperiul Roman. Pentru mai multă performanţă, romanii au adus în Apuseni coloni de origine traco-iliră, specializaţi în prelucrarea aurului. Minele erau conduse de un funcţionar numit chiar de împărat, denumit Procurator Aurarium, a cărui reşedinţă era în Zlatna.
     
    Mai târziu, ungurii, turcii, austriecii şi ruşii au supt şi ei aurul din zăcămintele noastre. Mulţi  români uită că oraşe pe care astăzi le admiră cu un sentiment de frustrare şi invidie, precum Budapesta, Viena, Roma, Istanbul, Sankt Petersburg şi Moscova, au fost construite, în măsură mai mică sau mai mare, şi cu aur extras din zăcămintele noastre. Exploatarea zăcămintelor de către romani, i-a urmat o pauză de circa 1.000 de ani, după care regii maghiari, urmaţi de imperialii austrieci de origine habsburgică, au reluat jefuirea aurului din Apuseni şi Maramureş. Conform unor documente istorice, într-un interval de doar 64 de ani, austriecii au scos din Transilvania o cantitate de aproape 10 tone de aur.
     
    Zăcămintele aurifere apar sub două forme principale, aurul de filon şi cel aluvionar. Dacii au exploatat, în prima fază, aurul aluvionar, cu ajutorul blănurilor de oaie puse de-a curmezişul râurilor. Miţele de lână ale blănurilor aveau proprietatea de a reţine micile fragmente de aur, mai grele, lăsând să treacă majoritatea celorlalte impurităţi aduse de apă.
     
    Astăzi, majoritatea rezervelor naţionale de aur le regăsim în Cadrilaterul de Aur, o suprafaţă de aproximativ 500 kilomteri pătraţi, încadrată între localităţile Săcărâmb, Căraci, Zlatna şi Baia de Arieş. Maximul de extracţie auriferă din acest perimetru a fost atins în perioada Imperiului Austro-Ungar, în ciuda mijloacelor tehnice rudimentare.
     
    Mineritul de adâncime se practica îndeosebi în raza localităţilor Săcărâmb, Crăciuneşti, Câinel, Ruda-Bran, Căraci, Baia de Criş, Ţebea, Almaşu Mare, Zlatna – Mina Haneş, Roşia Montană, Vulcoi Corabia şi Baia de Arieş. Mineritul se făcea doar prin forţa braţelor, minereurile bogate în aur fiind desprinse cu târnăcoape din măruntaiele muntelui şi încărcate în coşuri de răchită aşezate pe catâri. Minereul era mărunţit în celebrele şteampuri cu apă, trecut prin şaitroc, după care era colectat pe ţesături din lână sau blănuri de oaie, ca pe vremea dacilor.
     
    Exploatarea industrializată a ceea ce mai rămas din rezervele de aur ale Apusenilor a luat proporţii în perioada regimului comunist. A urmat decăderea post-decembristă a industriei extractive şi prelucrătoare de minereuri din România. Apoi a urmat o nouă încercare de scormonire după aur, eşuată lamentabil, a unei companii canadiene, la Roşia Montană. În zonă, locuitorii au rămas fredonând a pagubă vechea cântare: ”munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă”.

    *În Apuseni, aurul se adună din nou cu şaitrocul şi cu blana de oaie

    Aurul, una dintre cele mai valoroase resurse naturale, curge, la propriu, în râurile din Alba. Spre deosebire de aurul din inima muntelui, cel aluvionar poate fi extras mai uşor, fără cianuri şi fără tehnologii scumpe, dar se găseşte în cantităţi mai mici. De mai bine de 24 de ani România nu a mai exploatat organizat aurul aluvionar. După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii, în drumuri şi autostrăzi.

    Ioan Cătălina, din satul Stănija, judeţul Hunedoara fost primul căutător autorizat de metal preţios, din România post-revoluţionară. În anul 2005, a obţinut de la Agenţia de Resurse Minerale un permis de exploatare a aurului din aluviuni. Luând exemplul confratelui din Hunedoara, doi întreprinzători privaţi din Zlatna – unul din Trîmpoiele şi altul din Pirita – au obţinut luna aceasta avizul de la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru exploatarea aurului aluvionar de pe cursul pârâului Turnu din Almaşu Mare, din imediata vecinătate a fostei mine de aur de la Haneş. Potrivit avizelor APM Alba, SC Turnu Explorer din Pirita – Zlatna şi SC Aqua Rus Center Trâmpoiele vor exploata aurul aluvionar din pârâul Turnu de pe raza comunei Almaşu Mare.

    Pentru aceste activităţi, cele două firme au concesionat suprafeţe de teren din domeniul public al comunei Almaşu Mare încă din toamna anului 2016. Conform APM Alba, cele două proiecte se încadrează în prevederile HG nr. 445/2009, anexa nr. 2, pct. 13 ”extracţia mineralelor prin dragare fluvială sau marină”. Ambele terenuri pe care se va opera sunt păşuni şi cuprind şi albia minora a pârâului Turnu, intravilan, în vecinătatea drumului comunal DC 178. Accesul la primul perimetru de exploatare se face din drumul judeţean DJ 705D Almaşu Mare – După Piatră, la care se racordează drumul comunal către fosta mină de aur Haneş.

    Volumul total de aluviuni aspirat/procesat este evaluat la 96 mc pentru primul proiect şi 568,4 mc pentru cel de-al doilea. Ambele proiecte se derulează cu avizul Serviciului de Gospodărire a Apelor Alba.

    În ambele cazuri, activitatea de extracţie a aurului aluvionar din perimetrele de exploatare va consta în separarea gravitaţională a aurului împreună cu metalele grele din aluviunile nisipoase din albia minora a pârâului Turnu. Metodologia de extracţie a aurului din nisipurile aluvionare prevede urmatoarele etape: extragerea nisipului aluvionar din albie prin intermediul unei drage mobile de aspiraţie a aluviunilor din albie dinspre aval spre amonte şi dinspre firul apei spre maluri; depunerea/sortarea gravitaţională a aluviunilor şi a apei aspirate pe şaitroc/jgeab, cu selectarea fragmentelor de aur liber şi a metalelor grele (magnetit, sfen/titan, pirită, etc.); recuperarea fracţiei grele şi a aurului liber; depunerea aluviunilor rezultate din procesul de separare gravitaţională aproximativ în aceleaşi zone din care au fost prelevate. Draga de prelevare prin aspiraţie va fi acţionată electric (optional diesel) şi va avea o capacitate de procesare de 1-3 mc/h; raportul apa/aluviuni este de cca. 1/1.

    Draga mobilă va fi prevazută cu un furtun flexibil. Sorbul va fi prevăzut cu o sită cu ochiuri de 4-5 mm. Jgheabul/şaitrocul va avea o lungime cuprinsă între 5-8 m şi lăţimea de circa 0,5 m. Acesta va fi montat cu înclinare, pe un cadru metallic prevăzut cu roţi şi/sau pe un minitrasportor prevăzut cu şenile. Peste acesta se va pune o pătură de lână sau un covor din cauciuc prevăzut cu striaţii peste care trec aluvuiunile colectate,scrie ziarulunirea.ro

  • DECLIN demografic accentuat: România a pierdut anul trecut 120.000 de locuitori

    Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,8%, respectiv 51,1%). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 116,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0 14 ani ajungând la 513 mii persoane (3,5 milioane faţă de 3,03 milioane de persoane), în creştere faţă de 439 mii persoane la 1 ianuarie 2017.

    Institutul Naţional de Statistică (INS) arată în datele centralizate că raportul de dependenţă demografică a crescut de la 50,1 la 50,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte.

    Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (-53.381 persoane). La 1 ianuarie 2018, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10,4 milioane de persoane, în scădere cu 0,3% faţă 1 ianuarie 2017. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2018 a fost de 9,9 milioane, în scădere cu 0,6% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se vede extinderea retailului farma în oraşele mici: marile lanţuri iau locul jucătorilor independenţi şi intră cu mai multe locaţii în acelaşi oraş

    Situaţia din Găeşti nu se încadrează în ponderea stabilită de legea farmaciei (o farmacie la 4.000 de locuitori în cazul oraşelor care nu sunt reşedinţe de judeţ). Lanţul Catena, liderul pieţei de retail farmaceutic, controlat de antreprenoarea Anca Vlad, are trei farmacii în Găeşti. Şi Help Net are o farmacie în oraşul dâmboviţean, iar restul de trei farmacii sunt ale unor jucători independenţi.
     
    În comparaţie, în urmă cu cinci – şase ani, înainte de extinderea puternică a marilor lanţuri, în Găeşti erau doar farmacii independente. Două dintre acestea au fost preluate de Catena, în timp ce un jucător independent nu a rezistat şi în locul farmaciei este în prezent o agenţie de turism.
     
    „Ca trend, micii întreprinzători, micile lanţuri locale de trei-cinci farmacii caută oportunităţi şi cum în oraşele mari este ocupat, atunci ei se îndreaptă spre rural şi oraşele mici şi se formează minilanţuri judeţene. Piaţa are o dinamică de apariţie şi dispariţie. Formarea oligopolurilor, în loc să ducă la scăderi de preţuri, a dus la dispariţia diversităţii la lanţuri. Cei care plătesc taxă de raft sau dau discounturi suplimentare ajung pe raft“, a spus pentru ZF Laszlo Lorenzovici, con­sultant farma, director general la Hospital Consulting.
     

  • Ţara în care locuitorii se spală cu apă de ploaie, dar care s-a numărat cândva printre cei mai importanţi distribuitori de petrol

    Pentru locuitorii din San Juan, un oraş din Venezuela, aceste situaţii sunt însă la ordinea zilei, într-o ţară în care inflaţia se preconizează că ar putea ajunge anul acesta la 1.000.000%.

    Cetăţenii din oraşul venezuelean cu 160.000 de locuitori, situat la circa 150 de km de capitala statului, Caracas, trăiesc în condiţii din ce în ce mai grele. Bancomatele nu au mai fost suplimentate, astfel încât sunt nevoiţi să aştepte la cozi imense pentru a ridica banii direct de la bancă. Şi asta în condiţiile în care pot ridica maxim 100.000 de bolivari, jumătate din suma necesară pentru a cumpăra, de exemplu, un singur ou. Moneda îşi pierde valoarea la o rată alarmantă, încât 100.000 de bolivari, bani cu care cândva puteai să cumperi cinci kilograme de orez, astăzi nu sunt suficienţi nici pentru o singură ţigară.

    Mâncarea, medicamentele şi produsele sanitare sunt distribuite în cantităţi tot mai mici, iar transportul public a ajuns aproape inexistent. Criza economică a avut un impact atât de mare încât sistemul de transport public a fost sistat aproape în totalitate, guvernele şi consiliile locale oferind călătorii gratuite în camioane nesigure şi inconfortabile, numite “caniene” de către utilizatori, asta după ce majoritatea furnizorilor de servicii de autobuz au refuzat să mai opereze. Puţinele autobuze care au rămas funcţionale vin odată la câteva ore, astfel încât sunt umplute până la refuz, iar pasagerii sunt nevoiţi să circule aproape sufocaţi până la destinaţie.

    De asemenea, apa şi electricitatea au ajuns un lux: “Au fost momente în care nu am avut electricitate timp de 24 de ore”, povesteşte un locuitor. Unii colectează apă de ploaie sau se duc de două-trei ori pe săptămână să îşi umple bidoanele de la rezervorul public, alţii merg să se spele la rude, iar elevii folosesc internetul vecinilor pentru a-şi pregăti proiectele. . Cu toate acestea, protestele din San Juan sunt la fel de rare ca produsele alimentare, medicamentele şi produsele sanitare. Mulţi cetăţeni par să se fi resemnat cu situaţia.

    Venezuela încearcă să facă faţă inflaţiei cronice despre care Fondul Monetar Internaţional a prevăzut că se va ridica la 1.000.000% anul acesta. De asemenea, se bănuieşte că PIB-ul Venezuelei va scădea în 2018 cu 18%, ceea ce înseamnă un al patrulea an consecutiv de scădere cu două cifre.

    Guvernul socialist a naţionalizat în ultimii ani diverse sectoare industriale, cum ar fi cimentul şi oţelul, a expropriat sute de întreprinderi, inclusiv lanţurile de supermarketuri, şi a adus în ultimul timp armata pentru a controla pieţele stradale, în scopul de a se proteja împotriva creşterii preţurilor.

    De asemenea, a stabilit preţuri pe diverse bunuri şi a impus un monopol asupra schimburilor valutare. Planul de redresare economică al lui Maduro include creşterea producţiei de petrol la “şase milioane de barili pe zi până în 2025 sau înainte”. Producţia de petrol s-a prăbuşit de la un nivel de 3,2 milioane de barili pe zi în 2008 la un minim de 1,5 milioane, anul acesta.

    Industria funcţionează la doar 30% din potenţial, cel mai bine reflectată de sectorul agricol care furnizează doar un sfert din consumul naţional, comparative cu câţiva ani în urmă, când îl acoperea în proporţie de 75%. Şi toate aceastea într-o ţară care a fost cândva unul dintre primii zece producători de petrol din lume.

    Totuşi, după toate acestea, preşedintele Venezuelei, Maduro, a admis într-un final că politica economică socialistă pe care a adoptat-o nu funcţionează.  

    Washingtonul a impus sancţiuni financiare împotriva lui Maduro şi a oficialilor guvernamentali de top, precum şi a companiei petroliere de stat PDVSA. Vânzările de ţiţei din Venezuela reprezintă aproximativ 96% din veniturile ţării.

     

  • O nouă insolvenţă zguduie din temelii piaţa. Una dintre cele mai mari companii româneşti a intrat în INSOLVENŢĂ

    Insolvenţa vine pe fondul unei scăderi a businessului în ultimul an (-11%) şi pe fondul adâncirii pierderilor (de trei ori mai mari în 2017 versus 2016, până la aproape 45 mil. lei). Compania este unul dintre cei mai importanţi producători de zahăr din România şi unul dintre cei mai mari angajatori din Urziceni, un oraş de nici 15.000 de locuitori aflat la 60 de kilometri de Capitală.

    Businessul este deţinut indirect de magnatul american George Gellert, proprietarul Atlanta Group, cel mai mare importator de produse alimentare din Statele Unite (50%) şi de trei antreprenori locali – Neculai Maratas, Mircea Rădină şi Cristian Penciulescu.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.

  • Cinci locuri din lume unde căldura a doborât recorduri istorice

    Pe primul loc este zona de est a Canadei, unde căldura a fost intensă săptămâna trecută. 70 de persoane au murit în Quebec din această cauză, majoritatea în oraşul Montreal, iar în capitala ţării, termometrele au înregistrat 47ºC pe data de doi iulie.

    Cei mai mulţi dintre cei decedaţi aveau vârsta de 65 de ani şi sufereau deja de alte afecţiuni . Potrivit autorităţilor, lipsa aparatelor de aer condiţionat a contribuit la moartea acestora, spune BBC.

    Locul al doilea este ocupat de regiunea Caucaz, o zona muntoasă unde temperaturile au fost crescute pe tot parcursul lunii iulie. În Tbilisi, capitala Georgiei, s-au înregistrat 40,5 ºC, o maximă istorică, iar căldura a afectat reţeaua electrică din alte ţări apropiate. 

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • O lecţie pentru politicienii români! “Ştiţi care e diferenţa dintre România şi această ţară cu doar 4 milioane de locuitori?

    “În momentul în care vom trăi să vedem un preşedinte, nu neapărat femeie, care vine la meciuri în tricoul echipei naţionale… şi stă acolo şi suferă lângă jucători şi e implicat de o natură care să creeze o emulaţie în jurul acestui fenomen… Când vom vedea că fotbalul e condus de cei care l-au practicat… preşedintele federaţiei din Croaţia e cel mai mare jucător pe care l-au avut (n.r Davor Šuker). Când vom vedea lucrurile astea în România şi fotbalul va fi cel care trebuie să fie şi va fi iubit cu adevărat, vom putea visa la aşa ceva. Până atunci… La noi toate scârţie din toate încheieturile, nu doar fotbalul.

    Eu am fost observator de câteva ori în Croaţia, la Rijeka, la Split… Dar revin la Rijeka. I-aş urca pe politicienii noştri în două, trei autobuze, în frunte cu preşedintele, cu prim-ministrul… şi să meargă de la Zagreb la Rijeka. Să vedeţi ce viaducte, ce străzi suspendate… Iar când te uiţi din avion vezi numai şosele şi autobenzi care îţi iau ochii. Atunci o să putem să sperăm şi noi. Când faci cinci kilometri şi-l vezi pe papiţoiul ăla de Ponta că se apucă să cheme ziariştii pentru că a dat în folosinţă zece kilometri de autostradă… să fim serioşi. Asta este diferenţa dintre Croaţia şi România”, a spus Porumboiu, în cadrul emisiunii ProSport LIVE.

     

  • Cum arată satul cu 2.000 de locuitori unde se produc unele dintre cele mai bune vinuri din lume – FOTO – VIDEO

     În umbra lor însă “trăiesc” o serie de sate care nu doar că sunt la fel de fermecătoare, dar te cuceresc prin faptul că pe străzi nu se aud claxoanele taxiurilor ci zumzetul vocilor turiştilor de pretutindeni care vin aici să se delecteze cu cele mai bune vinuri, cu mese tradiţionale şi cu muzică live. Priveliştea nu dezamăgeşte nici ea, niciodată.
     
    Saint Emilion este unul dintre acestea. Se este găseşte la mai puţin de o oră de Bordeaux şi totuşi se află la ani lumină de oraşul “unde s-a născut vinul”. Străduţe înguste şi pietruite, restaurante care te imbie să intri şi cât vezi cu ochii podgorii de viţă de vie. Cam aşa arată Saint Emilion. Acelaşi sat unde locuiesc mai puţin de 2.000 de oameni găzduieşte şi 860 de chateau-uri.
     
     
    În Franţa termenul de chateau defineşte nu (doar) un castel cum ar fi normal dacă am traduce ad-literam, ci un producător de vin. Mai exact, crama fiecărui producător din regiune este un castfel, dar se numeşte chateau doar dacă vinifică acolo vinul realizat din struguri proprii. Pe scurt, acest sat din sud-vestul Franţei cuprinde 860 de castele unde se produce vin. Şi nu orice vin, ci vinul de Bordeaux, considerat a fi unul dintre cele mai bune din lume.
     
    Saint Emilion este cu siguranţă cel mai cunoscut din regiune şi nu doar datorită poziţionării sale strategice în mijlocul viilor, ci şi datorită faptului că te poţi pierde (sau măcar încerca) pe străduţele sale înguste flancate cu wine-baruri şi magazine care vând, ce altceva decât vin.
     
    Localnicii glumeau spunând că există 1.000 de wine-baruri, câte unul la fiecare doi locuitori permanenţi. Peisajul este completat cu biserici construite în stil romani şi chateau-uri îmbrăţisate de viţă-de-vie. Peisajul înconjurător, vizibil din mai multe puncte strategice, pare desprins dintr-o poveste. Nu degeaba acest sătuc şi-a făcut loc pe lista UNESCO World Heritage care reuneşte unele dintre cele mai importante obiective turistice din lume.
     

  • Populaţia Uniunii Europene a ajuns la 512,6 milioane de locuitori

    Conform datelor Eurostat, Uniunea Europeană avea la 1 ianuarie 512,6 milioane de locuitori, cu 1,1 milioane mai mulţi decât cu un an în urmă.

    Imigranţii sunt principalul factor de creştere a populaţiei, explică Eurostat.

    Germania area 82,9 milioane de locuitori, Franţa 67,2 milioane, iar Marea Britanie 66,2 milioane.