BusinessMagazin

Tag: japonia

  • Japonia se pregăteşte de intrarea în epoca “armoniei norocoase”, după abdicarea lui Akihito

    Japonezii au aşteptat cu nerăbdare anunţul privind numele noii ere (“gengo”), care va fi folosit pe monede, calendare, în presă şi în documentele oficiale.

    Numele “Reiwa” este scris cu două caractere în japoneză, primul însemnând “bun” şi “frumos”, dar şi “ordine” şi “comandă”, iar al doilea, “pace” şi “armonie”.

    Noul nume pune accent pe frumuseţea culturii tradiţionale a Japoniei, dar şi pe un viitor în care toţi îşi vor putea îndeplini visurile, a spus Abe în conferinţa de presă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea mai puţin cunoscută din spatele unui război neîncheiat între Rusia şi Japonia

    La întrevedere vor participa adjunctul ministrului rus de Externe, Igor Morgulev, şi omologul său nipon, Takeo Mori.
     
    Noua rundă de negocieri vine după întâlnirea dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul japonez Shinzo Abe, în luna ianuarie, în cadrul căreia nu s-au înregistrat însă progrese semnificative.
     
    Disputa, o moştenire a secolului XIX
     
    Japonia şi Rusia se află, formal, în stare de război de peste 70 de ani pe acest dosar de politică externă.
     
    Saga celor patru insule din Arhipelagul Kurile este însă mult mai veche: datează din 1855, când Imperiul Japonez prelua controlul asupra insulelor Iturup, Kunaşir, Şikotan şi asupra stâncilor Habomai, celelalte formaţiuni insulare rămând sub jurisdicţia Rusiei.
     
    Douăzeci de ani mai târziu, Tratatul de la Sankt Petersburg muta întregul pachet de insule în posesia Japoniei. Guvernanţii niponi erau obligaţi, însă, să recunoască suveranitatea rusească asupra insulei Sahalin.
     
    În 1905, războiul ruso-japonez şi Tratatul de la Portsmouth oferea Japoniei o porţiune din insula Sahalin.
     
    A urmat momentul 1945, când armata sovietică, în operaţiunile desfăşurate împotriva împăratului Hirohito, avea să ocupe sudul insulei Sahalin, precum şi restul insulelor din componenţa Arhipelagului Kurile. Insulele îi fuseseră promise lui Stalin la Conferinţa de la Yalta de către preşedintele american Franklin Roosevelt, cerându-i în schimb să pornească o ofensivă împotriva japonezilor.
     

  • Povestea FABULOASĂ a “regelui porno”: de la guru al site-urilor pentru adulţi la antreprenor în serie

    Imperiul său media, DMM.com, a început cu site-uri de pornografie dar s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o vastă colecţie de start-up-uri care l-au definit ca unul dintre cei mai bogaţi oameni din Japonia.

    În luna decembrie a anului trecut, rolul său de pionier a fost confirmat prin invitaţia primită de Kameyama de a adresa un discurs în faţa studenţilor de la cea mai prestigioasă universitate privată din Japonia, Universitatea Keio, notează Bloomberg în ediţia sa online.

    Poate părea ciudat că un mall pentru pornografie hard-core, aşa cum era iniţial DMM.com este acum acceptat de marea parte a societăţii; cu toate acestea, Japonia este cunoscută pentru toleranţa crescută faţă de industria pentru adulţi.

    Grupul deţinut de Keishi Kameyama s-a extins şi cuprinde afaceri precum o platformă de trading, jocuri video, cursuri online de limba engleză şi chiar ferme solare. Anul trecut, pornografia a generat mai puţin de o treime din veniturile de 1,7 miliarde de dolari ale grupului.

  • Acordul economic între UE şi Japonia intră în vigoare de astăzi. Elimină taxe de 1 miliard de euro

    După punerea în aplicare pe deplin a acordului, Japonia va elimina taxele vamale la 97 % din produsele importate din UE.

    În România, 271 de companii exportă în Japonia, dintre care 66% sunt IMM-uri, iar 21.628 de locuri de muncă sunt susţinute de exporturile în Japonia.

    APE elimină o serie de bariere netarifare de lungă durată, de exemplu prin aprobarea standardelor internaţionale privind autoturismele. În plus, acesta va înlătura barierele din calea comerţului de pe piaţa japoneză, care cuprinde 127 de milioane de consumatori, pentru exportatori-cheie de produse alimentare şi băuturi din UE şi va spori oportunităţile de export ale UE într-o serie de alte sectoare.

    Comerţul anual dintre UE şi Japonia ar putea creşte cu aproape 36 de miliarde de euro după punerea în aplicare pe deplin a acordului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai exotică prezenţă din lista investitorilor în UiPath

    Start-up-ul local UiPath, specializat în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor interne ale unei companii cu ajutorul roboticii, care a devenit primul unicorn al României după ce anul trecut a fost evaluat la peste 3 miliarde de dolari, odată cu cea de-a patra rundă de finanţare primită, în valoare de 265 milioane dolari, are în total zece investitori dintre care trei sunt din Europa – Early Bird Ventures (Germania), Credo Ventures (Cehia) şi Seedcamp (Marea Britanie). Aceştia sunt de altfel şi primii trei investitori ai UiPath, care au finanţat start-up-ul local cu 1,5 milioane de dolari în 2015, în cadrul rundei de finanţare de tip seed, condusă de fondul Early Bird Ventures prin intermediul partenerului român Dan Lupu.

    Înainte de prima finanţare, UiPath s-a remarcat în cadrul ediţiei din 2015 a acceleratorului Seedcamp din Londra, în care a fost ales să intre alături de alte două start-up-uri din România – Devicehub.net şi Traderion, în total fiind selectate 17 companii din Europa aflate la început de drum.

    Astfel, UiPath a reuşit să atragă atenţia celor trei fonduri de investiţii din Europa, Early Bird Ventures, Credo Ventures şi Seedcamp, care au simţit potenţialul de creştere al start-up-ului local şi i-au anticipat succesul.

    Pe lângă Seedcamp şi Early Bird Ventures, care provin din ţări europene puternic dezvoltate, Marea Britanie şi Germania, Credo Ventures din Cehia este un investitor neobişnuit în peisajul listei de finanţatori ai UiPath.

    Fondul de investiţii cu sediul central la Praga a fost înfiinţat în 2009 de către Ondrej Bartos şi Jan Habermann, fiind specializat în finanţarea companiilor din domeniul tehnologiei şi al serviciilor financiare din regiunea Europei Centrale şi de Est.

    Până în prezent, acesta a realizat în total 47 de investiţii, dintre care a condus 23, şi a făcut exit pentru şase: două din Cehia – Appiary, achiziţionat de Oracle ulterior – şi Cognitive Security, una în SUA, Represent, două în Marea Britanie, Beepl şi Click2Contact, şi una din România – Teads.tv, cunoscut şi sub numele Branient.

    Start-up-ul local Branient, fondat de Emi Gal în urmă cu zece ani, a primit în total o finanţare de 2,7 milioane de dolari în trei runde de finanţare desfăşurate în 2009 (seed), 2010 (seed) şi 2012 (series A), Credo Ventures conducând ultima rundă de finanţare, în valoare de 1,8 milioane de dolari, alături de alţi cinci investitori. Brainient s-a dezvoltat în baza conceptului că publicitatea video poate fi mai eficientă dacă este personalizată şi interactivă. Brainient poate realiza un profil detaliat al userului, bazat pe date contextuale, de la profilul sociodemografic la localizare şi dispozitivul folosit la momentul din zi sau starea vremii. Ulterior, în septembrie 2016, start-up-ul local a fost cumpărat de compania Teads din New York (SUA), care deţine cea mai mare platformă de tip marketplace din lume pentru reclame video online.

    Partenerii fondurilor de investiţii Early Bird Ventures şi Credo Ventures, Dan Lupu şi Ondrej Bartos, fac parte şi din boardul UiPath, iar împreună cu Seedcamp au continuat să susţină financiar UiPath şi în următoarele două runde de finanţare, în valoare de 30 milioane de dolari, respectiv 153 milioane de dolari, acestora alăturându-se şi alte fonduri de investiţii, însă din SUA – Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG.

    Accel, primul investitor din SUA al UiPath, care s-a numărat şi printre primii investitori ai Facebook, a fost reprezentat de românca Luciana Lixandru, partener în cadrul fondului de investiţii american, care a condus tranzacţia, cea de-a doua finanţare, din cadrul biroului de la Londra. Ea a intrat în boardul UiPath din care fac parte, pe lângă fondatorul Daniel Dines, şi partenerii fondurilor de investiţii care au finanţat start-up-ul, Early Bird Ventures, Credo Ventures, Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, CapitalG şi Accel – Dan Lupu, Ondrej Bartos, Carl Eschenbach, S. Somasegar, Laela Sturdy, respectiv Rich Wong – şi vicepreşedintele gigantului american NetApp, prezent în topul celor mai valoaroase 500 de companii din lume (Fortune 500), Tom Mendoza.

    Totodată, în finanţarea de 30 de milioane de dolari a fost implicată şi Ana-Maria Andronic, unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi specializaţi în IT, care ocupă poziţia de head of intellectual property and technology în cadrul societăţii DLA Piper.

    Pe lângă fondurile americane de investiţii Accel, Kleiner Perkins şi CapitalG, la cea de-a patra rundă de finanţare, de 265 milioane de dolari, s-au alăturat listei de investitori UiPath alte patru fonduri din SUA: Sequoia Capital, Madrona Ventures Group, IVP (Institutional Venture Partners) şi Maritech Capital Partners.

    Astfel în prezent, şapte din cei zece investitori ai UiPath sunt din SUA.

    De altfel, înaintea de primirea celei de-a doua finanţări, start-up-ul UiPath, desprins în 2015 dintr-o companie locală specializată în furnizarea de soluţii software pentru outsourcing, fondată încă din 2005 de Daniel Dines şi Marius Tîrcă, şi-a mutat sediul central în New York (SUA), centrul de dezvoltare rămânând însă în România. Compania are de asemenea birouri şi în alte ţări din întreaga lume – în Marea Britanie (Londra), Franţa (Paris), India (Bangalore), Singapore şi în Japonia (Tokio), finanţările primite fiind utilizate atât pentru dezvoltarea produsului, cât şi pentru extinderea echipei la nivel local, dar şi mondial.

    Potrivit datelor înregistrate la Ministerul de Finanţe şi Registrul Comerţului, UiPath SRL este deţinută în totalitate de entitatea din SUA – UiPath Inc., administrator fiind Marilena Vişan. În decurs de doi ani, afacerile UiPath SRL au sărit de la 1,1 milioane lei în 2015 la 47,6 milioane lei (10 milioane euro) în 2017, conform datelor raportate de companie la Finanţe. 

  • Cum poate să coste un peşte milioane de dolari? – VIDEO

    Un campion la un festival dedicat acestei specii de peşte din Japonia a fost vândut cu 1,8 milioane de dolari în 2017. Acesta a fost cel mai scump peşte din această specie vândut vreodată.

    A fost vândut de ferma japoneză Sakai Fish, specializată pe creşterea peştilor Koi de peste 100 de ani. Peştii din această rasă, originară din Japonia, sunt de o varietate enormă. Distincţiile între ei se fac în funcţie de criterii precum coloritul şi dimensiunea.

    Japonia este responsabilă de 90% din producţia totală de astfel de peşti. În 2016,  a exportat 295 de tone de peşti Koi. Dar nu doar japonezii vând crapi japonezi. Pe site-urile româneşti de profil sunt populare anunţurile de vânzare de icre sau de peşti Koi, cu preţuri care ajung la câteva sute de lei pentru un crap japonez.

  • Japonia va relua oficial o practică extrem de controversată, după 37 de ani

    Potrivit raportului, retragerea Japoniei din comisie este planificată pentru anul următor şi va fi anunţată până la sfârşitul acestui an.
    Guvernul japonez are în vedere vânătoarea comercială de balene doar în mările din apropierea ţării sale şi a zonei sale exclusiv economice, a raportat Kyodo.

    Citiţi mai multe despre acest subiect pe mediafax.ro.

  • Ţara care a revoluţionat trasportul. Cum arată şi cu ce viteză circulă cele mai rapide trenuri din lume

    Trenurile de mare viteză au ajuns să circule, astăzi, cu viteze de până la 350 de kilometri pe oră.
     
    Costul unui bilet este similar cu cel al unui bilet de avion, iar durata drumului este de asemenea similară (acest fapt este explicabil prin lipsa controalelor, a timpului de îmbarcare etc.)
     
    În urmă cu câteva decenii, situaţia era cu totul alta, pe măsură ce tot mai puţini călători alegeau trenurile. Totul s-a schimbat însă atunci când Japonia a introdus aşa-numitele trenuri-glonţ.
     
    La finalul anilor ’50, Japonia cunoştea o perioadă de creştere economică. Zona dintre Tokyo şi Osaka devenise extrem de importantă pentru industrie, iar linia ferată care lega cele două oraşe devenise insuficientă.
     
    Guvernul a decis formarea unei echipe care să caute soluţii. Shinji Sogo şi Hideo Shima au reuşit, în ciuda reticenţei afişate de majoritatea oficialilor, să impună proiectul unei linii de mare viteză. Construcţia a început în 1959, cu Shima la conducerea şantierului.
     
    Linia de 515 kilometri a impus construcţia a 67 de tuneluri şi peste 3.000 de poduri.
     
    Inaugurarea a avut loc în 1964, înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice din acel an. Shinji Sogo şi Hideo Shima nu au fost invitaţi, cei doi demisionând cu an mai devreme din cauza dublării bugetului prezentat iniţial, de la 1,8 miliarde de dolari la 3,6 miliarde de dolari.
     
    Linia a fost un succes, devenind un simbol al prosperităţii şi capacităţii tehnologice a Japoniei.
     
    Astăzi, peste 300 de trenuri de mare viteză tranzitează zilnic linia dintre Tokyo şi Osaka, iar durata a ajuns la doar 2 ore şi jumătate (la inaugurarea din 1964, drumul dura 4 ore).
     
    Urmând exemplul Japoniei, ţări precum Franţa, Germania sau China au dezvoltat propriul sistem de căi ferate ultrarapide. La finalul lui 2018, lungimea totală a căilor ferate de viteză existente în lume a ajuns la peste 46.000 de kilometri, jumătate fiind doar în China.

  • Christina Verchere, CEO / OMV Petrom

    Carte de vizită
    ¶ Christina Verchere este, de anul acesta, noul preşedinte şi director general executiv al OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie industrială din România şi cea mai valoroasă companie listată la bursa de la Bucureşti
    ¶ La 46 de ani, are o experienţă de 19 ani în industria petrolieră, defăşurând activităţi în acest interval doar la British Petroleum (BP), unul dintre giganţii mondiali în acest domeniu
    ¶ Este absolventă a University of Aberdeen din Scoţia
    ¶ A crescut în Hong Kong, Tokio, SUA, dar şi în Marea Britanie şi are dublă cetăţenie, britanică şi americană 

  • Tânărul care a făcut 13 milioane de euro dintr-un PARIU dupa ce un prieten a RÂS de el

    Franţa a dat naştere multor creatori de modă, însă cineva trebuia să se ocupe şi de lenjeria purtată de francezi pe sub hainele create de celebrii designeri. Guillaume Gibault este cel care a mizat pe lenjeria intimă, şi s-a ales cu o afacere de milioane de euro, scrie Financial Times.

    Le Slip Français, o firmă franţuzească de lenjerie intimă premium, a luat naştere în urma unui pariu pe care Guillaume Gibault l-a făcut cu un prieten în 2011. Amicul său era convins că Gibault nu va reuşi să vândă nici măcar un produs în online. Cu un master în business şi un an experienţă într-un magazine de produse alimentare bio, Gibault era însă convins că şi hainele bio pot avea acelaşi succes pe care l-a avut mâncarea de acest tip. De asemenea, el a anticipat cât de mult va transforma social media industria modei în următorii ani.

    Ideea de a vinde lenjerie intimă a avut o motivaţie practică: „Are dimensiuni reduse, este uşor de vândut online, nu trebuie să o probezi şi rămâi fidel brandului ales”, îşi motivează el alegerea.

    Înarmat cu 10.000 de euro din economii, Gibault a comandat 600 de perechi de chiloţi de la o fabrică din Dordogne, iar în septembrie 2011, se năştea Le Slip Français, care avea să intre pe piaţă în 2012, chiar în preajma alegerilor prezidenţiale din acel an. „Nu aveam nimic de pierdut. În caz că lucrurile nu ar fi mers bine, aveam lenjerie intimă pentru o viaţă”, glumeşte antreprenorul.

    Conceptul de “fabricat în Franţa” este esenţial pentru companie. Gibault spune că producţia locală trebuie susţinută, şi în acest sens şi-a propus ca fiecare element al produselor pe care le vinde, de la bumbacul folosit ca material, până laambalaj, totul să fie produs 100% în Franţa. Cea mai ieftină pereche de chiloţi vândută de companie are un preţ de aprox. 30 de euro.

    Iniţial, afaceristul francez şi-a dezvoltat businessul din apartamentul bunicii sale, situat în Paris. Vânzările au crescut odată cu atenţia primită în mass-media. Într-un singur an, din 2012 până în 2013, cifra de afaceri a crescut de la 40 de mii la 300 de mii de euro, iar peste încă un an, ajunsese la 900 de mii de euro. 

    În 2014, Gibault s-a hotărât să colaboreze şi cu investitori externi. În urma parteneriatului cu compania 360 Capital Partners, Le Slip Français şi-a ridicat veniturile la 2 milioane de euro, iar în prezent, are vânzări de peste 13 milioane de euro anual. Compania numără 62 de angajaţi şi colaborează cu 42 de furnizori locali. Momentan, 90% din vânzări provin din magazinele din plan local, însă Le Slip Français are succes şi în U.K., S.U.A, Germania şi Japonia, ţări în care plănuieşte să se extindă.

    În Franţa, industria textilă a scăzut de la 451.000 de locuri de muncă în 1990 la puţin peste 58.000 în 2016, potrivit Union des Industries Textiles. Dintre cele peste 100 de milioane de perechi de lenjerie intimă cumpărate de francezi anual, doar 5% sunt produse pe piaţa internă, potrivit unui firme de cercetare de piaţă.