Tag: ING Bank

  • Şeful marketingului de ING este şi scriitor şi îşi vinde noua carte pe Amazon

    Ulterior a avut o scurtă carieră de consultant la Arthur Andersen, dar a revenit la banca centrală, la Transfond, unde a coordonat implementarea unora dintre componentele sistemului electronic naţional de plăţi.

    “Am continuat în ING Bank dezvoltând produse şi implementând proiecte, după care m-am întors la Transfond pentru un program de consolidare instituţională. Am revenit în 2010 la ING Bank, pentru un program similar de remodelare organizaţională, iar din 2013 activez ca marketer B2B, tot în ING”, povesteşte Ovidiu Slăvoiu.

    Crede în lucrurile făcute cu măsură potrivită şi cu relevanţă. ãLegat de această idee, cred în nevoia de a servi complet, autentic şi cumsecade. Sunt inspirat de noţiunea de design şi caut ca tot ceea ce fac să aibă o “arhitectură” care să funcţioneze şi să dureze. Nutresc la o societate românească aptă să genereze sistematic oportunităţi transparente şi palpabile – personale, profe-sionale, de afaceri.”

    La capitolul pasiuni Ovidiu notează cântatul la tobe. Pe de altă parte, trebuie spus că este şi scriitor; “Mana (Bud of Core)”, volumul său de literatură SF, este disponibil pe Amazon, iar stilul său literar a obţinut recenzii de cinci stele din cinci din partea cititorilor.


    Ovidiu Slăvoiu face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014. Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, lansat de Business Magazin în luna mai.


    Comandă acum catalogul în format electronic la preţul de 35 lei.

    Cantitate: buc.
     

     

  • Parteneriat FEDM şi ING Bank pentru redescoperirea identităţii oraşelor româneşti

    „Poveste urbană” este o invitaţie către public să descopere casele vechi, cu valoare arhitecturală, din marile oraşe ale României (Bucureşti, Braşov, Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova şi Constanţa), care sunt neglijate sau pierdute în zgomotul şi agitaţia citadină. Publicul este invitat ca, în lunile iunie – august 2014, să fotografieze casele vechi, cu potenţială valoare istorică, şi să încarce fotografiile online, pe platforma www.povesteurbana.gandul.info.

     

    Pe lângă fotografie, alături de adresă şi câteva informaţii (opţionale) despre anul sau numele arhitectului casei, se caută poveştile imobilului sau ale foştilor proprietari, familii ce au trăit în înfloritoarea perioadă interbelică, sau au trecut prin zbuciumul instalării regimului comunist.

    Fiecare poveste de pe platformă va putea fi îmbogăţită cu informaţii adunate de la public. Acesta poate folosi social media pentru a distribui fotografiile caselor, crescând astfel şansele de a afla cât mai multe detalii despre poveştile oamenilor ce au însufleţit case din jurul nostru.

    „Poveste urbană” este un bilet de călătorie înapoi în timp, o ocazie de a asculta poveştile bunicilor sau de a răsfoi scrisori sau fotografii vechi, o invitaţie de a transforma un drum pe lângă case anonime în povestea fascinantă a oamenilor care le-au făcut şi au trăit în ele vremuri frumoase şi îmbelşugate, momente dramatice la răscrucea ce a schimbat destinul românesc, şi au înfruntat greutăţile unui regim totalitar ce părea infinit”, spune Liliana Şerban, Preşedintele Fundaţiei pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro.

     

    Fotografiile şi poveştile adunate pe parcursul acestei perioade vor fi folosite pentru construirea unui ghid urban mobil – o aplicaţie pentru mobil ce va fi disponibilă, gratuit, în AppStore şi PlayStore, din luna octombrie a acestui an.

    Pentru ING Bank, acesta este un proiect de responsabilitate socială, ce se încadrează în direcţia dezvoltare urbană. Colaborarea cu Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro a pornit în urma unei competiţii de proiecte, lansată de bancă în octombrie, anul trecut.

     

    „ING Bank susţine proiecte de dezvoltare urbană care urmăresc să facă mai bună viaţă în oraş. Aceste proiecte sunt alese în urma unor competiţii de proiecte, unde invităm organizaţiile neguvernamentale să îşi înscrie iniţiativele. În ultimii doi ani, ING Bank a investit peste 100.000 de euro în astfel de proiecte”, spune Iosefina Frolu, Head of Corporate Communication ING Bank. 

     

    Poveste urbană beneficiază de susţinerea Mediafax Group.

     

    ***

    Fundaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro (“FEDM”) creează prin activitatea sa un cadru de cunoaştere, cercetare şi dezvoltare, ca baza a proiectelor de modernizare economică şi socială din România. FEDM a desfăşurat acţiuni de educaţie pe teme sociale, politice şi economice a publicului larg, atât în parteneriat cu companii private şi ONG-uri, cât şi cu finanţare de la Uniunea Europeană, fiind beneficiar sau partener în 3 proiecte cu finanţare UE, derulate în perioada 2010-2012. Un proiect complex desfăşurat în 2013 în partneriat cu Metropolitan Life, intitulat „Sănătatea-i cel mai bun prieten”, a avut ca principale activităţi dezvoltarea unei campanii de educare şi informare a publicului larg în ceea ce priveşte asigurările private de sănătate.

     

    Mediafax Group este o companie construită în jurul conţinutului şi reuneşte cele mai multe branduri-lideri de piaţă din presa românească. Brandurile Mediafax Group sunt: Business – Ziarul Financiar, www.zf.ro; Business Magazin, www.businessmagazin.ro; SPORT&SPECIAL INTEREST – www.prosport.ro, www.liga2.ro, PROMotor, www.promotor.ro, www.go4it.ro, www.descopera.ro; GQ, Playboy; GENERAL – Mediafax Mass-Media News, www.mediafax.ro, www.gandul.info; Mediafax Foto, Mediafax Monitorizare, Mediafax Mobile; WOMEN&ENTERTAINMENT: www.protvmazin.ro, Ce se întâmplă, doctore?, www.csid.ro, The One, www.onemagazine.ro,  www.apropo.ro, www.showbiz.ro, Glamour.

     

    ***

    ING Bank deţine o poziţie solidă pe piaţa bancară românească, oferind o gamă completă de servicii financiare. Din 1994 şi până în prezent, ING Bank şi-a dezvoltat operaţiunile într-un ritm susţinut, prin diversificarea portofoliului de produse şi al celui de clienţi, prin lansarea de noi divizii de servicii şi prin extinderea teritorială. În prezent, ING Bank are peste 200 unităţi bancare pentru companii şi persoane fizice.

     

    ING Bank România face parte din ING Group, instituţie financiară internaţională de origine olandeză care oferă servicii bancare, de asigurări şi de management al activelor unui număr de peste 60 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din 50 de ţări. Cu un personal de peste 130.000 de angajaţi, grupul cuprinde o gamă diversă de companii, care îşi deservesc clienţii sub numele ING.

     

    ING Bank România a început în 2011 un proces de dialog social cu principalii beneficiari locali (clienţi, angajaţi, presă, ONG-uri) pentru a afla care sunt aşteptările şi nevoile acestora. Pornind de la rezultatele acestui proces, ING Bank România şi-a construit strategia de responsabilitate socială corporatistă, urmând trei direcţii: Educaţie financiară si antreprenoriat, Educaţie pentru copiii din grupurile dezavantajate şi Dezvoltare urbană.

     

    Pentru mai multe informaţii, vă rugăm contactaţi:

    Persida Roată, Project Manager, Fundaţia Pentru Educaţie şi Dezvoltare MediaPro T: 0755 017 950 E: persida.roata@m.ro

    Roxana Colisniuc, Corporate Social Responsability Officer, ING Bank T: 0752 015 585; E: roxana.colisniuc@ing.ro

     

  • Rezultatele macro bune îi determină pe analişti să modifice în sus prognoza PIB spre 3-3,5% creştere

     Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi preşedinte al Consiliului Fiscal, spune că are în vedere o îmbunătăţire a estimării pentru avansul PIB din 2014 la 3,5%. BCR, cea mai mare bancă după active, a modificat deja prognoza de creştere a PIB de la 2,3% la 3%, după cum spune Eugen Sinca, analistul-şef al băncii. Şi ING Bank se gândeşte să îmbunătăţească prognoza privind creşterea economică.

    Până acum analiştii locali anticipau pentru 2014 o încetinire a creşterii PIB. Media estimărilor economiştilor indica la începutul anului o creştere economică de 2,3%, economia urmând să fie susţinută în continuare de cererea externă şi de o revenire treptată a cererii interne.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Profitul brut al ING Bank a scăzut anul trecut cu 7%, la 216 milioane lei

     Rezultatul a fost influenţat în principal de creşterea investiţiilor în tehnologie şi dezvoltarea de produse şi de menţinerea venitului net la un nivel similar cu cel din anul anterior – 844 milioane lei în 2013, faţă de 833 milioane lei în 2012, se arată într-un comunicat al băncii.

    Soldurile clienţilor, incluzând portofoliul de credite şi plasamentele prin operaţiuni buy/sell back, s-a majorat cu 10% faţă de 2012, ajungând la 10,55 miliarde lei. În 2012, ING Bank a anunţat un portofoliu de credite de 9,6 miliarde lei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Criză politică: leul rezistă

    Explicaţia este găsită în principal de analiştii ING Bank România în temerea participanţilor de noi intervenţii ale BNR pe piaţă, dar şi în perspectiva formării rapide a unui nou guvern. “Credem că leul va rămâne intr-un interval de 4,50-4,52/EUR în zilele următoare, pe fondul persistenţei incertitudinilor politice”, apreciau joi analiştii ING Bank România. Vineri însă, deja cursul încheiase ziua la 4,995 lei/euro.

    Analiştii BCR văd explicaţia lipsei de reacţie a pieţei valutare în rapiditatea cu care se anunţă formarea unui nou guvern. “Sunt şanse mari ca tranziţia la noul guvern să fie lină, astfel încât nu aşteptăm variaţii mari pe piaţă, cu excepţia probabil a unui puseu de volatilitate pe termen foarte scurt, mai ales dacă noul guvern va întârzia sau dacă negocierile cu UDMR eşuează”, apreciază Dumitru Dulgheru, analist BCR, care adaugă şi că probabilitatea succesului în Parlament al respingerii noului cabinet este foarte redusă.

  • ING: Un guvern condus de PSD ar fi mai predispus la experimente fiscale

     Alianţa neobişnuită între liberali şi socialişti nu era destinată să reziste, însă destrămarea unei majorităţi parlamentare de 74% va conduce la creşterea incertitudinilor politice dincolo de viitorul apropiat, se arată într-o analiză a băncii.

    “Mai mult, un guvern condus de socialişti ar putea fi mai predispus spre experimente fiscale (precum creditul fiscal acordat persoanelor îndatorate care au venituri sub medie), mai ales în condiţiile în care riscurile unei încetări a acordului de finanţare cu FMI/Comisia Europeană/Banca Mondială par tot mai ridicate”, notează ING.

    Analiştii amintesc de reintrarea în insolvenţă a Hidroelectrica, situaţie care face aproape sigură ratarea de către executiv a listării companiei până la termenul convenit cu FMI, respectiv 30 iunie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Speranţe pentru relansarea consumului

    Faţă de noiembrie 2013, vânzările de retail ajustate sezonier au crescut cu 0,6% în decembrie, de două ori mai mult decât creşterea medie din primele 11 luni ale anului, remarcă analiştii ING Bank România.

    Tendinţa este cu atât mai importantă cu cât este însoţită de o relansare a comerţului cu produse nealimentare, care marchează întotdeauna o sporire a încrederii consumatorilor: “Această redresare îşi are originea într-o majorare reală a salariilor, în condiţiile reducerii inflaţiei. Expansiunea consumului este de salutat şi credem că ea va juca un rol mult mai important în creşterea economică din 2014”.

  • Firma prin care Carrefour gestionează supermarketurile a luat un credit de 60 milioane lei de la ING Bank

     “Noul contract de credit va înlocui dispoziţiile contractului de credit încheiat în data de 30 octombrie 2006 între societatea Carrefour România, în calitate de împrumutat, şi ING Bank NV Amsterdam, în calitate de împrumutător, în cadrul căreia societatea (Artima – n.r.) a deţinut, de asemenea, calitatea de împrumutat pentru o linie de credit în valoare de 60 milioane lei, astfel cum a fost acesta aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Ordinare şi Extraordinare a societăţii nr. 3 din data de 30.03.2009 şi prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a societăţii nr. 17 din 16.12.2011, contractul de credit încheiat anterior încetând astfel”, potrivit anunţului Artima.

    Artima va garanta cu ipotecă mobiliară asupra tuturor conturilor bancare deschise la ING Bank NV Amsterdam.

    “Şi anul acesta vom investi în lansarea de noi magazine în cadrul strategiei de expansiune multiformat. Planul de expansiune este confidenţial, însă vom anunţa de fiecare dată când vom deschide un nou magazin”, a declarat pentru MEDIAFAX Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul de 33 de ani care conduce 800 de oameni din 200 de sucursale de bănci

    “Mă caracterizează stilul de management participativ şi îl aplic in mod natural”, declară Cătălin Vasile. „Din fericire, şi modelul nostru de distribuţie ne direcţionează către o astfel de abordare, fiind un model atipic, ce funcţionează printr-o reţea de distribuitori independenţi, dar exclusivi ai ING şi în care contează calitatea relaţiilor cu partenerii interni.” Rolul lui şi al echipei sale este de a „vinde” idei, adaugă el, iar pentru a vinde, trebuie ca fiecare să poată convinge că fiecare decizie este în interesul tuturor celor implicaţi (client, distribuitor, bancă).

    „Înţelegând cum funcţionează afacerea noastră şi participând la dezvoltarea ei, partenerii noştri sunt mai implicaţi şi mai activi. Reuşim astfel să construim o relaţie de lungă durată cu aceştia, iar ei, la rândul lor, ne ajută să dezvoltăm o relaţie pe termen lung cu clienţii.„ Cătălin Vasile a absolvit Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii Ovidius din Constanţa şi un MBA organizat de ASE şi Universitatea din Ottawa, iar experienţa sa profesională a început în 2002 la Telemobil (Zapp), unde a promovat ca manager de proiecte, şi a continuat în 2005 la EFG Retail Services şi Bancpost, ca manager de proiecte şi director de operaţiuni. Din 2007 lucrează la ING Bank România, ca director regional, director pentru canalele alternative de vânzări şi, din februarie 2012, director pentru vânzările de retail. Dorinţa de dezvoltare personală l-a făcut să ia decizii pe care le descrie acum drept îndrăzneţe, dar corecte: mutarea din Constanţa în Bucureşti pentru un salariu înjumătăţit, faptul că a venit la ING ca regional manager „într-un model de business pe care piaţa îl privea atunci cu neîncredere„ sau faptul că a acceptat să preia şefia departamentului de vânzări retail „într-o perioadă în care piaţa era atât de tulbure”. Pe termen mediu, ia în calcul o posibilă carieră de antreprenor, însă precizează că „ar trebui ca afacerea respectivă să fie una în care cred cu adevărat şi care să aibă o componentă socială puternică”.


    Cătălin Vasile
    ING BANK ROMÂNIA
    FUNCŢIE head of sales management, retail banking
    VÂRSTĂ 33 de ani
    ACŢIONARIAT ING Group
    ACTIVE 2012 16,35 mld. lei
    PROFIT NET 2012 232 mil. lei
    ANGAJAŢI 2011 1.400

  • GRAFICUL SĂPTĂMÂNII. Aşa ne-au salvat exporturile

    Economiştii ING Bank notează reducerea consistentă a deficitului balanţei de cont curent în cursul acestui an (0,4% din PIB estimat, faţă de 3,6% din PIB în primele nouă luni din 2012), în principal datorită ajustării în balanţa comerţului cu mărfuri, unde s-a manifestat combinaţia între cererea internă scăzută şi capacitatea de export mai puternică, precum şi balanţei serviciilor.

    În schimb, balanţa veniturilor a contribuit mai puţin la ajustare, în special în lunile de vară, din cauza reducerii investiţiilor străine directe.