BusinessMagazin

Tag: frati

  • S-a întors la prima dragoste şi a ajuns la cele mai mari profituri din istoria firmei

    Fraţii Blidăruş au înfiinţat în 2006 Softelligence, o firmă de dezvoltare de soft, însă după câţiva ani de activitate au devenit intermediari pentru companii internaţionale, ca Oracle, Microsoft sau SAP. Ceea ce a fost şi bine, şi rău. Aşa că la începutul lui 2013 au ales să le vândă clienţilor si produsele dezvoltate intern. Miza s-a dovedit câştigătoare, de vreme ce marjele de profit au crescut spectaculos în numai un an.

    350.000 de euro a investit Softelligence în 2013, an în care cei doi fondatori au ales să se întoarcă la strategia de la care a pornit afacerea, adică dezvoltarea de servicii software şi soluţii de business. „A fost o decizie de make it or break it“, spune Teodor Blidăruş, managing partner strategy & business development la Softelligence. El completează că mişcarea a dus la scăderea temporară a afacerii, dar aceasta a fost un efect aşteptat şi asumat. Anul trecut cifra de afaceri a ajuns la 1,5 milioane de euro, iar profitul a ajuns la 250.000 de euro, „recuperând deja 80% din suma investită în 2013“. Planurile pentru anul în curs vizează o cifră de afaceri de 2 milioane de euro, urmând ca în 2017 să ajungă la 5 milioane de euro.

    Teodor Blidăruş povesteşte că în soft asistăm la o schimbare majoră de perspectivă, „legată de pretenţii şi de bani. Nu cred că are vreo legătură cu criza. Mediile mai antreprenoriale locale au mai tăiat din bugete, dar nu are legătură cu criza, ci cu modul în care se schimbă industria“. Are mai degrabă legătură, spune Blidăruş, cu Apple, „care a pus la îndemâna utilizatorilor normali tot felul de chestii, unele dintre ele mai complexe, cum sunt aspecte de operare, accesul la internet, modul în care se interacţionează cu terminalele“. Preţul soluţiilor este accesibil, iar Apple a acaparat agresiv cotă piaţă. „Chiar şi aplicaţiile scumpe pot fi cumpărate cu numai 16 dolari, ceea ce e o sumă derizorie faţă de ce plăteau companiile în trecut. De pildă, un soft ca Ciel costa 200 de dolari în urmă cu câţiva ani“. Or acest lucru, crede antreprenorul, a dus la consumerizare, iar softul este perceput acum ca fiind mult mai simplu decât e. Percepţia se regăseşte în mai multe domenii, având legătură cu mai multe fenomene, între care şi accesul la internet. „E clar că se schimbă lucrurile, nu ştiu dacă e mai bine sau mai rău, dar se schimbă“, spune tânărul de 37 de ani.

     

    „Suntem o companie care face software pentru business în general. Avem nişte specializări, dar nu suntem o companie de nişă. Am început ca o companie de nişă, cu servicii de web self service în zona de servicii financiare, după care ne-am dezvoltat“, povesteşte Blidăruş. Cei doi fraţi au început afacerea vânzând prima dată software către BCR, apoi la alte companii, un produs care permitea clienţilor  să se logheze la o platformă unde să facă diverse operaţiuni, de pildă să-şi plătească facturile, să vadă penalizări, să scoată împuterniciri de ieşire din ţară. La acea vreme, companii ca BCR sau UniCredit Leasing aveau sute de mii de contracte şi zeci de mii de clienţi şi specificul activităţii implica interacţiunea lună de lună cu clienţii. „Am început cu acest produs de nişă care conecta compania cu clientul, care putea să-şi extragă singur, într-un mediu controlat şi securizat, toate lucrurile care îl interesau.“

    Treptat, au început să dezvolte tot în zona de software de business lucruri conexe, ajungând în zona de comunicare electronică cu clienţii (prin e-mail, SMS sau diverse portaluri), online şi mobile pe partea de vânzare. În perioada 2007-2009, firma creştea cu 80% de la an la an, organic. Apoi am urmat o perioadă în care au fost „foarte ofertaţi“, îşi aminteşte Blidăruş, de către vânzătorii internaţionali, „care înţelegeau că avem capacitatea de a integra şi vinde soluţii software de business şi am început să fim foarte curtaţi, de Microsoft, SAP, Oracle şi alţii. Şi asta cumva a fost şi bine şi rău. Până la urmă am ajuns aici şi lucrurile sunt la o altă anvergură. Bine a fost pentru că am început să diversificăm mult portofoliul, genul de competenţă pe care îl vindeam, de la asta ne-am extrapolat activitatea la tipuri de soluţii şi servicii mult mai complexe“.

    Blidăruş spune că a urmărit ca firma să câştige contracte mai mari, să aibă un alt impact în momentul în care lucra cu BCR, de exemplu, să nu mai fie un furnizor periferic. Toate soluţiile de software au un ciclu de viaţă, de pildă de doi ani în cazul site-urilor, până pe la 10-15 ani, soluţiile de core business. „Pe măsură ce te duci şi te apropii din ce în ce mai mult de core business există oportunitatea de a fi din ce în ce mai indispensabil, din ce în ce mai multe oportunităţi trebuie să treacă prin tine sau se conectează cu tine. Evident valoarea cifrei de afaceri creşte în consecinţă.“

    Dar, adaugă antreprenorul, anii în care firma s-a dezvoltat în calitate de revânzător de soft a avut şi o parte negativă, pentru că Softelligence s-a îndepărtat de „filonul nostru de a crea propriile soluţii, de a dezvolta proprietate intelectuală. După primii 3-4 ani au urmat alţi trei în care am crescut foarte mult organic, au crescut valoarea contractelor şi numărul clienţilor, dar profitabilitatea a scăzut, la fel şi controlul pe care îl exercitam asupra clienţilor“.

    La începutul lui 2013 cei doi antreprenori au ales să schimbe direcţia, investind 350.000 de euro, adică tot profitul operaţional pe care l-ar fi putut genera, în dezvoltarea platformelor proprii şi dezvoltarea de competenţă. Cifra de afaceri a scăzut pentru că au renunţat la liniile de business de proiecte, dar afacerea avea o inerţie, „nu ne-am putut transforma peste noapte într-o companie care vindea direct“. Echipa de vânzări din momentul respectiv s-a schimbat cu totul, spre sfârşitul lui 2013 au venit alţi oameni, cu un alt specific. Iar anul trecut profitul a ajuns la 250.000 de euro, realizat în principal din vânzările pe plan mondial, pentru că acesta a fost un alt obiectiv pe care şi l-au propus, să vândă direct pe piaţa internaţională. Ponderea „exportului“ a ajuns în 2014 la 35% din cifra de afaceri, iar anul acesta ar urma să realizeze la o jumătate din cifra de afaceri. „E mai simplu pentru noi să vindem proiectele mari pe piaţa internaţională, pentru simplul fapt că sunt mult mai multe companii care ne pot fi clienţi. Anul trecut de pildă am vândut şi am implementat o soluţie pentru o bancă din Austria cu care lucrăm şi pe plan local, respectiv o platformă de social media pentru interiorul băncii“, explică Blidăruş.

  • Povestea celor doi fraţi care au monopolizat piaţa de anvelope

    În 1886, la 33 de ani, André Michelin a renunţat la cariera sa de inginer în Paris şi a preluat afacerea bunicului de comercializare de bunuri şi echipamente agricole din Clerrmont-Ferrand, printre care şi o combinaţie neobişnuită de produse din cauciuc vulcanizat, care se îndrepta spre insolvenţă după moartea fondatorului.

    Trei ani după preluarea conducerii companiei, l-a luat alături de el şi pe fratele său mai tânăr, iar Édouard a schimbat numele firmei în Michelin &Co. Édouard era responsabil de operaţiunile de producţie şi de cercetare ale companiei, iar André se ocupa de management şi de vânzări. Au decis să se dedice succesului companiei, însă niciunul dintre fraţi nu avea experienţă de comerciant. În 1889, un ciclist l-a abordat pe Édouard în momentul când a făcut o pană la una dintre roţi.

    În perioada respectivă, o pană de anvelopă însemna ore de aşteptare pentru ciclişti: anvelopele erau lipite de rame cu lipici, reparaţia dura trei ore, iar alte 12 ore treceau până la uscarea lipiciului. Situaţia era foarte neplăcută în contextul anilor 1880, o perioadă când ciclismul a devenit o formă populară de transport, cât şi un hobby popular, datorită patentului  lui John Dunlop pentru anvelopele gonflabile. Înainte de invenţia lui Dunlop, anvelopele de bicicletă erau făcute din cauciuc solid, care făceau plimbările pe bicicletă mult mai incomode.

    După ce a fost abordat de ciclist, Edouard a început să acorde din ce în ce mai mult interes pentru noile anvelope pneumatice. Fraţii Michelin au ajuns la concluzia că ar exista o cerere mai mare pentru astfel de anvelope dacă ar fi existat o modalitate mai rapidă de reparaţie, mai precis dacă roţile ar fi fost detaşabile. Edouard a făcut o serie de experimente şi a dezvoltat mai multe prototipuri, iar în 1891 a primit patentul pentru anvelopele detaşabile. Industria automobilelor era într-o fază incipientă, iarAndré şi Édouard au văzut şi în această piaţă o oportunitate.

    Au transferat ceea ce au învăţat despre anvelopele pneumatice detaşabile ale bicicletelor spre automobile. În 1895, fraţii au intrat în cursa de automobile Paris-Bordeaux-Paris folosind noul design de anvelope Michelin, unde, chiar dacă maşina lor a fost ultima clasată, noile anvelope i-au impresionat pe reprezentanţii industriei şi au lansat piaţa pentru noile anvelope. La finalul cursei, André a prezis că, în zece ani, fiecare maşină din lume va fi echipată cu astfel de anvelope. A durat doar cinci ani ca acest lucru să se întâmple.

    Succesul Michelin Brothers a crescut astfel concomitent cu industria auto şi s-a extins la nivel internaţional odată cu construcţia unor fabrici, în Italia în 1906 şi, un an mai târziu, în Statele Unite ale Americii. Compania a fost reorganizată ca holding în 1951. În prezent, Michelin deţine unităţi de producţie în întreaga lume şi produce anvelope pentru aproape orice tip de vehicul imaginabil, inclusiv naveta spaţială, potrivit Automotive Hall of Fame.

    Michelin publică şi seria cunoscutelor ghiduri de călătorie Michelin (Guide Michelin, fr.) şi o serie de hărţi rutiere, lansate de André Michelin cu scopul promovării turismului cu maşina şi susţinerii industriei anvelopelor. Primul dintre acestea, Red Guide (1900) a fost un ghid de buzunar pentru călătoriile în Franţa care includea şi faimoasele simboluri de rating cu stele pentru restaurante.

  • Doi antreprenori unguri şi-au făcut un business în Bucureşti cu aparate de electrostimulare care fac clienţii să slăbească fără efort

    Richard şi Arpad Rudas speră să schimbe percepţia românilor despre sport şi apoi să transfere experienţa acumulată pe piaţa locală într-un business internaţional.

    Muzică alertă la maximum, un birou de recepţie atipic în forma unei mingi albe uriaşe şi o cameră în care se află la loc de cinste două aparate asemănătoare celor descrise de Steve Perry în volumele Star Wars – care, potrivit autorului, aveau rolul de a stimula artificial musculatura utilizatorilor, ameninţată cu atrofierea în urma navigaţiei pe planete cu gravitaţia scăzută – sunt lucrurile care te frapează la o vizită în birourile fraţilor Richard şi Arpad Rudas, fondatorii afacerii Fit Express.

    Depăşind bariera fantasticului, aparatul format dintr-o unitate de care sunt conectate centuri care au rolul de a transmite impulsuri electrice spre muşchii utilizatorului a început să prindă avânt şi pe piaţa autohtonă şi să le aducă antreprenorilor Richard şi Arpad Rudas venituri de 300.000 de euro după doi ani de activitate. Cei doi fraţi distribuie aparatele de stimulare electrică musculară (tehnologia EMS) ale producătorului ungar XBody prin intermediul companiei Fit Express, sub care operează şi un studio dotat cu două astfel de aparate, dar şi un sistem de francize prin care şi alţi antreprenori pot deschide studiouri similare.

    De la inaugurarea propriului studio, în 2013, în zona Piaţa Victoriei, circa 700 de persoane le-au trecut pragul. „Vin fie cei care nu au timp, vin sportivi care vor să îşi crească anduranţa, sau dimpotrivă, vin oameni care nu sunt sportivi, nu pot face sport sau sunt pur şi simplu leneşi“, îşi descriu cei doi fraţi clienţii ţintă.

    Cei doi au investit 24.000 de euro în inaugurarea propriului studio, costul fiind generat de preţul aparatelor, cam cât al unei maşini. „Investiţia minimă într-o astfel de afacere este 12.000 de euro, iar 90% din persoanele care cumpără aparatul folosesc ajutoarele noastre financiare, leasing, lease back, ori achiziţiile intracomunitare, fără TVA.“ Din experienţa lor, aproape 90% din cei care cumpără primul aparat se întorc în câteva luni pentru a-l achiziţiona pe al doilea, pe seama unui return of investment de maximum şase luni. Astfel, în ultimii doi ani au fost deschise pe piaţa locală 50 de studiouri dotate cu aparate XBody, dintre care 14 sub franciza Fit Express.

    Printre cei interesaţi de o astfel de afacere se află şi antreprenorul Mihai Pleşea, cunoscut pentru implicarea în afacerile Otto Courier şi Cargus, care a deschis în decembrie 2014 Luxury Studios în zona Pipera, în urma unei investiţii de 60.000 de euro, dorindu-şi să construiască un lanţ de studiouri luxoase în România care să fie dotate cu aparatele XBody. În luna deschiderii, antreprenorul estima încasări de 17.000 de euro pentru primele luni de activitate şi, ulterior, o cifră de afaceri anuală de 300.000 de euro. Studioul lui Pleşea mizează pe clienţii premium, iar câţiva executivi care lucrează în zona Pipera au semnat deja contractele anuale platinum de 7.000 de euro.

    Aparatele XBody au adus un bun prilej de lansare în antreprenoriat şi pentru sportivi: fotbaliştii Bănel Nicoliţă, Valentin Badea, Marius Alexe şi atleta Monica Iagăr şi-au deschis astfel de studiouri sub franciza fraţilor Rudas. „În 2012 ne străduiam să ne convingem prietenii să testeze aparatul gratis, treptat, iar acum lucrurile s-au inversat, suntem mai căutaţi noi şi facem cu dificultate faţă deschiderii studiourilor şi vânzărilor generate de acestea“, explică fraţii Rudas.

    Născuţi în Ungaria, cei doi fraţi au venit în România împreună cu tatăl lor, ambasador al Ungariei în România în perioada 1990-1995, şi cu mama lor, de origine româncă. Richard Rudas a absolvit Facultatea de Economie în cadrul Academiei de Studii Economice în anul 2000 şi a avut o carieră „versatilă“, după cum el însuşi o descrie pe profilul de LinkedIn: a lucrat în departamentul de risk management al OTP Bank, în firme de publicitate şi în compania de consultanţă în imobiliare The Advisors, unde este în continuare consultant. Arpad Rudas a plecat să studieze în Statele Unite ale Americii, unde, după ce a absolvit Fullerton College din California, şi-a început cariera în cadrul Wells Fargo, o bancă cu filiale răspândite pe coasta de vest a Americii, apoi a ocupat o poziţie de manager peste cinci magazine în cadrul lanţului Abercrombie & Fitch.

  • Suspecţii din cadrul atentatului de la Charlie Ebdo, fraţii Kouachi, sunt au luat mai mulţi ostatici într-o clădire situată la nord de Paris

    UPDATE 15:30 – Nou atac la Paris: Schimb de focuri şi luare de ostatici într-un magazin

    Un schimb de focuri a izbucnit vineri la Vincennes, o zonă situată la periferia estică a Parisului, într-o băcănie cu alimente cuşer, unde ar avea loc şi o luare de ostatici. Cel puţin cinci persoane ar fi ţinute ostatice, potrivit unei surse din poliţie. Cel puţin două persoane au fost ucise în schimbul de focuri, a declarat o sursă apropiată dosarului.

    UPDATE 14:40 – Forţele de ordine încearcă să stabilească un dialog cu cei doi jihadişti

    “Prioritatea este stabilirea unui dialog”, a declarat presei Pierre-Henry Brandet. Ministerul de Interne a afirmat de asemenea că negociatorii au “încercat să stabilească un contact” cu cei doi bărbaţi, aflaţi într-o tipografie din localitatea Dammartin-en-Goële.

    UPDATE 14:15 – Şcoli evacuate în zona unde au fost încercuiţi fraţii Kouachi

    Mai multe instituţii şcolare erau în curs de evacuare vineri după-amiază în zona situată la nord-est de Paris unde au fost încercuiţi cei doi jihadişti francezi acuzaţi de atentatul de la redacţia Charlie Hebdo, au anunţat autorităţile locale.

    Operaţiunea vizează 200 de elevi de la o grădiniţă şi o şcoală primară din Dammartin-en-Goële, precum şi efectivele unui colegiu şi ale unui liceu din oraşul vecin Mitry-Mory.

    UPDATE 13:05 – Un angajat în vârstă de 27 de ani, posibilul ostatic al fraţilor Kouachi

    Familia şi prietenii nu reuşeau să îl contacteze, vineri, pe un angajat în vârstă de 27 de ani care lucrează în zona în care are loc operaţiunea de neutralizare a suspecţilor în atentatul comis miercuri la Charlie Hebdo, relatează Le Figaro, în ediţia electronică.

    Potrivit Le Figaro, tânărul nu a putut fi contactat nici prin telefon, nici prin e-mail. El ar fi trebuit să fie la întreprinderea Creation Tendance Decouverte în momentul în care a început luarea de ostatici.

    Această persoană merge în fiecare dimineaţă pe jos la serviciu, deoarece locuieşte la o distanţă de 500 de metri. El este originar din oraş.

    UPDATE 12:50 – Mărturia unui comerciant: “Am dat mâna” cu unul dintre fraţii Kouachi la locul luării de ostatici

    Un comerciant – care avea întâlnire vineri dimineaţa la firma din Dammartin-en-Goële unde este în curs o luare de ostatici  – a declarat că s-a întâlnit cu unul dintre fraţii Kouachi, presupuşii autori ai răpirii, că au dat mâna şi s-au salutat, relatează postul France Info pe site.

    “M-am întâlnit cu unul dintre terorişti, i-am strâns mâna şi l-am salutat”, a declarat “Didier” pentru post.

    France Info precizează că l-a putut contacta în exclusivitate pe “Didier”, comerciantul care susţină că s-a întâlnit vineri dimineaţa cu unul dintre fraţii Kouachi la Dammartin-en-Goële. Teroristul l-a avertizat că în zonă “se află poliţia” şi l-a îndemnat să “plece, (pentru că) nu ucidem civili”.

    “Când am ajuns, clientul meu a ieşit împreună cu o persoană înarmată, care s-a prezentat ca fiind de la poliţie, clientul meu mi-a cerut să plec, aşa că am plecat”, a declarat Didier.

    “Persoana care s-a prezentat ca fiind de la poliţie mi-a spus: «Plecaţi, oricum nu ucidem civili», un lucru care m-a uluit şi am decis, astfel, să sun la poliţie. Presupun că era unul dintre terorişti”, afirmă comerciantul în continuare.

    “Nu i-am recunoscut în mod oficial, era îmbrăcat ca poliţiştii, în ţinută de intervenţie neagră, vestă antiglonţ şi (avea) puşcă. Ar fi putut să fie un poliţist, dacă nu mi-ar fi spus că «nu omorâm civili»”, a subliniat bărbatul.

    “Erau puternic înarmaţi, ca poliţiştii care intervin cu puşti de tip Kalaşnikov”, insistă el, precizând că “eu mă aflam în faţa porţii întreprinderii, i-am strâns mâna lui Michel şi unuia dintre terorişti. Mi-a spus «sunt (din) poliţie. Plecaţi, nu ucidem civili». După ce-am plecat, iar Michel a închis uşa în urma mea. Am plecat, după aceea”, a mai povestit Didier.

    “Nu ştiam daccă era vorba despre o luare de ostatici ori o spargere. Ştiam că ceva nu era normal. Nu am auzit focuri de armă”, a mai declarat comerciantul.

    “Cred că mă voi duce să-mi văd colegii şi să joc la loto, pentru că am avut mult noroc în această (vineri) dimineaţa”, a mai declarat Didier pentru France Info.

    UPDATE 12:05 – Cei doi fraţi au declarat că ”vor să moară martiri”.

    Fraţii Cherif şi Said Kouachi ar fi declarat, într-o conversaţie telefonică cu poliţiştii de la tipografia unde teroriştii au luat ostatici, că vor să moară ”martiri”, informează Le Figaro.

    UPDATE 11:46 – Fraţii Kouachi au luat ostatică o singură persoană, confirmă o sursă din cadrul poliţiei

    O sursă din cadrul poliţiei franceze a confirmat, vineri, pentru AFP că o singură persoană este luată ostatică de fraţii Cherif şi Said Kouachi într-o mică firmă dintr-o localitate situată la nord-est de Paris.

     

    Ora 11:36:

    Parchetul a dezminţit vineri bilanţul de doi morţi anunţat anterior de Le Parisien, în urma schimbului de focuri care a avut loc în localitatea Dammartin-en-Goële, situată la nord de Paris, în timpul urmăririi fraţilor Kouachi, relatează cotidianul L’Express, în ediţia electronică.

    Totodată, potrivit Le Figaro, ce doi suspecţi în atentatul comis miercuri la Charlie Hebdo, Cherif şi Said Kouachi, au luat ostatică o persoană în compania Création Tendance Découverte situată în zona industrială a Dammartin-en-Goële la nord de Paris, în urma unui schimb de focuri. Anterior, France 2 anunţa zece ostatici.

    Potrivit informaţiilor deţinute de Le Figaro, forţele de elită ale poliţiei şi jandarmeriei franceze negociază cu autorii luării de ostatici. Surse din cadrul poliţiei, jandarmeriei şi Raid au afirmat că, deocamdată, compania nu a fost luată cu asalt.

    Ora 11:05

    Două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite în urma schimbului de focuri care a avut loc vineri dimineaţă la Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), relatează Le Parisien, în ediţia electronică.

    Urmărirea fraţilor Cherif şi Said Kouachi s-a intensificat vineri dimineaţă în sudul departamentelor Aisne şi Oise. În urma schimbului de focuri care a avut loc la Dammartin-en-Goële (Seine-et-Marne), două persoane au murit şi alte 20 au fost rănite. Cei doi suspecţi s-ar fi baricadat într-o tipografie, unde deţin ostatice mai multe persoane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cucerirea Vestului. Autonom Rent-a-car vrea să intre în competiţie cu cei mai mari concurenţi din Europa

    Dan Ştefan conduce, împreună cu fratele său, Marius Ştefan, cea mai mare afacere de închiriat maşini din România, Autonom Rent-a-Car, un business de 10,6 milioane de euro în 2013, care va ajunge anul acesta la peste 12,5 milioane de euro, potrivit estimărilor lor.

    Creşterea va fi susţinută atât de clienţi obişnuiţi, de la turişti la oameni de afaceri, cât şi de cei mai puţini obişnuiţi, cum ar fi soldaţii armatei americane sau chiar stafful Prinţului Charles, atunci când Alteţa Sa îşi vizitează proprietăţile din România. Din acest motiv, Autonom, care are în România o reţea formată 38 de agenţii în 25 de oraşe, şi-a propus să depăşească graniţele şi să intre în concurenţă directă cu giganţi precum Avis, Hertz sau Sixt nu numai pe plan local, ci şi regional.

    „Anul acesta am adăugat cel de-al 26-lea oraş în reţea – Budapesta –, deoarece ne-am propus să ne extindem spre vest. Maşinile vor fi înmatriculate în continuare în România şi tot aici se vor realiza achiziţiile şi pentru filialele din alte ţări“, a subliniat Ştefan. Următoarele ţări vizate sunt cele din Europa Centrală, precum Austria, Cehia şi Polonia.

    „Avem deja zeci de maşini disponibile în Ungaria şi vom merge şi la Viena. Pieţele de acolo au devenit prea mature, iar firmele nu mai vin cu nimic nou. Vom extinde serviciul cu maşini premium şi acolo, nu numai în România“, a spus Dan Ştefan, care face parte din promoţia tinerilor manageri de top din 2014 şi a fost premiat în cadrul galei Business Magazin.

    „Avem 2.000 de automobile în flota actuală, dintre care 1.000 au fost achiziţionate anul acesta. Am trecut treptat de la achiziţia a 600-700 de maşini anual la 1.000. Cumpărăm atât de mult deoarece în medie păstrăm o maşină în flotă un an, dar sunt şi cazuri de şase luni sau de până la 24 de luni. Achiziţiile noastre sunt realizate raţional, în funcţie de preferinţele clienţilor şi de latura economică. Avem în flotă atât automobile de volum, din clasele mică, compactă, medie, dar şi premium pentru manageri“, a subliniat Ştefan.

    O parte considerabilă din business o reprezintă pentru Autonom „piaţa de replacement“, adică businessul de a închiria maşini pentru companii, atunci când acestea au o problemă cu unul dintre automobilele din flotă şi este nevoie rapid de o alta. „Multe firme au realizat că menţinerea unei flote de rezervă poate fi costisitoare, mai ales în această perioadă, iar, pentru ca aceasta să fie eficientă, este nevoie de un grad ridicat de ocupare. Noi avem o reţea naţională suficient de mare pentru a acoperi această cerere“, a subliniat Dan Ştefan.

    Printre clienţii Autonom sunt inclusiv firmele de leasing operaţional, cele care închiriază flote pe termen lung către companii, acestea apelând la astfel de servicii pentru a oferi la schimb un alt automobil unui client în cazul în care maşina din flotă a fost imobilizată. „Anual avem mii de clienţi din partea corporaţiilor şi zeci de mii de clienţi persoane fizice. La nivel naţional, acoperim 90% din populaţie. Unde nu suntem înseamnă că nu există potenţial“, a spus Dan Ştefan.

    Proiectul de business şi strategia de dezvoltare pornesc de la cererea pieţei. Printre clienţi sunt companii străine care au o nevoie punctuală cum ar fi o flotă pentru câteva luni, aşa cum a fost în cazul celor care au instalat parcurile eoliene la nivel naţional sau care vor să trimită pe teren o forţă de vânzări temporară. Pe lângă acestea, sunt businessuri sezoniere cum ar fi instalarea de aparate de aer condiţionat, audit sau acţiuni promoţionale.

    „Sunt companii care comandă flote de maşini, dar au nevoie pe loc de acestea, iar, până la livrare, închiriază de la noi. În plus, oferim şi contract de externalizare totală, ce seamănă cu leasingul operaţional, numai că noi putem oferi program flexibil, care se poate întrerupe oricând, cu costuri mici. Astfel am atras printre clienţi armata americană, deoarece aceştia doresc să închirieze maşini pe o perioadă nedeterminată“, a spus Dan Ştefan.

  • Cutia neagră a fraţilor Koch: anatomia unui imperiu de 115 miliarde de dolari

    ÎMPREUNĂ, FRAŢII CHARLES ŞI DAVID KOCH CONTROLEAZĂ UNELE DINTRE CELE MAI MARI AVERI DIN LUME, FOLOSITĂ INCLUSIV PENTRU FINANŢAREA SISTEMULUI POLITIC AMERICAN. CEEA CE NU SE ŞTIE EXACT ESTE DE UNDE AU VENIT BANII. Enormitatea averii Koch nu este un mister. Charles şi David deţin fiecare peste 40 de miliarde de dolari. Influenţa electorală a fraţilor Koch, oligarhi autohtoni ai Americii, este de asemenea un fapt bine cunoscut. Reţeaua lor politică a contribuit la susţinerea facţiunii Tea Party din Partidul Republican şi finanţează în prezent acest partid. Organizaţiile afiliate grupului Koch au colectat circa 400 de milioane de dolari în timpul campaniei electorale din 2012 şi intenţionează să cheltuiască alte 290 de milioane de dolari pentru susţinerea republicanilor în alegerile parţiale din acest an.

    Koch Industries nu este totuşi cu desăvârşire opac. Problemele cu legea ale grupului, care includ investigaţii ale Congresului şi ale Departamentului de Justiţie, procesele civile şi condamnările primite, precum şi informaţiile provenite inclusiv din interiorul companiei scot la iveală un imperiu toxic, ale cărui profituri finanţează Partidul Republican, potrivit unei analize realizate de publicaţia Rolling Stone.

    Pe parcursul a aproape cinci decenii, sub conducerea lui Charles Koch, grupul a plătit penalizări record, civile şi penale, din cauza problemelor de mediu, iar în 1999 divizia operatoare de conducte petroliere a primit cea mai aspră sancţiune de până atunci din istoria SUA, pentru o explozie a unei conducte care a dus la moartea a doi adolescenţi din Texas.

    Volumul emisiilor toxice ale Koch Industries este uriaş. Potrivit Political Economy Research Institute al University of Massachusetts, doar trei companii se află în rândul celor mai mari 30 de poluatori ai aerului, apei şi climatului din America, ExxonMobil, American Electric Power şi Koch Industries.

    După preluarea din 2005 a fabricii de hârtie Georgia-Pacific, Koch Industries poluează mai mult apele naţiunii americane decât General Electric şi International Paper la un loc. Compania se află pe locul 13 în privinţa poluării aerului, iar Koch poluează mediul mai mult decât giganţii petrolieri Valero, Chevron şi Shell. În total, Koch generează anual 24 de milioane de tone de gaze cu efect de seră. În aceste condiţii, Koch a semnat în luna martie un angajament, la Departamentul de Justiţie, că va investi 40 de milioane de dolari la o uzină petrochimică din Port Arthur, Texas, pentru modernizarea acesteia în conformitate cu legea antipoluare, Clean Air Act.

    Istoricul toxic al Koch Industries nu este limitat la poluarea fizică, ci se extinde şi la practicile în afaceri, care au fost ţinta unor numeroase investigaţii federale, soldate cu puneri sub acuzare şi condamnări, amenzi şi penalizări. Şi, o mare ironie a administraţiei preşedintelui Barack Obama, reforma în domeniul serviciilor financiare pare să fie în beneficiul Koch Industries, care profită de retragerea companiilor de pe Wall Street din speculaţiile cu contracte futures pentru materii prime.

    Deseori se afirmă că fraţii Koch fac afaceri în industria petrolului. Adevărul este că grupul Koch nu este un producător major de petrol, ci s-a dezvoltat puternic în domeniul transformării hidrocarburilor în bunuri.  Koch Industries comercializează, transportă, rafinează şi procesează hidrocarburi, pe care le transformă în produse ca fertilizatori sau lycra. Compania controlează cel puţin patru rafinării, şase fabrici de ethanol, o centrală energetică pe bază de gaze naturale şi aproape 8.000 de kilometri de conducte. Până nu demult, compania rafina circa 5% din petrolul consumat în America, dar această cotă a scăzut în urma închiderii unei rafinarii din Alaska, după ce s-a descoperit că un solvent toxic s-a scurs în pânza freatică. Koch Industries produce şi cantităţi uriaşe de produse petrochimice, care devin la rândul lor materii prime pentru alte afaceri ale grupului. În cadrul Koch Industries, ceea ce intră ca ţiţei West Texas Intermediate iese sub forma unui covor Stainmaster.

    Compania se laudă că din 1960 valoarea Koch Industries a crescut de 4.200 de ori, depăşind creşterea indicelui bursier Standard & Poor’s de aproape 30 de ori. În medie, Koch anticipează să îşi dubleze veniturile la fiecare şase ani.

    În prezent, Koch este un jucător major şi în exploatarea zăcămintelor de şist. În 2012, o subsidiară a Koch a construit o conductă capabilă să transporte 250.000 de barili pe zi de petrol obţinut prin fracturare hidraulică, din sudul Texasului la Corpus Christi, unde compania deţine un complex de rafinare.

    Koch este implicat şi în exploatarea unora dintre cele mai bogate dar poluatoare zăcăminte petroliere din America de Nord, nisipurile bituminoase din Alberta.

  • Povestea lui John Willard Marriott, fondatorul lanţului hotelier ce îi poartă numele

    Marriott s-a născut în apropierea oraşului american Ogden din Utah. A crescut, alături de încă şapte fraţi, la ferma familiei sale. La 13 ani, Marriott a început să cultive salată pe câţiva acri ai fermei, angrenându-i şi pe fraţii săi în această activitate.

    Recolta i-a adus 2.000 de dolari, pe care Marriott i-a oferit imediat tatălui său. I-a câştigat astfel încrederea, iar el i-a oferit din ce în ce mai multe responsabilităţi în gestionarea fermei. Spre exemplu, când avea doar 14 ani, a fost trimis cu 3.000 de oi într-un vagon spre San Franscico. La 19 ani, a început să fie din ce în ce mai implicat în activităţile bisericii, parte a îndatoririlor date de faptul că provenea dintr-o familie de mormoni. O misiune religioasă în New England, în care a trecut şi prin Washington D.C., i-a dat ideea pe baza căreia avea să îşi construiască afacerea: a văzut un cărucior încărcat cu îngheţată şi sucuri, devorate în câteva minute de trecătorii însetaţi din cauza caniculei.

    A realizat şi că pentru a-şi fonda o afacere similară are nevoie şi de studii, prin urmare şi-a luat diplomele în urma absolvirii Webber College, în 1923, şi, trei ani mai târziu, Universitatea din Utah. În 1927 a câştigat franciza pentru berea A&W Root pentru Washington, Baltimore (Maryland) şi Richmond (Virginia) şi s-a mutat în Washington, unde a deschis, împreună cu partenerul său de afaceri, Hugh Colton, un stand în care vindea berea A&W. Au investit aproximativ 6.000 de dolari în echipamente şi pentru închirierea spaţiului pentru operaţiunile lor. Odată cu apropierea sezonului rece şi cu introducerea mâncării mexicane în meniu, Marriott a transformat standul într-un restaurant de familie care a devenit ulterior popular.

    În 1928 a deschis primul drive-in aflat la estul fluviului Mississippi, iar în 1929 toate afacerile sale s-au reunit sub umbrela Hot Shoppes Inc. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial, afacerea a crescut pe seama managementului serviciilor de food din centrele de apărare şi clădirile guvernamentele precum Trezoreria SUA. În 1935 a fost diagnosticat cu cancer malign şi noduli limfatici şi i s-a dat de trăit mai puţin de un an. A supravieţuit însă mai bine de jumătate de secol, perioadă în care lanţul său de restaurante a crescut, iar compania a fost listată la bursă, în 1953.

    Patru ani mai târziu, a extins afacerea în zona hotelurilor prin deschiderea primului hotel Marriott – un motel la vremea respectivă –, Twin Bridges Motor Hotel în Arlington, Virginia. Compania a devenit Marriott Inc. în 1967, iar un an mai târziu în cadrul acesteia au fost integrate şi lanţurile Big Boy şi Roy Rogers. Pe parcursul anilor, compania s-a extins în mai multe domenii, Marriott inventând chiar şi serviciile de catering pe durata zborurilor, segment care continuă să fie şi o parte importantă a afacerilor companiei. A fost un muncitor energic, cunoscut pentru faptul că prefera să îşi gestioneze afacerile în defavoarea odihnei.

    Chiar şi după ce afacerea companiei a crescut suficient de mult încât să includă sute de restaurante şi hoteluri, Marriott verifica personal fiecare întreprindere de cel puţin patru ori pe an. Pe parcursul vieţii, a menţinut chiar şi relaţii de business cu influenţi oameni de afaceri ai perioadei. Unul dintre asociaţii săi a fost George W. Romney, tatăl lui Willard Mitt Romney, candidat la preşedinţia Americii în 2012. Prenumele lui Mitt Romney, Willard, a fost inspirat de omul de afaceri. După moartea sa, în 1985, afacerea a fost preluată de cei doi fii, Bill Marriott Jr. şi Richard Marriott.

  • Povestea fraţilor Cernătescu, tinerii care au înţeles încă din 2007 că se pot îmbogăţi din Facebook

    Cifra de afaceri de 1,25 milioane de euro şi clienţii precum Honda, Rompetrol, Romaqua, Praktiker se numără printre realizările de anul trecut ale celor doi fraţi. Birourile aranjate după gusturile proprii – cu un perete tapiţat cu fulare şi tricouri ale cluburilor de fotbal din întreaga lume, o chitară electrică, dar şi canapeaua din sufrageria unde Alexandru Cernătescu şi fratele lui, Andrei au început afacerea – fac parte din noul sediu Infinit Tower, prezentat cu entuziasm de CEO-ul acestuia.

    Infinit Solutions este o agenţie tradigitală – construieşte digital şi comunică integrat. „Este singura cale în care poţi să funcţionezi în prezent: te trezeşti dimineaţa, te uiţi pe Facebook – digital, îţi citeşti mailurile – digital, porneşti televizorul – tradiţional, asculţi radio în timp ce conduci sau vezi un anunţ outdoor – tradiţional„, explică el.

    O viziune avangardistă asupra Internetului, în 2007, când site-uri precum Facebook şi Twitter nu făceau încă legea în piaţa de advertising, i-a oferit lui Alexandru Cernătescu ideea începerii unei afaceri în domeniu axată pe construirea imaginii companiilor în mediul online – aspect neglijat de multe ori în acea perioadă de cei care activau în piaţa de publicitate. În şapte ani, filosofia de concepere şi de întreţinere a ecosistemelor digitale de brand – web & mobile, inclusiv social media, dar şi rularea de campanii de comunicare integrate – a fost un pariu de succes pentru cei doi antreprenori.

    „Am început în sufrageria unui prieten care şi-a dat restanţele şi plecase acasă„, îşi aminteşte Cernătescu primul birou al companiei. După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnice şi a avut mai multe joburi în IT, Internet, telecom, a simţit nevoia de a crea ceva nou. „Oricât ar promova multinaţionalele conceptul de intraprenor, oricâtă libertate ţi s-ar da, nu se poate compara cu a fi antreprenor.„

    A avut revelaţia că există potenţial de a începe o afacere în această piaţă în momentul în care a observat, lucrând
    într-o agenţie americană pentru diferite agenţii de comunicare clasică, că discuţia legată de digital nu se afla printre priorităţi: „da, lasă că o să refacem şi site-ul la un moment dat„. Din punctul lui de vedere, pagina web a unei companii poate fi asemănată cu un magazin nonstop şi, într-o campanie de advertising, ar trebui plasată pe primul loc, urmând ca restul să fie construit ulterior.

    L-a cooptat în afacere pe fratele lui, Andrei, absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, şi au început să construiască afacerea Infinit Solutions Agency. Cu o investiţie iniţială zero şi cu calculatoarele de acasă, din  sufragerie, au început primele proiecte: „Amestecam deja digitalul cu BTL-ul, amestecam comunităţi online pe care le continuam cu evenimente fizice, transpuse apoi din nou în digital„.

    Clienţi precum Coca-Cola şi Cosmote s-au arătat printre primii încântaţi de această abordare. Iar dacă la început lucrau prin intermediul celorlalte agenţii de comunicare, după doi ani au început să preia clienţi în mod direct, aspect care s-a reflectat în evoluţia companiei: de la o cifră de afaceri de 50.000 de euro în 2007, au ajuns la 100.000 în 2008, 300.000 în 2009, iar în 2010 au depăşit milionul de euro. Creşterea a fost asigurată mai ales de angajaţi, aleşi în funcţie de „atitudine„.

    Alături de el şi de Andrei Cernătescu, CFO-ul companiei, se află încă 45 de angajaţi, dintre care 60% au pregătire tehnică. În prezent, derulează o campanie de recrutare în mediul online, prin intermediul promovării de către angajaţi a mediului de lucru: „Materiale video făcute de angajaţi într-un team building au devenit virale, spre exemplu unul are peste 800 de like-uri„. În ce priveşte modul în care va continua afacerea, Alexandru Cernătescu nu exclude un exit, dar preţuieşte deocamdată independenţa, după cum reiese şi din steagul arborat peste tot în companie.

    „Când am intrat în piaţă, identificasem mai mult de 20 de firme web româneşti, iar acum poţi să le numeri pe degetele de la o mână„, observă el, referindu-se la fuziunile şi preluările de pe piaţă. „De cele mai multe ori, un exit duce la distrugerea companiilor, la schimbarea culturii organizaţioanele prin impunerea canoanelor organizaţionale.„

  • Egiptul a retras mişcarea Fraţii Musulmani de pe lista ONG-urilor autorizate

     Justiţia egipteană a interzis, la 23 septembrie, “activităţile” mişcării Fraţii Musulmani şi a ordonat confiscarea bunurilor influentei confrerii din care provine Mohamed Morsi, fostul preşedinte islamist destituit de armată la începutul lui iulie.

    Această interdicţie se aplică confreriei – care nu există din punct de vedere juridic -, dar şi Asociaţiei Fraţilor Musulmani, un ONG înfiinţat în perioada preşedinţiei lui Morsi şi acuzată că este utilizată ca faţadă de membrii mişcării.

    Primul preşedinte ales democratic în Egipt, Morsi a fost destituit la 3 iulie, în urma unor manifestaţii la care au participat milioabe de persoane care au cerut plecarea sa de la putere.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Netflix a achiziţionat drepturile exclusive asupra filmelor produse de compania fraţilor Weinstein

     Potrivit Reuters, acordul pentru prima difuzare la televiziune a filmelor produse de fraţii Weinstein după ce au rulat în cinematografe va aduce noi conţinuturi pe platforma Netflix, ajutând această companie să atragă un număr mai mare de clienţi plătitori şi să concureze contra unor renumite posturi de televiziune prin cablu, precum HBO şi Showtime.

    Termenii financiari ai acestui acord nu au fost dezvăluiţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro